Anulare act. Sentința nr. 190/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. P.

Judecător D. N.

Grefier M. C.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului formulat de reclamantul N. N. împotriva sentinței civile nr.190 din 19 martie 2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 28 mai 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată.

În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 3 iunie 2015.

CURTEA

Deliberând asupra apelului declarat constată următoarele:

În cadrul dosarului civil nr._, aflat pe rolul Tribunalului C., pârâtul N. N. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat anularea contractului de tranzacție încheiat cu U. Ș. S., autentificat sub nr. 288/09.04.2012 de BNP N. M. C..

În ședința publică din data de 8.05.2014 instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale și formarea unui nou dosar, cererea fiind înregistrată sub nr. de dosar_ .

Prin sentința civilă nr. 190/19.03.2015, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, s-au respins excepțiile tardivității cererii invocată de pârâtul U. Ș. S. prin întâmpinare, nulității cererii și puterii de lucru judecat, cât și cererea formulată de reclamantul N. N., în contradictoriu cu pârâtul U. Ș. S., având ca obiect anularea contractului de tranzacție autentificat sub nr. 288/09.04.2012 de BNP N. M. C. ca neîntemeiată. S-a luat act de renunțarea reclamantului la judecata acțiunii în contradictoriu cu pârâta S. M..

În considerentele sentinței pronunțate prima instanță a reținut următoarele:

Astfel, analizând excepția tardivității cererii reconvenționale prima instanța reține că sancțiunea nedepunerii în termen a cererii reconvenționale nu este respingerea sa ca tardivă ci înregistrarea separată și formarea unui nou dosar, adică exact cum s-a procedat în prezenta speță. Oricum, tardivitatea depunerii cererii reconvenționale trebuia invocată în cadrul judecării dos. în care aceasta a fost formulată și la momentul depunerii acesteia, nu după înregistrarea sa separată ca un nou dosar. Or, la momentul depunerii, în mod corect reprezentantul pârâților a arătat că se impune judecarea sa separată. Pentru aceste considerente excepția urmează a fi respinsă.

Asupra excepției nulității cererii prima instanța constată că acest aspect invocat de pârât, respectiv faptul că pârâtul avea aceeași calitate cu N. N., or cererea reconvențională presupune a avea pretenții de la reclamant, nu are nicio relevanță în contextul disjungerii cererii reconvenționale și înregistrării ei pe cale separată ca o cerere distinctă, anularea contractului de tranzacție fiind evident că nu poate fi solicitată decât în contradictoriu cu cealaltă parte contractantă, respectiv pârâtul U., această precizare fiind menționată expres în finalul cererii reconvenționale.

În ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat prima instanța reține că potrivit art. 28 NCPP hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Or, în speță, prin sentința penală invocată ( fila 27) a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de pârât pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare și șantaj. Prin urmare, instanța penală a constatat, cu autoritate de lucru judecat, doar inexistența infracțiunii respective, fără a se pronunța asupra unor eventuale vicii de consimțământ, fapt de altfel menționat în cuprinsul sentinței ( fila 34). Prin urmare, nu se poate reține existența puterii de lucru judecat prin raportare la obiectul prezentei acțiuni..

Pe fondul cauzei prima instanța constată că motivele de nulitate invocate de către reclamantul N. vizează, pe de o parte, existența unor vicii de consimțământ la încheierea actului, pe de altă parte nerespectare procedurii de autentificare a actelor notariale.

O primă precizare se impune respectiv aceea că contractul de tranzacție a fost perfectat după data intrării în vigoare a noului Cod Civil, prin urmare în speță sunt incidente prevederile art. 2273 NCC, conform cărora ,,tranzacția poate fi afectată de aceleași cauze de nulitate ca orice alt contract. Cu toate acestea, ea nu poate fi anulată pentru eroare de drept referitoare la chestiunile ce constituie obiectul neînțelegerii părților și nici pentru leziune.”

În primul rând, reclamantul a arătat că s-a aflat în eroare cu privire la natura și obiectul contractului, erorr in negotio, întrucât a crezut că tranzacția se referă la renunțarea din partea sa la o sumă de bani din plata prețului cotei-părți din teren și nu la înstrăinarea cotei din teren, ceea ce atrage nulitatea absolută a contactului. Astfel, reclamantul susține că pârâtul i-a propus să semneze un act prin care el să renunțe la restul de 100.000 Euro care i s-ar mai fi cuvenit, urmând a mai primi suma de 10.000 Euro de la pârât. Susținerile reclamantului sunt contradictorii, pe de o parte susținând că nu a vrut să înstrăineze cota sa parte din teren, pe de altă parte susținând că în cazul în care mai primea 10.000 Euro din restul de 110.000 Euro „ca urmare convenției de vânzare” nu mai avea alte pretenții și urma înstrăinarea.

