Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 526/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 526/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 138/57/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 526/2013
Ședința publică de la 20 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător C. M. C.
Judecător M. A. M.-vicepreședinte
Grefier M. R.
Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuienta P. V. împotriva deciziei civile nr. 1036/2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 5769/2005.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă revizuienta P. V. asistată de avocat D. Agripina, lipsă fiind restul părților și mandatarul intimatei P. G., avocat C. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că revizuienta nu a făcut dovada comunicării directe a cererii de revizuire așa cum a fost citată și nu a depus originalul taxei judiciare de timbru.
Se mai arată că înainte de începerea ședinței s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea intimatei P. G. formulată prin avocat cu împuternicire avocațială.
Mandatara revizuientei depune la dosar împuternicire avocațială, dovada comunicării directe a cererii de revizuire cu intimatul M. S. prin primar, în original taxa judiciară de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,50 lei. Primește un exemplar din întâmpinare și arată că nu solicită termen pentru studiu.
Mandatara revizuientei precizează oral că susține cererea de revizuire doar în ce privește decizia civilă nr. 1036/2005 pronunțată în recurs de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 5769/2005. Cererea a fost formulată inițial și împotriva deciziei civile nr. 1149/A/2004 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia ca instanță de apel, dar prin decizia civilă nr. 29/2013 Curtea de Apel și-a declinat competența în favoarea Tribunalului S. astfel că nu mai susține cererea față de aceasta.
Față de această precizare, instanța din oficiu pune în discuție inadmisibilitatea căii de atac declarată de revizuienta P. V. împotriva unei decizii pronunțate în recurs de Curtea de Apel Alba Iulia și care nu a soluționat fondul cauzei. Acordă cuvântul pe excepția invocată.
Mandatara revizuientei solicită respingerea excepției susținând că cererea de revizuire este admisibilă deși se are în vedere că hotărârea pronunțată în recurs nu a soluționat fondul cauzei.
Pe fond arată că la momentul soluționării cauzei nu au avut cunoștință despre înscrisul invocat ca înscris nou în sensul art. 322 pct. 5 Cod pr. civ. pentru că ar fi uzat de el la acel moment, iar instanța nu ar mai fi admis cererea de restituire în natură și nu s-ar fi anulat contractul de vânzare cumpărare al revizuientei. Arată că intimata P. G. a beneficiat de o dublă măsură reparatorie în sensul că prin hotărâre judecătorească i-a fost restituit în natură imobilul, încasând și despăgubiri de la stat pentru acest imobil și pe care nu le-a restituit potrivit adresei provenind de la DGFP S.; menționează că au sesizat Ministerul de Finanțe și Primăria cu privire la acest aspect. Apreciază că cererea de revizuire este admisibilă și că prin decizia atacată s-a evocat fondul, fiind singura modalitate prin care intimata mai poate desființa o hotărâre nelegală.
Instanța lasă cauza în pronunțare pe excepția inadmisibilității cererii de revizuire.
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de revizuire de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță, revizuienta P. V. în contradictoriu cu intimații P. G., D. N. și . solicitat potrivit art. 322 pct. 5, 6 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 1149/A/2004 din dosar nr. 2310/2004 a Curții de Apel A. I., pronunțată în calea de atac a apelului și a deciziei civile nr. 1036/2005 din dosar 5769/2005 a Curții de Apel A. I., pronunțată în recurs. Ca urmare a încuviințării cererii de revizuire, conform art. 327 C. proc. civ., să se dispună schimbarea hotărârilor atacate în sensul respingerii cererii intimatei P. G. de anulare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5453/6.06.1999 încheiat cu statul român prin . cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, revizuienta arată că după soluționarea irevocabilă a dosarelor care au avut ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de revizuientă cu ., a început procedura de restituire a sumelor de bani achitate cu titlu de cumpărare și a chemat în judecată DGFP S.. În acest context, a aflat că intimata P. G. a beneficiat de o dublă măsură reparatorie, în sensul că a încasat de la statul român despăgubiri pentru imobilul înscris în CF 6527 de sub A1+9 S., nr. top 1342, obținând pe cale judecătorească restituirea în natură. Intimata a încasat de la statul român suma de_ lei conform procesului verbal de evaluare din 30.03.1998, iar prin sentința civilă 585/1999 pronunțată în dosar 3648/1999 a Tribunalului S., rămasă definitivă, s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară, ca urmare a admiterii acțiunii intimaților P. G. și D. N. împotriva Statului Român prin Primăria Mun. S.. după restabilirea situației anterioare de CF, a urma procesul de anulare a contractului de vânzare – cumpărare al revizuientei, însă la acea dată nu a cunoscut faptul că intimata P. G. a beneficiat de o dublă măsură reparatorie. Revizuienta este pensionară și cu sumele restituite de Statul Român nu-și poate permite o altă locuință.
Actul nou pe care înțelege să-l invoce revizuienta este adresa nr. 5406/31.01.2013 prin care rezultă că intimații nu au restituit sumele încasate cu titlu despăgubiri. Pentru că Primăria Mun. S. și DGFP S. nu au acționat potrivit dispozițiilor legale pentru a nu se produce o pagubă bugetului statului, revizuienta consideră că sunt aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, intimata P. G. a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, obligarea revizuientei la cheltuieli de judecată, susținând că motivele invocate nu sunt conform reglementării revizuirii, iar faptul că încă nu au restituit despăgubirile încasate este un raport juridic pe care îl au cu Statul Român, fără legătură cu litigiul pe care l-au avut cu revizuienta. Se mai invocă faptul că există mai multe cereri de revizuire, una care a format obiectul dosarului_, asupra căreia Curtea de Apel s-a pronunțat.
Analizând cererea de revizuire, în raport de prevederile art. 322 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:
Deși inițial cererea a fost formulată și pentru revizuirea deciziei civile 1149/A/2004 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 2310/2004, față de faptul că această cerere a fost soluționată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._ prin decizia civilă nr. 29/28.03.2013, revizuienta și-a restrâns obiectul acțiunii, susținând oral în fața instanței că nu înțelege să mai susțină cererea cu privire la revizuirea acestei hotărâri judecătorești. De altfel, cererea fiind soluționată irevocabil, se bucură de puterea lucrului judecat.
În ceea ce privește cererea de revizuire a deciziei civile 1036/2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil 5769/2005, se constată că prin această decizie au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâții P. V., . și M. S. prin Primar, împotriva deciziei civile 1149/A/2004 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.
Potrivit art. 322 se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul (…).
Din analiza dispozitivului deciziei civile a cărei revizuire s-a solicitat, rezultă că aceasta nu evocă fondul, ci doar menține decizia pronunțată în apel. ca urmare se constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire prevăzute de art. 322 alin 1 C. proc. civ. și urmează a fi respinsă prezenta cerere de revizuire ca inadmisibilă.
(continuare decizia civilă 526/20.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil_ )
Nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, nu vor mai fi analizate motivele de revizuire invocate.
Nu vor fi acordate cheltuieli de judecată intimatei, pentru că nu s-a făcut dovada acestora.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta P. V. împotriva deciziei civile nr. 1036/2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 5769/2005.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 iunie 2013.
Președinte, A. N. | Judecător, C. M. C.(CO) semn. cf. art. 261(2) C. Vicepreședinte - M. A. M. | Judecător, M. A. M. |
Grefier, M. R.(CO) semn. cf. art. 261(2) C. P. Grefier - E. G. |
Red.AN
Tehn.EH/ 2 ex/23.08.2013
Jud. recurs – A. B., A. N., I. T.
← Pretenţii. Decizia nr. 187/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 80/2013. Curtea de... → |
---|