Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 207/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 207/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 207/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 207/2014

Ședința publică de la 13 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. M.

Judecător M. F. C.

Judecător C. G. N.-vicepreședinte

Grefier N. P.

Cu participarea din partea Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.

Procuror V. L.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta P. M. R., împotriva sentinței civile nr. 340/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta reclamantă, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată, recursul de față este motivat, scutit de la plata taxei judiciare de timbru și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. pr. civ.

Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de intimatul S. R. prin DGRFP Timișoara prin AJFP Hunedoara, din care un exemplar se comunică recurentei reclamante.

Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurenta reclamantă P. M. R. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Solicită acordarea de despăgubiri, pentru că tot ceea ce i-a rămas de la tatăl său sunt doar amintiri din cei 8 ani în care acesta a fost încarcerat. Arată că tatăl său lucra în Vidra ca mecanic și era întreținătorul familiei, aceasta mutându-se cu chirie. În ceea ce privește autoutilitara (tractorul) arată că acesta a fost achitat de tatăl său cu împrumut de la bancă, tatăl său fiind însoțit de bunicul său în satele din județ, pentru achiziționarea acestuia. Ulterior, după arestarea tatălui său, tractorul a fost trecut pe bunicul său, așa fiind situația de la acea vreme. Arată că nu mai are alte documente doar permisul de conducere al tatălui său, iar familia sa avea în bancă datorii foarte mari. Depune la dosar înscrisuri din care rezultă că tractorul este singura proprietate a tatălui său.

Pentru considerentele expuse, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de reclamantă. Arată că deși Legea nr. 221/2009 sancționează persecutarea persoanelor de către regimul comunist, în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile acestei legi speciale, iar solicitările reclamantei, în sensul acordării despăgubirilor, pe dreptul comun sunt prescrise.

Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.

C. DE A.

Asupra recursului civil de față,

P. acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr._ reclamanta P. M. R. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 125.000 euro sau echivalentul în lei cu titlu de daune morale și respectiv la plata sumei de 175.000 euro sau contravaloarea în lei cu titlu de daune materiale pentru pagubele pricinuite autorului său L. I., ca urmare a condamnărilor cu caracter politic suferit de acesta în perioada regimului comunist.

S-au cerut și cheltuieli de judecată.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1-5 din Legea nr. 221/2009, art. 998-999 Codul Civil de la 1864, art. 1349 din Noul cod civil precum și art.1 din CEDO.

În fapt, reclamanta a arătat că tatăl său L. I., decedat la data de 11.05.2007 a fost arestat preventiv la 13.07.1948 și trimis în judecată pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prev. și ped. de art. 209 din vechiul cod penal. Acesta a fost eliberat din Penitenciarul Sibiu la data de 4.10.1949 așa cum reiese din adeverința nr.543/14.03.1968 emisă de Tribunalul Cluj.

P. sentința penală nr.19/15.01.1959 dată de Tribunalul M. Cluj, tatăl său a fost condamnat la muncă silnică pe viață și la confiscarea totală a averii pentru săvârșirea crimei de insurecție armată prev. și ped. de art.211 coroborat cu art.157 din Codul penal din anul 1936. Ca urmare a acestei condamnări a fost deținut timp de 5 ani și 8 luni și eliberat din Penitenciarul Aiud.

A precizat că le-au fost confiscate și predate la cooperative agricole de producție din ., următoarele bunuri proprietate personală: un tractor FORDSON, o batoză de treierat, o mașină de treierat și sortat trifoi, un plug și o grapă după tractor, o căruță și unelte agricole, accesorii, precum și 4 butoaie de tablă de 200 litri. A mai arătat că CAP-ul a folosit toate aceste utilaje și mașini o perioadă îndelungată.

A mai arătat reclamanta că au fost evacuați din casa de locuit care a fost transformată în grădiniță, iar ei au fost siliți să se mute într-o casă închiriată în Orăștie, pe perioada detenției tatălui lor, abandonându-și propria gospodărie. Bunicii, fără nici o sursă de venit au fost obligați să locuiască într-o încăpere, restul casei devenind după grădiniță, magazin sătesc.

Fiind arestat și condamnat pe nedrept pentru infracțiunile mai sus arătate, acestea au făcut parte din condamnările cu caracter politic prevăzute de art.1 al.2 din Legea nr.221/2009. Constatarea caracterului politic al condamnărilor rezultă direct din lege. Bunurile confiscate nu le-au fost restituite și nici nu s-au acordat despăgubiri pentru acestea.

Schimbarea domiciliului, deschiderea corespondenței, cercetările abuzive din partea miliției și securității le-au pricinuit suferințe și le-au pus viața în pericol. P. aceste condamnări au suferit fizic și psihic prin temere, înjosire socială și profesională, batjocură publică. Au fost tratați cu dispreț de autoritățile comuniste și li s-au adus atingere onoarei, reputației și demnității lor și părinților lor, deformându-le imaginea întregii familii care anterior era înstărită și prețuită în .> Daunele morale suferite de reclamantă și fratele său ca urmare a lezării drepturilor lor nepatrimoniale, precum și consecințele negative create în plan familial și social îi îndreptățește să solicite aceste sume de bani care le oferă o satisfacție parțială pentru a înlocui valorile de care au fost privați pe perioada comunismului.

P. sentința civilă nr. 340/2013 Tribunalul Hunedoara a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta P. M. R. împotriva pârâtului S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P., pentru pretenții. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut și motivat următoarele:

Tatăl reclamantei L. I. a fost arestat preventiv de la data de 12.07.1948 până la 04.10.1949, pentru săvârșirea infracțiunii de delict de uneltire contra ordinii sociale, iar ulterior a fost condamnat la pedeapsa de muncă silnică pe viață și confiscarea averii, prin sentința penală nr. 467/1949 a Tribunalului M. Sibiu fiind încarcerat în vederea executării pedepsei la 26.10.1958 până la data de 26.06.1964 când a fost grațiat. P. sentința civilă nr.167/2012 a Curții de A. A.-I. s-a constatat caracterul politic al condamnării numitului L. I. și s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind acordarea de daune morale în sumă de 175.000 euro pentru suferințele pricinuite condamnatului și familiei sale (fila 15).

P. urmare, față de aceste aspecte o nouă cerere de acordare de despăgubiri morale formulată de reclamanta P. M. R. este inadmisibilă ca urmare a efectului autorității de lucru judecat.

Referitor la cererea de despăgubiri pentru daune materiale formulată de aceeași reclamantă s-a reținut că, deși față de tatăl acesteia L. I. s-a dispus prin sentința penală nr. 467/_ a Tribunalului M. Sibiu confiscarea totală a averii, în concret, această pedeapsă complementară nu a fost executată întrucât la data condamnării sale definitive, acesta nu deținea nici un fel de avere așa cum rezultă din fișa de evidență întocmită la Penitenciarul MAI D. (fila 75). Acest aspect se coroborează și cu răspunsul primit de la serviciul Județean Hunedoara al Arhivelor Naționale (fila 123), M. Finanțelor P. (fila 128-130) Primăria comunei Beriu (fila 112) și declarația martorului Ciumașiu S. (fila 118).

Toate bunurile mobile și imobile la care face referire reclamanta și care au fost evaluate prin raportul de expertiză întocmit în cauză (fila 154-159, 195) au aparținut bunicilor reclamantei, numiții L. I. al Sofii și L. D. (fila 16,112,114-116), care au predat aceste bunuri Gospodăriei Agricole Colective 8 Mai Beriu ulterior condamnării tatălui reclamantei, respectiv în anul 1952 și 1959.

Față de aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiată, în baza art. 5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, cererea reclamantei de acordarea a daunelor materiale.

Văzând că nu s-au cerut cheltuieli de judecată, acestea nu s-au acordat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr. civ.

În expunerea motivelor recurenta susține, în esență, că prevederile Legii 221/2009 acordă drept de despăgubiri reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative iar bunurile au fost confiscate prin hotărâre de condamnare autorului său. Greșit prima instanță a soluționat declarațiile martorului.

P. întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, C. constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a investit instanța de judecată cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii 221/2009 având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate de la antecesorul său și predate la Cooperativa Agricolă de Producție din .> Prima instanță în mod corect a respins acțiunea astfel cum a fost formulată.

Potrivit dispozițiilor art. 5 lit. b din Legea 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestor persoane, soțul sau descendenții acestora până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin (4) în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al unor măsuri administrative, dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.

Acest text legal are ca reglementare echivalentul valorii bunurilor imobile confiscate prin hotărâre de condamnare ori ca efect al măsurii administrative.

În speță, cerințele acestui text legal nu sunt îndeplinite. Pe de o parte ele vizează în mare parte bunuri mobile iar pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada confiscării acestor bunuri prin hotărâre de condamnare sau ca efect al unor măsuri administrative.

(continuarea deciziei civile nr. 207/13.05.2014 pronunțată de C. de A. A. I. – Secția I Civilă în dosar nr._ )

Corect instanța de fond a reținut, că pedeapsa complimentară a confiscării averii prin sentința penală nr. 469/1959 a Tribunalului Sibiu nu a fost executată întrucât la data comunicării sale, antecesorul reclamantei nu deținea nici un fel de avere așa cum rezultă fără echivoc din fișa de evidență întocmită la Penitenciarul MAI D., aspect ce se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Cu referire la bunurile mobile, în cauză se impune a se reține și decizia 6/2013 pronunțată de ICCJ de completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit căreia în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.

Pentru considerentele expuse, C., în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat prezentul recurs.

Pentru aceste motive:

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta P. M. R. împotriva sentinței civile nr. 340/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția I Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13.05.2014.

Președinte,

D. M.

Judecător,

M. F. C.

Judecător,

C. G. N.

Grefier,

N. P.

Redc. C.G.N./14.05.2014

Tehn. N.P.

2 ex/13.06.2014

Jud. fond – I.E.I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 207/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA