Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1151/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1151/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 6287/62/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
de conflicte de muncă și asigurări sociale
Decizia nr. 1151/R Dosar nr._
Ședința publică din 5 iunie 2013
Completul constituit din:
Președinte - C. B. - judecător
- G. C. - judecător
- L. F. - judecător
- L. G. - grefier
Cu participarea procurorului D. D., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul D. W. împotriva sentinței civile nr. 280/D din 16 noiembrie 2012, pronunțate de Tribunalul B. – Secția I Civilă, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 29 mai 2013, conform celor consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în temeiul prevederilor art. 260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 5 iunie 2013.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 280/D/2012 Tribunalul B. a respins, astfel cum a fost precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. W. în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B..
În motivarea hotărârii se arată că potrivit Certificatului de Moștenitor nr. 1/12 ianuarie 2012, ce a fost emis de Biroul Notarului Public Paval D., reclamantul D. Wernwe are calitate de succesor în drepturi al defunctului G. Lorenz, identic cu Laurente și cu Graef L., ce a decedat la data de 10 mai 1971, fiind nepotul acestuia.
În actul aflat la filele 17-18 din dosarul cauzei, intitulat ,,tabel nominal cu bărbații de origine etnică germană care au fost ridicați și trimiși la muncă în URSS, conform instrucțiunii nr. 51.093/1946’’, la poziția 84, este menționat numele antecesorului părții reclamante.
Așa cum am arătat, reclamantul, în calitate de succesor în drepturi al defunctului G. Lorenz, identic cu Laurente și cu Graef L., a învestit instanța cu prezenta cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, solicitând acesteia să stabilească faptul că măsura ce a fost adoptată față de autorul său a fost una politică.
Sub acest aspect, tribunalul a reținut că potrivit art. 1 alin.(1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative similare acestor, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989,, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945”.
Art. 3 din același act normativ stipulează :,, Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958; b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960; c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului; d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.
În fine, art. 5 alin.(1) lit. a din Legea nr. 221/2009 prevede că,, Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare(…).
Măsura administrativ ce a fost luată față de autorul părții reclamante nu face parte din categoria celora cărora le-a fost recunoscut de drept, în virtutea legii, caracterul politic, astfel că este necesar să se constată că fapta pentru care această măsură a fost pronunțată se constituie într-o faptă de rezistență față de regimul comunist, respectiv, să se constate că, prin săvârșirea ei, autorul reclamantului a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la 2 alin.(1) din O.U.G. nr. 214/1999.
Potrivit acestui text de lege, ,, constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
c^1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;
d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială”.
Or, din starea de fapt mai sus expusă, s-a reținut că în cauză nu a fost administrată nicio probă de natură a dovedi că față de autorul părții reclamante a fost luată măsura administrativă menționată ca urmare a săvârșirii unei fapte care să fi avut unul dintre scopurile indicate de prevederile legale precitate, astfel că, în raport de considerentele ce preced, tribunalul va respinge pretenția pe care reclamantul a formulat-o în sensul celor mai sus expuse.
În ceea ce privește pretenția pe care partea reclamantă a formulat-o în sensul stabilirii în favoarea sa de daune materiale, constând în contravaloarea bunurilor ce au aparținut antecesorului său, instanța a observat că aceste pretenții pot fi formulate în cadrul procedurii speciale reglementată de Legea nr. 221/2009 numai în cazul în care măsura deposedării a fost adoptată ca o consecință a aplicării unei măsuri administrative cu caracter politic, semnificative sub acest aspect fiind prevederile cuprinse în art. 5 din actul normativ menționat.
Or, în raport de soluția de respingere a capătului principal de cerere, ce a avut ca obiect stabilirea caracterului politic al măsurii administrative ce a fost luată față de antecesorul părții reclamante, capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile cuprinse în art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 s-a impus a fi, la rândul său, respins.
Tribunalul a constatat, totodată, că, potrivit înscrisurilor pe care reclamantul le-a depus la dosarul cauzei în susținerea pretenției anterior analizată, niciun bun nu a ieșit din patrimoniul numitului G. Lorenz, identic cu Laurente și cu Graef L., ulterior anului 1946, ce a fost indicat drept al luării față de acesta a măsurilor administrative, astfel că nu s-a putut reține că deposedarea de bunurile indicate de către partea reclamantă a fost o consecință a adoptării acestor măsuri.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul D. W. invocând greșita aplicare a legii întrucât etnicii germani au fost declarați oficial dușmani ai regimului comunist, deportarea lor fiind o măsură politică. În motivarea recursului reclamantul arată că bunicul său a protestat împotriva abuzului de putere atât înaintea deportării și în ziua premergătoare, cât și după repatrierea din URSS, solicitând restituirea bunurilor confiscate, aspecte ce puteau fi dovedite prin audierea unui martor. Data deportării a fost în 13-14 ianuarie 1945, potrivit Instrucțiunilor nr._/1945, iar toate bunurile au fost confiscate în 1946-1947, confiscarea fiind o consecință a adoptării măsurilor administrative.
