Legea 10/2001. Decizia nr. 2144/2013. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 2144/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 9700/62/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

Secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte

de muncă și asigurări sociale,

DECIZIA CIVILĂ NR.2144/R DOSAR NR._

Ședința publică din 10 decembrie 2013

PREȘEDINTE G. Ș. - judecător

C. V. - judecător

L. F. - judecător

C. N. - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta S.C. B. R. ESTATE DEVELOPMENT & INVESTMENT S.A. - cesionara în drepturi a reclamantei G. E. R. împotriva încheierii din data de 09.09.2013 pronunțată de Tribunalul B..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 3 decembrie 2013, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 10 decembrie 2013.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin Încheierea ședinței publice din 9.09.2013, pronunțată de Tribunalul B. secția I civilă în dosar nr._, în temeiul art.246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei S.C. B. R. Estate Development & Investment S.A., cesionară în drepturi a reclamantei G. E.-R., în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B..

S-a dispus darea în debit a reclamantei . Development & Investment SA cu suma de 5000 lei, reprezentând diferență de onorariu expert, ce va fi achitată în contul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile din cadrul Tribunalului B. nr. RO27CECEBV01G9RON0531806 deschis la sucursala CEC B., pentru expert tehnic topograf F. G..

A reținut tribunalul că pentru termenul de judecată din data de 09.09.2013, pârâta S.C. B. R. Estate Development & Investment S.A.a depus la dosarul cauzei Contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 3132 din 06.08.2013 de către BNP O. R., prin care reclamanta în calitate de cedentă „transmite integral în mod ferm și irevocabil către cesionara S.C. B. R. Estate Development & Investment S.A. ( B.R.E.D.I. ) toate drepturile sale decurgând din Notificarea nr. 3411/13.11.2001 formulată de autorul cedentei (numitul L. P.) în baza Legii 10/2001, precum și din toate procedurile ulterioare legate de imobilul ce face obiectul Notificării și din orice alte acte emise de către orice autoritate sau entitate în legătură cu această Notificare” ( fila 28 vol. 2 ).

În acest mod, toate drepturile asupra bunurilor notificate s-au transferat irevocabil cesionarei, acesta subrogându-se în toate drepturile și obligațiile procesuale ale cedentei și dobândește calitatea procesuală pe care aceasta o avea în momentul preluării, respectiv aceea de reclamantă, potrivit art. 1391 și 1393 din Codul civil.

Pentru același termen de judecată, reclamanta a depus la dosar o cerere autentificată la același notar public sub nr.3139/06.08.2013 prin care a învederat instanței că înțelege să renunțe la judecată astfel că, în temeiul art. 246 Cod procedură civilă instanța a luat act de voința părții menționate.

Anterior renunțării la judecată, a fost efectuată o expertiză tehnică de specialitate privind identificarea imobilului în litigiu, fiind achitat un avans onorariu expert de 1000 lei, rezultând din decontul depus de expert o diferență de 10.660 lei pe care instanța a cenzurat-o în sensul stabilirii unui onorariu final de 6000 lei în raport de complexitatea lucrării și nu de volumul acesteia, care este determinat de multitudinea actelor colectate de expert în vederea efectuării acesteia, efortul intelectual nefiind pe măsura volumului actelor atașate lucrării propriu – zise.

Expertul a făcut mai degrabă un istoric al imobilului rezultat din cărțile funciare atașate lucrării urmare repetatelor operațiuni cadastrale, concluziile finale fiind inserate pe ½ de foaie A4 ( fila 148 vol. 2 ) și reluate în răspunsul la obiecțiunile formulate de părți și încuviințate de instanță.

Reprezentantul reclamantei a fost de acord cu darea în debit a acesteia pentru plata onorariului restant de 5000 lei în contul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile din cadrul Tribunalului B. pentru expert tehnic topograf F. G., astfel că instanța a procedat în acest mod prin dispozitivul încheierii atacate.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta B. R. Estate Development & Investment S.A. aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea încheierii recurate în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor privind onorariul de expert, proporțional cu munca efectivă.

În expunerea motivelor de recurs se arată că prin Încheierea de ședință din 11.06.2012 s-a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice topografice cu un onorariu provizoriu de 1000 lei și o diferență de onorariu expert rămasă de achitat de_ lei pentru termenul din 9.09.2013. Expertul n-a răspuns la obiecțiunile solicitate, iar la termenul din 9.09.2013 reclamanta și pârâta de ordinul 1 au depus la dosar convenția lor, însoțită de renunțarea la judecată a cesionarei.

Așa fiind, întrucât expertul nu a mai răspuns obiecțiunilor formulate, conținutul raportului nu este concludent, pretenția de suplimentare a onorariului apare ca abuzivă. Or, în speță, instanța de fond avea obligația de-a aprecia cererea expertului în raport de criticile formulate, plecând de la gradul de complexitate pe care îl presupune o astfel de lucrare, al cărei obiectiv era să identifice două suprafețe de teren alăturate (715 mp în total) și să semnaleze dacă există sau nu construcții edificate pe acestea, de asemenea în raport de timpul mediu, decent, pe care l-ar presupune efectuarea unei asemenea lucrări, de asemenea în raport de elocvența în speță a numeroaselor documente și a informațiilor furnizate.

Se conchide față de practica CEDO în sensul că, recuperarea cheltuielilor de judecată este admisibilă numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale și rezonabile.

Recursul este neîntemeiat.

Prin Încheierea de ședință din 11.06.2012 Tribunalul B. – Secția I civilă a admis ca probă utilă, necesară și concludentă soluționării cauzei, la solicitarea reclamantei proba cu expertiză topografică de identificare imobiliară – teren, raportul de expertiză tehnică efectuat fiind depus la dosarul cauzei la data de 10.01.2013.

La raportul de expertiză efectuat s-au admis obiecțiuni formulate atât de reclamanta . G. E. R. cât și de pârâta S.C. B. R. ESTATE DEVELOPMENT & INVESTMENTS S.A.

Ulterior, la termenul de judecată din 9.09.2013, cesionara în drepturi pârâta S.C. B. R. ESTATE DEVELOPMENT & INVESTMENTS S.A. (dupa cedenta G. fostă L. E. R.) a formulat în condițiile art.246 Cod procedură civilă renunțare la judecată .

Astfel, proba cu expertiză tehnică topografică a fost câștigată soluționării cauzei fiind ordonată la cererea părții reclamante, față de renunțarea la judecată operată în condițiile art.246 Cod procedură civilă, reclamanta fiind ținută la plata cheltuielilor de judecată, conform art.274 alin.1 Cod procedură civilă.

Onorariul definitiv solicitat pentru expertiză a fost de 11.660 lei, din care s-a dedus suma de 1000 lei, onorariu provizoriu, iar diferența de_ lei a fost corect cenzurată de instanța fondului, în condițiile art.23 alin.1 din O.G. 2/2000 modificată și completată, fiind nerelevantă data la care expertul a răspuns obiecțiunilor încuviințate.

Esențial cauzei este culpa procesuală a reclamantei, caracterul de probă câștigată a expertizei cauzei și corecta cenzurare a onorariului expertului judiciar, astfel încât Curtea, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge prezentul recurs mentinandca temeinică și legală încheierea recurată.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de intimata S.C. B. R. ESTATE DEVELOPMENT & INVESTMENT S.A. împotriva Încheierii ședinței publice de judecată din 09.09.2013 pronunțată în dosar nr._ n al Tribunalului B. secția a I-a a civilă, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.12.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G. Ș. C. V. L. F.

GREFIER,

C. N.

Red. C.V./20.12.2014

Dact.C.N./15.01.2014

- 3 exemplare -

Jud. fond – V. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 2144/2013. Curtea de Apel BRAŞOV