Anulare act. Decizia nr. 703/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 703/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 552/57/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 703/2013
Ședința publică de la 04 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte M. F. C.
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Judecător D. M.
Grefier C. C.
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare declarată de contestatorii D. E. și D. H. împotriva deciziei civile nr. 262/2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea de contestație în anulare este motivată, la dosar s-au trimis la termenul de azi trei seturi de precizări formulate de către contestatori având atașată taxa de timbru aferentă contestației în anulare și extras de pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție din care rezultă că cererea de strămutare a fost respinsă.
Instanța, constatând că în cadrul precizărilor formulate contestatorii solicită și judecarea cauzei în lipsă, față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față ;
Prin decizia civilă nr.262/2013, Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursurile declarate de reclamanta E. D. și intervenientul H. D. împotriva deciziei civile nr. 272/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a motivat și reținut următoarele:
Recurenta reclamantă în justificarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 24 alin 1 și 2 C. proc. civ., întrucât un judecător al completului a pronunțat decizia atacată și se afla în stare de incompatibilitate și astfel instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
S-a considerat că aceste susțineri cu evidență sunt de neprimit, iar dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. vizează nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la compunerea și constituirea legală a instanței, în conformitate cu prevederile legii de organizare judecătorească, respectiv a dispozițiilor procedurale privitoare la incompatibilitate, deci nesocotirea unor norme de natură imperativă.
Potrivit normelor procedurale privitoare la incompatibilitate și invocate de recurentă, pretins a fi încălcate, înscrise în art. 24 C. proc. civ., ce statuează că judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare, nu are incidență în speță.
S-a constatat că judecătorul la care se referă recurenta nu a pronunțat nici o hotărâre în prezenta cauză, anterior hotărârii atacate, ci în alte cauze, având alte obiecte, conform hotărârilor depuse la dosar.
Această situație ar fi fost aplicabilă dacă prezenta cauză ar fi parcurs mai multe cicluri procesuale, ceea ce în speță este exclus întrucât a fost un singur ciclu procesual.
Dispozițiile art. 304 pct. 4 – depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, pct. 5 – nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin 2 C. proc. civ., pct. 6 – instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, au fost invocate formal de către recurenți întrucât nu au fost formulate critici în susținerea acestor motive de nelegalitate și astfel nu se poate exercita controlul ierarhic al instanței de recurs.
Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești. Potrivit acestui text legal, modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Curtea nu a primit susținerile recurenților întrucât hotărârea instanței de apel cuprinde motivele pe care se sprijină, nu există contradicții între considerentele hotărâri în sensul că din unele să rezulte temeinicia apelurilor, iar din altele faptul că apelul este nefondat; nu există contradicție între considerente și dispozitiv. De asemenea, s-a constatat că hotărârea nu cuprinde considerente străine de natura pricinii, iar o simplă lecturare convinge asupra faptului că instanța de apel a respectat dispozițiile art. 261 C. proc. civ. și art. 295 C. proc. civ., verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
În aceste context s-a impus a se preciza că hotărârea instanței de apel nu se impune a fi o lucrare laborioasă, ci, considerentele trebuie să respecte dispozițiile art. 294 C. proc. civ., ceea ce în cauză este evident.
Instanța de apel nu are îndrituirea a răspunde tuturor arătărilor formulate prin cererea de chemare în judecată și susținerilor formulate după prima zi de înfățișare în apel, termenul maxim de depunere a motivelor de apel, ci, conform textelor legale arătate, are obligația de a verifica hotărârea primei instanței doar prin prisma criticilor aduse prin motivarea apelului și formulate în termenul legal statuat de dispozițiile art. 287 alin 2 C. proc. civ.
Prin urmare, instanța nu avea a analiza înscrisurile depuse peste termenele legale, respectiv adresele ulterioare primei zile de înfățișare în apel, atâta timp cât nu s-au invocat excepții de ordine publică.
