Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 592/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 592/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 4837/97/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 592/2013
Ședința publică de la 06 Septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte D. M.
Judecător M. F. C.
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Grefier C. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de
Procuror V. L.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamantul P. M. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.101/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. _, având ca obiect despăgubiri -Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Ș. E. pentru reclamantul recurent P. M., lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile sunt motivate și scutite de plata taxei de timbru, pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă; la dosar s-a depus prin registratură întâmpinare formulată de reclamant față de recursul pârâtului.
Mandatara reclamantului recurent depune la dosar împuternicirea avocațială și bon fiscal de benzină în justificarea cheltuielilor de judecată pe care le solicită.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat Ș. E. pentru reclamantul recurent P. M. solicită admiterea recursului declarat și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, cu acordarea despăgubirilor în cuantumul solicitat.
Susține motivele de recurs invocate în scris, arătând, în esență, că sentința pronunțată de Tribunalul Hunedoara este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond, deși a constatat că fapta reținută în sarcina tatălui reclamantului are caracter politic și că acesta a suportat suferințe fizice și psihice din cauza condamnării politice, nu i-a acordat reclamantului despăgubirile morale solicitate, ignorând atât textele românești legale în materie cât și cele din legislația europeană.
n ce privește recursul declarat de pârâtul S. român, solicită să fie respins ca nefondat, având în vedere caracterul impersonal al legii și că aplicarea acesteia se impune a se face la fiecare caz în parte. Vizând critica referitoare la cheltuielile de judecată, arată că în mod corect instanța de fond le-a acordat, acestea fiind dovedite.
Solicită cheltuieli de judecată în recurs.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea ambelor recursuri și menținerea sentinței nr.101/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara ca fiind temeinică și legală.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 08.06.2012 pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr._, reclamantul P. M. a chemat în judecată pe pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al condamnării defunctului său tată P. I. I., decedat la data de 13.01.1982, la pedeapsa închisorii de 7 ani, degradare civică și confiscarea totală a averii,, dispusă prin sentința penală nr.96/18.03.1960 a Tribunalului M. Timișoara, menținută prin Decizia Tribunalului M. Cluj, pentru crima de uneltire contra ordinii sociale prevăzuta de art.209 Cod penal și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 300.000 euro cu titlu de daune morale. S-au cerut și cheltuieli de judecată.
Prin precizare de acțiune reclamantul a învederat ca in baza art.5 alin.1 lit. b din Legea nr. 221/2009 înțelege sa își majoreze pretențiile cu suma de 19.920 lei despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea celor 3,50 ha teren finețe confiscat de la autorul sau, împrejurare de care a luat cunoștința doar la data comunicării actului de confiscare de la CNSAS. Ulterior, prin încheierea data in ședința publica din 13.03.2013, reprezentantul reclamantului a învederat instanței ca nu își mai susține capătul de cerere vizând acordarea daunelor materiale, sens in care înțelege sa renunțe la judecata acestuia.
Prin sentința civilă nr. 101/2013, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului, a constatat caracterul politic al condamnării numitului P. I. la pedeapsa de 7 ani închisoare și confiscarea averii, dispusă prin sentința penală nr.96/1960 a Tribunalului M. Timișoara, cu consecința aplicării prevederilor art.6 din Legea nr. 221/2009, a respins în rest acțiunea, iar pârâtul a fost obligat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 96/1960 a Tribunalului M. Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 105/1960, numitul P. I., zis P., născut in 15.10.1909 in ., regiunea Timișoara, fiul lui I. și C., alături de alte persoane din anturajul său, a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare corecționala, suspendarea exercitării unor drepturi civile, precum confiscarea in întregime a averii personale, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prevăzut și pedepsit de art. 209 p.2 lit. a C. pen., urmare a schimbării de către instanța a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis in judecată.
Instanța a constatat că în baza art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, fapta reținută in sarcina defunctului P. I I. constituie de drept o condamnare cu caracter politic.
În ceea ce privește posibilitatea acordării de despăgubiri reclamanților pentru prejudiciul moral suferit atât de condamnatul S. A. cât și de familia acestuia, prima instanță a reținut că față de decizia nr. 12/2011, pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, potrivit căruia s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 al. 1 lit. a teza I-a din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării acestor decizii în Monitorul Oficial, respectiv 15.11.2010. Față de aceste considerente Tribunalul a respins cererea de acordare a daunelor morale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.
Reclamantul a solicitat modificarea în parte a hotărârii în sensul de a se admite și capătul de cerere referitor la daunele morale.
În expunerea motivelor, reclamantul recurent susține că instanța de fond nu a aplicat textele de lege cu caracter de dezdăunare prevăzute de art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 alin. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nu a avut în vedere nici decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 și art. 20, 147-148 din Constituție. Recurentul arată de asemenea că deciziile nr. 1354/2010 și 1358/2010 ale Curții Constituționale nu sunt aplicabile.
În drept se invocă art. 3041 C. pr. civ.
Pârâtul a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii în întregimea acțiunii.
În expunerea motivelor, recurentul arată că nu se mai impunea constatarea caracterului politic al condamnării antecesorului reclamantei, întrucât această condamnare are de drept un asemenea caracter.
În drept se invocă art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
În ce privește recursul reclamantului, se constată că acesta a investit instanța de judecată cu o acțiune în constatarea caracterului politic al condamnării tatălui său și acordarea de daune morale pentru prejudiciul suferit de către acesta din urmă.
Prin Decizia nr. 1358/2010 s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Declararea neconstituționalității textului de lege arătat este producătoare de efecte juridice asupra proceselor nesoluționate definitiv și are drept consecință inexistența temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe textul de lege declarat neconstituțional.
Art. 147 alin. 4 din Constituție prevede că decizia Curții Constituționale este general obligatorie, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru particulari, și produce efecte numai pentru viitor, nu și pentru trecut. Fiind vorba de o normă imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element de noutate în ordinea juridică actuală.
Împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresia unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
Referitor la obligativitatea efectelor deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele de judecată, este și Decizia nr. 3/ 2011 în interesul legii, prin care s-a statuat că „deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează", că „dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre . și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată" și, prin urmare, „instanțele erau obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale și să nu dea eficiență actelor normative declarate neconstituționale".
Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene nu i le legitimează.
În sensul considerentelor anterior dezvoltate, s-a pronunțat Decizia nr. 12/2011 dată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, care a statuat drept urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360/2010, „dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of."
Cum Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, iar în speță sentința primei instanțe a fost pronunțată la data de 30.05.2012, cauza nefiind, deci, soluționată definitiv, la momentul publicării deciziei respective, rezultă că textele legale declarate neconstituționale nu își mai pot produce efectele juridice.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a reținut că invalidarea art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 de către Curtea Constituțională a urmărit un obiectiv de interes public, legat de buna administrare a justiției, așa cum rezultă din motivarea Curții Constituționale, care a criticat modul vag de redactare a dispozițiilor legale în cauză și a subliniat necesitatea de a evita coexistența mai multor acte normative referitoare la despăgubiri pentru daunele suferite de persoanele persecutate politic în timpul regimului comunist (cauza Unédic contra Franței, cauza Nastaca D. și alții împotriva României).
CEDO a considerat că, chiar dacă reclamanții percep ca pe o nedreptate faptul că instanțele de judecată au dat curs deciziilor nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale, o astfel de nedreptate este inerentă oricărei schimbări în soluția juridică ce ar apărea, ca urmare a exercitării unui mecanism de control normal într-un stat democratic. Curtea a reamintit, de asemenea, în acest sens, faptul că și cerințele securității juridice și protecției încrederii legitime a justițiabililor nu consacră un drept legitim la o jurisprudență constantă
Aplicarea în speță a soluției reținute în decizia Curții Constituționale din 21 octombrie 2010 nu a pus la îndoială drepturile care au fost dobândite cu caracter definitiv de către reclamanți. Mai mult, noua situație juridică ce rezultă din decizia Curții Constituționale din 21 octombrie 2010 a fost perfect cunoscută de reclamanți și în întregime previzibilă, atunci când instanțele de judecată s-au pronunțat cu privire la cererea lor în despăgubiri
Pe cale de consecință, în mod corect a reținut prima instanță că reclamanta nu este îndreptățită la daune morale, în baza Legii nr. 221/2009.
În ce privește incidența art. 5 din CEDO, invocat de recurentul reclamant, se constată că această normă reglementează dreptul la libertate al persoanei, iar alin. 5 al acestui articol prevede dreptul la reparații al oricărei persoane care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol. În speță nu este incident acest text din Convenție, pentru că norma internă nu este contrară Convenției. Instanța de contencios constituțional a reținut în considerentele deciziei nr. 1358/2009 tocmai faptul că persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă au dreptul la daune morale, iar acest drept este recunoscut încă din 1990, prin Decretul-lege nr. 118/1990. Ca urmare, nu se poate reține că legislația națională nu consacră dreptul la reparații, prevăzut și de art. 5 alin. 5 din CEDO. Ceea ce s-a considerat contrar Constituției a fost atingerea adusă valorii supreme de dreptate, prin intervenția legiuitorului, care, după 20 de ani, prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 reglementează același drept la daune morale pentru persoanele condamnate politic.
Pentru aceste considerente, Curtea constată nefondat recursul reclamantului și urmează ca în temeiul art. 312 C. pr. civ. să îl respingă.
În ce privește recursul pârâtului, Curtea reține că potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din Legea 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic, condamnarea pronunțată pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 C. pen. Ca atare, legiuitorul a considerat că nu se mai impune dovedirea caracterului politic al unei astfel de condamnări.
Norma juridică cuprinsă în art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009 are caracter obiectiv, este independentă de subiectele raportului juridic concret, prevăzând în mod abstract că orice condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 C. pen. are caracter politic.
În cadrul raporturilor juridice concrete, subiectul care se consideră beneficiarul acestei norme juridice trebuie să facă dovada că hotărârea prin care a fost condamnat se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 221/2009,
(continuarea deciziei civile nr.592/2013 pronunțată în dosar nr._ )
situație în care legea prezumă caracterul politic și nu mai este necesar să-l dovedească.
Ca urmare, plecând de la norma abstractă, obiectivă cuprinsă în art. 1 din lege, în mod corect, instanța de fond a constatat că situația concretă a antecesorului reclamantului se încadrează în această prevedere și ca urmare, condamnarea suferită de acesta are caracter politic.
Față de aceste considerente, Curtea constată nefondat recursul pârâtului, urmând ca în temeiul art. 312 C. pr. civ., să îl respingă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de către reclamantul P. M. și de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara continuator al DGFP Hunedoara împotriva sentinței civile nr.101/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. _ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06 Septembrie 2013.
Președinte, D. M. | Judecător, M. F. C. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, C. C. |
Red./tehnored.M.F.C.
C.C.2ex/24.09.2013
Jud.fond I. I. E.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 517/2013. Curtea de... | Excepţie de neconstituţionalitate. Decizia nr. 573/2013.... → |
|---|
