Revendicare imobiliară. Decizia nr. 412/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 412/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 1234/191/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 412/2013
Ședința publică de la 30 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător C. M. C.
Judecător M. A. M.-vicepreședinte
Grefier M. R.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta .. împotriva deciziei civile nr. 239/A/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare, se constată lipsa părților și a mandatarului recurentei pârâte.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită și faptul că recursul este insuficient timbrat cu taxă judiciară de timbru de 1564 lei.
Instanța lasă cauza la o nouă strigare, la sfârșitul cauzelor de recurs.
La a doua strigare a cauzei și apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat U. M. pentru recurenta pârâtă .., lipsă fiind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este insuficient timbrat cu taxă judiciară de timbru de 1564 lei.
Mandatarul recurentei pârâte depune în fața instanței copie după taxa judiciară de timbru de 1564 lei, urmând a depune originalul până la sfârșitul ședinței. Arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurenta pârâtă prin mandatar solicită admiterea recursului declarat, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel față de lipsa motivării primului motiv de apel.
Susține că soluția instanței nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind vorba de o motivare insuficientă față de criticile formulate cu privire la cererea reconvențională. În situația în care se va trece peste acest aspect, arată că în mod greșit instanța a soluționat cauza întrucât pe terenul în litigiu, pentru care s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantelor există o plantație. Învederează motivele invocate în scris și înscrisurile existente la dosar.
Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
Notă: După închiderea ședinței de judecată se depune la dosar, prin registratura instanței la orele 13,15, originalul taxei judiciare de timbru de către recurentă.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamantele, D. A. I. și B. B. I., au chemat în judecată pe pârâții N. C. si . pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în extravilanul localității Ș., jud. A., în suprafața de 37.800 mp, cu număr de parcelă 2525/2, dobândit în baza titlului de proprietate nr._/1295, din 19.02.2002, emis de C. Județeană A., întabulat prin încheierea nr. 1340 din 21.04.2009 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară A., să fie obligați pârâții la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, pentru ultimii 3 ani, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că sunt proprietare ale imobilului revendicat, în suprafața de 37.800 mp, situat în extravilanul localității Ș., jud. A., potrivit certificatului de moștenitor nr. 14/2009, emis de Biroul Notarului Public B. C. E., teren ce a aparținut autorului lor, L. C., și pentru care a fost emis titlul de proprietate nr._/1295, din 19.02.2002.
Imobilul a fost întabulat pe numele lor, prin încheierea nr.1340 din 21.04.2009 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară A., iar pârâții ocupă de mai mulți ani imobilul revendicat, în totalitate, fără vreun titlu de proprietate și, deși au încercat în repetate rânduri să rezolve litigiu pe cale amiabilă, fără a ajunge la promovarea unei acțiuni în instanță, nu au reușit acest lucru, dovadă fiind și notificarea anexată cererii, care a rămas fără vreun rezultat.
În drept, au invocat dispozițiile art. 480 Cod civil.
S-a anexat cererii de chemare în judecată o notificare adresată pârâtului N. C., certificatul de moștenitor eliberat ca urmare a dezbaterii succesiunii defunctului L. C., tatăl reclamantelor, extras CF_ Ș., încheierea de întabulare în cartea funciară a tatălui reclamantelor, titlul de proprietate nr._/1295, emis la data de 19.12.2002.
Pârâta . a depus acțiune reconvențională, solicitând:
- să-i recunoască reclamantele dreptul de proprietate asupra plantațiilor de măr existente pe terenul ce a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate prin Titlul de Proprietate_/1295/19.12.2002, înscris în CF_ Ș. cu nr. top_, în suprafață de 37.800 mp;
- să mențină reclamantele pe terenul ce a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, plantația de pomi, proprietatea sa;
- să se constatate că titlul de proprietate a fost eliberat contrar dispozițiilor legale referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de sub plantațiile de viță de vie, pomi, luciu de apa și /sau hamei, cuprinse în Legea 18/1991, privind fondul funciar, cu modificările și completările ulterioare;
- să se dispună anularea Titlului de proprietate_/1295/19.12.2002;
- să se dispună schimbarea amplasamentului parcelei la care sunt îndreptățite reclamantele, în afara perimetrului livezii sale;
- obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
Față de petitele formulate prin cererea reconvențională, au fost introduse în cauză, în calitate de pârâte, C. L. de fond funciar Ș., prin primar, și C. Județeană A..