Intimata pârâtă DGFP B. pentru S. R. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, caracterul politic al măsurii deportării nefiind dovedit față de contextul istoric existent după cel de-al doilea război mondial.
Analizând hotărârea recurată în raport cu motivele de recurs și actele dosarului, în baza art. 3041 Cod procedură civilă se constată următoarele:
Prin decizia nr.15/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din același act normativ și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, deportarea și prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009.
Scopul Legii nr. 221/2009 este să completeze cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist. Ceea ce prezintă relevanță din perspectiva acestei legi este caracterul politic al condamnărilor, respectiv al măsurilor administrative, pronunțate în perioada regimului comunist, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Acest caracter poate rezulta ope legis, condamnările sau măsurile administrative regăsindu-se expres între cele prevăzute de lege, sau trebuie constatate de instanța judecătorească, prin procedura prevăzută de acest act normativ. Atât deportarea, cât și prizonieratul au fost consecințe ale războiului și ale poziției asumate de statul român la acel moment istoric, preexistente apariției statului comunist, dar menținute de acesta. În consecință, măsurile de deportare ale prizonierilor luate anterior datei de 6 martie 1945 nu se încadrează obiectiv și temporal în domeniul de aplicare a acestei legi, chiar dacă au continuat și după instaurarea regimului totalitar comunist.
Pentru ca o măsură administrativă să intre sub incidența Legii nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, este necesar ca aceasta să îndeplinească o dublă cerință: pe de o parte, să aibă caracter politic, în sensul de a constitui o manifestare, ca formă de opoziție față de regimul comunist totalitar, iar, pe de altă parte, măsura administrativă să fi fost dispusă de organele fostei miliții sau securități în cadrul perioadei de referință a legii. Măsura deportării și punerea ei în aplicare s-a realizat de trupele de ocupație sovietice care se aflau pe teritoriul României, stat ostil U.R.S.S., aflat sub armistițiu din 12 septembrie 1944, și ale cărui guverne provizorii din perioada 23 august 1944 - 6 martie 1945 aveau puteri limitate. În intervalul octombrie - noiembrie 1944 și până în ianuarie - februarie 1945, trupele sovietice de ocupație aflate pe teritoriul țării au decis, ca măsură de represalii împotriva Germaniei naziste și aliaților săi, deportarea în U.R.S.S. a tuturor etnicilor germani (cu excepția femeilor însărcinate, bătrânilor și copiilor), cetățeni români, valizi de muncă, aflați pe teritoriul României, pentru a ajuta la reconstrucția republicii sovietice, cu titlu de despăgubire de război, prin prestații în muncă. Contribuția statului român la punerea în aplicare a măsurii deportării a constat în identificarea etnicilor germani în localitățile ori reședințele de domiciliu. Ordinul de deportare sovietic a avut în vedere toți bărbații cu vârste între 17 - 45 ani și toate femeile cu vârste între 18 și 30 de ani. De asemenea, s-a reținut că și prizonieratul în fosta U.R.S.S. a fost rezultatul unor acțiuni militare, în contextul istoric al participării României la cel de-al Doilea Război Mondial. Prin urmare, situațiile de prizonierat de război și de deportare în fosta U.R.S.S. pe motive etnice, ca urmare a participării României la cel de-al Doilea Război Mondial, nu pot fi circumscrise unor măsuri administrative în sensul Legii nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, deoarece, pe de o parte, aceste măsuri nu au fost dispuse de statul român, iar, pe de altă parte, nici nu se încadrează sub aspect temporal în perioada premisă a legii.
În consecință, în mod corect instanța de fond a reținut că măsura deportării bunicului reclamantului în perioada 14.01.1945-1.10.1946 nu se încadrează în prevederile Legii nr. 221/2009. Susținerile recurentului cu privire la posibilitatea dovedirii caracterului politic prevăzut de Legea nr. 221/2009 prin proba testimonială, urmează a fi înlăturate având în vedere că actele depuse în probațiune, respectiv Tabelul nominal din 1945, dovada emisă de Primăria Focșani, bonurile de rechiziție din perioada 1942-1944 demonstrează că măsurile au fost dispuse anterior datei de 6 martie 1945.
Aspectele legate de data emiterii Instrucțiunilor nr._/1945 deși corecte nu modifică hotărârea primei instanțe.
Raportat la aceste considerente în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a respinge recursul declarat și a menține ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE :
Respinge recursul declarat de reclamantul D. W. împotriva sentinței civile nr. 280/D/16.11.2012 pronunțate de Tribunalul B. – secția I civilă pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 5.06.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. B. G. C. L. F.
Grefier,
L. G.
Red. C.B./06.06.2013
Dact. L.G./28.06.2013/2 ex.
Judecător fond: L. S.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1154/2013. Curtea de Apel BRAŞOV | Validare poprire. Decizia nr. 463/2013. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