Deși recurenții invocă încălcarea prevederilor art. 84 C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 129 alin 5 C. proc. civ., nu au arătat în concret în ce constau aceste încălcări pentru a se exercita controlul de legalitate, expunându-se doar pasaje din doctrină și jurisprudență.
De asemenea, recurenții susțin că instanțele de fond nu s-au pronunțat asupra unora dintre petitele formulate, însă nu s-a arătat care sunt petitele care nu au primit rezolvări prin hotărârile instanțelor de fond, și, aceasta, cu atât mai mult cu cât acțiunea principală a fost respinsă în integralitate.
Mai mult, instanța de recurs a constatat că aceste critici vizează hotărârea instanței de fond și nu decizia instanței de apel, care a menținut soluția primei instanțe, deci critici inadmisibile față de dispozițiile art. 299 C. proc. civ. care arată imperativ hotărârile ce formează obiectul căii extraordinare de atac a recursului.
Recurenții au invocat în susținerea recursului prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., ori acest motiv de nelegalitate a fost abrogat prin art. I pct. 111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005.
Cu referire la celelalte critici întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-au reținut următoarele:
Împrejurarea că instanța de apel nu arată exhaustiv toate textele legale ce au fost invocate de recurenți în cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție, nu justifică admiterea recursului atâta timp cât instanța de apel a respectat, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, dispozițiile art. 294 C. proc. civ., în sensul că, în limitele cererii de apel, a verificat stabilirea stării de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Susținerea recurenților în sensul că instanța de apel nu a arătat care sunt motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cu referire la autoritatea de lucru judecat a sentinței 4747/1996 s-au constatat a fi de neprimit.
În considerentele hotărârii atacate, instanța de apel a expus pe larg motivele de apel privind excepția autorității lucrului judecat, arătând corect că prima instanță nu a reținut dispozițiile art. 1201 cod civil privitoare la excepția autorității lucrului judecat, ci prezumția de putere de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească irevocabilă, ce nu a fost desființată prin căile de atac ordinare sau extraordinare.
Mai mult, capătul de cerere, în constatare, cu privire la faptele constatate în decizia civilă nr. 4747/1996 în dosar 2195/1996 al Judecătoriei Sibiu, ce nu are autoritate sau putere de lucru judecat în sensul dispozițiilor art. 1200 – 1203 C. proc. civ., este un capăt de cerere ce cu evidență nu poate fi soluționat favorabil solicitării recurenților.
În primul rând, orice hotărâre judecătorească, potrivit principilor procesuale civile române, atâta timp cât nu este desființată în căile de atac ordinare sau extraordinare prevăzute de Codul de procedură civilă, se bucură de puterea lucrului judecat, altfel spus orice hotărâre judecătorească are efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, iar în conformitate cu prevederile art. 1200 pct. 4 cu referire la 1202 alin 2 Cod civil, în relațiile dintre părți, această prezumție este absolută, ceea ce înseamnă că nu se pot introduce acțiuni în cadrul cărora să se pretindă contrariul a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
În al doilea rând, prin efectele hotărârii judecătorești pronunțate, principiul autorități lucrului judecat interzice readucerea în fața instanțelor a chestiunilor litigioase deja tranșate prin hotărâri judecătorești irevocabile.
În concluzie, instanța de apel a justificat corect considerentele pentru care în prezenta cauză sentința civilă nr. 4747/1996 a Judecătoriei Sibiu se bucură de puterea de lucru judecat și nu poate fi reluată în discuție nici valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare, ce a fost soluționată irevocabil.
Prin urmare, s-a constatat că toate susținerile recurenților privitoare la contractul de vânzare încheiat în 1991 nu pot fi avute în vedere, față de cele statuate irevocabil prin hotărârea judecătorească sus menționată.
S-a apreciat că nu putea fi admis capătul de cerere referitor la încheierea de carte funciară_/1996 prin care pârâții D. s-au întabulat în cartea funciară, în baza sentinței civile 4747/1996.