S-a mai solicitat să se ia act de o eventuală tranzacție între părți și de asemenea pârâta a mai arată că este de acord cu plata folosinței terenului aferent plantațiilor, teren arabil și nu pentru livadă, în cuantumul plătit celorlalți proprietari de terenuri din zona.
În motivarea acțiunii reconvenționale, pârâta reclamantă a arătat că terenurile pe care le exploatează sunt terenuri din categoria de folosința vii și livezi, pe care le deține cu titlu de proprietate, cea mai mare parte, și cu titlu de arendă. Aceste suprafețe de teren sunt împărțite pe ferme, ca unități de eficiență economică, pentru care s-au stabilit suprafețe optime, la care lucrează un număr determinat de persoane și utilaje agricole, astfel încât, să se realizeze o producție cât mai bună calitativ și cantitativ. Pe aceste terenuri, aferente fiecărei ferme, sunt edificate plantațiile de viță de vie și pomi fructiferi, plantații pe care le-a achiziționat de la fostul IAS J., transformat în ..
A mai arătat că terenurile în discuție provin din privatizarea . J., societate comercială provenită din fostul IAS J., prin aplicarea dispozițiilor Legii nr.15/1990, privind reorganizarea unităților de stat, astfel că, regimul juridic al acestor terenuri este reglementat de art. 37 și 38 din Legea 18/1991 și de Legea nr.16/1994 privind arendarea, iar persoanele care aveau terenurile în perimetrele fostelor întreprinderi agricole de stat au optat la acel moment între calitatea de locator și cea de acționar a acestei societăți, opțiune ce se putea face doar în raport de stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și nu cu privire la supraedificate și anume la plantații.
Practic, toate terenurile de pe raza comunei unde comisia locală de fond funciar își desfășura activitatea erau la dispoziția acesteia, mai puțin terenurile aferente plantațiilor de viță de vie, pomi, hamei și luciu de apa, care trebuiau păstrate și protejate de comisia locală, pentru a nu se mai degrada în continuare.
După apariția Legii 247/2005, prin care s-a reglementat situația juridică a terenurile de sub plantații, de sub luciul de apă sau de sub alte amenajamente hidrotehnice, s-au încheiat acorduri de despăgubire, si anume, s-au achiziționat suprafețele de teren de sub aceste plantații și amenajări. Terenul ce a făcut obiectul legilor proprietății, a fost achitat celor îndreptățiți la primirea lui în natura ori moștenitorilor acestora și beneficiind de forma de relief, de deal și colinară, unde reconstituirea dreptului de proprietate nu s-a realizat pe vechile amplasamente, s-a procedat la punerea în posesie a terenurilor pe fișe și în teren, conform configurației plantației de viță de vie.
Astfel, societatea a devenit proprietara acestor terenuri plătind fiecărui proprietar contravaloarea terenului respectiv. Până la apariția acestei legi care să reglementeze aspectele subliniate mai sus, au achitat foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, arenda. Excepție de la această regulă au făcut terenurile pentru care se eliberaseră deja titlurile de proprietate, dar nu pentru ca legiuitorul ar fi instituit o astfel de excepție, ci pentru că societatea nu a înțeles să se judece cu proprietarii de teren, ci a înțeles să negocieze cu ei în vederea cumpărării terenului. Până la achiziționarea acestor terenuri au încheiat cu cei cărora li s-au eliberat titlurile de proprietate, contracte de arendă, urmând ca opțiunea vânzării și primele demersuri să le aparțină acestor proprietari.
A mai precizat că într-o astfel de situație s-au aflat și alți proprietari de teren din zona denumită „Livada", învecinați cu reclamantele ca și parcele, care și-au primit arenda, conform contractului, și care apoi au optat pentru vânzarea terenului.
S-a mai susținut că . a achiziționat plantațiile de viță de vie și pomi în anul 1999, prin plata acestora către ., extratabular, conform dispozițiilor art.4 indice 1 alin 1-9 din Legea nr.1/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Aceste plantații nu sunt notate în cartea funciară, deoarece regimul cărții funciare a fost clarificat ulterior, prin Legea nr.7/1996, privind regimul juridic al cadastrului și cărții funciare, aceste terenuri fiind însă evidențiate în Registrul mijloacelor fixe ale Fermei 21.
A mai arătat că această creație juridică unică a legiuitorul român de deținere a proprietății asupra terenului de către o persoană și de deținere a proprietății plantației de către o a doua persoană, nu se datorează societății reclamante, ci este expresia voinței legii, respectiv art.37 și art.38 din Legea 18/1991.
În legislația funciară de până acum s-au stabilit o . măsuri de conservare și păstrare a suprafețelor plantate cu viță de vie sau pomi și, în același sens, solicită instanței să stabilească în sarcina reclamantelor, pârâte reconvenționale, obligația păstrării acestor plantații.
Titlul de proprietate nu trebuia emis, avându-se în vedere că punerea în posesie nu trebuia să se realizeze în plantația de pomi fructiferi, mai ales în mijlocul acesteia.
La punerea în posesie trebuia să se aibă în vedere faptul că erau suprafețe disponibile la marginea plantației sau mai existau chiar împrejurul plantației suprafețe de teren ce nu erau plantate și care se pretau la reconstituirea pe ele a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Mai mult, vechiul amplasament nici nu trebuia respectat, întrucât în zona colinară și de deal, nu se poate condiționa comisiei locale de fond funciar să facă reconstituirea pe vechile amplasamente. Art.8 din Legea 1/2000 instituie obligativitatea atribuirii efective a terenurilor astfel încât „să nu afecteze exploatațiile agricole, proprietatea publică sau privată a statului”.
Art.42 din Legea 18/1991 prevede la alin.(3) ca „nu pot fi atribuite suprafețele de teren pe care s-au efectuat investiții, altele decât îmbunătățiri funciare„. Același articol prevede la alin.(4) că „ Plantațiile de vii sau pomi pot fi afectate în astfel de cazuri, numai in situația în care nu există terenuri din altă categorie de folosință, pentru a fi atribuite în proprietate.
În drept, pârâta reclamantă a invocat prevederile Legii 18/1991, prevederile Legii 169/1997 si prevederile Legii 247/2005.
Prin sentința civilă nr. 248/2012 Judecătoria B. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului N. C. în calitate de persoană fizică. Au fost respinse restul excepțiilor invocate în cauză.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantele D. A. și B. B. I., împotriva pârâtei . cu sediul în J. ., jud. A., prin administrator N. C..
A fost obligată pârâta să lase reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în extravilanul comunei Ș., jud. A., în suprafață de_ mp, cu număr de parcelă 2525/2, întabulat în CF_ Ș..
A fost obligată pârâta să plătească reclamantelor contravaloarea în lei la data îndeplinirii obligației a_ Kg G. STAS, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului identificat mai sus pe perioada 2006-2010.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamante împotriva pârâtului N. C. ca persoană fizică, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă acțiunea reconvențională și cererea conexă ( înregistrată în dosar nr._ ) formulate de pârâta reclamantă . în contradictoriu cu reclamantele pârâte D. A. și B. B. și C. locală de fond Funciar Ș., P. comunei Ș. și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A..
A fost obligată pârâta . să plătească reclamantelor suma de 6545 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că bunicul reclamantelor a fost împroprietărit în temeiul DL 187/1945, privind înfăptuirea reformei agrare cu o suprafață de 7 jugăre și 208 stg, din moșia expropriată de la sași, pe raza comunei Ș., figurând până în anul 1958 în registrul agricol cu suprafața de 3,78 ha.
În anul 1995 s-a admis cererea tatălui reclamantelor privind reconstituirea dreptului de proprietate, dispunându-se înscrierea acestuia în Anexa nr. 19 la Legea nr. 18/1991 vizând localitatea Ș., anexă cuprinzând persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate prin acordare de acțiuni la . J., societate comercială provenită din fostul IAS, ca urmare a aplicării dispozițiilor Legii nr. 15/1990.
Legea nr. 16/1994, prin dispozițiile art. 25, a permis reconstituirea în natură a dreptului de proprietate și pentru terenurile cărora li s-au aplicat dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 forma inițială,beneficiarii fiind înscriși în Anexa 19.
Persoanelor îndreptățite la reconstituire și care optau pentru reconstituirea în natură, urma să li se elibereze titlu de proprietate, inclusiv pentru terenurile afectate de plantații de pomi fructiferi sau viță de vie, fiind însă obligate să încheie contract de arendă cu societățile comerciale la care li se recunoscuse anterior calitatea de acționari, pentru cel puțin 5 ani, potrivit art. 7 alin 2 din Legea nr. 16/1994, forma inițială.
