Conflict de competenţă. Sentința nr. 15/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA

Sentința nr. 15/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 15/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA I CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15/2014

Ședința din Camera de Consiliu din data de 13 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. F. C.

Grefier M. R.

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria A. I. și Tribunalul A. – Secția de contencios administrativ, fiscal și de insolvență cu privire la soluționarea cererii formulate de reclamanta P. L., în contradictoriu cu pârâții . și P. comunei Sîntimbru, având ca obiect pretenții.

Procedura legal îndeplinită fără prezența și citarea părților.

S-a făcut referat cauzei de către grefier, după care,

Instanța rămâne în pronunțare asupra regulatorului de competență cu care a fost sesizată.

CURTEA DE APEL

Asupra conflictului negativ de competență;

P. sentința nr. 8/C./2014 pronunțată de Tribunalul A. – Secția de contencios administrativ fiscal și insolvență în dosar nr._ 14 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului A. și s-a declinat în favoarea Judecătoriei Alba Iulia competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta P. L. în contradictoriu cu pârâții . comunei Sîntimbru.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin cererea înregistrată în dosar nr._, reclamanta a solicitat:

1 - anularea a două autorizații care au stat la baza demolării unui șopron metalic și edificării unei construcții pe terenul înscris în CF 1840 T. eliberate în favoarea unui terț, precum și anularea răspunsului primit la plângerea prealabilă;

2 - obligarea pârâților . comunei Sîntimbru la despăgubiri cu titlu daune morale și materiale;

3 – suspendarea punerii în executare a actelor a căror anulare se solicită și oprirea lucrărilor aflate în curs de execuție.

Instanța a disjuns capătul 2 din cerere, care a fost înregistrat sub dosar nr._ 12 în care reclamanta a formulat precizare de acțiune solicitând, în contradictoriu cu cei doi pârâți, obligarea acestora la suma de 20.000 lei daune materiale și 1000 lei daune morale pentru prejudiciul creat prin emiterea autorizației nr. 2/2010 care a stat la baza demolării șopronului metalic. Reclamanta și-a întemeiat precizarea pe dispozițiile care reglementează răspunderea civilă delictuală din NCC și a invocat necompetența materială a tribunalului.

Tribunalul A. a apreciat cererea ca fiind de natură civilă și față de dispozițiile art. 2 alin 1 lit. b și art. 158 alin 3 Cod pr. civ. a declinat-o în favoarea Judecătoriei A..

P. sentința civilă nr. 406/2014 Judecătoria A. I. a admis excepția de necompetență materială și a sesizat Curtea de Apel Alba Iulia pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În considerentele acestei hotărâri instanța a reținut că în cauză capătul principal îl constituie anularea autorizației de demolare și că în nici una din precizările ulterioare nu s-a renunțat la această cerere. S-a apreciat că cererea reclamantei de obligarea pârâților la despăgubiri nu poate determina calificarea cererii ca fiind de răspundere civilă delictuală pentru că petitul principal îl constituie anularea autorizațiilor și acesta determină competența instanței.

Judecătoria A. I. a apreciat că, față de prevederile art. 1 alin 1 din Legea 554/2004, cererea este de competența instanței de contencios administrativ, în speță de competența Tribunalului A..

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, Curtea constată următoarele:

Competența materială a instanțelor de judecată, reglementată de art. 1 – 3 C. pr. civ. are drept criteriu obiectul cererii de chemare în judecată.

În cauza de față se constată că prin cererea formulată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor materiale și morale suferite prin fapta ilicită a acestora de a emite autorizația de demolare înainte de finalizarea litigiilor dintre părți privind construcțiile în litigiu.

Așadar, reclamanta, ca persoană ce se consideră vătămată printr-un act administrativ cu caracter individual adresat unui terț, solicită în cererea de față, repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin actul administrativ a cărui anulare a solicitat-o în dosar nr._ .

Față de obiectul cererii, Curtea constată că în ce privește competența materială, în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004. Prevederile art. 1 alin. 1 și 2 și art. 8 alin. 1 din acest act normativ recunosc dreptului persoanei de a solicita repararea pagubei produsă printr-un act administrativ cu caracter individual, cum este în speță autorizația nr. 2/2010, iar dispozițiile art. 10 alin 1 din aceeași lege stabilesc competența de soluționare a unor astfel

(continuarea sentinței civile nr. 15/2014 pronunțată în dosar nr._ )

de cereri, a căror obiect este de până la 1.000.000 lei, în favoarea Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul tribunalelor.

Pentru cele ce preced, Curtea constată că revine Tribunalului A. - Secția de contencios administrativ fiscal și insolvență competența materială de soluționare în primă instanță a cererii ce formează obiectul dosarului nr._ 12.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Stabilește în favoarea Tribunalului A. – Secția de contencios administrativ fiscal și insolvență competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta P. L., în contradictoriu cu pârâții . și P. comunei Sîntimbru, având ca obiect pretenții, înregistrată sub dosar nr._ 12.

Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 martie 2014.

Președinte,

M. F. C.

Grefier,

M. R.

Red. MFC

Tehn. MR/MFC

5 ex/17.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 15/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA