Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 291/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 291/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 291/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 291/2013
Ședința publică de la 18 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Grefier M. R.
M. Public a fost reprezentat de doamna procuror A. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanții D. E. și B. I. și de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin DGFP Sibiu împotriva sentinței civile nr. 1696/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare și nu s-a depus întâmpinare. Recurentul pârât solicită judecarea în lipsă.
Reprezentanta Parchetului arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de respingere a celor două recursuri declarate de părți, menținerea hotărârii de fond ca legală.
În ce privește recursul reclamantului consideră că în mod corect instanța de fond nu a acordat despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate, în acest sens fiind și o decizie recentă a ÎCCJ pronunțată în recurs în interesul legii referitoare la art. 5 lit. b din Legea 221/2009.
Față de recursul pârâtului arată că în mod corect instanța de fond a constatat incidența Legii 221/2009, măsura arestării aplicată reclamantului fiind de drept cu caracter politic.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față;
P. acțiunea civilă înregistrată sub nr._ la Tribunalul Sibiu, reclamanții D. E. și B. I. descendenți ai lui B. I., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin DGFP Sibiu, au solicitat prin sentința ce se va pronunța:
- Să se constate caracterul politic al condamnării, arestării și reținerii nelegale a lui B. I. în perioada 6.12.1956-5.08.1964.
- Constatarea caracterului politic al măsurii confiscării.
- Obligarea pârâtului la plata sumei de 5000 Euro echivalent în lei la data plății, despăgubiri materiale pentru averea confiscată și 300.000 Euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciu moral suferit.
- Cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că antecesorul lor, tatăl, B. I. născut la 30.01.1912 în Retiș, Brădeni a fost adversar al regimului comunist și a intrat în legătură cu Mișcarea de Rezistență din Muncii Făgărașului oferind membrilor acestora adăpost și hrană, fiind arestat în 6.12.1956. A fost judecat și condamnat prin sentința civilă nr. 1370/29.07.1957 a Tribunalului M. al Regiunii a III a Cluj, la muncă silnică pe viață și confiscarea averii. A executat pedeapsa la Aiud și în Balta Brăilei și ulterior prin Decizia 5/1963 al Consiliului de Stat pedeapsa a fost comutată în 25 de ani de muncă silnică.
Regimul de detenție al tatălui a fost draconic, fiind purtat cu lanțuri la mâini și la picioare, mâncarea precum și asistența medicală inexistentă, a fost supus bătăilor astfel că la eliberare a fost de nerecunoscut.
După condamnarea tatălui lor, averea acestuia a fost confiscată respectiv hambar, război de țesut, plug, mașină de cusut, două vaci, 10 oi, 10 stupi și mobila din casă.
Reclamantul arată că din cauza condamnării tatălui său nu a fost repartizat în armată, ci a fost trimis la muncă.
In drept s-au invocat prevederile Legii 221/209 art.1381 C.civ.
Pârâtul S. R. prin M. Finanțelor reprezentat de DGFP Sibiu prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii reclamanților deoarece situația invocată nu se încadrează în prevederile art. 1 din Legea 221/2009 iar despăgubirile morale nu se mai pot acorda față de Decizia 1358/2010 a Curții Constituționale.
P. sentința civilă nr. 1696/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu-secția I civilă a fost admisă în partea acțiunea civilă formulată și precizată a reclamanților D. E. și B. I. în contradictoriu cu S. R. prin M. Finanțelor P. și reprezentată de DGFP Sibiu, și în consecință s-a constatat caracterul politic al condamnării, arestării prin sentința penală 1370/1957 a Tribunalului M. al Reg. a-III –a Cluj, a antecesorului reclamanților B. I. născut la 30.01.1912 în Retiș decedat la 19.07.1993 în Brădeni –Sibiu, în perioada 6.12.1956-5.08.1964. Au fost respinse capetele de cerere vizând acordarea de despăgubiri materiale, daune morale și constatarea caracterului politic al măsurii confiscării.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanții D. E. (născută B.) și B. I. junior sunt copii lui B. I. născut la 30.01.1912 fiul lui Zosim și Frosina. B. I. senior a decedat în 19.07.1993 în Brădeni județul Sibiu.
