Legea 10/2001. Decizia nr. 1206/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1206/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 14908/62/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie ,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1206/RDosar nr._
Ședința publică din data de 10 iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. G.
Judecător D. R.
Judecător M. C. T.
Grefier E. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții W. R. M., W. K. și M. Chirstian, de pârâta . B. și de intervenienții C. M., R. I. și R. N. C., împotriva sentinței civile nr. 287 din data de 20 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 13.05.2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 20.05.2013, 27.05.2013, 3.06.2013 iar apoi pentru astăzi, 10.06.2013.
CURTEA :
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 287/2011, pronunțată de Tribunalul B., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R., invocată de acesta prin întâmpinare .
A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M. W. R., K. W. și C. M., în contradictoriu cu pârâta .. B. și, în consecință:
A fost obligată pârâta .. să emită decizia de soluționare a notificării formulată de reclamanți în baza Legii 10/2001 prin care să restituie în natură cota de 2/3 din imobilul situat în B. .. 7, identificat în CF_ (_ ) B., sub nr. top 5258/1.
A fost respinsă cererea formulată de aceeași reclamanți în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B., ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă .
A fost respinsă cererea de intervenție accesorie, în interesul pârâtei .., formulată de intervenienții D. G. – V., T.(D. ) M., C. M., R. I. și R. N. C..
Fără cheltuieli de judecată .
P. cererea de chemare în judecată reclamanții M. W. R., K. W. și C. Meschendofer au solicitat, în contradictoriu cu pârâții . B. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtei . la emiterea deciziei de restituire a cotei de 2/3 din imobilul situat în B., ..7, înscris în CF_ B. sub nr. top 5258/1 și constatarea nevalabilității titlului statului .
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanții au susținut că imobilul a aparținut antecesorilor lor, în anul 1962 statul român a preluat cotele de 98/192, respectiv 32/192 de la Stadlmuller Luise și L. W., plecând de la premisa greșită că este una și aceeași persoană .
Restul de 1/3 parte din imobil a rămas în proprietate antecesorilor reclamanților, fiind transmisă prin succesiune acestora din urmă .
Imobilul este compus din patru locuințe și două spații comerciale ,statul înstrăinând cele patru locuințe către chiriași, dar, prin decizia 375/R/2007 a Curții de Apel B. contractele de vânzare cumpărare, au fost desființate, în prezent imobilul figurând în coproprietatea reclamanților și a statului, motiv pentru care restituirea în natură a cotei de 2/3 parte din imobil este posibilă și obligatorie.
P. notificarea 809/2002 s-a solicitat, în baza Legii 10/2001, restituirea acestei cote, însă până în prezent nu a fost emisă decizia de restituire, pârâta refuzând emiterea deciziei sub pretextul că pe rolul instanțelor există un proces având ca obiect partajul imobilului .
Cererea reclamanților a fost înregistrată, inițial, sub nr._ , soluționată prin Sentința civilă nr. 188/29.03.2011 a Tribunalului B. în sensul admiterii în parte a acesteia, obligării pârâtei .. să emită decizia de soluționare a notificării formulată de reclamanți în baza Legii 10/2001 pentru cota de 2/3 din imobilul înscris în CF_ B., nr. top 5258/1, constatării nevalabilității titlului Statului R. asupra imobilului, respingerii celorlalte pretenții ale reclamanților și a cererii de intervenție accesorie, în interesul pârâtei ., formulată de intervenienții D. G., D. M., C. M., R. I. și R. N. C. .
Această sentință a fost casată prin Decizia civilă nr. 1385/R din 19.10.2011 a Curții de Apel B., cauza fiind trimisă la rejudecare .
Instanța de control judiciar a reținut, în considerentele deciziei sale, necesitatea ca prima instanță să se pronunțe asupra modului de soluționare a notificării în sensul restituirii în natură sau în echivalent în măsura în care nu afectează substanța dreptului de proprietate al altor părți al căror titlu nu a fost desființat, existența și întinderea dreptului de proprietate al reclamanților care urmează să fie efectiv acordată persoanelor îndreptățite la restituire, având în vedere că reclamantul C. M. nu a formulat notificare, examinând și suprafața din imobil deținută în prezent sub aspectul posesiei și folosinței în raport cu limita dreptului de proprietate înscrisă în cartea funciară .
După casare, Tribunalul B., a procedat la rejudecarea cauzei, pronunțând sentința civilă ce face obiectul prezentei căi de atac.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În soluționarea excepției lipsei calității procesual pasive a Statului R., instanța de fond a reținut că în aplicarea dispozițiilor legii 10/2001 privind soluționarea notificării nu este justificată prezența Statului R. în calitate de pârât, întrucât atribuțiile privind soluționarea acestora sunt date unităților deținătoare sau a celor învestite cu soluționarea notificărilor conform cu dispozițiilor art. art. 25 al. 2 din Decretul 31/1954. Deși se recunoaște că instanța de judecată a fost sesizată și cu un capăt de cerere privind constatarea nevalabilității titlului Statului R., acest aspect se va verifica în cadrul procedurii speciale instituite de legea 10/2001, fiind o condiție esențială pentru soluționarea notificării.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că:
Opțiunea privind dreptul special de folosință asupra terenului din intravilanul localității, prevăzută în favoarea cetățenilor străini sau apatrizilor prin art. 2 al. 1 din O.U.G. nr. 184/2002, nu mai este condiționată de constatarea nevalabilității titlului statului de preluare a imobilului, odată cu abrogarea art. 2 al. 2 din Legea 10/2001, condiția impusă de legiuitor vizând calitatea de persoane îndreptățite în favoarea acestor solicitanți .
Pe fond, imobilul în litigiu a fost solicitat la restituire în natură prin notificarea nr.2070/2001 de către reclamanta R. W. M. și apoi de către reclamantul K. W. împreună cu I. R. B. și M. E..
În cea de a doua notificare s-a strecurat o eroare materială cu privire la numărul administrativ al imobilului, care a fost îndreptată ulterior și dosarele astfel formate în urma depunerii notificărilor au fost conexate, cum recunoaște pârâta în întâmpinarea sa .
Soluționarea notificărilor a fost suspendată, la cererea persoanelor care le-au formulat, până la soluționarea cererii de desființare a contractelor de vânzare cumpărare a apartamentelor din imobil.
P. Decizia 375/R/2007 au fost desființate contractele de vânzare cumpărare încheiate în favoarea chiriașilor, rezultând din considerentele acestei decizii că Sentința civilă nr. 9191/2005 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._/2002 a fost schimbată în sensul admiterii cererii reclamanților așa cum au formulat-o.
Din Sentința civilă nr. 9191/2005, rezultă că reclamanții din dosarul menționat au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare – cumpărare încheiate de pârâții D. G., D. M., G. R., R. C., R. I., C. M., C. C..
La data de 12.08.2009, compartimentul pentru aplicarea Legii 10/2001 al pârâtei . a emis o adresă către persoanele care au formulat notificarea prin care a solicitat depunerea unor înscrisuri, acestea fiind depuse la data de 25.08.2009 de către reclamanta R. W. M. .
W. I. R. a cedat toate drepturile legate de imobilul în litigiu nepotului său, reclamantul C. Meschendofer, care justifică astfel calitatea de parte în proces, contrar susținerilor pârâtei, autoarea sa fiind una dintre notificatoare, cum s-a arătat mai sus .
Pe de altă parte, calitatea sa de descendent al autoarei de la care s-a preluat imobilul a fost confirmată de instanțe în procesele anterioare ( fila 60 vol. 1 cu referire la dosar nr._ ) și din conținutul CF_ provenită din conversia pe hârtie a CF_.
Înscrisuri în dovedirea pretențiilor reclamanților, au fost depuse la dosarul de restituire la data de 10.02.2010, pârâta .. refuzând să soluționeze notificările motivat de existența pe rolul instanțelor de judecată a procesului de partaj judiciar a imobilului, proces inițiat de reclamanta R. W. M., apreciind că modul de soluționare a notificărilor depinde de soluția ce se va pronunța în acest litigiu.
În conformitate cu prevederile art. 25 din Legea 10/2001, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătore este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Rezultă că, de la data depunerii actelor doveditoare și până la data formulării prezentei acțiuni, respectiv 06.05.2010, a trecut o perioadă de timp mai mare decât cea prevăzută de aceste norme legale ce vizează termenul de soluționare a notificărilor.
C. inițială de 2/3 din imobilul solicitat la restituire a fost preluată de stat în baza Decretului 92/1950, cum rezultă din cartea funciară_ B., B 11 cu trimitere la B 2, 4 și A1 unde este înscris nr. top 5258/1, respectiv CF_ provenită din conversia pe hârtie a CF_, potrivit căreia a fost înscris dreptul de administrare în favoarea Întreprinderii de Locuințe și Localuri B. .
Cele patru apartamente au fost închiriate de către stat și ulterior vândute foștilor chiriași de către pârâta .., potrivit contractelor de vânzare – cumpărare aflate la filele 112 – 119 vol. 2 ale dosarului inițial .
Potrivit prevederilor art. 2 al. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, în sensul acestei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege imobilele naționalizate prin Decretul nr.92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, însuși statul denunțând propriul titlu de preluare.
P. art. 9 al Legii 10/2001 se prevede că, imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, neputându-se reține susținerea intervenienților că dobândirea de către Municipiul B. a proprietății asupra celor 4 apartamente constituie impediment la restituirea în natură .
Unul dintre principiile de soluționare a notificărilor necesare aplicării corecte și unitare a legii, îl reprezintă prevalența restituirii în natură, în conformitate cu prevederile art.1 alin. (1), art. 7 și 9 din lege, potrivit Cap. I din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 aprobate prin H.G. 250/2007.
Reclamanții au dovedit calitatea lor de moștenitori după antecesorii deposedați, astfel că aceștia sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii din perspectiva art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 3 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 10/2001 și nu există piedici la restituirea în natură, cum s-a arătat mai sus .
Pe baza acestor considerente, văzând și statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia XX din 19.03.2007 pronunțată în recurs în interesul legii, potrivit căreia, „Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate „, instanța de fond a admis cererea reclamanților, potrivit distincțiilor din dispozitiv .
Astfel, a obligat pârâta .. să emită decizia de soluționare a notificării formulată de reclamanți în baza Legii 10/2001 prin care să restituie în natură cota de 2/3 din imobilul situat în B. .. 7, identificat în CF_ (_ ) B., sub nr. top 5258/1.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții reclamanți, de . și de pârâții C. M., R. I. și R. N. C., criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, în ceea ce privește recursul declarat de recurenții pârâți C. M., R. I. și R. N. C., sentința este criticată sub următoarele aspecte:
I. Instanța de fond a soluționat cererea de chemare în judecată omițând faptul că nu au fost anulate toate contractele de vânzare cumpărare, iar consecința consolidării și ocrotirii lor de normele speciale atrage acordarea de măsuri reparatorii în echivalent și nu de restituire în natură.
Soluționând astfel cererea se încalcă dreptul de proprietate pe care îl are unul din foștii chiriași, devenit proprietar prin cumpărare, respectiv, pârâtul C. M..
II. Se mai reține în decizia de casare că instanța în rejudecare va trebui să stabilească în ce măsură reclamanții au un drept la restituire care să-i îndreptățească la redobândirea posesiei, motiv pentru care este util a se evalua cerința existenței bunului în patrimoniul reclamanților dar și în patrimoniul pârâților.
Se mai arată că dispozițiile referitoare la calitatea de coproprietar a Municipiului B. asupra cotei de 2/3 din imobil, la atribuirea celor patru apartamente către acestea și la înscrierea dreptului său de proprietate astfel dobândit cu titlu de atribuire în urma partajului au intrat în puterea lucrului judecat, chiar dacă hotărârea nu este irevocabilă și nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre care să atribuie aceiași cotă altor proprietari.
Puterea lucrului judecat, ca efect procesual al hotărârii de partaj, opune efectele sale cu obligativitate în raporturile dintre părți, fără a putea fi reluată verificarea jurisdicțională asupra aspectelor deja tranșate.
III. Se mai arată în cuprinsul criticilor din recurs faptul că prin decizia de casare s-a statuat asupra cotelor de proprietate ale fiecărui reclamant arătându-se că potrivit extrasului de carte funciară, R. Vitting M. deține cota ideală de 30/192, K. W. 8/192 iar M. C. cota de 23/192, în timp de antecesoarea reclamanților Stadlmuller L. a dobândit cota de ¼ cu drept de uzufruct viager prin succesiune care s-a stins prin decesul uzufructuarei.
Instanța de fond în rejudecare nu a ținut cont de aceste cote, procedând la obligarea . restitui în natură imobilul ce face obiectul prezentei cauze, în cota cerută de părți, respectiv de 2/3.
IV. O altă critică vizează faptul că pârâtul C. M. nu a justificat calitatea sa de persoană îndreptățită, întrucât prin transmisiunea ce a avut loc prin contractul de donație aflat la fila 178 din vol. 1 din dosarul de fond, au fost donate doar cotele sale părți din imobilele situate în B.. ., G. B. nr. 24 și din Predeal – T. Triaj și nu cel situat în B. . 7.
În recursul declarat de recurenta . B., sentința este criticată pentru faptul că, deși au fost stabilite limitele în care urmează să fie reluată judecata, instanța de fond în rejudecare, s-a limitat la a prelua în mare reținerile instanței care a pronunțat sentința civilă nr. 188/2011 a Tribunalului B..
O altă critică vizează faptul că, în mod eronat s-a reținut de către instanța de fond, că nu se mai impune analiza modului de preluare a imobilului, dacă titlul statului este unul valabil sau nu, lăsând acest aspect în sarcina recurentei ..
În ceea ce privește recursul declarat de reclamanții recurenți, sentința este criticată pentru următoarele aspecte:
Instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția lipsei calității procesual pasive a Statului R., vis a vis de capătul de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului în discuție.
S-a arătat că potrivit dispozițiilor pct. 1.3 lit. a din Normele Metodologice de aplicare unitară a legii 10/2001, incidența preluării abuzive nu este prezumată ci în funcție de fiecare situație, entitatea obligată prin lege să soluționeze notificarea, trebuie să aprecieze situația respectivă ca încadrându-se în prevederile legii potrivit art. 2 alin. 1 din lege.
Instanța de fond în soluționarea acestui capăt de cere a confundat analiza nevalabilității titlului statului prin prisma dispozițiilor art. 6 din legea 213/1998 cu analiza caracterului abuziv al preluării astfel cum este reglementat în normele metodologice de aplicare a legii 10/2001.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că sunt întemeiate recursurile declarate de recurenții C. M., M. W. – R., K. W. și C. M. urmând a fi admise iar recursurile declarate de recurenții ., R. I. și R. Neomi C., vor fi respinse în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Analizând grupat motivele de recurs, în ce privește recursul declarat de recurenții intervenienți, instanța reține următoarele:
Dreptul de proprietate al intervenientului C. M. asupra apartamentului cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare nr._/1996, de antecesorii acestuia C. M. și C. C., este valabil, fiind consolidat prin decizia civilă nr. 375/2007 pronunțată de Curtea de Apel B., prin care s-a constatat nulitatea anumitor contracte de vânzare cumpărare. Printre cele enumerate de instanță în dispozitivul deciziei susmenționate, nu figurează și contractul de vânzare cumpărare încheiat de antecesorii intervenientului C. M..
Astfel, potrivit dispozitivului acestei decizii civile, instanța a constatat în mod irevocabil nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare nr._/13.01.1997 încheiat între . și R. I. și R. N. C., contractul de vânzare cumpărare nr._/17.07.1997 încheiat între . și Gyoegy R. precum și contractul de vânzare cumpărare încheiat între . și D. G. și D. M.. Deși prin decizia susamintită, instanța se pronunță în contradictoriu cu numiții C. M. și C. C., contractul de vânzare cumpărare al acestora, nu a fost constatat ca fiind lovit de nulitate absolută iar lipsa unei dispoziții exprese în acest sens, conduce la concluzia că dreptul de proprietate al intervenientului C. M., dobândit prin moștenire, există și nu poate fi ignorat.
Întreaga practică CEDO, după data de 19.10.2006 începând cu cauza R. contra României, este în sensul că, în măsura în care contractele de vânzare cumpărare încheiate în baza dispozițiilor legii 112/1996 nu au fost anulate, chiriașii deveniți proprietari se bucură de plenitudinea dreptului de proprietate.
Cum dreptul de proprietate al antecesorilor intervenientului C. M. nu a fost desființat, acesta se bucură de toate prerogativele unui „bun” în sensul CEDO.
Ignorarea acestui aspect în soluționarea notificărilor contestatorilor, ar conduce la încălcarea dreptului de proprietate, la privarea dreptului său la un „bun” și implicit la încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 1 din Protocolul I Adițional la CEDO, cu consecința producerii unui dezechilibru al raporturilor sociale.
P. urmare prima critică din recurs referitoare la dreptul de proprietate al acestui intervenient este întemeiată și în consecință sentința primei instanțe va fi modificată în sensul că notificările să fie soluționate cu respectarea acestui drept.
Discuțiile legate de procesul de partaj judiciar purtat între părți și respectiv de puterea de lucru judecat, chiar dacă hotărârea nu a devenit irevocabilă, reprezintă un aspect lipsit de relevanță în soluționarea prezentei cauze. Atribuirea în natură a loturilor către coindivizarii care sunt părți în prezenta cauză în calitate de notificatori, reprezintă o chestiune care nu aduce vătămare dreptului intervenienților și nici nu poate face obiectul prezentei cauze
Succesiunea firească ar fi fost aceea a partajării imobilului după soluționarea notificărilor contestatorilor și stabilirea cu exactitate a întinderii dreptului de proprietate al fiecărei părți. P. urmare această critică nu poate fi primită și în consecință va fi respinsă.
În ceea ce privește modalitatea de stabilire a cotelor de proprietate ale contestatorilor, acestea au fost corect stabilite și reținute în consecință de instanța de fond, astfel încât nici această critică nu poate fi primită.
În ceea ce privește cea de-a patra critică din recurs, legată de calitatea procesual activă a notificatorului C. M., din înscrisurile depuse la dosarul de fond fila 92 rezultă că acesta a primit drepturile succesorale de la antecesoarea sa W. I. R., inclusiv asupra imobilului ce face obiectul prezentei cauze, respectiv imobilul situat în .. 7.
Având în vedere că în esență criticile din recursul declarat de ., sunt în principal aceleași cu cele invocate de recurenții intervenienți și vizează faptul că instanța de fond nu a soluționat cauza prin prisma recomandărilor din decizia de casare, instanța în recurs poate complini aceste cerințe, îndeosebi în condițiile în care dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă s-au modificat nemaifiind permisă astfel casarea cu trimitere, decât o singură dată, urmează în consecință să fie respinse.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenții reclamanți, principala critică vizează faptul că instanța de fond a soluționat în mod eronat excepția lipsei calității procesual pasive a Statului R., aceasta este întemeiată și în consecință recursul va fi admis.
Această excepție a fost soluționată în mod eronat de prima instanță cu ignorarea faptului că imobilul a fost preluat de S. R., pe baza decretului 92/1950, iar incidența preluării abuzive nu este prezumată ci în funcție de situația concretă a fiecărei spețe, entitatea deținătoare apreciază incidența dispozițiilor art. 2 alin. 1 din legea 10/2001.
P. urmare, recursul reclamaților este întemeiat și în consecință va fi admis, iar sentința primei instanțe va fi modificată în sensul celor de mai sus.
În baza dispozițiilor art. 274 din codul de procedură civilă instanța va obliga . la plata către intervenientul C. M. a cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge recursurile declarat de recurenții . B., R. I. și R. Neomi C. împotriva sentinței civile nr.287/2012 pronunțată de Tribunalul B..
Admite recursurile declarate de recurenții C. M., M. W. – R., K. W. și C. M., împotriva sentinței civile nr. 287/2012 pronunțată de Tribunalul B., pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge excepția lipsei calității procesual pasive a Statului R. și respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu această parte.
Obligă pârâta . B., să emită decizie de soluționare a notificării formulate de reclamanți, în baza legii 10/2001 prin care să restituie în natură cota de 2/3 din imobilul situat în B., .. 7, înscris în CF_(_) B. sub nr. top 5258/a, exceptând imobilul ce face obiectul contractului de vânzare – cumpărare nr._/29.10.1996 încheiat între intervenientul C. M. și ..
Admite cererea de intervenție accesorie, formulată de intervenientul C. M..
Menține restul dispozițiilor din sentința atacată.
Obligă . la plata către intervenientul C. M. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei.
Irevocabilă..
Pronunțată în ședință publică, azi 10.06.2013.
pt.Președinte, N. G., aflată în concediu de odihnă, semnează vicepreședinte instanță, M. R. | Judecător, D. R. |
Cu opinia separată în sensul respingerii recursurilor declarate de recurenții C. M., R. I., R. Neomi C., . B. și admiterii în parte a recursului declarat de recurenții M. W. – R., K. W. și C. M., cu consecința respingerii excepției lipsei calității procesual pasive a Statului R..
Judecător,
M. C. TicăGrefier,
E. P.
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu opinia majoritară consider că recursul declarat de recurentul C. M. este neîntemeiat.