În situația în care plantațiile erau în declin, legea permitea stabilirea unui termen mai scurt.
Art. 7 alin 2 din Legea nr. 16/1994 a fost înlăturat în anul 1998, părțile putând negocia liber termenul pentru care se încheia contractul de arendă.
Potrivit dispozițiilor art. 25 alin 5, din Legea nr. 16/1994, după expirarea perioadei de minime de arendare, persoanele îndreptățite la reconstituire puteau exploata liber terenurile, în calitate de proprietar. Dreptul de proprietate, lipsit de prerogativa folosinței pe perioada existenței contractului de arendare, devenea unul deplin.
Inițiativa stabilirii unor raporturi contractuale revenea, potrivit legii, societăților comerciale.
Din probele administrate în cauză nu rezultă dacă între autorul reclamantelor și . a intervenit un contract de arendă sau nu, cert este că până în anul 2000 societatea în cauză a pus la dispoziția comisiei locale de fond funciar suprafața de 181, 72 ha teren arabil, de sub plantația de pomi pentru a opera punerea în posesie începând cu data de 21.04.2000, după cum rezultă din înscrisul depus la fila 89 din dosar de către comisia locală.
Titlul de proprietate pentru tatăl reclamantelor a fost emis în anul 2002, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente și care au fost enunțate mai sus.
În ceea ce privește amplasamentul, se poate constata, din cuprinsul aceluiași înscris depus la fila 89, că la momentul anului 2000, comisia locală nu deținea alt amplasament decât suprafața de 181, 72 ha, necesară punerii în posesie a peroanelor validate în Anexa nr. 19 la Legea nr. 18/1991.
Cu titlul de proprietate valabil emis, cu certificatul de moștenitor întocmit ca urmare a dezbaterii succesiunii după defunctul lor tată, L. C., cu extrasul de carte funciară, instanța apreciază că reclamantele au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra terenului în litigiu, în suprafață de 3,78 ha teren.
Se reține de către instanță calitatea de posesor pentru pârâta ., care nu a contestat niciodată această calitate, pe care de altfel chiar și-a întemeiat pretențiile din acțiunea reconvențională și din cererea conexă.
Pârâta . nu a justificat nici un drept de a folosi sau de a poseda terenul, opozabil reclamantelor.
A pretins faptul că a achiziționat plantațiile de la ., fără să producă nici o dovadă în acest sens.
Dacă ar fi avut loc o astfel de vânzare, pârâta putea dobândi un drept de folosință asupra terenului pe durata termenului înscris în contractul de arendare, potrivit adagiului nemo plus iuris ad allium transfere potest, quam ibse habet ( nimeni nu poate transmite mai mult decât are)
Sarcina probei pentru întinderea în timp a dreptului de folosință i-a revenit de asemenea pârâtei, potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil.
Reclamantele dovedindu-și proprietatea, reținându-se calitatea de posesor pentru pârâta . și lipsa vreunui titlu care să justifice posesia, în temeiul art. 480 cod civil instanța a admis acțiunea în revendicare și a obligat pârâta să lase reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în litigiu.
În ceea ce privește pretențiile vizând contravaloarea lipsei de folosință aferente perioadei 2006-2010, instanța a constatat că reclamantele, în cadrul concluziilor scrise au precizat că doresc contravaloarea fructelor plantației de meri, așa cum a fost apreciată de către expert.
Din cuprinsul titlului de proprietate rezultă că antecesorului reclamantelor i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului arabil. De plantație a fost în măsură să dispună, ..
De altfel în cuprinsul primei întâmpinări formulate în cauză, reclamantele au arătat expres că nu contestă dreptul pârâtei asupra plantațiilor de meri.
Plantația de meri a fost desființată la nivelul anului 2005, astfel încât, nu se mai poate solicita contravaloarea fructelor produse pe perioada 2006-2010, în temeiul art. 480 coroborat cu art. 483 Cod civil.
Dacă ar fi justificat un drept asupra plantației de meri, reclamantele ar fi putut solicita despăgubiri pentru paguba creată prin defrișarea plantației.
Dacă plantația ar mai fi existat iar reclamantele ar fi justificat un drept asupra acesteia tot nu se putea acorda suma stabilită în raportul de expertiză.
Producția a fost exprimată în mod abstract de către expert în lucrarea de expertiză, fără să stabilească dacă întregul teren aparținând reclamantelor a fost plantat cu meri, care ar fi fost vârsta plantației, dacă mai era productivă sau nu. Faptul că terenul a fost predat de . comisiei locale până în anul 2000, iar ulterior pârâta . a desființat plantația, sunt aspecte de natură să pună sub semnul întrebării productivitatea acesteia.
Nu s-a putut acorda reclamantelor nici contravaloarea producției plantației de viță de vie.
Rezultă fără nici un dubiu că plantația a fost înființată de către pârâta ., pe cheltuiala sa, or reclamantele în calitate de proprietare ale terenului, pot solicita fructele plantației numai după invocarea în mod expres a accesiunii, cu consecința reținerii plantației în proprietate, și despăgubirea celui ce a edificat-o.
În aceste condiții, instanța a apreciat că reclamantele pot pretinde doar contravaloarea lipsei de folosință a terenului arabil, categorie de folosință ce apare înscrisă în titlu de proprietate.
Întrucât au solicitat expres, beneficiind de asistență juridică, ca expertul să determine contravaloarea lipsei de folosință doar pentru livadă de meri și viță de vie, la stabilirea întinderii despăgubirilor, în afara altor probe administrate în cauză, instanța a avut în vedere arenda de 600 kg grâu STAS/ha oferită de către pârâtă prin întâmpinarea formulată în cauză, arendă pe care pârâta o plătește și celorlalți proprietari de terenuri, potrivit înscrisului de la fila 39, urmând a obliga pe aceasta din urmă să plătească reclamantelor contravaloarea a_ KG grâu STAS, la momentul plății efective, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului arabil pe perioada 2006-2010.
În ceea ce privește pretențiile pârâtei reclamante vizând constatarea achiziționării plantației de meri de la ., obligarea reclamantelor la recunoașterea dreptului de proprietate asupra plantației și la menținerea acesteia, instanța le-a apreciat neîntemeiate.
Solicitările sunt mai mult argumente ale pretenției vizând anularea titlului de proprietate al autorului reclamantelor, care se regăsesc în petit, decât pretenții ce tind la constatarea existenței sau constituirea unui titlu cu privire la plantația de meri, motiv pentru care nici nu s-a stabilit o taxă de timbru la valoare.
Pârâta reclamantă nu a depus la dosar contractul de leasing imobiliar, la care a făcut referire în acțiunea conexă, nici contractul de vânzare cumpărare a plantațiilor încheiat la sfârșitul perioadei de leasing, potrivit clauzei irevocabile de vânzare, care se pretinde că ar fi fost cuprinsă în contractul de leasing, iar întrucât a desființat plantația de meri nu mai poate solicita ca reclamantele să o mențină.
. nu justifică nici un drept de folosință asupra terenului, așa cum s-a reținut mai sus cu ocazia analizării petitului vizând revendicarea terenului, care să oblige reclamantele să-i mențină actuala plantație.
S-au apreciază neîntemeiate și celelalte petite înscrise în acțiunea reconvențională și cererea conexă.
Titlul de proprietate a fost emis în temeiul Legii nr. 18/1991, și al Legii nr. 16/1994, cu respectarea dispozițiilor celor două acte normative, cum s-a detaliat în partea de început a considerentelor, astfel încât, nu se justifică desființarea lui. Păstrându-se titlul de proprietate, evident că se impune menținerea încheierii de întabulare și a cărții funciare în care a fost întabulat.
Dispozițiile modificatoare ale Legii 1/2000, modificate la rândul lor în anul 2005, vizând modalitatea de rezolvare a situațiilor investițiilor efectuate pe terenurile foștilor proprietari ( art. 4 ) nu sunt aplicabile în speță, astfel încât nu se impunea negocierea unui acord de despăgubiri.
În cazul de față situația investițiilor a fost reglementată de Legea nr. 16/1994, care restrângea dreptul de proprietate al fostului proprietar la drepturile unui simplu locator, pe perioada înscrisă în contractul de arendă, perioadă stabilită în strânsă legătură cu perioada în care se amortiza investiția, după cum rezultă din cuprinsul art. 7 din forma inițială a legii.
Nu s-a impus nici modificarea titlului de proprietate prin schimbarea amplasamentului și predarea actualului amplasament de către reclamante comisiei.
Pârâta . justificat nici un drept asupra actualului amplasament, iar faptul că reconstituirea nu s-a făcut pe vechiul amplasament putea fi invocată numai de către fostul proprietar.
Așa cum s-a mai arătat, punerea în posesie pentru toate persoanele înscrise în Anexa nr. 19 la Legea nr. 18/1991 s-a făcut în același punct de hotar, pe terenul pus la dispoziția comisiei în anul 2000, în acest scop.
Pentru toate considerentele expuse s-a admis în parte acțiunea principală, pârâta ., prin administrator N. C. a fost obligată să predea reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în litigiu și la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului arabil așa cum a fost determinată de instanță mai sus.
Pârâta a fost obligată în baza art. 274, coroborat cu art. 276 Cod procedură civilă și la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, taxa de timbru aferentă valorii terenului, onorariul expertului topometrist și cheltuielile de deplasare ale reclamantelor și avocatei acestora la instanță.
În ceea ce-l privește pe pârâtul N. C., s-a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Calitatea sa de administrator al . acționarea în instanță în nume propriu.
Cererea reconvențională și cererea conexă au fost respinse respinse.
Prin decizia civilă nr. 239/A/2012 pronunțată de Tribunalul A.-secția I civilă, au fost respinse apelurile declarate de reclamantele D. A. I. și B. B. I. precum și de pârâta .. împotriva sentinței civile nr. 248/2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ . Fără cheltuieli de judecată.
În considerentele deciziei s-a reținut că sunt nefondate criticile aduse în soluționarea acestor pretențiilor de către instanța de fond.
Solicitarea reclamantei reconvenționale de a fi anulat titlul de proprietate nu poate fi admisă, întrucât, potrivit art. III al. 2 din Legea 169/1997, nulitatea titlului poate fi invocată de primar, prefect, ANRP și alte persoane care justifică un interes legitim; titlul de proprietate a fost emis în favoarea fostului proprietar care a demonstrat dreptul său de proprietate asupra terenului.
Faptul că la dosar s-a depus o copie ce cuprinde mijloacele fixe din decembrie 2009 ale societății, nu dovedesc proprietatea asupra terenului identificat ca făcând parte din CF_ Ș., nr. top._; deși sunt cuprinse în tabel plantații de meri, acestea nu sunt identificate topografic.
Prin urmare, prin apelul reclamantei reconvenționale nu se poate pretinde vreun drept de proprietate asupra terenului ce aparține reclamantelor.
Cu atât mai mult apare nejustificată cererea de schimbare a amplasamentului terenului reclamantelor, cu cât reclamanta reconvențională nu demonstrează un drept de proprietate strict pe terenul aparținând reclamantelor.
Faptul că .. a cumpărat de la . populație de meri – ulterior desființată – nu justifică admiterea cererii reconvenționale.
Terenul a fost atribuit inițial în favoarea bunicului reclamantelor.
Titlul de proprietate a fost emis în baza Legii 18/1991 în favoarea tatălui reclamantelor cu titlu de constituire, ca moștenire după tatăl reclamantelor, iar dreptul lui de proprietate a fost întabulat în CF.
Referirea de către instanța de fond la art. 25 din Legea 16/1994 este pertinentă raportat la cauza de față, întrucât tatăl reclamantelor a fost cuprins în Anexa nr. 19 la Legea nr. 18/1991 unde antecesorul reclamantelor figurează la poziția 20 cu 3,48 ha. Această lege face referire la arendarea terenurilor, cum este în speță cea a plantației de pomi fructiferi.
Reclamantele sunt cele care au încercat o soluționare amiabilă a litigiului, așa cum o dovedește notificarea depusă de ele odată cu cererea principală, care datează din anul 2009.
În concluzie, cum apelanta reclamantă reconvențională nu a făcut dovada proprietății asupra terenului apelantelor reclamante, cererea sa apare ca nefondată iar instanța de fond în mod corect a respins-o.
Se invocă de apelantă că instanța de fond nu a răspuns la toate capetele de cerere, susținerea este însă neîntemeiată, instanța de fond s-a pronunțat asupra tuturor capetelor formulate atât în cererea reconvențională cât și în cererea conexată.
Neanalizarea de către instanță a speței prin prisma art. 4 ind. 1 din Legea 1/2000 nici nu era necesară, întrucât acest articol face referire la restituirea terenurilor care se va face pe vechile amplasamente, și la obligația de a le menține destinația.
Apelanta nici nu este îndreptățită să indice un astfel de temei, întrucât între ea și reclamante nu există raporturi juridice directe referitoare la terenul în litigiu.
