Acţiune în constatare. Decizia nr. 33/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 33/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 33/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,

DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ Nr. 33/R

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. P.

Judecător C. Ș.

Judecător G. C.

Grefier G. G.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții Ș. I. D. și Ș. E., împotriva deciziei civile nr. 491/A din 18 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul B., în dosarul civil nr._

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 15 ianuarie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată.

În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 21 ianuarie 2015.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Constată că prin sentința civilă nr. 491/18.09.2014, Tribunalul B. a respins cererea de apel formulată de apelanții reclamanți S. I. D. și S. E., în contradictoriu cu intimații pârâți M. B., prin primar, S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., S. E. și S. Mița, împotriva sentinței civile nr. 8535/20.05.2013 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._, pe care a păstrat-o și a obligat apelanții reclamanți să plătească intimatului pârât M. B. suma de 1240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

Analizând cererile deduse judecății din perspectiva scopului avut în vedere de reclamanți, aceștia însă tind doar la rectificarea înscrierilor de carte funciară, pentru lipsa încheierii de carte funciară, iar petitele anterioare nu fac decât să justifice calitatea și interesul autorilor cererii și respectiv să motiveze demersul juridic, astfel încât acestea se constituie în considerente care ar conduce la admiterea cererii deduse judecății.

Din interpretarea literala, dar si logica, a art. 111 C. pr. civ., rezulta ca acțiunea in realizare ce determina inadmisibilitatea acțiunii in constatare trebuie sa aibă in vedere același drept care s-a urmărit a fi protejat pe calea acțiunii in constatare, iar nu altul. Or, acțiunea în revendicare este acea acțiune în realizare despre care face vorbire textul legal, acțiune pe care de altfel au și promovat-o, formând obiectul dosarului nr._ .

În ce privește petitul prin care se solicită să se constate lipsa încheierii de carte funciară, instanța de apel reține că potrivit dispozițiilor art.111, „partea care are interes poate sa facă cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului”.

Rezulta din textul legal enunțat ca pentru exercitarea acțiunii în constatare, câteva condiții cumulative se cer a fi îndeplinite: partea sa nu poată cere realizarea dreptului; partea sa justifice un interes; prin acțiune sa nu se urmărească constatarea existentei sau inexistentei unei „stări de fapt”.

Ori, astfel după cum rezulta din petitul menționat cu care a fost învestită prima instanța, reclamanții solicita tocmai constatarea unei stări de fapt, respectiv inexistenței încheierii de carte funciară.

Apelanții au mai arătat că acțiunea formulată tinde a reîntoarcerea în proprietatea lor a bunului imobil ce a fost preluat în mod ilegal și prin încălcarea în mod flagrant a legilor în vigoare când intimații și-au intabulat dreptul de proprietate. Or, aceste susțineri contrazic considerentele intrate în puterea lucrului judecat cuprinse în decizia de casare nr. 131/R/30.01.2013 a Curții de Apel B., potrivit cărora în cauză este o procedură de drept comun, ce vizează revenirea imobilului în proprietatea statului, care ar putea influența modul de soluționare a cauzei în temeiul Legii nr.10/2001, în funcție de modul de soluționare pe fond a pretențiilor reclamanților. Deci, este evident că în acest proces apelanții nu ar putea obține . lor, ci numai reîntoarcerea acestuia în patrimoniul statului, după care s-ar relua procedurile instituite de legea specială în materia restituirii proprietăților.

În ce privește criticile ce vizează respingerea petitului prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a încheierilor de carte funciară pentru lipsa încheierii de carte funciară, instanța reține că în motivele de drept ale cererii introductive de instanță reclamanții au invocat art. 50 din Legea nr. 7/1996 și, în mod generic, dispozițiile Decretului – Lege nr. 115/1938. Art. 50 din Legea nr.7/1996 (în forma în vigoare la data la care pârâții S. au solicitat Judecătoriei B. înscrierea în cartea funciară a dreptului lor de proprietate), dispune în sensul că:

,,În cazul în care judecătorul de la biroul de carte funciară admite cererea, dispune înscrierea prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții:

a) cerințele de validitate a actului juridic;

b) are deplină putere doveditoare;

c) indică numele părților;

d) individualizează imobilul cu numărul de parcelă;

e) este însoțit de o traducere legalizată, dacă nu este întocmită în limba română.

Încheierea va cuprinde determinarea dreptului sau a faptului, indicarea numărului parcelei și a cărții funciare, precum și a părții cărții funciare în care urmează a se face înscrierea.

În cazul în care identificarea cadastrală a parcelei nu este posibilă, pe baza datelor existente, vor fi folosite schițe de plan vizate de oficiul județean de cadastru, geodezie și cartografie.”

La data promovării cererii de intabulare de către pârâții S. a dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu erau încă în vigoare prevederile Decretul-lege nr. 115 din 27 aprilie 1938, invocat de altfel și de reclamanți în motivele de drept ale cererii de chemare în judecată, act normativ pe deplin aplicabil în această zonă a țării. Decretul – lege nu și-a încetat aplicarea, astfel încât înscrierea în cartea funciară a reclamanților trebuia să respecte prevederile acestuia.

Ca urmare, chiar și în condițiile Decretului Lege nr.115/1938, trebuia pronunțată o încheiere de admitere a cererii de înscriere în cartea funciară. Legea nu prevede însă sancțiunea aplicabilă în cazul în care lipsește o astfel de încheiere. Nulitatea este sancțiunea care intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate ale actului civil. Or, legalitatea înscrierii dreptului în cartea funciară nu depinde a existența încheierii de carte funciară, ci de legalitatea actelor care au stat la baza intabulării. Nu poate fi imputată pârâților S. modalitatea defectuoasă în care instituția abilitată de lege a înțeles să-și exercite atribuțiile, acest mod de lucru fiind confirmat prin adresa de la fila 81 din dosarul primei instanțe, din cel de-al II-lea ciclu procesual. Chiar dacă s-ar aprecia că lipsa încheierii de carte funciară atrage nulitatea înscrierii în evidențele de cf a dreptului de proprietate, nu poate fi ignorat faptul că acest demers ar fi lipsit de finalitate, de vreme ce pârâții ar putea obține, în baza unei noi cereri adresate biroului de cadastru și publicitate imobiliară, înscrierea dreptului lor.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termen, motivat, recurenții reclamanți Ș. E. și Ș. I. D., criticând decizia pentru nelegalitate și solicitând admiterea recursului, desființarea deciziei și admiterea acțiunii reclamanților cu următoarele considerente:

Instanța de judecată nu poate pronunța o hotărâre întemeiată pe considerentele care privesc o lacună legislativă și care produce efectele generate de respingerea acțiunii recurenților, pe motiv că legea nu prevede o sancțiune aplicabilă în această situație.

Instanța investită cu această acțiune ar fi trebuit să procedeze la aplicarqa principiilor care guvernează instituția nulității și să constate astfel că au fost încălcate norme cu caracter imperativ, de un interes general a căror nerespectare atrage în mod inerent sancțiunea nulității absolute.

Astfel, în cuprinsul hotărârii atacate, instanța de apel reține în mod straniu că și dacă s-ar aprecia că lipsa încheierii de CF ar atrage nulitatea înscrierii în evidențele de CF a dreptului de proprietate, nu poate fi ignorat faptul că acest demers ar fi lipsit de finalitate.

Intimații pârâți S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. și M. B., au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului, iar intimații pârâți S. au formulat concluzii scrise.

Analizând recursul formulat, instanța constată că nu este fondat.

Recurenții reclamanți încearcă să obțină restituirea în natură a imobilului nerespectând dispozițiile legii speciale, Legea nr. 10/2001.

De la . Legii nr._, accesul la un proces echitabil, poate fi realizat și în condițiile și căile prevăzute de legea nouă.

Recurenții s-au prevalat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, însă modificarea le-a fost respinsă prin decizia nr. 854/2010 a ., în prezent contestată în dosarul nr._ .

Imobilul revendicat de reclamanți se află în proprietatea și posesia pârâților S., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 9/1996, încheiat cu . proprietate al cumpărătorilor s-a înscris în CF în baza sentinței civile nr. 2228/2001 a Judecătoriei B. – fila 44 din dosarul Judecătoriei B., vol. I.

Așadar, lipsa fizică a unei încheieri de CF nu afectează substanța dreptului pârâților din moment ce intabularea dreptului de proprietate al acestora s-a dispus pe cale judecătorească.

Fără a anula contractul pârâților, imobilul nu reintră în proprietatea S. Român și apoi în proprietatea recurenților doar pentru simplul considerent că înainte de preluarea de către S. Român prin Decretul nr. 223/1974, imobilul a aparținut recurenților.

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin Decizia nr. 33/2008, pronunțată în dosarul nr. 60/2007 în recursul în interesul legii: „Concursul dintre legea specială și cea generală, se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului8, convenția are prioritate.

Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice”.

Așadar, în speță, prin prezenta restituire în natură a imobilului către pârâții proprietari, pe calea acțiunii de drept comun, se aduce atingere dreptului de proprietate al subdobânditorilor – cumpărători ale căror contracte de vânzare-cumpărare nu a fost anulat.

Recurenții nu justifică „speranța legitimă” în legătură cu bunul revendicat, neexistând în speță o soluție de constatare a nevalabilității titlului statului.

Singurul control asupra putând fi realizat în condițiile Legii nr. 10/2001, care califică drept „abuzive” toate actele de preluare a proprietății imobilelor în intervalul 6.03.1945 – 22.12.1989.

În consecință, nu poate fi primit recursul reclamanților pentru motivele invocate cu indicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, nefiind încălcată o dispoziție legală la care instanța de apel a făcut trimitere ( ex. Decretul-Lege nr. 115/1938, art. 50 din Legea nr. 7/1996, în special decizia de RIL nr. 33/2008).

Intimații pârâți au declarat prin avocatul ales că vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurenții reclamanți Șoarec E. și Șoarec I. D., împotriva deciziei civile nr. 491/18. 09.2014 as Tribunalului B., pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 21 ianuarie 2015.

Președinte,

A. P.

Judecător,

C. Ș.

Judecător,

G. C.

Grefier,

G. G.

Red. .

Dact. GG – 23.02.15

2 ex.

Red. Apel – A.B. (TBv)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 33/2015. Curtea de Apel BRAŞOV