Partaj judiciar. Decizia nr. 789/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 789/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 508/57/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA I CIVILA

DECIZIE CIVILĂ Nr. 789/2013

Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. C.

Judecător M. F. C.

Judecător A. N.

Grefier M. R.

Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii B. D. și B. O. împotriva deciziei civile nr. 780/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că prin încheierea de ședință din 06.09.2012 s-a dispus suspendarea judecății contestației în anulare în baza art. 155 ind. 1 Cod pr. civ. cauza, iar de la data suspendării și până în prezent părțile nu au depus diligențe în vederea repunerii cauzei pe rol. Cauza a fost repusă pe rol din oficiu pentru a se verifica dacă operează perimarea.

Se mai arată că la data 21.11.2013 se depune la dosar prin registratura instanței, transmis pe e-mail, un exemplar din contestația în anulare.

Instanța, din oficiu invocă excepția de perimare a contestației în anulare și lasă cauza în pronunțare pe excepție.

CURTEA DE APEL

Asupra contestației în anulare de față,

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu – Secția civilă, sub dosar civil nr._, reclamanții M. C. E. și M. I. au solicitat în contradictoriu cu pârâții B. D. I. și B. O., ca prin sentința ce se va pronunța:

- să se constate că reclamanta M. C. și pârâtul B. D. I. sunt coproprietari în cote egale asupra imobilului înscris în CF_ Sibiu, nr. top. 1660/2/2, grădină cu casă de locuit – parter, în suprafață de 575 mp;

- să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilului, prin partajare în natură, conform expertizei ce se va efectua în cauză;

- cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanții au arătat că împreună cu pârâții sunt coproprietari pe imobilul identificat în petitul acțiunii, în cotele arătate și solicită, urmare a ieșirii din indiviziune, formarea a două loturi atribuite fiecărui potrivit cotelor ce le revin, cu obligarea la eventuale sulte.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 797 C. civ, art. 1-14, art. 274 C. pr. civ.

Prin cererea reconvențională formulată în cauză, pârâții au solicitat ca instanța să constate că părțile sunt coproprietari în cote egale și să dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilului, prin atribuirea imobilului în întregime pârâtului – reclamant reconvențional, cu obligarea sa la plata sultelor către reclamanți, pe motiv că reclamanții reconvenționali folosesc efectiv imobilul și au efectuat investiții.

Prin sentința civilă nr. 557/2010, Judecătoria Sibiu a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții M. C. E. și M. I. în contradictoriu cu pârâții B. D. I. și B. O., a admis în parte cererea reconvențională formulată de B. D. I. și B. O. și a constatat că M. C. și B. D. sunt coproprietari în cote egale asupra imobilului înscris în CF_ Sibiu nr. top 1660/2/2 grădină cu casă de locuit parter în suprafață de 575 mp.

S-a dispus sistarea indiviziunii prin formarea de două loturi:

- lotul I - nr. top 1660/2/2/1 teren de 251,50 mp cu casă de locuit parter val. 453.559,5 lei s-a achitat reclamanților

- lotul II - nr. top 1660/2/2/2 teren de 251,50 mp val. 333.413,5 lei s-a achitat pârâților.

Împotriva sentinței au declarat apel, în termen, reclamanții M. C. și I. și pârâții B. D. și B. O..

Prin decizia civilă nr. 380/2011 Tribunalul Sibiu a admis apelul declarat de apelanții reclamanți M. C. și M. I. împotriva sentinței civile nr. 557/19.01.2010 a Judecătoriei Sibiu pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

S-a sistat indiviziunea asupra imobilului înscris în CF_ Sibiu nr. top. 1660/2/2 grădină cu casă de locuit, demisol, parter în suprafață de 575 mp conform variantei a I-a din suplimentul expertiză construcții din apel (experți B. V., G. A., S. T.) și contraexpertiza (experții I. I., M. D., Meșu Veronie, B. V., G. A., S. T.)- anexa 3 (fila 202 și 212) ce fac parte integrantă din sentință astfel:

- nr. top. 1660/2/2/1 grădină cu casă D+P+E în suprafață de 268 mp în valoare circulație de 513.500 lei ce se va atribui reclamanților M. C. și M. I.;

- nr. top. 1660/2/2/2 grădină cu garaj dublu și pivniță de 232 mp valoare circulație de 329.500 lei ce s-a atribuit pârâților B. D. și B. O.;

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs pârâții B. invocând în drept prevederile art. 304 pct. 6, 7, și 9 C. proc. civ.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 780/21.10.2011, a respins recursul declarat de către pârâții B. D. I. și O. împotriva deciziei civile nr. 380/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._, fiind obligați recurenții să plătească intimaților M. C. și I. suma de 1100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivarea deciziei, instanța de recurs a reținut că, critica ce se vrea a fundamenta motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este vădit nefondată.

Acest motiv de nelegalitate este aplicabil în situația în care instanța de apel a acordat plus petit, ceea ce în speță e exclus. Lotul atribuit de instanța de apel cuprinde terenul de construcție pe care este amplasat garajul.

Nici dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ, modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Instanța de apel a respectat dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. iar hotărârea atacată cuprinde pe larg motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Susținerile recurenților în sensul că instanța de apel nu a analizat criticile formulate au fost considerate vădit nefondate.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 09 februarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă a admis cererea formulată de petenta M. C. E. pentru îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 780/21.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia și în consecință:

A fost îndreptată eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei menționate în sensul, în dispozitivul hotărârii, alineatul 2, s-a trecut numărul corect al intimaților ca fiind „M.” în loc de „M.”, încheierea făcând parte din decizie.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au formulat contestație în anulare, contestatorii B. D. și B. O., solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, având în vedere motivele invocate privind greșelile materiale săvârșite de instanță la soluționarea recursului.

În motivarea contestației în anulare, contestatorii arată că au formulat două cereri, având în vedere erorile constatate în hotărârile date.

Se arată că în cererea de recurs au invocat în motivele formulate, greșelile materiale evidente ale instanțelor de fond și apel care trebuiau avute în vedere de instanța de recurs. După soluționare, arată că intimații au formulat cereri de îndreptare a unor erori materiale, legate de suprafața de teren, care au fost soluționate favorabil, însă aspectele legate de situația imobilului și greșelile efectuate de instanțele de fond și apel nu au fost luate în considerare.

Contestația în anulare a fost întemeiată în drept pe art. 318 cod pr. civilă.

Prin încheierea din 06 septembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus suspendarea judecății contestației în anulare în temeiul art. 155 ind. 1 C. pr. civilă, pentru neîndeplinirea obligației de comunicare directă a motivelor contestației în anulare, obligație stabilită prin citația primită de contestatori la data de 2.07.2012.

De la data suspendării cauzei niciuna din părți nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea continuării judecății contestației în anulare, împrejurare față de care Curtea de Apel a fixat termen de judecată la data de 21.11.2013, și a citat

(continuarea deciziei civile nr. 789/2013 pronunțată în dosar nr._ )

părțile în vederea verificării îndeplinirii condițiilor de perimare, excepție invocată din oficiu de instanță.

Potrivit art. 248 alin 1 C. pr. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs….. se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an”.

Conform art. 249 C. pr. civ., cursul perimării se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

În speță, prezenta contestație în anulare este suspendată de peste 1 an de zile, termenul de perimare începând să curgă la data de 06 septembrie 2012, iar până la repunerea pe rol din oficiu a cauzei, părțile nu au îndeplinit niciun act de procedură în vederea întreruperii cursului perimării și continuării judecății. Față de aceste împrejurări, se va constata că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 248 C. pr. civ.

Pe cale de consecință, în baza art. 252-253 C. pr. civ., Curtea va constata perimată judecarea contestației în anulare formulată de contestatori împotriva deciziei civile nr. 780/21 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._ .

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Constată perimată judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii B. D. și B. O. împotriva deciziei civile 780/21 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar_ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21 Noiembrie 2013.

Președinte,

C. M. C.

Judecător,

M. F. C.

Judecător,

A. N.

Grefier,

M. R.

Redc. C.M.C

Tehn. N.P.

2 ex/11.12.2013

Jud. recurs – C.G.N./M.F.C./M.C.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 789/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA