Legea 10/2001. Decizia nr. 246/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 246/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 5285/62/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie ,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 246/RDosar nr._
Ședința publică din data de 11 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. T.
Judecător N. G.
Judecător D. R.
Grefier E. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de contestatorul M. T. A., împotriva sentinței civile nr. 258/D din data de 26 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 4.02.2013, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitatea să se formuleze și să se depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 11.02.2013.
CURTEA :
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 258/D/26.10.2012 Tribunalul B. a admis contestația formulată de contestatorul M. T. A., în contradictoriu cu intimatul S.C. P. S.A. B. și, în consecință:
A constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 1/12.04.2012, ce a fost emisă de către intimată.
A obligat intimata să înainteze dosarul nr. 311/13.02.2002 spre competentă soluționare A. București.
A respins cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Urmând procedura prealabilă obligatorie instituită de Legea nr. 10/2001, contestatorul M. T. A. și numitul M. T. au înregistrat, prin intermediul executorului judecătoresc, pe rolul Primăriei Municipiului B., o notificare, prin care a solicitat ca, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în actul normativ menționat, să le fie acordată o suprafață de 1729 mp.teren intravilan, în cotă de ½ parte pentru fiecare, iar, în situația în care unitatea deținătoare nu deține teren disponibil, să trimită notificarea Prefecturii județului B., pentru stabilirea de despăgubiri ca măsură reparatorie în echivalent.
În motivarea notificării, titularii acesteia au arătat că, în anul 1956, în temeiul Decretului nr. 522/1955, terenul în suprafață de 4248 mp., situat în Municipiul B., ., înscris în cartea funciară nr._ B., sub nr. top. 1/a/b/1/2, ce a constituit obiectul dreptului lor de coproprietate, a fost expropriat de către Statul Român și trecut în proprietatea fostului trust 5 Construcții.
Notificarea astfel formulată a fost înaintată de către instituția pe rolul căreia a fost înregistrată spre soluționare intimatei . adresa nr._, și a fost restituită Primăriei Municipiului B. de către partea menționată la data de 16.03.2012, care, din nou, a înainta-o intimatei la data de 16.03.2012.
P. decizia nr. 1/12.04.2012, intimata a respins cererea de restituire în natură a imobilului cu destinația de teren, situat în Municipiul B., ., înscris în cartea funciară nr._ B., sub nr. top. 7400/1/a/b/1/2, întrucât acesta nu se mai află în patrimoniul său. A propus acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 29 din legea nr. 10/2001, ce urmează a fi stabilite și acordate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și a dispus transmiterea dosarului în copie și Agenției pentru Valorificarea Activelor Statului, pentru identificarea unor soluții alternative de despăgubire.
În considerentele deciziei pe care a emis-o, intimata a arătat că este o societate comercială cu capital majoritar privat, dreptul său de proprietate asupra imobilului ce constituie obiectul material al notificării fiind întabulat în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate . 03 nr. 6543/10.05.2001, că nu a avut cunoștință de existența notificării și că, în calitate de proprietar al imobilului din litigiu și în condițiile în care nu a fost încunoștințată despre existența notificării, a procedat la înstrăinarea acestuia, conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 887/10.07.2007, ce a fost autentificat de către Biroul Notarului Public P. A. A..
Așa cum am arătat, împotriva deciziei mai sus menționate, contestatorul a exercitat calea de atac instituită de prevederile cuprinse în art. 26 alin. 3 din legea nr. 10/2001, susținând că aceasta a fost emisă de o entitate necompetentă.
Analizând acest motiv de nulitate a deciziei nr. 1/12.04.2012, tribunalul a constatat că el a fost fundamentat pe dispozițiile cuprinse în art. 29 din Legea nr. 10/2001, text de lege care stipulează:,, (1) Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.
(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.
(3) În situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător(…)
Art. 21 alin. 1 și 2 din actul normativ menționat prevede:,, (1) Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută”.
Din Certificatul emis de Oficiul Registrului Comerțului, rezultă, la data de 16.07.2001, s-a finalizat procesul de privatizare a societății comerciale intimate, acționar majoritar devenind . Român, prin fostul APAPS, actuala Autoritate pentru Valorificarea Activelor Statului, având calitatea de acționar minoritar.
Din cele mai sus expuse, rezultă că la data la care a fost promovată notificarea de către contestatorul din cadrul prezentului litigiu și de către numitul M. T., societatea comercială în patrimoniul căreia a fost evidențiat imobilul ce a constituit obiectul material al notificării, care este intimata din prezentul proces, era integral privatizată, astfel că această notificarea trebuia soluționată de către instituția publică care a efectuat privatizarea, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 29 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
În cap. 2 din Normele Metodologice de Aplicare Unitară a Legii nr. 10/2001 se face distincție între unitatea deținătoare a imobilului pentru care a fost urmată procedura specială instituită de acest act normativ și entitatea învestită cu soluționarea notificării .
Astfel, actul normativ menționat definește unitatea deținătoare ca fiind fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul care face obiectul legii, iar entitatea învestită cu soluționarea notificării ca fiind, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său.
De asemenea, art. 9 din Legea nr. 10/2001 stabilește care este momentul în funcție de care se face calificarea unității deținătoare, anume acela al datei la care a fost formulată cererea de restituire, respectiv notificare.
Or, așa cum am subliniat, la data la care contestatorul, împreună cu numitul M. T., au formulat notificarea, imobilul ce a constituit obiectul material al acesteia se afla în patrimoniul unei societăți comerciale ce era integral privatizată, astfel că, așa cum am subliniat, competența de soluționare a acesteia nu putea aparține decât entității prevăzută în mod expres de art. 29 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
De altfel, se observă că dispozițiile pe care intimata le-a data prin decizia nr.1/12.04.2012 sunt contradictorii, astfel, după ce această parte se pronunță cu privire la modalitatea în care bunul imobil ce constituie obiectul material al notificării se impune a fi restituit, dispune ca notificarea să fie înaintată Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, pentru aceasta să identifice modalități alternative de dezdăunare, conform prevederilor cuprinse în art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Raportat la considerentele ce preced, tribunalul a constatat că motivul de nulitate a deciziei atacate pe care contestatorul l-a invocat este fondat, iar el este de natură să determine desființarea acestei decizii, cu consecința trimiterii notificării spre competentă soluționare entității desemnate de art. 29 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel că, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 26 alin. 3 din actul normativ menționat coroborat cu prevederile legale arătate, instanța de fond a admis contestația suspusă judecății și a dispus potrivit dispozitivului sentinței.
Este de menționat că această soluție se impune a fi adoptată chiar dacă prezenta cale de atac a contestației nu a fost exercitată decât de unul dintre titularii notificării, întrucât nu se poate admite ca un act juridic emis în cadrul procedurii speciale instituită de legea nr.10/2001 să fie desființat pentru lipsa competenței organului emitent doar față de unul dintre cei care au declanșat această procedură și să fie menținut pentru restul titularilor, notificarea formulată în conformitate cu prevederile cuprinse în actul normativ menționat de mai multe persoane care se pretind îndreptățite la restituirea bunului trebuind să primească o singură soluție, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 4.1 din Normele Metodologice de Aplicare Unitară a legii nr. 10/2001.
Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă de prima instanță motivat de lipsa de la dosarul cauzei a dovezii de achitare a acesteia.
Împotriva sentinței a declarat recurs contestatorul M. T. A. solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul admiterii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în prima fază procesuală, dovedite cu chitanța numărul 327/29.05.2012 aflata la dosar.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299-316 Cod de procedură civilă.
Examinând sentința în raport cu actele, lucrările dosarului și cu motivele de recurs, Curtea reține următoarele:
P. contestația înregistrată sub numărul_ la Tribunalul B. contestatorul M. T. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata . nulității deciziei numărul 1/12.04.2012 emisă de intimată și obligarea acesteia să înainteze dosarul privind notificarea numărul 311/13.02.2001 la A. București.
P. sentința civilă numărul 258/D/26.10.2012 Tribunalul B. a admis contestația formulată și pretențiile contestatorului și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Dovada plății onorariului de avocat în cuantum de 1600 lei a fost făcută de contestatorul M. T. A. cu chitanța numărul 327/29.05.2012 depusă la dosarul cauzei la termenul de judecată din 12.10.2012.
Este evident că din eroare prima instanță a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, neobservând chitanța depusă la dosarul cauzei la fila numărul 107.
Potrivit art. 274 Cod de procedură civilă partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată se află culpa procesuală a celeilalte părți, dedusă din atitudinea sa în proces.
Întrucât intimata nu a recunoscut la primul termen de judecată pretențiile contestatorului, opunându-se admiterii acestora și întrucât contestația a fost admisă, intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1600 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin.1, 3041 Cod de procedură civilă Curtea de Apel B. va admire recursul declarat de contestatorul M. T. A., va modifica în parte sentința civilă nr. 258/D/26.10.2012 a Tribunalului B., în sensul obligării intimatei la plata către contestator a sumei de 1600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și va menține restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Admite recursul declarat de recurentul contestator M. T. A. împotriva sentinței civile numărul 258/D/26.10.2012 a Tribunalului B., pe care o modifică în parte, în sensul obligării intimatei . la plata către contestator a sumei de 1600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Înlătură dispoziția privind respingerea cererii contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2013.
Președinte, M. C. T. | Judecător, N. G. | Judecător, D. R. |
Grefier, E. P. |
Red.c.m.t./12.02.2013
Tehnoredact.E.P./14.02.2013 – 3 ex.
Jud. fond L. S.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1206/2013. Curtea de Apel BRAŞOV | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 121/2013. Curtea de... → |
|---|
