Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 471/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 471/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 3955/85/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 471/2013
Ședința publică de la 07 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTECristina G. N.-vicepreședinte
Judecător D. M.
Judecător M. F. C.
Grefier M. R.
Ministerul Public a fost reprezentat de către doamna procuror A. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta T. P. împotriva sentinței civile nr. 208/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare și nu s-au depus înscrisuri noi. Intimatul pârât solicită judecarea în lipsă.
Reprezentanta Parchetului arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat. În mod corect instanța de fond a constatat, raportat la probatoriul administrat, că bunurile pentru care se solicită despăgubiri materiale trebuiau să fi fost confiscate printr-o hotărâre judecătorească de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, ori reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale astfel că hotărârea de fond este legală.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la data de 07.06.2012 pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr._, reclamanta T. P. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 200.000 Euro echivalent în lei la data plății cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea terenului de 1000 mp în intravilanul localității M., confiscat ca efect al măsurilor administrative luate împotriva tatălui său O. I. D. și cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 208/2013, prima instanță a respins acțiunea reclamantei, reținând următoarele:
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru un imobil despre care susține că a aparținut tatălui său și care ar fi fost expropriat de statul comunist concomitent cu luarea măsurii de dislocare și de stabilire a domiciliului obligatoriu la care tatăl și familia reclamantei au fost supuși.
În ceea ce privește bunul a cărui contravaloare a fost solicitată, Tribunalul a reținut că, potrivit art. 5 al.1 lit. b din Legea nr. 221/2009 se pot acorda despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă se dovedește că exproprierile au avut loc ca efect al măsurilor administrative. Acordarea daunelor materiale în condițiile acestei legi speciale presupune îndeplinirea strictă a condițiilor de încadrare în prevederile menționatei legi. Aceste condiții presupun ca bunurile să fi fost confiscate printr-o hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, și, pe de altă parte, de neacordarea măsurilor reparatorii în baza altor acte normative.
Sub acest aspect, s-a constatat că din actele dosarului nu rezultă îndeplinirea acestor condiții, copiile unor declarații de martori nefiind probe admisibile în prezenta cauză, întrucât sunt extrajudiciare, iar potrivit art. 186, 198 C. pr. civ. proba cu martori trebuie administrată nemijlocit în fața instanței. La dosar nu s-a făcut nici dovada dreptului de proprietate al tatălui reclamantei la momentul luării măsurilor administrative, nu s-a realizat nici identificarea terenurilor și nici nu s-a dovedit existența măsurii de confiscare a bunurilor.
S-a reținut de asemenea că reclamanta a obținut restituirea în natură a acestui teren în baza Legii nr. 18/1991, astfel că nu se mai pot solicita daune materiale pentru același imobil în baza Legii nr. 221/2009. De altfel, reclamanta se referă constant la măsura exproprierii, iar Legea nr. 221/2009 nu acordă măsuri reparatorii pentru expropriere.
Prima instanță a constatat că reclamanta a avut o poziție oscilantă în susținerea acțiunii sale. După ce prin cerere se referă foarte clar la daune materiale, contravaloarea terenului expropriat, poziție menținută și în răspunsul la întâmpinare, la fila următoare revine și susține că „în dosarul de față, este vorba de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de tatăl meu, pe care numai prezenta lege le acordă”. În aceste condiții, instanța de fond a analiza și cererea de acordare a daunelor morale, reținând că este nefondată întrucât art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituțional și și-a încetat efectele.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probe noi.
În expunerea motivelor, recurenta susține că instanța a respins ca inadmisibilă cererea de acordare de daune morale, în condițiile în care reclamanta nu a formulat un asemenea petit întrucât o astfel de cerere face obiectul altui dosar.
Cu privire la soluția dată asupra cererii privind despăgubirile materiale, recurenta susține că instanța nu a luat în considerare înscrisurile depuse de ea la dosar. Aceasta arată că a depus la dosarul cauzei acte oficiale eliberate de organele competente, a administrat probe testimoniale, iar prin hotărâri anterioare instanțele s-au pronunțat cu privire la constatarea caracterului politic al măsurilor aplicate familiei reclamantei. Aceasta face referire la sentința civilă nr. 1515/2012, irevocabilă, prin care s-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative luate față de tatăl său.
Recurenta susține că prima instanță a făcut confuzie între lotul nr. 453, asupra căruia a redobândit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 și lotul nr. 455, care face obiectul cererii în despăgubiri de față, susținând că acest din urmă imobil nu a fost restituit deoarece nu deține titlul originar de vânzare-cumpărare pe numele tatălui său, ci numai titlul originar anterior, remis de către vânzător.
