Revendicare imobiliară. Decizia nr. 122/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 122/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 122/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 122/2014
Ședința publică de la 13 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. M.-vicepreședinte
JudecătorAnca N.
Judecător C. M. C.
Grefier E. M. H.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta S. S. împotriva deciziei civile nr. 353/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat D. D. în reprezentarea recurentei reclamante S. S., lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței legala îndeplinire a procedurii de citare.
Se constată că s-a depus prin serviciul registratură la data de 21.02.2014, întâmpinare formulată de C. Județeană pt. S. D. de P. privată asupra terenurilor Sibiu; la data de 25.02.2014 întâmpinare formulată de Comisa L. Sibiu.
Mandatarul recurentei depune la dosar împuternicire avocațială de reprezentare, precum și un nou extras de CF și schițe pentru suprafețele din imobil, în susținerea încheierii contractului de comodat copie după acesta, precum și adeverință eliberată de primărie în sensul că terenul se dorește a fi dat în arendă.
Învederează că nu are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, ia act de înscrisurile depuse în probațiune la data prezentei, constată încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Mandatarul recurentei reclamante S. S., avocat D. D., solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și admiterea acțiunii.
Apreciază că decizia de respingere a apelului reclamantei este dată cu greșita reținere a situației de fapt, în sensul că acțiunea de față nu ar avea ca obiect un drept real, în sensul art. 551 Cod civil, deși intimatul P. pretinde doar un drept de folosință.
Nu s-a susținut în nici un moment că pârâtul ar avea un drept de proprietate asupra terenului, ci doar faptul că prin sentința 1616/2010 i se recunoaște un drept de folosință asupra terenului.
Mai mult, acesta nu se prezintă la convocarea comisiei de împroprietărire, deși susține că din probe ar reieși faptul că a fost pus în posesie, însă la dosar nu au fost depuse acte care să susțină că ar deține un drept de proprietate, care ar urma să fie reconstituit.
Consideră că, deși instanța de apel schimbă motivarea instanței de fond, reține în mod greșit că pârâtul deține un drept de proprietate asupra terenului și schimbă concluziile și cu privire la petitul subsidiar al acțiunii.
Întrucât, în conformitate cu art. 8 din Legea 18/1991, recurenta este cea care deține un drept de proprietate asupra terenului în cauză, apreciază că acțiunea este admisibilă în totalitate, sens în care se impune admiterea recursului așa cum a fost formulat și susținut. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr._ reclamanta S. S. a chemat în judecată pe pârâții P. C., C. L. și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sibiu, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care:
- să constate că pârâtul P. C. nu deține nici un drept real asupra imobilului teren arabil în suprafață de 0,43 ha identificat cadastral sub nr. 2329 și înscris în CF_ Sibiu, CF_ Sibiu și CF 4032/2 Sibiu
- să se constate că aceste imobile nu pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii 18/1991.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe art. 564 Cod Civil, Legea 18/1991 și art. 274 Cod pr. civilă.
Prin sentința civilă nr. 2664/2013 a Judecătoriei Sibiu acțiunea reclamantei a fost respinsă, instanța de fond reținând că în doctrină acțiunea negatorie a fost definită ca acea acțiune reală, petitorie prin care titularul dreptului de proprietate asupra unui bun solicită instanței de judecată să stabilească prin hotărâre judecătorească că pârâtul nu este titularul unui drept real, dezmembrământ al proprietății (uzufruct, uz, abitație, servitute, superficie) asupra bunului său și să-l oblige la încetarea exercițiului nelegitim al unuia din aceste drepturi.
Din considerentele sentinței civile nr. 1616/2010 a Judecătoriei Sibiu, instanța a reținut că pârâtului P. C. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului identificat cu . 2329, punctul Cireșica, parcelă care se suprapune cu parte din nr. top 4032/2 și 4032/4 din CF 3631 Sibiu, unde reclamanta are o cotă de proprietate de 1872/_ părți din teren. Astfel, dreptul pe care îl are pârâtul este un drept de proprietate. Dreptul consacrat pârâtului a produs efecte juridice, motiv pentru care prin dispozitivul sentinței mai sus menționate C. Județeană de LFF Sibiu a fost obligată la emiterea TP pe numele pârâtului asupra acestui teren, iar aceste efecte juridice nu pot fi înlăturate decât printr-o acțiune în realizare, în constatarea nulității actului juridic sau anularea actului juridic. P. . asupra terenului, reclamanta are la îndemână o acțiune în revendicare în cadrul căreia s-ar putea analiza și dreptul de proprietate al pârâtului. A fost apreciată inadmisibilă cererea negatorie în constatarea inexistenței unui drept real în condițiile în care pârâtul opune un drept de proprietate.
În consecință, raportat la caracterul subsidiar al cererii în constatare față de cererea în realizare, având în vedere dispozițiile imperative ale art. 111 C. pr. Civ., instanța a constatat inadmisibilă acțiunea negatorie atât în ceea ce privește constatarea inexistenței vreunui drept real al pârâtului asupra imobilului din litigiu, cât și asupra constatării că acest imobil nu face obiectul Legii nr. 18/1991, având în vedere înscrierile din CF, cât și adresa nr._/2002 a Primăriei Sibiu, fiind considerat lipsit de obiect acest din urmă petit.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a solicitat schimbarea ei în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu motivarea că instanța de fond a reținut o stare de fapt greșită, în sensul că, contrar celor reținute de instanță, ea are posesia terenului dar pârâtul încearcă să îi tulbure folosința motivat de faptul că este beneficiarul dreptului la reconstituirea dreptului de proprietate privată în temeiul L. 18/1991 și a fost pus în posesie pe acest teren.
Prin decizia civilă nr. 353/2013 Tribunalul Sibiu a respins apelul reclamantei, reținând în considerente următoarele:
Din actele dosarului rezultă că reclamanta este coproprietară asupra terenului ce face obiectul prezentei acțiuni. Pârâtului i s-a recunoscut prin sentința civilă nr. 1616/2010 a Judecătoriei Sibiu dreptul de proprietate asupra terenului cu nr. cadastral 2329, conform expertizei din dosar, în baza L. 18/1991, însă nu i s-a emis titlu de proprietate. C. locală de fond funciar nu l-a pus în posesie pe pârât asupra terenului în litigiu. Expertiza efectuată în dosarul în care s-a pronunțat s.c. 1616/2010 a stabilit că nr. cadastral 2329 se suprapune parțial pe nr. top 4032/2 și 4034/2. Aceeași expertiză a stabilit la acel moment că terenul este liber.
Faptul că instanța de fond a reținut în considerente că reclamanta are posibilitatea formulării unei acțiuni în revendicare pentru a intra în posesia terenului nu constituie în sine un motiv de respingere a acțiunii, iar faptul posesiei nici nu are relevanță în cauză, de aceea instanța de fond în mod corect a respins cererile în probațiune cu martori și expertiză.
Niciuna dintre părți nu a invocat la instanța de fond un drept de folosință asupra terenului, nici reclamanta și nici pârâtul, nu au susținut că s-ar afla în posesia terenului în litigiu, reclamanta invocând doar dreptul de proprietate, iar pârâtul nu a formulat nicio apărare. D. în apel reclamanta susține că are posesia terenului, ceea ce nu are nicio relevanță pentru a se constata că pârâtul nu deține un drept real, așa cum s-a cerut prin acțiune.
Faptul că pârâtul a refuzat nejustificat să se prezinte la interogatoriu nu constituie un argument suficient pentru admiterea acțiunii reclamantei, câtă vreme condițiile legale de admitere a acesteia nu sunt îndeplinite.
Instanța de fond a reținut corect că potrivit art. 564 cod civil acțiunea negatorie poate fi formulată de proprietar împotriva unei persoane care pretinde un alt drept real decât cel de proprietate, asupra bunului său, ori în cauză reclamanta susține că pârâtul pretinde un drept la reconstituirea dreptului de proprietate, ori acesta nu este un drept real, așa cum sunt acestea enumerate în art. 551 cod civil.
Petitul de constatare a faptului că imobilul în litigiu nu face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul L. 18/1991 a fost apreciat inadmisibil în cadrul acțiunii negatorii, nefiindu-i aplicabile disp. art. 564 cod civil.
Față de aceste împrejurări instanța a respins apelul reclamantei ca nefondat, în temeiul art. 296 cod pr. civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, care a solicitat modificarea acesteia și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În expunerea de motive, recurenta a arătat că interpretarea dată disp. art. 551 NCC de către instanța de apel este greșită, întrucât pârâtul C. P. pretinde un drept de folosință rezultat din dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, în temeiul Legii 18/1991. Dreptul de folosință este un drept real conform art. 551 pct. 9 NCC și este pretins de intimat ca efect al punerii în posesie afirmate. Reclamanta are interes în promovarea acestei acțiuni deoarece pârâtul încearcă să folosească acest teren în temeiul sentinței civile 1616/2010 prin care i se recunoaște dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate privată. Petitul subsecvent de constatare a faptului că imobilul în litigiu nu poate face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii 18/1991 este admisibil, atâta timp cât reclamanta deține proprietatea și posesia imobilului, iar C. L. poate dispune doar asupra imobilelor aflate în patrimoniul cooperativelor agricole de producție, iar imobilul în litigiu nu a fost înscris niciodată la CAP.
Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 304 pct. 7, 9 cod pr. civilă.
Intimatele C. L. și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei Tribunalului ca fiind temeinică și legală.
Intimatul C. P. nu a depus la dosar întâmpinare.
CURTEA, analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma criticilor formulate, constată următoarele:
Reclamanta este proprietară a imobilelor înscrise în CF_, cu o cotă de 1284/_ înscrisă sub B 12, în CF_, cu o cotă de 1284/_ înscrisă sub B 12 și_, cu o cotă de 1284/_ Sibiu, înscrisă sub B 12, în suprafață totală de 35.012 mp, dovada dreptului de proprietate fiind făcută cu extrasele de carte funciară depuse la dosarul instanței de fond la filele 7-21.
Potrivit art. 564 NCC, proprietarul poate intenta acțiunea negatorie contra oricărei persoane care pretinde că este titularul vreunui drept real, altul decât cel de proprietate, asupra bunului său.
Făcând dovada dreptului său de proprietate reclamanta și-a justificat calitatea procesuală activă, însă nu a dovedit îndeplinirea celorlalte condiții ale unei acțiuni negatorii. Astfel, nu există nicio dovadă la dosar din care să rezulte că pârâtul pretinde a fi titularul vreunui drept real, dintre cele enumerate la art. 551 pct. 2-11 NCC. Dimpotrivă, pârâtul nu formulează nicio apărare în cauză, iar din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că acesta ar avea posesia sau folosința terenului asupra căruia este proprietară reclamanta.
Susținerea recurentei reclamante că pârâtul pretinde a fi titularul unui drept de folosință este lipsită de suport probator, cu atât mai mult cu cât din actele emise de Comisiile pentru aplicarea legii fondului funciar rezultă că nu s-a efectuat punerea în posesie asupra terenului identificat în CF 3631 și 3632 Sibiu, motivat de faptul că există proprietari tabulari, conform extraselor de carte funciară depuse la C. L. (f. 25, dosar fond).
Reținerea instanței de fond că pârâtului P. C. i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sentința civilă 1616/2010 a Judecătoriei Sibiu și că acesta opune un drept de proprietate este esențialmente eronată, atâta timp cât prin sentința 1616/2010 a fost instituită doar o obligație de a face în sarcina pârâtei C. Județeană pentru S. dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, aceasta fiind obligată să emită Titlul de P. asupra terenului identificat cadastral sub nr. 2329, titlu pe care nu l-a emis.
Pârâtul nu deține niciun drept de proprietate în baza acestei sentințe, atâta timp cât nu s-a emis niciun titlu de proprietate în favoarea sa, în sistemul de cărți funciare aplicabil în Transilvania dovada dreptului de proprietate neputându-se face decât cu extrasul de carte funciară. Or, o astfel de dovadă a dreptului de proprietate nu a fost în măsură să facă decât reclamanta, conform înscrisurilor depuse la dosar.
Pârâtul este în posesia unei hotărâri judecătorești care a fost pusă în executare doar până la faza de emitere a Hotărârii nr. 971/2011 prin care s-a dispus că „se va emite titlu de proprietate în favoarea numitului P. C. conform sentinței 1616/2010 a Judecătoriei Sibiu” (f. 25-26, dosar apel), fără însă ca acest titlu să fie emis. Or, dreptul de proprietate nu s-a reconstituit nici în baza sentinței civile 1616/2010 a Judecătoriei Sibiu și nici în baza Hotărârii Comisiei Județene nr. 971/12.07.2011, ci pentru aceasta era necesară eliberarea efectivă a titlului de proprietate, care să fie ulterior întabulat în cartea funciară.
Nu pot fi primite nici susținerile reclamantei cu privire la dreptul real pe care îl pretinde pârâtul, în apel reclamanta arătând că pârâtul pretinde că este titularul unui drept la reconstituirea dreptului de proprietate privată în temeiul Legii 18/1991, iar în recurs, reclamanta arătând că pârâtul pretinde un drept de folosință rezultat din dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate, care s-ar putea încadra în prevederile art. 551 pct. 9 NCC.
Reclamanta are prin urmare o poziție oscilantă cu privire la dreptul pe care îl pretinde pârâtul, nereușind să dovedească în fața instanței care este dreptul real, altul decât cel de proprietate pe care îl pretinde pârâtul, în sensul art. 564 NCC. Dimpotrivă, din actele depuse la dosar rezultă că pârâtul nu pretinde niciun drept real dintre cele prevăzute la art. 551 pct. 2-11 NCC, și mai mult, nici nu poate pretinde un astfel de drept, fiind exclus a putea pretinde un drept de proprietate în baza sentinței 1616/2010, cum greșit a apreciat instanța de fond.
