Legea 10/2001. Decizia nr. 1167/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1167/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 8886/197/2007
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1167/R Dosar nr._
Ședința publică din 5 iunie 2013
Completul compus din:
Președinte- C. Ș.
Judecător- A. P.
Judecător- C. J.
Grefier- M. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții C. Karl Friederich, G. M. G. și G. I. R. împotriva deciziei civile nr.210 din 6 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 3o mai 2013 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 26o alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi 5 iunie 2013
CURTEA
Constată că prin decizia civilă nr. 210/. 2012 a Tribunalului B. s-a respins cererea de apel formulată de apelanții C. FRIEDRICH KARL, G. M. G., G. I. R. împotriva sentinței civile nr.15.721 pronunțată de Judecătoria B. la data de 16.12.2011, în dosarul cu numărul de mai sus, pe care a păstrat-o.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul B. a reținut următoarele:
La momentul intrării în vigoare Legi nr. 10/2001, imobilul de la A + 153 de sub nr. top. nr. top. 6803/2/2/4, restituit apelantului H. Friderich Karl Czel era înscris în C.F. 1257 B. și făcea parte din nr. top. 6803/2/2, proprietatea Statului Român.
Ulterior, imobilul cu nr. top. 6803/2/2, a fost dezmembrat la cererea S.C. R. S.A., aceasta înscriindu-și dreptul de proprietate asupra nr. top. noi 6803/2/2/2 și 6803/2/2/3, în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1990 și H.G.R. 834/1991, în baza certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, imobilele cu nr. top noi 6803/2/2/1 și 6803/2/2/4, rămânând în continuare înscrise în cartea funciară ca fiind proprietatea Statului Român.
În urma Notificării înregistrate la Primăria Municipiului B. la data de 23.07.2001, de către apelantul H. Friderich Karl Czel, prin Dispoziția nr. 2190 din 03.10.2003, emisă de Primarul Municipiului B., i s-a restituit acestui apelant în natură imobilul cu suprafața de 5508 m.p. înscris în C.F. 1257 B., la A + 153, sub nr. top. 6803/2/2/4.
Cu ocazia emiterii Dispoziției nr. 2190 din 03.10.2003, autoritatea emitentă a dispoziției nu a ținut cont de situația reală a imobilului, respectiv de împrejurarea că acest teren era ocupat în parte, suprateran de construcții nenotate în cartea funciară, respectiv blocul nr. 4 proprietatea Asociației „Societatea Ateneul Român”Filiala B. – Universitatea G. B., un corp de clădire care face legătura între blocurile 5 și 6 aparținând S.C. E. H. S.A., iar subteran de rețelele edilitare de utilități care deservesc construcțiile existente în zonă, deși existența acestor construcții a fost evidențiată și de către expertul tehnic cătană M. în lucrarea tehnică care a stat la baza emiterii dispoziției.
Prima instanță în mod corect a reținut împrejurarea că imobilul restituit apelantului H. Friderich Karl Czel era proprietatea Statului Român, respectiv a Municipiului B., tot astfel procedând când a stabilit că în speță sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în forma existentă la momentul emiterii dispoziției contestate, care în raport cu situația reală a terenului constituiau un impediment legal la restituirea în natură.
Construcțiile existente pe terenul cu suprafața de 5508 m.p. înscris în C.F. 1257 B., la A + 153, sub nr. top. 6803/2/2/4, nu intrau în categoria celor arătate în art. 10 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 în forma de la data emiterii dispoziției, respectiv construcții neautorizate, astfel încât în mod întemeiat prima instanță a reținut acest aspect atunci când a analizat legalitatea dispoziției contestate.
La data emiterii Dispoziției nr. 2190 din 03.10.2003, art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, nu avea forma pretinsă de apelanți referitoare la sancționarea cu nulitatea absolută a actelor privind înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi, încheiate până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare generate de prezenta lege - motiv pentru care instanța de apel constată că apelanții în mod eronat au invocat această reglementare ulterioară.
Cu privire la soluția de desființare totală a Dispoziției nr. 2190 din 03.10.2003, emisă de Primarul Municipiului B., tribunalul constată că, față limitele învestirii instanței de judecată și situația reală a terenului care a făcut obiectul dispoziției de restituire, acesta fiind ocupat de edificii și supraterane, desființarea parțială a dispoziției de restituire contestată, nu era posibilă, necunoscându-se gradul de ocupare cu edificii subterane a terenului și nici dacă prin excluderea suprafețelor ocupate suprateran și subteran ar mai exista porțiuni de teren apte de a forma loturi corespunzătoare pentru restituirea în natură. Prin urmare și sub acest aspect critica apelanților este neîntemeiată.
Efectele nulității actului inițial se răsfrâng și asupra actului subsecvent ca o consecință a legăturii juridici dintre acestea, conform vechiului adagiu resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.
Astfel, în speță, desființarea titlului apelantului H. Friderich Karl Czel, respectiv a Dispoziției nr. 2190 din 03.10.2003, a impus și desființarea contractului de vânzare - cumpărare încheiat de acesta cu apelanții G. M. G. și G. I. R., în baza principiului efectelor nulității, anterior evocat.
Chiar dacă buna - credință a subdobânditorului cu titlu oneros, a unui imobil, constituie o excepție de principiul desființării actului subsecvent, această excepție nu este incidentă în privința apelanților G. M. G. și G. I. R. - cu toate că buna lor credință nu a fost înlăturată - deoarece fiind vorba de nevalabilitatea titlului vânzătorului, conform art. 37 alin 1 și 2 din Decretul - lege nr. 115/1938, în vigoare la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare dintre apelanți, acțiunea în rectificare întemeiată pe art. 34 punctul 1 și 2, dacă a fost intentată în termenul legiuit, își va produce efectele și față de terțele persoane, care au dobândit de bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare, termenul legiuit de 3 ani, fiind socotit de la înregistrarea cererii pentru înscrierea dreptului a cărui rectificare se cere.
Dispoziții similare se regăseau și în Legea nr. 7/1996, la art. 38 alin. 1 și 2.
Prin urmare, și în ceea ce privește dispoziția referitoare la desființarea contractului de vânzare - cumpărare încheiat între apelanți, soluția primei instanțe este legală și temeinică, iar radierea din cartea funciară a dreptului apelanților G. M. G. și G. I. R., reprezintă o consecință firească a desființării titlului acestora.
Având în vedere considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 296 C.pr.civ., cererea de apel formulată de apelanții H. Friderich Karl Czel, G. M. G. și G. I. R., împotriva Sentinței civile nr._, pronunțată de Judecătoria B. la data de 16.12.2011, în dosarul nr._, urmează a fi respinsă, iar pe cale de consecință hotărârea recurată va fi păstrată.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâții C. Karl Friederich, G. M. G. și G. I. R., iar prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, soluția atacată este criticată pentru nelegalitate pentru următoarele considerente:
După apariția și publicarea Legii nr.1o/2oo1 și înregistrarea Notificării nr.216 la data de 23 iulie 2oo1 prioritară era soluționarea acesteia .
Instanța de apel a ocolit motivul expres invocat de pârâți și anume „prevederile Legii speciale nr.1o/2oo1 sunt de strictă interpretare iar la data formulării notificării de către pârâtul C. Friederich terenul se afla în proprietatea Statului Român și în administrarea Consiliului Local B. .
Din interpretarea art. 21 alin. 2 și art. 25 alin. 1 din Legea nr. 1o/2oo1 precum și din economia întregii Legi1o/2oo1 rezultă cu certitudine că notificările formulate de către persoanele îndreptățite se soluționează de către unitățile deținătoare, iar M. B. este persoana juridică ce deținea imobilul la data de intrării în vigoare a legii.
Instanța de apel a făcut o verificare a evoluției situației juridice a imobilului de la data de 14 februarie 2oo1 și până la data emiterii Dispoziției nr.2190/3 octombrie 2oo3 și nu a spus nimic despre actele întreprinse în această perioadă și textul expres al Legii nr.1o/2oo1.
Mai mult instanța de apel a susținut că la momentul emiterii Dispoziției 2190/3 octombrie 2003, art. 21 alin. 5 din Legea nr.1o/2oo1 nu avea forma referitoare la sancționarea actelor juridice încheiate cu încălcarea dispozițiilor exprese ale legii.
Acest aspect nu prezintă relevanță la data emiterii dispoziției ci de la data intrării în vigoare a legii (14.02.2001) și înregistrarea notificării nr. 216/23.07.2001 și până la data soluționării notificării (la data emiterii dispoziției erau în vigoare dispozițiile art.46 care prevedeau sancțiuni similare aduse prin H.G nr. 498/18 aprilie 2oo3).
Prin întâmpinarea formulată de . se solicită respingerea recursului arătându-se că aceasta nu a contestat niciodată faptul că terenul în litigiu a rămas în proprietatea Statului Român, însă a intrat în proprietatea Statului Român înainte de înregistrarea notificării de retrocedare.
Recursul este nefondat.
Soluționarea notificării nr. 216/2001 formulată de reclamantul C. Friedreich de către Primăria B. la data de 3 octombrie 2oo3 s-a realizat cu încălcarea prevederilor imperative ale art.1o din Legea nr. 1o72oo1 potrivit cărora., în situația în care pe terenurile ce fac obiectul notificării s-au edificat construcții noi, autorizate se poate dispune restituirea în natură doar a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată de servituți legale ori alte amenajări de utilitate publică ale localităților, măsurile reparatori se stabilesc în echivalent.
Restituirea terenului în litigiu nu se poate dispune decât după o prealabilă identificare atât în fapt cât și din punct de vedere al situației de carte funciară întrucât pe teren se află edificate construcții permanente rețele edilitare de utilități, drum și alei care deservesc construcțiile existente iar la momentul emiterii deciziei nu s-a ținut cont de toate aceste aspecte, dispoziția emisă fiind în contradicție evidentă cu documentația tehnică ce a stat la baza emiterii ei.
Conform expertizei efectuată în cauză terenul în litigiu este ocupat de blocul nr.4 proprietatea Asociației „Societatea Ateneul Român „ Filiala B. - Universitatea Gh. B., un corp de clădire ce realizează legătura între blocurile 5 și 6 iar în subteran există rețele edilitare de utilități ce deservesc construcțiile din zonă. Blocul nr.4 a fost construit în anii 1949-1951 de către Uzina Steagul R. astfel încât în cauză sunt incidente prevederile art. 1o alin. 3 din Legea nr.1o/2oo1 în sensul că fiind vorba despre construcții edificate anterior datei de 1 ianuarie 1990 nu este necesar a se face dovada autorizației de construcție, această cerință fiind impusă de legiuitor pentru construcțiile edificate după această dată.
În ceea ce privește suprafața liberă de construcții de 3o26,77 mp, în mod corect primele instanțe au reținut, pe baza expertizei efectuate în cauză, că această suprafață nu este liberă efectiv, fiind împărțită în 8 suprafețe mai mici din care doar S1 de 113 mp și S3 de 131 mp sunt libere și de rețele de utilități, însă nefiind una lângă cealaltă nu pot face obiectul restituirii în natură fără a afecta buna funcționare a construcțiilor existente în zonă
În ceea ce privește soluția anulării actului subsecvent prin care reclamantul C. F. a vândut imobilul în litigiu recurenților Gurada, Curtea reține că soluția atacată nu este criticată sub acest aspect, iar soluția instanței este dată cu aplicarea corectă a legii.
Față de aceste considerente în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul pârâților va fi respins .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții C. Friedrich Karl, G. M. G. și G. I. R. împotriva sentinței civile nr.210/A/6 iulie 2012 a Tribunalului B. pe care o menține .
IREVOCABILĂ .
Pronunțată în ședința publică azi 5 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. Ș. A. P. C. J.
Grefier,
M. C.
red. C. Ș – o5.o6.2o13
tehnoredl. M.C – 04.07.2013
jud. apel D.M. ,L. S.
jud. fond . M.L.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1577/2013. Curtea de Apel BRAŞOV | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2077/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