Raportul juridic putea exista doar între reclamantă și ..A. J. care a preluat fostul IAS, apelanta fiind cea care din anul 1999 exploata plantațiile de pe terenul în litigiu.
În concluzie, s-a apreciat că S.C.J. S.A. nu a dovedit niciun drept de proprietate, nici nu a depus contract de arendare sau de concesiune prin care să arate calitatea în care folosește terenul.
În ce privește apelul reclamantelor, s-au reținut următoarele:
În concluziile la raportul de expertiză, s-a arătat că terenul apelantelor are în prezent categorie de folosință „vie”: inițial, terenul a fost cultivat cu pomi fructiferi. Acesta a fost reconstituit de către C. L. Ș. foștilor proprietari.
Cum reiese din cererile reclamantelor, acestea solicită contravaloarea producției de mere. Or, această plantație a fost desființată în anul 2005 și s-a plantat viță de vie.
Nu se poate acorda suma stabilită prin expertiză, întrucât plantația a fost desființată și deci nu se poate acorda și nici solicita folosul de tras de pe plantația de meri, întrucât acesta nu a fost însușit de către pârâtă.
În mod corect instanța de fond a apreciat că reclamantele pot pretinde doar contravaloarea lipsei de folosință a terenului arabil, categoria înscrisă în titlul de proprietate; corect s-a acordat și cantitatea de 600 kg grâu STAS/ha aferent și altor proprietari de terenuri, de pârâtă.
Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile art. 998 -999 Cod civil pentru ca apelantelor să li se acorde în totalitate pretențiile.
În ce privește al doilea motiv de apel, referitor la cheltuielile de judecată, în mod corect instanța de fond a acordat doar parțial cheltuielile efectuate de reclamante, întrucât și acțiunea era admisă în parte, făcând corect aplicarea prevederilor art. 276 Cod pr. civilă.
Constatând astfel că ambele apeluri sunt neîntemeiate, instanța le-a respins în baza art. 296 Cod pr. civilă, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate.
În speță nu sunt aplicabile prevederile art. 274 Cod pr. civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, solicitând desființarea acesteia și, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond sau de apel, iar în subsidiar rejudecarea cauzei cu consecința respingerii acțiunii principale și admiterii acțiunii reconvenționale. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, pârâta susține că hotărârea atacată este insuficient motivată, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 cod procedură civilă. Astfel, recurenta apreciază că nu a fost motivată respingerea acțiunii reconvenționale de către instanța de fond, iar instanța de apel s-a limitat a aprecia că s-a răspuns argumentelor invocate. Consideră că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 4 indice 1 din legea 1/2000 referitoare la modul de reglementare a situației terenurilor pe care există plantații de viță de vie sau pomi, pentru că au fost introduse anterior promovării acțiunii de către reclamante. Deși, instanța a apreciat că nu au interes în susținerea anulării titlului de proprietate a reclamantelor, nu a motivat. Interesul recurentei este justificat de faptul că au o plantație pe terenul în litigiu.
A doua critică se întemeiază pe art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, susținându-se că motivarea instanței de apel se sprijină pe o greșită interpretarea și aplicare a legii. Deși instanța de apel face referire la dispozițiile art. 4 indice 1 din Legea 1/2000, nu ia în considerare prevederile acesteia privind schimbarea amplasamentului pentru proprietarul terenului, la momentul la care nu reușește să ajungă la un acord între proprietarul terenului și proprietarul plantației. Legiuitorul a stabilit în favoarea proprietarului plantației o garanție pentru ca acesta să mențină viabile și productive plantațiile existente pe diverse amplasamente. Raportat la aceste dispoziții legale instanța era obligată să analizeze capătul de cerere privind anularea titlului de proprietate față de amplasamentul terenului și nu la alte considerente care țin de valabilitatea titlului. Recurenta a contestat amplasarea terenului, nu dreptul la reconstituire al titularului.
Prin întâmpinarea depusă, intimata C. Județeană pentru Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate, susținând că în mod corect a fost eliberat titlu de proprietate.
Prin întâmpinarea depusă, intimatele reclamante au solicitat anularea recursului, ca netimbrat sau insuficient timbrat, în măsura în care nu se achită taxa de timbru. Pe fond, consideră neîntemeiat recursul, pentru că în 19.12.2002 când autorului reclamantelor i s-a eliberat titlul de proprietate, art. 7 și 25 din Legea 16/1994 a arendării nu mai prevedea obligativitatea încheierii contractului de arendă cu societatea care a preluat fostul IAS și dreptul de proprietate putea fi exercitat fără constrângeri. Chiar dacă ar fi fost obligatorie încheierea unui contract de arendă, acesta trebuia să se facă cu . J., care a preluat fostul IAS și nu cu ., care nu a probat că a preluat plantațiile de la . toate acestei pârâta a folosit terenul încă din 1999, refuzând să-l elibereze. În ce privește art. 4 ind. 1 din legea 1/2000, acesta se referă doar la terenuri pe care se află bazine piscicole naturale și bazine piscicole amenajate, sere sau plantații de hamei. Acest text de lege s-a introdus prin Legea 247/2005 și nu poate fi aplicat retroactiv unui act juridic emis în 2002.
Analizând legalitatea hotărârii atacate, prin prisma motivelor de recurs, raportat la art. 304 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a argumentat pe larg respingerea acțiunii reconvenționale, prin considerente care vizează în egală măsură acțiunea principală și acțiunea reconvențională. Astfel, judecătoria a reținut că pârâta nu justifică în nici un fel cererea de anulare a titlului de proprietate pentru că nu are un drept de proprietate asupra amplasamentului pe care îl revendică. Pârâta nu are nici un drept de folosință asupra terenului, și, deși a menționat un contract de leasing imobiliar, nu a fost în măsură să dovedească existența acestuia.
Tribunalul a reluat aceste argumente și a indicat și motivul pentru care nu este incident în cauză art. 4 ind. 1 din Legea 1/2000. Totodată s-a argumentat și lipsa unui interes legitim a pârâtei de a invoca nulitatea titlului de proprietate emis în favoarea antecesorului reclamantei.
Este adevărat că recurenta are un interes în folosirea în imobilului în litigiu, însă instanța de apel s-a referit la un interes legitim, legal, o aparență de drept, de a solicita anularea titlului de proprietate a reclamantelor. Ori, în condițiile în care recurenta nu are nici un fel de titlu asupra terenului, folosindu-l abuziv, soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Cu alte cuvinte, chiar dacă s-ar anula titlul de proprietate al reclamatelor, aceasta nu ar putea profita recurentei, care nu a avut teren în zonă și nu s-ar putea constitui un drept de proprietate în favoarea sa. Deci, nu
(continuarea deciziei civile 412/30.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr._ )
are interes în anularea titlului reclamantelor, căci nu îi aduce nici un beneficiu, acesta fiind interesul pe care l-a reținut în considerente tribunalul.
În ceea ce privește art. 4 ind. 1 din legea 1/2000, invocat de pârâtă: se constată că prin legea 247/2005 au fost introduse la art. 4 după alin. 1 alineate noi. Astfel, prin art. 4 alin. 1¹ din legea 1/2000 se prevede că pentru terenurile foștilor proprietari persoane fizice, pe care s-au aflat la data deposedării amenajări piscicole, sere sau plantații de hamei, plantații viticole sau pomicole, în prezent proprietatea Statului, restituirea se face pe vechile amplasamente, cu obligația de a le menține destinația și, acolo unde este cazul, unitatea și funcționalitatea.
Așadar, legea cuprinde prevederi referitoare la modul în care se face reconstituirea dreptului de proprietate în anumite situații, însă la data apariției Legii 247/2005, reclamantele, respectiv antecesorul lor aveau reconstituit un drept de proprietate, deci legea nu îi este aplicabilă. Momentul promovării acțiunii reclamantelor este irelevant din acest punct de vedere, căci prin prezenta acțiune acestea tind doar la apărarea dreptului lor de proprietate.
Având în vedere aceste argumente de fapt și de drept, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul pârâtei, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de către pârâta S.C. „J.” S.R.L. – Filiala A., împotriva deciziei civile nr. 239/A/2012 pronunțată de către Tribunalul A. – secția I Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.05.2013.
Președinte, A. N. | Judecător, C. M. C.(CO) semn. cf. art. 261(2) C. Vicepreședinte - M. A. M. | Judecător, M. A. M. |
Grefier, M. R.(CO) semn. cf. art. 261(2) C. P. Grefier - E. G. |
Red./Tehn.AN/2 ex./20.08.2013
Jud. apel: C. F./A. H.
Jud. fond: L. D.
| ← Excepţie de neconstituţionalitate. Decizia nr. 573/2013.... | Succesiune. Decizia nr. 221/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