Desigur, dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate privată în temeiul Legii 18/1991, invocat de reclamantă în apel nu este un dezmembrământ al dreptului de proprietate privată și nu poate fi încadrat în niciunul din punctele 2-11 de la art. 551 NCC, astfel că sub acest aspect sunt corecte considerentele deciziei Tribunalului Sibiu, care a arătat că dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate nu este un drept real, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile unei acțiuni negatorii.
Pe de altă parte nici dreptul de folosință pe care reclamanta îl invocă în fața instanței de recurs, drept pe care l-ar pretinde pârâtul, în temeiul art. 551 pct. 9 NCC, nu este un dezmembrământ al dreptul de proprietate privată, ci un dezmembrământ al dreptului de proprietate publică, alături de dreptul de administrare și dreptul de concesiune, prevăzute de art. 551 pct. 7 și 8 NCC.
Dispozițiile art. 866 NCC prevăd expres că drepturile reale corespunzătoare proprietății publice sunt dreptul de administrare, dreptul de concesiune și dreptul de folosință cu titlu gratuit, acesta din urmă având drept titulari instituțiile de utilitate publică, conform art. 874 alin. 1 NCC.
Prin urmare, pârâtul persoană fizică P. C. nu poate pretinde cu succes un drept de folosință în temeiul art. 551 pct. 9 NCC, ca drept real dezmembrământ al dreptului de proprietate publică, deoarece terenul este proprietatea privată a reclamantei, iar dezmembrămintele dreptului de proprietate privată sunt cele prevăzute de art. 551 pct. 2 – 7 NCC așa cum sunt analizate de art. 693 și următoarele NCC.
Față de cele arătate mai sus, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile admiterii unei acțiuni negatorii, prevăzute de art. 564 NCC, la dosar nefiind făcută nicio dovadă din care să rezulte că pârâtul pretinde sau poate să pretindă un drept real, altul decât cel de proprietate, asupra bunului reclamantei. Aceasta deoarece, așa cum s-a arătat, un drept de proprietate în favoarea pârâtului nu există, sentința 1616/2010 nedând naștere unui astfel de drept, iar dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate privată invocat de reclamantă în apel, sau dreptul de folosință invocat de reclamantă în recurs, nu sunt drepturi reale, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate privată, așa cum sunt ele reglementate de art. 551 pct. 2-7 și art. 693 și urm. NCC.
În ceea ce privește petitul subsidiar al acțiunii reclamantei prin care aceasta solicită instanței să constate că imobilul nu face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii 18/1991, acesta nu
(continuare decizia 122/13.03.2014 pronunțată în dosar nr._ )
poate fi admis având în vedere sentința civilă nr. 1616/2010 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr._, rămasă irevocabilă. A statua în cadrul acestui litigiu că terenul proprietatea reclamantei nu poate face obiectul Legii 18/1991 înseamnă a stabili aspecte contrare a ceea ce a stabilit Judecătoria Sibiu în dosar nr._, cu putere de lucru judecat. În acest dosar instanța a analizat adeverința nr. 125/73/8.11.1991 emisă de C. L. R. și Hotărârea nr. 123/1.11.1991 emisă de C. Județeană Sibiu și a reținut că aceste acte atestă dreptul reclamantului la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 0,43 ha. Aceste aspecte au intrat în puterea lucrului judecat și nu pot fi dezbătute în cadrul unei simple acțiuni în constatarea inexistenței dreptului, întemeiate pe art. 111 cod pr. civilă și, cu atât mai puțin în cadrul unei acțiuni negatorii întemeiate pe art. 564 NCC, așa cum a precizat reclamanta prin mandatar la termenul de judecată din 22.02.2013 (f. 76, dosar fond).
P. motivele mai sus expuse, Curtea constată că acțiunea reclamantei nu poate fi admisă, pentru argumentele mai sus arătate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 7 și 9 cod pr. civilă, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
P. aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S. S. împotriva deciziei civile nr. 353/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 martie 2014.
Președinte, M. A. M. | Judecător, A. N. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, E. M. H. |
Redc./tehnoredc. CMC
2 ex/15.04.2014
Jud. fond: D. G.
Jud. apel: Ghe. C./D.T. L.
| ← Expropriere. Decizia nr. 7/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA | Expropriere. Decizia nr. 41/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
