Legea 10/2001. Decizia nr. 490/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 490/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 490/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA SI P. CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE munca SI ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 490/2015
Ședința publică de la 10 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M. C.
Judecător C. M. C.
Judecător A. Doriani
Grefier C. C. S.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții P. C. D., P. C. I. și P. S. împotriva Sentinței civile nr. 220/29.01.2015 pronunță de Tribunalul Sibiu - Secția I Civilă în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat Stirbet M. pentru intimata pârâtă . C. O. pentru reclamanții P. C. D., P. C. I. și P. S., lipsă fiind intimata reclamantă G. O. și intimata pârâtă A. pentru Administrare A. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează procedura de citare legal îndeplinită.
Părțile arată că nu mai au alte cereri și excepții de formulat.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Având cuvântul în susținerea recursului, reprezentanta recurenților reclamanți P. C. D., P. C. I. și P. S., avocat C. O. solicită admiterea recursului, casarea sentinței Tribunalului Sibiu și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în baza art. 312 alin 1 teza I Cod procedură civilă, raportat l art. 312 alin 1 Cod procedură civilă. Arată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu a solicitat analizarea titlului statului prin raportare la Legea naționalizării industriilor nr. 119/1948 și Constituția României din anul 1948.
În ce privește dosarul nr._ al Tribunalului Sibiu, reprezentanta recurenților reclamanți învederează faptul că nu se poate reține excepția puterii de lucru judecat în privința analizei titlului statului prin raportare la Legea 119/1948 față de aspectul că nici o instanță nu s-a pronunțat până în prezent, sentința civilă nr. 1660/2006 a Tribunalului Sibiu din dosar nr._ tratând sumar doar incidența posibilă și nu respectarea Legii 119/1948.
Arată că este inoperantă excepția puterii de lucru judecat provenind din sentința civilă nr. 1660/2006 a Tribunalului Sibiu față de aspectul că în cuprinsul hotărârii judecătorești s-a făcut o analiză a nevalabilității titlului statului în raport de un alt motiv de drept decât cel constând în încălcarea principiilor trasate de Constituția din anul 1948.
În ce privește decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4584/17.10.2013 din dosarul nr._, reprezentanta recurenților reclamanți arată că instanța nu a soluționat acest aspect și doar a dezvoltat aprecieri asupra inutilității unei hotărâri judecătorești în constatarea nevalabilității titlului statului.
Mai arată că, în prezenta cauză, nu s-a dovedit faptul că Statul Român ar fi achitat despăgubiri prealabile sau ulterioare momentului naționalizării I. Schembra SA, fapt recunoscut în interogatoriul depus la dosar, astfel că reclamanții au fost privați de un drept de proprietate fără respectarea legii fundamentale în vigoare la acea dată.
Reprezentanta recurenților reclamanți solicită instanței de apel judecarea cauzei pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată depusă de reclamanții P. C. D., P. C. I. și P. S., în cazul în care va considera că nu se află într-o situație de casare cu trimitere spre rejudecare.
Învederează că a descris concret în cererea de chemare în judecată dar și în cererea de recurs evoluția în timp a naționalizării imobilelor terenuri și clădiri aparținând I. Schembra SA față de aspectul că acestea au avut un parcurs juridic diferit.
Reprezentanta recurenților reclamanți declară că în anul 2001, D. A. Wilhelmina a înregistrat în termen, în baza Legii 10/2001, o notificare prin care a solicitat restituirea în natură a imobilelor, astfel că, în temeiul art. 21 alin. 5 din aceeași lege depunerea notificării în termen presupunea indisponibilizarea imobilele care alcătuiau patrimoniul I. Schembra SA, și pe cale de consecință certificatul de proprietate emis în anul 2004 cu privire la terenuri era nul. Mai declară că la momentul privatizării societății, s-a cumpărat pachetul majoritar de la Statul Român numai cu privire la procentul de 67% din valoarea patrimoniului și doar cu privire la clădiri.
În ce privește dreptul de proprietate cu privire la terenuri, învederează faptul că a fost dobândit în anul 2004 ulterior depunerii notificării în baza Legii 10/2001, fiind un motiv de nulitate absolută.
Menționează că s-a invocat în prezenta cauză, Decizia nr. 830/2008 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a stabilit faptul că imobilele preluate de stat fără titlu valabil, evidențiate în patrimoniul societăților comerciale integral privatizate, pot fi restituite în natură întrucât s-au declarat neconstituționale prevederile art. 27 din Legea 10/2001.
Cu referire la documentele depuse la dosar la termenul anterior, arată că au depus un extras preluat de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe prin care se arată că România în mod oficial, după publicarea legii 165/2013, recunoaște prevalența principiului restituirii în natură. Cu cheltuieli de judecată.
Având cuvântul, reprezentanta intimatei pârâte . Stirbet M. solicită respingerea recursului față de faptul că reclamanta a recunoscut că prin hotărârile pronunțate în dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului Sibiu a fost soluționată irevocabil cererea privind valabilitatea titlului de proprietate a statului român.
Mai arată că, în ce privește valabilitatea titlului statului în raport cu Legea nr. 119/1948, art. 6 din Legea 213/1998 și Constituția României în vigoare la data naționalizării a fost soluționat definitiv și irevocabil în dosarul nr._, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Învederează faptul că a dovedit momentul la care s-a efectuat privatizarea societății, respectiv în anul 1998, anterior apariției legii 10/2001. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța, declară închise dezbaterile asupra recursului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
P. acțiunea civilă formulată de reclamanta D. A. W., decedată în cursul procesului și continuată de moștenitorii P. C. D. prin mandatar P. C. I., P. C. I. în nume propriu, P. S. și G. Ortend împotriva pârâtelor . prin lichidator . și A. pentru V. A. S. București s-a solicitat, ca urmare a refuzului pârâtelor de a soluționa notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, să se constate nevalabilitatea titlului S. Român și subsecvent nevalabilitatea titlului de proprietate al subdobânditorului . – aflată în faliment și să fie obligate pârâtele la restituirea în natură a tuturor imobilelor care au aparținut Uzinelor „I.” F. Schembra Societate Anonimă, care a fost naționalizată în baza Legii nr. 119/1948, imobilele înscrise în C.F. nr. 2287 Mediaș la A+10.
Totodată, s-a mai solicitat radierea dreptului de proprietate înscris în C.F. în favoarea . și întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea reclamantei, precum și obligarea pârâtelor la restituirea contravalorii bunurilor mobile preluate din patrimoniul Uzinelor „I.” F. Schembra prin aplicarea Legii nr. 119/1948, precizate la fila 144 ca fiind cele din inventarul de la fila 152-153 din dosar.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 lit. b din Legea nr. 10/2001 republicată, fiind fiica acționarului majoritar al . – societate anonimă din Mediaș, înmatriculată în Registrul Comerțului – Oficiul B. sub nr. 287/1937.
P. sentința civilă nr. 1660/2006 a Tribunalului Sibiu pronunțată în dosar nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac, ambele pârâte au fost obligate să răspundă la notificarea legal formulată în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 114/13.07.2001 la B. T. V. P., prin care s-a solicitat restituirea în natură a patrimoniului fostelor Uzine „I.” F. Schembra.
Cu această ocazie s-a dat dezlegare asupra problemelor de drept privind calitatea sa de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 precum și asupra modului în care A. era obligată să răspundă la notificare, în funcție de modul în care pârâta I. SA Mediaș va soluționa notificarea și anume că doar în eventualitatea refuzului unității deținătoare de restituire în natură a imobilului se poate pune problema măsurilor reparatorii prin echivalent ce sunt în competența A..
Precizează că au trecut mai mult de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței Tribunalului nr. 1660/2006, la data de 9.05.2008, dar pârâtele nu au înțeles să-și îndeplinească de bună-voie obligația, ceea ce echivalează cu un răspuns negativ, fiind așadar îndreptățită să formuleze acțiunea de față conform art. 26 al. 3 din legea nr. 10/2001 republicată. Invocă în acest sens Decizia nr. XX/2007 a ÎCCJ pronunțată în cadrul recursului în interesul legii.
S-a subliniat că solicită restituirea în natură a imobilelor terenuri și clădiri ce au făcut obiectul naționalizării prin Legea nr. 119/1948, care este posibilă atunci când titlul statului nu este valabil, sens în care s-a statuat și prin Decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale, declarându-se neconstituționale modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin art. I, pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 referitoare la art. 29 al. 1 (fost art. 27) care făcea distincție în privința modului de soluționare a notificărilor, funcție de existența titlului valabil al statului, situație în care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent. per a contrario, imobilele preluate fără titlu valabil pot fi restituite în natură.
Susține că în cauză titlul statului nu este valabil întrucât, față de cele două metode de identificare prevăzute de Legea nr. 119/1948, Uzinele „I.”F. Schembra SA Mediaș nu figurează în listele anexe, chiar și sub denumire greșită, deși se puteau încadra la pct. 3 și 20 ale art. 1 din această lege, așa încât nu se poate afirma că au făcut obiectul naționalizării. Arată că nevalabilitatea titlului statului rezultă și din faptul că preluarea abuzivă s-a făcut fără plata de despăgubiri, iar Legea nr. 119/1948 vine în contradicție cu art. 5 și 6 din Constituția R.P.R. din anul 1948.
Nevalabilitatea titlului statului atrage și nevalabilitatea titlului subdobânditoarei ., societate privatizată în anul 1998, în condițiile în care întreaga documentație de privatizare prevede în mod expres că imobilele sunt revendicabile. Mai mult, proprietatea asupra terenurilor a fost dobândită în mod gratuit în baza H.G. nr. 834/1991, după notarea notificării în C.F. conform încheierii nr. 1142/24.03.2003, care are ca efect indisponibilizarea bunurilor conform art. 20 raportat la pct. 20.1 din N.M. de aplicare a Legii nr. 10/2001, deci cu încălcarea interdicției legale.
În drept au fost invocate dispozițiile legale menționate în cuprinsul acțiunii și Legea nr. 10/2001.
P. întâmpinare pârâta . prin lichidator s-a opus admiterii acțiunii ca fiind nefondată și nelegală, întrucât prin decizia nr.1/04.11.2008 a soluționat notificarea reclamantei în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului în discuție pe motiv că nu a făcut dovada calității de succesor ai foștilor acționari ai Uzinelor I. F. Schembra din Mediaș, nu a dovedit că antecesorii săi au deținut întregul capital social al societății și că societatea s-a privatizat integral în anul 1998, anterior apariției Legii nr. 10/2001, astfel că în baza art. 29 din această lege poate solicita doar măsuri reparatorii în echivalent ce se acordă de instituția care a efectuat privatizarea, respectiv pârâta A. București.
Pârâta A. București, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă pe motiv că nu s-a urmat procedura administrativă necontencioasă prevăzută de Legea nr. 10/2001, nefiindu-i comunicată notificarea, așa încât nu a putut fi soluționată.
A fost invocată excepția autorității de lucru judecat față de decizia nr. 2837/09.05.2008 a ÎCCJ pronunțată în dosar nr._, în care se regăsește și îndrumarea că „în funcție de modul în care pârâta . soluționa notificarea reclamantei, se va pronunța și recurenta A.”. Ori în această situație nu are nici o culpă pentru a fi implicată într-un alt litigiu. Invocă dispozițiile art. 21 al. 1, art. 23 și art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată.
P. sentința 220/2015 Tribunalul Sibiu a respins excepția invocată de A. și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta D. A. W. – decedată și continuată de P. C. D. prin mandatar P. C. I., P. C. I., P. S. și G. O. împotriva pârâților . prin lichidator . și A. pentru V. A. S..
P. a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Între părți s-au mai purtat și alte litigii privind retrocedarea fabricii „I.”F. Schembra, actuală ., care au făcut obiectul dosarelor nr._, dosar nr._, ambele soluționate în mod irevocabil și dosar nr._ privind anularea actelor de privatizare, în prezent suspendat.
În cauzele soluționate anterior s-a analizat deopotrivă inadmisibilitatea acțiunilor față de pârâta A. pe motiv că nu i-a fost comunicată notificarea, reținându-se că, fiind parte în proces, a luat cunoștință de toate înscrisurile depuse la dosar, inclusiv de notificare, odată cu chemarea în judecată. P. urmare acest aspect a fost tranșat, intrând în puterea lucrului judecat.
Totodată pârâta A. a mai invocat excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că a fost obligată să se pronunțe asupra notificării prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2873/09.05.2008 a ÎCCJ (dosar nr._ ). Această excepție a fost respinsă ca neîntemeiată întrucât soluția instanței viza doar obligarea pârâtelor de a emite decizie motivată în soluționarea notificării, respectiv finalizarea procedurii administrative, necontencioase, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 1660/27.12.2006 pronunțată în primă instanță de Tribunalul Sibiu și nu fondul problemei deduse judecății în cauza de față.
În cursul procesului reclamanta D. A. W. a decedat la data de 4.11.2011 conform certificatului de deces de la f. 267 din dosar, iar în cauză au fost introduși moștenitorii acesteia indicați prin adresa de la f. 323, în baza certificatului de moștenitor de la f. 326 și a actului de cesiune drepturi litigioase de la f. 330 – 335 din dosar.
Pe fond, s-a constatat că atât în dosarul nr._ cât și în dosarul nr._, judecate prin hotărâri definitive și irevocabile, s-a dezbătut aspectul nevalabilității titlului statului, reținându-se cu putere de lucru judecat că este un titlu valabil în baza Legii nr. 119/1948, dat fiind că naționalizarea s-a făcut cu respectarea prevederilor acestei legi, iar întreprinderea îndeplinea criteriile din lege pentru naționalizare.
Instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar privind acționarii fostelor Uzine „I.” F. Schembra, rezultă că reclamanta împreună cu soțul și cu părinții săi dețineau doar 90% din capitalul societății, situație în care nu poate beneficia de întregul patrimoniu întrucât nu a făcut dovada că este succesoarea celorlalți acționari. P. urmare, calitatea de persoană îndreptățită privește doar acest procent din dreptul pretins. Lucrarea documentară depusă la dosar nu are caracter oficial pentru a dovedi că la data naționalizării capitalul aparținea integral familiei reclamantei.
Pârâta . fost integral privatizată în anul 1998, înainte de apariția Legii nr. 10/2001, așa încât cererea de restituire în natură nu poate fi primită fără anularea în prealabil a actelor de privatizare, astfel că dispozițiile art. 21 al. 1 din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile, iar în baza art. 27 din Lege persoanele îndreptățite au dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent și nu la restituire în natură, în speță la 90% din valoarea activelor. În acest sens unitatea deținătoare a emis în timpul procesului decizia nr. 1/04.11.2008 care nu a fost atacată. Ori reclamanta și moștenitorii acesteia nu au formulat o astfel de cerere, deși instanța a întrebat expres și, mai înainte de a acorda cuvântul pe fond, dacă solicită despăgubiri, așa cum s-a consemnat în dezbateri, în încheierea de ședință din 22.01.2015 de amânare a pronunțării pentru data de 29.01.2015.
Pârâta A. București nu are competența de a dispune restituirea în natură a bunurilor, ci doar de a propune acordarea de măsuri reparatorii conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, astfel că ținând cont de principiul disponibilității în procesul civil instanța este limitată la ceea ce s-a cerut și nu poate acorda ceea ce nu s-a cerut.
În ce privește cererea privind restituirea contravalorii bunurilor mobile preluate din patrimoniul fabricii, s-a constatat că inventarul de la f. 152-153 din dosar nu poartă nici o dată, are aplicată o altă ștampilă decât celelalte înscrisuri depuse la dosar, așa încât nu a fost reținut ca o dovadă verosimilă care să ateste existența utilajelor menționate la data naționalizării, cu atât mai mult cu cât acest inventar nu este menționat în centralizatorul documentelor depuse, aferente situației la data de 31 decembrie 1947.
Totodată aceste bunuri nu se regăsesc în listele de inventar și în raportul de evaluare cu ocazia preluării gestiunii societății de către lichidatorul judiciar, conform precizărilor din adresa de la f. 222.
Față de cele mai sus expuse, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții P. C. D., P. C. I. și P. S. care au solicitat în principal, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar modificarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii reclamantei așa cum a fost formulată.
În expunerea de motive, recurenții au arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra chestiunii de drept a nevalabilității titlului statului și nici asupra titlului subdobânditoarei, societatea I. SA Mediaș. Reclamanta a solicitat Tribunalului să analizeze titlul statului prin raportare la Legea naționalizării industriilor nr. 119/1948, la Constituția României din anul 1948 și la art. 6 alin. 1 din Legea 213/1998. Dacă în privința analizei titlului statului prin raportare la Legea 119/1948 există o hotărâre judecătorească, sentința 1660/2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._, în privința analizei titlului statului prin raportare la Constituția României din anul 1948 nicio instanță nu s-a pronunțat până în prezent. Recurenții susțin că titlul statului nu este valabil deoarece Fabrica I. Schembra SA Mediaș nu este nominalizată în listele anexă ale Legii 119/1948, respectiv anexele II și VIII ale legii.
Acest motiv de recurs a fost întemeiat în drept pe art. 304 pct. 5 cod pr. civilă, recurenții solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru analizarea titlului statului având în vedere toate actele normative invocate.
În ceea ce privește solicitarea de modificare a sentinței, recursul a fost în drept pe art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, recurenții arătând că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a Legii 10/2001.
Astfel, recurenții au apreciat că Societatea I. SA fostă întreprindere de stat care provine din naționalizarea din anul 1948 și-a apropriat imobilul aparținând antecesorilor lor cumpărând în anul 1997/1998 pachetul majoritar de acțiuni deținut de la FPS. În valoarea acțiunilor au fost incluse numai construcțiile, dreptul de proprietate asupra terenului rămânând înscris în favoarea S. Român, fiind întabulat în favoarea societății pârâte numai în anul 2004, în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor . nr. 9485 emis de Ministerul Finanțelor. Terenurile erau proprietatea S. Român la data la care s-a formulat notificarea în baza Legii 10/2001, notificarea fiind notată în cartea funciară sub nr. 1142/2003. Pârâta nu putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor întrucât certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis după începerea procedurii inițiate de reclamantă, or art. 21 alin. 5 din Legea 10/2001 sancționează cu nulitatea absolută orice înstrăinare de terenuri sau construcții realizate după depunerea notificării prevăzute de Legea 10/2001.
P. urmare, recurenții apreciază că este posibilă restituirea în natură atât pentru construcții cât și pentru terenuri, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. 1 și 21 alin. 5 din Legea10/2001. Au fost invocate și dispozițiile legii 165/2013 care reiterează principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist. Sentința a fost criticată și în ceea ce privește reținerea unui procent de 90 % din valoarea activelor, fiind invocat art. 24 din Legea 10/2001 care prezumă că întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, în lipsa unor probe contrare.
Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 304 pct. 5, 7 și 9 și art. 304/1 cod pr. civilă.
Intimata . a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților și menținerea sentinței tribunalului ca fiind temeinică și legală.
CURTEA, analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate, constată că prezentul recurs este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
P. primul motiv de recurs se invocă nepronunțarea instanței asupra valabilității titlului statului privind imobilele care fac obiectul litigiului, ceea ce echivalează, în opinia recurenților, cu nesoluționarea fondului pricinii și ar atrage, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Motivul de recurs este nefondat, Tribunalul reținând fără echivoc că, valabilitatea titlului statului este un aspect tranșat cu putere de lucru judecat prin hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate în dosarele_ și_, prin care s-a reținut că naționalizarea imobilului s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii 119/1948. P. urmare, este greșit a se reține că tribunalul nu s-a pronunțat asupra acestui petit al cererii reclamantei, fiind exclusă ideea nesoluționării fondului cauzei, în sensul invocat de reclamantă și întemeiat pe art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă.
Motivul de recurs al reclamanților trebuie analizat din alt punct de vedere și anume ca o critică a reținerii greșite puterii lucrului judecat cu privire la problematica valabilității titlului statului.
Or, din acest punct de vedere soluția Tribunalului Sibiu este corectă, pentru motivele care se vor arăta în continuare:
P. sentința civilă nr. 1660/2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului și recursului instanța a constatat că preluarea imobilului situat în Mediaș, ., jud. Sibiu a fost abuzivă, în sensul Legii 10/2001, dar a fost făcută cu respectarea Legii 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, deci titlul statului este valabil (fila 8 și următoarele, dosar fond).
Valabilitatea titlului statului a fost analizată și în dosarul nr._, Înalta Curte statuând, prin decizia 4584/2013, că cererea de constatare a nevalabilității titlului statului nu mai poate fi valorificată, indiferent de cauzele de nevalabilitate invocate, întrucât această problemă a fost tranșată irevocabil prin litigiul finalizat anterior prin sentința civilă 1660/2006 (fila 302 și următoarele, dosar fond).
Din cuprinsul hotărârilor judecătorești depuse la dosar rezultă, fără nici un echivoc, că titlul în temeiul căruia imobilul a fost preluat de stat a fost unul valabil, iar aceste constatări se impun cu putere de lucru judecat, fiind inadmisibilă cererea recurenților ca instanța să constate că preluarea a fost făcută fără titlul valabil, fiind încălcate prevederile Legii 119/1948 privind naționalizarea și prevederile Constituției României din anul 1948.
Odată ce o instanță anterioară a stabilit cu putere de lucru judecat că titlul statului este valabil, nicio altă instanță nu ar mai putea constata că același titlu este nevalabil, chiar dacă s-ar invoca alte dispoziții legale decât cele avute în vedere de prima instanță.
Dacă am ignora puterea lucrului judecat a acestor hotărâri judecătorești, înseamnă că am anula efectul unei judecăți, or dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, presupune inclusiv executarea hotărârilor judecătorești definitive. Unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice care presupune, printre altele, ca soluția definitivă pronunțată de o instanță să nu mai constituie obiect de controversă pentru alte instanțe.
Securitatea raporturilor juridice înseamnă că, atâta timp cât un drept a fost recunoscut unei persoane, sau dimpotrivă dacă un drept a fost negat unei alte persoane, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă același drept să nu mai poată fi repus în discuție în nicio altă circumstanță și de nicio altă instanță. Or, valabilitatea titlului statului a fost statuată inițial în litigiul ce a fost soluționat în dosarul nr._, fiind reținută cu putere de lucru judecat în litigiul purtat ulterior, ce a avut nr._ .
Deci, odată ce printr-o hotărâre anterioară irevocabilă s-a stabilit că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil, acest aspect nu mai poate fi pus în discuție în prezentul dosar, căci a interpreta altfel puterea lucrului judecat, înseamnă a garanta drepturi teoretice și iluzorii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reținând chiar, în cauza A. /României că instanțele trebuie sa țină cont chiar și de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare finalizate prin hotărâri definitive, și să nu le mai repună în discuție într-o nouă procedură, ba mai mult, în funcție de particularitățile cauzei, trebuie să analizeze și posibilitatea ca în anumite situații, constatările din hotărârile judecătorești să poată fi opuse și terților (§ 31-38).
Acestea sunt considerentele pentru care apreciem că în mod corect instanța de fond a reținut că în prezenta procedură nu mai poate reanalizată valabilitatea titlului statului, impunându-se puterea lucrului judecat.
P. aceste motive, se constată că primul motiv de recurs este nefondat și în mod corect a fost soluționat acest petit al acțiunii reclamantei de către instanța de fond.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, referitor la interpretarea dispozițiilor art. 21 și 29 din Legea 10/2001, apreciem că Tribunalul Sibiu a făcut o corectă interpretare a acestor prevederi legale.
P. decizia civilă nr. 2837/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat cu putere de lucru judecat că unitatea deținătoare a imobilului solicitat, respectiv pârâta . a fost integral privatizată înainte de . legii, actele de privatizare fiind finalizate în perioada 1997/1998, acest aspect fiind stabilit cu certitudine de instanțele anterioare, Înalta Curte folosind sintagma „este cert stabilit și recurenta nu contestă că unitatea deținătoare a fost integral privatizată înainte de . Legii 10/2001” (f. 30, dosar fond).
Or, atâta timp cât vorbim de o societate comercială privatizată înainte de . Legii 10/2001, este exclusă aplicarea prevederilor art. 21 alin. 1 și 2 din aceeași lege. Acest text reglementează obligația restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv – terenuri și construcții - care sunt deținute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, o societate sau o companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar sau de orice altă persoană juridică de drept public.
Prevederile aliniatului 1 sunt aplicabile și în cazul în care statul este acționar sau asociat minoritar, dacă valoarea acțiunilor sau a părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.
P. urmare, invocarea de către recurenți a art. 21 alin. 1 și 2 din Legea 10/2001 este străină situației juridice în care se află unitatea deținătoare, aceasta fiind privatizată înainte de . legii 10/2001, respectiv înainte de data de 14.02.2001. Prezenta instanță nu a fost investită cu analizarea valabilității actelor de privatizare ale societății pârâte, invocarea certificatului constatator nr._/1.09.2004 fiind superfluă, atâta timp cât este statuat cu putere de lucru judecat că societatea . a fost integral privatizată în anul 1998. Nicio altă instanță nu va putea constata contrariul celor reținute de instanțele anterioare decât cu încălcarea puterii lucrului judecat și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice.
Sunt elocvente în acest sens prevederile art. 21.1 litera e din Normele Metodologice de Aplicare a Legii 10/2001 care prevedeau expres că societățile comerciale privatizate integral sau cele constituite din inițiativă privată, nu sunt entități investite cu soluționarea notificării. Pârâta fiind o societate comercială privatizată integral în anul 1998 nu putea fi obligată la restituirea bunurilor intrate în patrimoniul ei, ca efect al privatizării, nici în natură și nici prin echivalent, legiuitorul reglementând această situație juridică prin art. 29 (fostul art. 27 din Legea 10/2001).
Astfel, art. 29 alin. 1 și 3 din Legea 10/2001 a prevăzut că, în cazul imobilelor deținute de astfel de societăți comerciale privatizate integral sau într-o proporție care nu permite aplicarea art. 21, persoanele îndreptățite au dreptul numai la despăgubiri, iar despăgubirile se propun de instituția publică care a efectuat privatizarea, în speță A. pentru V. A. S.. Această situație a fost corect reținută în Decizia 1/2008 emisă de . prin lichidator C. S. Sibiu, pârâta respingând cererea de restituire în natură a imobilelor notificate de reclamantă (fila 56-57, dosar fond).
De asemenea, nici art. 21 alin. 5 din aceeași lege nu este incident speței, întrucât interdicția legală pe care recurenții o invocă este o dispoziție care se aplică numai de la data intrării în vigoare a Legii 247/2005. Forma inițială a Legii 10/2001 nu conținea o astfel de dispoziție care a instituit dealtfel o indisponibilizare a imobilelor notificate. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . 3 nr. 9458 emis la data de 15.07.2004 de Ministerul Economiei și Comerțului, prin care s-a atestat proprietatea societății comerciale . asupra terenului în suprafață de 16.372 mp, a fost emis înainte de . Legii 247/2005.
P. urmare, nu se poate discuta de incidența unei sancțiuni pe care legea în vigoare la momentul emiteri actului nu o prevedea. Sancțiunea nulității absolute prevăzută de art. 21 alin. 5, pe care recurenții o invocă nu este incidentă decât actelor de înstrăinare, grevare, etc, încheiate după data intrării în vigoare a Legii 247/2005, adică după 25 iulie 2005, nefiind posibilă aplicarea retroactivă a legii.
În ceea ce privește invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008, această decizie este corect interpretată în speță, în sensul că art. 29 alin. 1 din Legea 10/2001 este aplicat în forma pe care textul o avea inițial, fără modificarea adusă prin art. I pct. 60 din Titlul I al Legii 247/2005. Curtea Constituțională a constatat că este neconstituțională abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil”, astfel încât textul art. 29 se aplică în forma pe care o avea varianta inițială a actului.
P. urmare, Curtea apreciază că Tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare a art. 21 alin. 1 și 5 și a art. 29 alin. 1 și 3 din Legea 10/2001, apreciind că reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilelor notificate, ci doar la restituirea prin echivalent, măsurile reparatorii urmând a fi propuse de instituția publică care a efectuat privatizarea, în speță pârâta A..
Desigur, pârâta A. nu poate fi obligată la restituirea în natură a imobilelor notificate, astfel că un astfel de petit formulat în contradictoriu cu această pârâtă se impunea a fi respins. Reclamanții nu au formulat însă o cerere subsidiară de acordare de despăgubiri și nici nu au atacat Decizia nr. 1/2008 emisă de unitatea deținătoare, astfel că cererea de chemare în judecată în mod corect a fost respinsă de instanța de fond, atât față de unitatea deținătoare, cât și față de instituția publică implicată în privatizare.
Este de precizat că Legea 165/2013 reglementează principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor notificate, însă acest aspect nu este o noutate, același principiu fiind reglementat și de art. 7 din Legea 10/2001, însă restituirea în natură nu poate fi dispusă în afara condițiilor impuse de lege. Or, s-a arătat mai sus de ce în situația de față nu este posibilă restituirea în natură a imobilului notificat.
În ceea ce privește restituirea bunurilor mobile (devenite imobile prin încorporare în construcții) solicitate de reclamanți conform înscrisurilor depuse la fila 144 și următoarele (dosar fond), se constată că art. 6 alin. 2 din Legea 10/2001 permitea restituirea bunurilor mobile dacă erau îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba de utilaje și instalații preluate de stat odată cu imobilul, acestea să fie evidențiate în patrimoniul societății comerciale privatizate și pentru ele să nu existe proces verbal că au fost înlocuite, casate sau distruse; restituirea acestor bunuri nu se poate face decât împreună cu imobilul notificat. Aceste condiții nu sunt îndeplinite în speță, astfel că nu este posibilă restituirea în natură nici pentru aceste bunuri.
Ultimul petit al cererii de recurs vizează un aspect al considerentelor sentinței tribunalului, respectiv reținerea greșită a unui procent de 90% din valoarea activelor, în favoarea reclamanților. Sub acest aspect, critica recurenților este întemeiată, din actele depuse la dosarul instanței de fond la filele 63 și următoarele rezultând că, în 1939, pe lângă familia Schembra
(continuarea deciziei civile nr. 490/10.12.2015 pronunțată în dosar nr._ )
figurează și alți acționari, care în 1942 și-au vândut acțiunile familiei Schembra care devine singurul acționar. Caracterul întemeiat al acestor critici nu poate avea nicio influență asupra soluției de respingere a acțiunii reclamanților, atâta timp cât nu este posibilă restituirea imobilului în natură, iar reclamanții nu au investit instanța și cu o cerere subsidiară, de restituire prin echivalent și nici nu au atacat Decizia 1/2008 emisă de . prin lichidator. Cu alte cuvinte, reținerea unui procent de 90% din valoarea activelor nu a fost un considerent care a dus la respingerea acțiunii reclamanților, astfel că modificarea acestui aspect al considerentelor nu determină admiterea recursului și, implicit admiterea acțiunii.
P. motivele mai sus expuse, se constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii, s-a pronunțat asupra tuturor cererilor cu care cu care a fost investită, a soluționat corect excepțiile autorității lucrului judecat și puterii lucrului judecat ce i-au fost supuse analizei, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 5, 7 și 9 și art. 304/1 Cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P. C. D., P. C. I. și P. S. împotriva sentinței civile nr. 220/29.01.2015 pronunță de Tribunalul Sibiu - Secția I Civilă în dosar nr._ .
P. aceste motive,
În numele legii,
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P. C. D., P. C. I. și P. S. împotriva sentinței civile nr. 220/29.01.2015 pronunță de Tribunalul Sibiu - Secția I Civilă în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2015.
Președinte, M. M. C. | Judecător, C. M. C. | Judecător, A. Doriani |
Grefier, C. C. S. |
Red. /Tehnored. C.M.C./ C.S.
2 ex./ 8 ianuarie 2016
Jud. fond: M. B.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 124/2015. Curtea de Apel... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
