Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1518/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1518/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 2022/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
de conflicte de muncă și asigurări sociale
Decizia nr. 1518/R Dosar nr._
Ședința publică din 11 septembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte - L. F. - judecător
- C. B. - judecător
- G. C. - judecător
- L. G. - grefier
Cu participarea procurorului D. D., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – reprezentanta în teritoriu a Ministerului Finanțelor Publice, pentru S. R. – împotriva sentinței civile nr. 81/S din data de 15 aprilie 2013 pronunțate de Tribunalul B. – Secția I Civilă, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 4 septembrie 2013, conform celor consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în temeiul prevederilor art. 260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 11 septembrie 2013.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 81/S/15.04.2013 Tribunalul B. a admis acțiunea civilă formulată de către reclamanta O. R. A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B..
A obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 92.811 lei, reprezentând despăgubiri în echivalent pentru bunurile confiscate de la antecesorul reclamantei, F. I., urmare condamnării cu caracter politic a acestuia.
La pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta este descendenta defunctului F. I., condamnat prin Sentința penală nr. 57/15.02.1950, pronunțată în dosarul nr. 49/1950 al Tribunalului M. Cluj, la pedeapsa de 6 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 209 pct. III din Codul penal din 1936, precum și la confiscarea averii conform Decretului nr. 212/1948 ( filele 6 – 12 dosar inițial).
Condamnarea pronunțată în temeiul dispozițiilor legale mai sus indicate constituie de drept condamnare cu caracter politic, potrivit prevederilor art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Conform art. 5 alin. 1 lit. b din aceeași lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că, după condamnarea autorului reclamantei, bunurile mobile aparținând familiei au fost preluate fără întocmirea vreunui înscris, între acestea numărându-se bijuterii din aur, în greutate de peste 100 grame, o motocicletă Jawa, obiecte de mobilier, haine din piele îmblănite, o treierătoare de grâu, un pick-up, cantitatea de aproximativ 5-600 mc de cărămidă (conform declarației martorului F., martorul Waller referindu-se la 50-60 mc), precum și material lemnos, martorii arătând că atât motocicleta, cât și treierătoarea se aflau în stare de funcționare.
În fața primei instanțe s-a efectuat o expertiză de evaluare a acestor bunuri confiscate de la autorul reclamantei (filele 108 – 131), expertul concluzionând că valoarea acestora este de 92.811 lei (fila 115).
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. B., criticând-o pentru următoarele motive:
Prin sentință au fost acordate sume pentru bunuri mobile care ar fi fost confiscate tatălui său prin sentința penală de condamnare nr. 57/1950 deși prin această hotărâre nu sunt precizate bunurile a căror contravaloare o solicită reclamanta.
Se mai susține că Legea nr. 221/2009 nu prevede acordarea de despăgubiri pentru bunuri mobile, despre care nu se face vorbire în lege. Pe cale de consecință, nu se pot acorda despăgubiri pentru această categorie de bunuri mobile.
Chiar dacă prin decizia de casare s-a menționat că nu s-a cercetat fondul cauzei, aceasta nu înseamnă că trebuiau acordate despăgubiri necondiționat, fără clarificarea stării de fapt, fără stabilirea temeiului de drept corect, raportat la aceste bunuri, fără o interpretare legală asupra texului legii, în sensul în care a dorit legiuitorul și astfel cum s-a pronunțat și instanța supremă, prin decizia nr. 2192/2012.
Cu referire la expertiza ce a avut ca obiect stabilirea bunurilor mobile, recurentul arată că nu își însușește valorile stabilite de expert, care sunt valori ipotetice, nerealiste și care nu sunt certe. Valorile au fost stabilite printr-o apreciere personală, nu au fost vizualizate, deoarece nu mai există în materialitatea lor, nu figurează într-un catalog de prețuri.
Pentru aceste motive se solicită modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Se învederează în întâmpinare că prezenta cauză se află în al doilea ciclu procesual, după ce Curtea de Apel B., prin decizia civilă nr. 199/R/2013 a casat sentința civilă nr. 266/S/2012 a Tribunalului B., cauza fiind trimisă spre rejudecare. În considerentele deciziei s-a reținut că „pot fi acordate despăgubiri și pentru bunurile mobile, din moment ce prin efectul condamnării au fost confiscate, cum este cazul în speță.” Conform ar. 315 al. 1 Cod procedură civilă, „În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.”
Cu privire la inexistența actelor de confiscare se susține că este de notorietate faptul că preluarea bunurilor aparținând persoanelor condamnate pe criterii politice se făcea în mod abuziv de către fosta Securitate, implicit, fără întocmire de înscrisuri. Pe de altă parte, în cuprinsul hotărârii de condamnare nu sunt indicate în mod nominal bunurile supuse confiscării dar legea nici nu prevede o astfel de cerință. Prin utilizarea sintagmei „confiscarea averii” rezultă implicit că Tribunalul M. Cluj s-a referit la toată averea, indiferent că este vorba despre bunuri mobile sau imobile.
Referitor la criticile aduse de recurent expertizei tehnice efectuate în cauză, se susține că acestea sunt superflue și tardive, acesta având posibilitatea de a formula eventuale obiecțiuni la momentul procesual oportun, lucru care nu s-a întâmplat, ceea ce presupune implicit că și-a însușit lucrarea expertului. Expertul desemnat a folosit metode specifice pregătirii sale, a indicat dispozițiile legale aplicabile în materie, precum și bibliografie de specialitate.
Examinând sentința atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 6/15.04.2013, publicată în M.O. 245 din 29 aprilie 2013, pronunțată în temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, a stabilit că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Potrivit art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept soluționate prin deciziile pronunțate în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României. Ca urmare, se aplică în toate litigiile existente pe rolul instanțelor.
În raport de caracterul obligatoriu al deciziilor în interesul legii, care potrivit art. 329 Cod procedură civilă sunt pronunțate de instanța supremă în vederea asigurării interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești, chiar dacă în primul ciclu procesual instanța de recurs a interpretat dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 în sensul că pot fi acordate despăgubiri și pentru bunurile mobile, după publicarea în Monitorul Oficia a deciziei nr. 6/15.04.2013, singura interpretare care poate fi dată textului de lege mai sus menționat este cea care rezultă din această decizie, respectiv că pot fi acordate despăgubiri doar pentru bunurile imobile de care persoana condamnată politic sau care a suferit măsuri represive administrative a fost deposedată.
Ca urmare, se constată că acțiunea reclamantei având ca obiect obligarea Statului R. la plata contravalorii bunurilor mobile confiscate antecesorului său ca urmare a condamnării cu caracter politic este lipsită de temei legal.
În raport de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 2, raportat la art. 3041 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul și a se modifica în tot hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE :
Admite recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. B., împotriva sentinței civile nr. 81/S/15.04.2013 a Tribunalului B. - Secția I Civilă pe care o modifică în tot, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta O. R. A. în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. F. C. B. G. C.
Grefier,
L. G.
Red. G.C./.12.09.2013
Dact. L.G./12.09.2013/3 ex.
Judecător fond: V. M.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 2144/2013. Curtea de Apel BRAŞOV | Legea 10/2001. Decizia nr. 1756/2013. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
