Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 279/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 279/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 279/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 279/2014
Ședința publică de la 26 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Judecător C. M. C.
Grefier M. R.
M. Public a fost reprezentat de domnul procuror V. L. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. împotriva sentinței civile nr. 1667/2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimatul reclamant V. D. R. asistat de avocat B. B. G., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare și s-a depus o cerere de strigare a cauzei după orele 1030 din partea mandatarei intimaților reclamanți, avocat B. B. G., precum și întâmpinare din partea intimaților reclamanți prin avocat.
Mandatara intimaților reclamanți, avocat B. B. G. lasă la aprecierea instanței comunicarea cu recurentul a întâmpinării depuse la acest termen. Nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Parchetului nu are cereri de formulat.
Instanța constată că nu se impune comunicarea întâmpinării cu recurentul pârât care are termen în cunoștință, astfel că nemaifiind cereri de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara intimaților reclamanți solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii de fond ca legală și temeinică.
Referitor la cererea de suspendare a executării arată că a rămas fără obiect, și oricum dispozițiile invocate nu sunt aplicabile speței și nu exonerează de la plata cauțiunii.
Apreciază nefondat motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 Cod pr. civ. și nu subzistă nici un argument de natură a aprecia că au fost încălcate disp. art. 261 Cod pr. civ. Sentința atacată cuprinde motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, chiar dacă motivarea este sintetică. Instanța de fond a făcut referire la sentința penală prin care s-a dispus condamnarea tatălui reclamanților la pedeapsa de 5 ani detenție grea pentru uneltire contra ordinii socialiste ce se încadrează în dispozițiile Legii 221/2009 și poate fi considerată o condamnare cu caracter politic, precum și la înscrisurile comunicate de CNSAS, astfel că poate fi exercitat controlul judiciar. Lipsa unei motivări ample și complexe nu înseamnă că hotărârea nu a fost motivată.
În același context susține că instanța a motivat în fapt și în drept și cererea de acordare de despăgubiri, prin trimitere la art. 5 din Legea 221/2009 și la art. 1 alin 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO cu referire la salariul din care tatăl reclamanților își întreținea soția și cei 3 copii înainte de reținere, fiind singura sursă de venit. Consideră că, față de momentul înregistrării acțiunii, septembrie 2010, reclamanții aveau speranța legitimă a acestui bun în sensul art. 5 din Legea 221/2009. Intervenția deciziei pronunțată în RIL de ÎCCJ, invocată de recurent, nu-i poate afecta pe reclamanți întrucât judecătorul național este obligat să facă aplicarea CEDO.
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de admitere a recursului pe care îl apreciază fondat, modificarea hotărârii de fond în ce privesc despăgubirile și respingerea cererea de acordare a despăgubirilor date de instanța de fond și a cheltuielilor de judecată. Recursul este întemeiat și în ce privește aspectul de fond întrucât situația în speță nu se găsește în jurisprudența CEDO, noțiunea de bun fiind excesiv interpretată și fără a fi în concordanță cu CEDO și practica instanțelor naționale.
Nu achiesează la concluziile puse la fond de reprezentantul Ministerului Public referitoare la pretențiile reclamanților.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursului civil de față;
P. acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ al Tribunalului A., formulată de reclamanții V. A. E. și V. D. R. împotriva pârâților S. R. prin M. Finanțelor P. și M. Finanțelor P. prin D.G.F.P. A. s-a solicitat:
- constatarea caracterului politic al condamnării defunctului V. N. prin sentința penală nr. 312/1955 a Tribunalului M. B. pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii socialiste, la 5 ani închisoare.
- obligarea pârâților la plata în favoarea fiecăruia dintre reclamanți a sumei de 100.000 euro sau echivalentul acesteia la data plății în lei cu titlu de daune materiale.
- obligarea pârâților la plata în favoarea fiecăruia dintre reclamanți a sumei de 100.000 euro fiecare cu titlu de despăgubiri reprezentând daune morale.
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată
In motivare se susține că numitul V. N., tatăl reclamanților, a fost condamnat la 5 ani închisoare prin sentința penală nr. 312/1955 a Tribunalului M. B. pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii socialiste.
In anul 1951 acesta a fost ridicat de la domiciliu în timpul nopții fără nici o explicație în timp ce reclamanții aveau 13 respectiv 12 ani fiind foarte afectați de cele întâmplate.
In momentul arestării antecesorul reclamanților lucra în cadrul Miliției, având gradul de plutonier, salariul acestuia asigurând un trai decent familiei sale.
După arestare viața familiei s-a deteriorat fiind nevoită să lupte pentru supraviețuire, îndurând foamea și umilința.
Reclamanții au fost afectați și din punct de vedere al studiilor fiind nevoiți să urmeze doar cursurile unei școli profesionale, deoarece li s-a interzis accesul la un liceu datorită faptului că tatăl lor era deținut politic.
P. sentința civilă nr. 1667/2013 Tribunalul A. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții V. A. E. și V. D. R. împotriva pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P. .
S-a constatat caracterul politic al condamnării defunctului V. N. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii socialiste dispusă prin sentința penală nr. 312/1955 pronunțată de Tribunalul M. B..
A fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamanților suma de 1.577.741 cu titlu de despăgubiri materiale.
A fost respinsă cererea de acordare a daunelor morale.
S-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. A..
A fost obligat pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. la plata în favoarea reclamanților a sumei de 2480 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut și motivat următoarele:
Analizând acțiunea de față prin prisma dispozițiilor art. 1,4,5 din Legea 221/2009 și în raport de probatoriul administrat în cauză, s-a apreciat a fi întemeiată în parte.
In primul rând în cauză s-a demonstrat faptul că antecesorul reclamanților a suportat o condamnare care în virtutea dispozițiilor art.1,4 din Legea 221/2009 se încadrează în categoria condamnărilor cu caracter politic.
De asemenea în speță s-a demonstrat că antecesorul reclamanților a suportat o pierdere materială considerabilă prin privarea de salariul de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi suferit aceea condamnare.
In virtutea dispozițiilor art. 5 din Legea 221/2009 raportat la art. 1 alin.1 – Protocolul nr. 1 adițional la convenție potrivit cărora salariul reprezintă un bun dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil, reclamanții în calitate de moștenitori ai defunctului V. N. sunt îndrituiți a beneficia de suma reprezentând salariul de care ar fi beneficiat antecesorul lor și care a fost stabilit la suma de 1.577.741 lei.
Cât privește daunele morale acest capăt de cerere a fost respins, față de dispozițiile Deciziei Curții Constituționale 1358/2010 prin care s-au constatat neconstituționale dispozițiile art. 5 alin.1 teza I din legea 221/2009.
Acțiunea a fost respinsă față de pârâtul M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. A., reținându-se lipsa calității procesuale pasive deoarece în acest gen de acțiuni calitatea procesuală pasivă o are S. R. prin M. Finanțelor P..
In baza art. 274 Cod pr. civilă pârâtul S. R. prin M. Finanțelor a fost obligat să plătească în favoarea reclamanților suma de 2420 lei, cu titlu cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., care a solicitat modificarea sentinței și respingerea acțiunii, arătând, în esență că sentința atacată este lovită de nulitate întrucât nu este motivată iar instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 5 din Legea 221/2009.
Despăgubirile materiale reprezentând diferența de salariu neîncasat nu pot fi acordate, nefiind întrunite condițiile art. 5 din Legea 221/2009, și nu pot fi acordate nici cheltuielile de judecată.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 Cod pr. cv. Raportat la art. 304 ind. 1 Cod pr. civ.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare pin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței de fond.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
C., analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate constată următoarele:
Reclamanții au sesizat instanța cu o acțiune astfel cum a fost precizată și completată, prin care au solicitat să se constate caracterul politic al condamnării antecesorului lor, constând în condamnarea la 5 ani închisoare prin sentința penală 312/1955 a defunctului V. N., și obligarea Statului român la despăgubiri de 100.000 euro sau echivalentul în lei pentru fiecare reclamant reprezentând daune morale și 1.577.741 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
Temeiul de drept al cererii de chemare în judecată este Legea 221/2009, în ceea ce privește petitul formulat în principal, respectiv caracterul politic al condamnării suferite, lege a cărei titulatură este neechivocă în sensul că are în vedere condamnările și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 2945-22 decembrie 1989.
Corect acțiunea sub acest aspect a fost admisă și s-a constatat caracterul politic în sensul dispozițiilor Legii nr. 221/2009, a măsurii condamnării defunctului V. N..
Întrucât recurentul nu a adus critici referitoare la constatarea caracterului politic al condamnării suferite de antecesorul reclamanților, C. nu are a analiza hotărârea sub acest aspect.
Privitor la criticile ce vizează încălcarea art. 261 Cod pr. civ., C. le reține întemeiate.
Cu referire la criticile vizând despăgubirile materiale acordate de instanța de fond, C. le constată fondate, iar sentința atacată va fi reformată sub acest aspect.
Potrivit dispozițiilor art. 5 al. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară".
P. cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului și la plata de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea salariilor de care ar fi beneficiat antecesorul lor dacă nu ar fi suferit condamnarea.
Aceste pretenții au fost întemeiate pe prevederile art. 5 al. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
Greșit instanța de fond a acordat contravaloarea salariilor, în cuantumul rezultat în urma efectuării expertizei contabile.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus arătate rezultă indubitabil că, pentru a beneficia de dispozițiile prevăzute de Legea nr. 221/2009, trebuie îndeplinite cumulativ, următoarele condiții:
- reclamantul să aibă calitatea de persoană care a suferit condamnare cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, calitatea de soț sau calitatea de descendent al unei astfel de persoane, până la gradul II inclusiv;
- bunurile pentru care a solicitat despăgubirea să fi fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative și să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii 10/2001, Legii nr. 18/1991, Legea 1/2001..
În speță nu sunt îndeplinite cerințele art. 5 din Legea nr. 221/2009 arătate mai sus, întrucât, corect susține recurentul că salariul de care a fost lipit antecesorul reclamanților nu constituie un bun imobil în sensul Legii 10/2001, Legii 247/2005 și Legii 221/2009.
Astfel, dispozițiile art. 5 alin 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, așa cum s-a arătat, prevăd și condiția ca bunurile pentru care se solicită despăgubiri să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile legilor de reparație adoptate de S. român după 1989.
Or, în speță, cu evidență cuantumul salariilor de care a fost lipsit antecesorul reclamanților, urmare condamnării politice, nu reprezintă un bun imobil în sensul art. 5 lit. b, ce ar fi putut constitui obiect de restituire în temeiul legilor reparatorii adoptate de regimul democratic instaurat în România după 1989.
E de menționat că disp. art. 5 lit. b din Legea 221/2009 astfel cum au fost redate mai sus au acest conținut urmare deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010.
P. decizia 12/9.09.2011 pronunțată de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Nu se poate spune că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. 4 din Constituție este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut nici un element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unul alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
Or, în speță, nu există un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu este titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 în Monitorul Oficial, la 15.11.2010, nu exista o hotărâre definitivă care să fi confirmat dreptul acestuia.
Corect susține recurentul, că similar, în speță sunt aplicabile și efectele deciziei nr. 6/15.04.2013 pronunțată de ÎCCJ, completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, nefiind pronunțată o hotărâre definitivă până la data publicării RIL-ului în Monitorul Oficial 245/29.04.2013.
Potrivit acestei decizii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin 1 lit. b din Legea 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care face obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea 10/2001 republicată cu modificările și completările ulterioare, și Legea 247/2005 cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Astfel potrivit considerentelor acestei decizii, numai dacă despăgubirile acordate în temeiul art. 5 alin 1 lit. b din Legea 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, se referă la aceleași categorii de bunuri pentru care partea interesată poate obține reparații în baza Legii 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau a Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, se justifică reglementarea enunțată cuprinsă în alin 5 al aceluiași articol, și al cărei scop nu poate fi decât acela de a înlătura posibilitatea derulării unor proceduri paralele, având aceeași finalitate.
Intenția legiuitorului de a limita categoriile de bunuri pentru care pot fi solicitate despăgubiri în condițiile art. 5 alin 1 lit b din Legea 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, la acele bunuri care fac obiectul legilor speciale de reparație – Legea 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea 247/2005 cu modificările și completările ulterioare -, rezultă și din expunerea de motive care a însoțit proiectul Legii 221/2009, cu modificările și completările ulterioare. Inițiatorul proiectului legislativ a susținut necesitatea adoptării acestui act normativ inclusiv prin argumente legate de dificultățile de punere în aplicare a Legii 10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist, bunuri pe care art. 2 legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist, bunuri pe care art. 2 alin 1 lit. b din Legea 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, le califică ca fiind imobile preluate în mod abuziv.
P. urmare, față de deciziile obligatorii arătate mai sus, cu evidență despăgubirile materiale respectiv cuantumul salariilor de care a fost lipsit antecesorul reclamanților urmare condamnării penale suferite nu pot fi acordate, nefiind îndeplinite cerințele art. 5 alin 1 din Legea 221/2009.
În concluzie, criticile pârâtului formulate sub acest aspect sunt fondate, urmând a reformată sentința și respinsă cererea de acordare a despăgubirilor materiale.
Și critica referitoare la cheltuielile de judecată este fondată în parte.
Susținerile pârâtului referitoare la cheltuielile de judecată nu pot fi primite în totalitate, instanța de fond aplicând corect prevederile art. 274 C. proc. civ., mai puțin cuantumul cheltuielilor.
Conform art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții este obligată să plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată. Instanța de fond a admis în parte cererea reclamantei, motiv pentru care a obligat pârâtul la plata parțială a cheltuielilor de judecată, respectiv la suma de 600 lei din totalul de 1100 lei, reprezentând onorariul avocatului ales, conform chitanțelor depuse la dosar. La data promovării acțiunii, Legea 221/2009 prevedea dreptul la daune morale pentru condamnările sau măsurile administrative cu caracter politic din perioada regimului comunist.
În cursul procesului, S. R. prin M. Finanțelor P., a ridicat excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 și, ca urmare a declarării neconstituționalității acestui text legal, capătul de cerere privind daunele morale a fost respins.
Într-o societate de drept, S. trebuie să garanteze securitatea raporturilor juridice și să fie întâiul subiect de drept care să respecte acest principiu. Invocând el însuși excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții pe care tot S., prin organele abilitate, o adoptase anterior și care a provocat acțiunea de față, C. consideră că nu poate fi înlăturată culpa pârâtului în efectuarea cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult cu cât cele chitanțe sunt datate anterior pronunțării deciziilor Curții Constituționale.
Pe cale de consecință, pârâtul nu poate fi absolvit în totalitate de la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamanții le-au făcut promovând acțiunea de față.
Însă față de soluția dată cererii principale, urmare a admiterii recursului și menținerii doar a capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de antecesorul reclamanților, cuantumul cheltuielilor de judecată va fi stabilit la 600 lei, reprezentând parte din onorariul apărătorului, cu aplicarea art. 276 Cod pr. civ.
Pentru considerentele expuse, C., în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată doar în cea ce privește daunele materiale în sumă de 1.577.741 lei la care a fost obligat pârâtul S. R. să le plătească reclamanților, pe care le va respinge, și cuantumul cheltuielilor de judecată.
(continuarea deciziei civile nr. 279/2014 pronunțată în dosar nr._ )
Celelalte mențiuni privind constatarea caracterului politic vor fi menținute.
Față de soluția dispusă și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., în cauză nu vor fi acordate cheltuieli de judecată intimaților.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de către pârâtul S. român prin M. Finanțelor P. împotriva sentinței civile nr. 1667/2013 pronunțată de către Tribunalul A. în dosar civil nr._ pe care o modifică în parte numai în ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirile materiale și cuantumul cheltuielilor de judecată, și în consecință:
Respinge cererea reclamanților de acordare a sumei de 1.577.741 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
Obligă S. român la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată la fond în favoarea reclamanților.
Menține dispozițiile sentinței privitoare la constatarea caracterului politici al condamnării.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.06.2014.
Președinte, A. N. - C.O. semn. conf. art. 261 alin 2 C. Președintele Curții de apel A. I. P. | Judecător, C. G. N. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, M. R. |
Red. C.G.N.
Tehn. MR
2 ex/15.07.2014
Jud. fond- I. S.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 15/2014. Curtea de Apel... | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 280/2014. Curtea de... → |
|---|