Prima instanță a analizat și stabilit calitatea procesuală activă a reclamanților și întinderea dreptului acestora potrivit îndrumărilor instanței de casare.
Astfel este de necontestat faptul că S. român a preluat, în baza Decretului 92/1950 o cotă ideală de 2/3 (respectiv 128/192) din dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF_ (provenită din conversia CF_), numărul top. 5258/1, după cum rezultă din extrasul de Carte funciară numărul_/24.08.2009
Reclamanții R. W. M., K. W. și M. C. au calitatea de coproprietari pentru cota ideală de 1/3 (respectiv 64/192) conform înscrierilor de la foaia de proprietate B+1-B11.
La data intrării în vigoare a Legii 10/2001 persoanele îndreptățite în înțelesul art. 3 din legea 10/2001 Junge R. B. (născută W. ), R. M. W., K. W. și E. R. M. au formulat notificările 1247/20.07.2001 și 175/01.02.2002, care fac obiectul dosarelor numărul 374/_/22._ și_ înregistrate la ., nesoluționate, solicitând restituirea în natură a cotei de 2/3 din imobil.
Deși reclamantul M. C. nu a formulat notificare în temeiul legii 10/2001, acestuia îi profită notificarea formulată de antecesoarea sa, W. I. R., care, prin înscrisul intitulat „Declarație de renunțare”, autentificat la notarul M. Triller sub numărul T1252/18.11.2009 în Dachau, Germania, a renunțat la cotele sale de proprietate în favoarea reclamantului.
Totodată, în mod corect instanța de fond a obligat pârâta . B. să emită decizia de soluționare a notificării prin restituirea în natură a cotei de 2/3 din imobilul în litigiu, situat în B., . 7, în raport de principiul prevalenței restituirii în natură (art. 1 alin.1, art. 7 și 9 din legea 10/2001) și de decizia XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, prin decizia civilă numărul 375/R/12.10.2007, pronunțată în dosarul numărul 93/62/R/2007, Curtea de Apel B. a admis recursul declarat de recurenții reclamanți M. R. W., E. M. și I. R. B., a modificat în tot decizia civilă numărul 107/12.04.2007 a Tribunalului B., a admis apelul declarat de reclamante, a schimbat în tot sentința civilă numărul 9191/14.11.2005 a Judecătoriei B., în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamante în contradictoriu cu pârâții D. G., D. M., G. R., C. M., C. C., R. I. și R. N. C., . și Municipiul B., constatând nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de chiriași.
Consider că nu se justifică aplicarea, în prezenta cauză, a unui regim juridic diferit antecesorului chiriașilor C. M., C. C., respectiv recurentului C. M., întrucât considerentele deciziei numărul 375/R/12.10.2007, care se reflectă în dispozitiv, nu fac o astfel de distincție.
Simplul fapt că soluția asupra unui aspect litigios este conținută în considerente și nu în dispozitivul hotărârii, nu poate conduce la contestarea puterii de lucru judecat a unor astfel de motive, fiind important doar faptul că asupra unei chestiuni disputate în proces, în urma dezbaterii contradictorii a părților, instanța anterioară a dat o rezolvare, deoarece orice motiv sau considerent care tranșează un punct al litigiului, are un caracter decisiv și dobândește, pentru această rațiune putere de lucru judecat.
Ca urmare, între cauza ce a format obiectul dosarului numărul 93/62/R/2007și prezenta cauză există o legătură de materie litigioasă, astfel că pentru respectarea puterii de lucru judecat a primei hotărâri, cea de a doua hotărâre trebuie să se sprijine pe constatările și pe ce a rezolvat instanța anterioară.
La fel, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat impune unei judecăți ulterioare respectarea dezlegărilor date deja de instanță printr-o hotărâre anterioară, care are autoritate de lucru judecat.
În acest din urmă caz nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă, care să aibă legătură cu ceea ce s-a rezolvat anterior, așa încât, aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente.
Ca urmare, cea de a doua instanță nu poate ignora cele deja dezbătute și reținute în considerentele sentinței, ci constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească.
Judecător,
M. C. T.
Red.op.maj.N.G./09.07.2013
Red. op. sep.M.C.T./1.08.2013
Tehnoredact.E.P./2.08.2013 – 3 ex.
Jud. fond V. M.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2033/2013. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 246/2013. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
