Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 121/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 121/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 2604/62/2012
ROMÂNIA
Curtea de Apel B.
Secția civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, de conflicte
de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR.121/R DOSAR NR._
Ședința publică din 29 ianuarie 2013
PREȘEDINTE M. L. - judecător
G. Ș. - judecător
C. V. - judecător
C. N. - grefier
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – procuror A. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul T. I. împotriva sentinței civile nr.221/S din 24.09.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 22 ianuarie 2013, când părțile au lipsit iar reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 29 ianuarie 2013.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin Sentința civilă nr. 221/S/2012, Tribunalul B. a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul T. I., cu domiciliul în F., ., ., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B., cu sediul în B., .. 7.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că inadmisibilitatea acțiunii reclamantului, invocată de către pârât, constituie o apărare de fond în raport cu prevederile Legii nr.221/2009, pentru determinarea incidenței acestora fiind necesară analizarea fondului cauzei.
Susținerile reclamantului în sensul refuzului acordării posibilității de a-și construi o casă de odihnă este confirmat de adresa nr.103.312 din 05.02.1973 (fila 9) ca și greutățile încercate odată cu îmbolnăvirea fiului său care a necesitat tratament de specialitate în Germania, greutățile financiare prin care a trecut pentru acest motiv, transportul fiind asigurat din fondurile bisericii evanghelice și ajutorul unor persoane fizice ( filele 11-16 și 23 ) .
Potrivit Adresei răspuns nr._/30.12.2010 aceluiași MAI, în arhiva acestei instituții nu au fost identificate raportul privind relațiile suspecte ale reclamantului, nici Ordinul șefului miliției județene din anul 1976 referitor la căsătoria cumnatei F. R. cu un cetățean străin sau vreun document referitor la identificarea și salvarea de la urmările
cutremurului din 04.03.1977 a unor bunuri din patrimoniul cultural național, care să fi fost restituite Muzeului F. ( fila 8 ).
Din carnetul de muncă al reclamantului rezultă că acesta a fost încadrat în la data de 01.03.1960 ca subofițer în cadrul UM 0879, trimis la Școala de ofițeri la data de 16.09.1960, încadrat ca ofițer la aceeași unitate militară la 23.08.1962 și apoi trecut în rezervă la data de 03.11.1980 și încadrat ca economist la IPIC F. cu data de 28.11.1980, pentru ca la 15.12.1980 să fie încadrat ca jurisconsult la aceeași unitate și promovat ac principal cu data de 01.06.1981 (filele 18 – 20) .
Drepturile salariale ale reclamantului aferente perioadei 1960 – 1980 au fost confirmate potrivit adresei nr._/27.04.2006 (fila 17), iar prin Adeverința nr.121.104 din 05.02.2003 a fost confirmată perioada lucrată în grupa I de muncă în vederea stabilirii vechimii în serviciu (fila 7), pentru ca prin Sentința civilă nr.1114/2009, irevocabilă, să-i fie stabilită pensia militară și plata diferențelor între cuantumul acesteia și cel din sistemul public de pensii ( filele 50-52 ) .
Art.3 al Legii 221/2009 stabilește actele normative pe care s-au întemeiat măsurile luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu în perioada de referință și care constituie măsuri administrative cu caracter politic, în speță măsurile solicitate a fi constatate ca având acest nu au fost dispuse în baza vreunei decizii sau al altui act acolo menționat, astfel că devin aplicabile prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009.
Prin acestea se stabilește că, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Astfel, în afara măsurilor administrative pentru care legea prevede de drept caracterul politic, conform art. 3 din lege, beneficiarii acestui act normativ au posibilitatea să dovedească faptul că și alte măsuri cu caracter administrativ au avut caracter politic, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. 3 din lege.
Potrivit normei la care se face trimiterea de către legiuitor, respectiv art.3 din O.U.G. nr. 214/1999, prin măsuri administrative abuzive se înțelege orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus:
a) privarea de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări;
b) internarea în spitale de psihiatrie;
c) stabilirea de domiciliu obligatoriu;
d) strămutarea într-o altă localitate;
e) deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice;
f) exmatricularea din școli, licee și facultăți;
g) încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice și dovedite cu acte scrise, administrative sau judecătorești, de la acea dată.
Reclamantul solicită constatarea ca fiind cu caracter politic măsurilor luate de către MAI împotriva sa de trecerea sa în rezervă abuzivă, obligarea de a interveni în relațiile intime ale cumnatei sale cercetarea și obligare sa și a soției de a da declarații scrise că nu vor apela la fonduri oferite de biserica evanghelică pentru tratamentul fiului lor în Germania, silirea da a se ocupa în cadrul acestei drame familiare de găsirea altor surse de finanțare în condițiile interdicției de deține valută, iar cererea de preschimbare a banilor la CEC fusese respinsă, măsuri ce nu se regăsesc printre cele vizate de prevederile legale mai sus indicate, potrivit art.2 al.1 din O.U.G. nr. 214/1999, astfel că cererea acesteia apare ca fiind neîntemeiată sub aceste aspect .
Inexistența măsurii politice luate față de reclamant face inaplicabile prevederile Legii 221/2009 cu privire la posibilitatea de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de această lege, atât în ce privește prejudiciul material cât și cel moral, de altfel reclamantul a beneficiat de salarizarea corespunzătoare încadrării sale ca și de valorificarea perioadei desfășurate în sistem la acordarea pensiei speciale, nerezultând din înscrisurile depuse că ar fi suportat măsurile prevăzute de art. 2 al. 1 lit. g din O.U.G. nr. 214/1999 .
Pentru aceste considerente nu s-a mai impus analiza prevederilor legale privind acordarea daunelor morale și efectele statuărilor Curții Constituționale din Decizia nr. 1358/21.10.2010 și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție din Decizia nr. 12 din 19.09.2011, dată în dosarul nr.14/2011, cererea fiind respinsă sub aspectul tuturor capetelor de cerere .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, arătând în esență că eronat s-a respins proba cu înscrisuri care ar fi dovedit caracterul politic al măsurii trecerii în rezervă, fiind incidente prevederile art. 2 alin.1 lit. g din OUG nr. 214/1999 care se referă la măsura încetării contractului de muncă ce a generat importante prejudicii morale și materiale.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a combătut recursul.
Recursul nu este fondat.
Conform art.4 alin.2 din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. În puterea textului, instanța este îndrituită să constate caracterul politic al unor măsuri administrative, cu observarea dispozițiilor art. 1 alin.3 din același act normativ, conform cu care, constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 2 alin.1 din OUG nr. 214/1999, la care trimite art.1 alin.3 din Legea nr. 221/2009, au caracter politic vreuna din faptele care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
c^1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;
d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
În speță, din probele administrate în fața primei instanțe și care nu au fost completate în recurs cu alte înscrisuri, nu reiese că trecerea în rezervă a reclamantului a fost ocazionată de anumite fapte care au avut vreunul din scopurile arătate expres și limitativ prin art. 2 alin.1 din OUG nr. 214/1999, încât instanța să constate caracterul politic al măsurii luate de fosta conducere a miliției. Nu înseamnă că trecerea în rezervă în perioada vizată de lege a fost și una politică, cât timp nu au fost dovedite împrejurări de natura celor prevăzute de lege și care să îndrituiască instanța să constate acest caracter, încât solicitarea reclamantului nu poate fi primită.
Cu privire la daunele morale și materiale solicitate, corect au fost respinse de tribunal, ele fiind accesorii petitului privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative, caracter rămas nedovedit cum s-a reținut.
Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T. I. împotriva Sentinței civile nr.221/S/2012, a Tribunalului B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 29.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. G. Ș. C. V.
GREFIER,
C. N.
Red.M.L. /31.01.2013.
Dact.C.N./08.02.2013
- 2 exemplare -
Jud. Fond – V. M.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 246/2013. Curtea de Apel BRAŞOV | Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 718/2013. Curtea de... → |
|---|
