Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 59/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 59/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 4677/97/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 59/2013
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Grefier N. P.
Cu participarea din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Procuror A. P.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamantul M. G. și pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI reprezentat prin DGFP HUNEDOARA, împotriva sentinței civile nr. 218/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată, recursurile de față sunt motivate, scutite de la plata taxei judiciare de timbru și se solicită judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. proc. civ.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de recurentul pârât S. R. prin MFP București prin DGFP Hunedoara la recursul declarat de reclamant.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de reclamant și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de instanța de fond. În mod corect a reținut instanța de fond că măsura de deportare a etnicilor germani în URSS înainte de 06.03.1945 nu se circumscrie Legii speciale nr. 221/2009, în acest sens fiind și decizia nr. 15/2012 a ICCJ și practica Curții de Apel A. I.. De asemenea, în mod corect a fost respinsă solicitarea recurentului reclamant de acordare a despăgubirilor, față de declararea neconstituționalității prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Pentru aceleași considerente solicită și respingerea recursului declarat de pârâtul S. R. prin MFP București reprezentat prin DGFP Hunedoara.
Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față,
Prin acțiunea civilă precizată, înregistrată la Tribunalul Hunedoara, la nr._, reclamantul M. G. a chemat în judecată pârâtul S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:
-să se constate caracterul politic al condamnării antecesorului său, M. R., prin Sentința penală nr. 421/1953 a Tribunalului M. Teritorial al orașului Stalin, la pedeapsa închisorii și
-să fie obligat pârâtul la plata sumei de 135.000 euro sau echivalentul în lei la data rămânerii definitive a hotărârii – cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea respectivă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că antecesorul său – prin Sentința penală nr. 421/_ a Tribunalului M. Teritorial al orașului Stalin, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, 200 lei amendă corecțională și 2 ani interdicție corecțională, pentru delictul de uneltire contra ordinii socială, prev. și ped. de art. 209 partea II lit. b și c Cod penal.
Suferințele îndurate în închisorile comuniste, regimul de tortură, umilințele, înfometarea, lipsa celor mai elementare drepturi, precum legătura cu familia, ca și condițiile foarte grele de muncă, în perioada în care a fost internat în Penitenciarul Poarta Albă, unde a fost scos la lucrările de construcție ale Canalului D./Marea N., justifică suma de 5.000 euro/lună, în condițiile Legii nr. 221/2009.
La un termen ulterior, reclamantul și-a precizat acțiunea, invocând, pe lângă art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 și art. 504-506 Cod procedură penală, art. 998-999 Cod civil, art. 20-23 și 52-53 din Constituția României și Decizia nr. 186/1999 a Curții Constituționale a României.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, sub aspectul cuantumului sumei pretinse.
S-a invocat doza de aproximare pe care o implică cuantificarea prejudiciului moral creat prin lezarea valorilor ce definesc personalitatea umană, precum și limitările aduse prin OG nr. 62/2010 în stabilirea unor atare despăgubiri morale. Ulterior, a invocat inadmisibilitatea acțiunii față de Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, prin care s-a declarat neconstituțional art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009. (f. 29).
Prin sentința civilă nr. 218/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara-secția I civilă, a fost admisă excepția tardivității precizării de acțiune, invocată de pârât. A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul M. G., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin DGFP a județului Hunedoara și în consecință a fost constatat caracterul politic al condamnării suferite de către tatăl reclamantului M. G., decedat, în baza Sentinței penale nr. 421/1953 a Tribunalului M. Teritorial al orașului Stalin. A fost respinsă, în rest, acțiunea civilă. A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 500 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul M. G. are calitatea de descendent gradul I al defunctului M. R..
Prin Sentința penală nr. 421/1953, Tribunalul M. Teritorial al orașului Stalin, defunctul M. R. a fost condamnat la 3 ani închisoare corecțională, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 partea II lit. b și c Cod penal. (f. 29-35). Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului prin Deciziunea nr. 80/1954 pronunțată de Tribunalul Suprem.
Antecesorul reclamantului a executat pedeapsa, fiind eliberat la 10.10.1958 de la Formațiunea 0893 C.. (f. 40)
Prin art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, condamnările prev. de art. 209 Cod penal, sunt incluse, de drept, în categoria condamnărilor cu caracter politic, astfel că a fost admis acest capăt de acțiune.
Prin art. 5 alin. 1 lit. a, a Legii nr. 221/2009, legiuitorul român a prevăzut dreptul foștilor condamnați politic, care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, iar în caz de deces, dreptul soțului supraviețuitor sau al descendenților până la gradul II, inclusiv, de a solicita obligarea statului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, urmând ca instanța să țină seama de măsurile reparatorii acordate deja, în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990.
Prin Decizia nr. 1358/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, invocată de pârâtul în cauză – a normei juridice conținute de articolul 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituția României, coroborat cu cele ale art. 31 alin. 3 a Legii nr. 47/1992, republicată, dispozițiile legale declarate neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, în Monitorul Oficial, dacă în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord normele juridice declarate neconstituționale, cu prevederile Constituției.
Cum, în intervalul celor 45 de zile, legiuitorul român nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord prevederile art. 5 alin. 1 lit. a, cu prevederile Constituției, norma juridică respectivă a fost lipsită de orice eficacitate.
Așadar, sub aspectul despăgubirilor morale pretinse, acțiunea reclamantului a fost considerată inadmisibilă, și respinsă ca atare.
De altfel, prin Decizia nr. 12/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a României, dată în soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat că acțiunile în despăgubiri morale întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, declarat neconstituțional, nu mai pot fi admise sub aspectul celorlalte temeiuri de drept. (f. 62).
În concluzie, raportat la cele ce preced și în considerarea practicii în materie a Curții de Apel A. I., și având în vedere că, în România, judecătorii se supun doar legii, - posibilitatea soluționării unor cauze, pe baza principiului ex aequo . doar privilegiul unor instanțe internaționale, în cazuri excepționale și cu îndeplinirea unor condiții -, instanța a admis doar în parte, acțiunea reclamantului, în sensul constatării caracterului politic a condamnării antecesorului reclamantului M. R., prin Sentința penală nr. 421/1953 a fostului Tribunal al oraș Stalin.
Văzând dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă și, că, pârâtul a invocat excepția de tardivitate a completării de acțiune, în condițiile art. 132 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 103 din același cod. Raportat la data publicării Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, precum și la termenul prevăzut de Legea nr. 47/1992, republicată, s-a apreciat că, într-adevăr, completarea acțiunii cu alte temeiuri de drept de către reclamant, este tardiv introdusă, aceasta putând fi justificată, până la proxima zi de înfățișare după data expirării termenului de 45 zile, prevăzut de Legea nr. 147/1992, republicată, considerent pentru care a fost admisă excepția tardivității precizării de acțiune, invocată de pârâtul în cauză.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă au fost acordate cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs toate părțile.
Reclamantul a solicitat modificarea sentinței pronunțate de tribunal și admiterea în întregime a acțiunii așa cum a fost formulată și precizată. Arată că în mod corect a fost admis primul capăt de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii condamnării. Referitor la capătul de cerere privind despăgubirile consideră că este admisibil pe temeiurile de drept comun ale art. 998-999 cod civil, fiindu-i încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului, garantate și prin Constituția din 1952 și 1938, dar și Declarația Universală a Drepturilor Omului. Sunt cunoscute metodele de reeducare ale regimului de penitență „ex terminis” la care erau supuși condamnații politic, considerați dușmani ai poporului.
Prin recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Hunedoara s-a solicitat modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului, pârâtul a susținut că față de prevederile art. 4 alin. 2 din Legea 221/2009, numai acele persoane care au făcut obiectul altor măsuri decât cele prevăzute de art. 3 pot cere instanței constatarea caracterului politic al măsurii care i-a fost aplicată. Tatăl reclamantului din prezentul dosar a fost supus unei măsuri prevăzute de art. 1 alin. 2 lit. a din lege și ca atare, consideră că nu mai era necesar să se pronunțe asupra caracterului politic al măsurii.
O altă critică a sentinței se referă la acordarea cheltuielilor de judecată. Pârâtul a solicitat prin întâmpinarea depusă respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă pentru că S. R. a recunoscut prin lege caracterul politic al condamnării tatălui reclamantului și nu mai era necesară promovarea unei acțiuni judecătorești. De aceea, nu există nici culpă procesuală și nu sunt aplicabile prevederile art. 274 cod procedură civilă.
Analizând legalitatea hotărârii atacate, prin prisma motivelor de recurs, raportat la art. 304 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea 221/2009, constituie de drept condamnare cu caracter politic condamnarea pronunțată pentru fapta prevăzută de art. 209 pct. 3 cod penal, ca în speța de față.. Cu toate acestea, legea nu poate acționa abstract și din oficiu asupra tuturor situațiilor pe care le prevede. De aceea, instanța de judecată este aceea care stabilește dacă o anumită prevedere legală, în speță art. 1 alin. 2 din Legea 221/2009, este sau nu aplicabilă unei condamnări, deci acțiunea este admisibilă.
Cu privire la cheltuielile de judecată: câtă vreme pârâtul s-a opus admiterii unei acțiuni considerată de instanță admisibilă, chiar dacă prin lege s-a recunoscut ”in abstracto” caracterul politic la condamnării pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de
(continuarea deciziei civile nr. 59/31.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
art. 209 cod penal, există culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a aplicat art. 274 cod procedură civilă.
Temeiul de drept invocat de reclamant, art. 998 cod civil, ca temei al acordării daunelor morale a fost respins de instanța de fond ca tardiv, fiind precizat în afara termenului prevăzut de lege în care se pot face modificări ale acțiunii. Ori, prin recursul declarat nu se aduce nici o critică față de tardivitatea precizării acțiunii, ci doar critici de fond. Instanța de control judiciar verifică aplicarea legii de către prima instanță prin prisma criticilor invocate de recurenți, iar reclamantul recurent nu a contestat excepția reținută de instanță. Pe de altă parte, invocare temeiul de drept comun pentru acordarea despăgubirilor morale ar fi obligat instanța să pună în discuție necesitatea timbrării acțiunii, dar și prescripția dreptului la acțiune, ceea ce –nu se poate analiza, așa s-a menționat direct în recurs.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept se vor respinge ca nefondate recursurile părților, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, menținând ca legală și temeinică sentința atacată.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul M. G. și de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 218/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.01.2013.
Președinte, M. F. C. | Judecător, A. N. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, N. P. |
Redc. A.N.
Tehn. A.N.
2 ex/11.03.2013
Jud. fond – M. I.
| ← Revendicare mobiliară. Decizia nr. 359/2013. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 41/2013. Curtea de... → |
|---|