P. sentința civilă nr. 1370/29.07.1957 a Tribunalului M. al Reg. a III-a Militară Cluj, în baza art.121 pct.1-2, 103, 157 C.p., art. 6 dec. 199/1950, B. I. a fost condamnat la muncă silnică pe viață și s-a dispus confiscarea averii personale conform art. 4 Decizia 199/1950 și art. 25 C.p. Antecesorul reclamanților a fost trimis în judecată pentru complicitate la crimă de uneltire împotriva securității interne și externe a Republicii Populare Române, acte de teroare și constituirea în bandă în scop terorist.
S-a reținut în sentința de condamnare că B. I. cu intenție criminală, în toamna anului 1953 a luat legătura cu membrii bandei din munții Făgărașului, respectiv Ilioniu I., N. I. și Sofonea R. și i-a ținut ascunși și peste iarnă în șopronul său și le-a oferit alimente.
Condamnarea antecesorului reclamanților în baza Deciziei 199/1950 așa cum a fost reținută constituie condamnare cu caracter politic conform art.1 al. 2 lit. c din Legea 221/2009.
In ceea ce privește despăgubirile morale solicitate în cuantum de 300.000 euro acesta este mult superior celui prevăzut de OUG 62/2010 de modificare și completare a Legii 221/2009 care limita cuantumul acestora între 2500-10.000 euro.
Instanța a reținut obligativitatea Deciziei 1358/2010 a Curții Constituționale care a statuat că art. 5 al.1 L. 221/2009 este neconstituțional ceea ce face ca acest text de lege să nu mai producă efecte juridice pentru viitor, iar părțile nu mai pot solicita și instanța nu mai poate acorda despăgubiri morale în baza acestui text.
Petitul privind acordarea de despăgubiri materiale în cuantum de 5000 lei, pentru averea confiscată respectiv pentru hambar, plug, mașină de cusut, 2 vaci, 2 porci, 10 oi, 10 stupi și mobila din casă instanța îl va respinge ca nedovedit.
In sentința penală nr. 1370/1957 a Tribunalului M. Cluj se specifică confiscarea averii personale a condamnatului B. I., însă procesul verbal de sechestru asigurator (f.83 dosar) relevă că bunurile au rămas în custodia soției acestuia, iar reclamanții nu au produs alte probe care să releve confiscarea efectivă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că în baza art. 5 lit. b Legea 221/2009 pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care intră în sfera de aplicare a Legii 10/2001, respectiv, terenuri și construcții (imobile prin natură) și utilaje și instalații preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).
Ceea ce se solicită de către reclamanți, respectiv utilaje agricole, (plug, hambar) și animale domestice (oi, vaci,porci) respectiv contravaloarea acestora reprezintă fie bunuri mobile care datorită naturii lor nu intră în sfera de aplicare a Legii 10/2001, fie bunuri imobile prin destinație care intră în sfera de aplicare a Legii 10/2001 (utilaje agricole) dar pentru care reclamanții nu au făcut dovada că au urmat procedura reglementată de Legea 10/2001 în cadrul căreia nu au obținut restituirea în natură sau prin echivalent.
Astfel că nefiind îndeplinită condiția impusă de art. 5 lit. b Legea 221/2009 dar și pentru nedovedirea confiscării efective a fost respins și capătul de cerere vizând acordarea de despăgubiri materiale și cel vizând constatarea caracterului politic al măsurii confiscării .
Pentru toate aceste considerente în baza art. 1 al.2 lit. i Legea 221/2009 a fost admisă în parte acțiunea reclamanților și s-a constatat caracterul politic al condamnării antecesorului reclamanților B. I. pentru perioada 6.12.1956-5.08.1964. Au fost respinse celelalte capete de cerere.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată deoarece condamnarea politică a fost stabilită de drept, iar pârâtul nu a avut culpă procesuală în prezentul dosar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părți.
Reclamanții au solicitat casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamanții susțin că le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din CEDO, în sensul că le-a fost respinsă cererea de probațiune cu martorii propuși. Aceasta în condițiile în care erau contemporani cu evenimentele care fac obiectul cauzei și au fost de față când familia D. a trebuit să ducă bunurile sechestrate la Primăria Brădeni, iar alt mijloc de probă nu există pentru că arhiva primăriei a ars.
O altă critică vizează motivarea instanței de fond de respingere a despăgubirilor morale față de prevederile OUG 62/2010, în condițiile în care Decizia 1360/2010 a Curții Constituționale a fost aceea care nu a mai permis acordarea acestor daune. În prezent temeiul respingerii cererilor privind acordarea daunelor morale este Decizia 12/2011 prin care ICCJ de soluționare a unui recurs în interesul legii.
Instanța de fond a reținut că nu s-au adus alte probe, dar a respins cererea de audiere a martorilor.
Ultima critică vizează reținerea instanței de fond în sensul că ICCJ a stabilit că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunuri imobile care nu au făcut obiectul Legii 10/2001, însă nu indică numărul deciziei, mai ales dacă este una în interesul legii.
În drept se invocă art. 304, art. 304¹ Cod procedură civilă, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Pârâtul a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii în întregime a acțiunii promovate de reclamanți.
În motivarea recursului, pârâta susține că instanța de fond a admis acțiunea fără ca reclamanții să facă dovada concretă, prin depunerea de acte și documente din care să rezulte condamnarea tatălui lor, sau să reconstituie dosarul în care a fost pronunțată această măsură antecesorului reclamanților. Recurenta pârâtă apreciază că nici nu există dovada condamnării și oricum aceasta nu se încadrează în cele enumerate expres și limitativ la art. 1 alin. 2 și nici în cele definite la art. 3 din legea 221/2009, ceea ce impune respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din oficiu și prin prisma motivelor de recurs, raportat la art. 304 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește acordarea daunelor morale, în mod corect au fost respinse, însă-așa cum corect au invocat reclamanții - cu o motivarea eronată. Astfel, OUG 62/2010 este lipsită de relevanță în cauză.
Solicitarea de acordare a daunelor morale întemeiată pe art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009 a fost corect respinsă, însă față de dispozițiile Deciziei 1358/2010 a Curții Constituționale și având în vedere interpretarea obligatorie stabilită prin decizia 12 /2011 pronunțată de ICCJ. P. această decizie s-a stabilit, în interpretarea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 că aceste prevederi legale și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
În ceea ce privește acordarea daunelor materiale, potrivit art. 5 alin. 1 lit.b din Legea 221/2009, acestea pot fi acordate dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, cu modificările și completările ulterioare, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare. P. aceste prevederi legale, legiuitorul reglementează acordarea de „despăgubiri reprezentând valoarea bunurilor confiscate”, fără a distinge între bunuri mobile și bunuri imobile, însă ulterior, prin trimiterea expresă, făcută în cadrul aceleiași norme, la dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, individualizează categoriile de bunuri pentru care pot fi acordate despăgubiri.
Raportarea făcută de legiuitor la cele două acte normative determină o distincție în privința bunurilor ce intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, și înlătură aplicarea regulii de interpretare menționate anterior. Ca urmare, despăgubirile materiale acordate de acest text de lege se referă doar la bunuri imobile. Aceeași interpretare se regăsește și în Decizia nr. 6/2013 dată de ICCJ în interpretarea Legii 221/2009.
Față de această interpretarea a prevederilor legale, în mod corect a fost respinsă cererea de probațiune formulată de reclamanți, ca nefiind concludentă și utilă soluționării cauzei.
În ceea ce privește recursul pârâtei, se constată că susținerile sale sunt nefondate. Astfel, sentința penală nr. 1370/1957 pronunțată de Tribunalul
(continuarea deciziei civile nr. 291/2013 pronunțată în dosar nr._ )
M. Cluj prin care a fost condamnat antecesorul reclamanților se află la dosarul instanței de fond, filele 100/117. Din conținutul acestei hotărâri rezultă că antecesorul reclamanților a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de Decretul 199/1950, iar acest decret este prevăzut la art. 1 alin. 2 lit. i din Legea 221/2009 ca având de drept caracter politic.
Ca urmare, susținerile pârâtei sunt nefondate și vor fi respinse.
Având în vedere aceste argumente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, vor fi respinse ca nefondate recursurile reclamanților și a pârâtei, și menținută ca legală și temeinică sentința atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanții D. E. și B. I. și de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. împotriva sentinței civile nr. 1696/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția I Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.04.2013.
Președinte, C. G. N. | Judecător, M. F. C. | Judecător, A. N. |
Grefier, M. R. |
Red. A.N.
Tehn. A.N./10.06.2013
2 ex/MR
jud. fond - D. R. L.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 386/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Dizolvare persoana juridică. Decizia nr. 35/2013. Curtea de... → |
|---|