Cu privire la adresa recurenților din 28.09.2012, instanța de apel nu avea îndrituirea a o analiza, fiind formulată mult după expirarea termenului de depunere a motivelor de apel.
De asemenea, toate susținerile recurenților care au fost formulate în afara termenului legal de motivare a recursului statuat de dispozițiile art. 303 alin 1 C. proc. civ., nu au putut fi analizate de instanța de recurs.
Împotriva acestei hotărâri au formulat contestație în anulare contestatorii D. H. E., invocând în drept prevederile art.315 C.pr.civ.
În expunerea cricilor se arată în esență că prin decizia atacată s-ar fi efectuat grave și esențiale omisiuni materiale de judecată, astfel:
- prin încălcarea gravă a disp.art. 129, 244 și 261 și art.6 alin.1 CEDO – s-a omis a se judeca cererea de suspendare a soluționării recursului înainte până la judecarea finală în dosar nr._/306/2011 al Tribunalului Sibiu.
Arătarea lapidară a soluției de respingere fără efectuarea unei motivări nu corespunde cerințelor legale.
- conform jurisprudenței CEDO – erorile de fapt care nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac pot justifica o derogare de la principiul securității juridice . Or, instanța de recurs a omis să precizeze, să interpreteze și să hotărască asupra acțiunii din dosar nr._, a justificat o modalitate legală a redeschiderii și rejudecării dosarului nr.2195/1996 a Judecătoriei Sibiu. Deci s-a omis a se soluționa contestația formulată, de inopozabilitate a sentinței nr.4747/1996.
- instanța de recurs a omis să arate că ar fi luat cunoștință și ar fi ținut cont juridic de adresa e-mail din data de 29.09.2013, trimisă Tribunalului Sibiu.
- instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra excepției inopozabilității sentinței civile nr.4747/1996 și a antecontractului din 18.04.1991.
- motivarea deciziei atacate este lapidară, nelegală și netemeinică referitoare la aplicabilitatea art.304 pct.7 C.pr.civ.
Contestatorii susțin în esență că arătările instanței de recurs, lapidare sunt nelegale întemeiate pe motivul „că acolo în mod evident lipsesc totodată arătări judecătorești concrete și substanțiale ale Curții de Apel, din care să rezulte dacă în mod concret și probatoriu faptul juridic în baza cărora s-a putut considera Curtea de Apel îndreptățită să treacă peste substanțialele arătări și invocări formulate în acest sens de reclamanți . Probațiune: a se vedea în acest sens arătările și invocările efectuate în întreaga corespondență din dosarul nr._ al Judecătoriei Sibiu, Tribunalului Sibiu și al Curții de Apel A. I..”
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și dispozițiile legale incidente, Curtea constată următoarele:
Contestația în anulare, potrivit dispozițiilor legale, este o cale de atac extraordinară de atac, de retractare, prin intermediul căreia părțile pot obține desființarea unei hotărâri judecătorești în cazurile limitativ prevăzute de lege. Ea poate fi exercitată în scopul retractării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale iar nu și pentru netemeinicie.
Motivul prevăzut de dispozițiile art. 318 cod procedură civilă – dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale – are în vedere acele motive în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au drept consecință darea unei soluții greșite. Este deci vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța, prin confundarea unor elemente importante și a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.
Sunt greșeli materiale, în sensul art. 318 cod procedură civilă, respingerea unui recurs ca tardiv, în raport de data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal, înlăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei judiciare de timbru, ori nu s-a observat că pentru unele motive de recurs nu era necesară timbrarea; anularea recursul ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, deși la dosar se afla procura dată reprezentantului părții; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri decât cea recurată, etc.
Textul vizează așadar greșeli de procedură și nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
E de precizat că aceste rețineri au fost arătate de contestatori în cuprinsul cererii de contestație în anulare, în concret, acestea nu privesc erori materiale săvârșite de instanța de recurs în sensul art.318 C.pr.civ. ci privesc posibile greșeli de judecată săvârșite de către instanța de recurs, greșeli care nu pot fi îndreptate pe calea contestației în anulare.
Motivul contestației în anulare speciale reglementat de disp.art.318 teza a II-a C.pr.civ. vizează situația în care instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Acest motiv al contestației în anulare se referă strict la motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.1-9 C.pr.civ. și care au fost invocate prin declarația de recurs. Deci acest text legal nu este aplicabil nepronunțării sau lipsei analizării unor argumente, cereri formulate de părți ci vizează strict motivele de nelegalitate așa cum sunt limitativ prevăzute de disp.art.304 C.pr.civ.
Din analiza cererii de recurs se constată că s-au invocat în declarația de recurs prevederile art.304 pct.1, 7, 8 și 10 C.pr.civ.
Din modul de redactare al deciziei atacate rezultă cu claritate punctul de vedere al instanței de recurs, respectiv considerentele care au stat la baza soluției pronunțate și răspunsul la motivele invocate.
În concret contestatorii susțin ca un motiv al contestației în anulare împrejurarea că instanța de recurs nu a motivat cererea de suspendare și conexare, arătându-se doar că se respinge ca neîntemeiată și astfel s-au încălcat dispozițiile legale.
Or aceste susțineri nu pot fi încadrate în dispozițiile legale care reglementează contestația în anulare specială, întrucât cu evidență nu este o eroare materială în sensul art.318 C.pr.civ. și nu constituie o nepronunțare asupra unui motiv de recurs legal invocat.
Deși contestația în anulare cuprinde mai multe paragrafe, în esență contestatorii critică decizia atacată în sensul că instanța de recurs a motivat lapidar, netemeinic și nelegal.
Or, cu evidență toate acestea nu constituie motive ale contestației în anulare în sensul dispozițiilor art.318 C.pr.civ.
Mai mult, și solicitările contestatorilor formulate pe fondul contestației nu vizează prezenta cale extraordinară de atac ci se constituie o adevărată cerere de recurs, ceea ce e de neprimit.
A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modalitatea în care a interpretat legea, a analizat sau înlăturat susținerile părților, a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a promova rejudecarea căii de atac a recursurilor, ceea ce este inadmisibil.
Legea nu a recunoscut or deschis părților calea recursului la recurs, care ar fi soluționat de aceeași instanță sub motivul greșit al stabilirii situației de fapt sau greșitei aplicări sau interpretări a legii.
În concluzie, susținerile contestatorilor referitoare la considerentele nelegale și netemeinicia deciziei atacate, omisiunea instanței de a arăta dispozițiile actului juridic, adresa de e-mail din 29.09.2012, respectiv cele referitoare la solicitarea de rejudecare a dosarului nr.2195/1996 a Judecătoriei Sibiu, exced motivelor contestației în anulare și a motivelor reglementate de disp.art.318 C.pr.civ.
Susținerile referitoare la nepronunțarea instanței de recurs asupra sentinței 4747/1996 și a antecontractului din 18.04.1991, cu evidență nu pot fi primite. O simplă lecturare a deciziei atacate convinge asupra analizei instanței de recurs a criticilor ce au fost formulate sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul diap.art.320 C.pr.civ. va respinge ca nefondată prezenta contestație în anulare.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
(continuarea deciziei civile nr.703/2013 pronunțată în dosar nr._ )
Respinge contestația în anulare declarată de către contestatorii D. E. și D. H. împotriva deciziei civile nr. 262/2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 Octombrie 2013.
Președinte, M. F. C. | Judecător, C. G. N. | Judecător, D. M. |
Grefier, C. C. |
red.C.G.N.
tehnored.C.C.
2ex/4.10.2013
jud.rec.A.N.,C.G.N.,M.F.C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 231/2013. Curtea de Apel ALBA... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 702/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
