Acţiune în constatare. Decizia nr. 119/2013. Curtea de Apel BRAŞOV

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2013

Completul constituit din:

Președinte: M. L. - judecător

G. C. - judecător

G. P. - grefier

Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta S.C. P. B. S.A. în contradictoriu cu intimații pârâți Orașul Râșnov prin Primar și C. L. Râșnov împotriva sentinței civile nr. 38 din data de 12.02.2010 pronunțată de Tribunalul B., având ca obiect „acțiune în constatare”,

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 29 octombrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 5 noiembrie 2013.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

P. Sentința civilă nr. 38/D/2010, a Tribunalului B. s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului C. L. al Orașului Râșnov. S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. P. B. S.A, reprezentată legal de director general, reprezentată în instanță de avocat N. C., în contradictoriu cu pârâtul Orașul Râșnov, reprezentat legal de Primar, reprezentat în instanță de avocat Terța I. D.. A anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul C. L. al Orașului Râșnov, ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a acestuia. A obligat reclamanta la plata către pârâtul Orașul Râșnov a sumei de 50.080,44 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

P. adresa nr._2 august 1962, fostul Minister al Comerțului Interior- Direcția Generală Hoteluri- Restaurante- a adus la cunoștința fostului Sfat Popular al Orașului Râșnov că, acest minister, prin direcția indicată, va prelua Centrul Turistic ,,Valea Cetății’’ din Râșnov, în vederea construirii unui hotel-cabană și a unui restaurant de categoria I, astfel că, se impune ca terenul necesar în acest scop să fie trecut în administrarea sa. ( fila 53 din dosarul nr._)

P. decizia nr._62, fostul Sfat Popular al Regiunii B. a decis trecerea în administrarea Trustului de Alimentație Publică ,,Carpați’’ a terenului în suprafață de 43.102, 80 mp., situat pe Valea Cetății Râșnov, înscris în cartea funciară nr. 2916 Râșnov, sub numerele topografice 8368 și 8375, în vederea construirii și amenajării unui complex turistic.

P. Ordinul nr. 7201.09.1965 al Ministerului Comerțului Interior, a fost înființat, în localitatea Râșnov, Restaurantul ,,Valea Cetății’’, subordonat Trustului de Alimentație Publică ,,Carpați’’ B..

Din actele juridice mai sus menționate, rezultă că dreptul de proprietate asupra terenului pe care a fost edificat Complexul Turistic ,,Valea Cetății’’ a aparținut statului, care a acordat Trustului de Alimentație Publică Carpați dreptul de administrare asupra acestuia, în vederea construirii acestui complex.

P. Hotărârea de Guvern nr. 10411990, a fost înființată societatea comercială reclamantă, iar, prin Ordinul Ministrului Comerțului și Alimentației nr. 1541991, s-au determinat bunurile ce se găsesc în patrimoniul acesteia, printre acestea fiind enumerate și campingul și hotelul-restaurant Cetate.

Din copia cărții funciare în care sunt evidențiate imobilele din litigiu, aflată la filele 38-52 din dosarul cauzei, precum și din înscrisurile aflate al filele 75-83 și 88-103 din dosarul civil nr._, rezultă că imobilul cu destinația de teren pe care sunt amplasate construcțiile reprezentând Campingul Râșnov și Hotelul Restaurant Cetate face parte din domeniul public al Orașului Râșnov.

Ca urmare a includerii acestui teren în domeniul public al pârâtului Orașul Râșnov, această parte a solicitat judecătorului delegat la serviciul de carte funciară din cadrul Judecătoriei Zărnești să întabuleze, în favoarea Primăriei Orașului Râșnov, și dreptul de proprietate asupra construcțiilor ce se află pe acest teren, construcții ce au fost identificate prin certificatele de urbanism nr. 2919.02.2003, nr._01 și nr._01.

Cererea pe care partea menționată a formulat-o în senul celor mai sus expuse, a fost admisă, cu consecința întabulării, în favoarea Primăriei Orașului Râșnov, a dreptului de proprietate asupra construcțiilor din litigiu și a dreptului de proprietate al Orașului Râșnov asupra terenului aferent acestora, teren care face parte din domeniul public al părții menționate.

P. cererea pe care a formulat-o reclamanta a susținut, așa cum s-a arătat, că înscrierile din evidențele de carte funciară, ce au fost efectuate cu privire la imobilele cu destinația de construcții în litigiu, se impune a fi rectificate, întrucât dreptul de proprietate, cu privire la aceste construcții, îi aparține.

În legătură cu această solicitare, tribunalul a constatat, în primul rând, că partea reclamantă a invocat în mod generic prevederile art. 34 din Decretul – Lege nr. 1151938, fără a indica, în mod concret, care dintre situațiile reglementate de aceste prevederi legale ce sunt incidente în cauză.

Astfel, se reține că textul de lege arătat prevede că rectificarea unei întabulări se poate cere de orice persoană interesată dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârși nu au fost valabile, dacă prin înscriere, dreptul a fost greșit calificat sau dacă nu mai sunt întrunite condițiile de existență ale dreptului înscris, ori au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.

Reclamanta nu a invocat, în susținerea cererii sale, decât împrejurarea că bunurile imobile din litigiu nu puteau fi înscrise în evidențele de publicitate imobiliară ca fiind proprietatea pârâtului Orașul Râșnov, întrucât ele, aflându-se în administrarea sa, au devenit, în conformitate cu prevederile Legii nr. 151990, proprietatea sa. Această susținere nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de rectificare a evidențelor de carte funciară ce sunt reglementate de art. 34 din Decretul- Lege nr. 1151996, ci ele vizează invocarea unui titlu de proprietate propriu al părții menționate asupra acestor imobile.

În aprecierea temeiniciei acestei susțineri, tribunalul, ținând seama de îndrumările date de instanța de control judiciar, a stabilit natura juridică a imobilelor cu destinația de construcție din litigiu, iar, sub acest aspect, a constatat următoarele:

Din starea de fapt mai sus expusă, a rezultat că reclamanta ori antecesoarele acesteia nu au deținut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului cu destinația de teren pe care aceste imobile au fost edificate. Acest teren a constituit, în permanență, obiectul dreptului de proprietate al statului, el fiind apoi transmis de către acesta pârâtului Orașul Râșnov, și face, în prezent, parte din domeniul public al acestei părți.

Imobilele cu destinația de construcție din litigiu au constituit, de asemenea, obiectul dreptului de proprietate al statului, în favoarea antecesoarei reclamantei fiind constituit doar un drept de administrare, cu privire la aceste imobile.

Invocând prevederile art. 20 din Legea nr. 151990, reclamanta a susținut că aceste bunuri imobile constituie, în virtutea legii, proprietatea sa, ignorând însă faptul că acestea sunt un accesoriu al terenului pe care sunt amplasate, teren asupra căruia nu a deținut și nu deține niciun titlu.

Față de aceste constatări, tribunalul a reținut că regimul juridic al bunurilor imobile din litigiu trebuie determinat prin raportare la prevederile art. 492-494 din Codul civil.

Potrivit art. 492 din Codul civil ,,orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până se dovedește din contra’’. Art 493 din același act normativ stipulează că, în cazul în care plantațiile sau alte lucrări sunt făcute de proprietarul terenului cu materialele aflate în proprietatea altei persoane, proprietarul terenului devine și proprietarul construcției, având obligația de al dezdăuna pe proprietarul materialelor. În fine art. 494 din Codul civil reglementează accesiunea construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări făcute de o persoană cu materialele sale pe un teren aflat în proprietatea altuia. Și în acest caz, proprietarul terenului devine proprietarul construcție, având, de asemenea, obligația de a-l despăgubi pe constructor,despăgubire ce se determină în raport de buna sau reaua credință a constructorului.

În speța dedusă judecății, s-a reținut, așa cum am subliniat, că titularul dreptului de proprietate asupra terenului pe care au fost edificate construcțiile din litigiu este Statul Român. Acesta nu a transmis reclamantei acest drept, nici înainte de . Legii nr. 151990, și nici după . acestui act normativ. Din contră, apreciind că terenul din litigiu este necesar pentru întreaga comunitate locală, a acordat acestuia statutul de bun care face parte din domeniul public al Orașului Râșnov, acest bun devenind astfel inalienabil.

În aceste condiții, construcțiile ce sunt amplasate pe terenul din litigiu urmează regimul juridic instituit de prevederile legale mai sus menționate, ele fiind un accesoriu al acestui teren, astfel că dat fiind regimul juridic al imobilului cu destinația de teren pe care ele sunt situate, reclamanta nu poate să invoce existența, în favoarea sa, a unui drept de proprietate, această parte putând invoca doar drepturile pe care legea le recunoaște constructorului care a edificat pe terenul altuia.

Sub aspectul analizat, instanța a reținut că împrejurarea pe care reclamanta a invocat-o în precizarea cererii introductivă de instanță, care vizează faptul că a realizat investiții majore la imobilele cu destinația de construcție din litigiu, pe baza autorizațiilor acordate de autoritățile locale, nu poate constitui decât temei pentru reținerea calității de constructor de bună – credință a acestei părți, fără însă a putea constitui temei al constatării dobândirii de către aceasta a dreptului de proprietate, întrucât, așa cum s-a subliniat, construcțiile, fiind un accesoriu al terenului, urmează același regim juridic ca și cel pe care legea îl recunoaște acestuia.

În ceea ce privește afirmația pe care reclamanta a făcut-o în susținerea petitului referitor la rectificarea evidențelor de publicitate imobiliară, afirmație care se referă la imposibilitatea întabulării în favoarea Primăriei Orașului Râșnov a unui drept real, tribunalul a reținut considerentele ce succed:

În primul rând, este de menționat că înscrierile de carte funciară a căror rectificare s-a solicitat, au fost efectuate în temeiul unei hotărâri judecătorești, respectiv, în temeiul Încheierii pronunțată de judecătorul delegat la Serviciul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Zărnești, care nu a fost atacată în termenele și în condițiile stipulate de Decretul -Lege nr. 1151938.

Apoi, s-a reținut că, în condițiile în care reclamanta nu poate să invoce, pentru considerentele arătate anterior, existența în favoarea sa a unui drept real de proprietate asupra acestor imobile, ea nu are calitatea de persoană interesată să invoce neregularități cu privire la această înscriere, calitatea de persoană interesată aparținând, în aceste condiții, titularului dreptului de proprietate asupra terenului, care este pârâtul Orașul Râșnov.

De asemenea, tribunalul a apreciat că aspectul invocat de către reclamantă se constituie într-o eroare materială, care poate fi rectificată la cererea titularului dreptului, care este, așa cum am arătat, Orașul Râșnov.

Așa fiind, tribunalul, pentru considerentele de fapt și de drept ce preced, a constatat că cererea reclamantei de rectificare a evidențelor de publicitate imobiliară, în ceea ce privește regimul juridic la imobilelor cu destinația de construcții din litigiu, este neîntemeiată. De asemenea, cererea pe care partea menționată a formulat-o cu privire la instituirea în favoarea sa a unui drept real de folosință asupra imobilului cu destinația de teren pe care sunt amplasate aceste construcții este, la rândul ei, neîntemeiată, dat fiind caracterul său accesoriu față de petitul anterior indicat.

Așa fiind, tribunalul a respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată pe care reclamanta a formulat-o în contradictoriu cu pârâtul Orașul Râșnov.

În ceea ce privește cererea de chemare în judecată pe care reclamanta a promovat-o față de C. L. al Orașului Râșnov, tribunalul, ținând seama de îndrumările date de instanța de control judiciar, la termenul de judecată din data de 29.01.2010, a pus în discuția contradictorie a părților excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acestei părți.

Această excepție apare ca fiind întemeiată, față de dispozițiile Legii nr. 2151991, a administrației publice locale, în conformitate cu care, consiliul local este o structură a aparatului administrativ, care nu are personalitate juridică, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 41 alin(1) din Codul de procedură civilă, nu poate avea calitatea de parte într-un proces civil.

Așa fiind, tribunalul, pentru considerentele expuse mai sus, a admis această excepție, și, în consecință, în conformitate cu prevederile art. 43 coroborat cu cele ale art. 161 din Codul de procedură civilă, a anulat cererea de chemare în judecată pe care reclamanta a formulat-o în contradictoriu cu pârâtul menționat.

Fiind partea aflată în culpă procesuală, reclamanta a fost obligată, în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, să achite pârâtului Orașul Râșnov suma de 50.080, 44 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, considerând-o netemeinică și nelegală.

În esență, în motivarea apelului se susține că prima instanță a deplasat temeiul de drept al acțiunii pe un alt plan juridic reținând eronat că sunt incidente prevederile art. 492-494 C. civ., ignorând dispozițiile art. 20 din Legea nr. 15/1990 invocate în susținerea cererii introductive de instanță, după care reclamanta a devenit proprietara imobilelor în discuție, anterior având un drept de administrare directă asupra acestora, au intrat în capitalul social. Primăria Râșnov nu a edificat aceste imobile ele fiind realizate de antecesoarele reclamantei și cu toate acestea s-a înscris în cartea funciară, deși nu are nici capacitate juridică. P. HG nr. 1041/1990 s-au înființat societățile comerciale din turism, iar prin Ordinul MCT nr. 173/1990 și Protocolul din 5.12.1990, imobilele au fost predate reclamantei, ca ulterior, prin Ordinul nr. 154/1991 emis de MCT, să fie trecute în proprietatea sa și incluse în capitalul social. Ulterior în baza autorizației de construire emisă de Primăria Râșnov au fost efectuate investiții, pârâta recunoscând deci dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestora.

Cu privire la capătul de cerere privind rectificarea de carte funciară se impunea admis dat fiind că în calitate de proprietară reclamanta a fost deposedată prin înscrierile nelegale, pe baza unor certificate de urbanism, la solicitarea Primăriei Râșnov, neexistând vreo eroare materială cum susține tribunalul, în ce privește neînscrierea Orașului Râșnov.

Se susține că în mod greșit nu s-a admis cererea de sesizare privind excepția de nelegalitate a certificatelor de urbanism, întrucât acestea au stat la baza înscrierilor în CF, iar excepția nu contravenea îndrumărilor date de instanța de control judiciar în primul ciclu procesual. În final se susține că este posibilă constituirea unui drept de superficie asupra terenului aferent construcțiilor în litigiu.

Pârâții au depus întâmpinare prin care au combătut apelul.

Părțile au depus concluzii scrise.

La termenul de judecată din data de 07.09.2010, judecata a fost suspendată pentru soluționarea apelului declarat împotriva încheierilor de carte funciară, cauză aflată în strânsă legătură cu prezenta și repusă pe rol la data de 17.09.2013, la dosar fiind depusă Decizia civilă nr. 879/R/2013, a Curții de Apel B., prin care s-a făcut dovada soluționării irevocabile a cauzei ce a determinat suspendarea conform art. 244 pct. 1 C. pr. civ.

Apelul este fondat în parte potrivit considerentelor ce urmează:

1. Cu privire la motivul privind dobândirea dreptului de proprietate de

către reclamantă:

1. Starea de fapt

Imobilele în litigiu sunt înscrise în CF nr. 2916 Râșnov, după cum urmează:

- construcții CAMPING situate pe nr. top. 8364/4;

- restaurant CETATE RÂȘNOV situat pe nr. top. 8364/6.

Cu privire la acestea, starea de fapt a fost corect reținută de tribunal în primul

ciclu procesual, fiind fără dubiu că prin Ordinul nr. 720/1965 emis de fostul Minister al comerțului Interior a fost înființat Restaurantul „Valea cetății” în subordinea Trustului de Alimentație Publică „Carpați” B., recepția finală fiind realizată în anul 1983, sub denumirea de „Restaurantul Cetate Râșnov” (filele 53, 62-68 dos. trib 1637/2006).

P. H.G. nr. 1041/1990, au fost înființate societățile comerciale pe acțiuni din domeniul turismului, între care și reclamanta S.C. P. B. SA, pentru ca ulterior în baza Ordinului nr. 173/1990, emis de Ministerul Comerțului și Turismului, să se încheie Protocolul din 05.12.1990, acte juridice pe baza cărora imobilul a fost predat de către S.C. Predeal SA către reclamantă.

P. Ordinul nr. 154/21.04.1991, emis de Ministerul Comerțului și Turismului (fila 6 dos trib), s-a dispus că imobilele prevăzute în lista anexă sunt proprietatea reclamantei S.C. P. B. SA, listă care face parte din ordin, fiind atestat prin același act că imobilele sunt cuprinse în valoarea capitalului social al acesteia. Între aceste imobile la poziția 46 sunt menționate imobilele în litigiu, ele fiind menționate și în fișa mijloacelor fixe.

După ce imobilele au trecut în proprietatea sa, în baza autorizației de lucrări, eliberată chiar de pârât, reclamanta a efectuat lucrări de reparație capitală la imobil, pentru ca, mult mai târziu în cartea funciară să se înscrie dreptul de proprietate al Primăriei Râșnov, pe baza unui simplu certificat de urbanism emis tot de aceasta.

1. Starea de drept

Conform art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu.

Norma instituie modul de dobândire al proprietății ope legis ca un corolar al

dispoziției înscrise în art. 645 C. civ., statuând fără echivoc că bunurile aflate în patrimoniul societății comerciale devin în puterea acetui text de lege proprietatea societății comerciale, dat fiind că prin legea amintită legiuitorul a dorit instituirea proprietății private, chiar dacă la început statul a deținut în integralitate capitalul social, cum statuează art. 20 alin. 1 din lege, însă ulterior a înstrăinat acțiunile, ca în final societatea să devină integral privată, cum este cazul reclamantei.

Societatea comercială a devenit proprietara bunurilor din patrimoniul său, mai precis asupra tuturor drepturilor relative la bunurile sale, sub condiția să nu fi fost dobândite cu alt titlu, respectiv să nu fi existat bunuri deținute dar care aparțineau unor terți ori s-a dobândit proprietatea într-un alt mod.

În aplicarea legii, cum s-a arătat, a fost emis Ordinul nr. 154/1991, prin care imobilele în discuție au trecut în patrimoniul și proprietatea reclamantei.

1. Analiza stării de fapt în drept

Din probele administrate în cauză, reiese fără dubiu că pârâta nu a edificat

imobilele în litigiu, nu are nici un drept asupra acestora, ci dimpotrivă acestea aparțin reclamantei, care a și făcut, în considerarea calității sale de proprietară reparații capitale, pe baza unei autorizații de construire emisă de pârâți, care implicit i-au recunoscut dreptul și tot în considerarea acestei calități a și fost somată la un anumit moment să plătească impozitul aferent. Cu toate acestea, în baza unui simplu certificat de urbanism, emis tot de primărie, care în nici un caz nu constituie titlu de proprietate, Primăria Râșnov și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, negând în acest mod dreptul de proprietate al reclamantei.

Deși nu a fost învestită, prima instanță, în al doilea ciclu procesual schimbă temeiul juridic ca și cauza acțiunii, cantonându-se într-o instituție juridică (art. 492-494 C. civ. ), a constructorului pe terenul altuia care nu are nici o legătură cu cauza, încălcând în acest mod principiul disponibilității, prevăzut de art. 129 C. pr. civ., ca și dispozițiile instanței de control judiciar din primul ciclu procesual, hotărârea fiind absolut nelegală. Chiar și în această situație, raportându-se la normele amintite, prima instanță trebuia să observe că acestea nu sunt independente, ci derivă din prevederea arătată în art. 492 c. civ., care în partea finală cuprinde sintagma „până ce se dovedește din contra” și cu referire la speță, putea să rețină că imobilele construcții în litigiu nu sunt ale proprietarului terenului (pârâtei la acel moment) ci ale reclamantei, fără însă să mai analizeze situația constructorului întrucât nu a fost învestită ci capătul de cerere al reclamantei relativ la instituirea unui drept de superficie.

P. Decizia civilă nr. 879/R/2013, a Curții de Apel B., a fost admis apelul S.C. P. B. SA și s-au schimbat încheierile de carte funciară prin care s-a înscris dreptul de proprietate al Primăriei Râșnov asupra construcțiilor în litigiu, respingându-se cererile primăriei de a i se înscrie dreptul în cartea funciară, reținându-se cu putere de lucru judecat că certificatele de urbanism ce au stat la baza înscrierii nu constituie titlu de proprietate. D. urmare, dreptul primăriei asupra construcțiilor nu există, încât, raportat la probele expuse și starea de drept, curtea reține că în puterea art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 și a Ordinului nr. 154/1991, emis în aplicarea normei legale, reclamanta este proprietara construcțiilor, urmând să admită motivul de apel și pe cale de consecință primul capăt din cererea introductivă de instanță, fiind înlăturate apărările intimatului, inclusiv cele că ar aparține domeniului public, nefiind posibilă confundarea noțiunilor de domeniu public cu cea de uz sau interes public.

1. Cu privire la motivul privind rectificarea situației de carte funciară:

Va fi admis, constatându-se deja dreptul de proprietate al reclamantei asupra

construcțiilor în litigiu, iar dreptul pârâtei nu subzistă în baza Deciziei civile nr. 879/R/2013, a Curții de Apel B., dar întrucât acțiunea fost promovată anterior pronunțării acestei hotărâri și nu se putea dispune rectificarea fiind cazul unei proceduri necontencioase, curtea reține că dispozițiile art. 34. pct. 1, ambele din Decretul-Lege nr. 115/1938 și Legea nr. 7/1996 (ambele în vigoare la data promovării acțiunii) sunt pe deplin incidente, încheierile pe baza cărora s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al primăriei fiind nelegale.

1. Motivul privitor la excepția de nelegalitate nu mai are obiect în

prezentul litigiu, curtea statuând deja, prin Decizia civilă nr.879/R/2013, că înscrierea dreptului primăriei asupra construcțiilor s-a făcut nelegal, pe baza certificatelor de urbanism care nu pot constitui titlu de proprietate.

1. Motivul privitor la constituirea unui drept de superficie va fi respins,

dat fiind că acest dezmembrământ al dreptului de proprietate poate lua naștere prin lege ori convenția părților, cerințe neîndeplinite în speță. Mai mult, constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor, în condițiile în care de la S.C. Predeal SA, prin protocolul amintit i s-au transmis și suprafețele de teren aferente, impun parcurgerea unei alte proceduri, una din ele fiind cea reglementată de HG nr. 834/1991, edictată în aplicarea Legii nr. 15/1990, în vederea reglementării situației juridice a terenului.

Față de considerentele expuse, văzând prevederile art. 296 C. pr. civ., apelul va fi admis, iar sentința schimbată în sensul admiterii petitelor, conform dispozitivului, respingându-se pretențiile din acțiune și apel privind dreptul de superficie. Pe cale de consecință este înlăturată dispoziția de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu a căzut în pretenții în sensul art. 274 C. pr. civ., și păstrată dispoziția privind anularea cererii de chemare în judecată față de C. L. Râșnov, necriticată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMNELE LEGII

DECIDE

Admite în parte apelul declarat de reclamanta S.C. P. B. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 38/D/12.02.2010, a Tribunalului B., pe care o schimbă în parte în sensul că:

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. P. B. S.A. împotriva pârâtului Orașul Râșnov prin primar și în consecință:

Constată că reclamanta S.C. P. B. S.A. este proprietara imobilelor construcții înscrise în CF nr. 2916 Râșnov, după cum urmează:

- construcții CAMPING situate pe nr. top. 8364/4;

- restaurant CETATE RÂȘNOV situat pe nr. top. 8364/6.

Dispune rectificarea situației din CF nr. 2916 Râșnov, în sensul radierii

dreptului de proprietate al Primăriei Râșnov asupra construcției restaurant Cetate Râșnov, de sub A+579.

- Dispune înscrierea în CF nr. 2916 Râșnov a dreptului de proprietate al

reclamantei S.C. P. B. S.A. asupra construcțiilor CAMPING sub nr. top. 8364/4 și restaurant CETATE RÂȘNOV sub nr. top. 8364/6.

Respinge restul pretențiilor reclamantei din cererea de chemare în judecată.

Înlătură din sentință dispoziția de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Păstrează restul dispozițiilor din sentință privind admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință și anularea cererii de chemare în judecată a Consiliului L. al Orașului Râșnov.

Respinge restul motivelor de apel.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi, 05.11.2013.

Președinte Judecător

M. L. G. C.

Grefier

G. P.

Red. M.L./22.11.2013

Dact. I.I./25.11.2013

Jud. fond: L.S.