Reclamanta susține că instanța nu a stăruit, conform dispozițiilor art. 4 din Legea 221/2009 și a rolului său activ în aflarea adevărului privind reconstituirea dosarelor în care au fost pronunțate deciziile vizând aplicarea măsurilor administrative, care trebuie să cuprindă și inventarierea bunurilor confiscate. Recurenta consideră că instanța ar fi trebuit să analizeze contextul istoric și circumstanțele în cazul particular al familiei sale, căreia odată cu aplicarea măsurii administrative, i s-au confiscat și bunurile deținute.
La data de 16.05.2013, recurenta a depus motive suplimentare privind recursul, care reprezintă o dezvoltare a considerentelor recursului. În acestea, face referire la decizia civilă nr. 202/2013 a Curții de Apel A. I., prin care a rămas irevocabilă sentința civilă nr. 1515/2012 a Tribunalului Sibiu, prin care s-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative luate față de reclamantă și față de tatăl ei. De asemenea, face referire la sentința nr. 1876/2013 a Judecătoriei C. privind o suprafață de 13,45 ha teren intravilan, curți și construcții, ce a fost proprietatea tatălui său. Aceasta susține că, la momentul confiscării bunurilor, nu s-a întocmit un inventar al acestora și că s-a folosit în fața instanței de fond de declarații extrajudiciare de martori, având în vedere timpul scurs de la data confiscării bunurilor.
Intimatul pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 33 – 35).
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1515/2012 a Tribunalului Sibiu, rămasă irevocabilă, s-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative luate față de tatăl reclamantei. Constatarea acestui caracter nu atrage aplicarea automată a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 privitoare la despăgubirile materiale. Existența unei confiscări a bunurilor la care se referă acest text legal nu se presupune și Curtea nu poate primi susținerile reclamantei că o asemenea confiscare este de notorietate. În perioada regimului comunist, statul a făcut numeroase confiscări de bunuri, dar nu toate intră sub incidența Legii nr. 221/2009. Restituirea contravalorii bunurilor confiscate în temeiul acestei legi este condiționată de dovedirea faptului că o astfel de confiscare a fost efectul unei măsuri administrative cu caracter politic.
În cauză, reclamanta nu a făcut dovada că, urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate față de tatăl său, s-a confiscat terenul de 1000 mp, reprezentând lotul cu nr. 455. Mai mult, aceasta nu a dovedit nici împrejurarea că acest teren ar fi aparținut tatălui său. Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că tatăl recurentei reclamante a încheiat în 1916 un contract de vânzare-cumpărare prin care a cumpărat ., de 1000 mp. Pentru acest teren s-a emis titlul de proprietate_/721/1998, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate, aspect care este recunoscut de recurentă. În ce privește ., reclamanta susține că și aceasta a fost cumpărată de tatăl său, dar depune la dosar un contract de vânzare-cumpărare în care figurează alte părți. Contrar susținerilor reclamantei, posesia acestui înscris nu poate valora titlu, întrucât acest act menționează expres proprietarul imobilului, iar cutuma nu reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate.
Instanța de fond a reținut toate aceste aspecte cu privire la starea de fapt, iar reclamanta nu a adus dovezi care să răstoarne reținerile primei instanțe. Deși aceasta a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrare de probe, recurenta nu arată ce probe înțelege să solicite a fi administrate în rejudecare.
Dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 221/2009, la care face referire recurenta, nu sunt incidente în cauză. Acestea prevederi vizează obligația instanței de reconstituire a dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare, ori în cauză, pe de-o parte, tatăl recurentei nu a suferit o condamnare politică, ci față de aceasta s-au luat măsuri administrative, iar pe de altă parte, caracterul politic al acestor măsuri a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
În ce privește pronunțarea primei instanțe asupra daunelor morale, Curtea constată că prin răspunsul la întâmpinare depus de reclamantă la fondul cauzei, aceasta susține că obiectul cauzei îl constituie acordarea de daune morale, iar nu despăgubiri materiale (fila 39), condiții în care,
(continuarea deciziei civile nr. 471/2013 pronunțată în dosar nr._ )
soluționarea de către prima instanță și a cererii de despăgubiri morale este justificată.
Pentru cele ce preced, Curtea constată că criticile formulate de reclamantă nu se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304-3041 C. pr. civ., astfel că în temeiul art. 312 C. pr. civ. va respinge ca nefondat recursul de față.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de către reclamanta T. P. împotriva sentinței civile nr. 208/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.06.2013.
Președinte, C. G. N. | Judecător, D. M. | Judecător, M. F. C. |
Grefier, M. R. |
Red. MFC
Tehn. MFC/11.06.2013
2 ex/MR
Jud. fond - V. C. D.
| ← Succesiune. Decizia nr. 338/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Validare poprire. Decizia nr. 288/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