Se reține că Noul cod civil schimbă regimul juridic al erorii asupra naturii contractului, error in negotio, cu consecința aplicării nulității relative în locul nulității absolute a actului. În acest sens, art. 1207 NCC prevede că partea care, la momentul încheierii contractului, se afla într-o eroare esențială poate cere anularea acestuia, respectiv nulitatea relativă.

Însă, art. 1208 NCC prevede că „contractul nu poate fi anulat dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi, după împrejurări, cunoscut cu diligențe rezonabile”. Astfel, Noul cod civil reglementează, cu titlu de noutate legislativă, o condiție a erorii – viciu de consimțământ, respectiv aceea ca eroarea să fie scuzabilă, în sensul de a nu fi imputabilă celui ce o invocă, ignoranței, pasivității sau lejerității acestuia. Această cerință trebuie să fie întrunită atât în privința erorii de fapt cât și în privința erorii de drept. Astfel, pentru a conduce la anularea contractului, eroarea trebuie să fie esențială și scuzabilă. Prin art. 1208 se sancționează neîndeplinirea de către pretinsa victimă a erorii a obligației de a se informa cu prilejul încheierii contractului.

În speță, contractul de tranzacție încheiat cuprinde trei pagini în care este redat practic întreg litigiul dintre părți. Numele reclamantului, ca și diferite sume de bani, apar în mod repetat în cuprinsul actului, prin urmare este puțin credibil că reclamantul a înțeles să semneze un act încheiat de asemenea manieră fără a-i citi în întregime conținutul sau fără măcar a parcurge câteva clauze, caz în care i-ar fi atras atenția cel puțin sumele de bani.

În legătură cu același aspect, sintagma „cu diligențe rezonabile” presupune efectuarea unor acțiuni normale, în condițiile contractului preconizat, de către partea interesată, pentru a verifica toate aspectele relevante pentru formarea unui consimțământ valabil, ceea ce exclude eroarea grosieră din câmpul de cuprindere al viciului erorii. Or, a nu citi deloc sau măcar în parte conținutul actului pe care îl semnezi nu poate reprezenta pentru o persoană obișnuită, cum este reclamantul, o eroare scuzabilă.

În continuare, reclamantul a invocat faptul că consimțământul său a fost viciat prin dol și violență, fără a arăta în ce constă dolul, iar în ce privește violența aceasta ar fi constat în amenințarea cu exercitarea unor acțiuni în justiție sau de executare silită din partea pârâtului.

În acest sens, conform art. 1214 NCC, dolul este compus din două elemente, un element material, obiectiv și un element subiectiv, intențional. Elementul material poate consta atât într-o acțiune (fapt comisiv sau conduită pozitivă), cât și într-o inacțiune (fapt omisiv sau conduită negativă). Dolul, atât în forma sa comisivă, cât și în cea omisivă, trebuie să fie comis cu intenție, adică una dintre părți să întrebuințeze mijloace dolosive, „frauduloase” sau să omită anumite împrejurări relevante, „în mod fraudulos”. În speță reclamantul nu a indicat în ce ar consta în concret manoperele dolosive ale pârâtului prin care acesta a urmărit să obțină încheierea tranzacției.

Mai mult, dolul nu se presupune. Fiind un fapt juridic stricto sensu, dolul trebuie dovedit prin orice mijloc de probă. În speță, reclamantul nu a indicat nici în ce constă dolul, nici care ar fi dovezile în sprijinul tezei sale. Acesta nu a solicitat nici măcar interogatoriul pârâtului ci, dimpotrivă, a renunțat expres la acest mijloc de probă.

În ceea ce privește violența instanța reține că, potrivit art. 1217 NCC, constituie violență și temerea insuflată prin amenințarea cu exercițiul unui drept făcută cu scopul de a obține avantaje injuste. Amenințarea cu exercițiul unui drept nu este, în sine, constitutivă de violență, ea se încadrează în noțiunea de amenințare legitimă și nu are caracter delictual, săvârșindu-se în baza unei permisiuni legale. Amenințarea cu exercițiul unui drept devine constitutivă de violență în situația în care este făcută cu scopul de a obține avantaje injuste.

În speță, pârâtul U. l-a notificat pe reclamant să se prezinte în fața notarului pentru a perfecta contractul sau rezilia promisiunea de vânzare cumpărare și a îi restitui banii plătiți până atunci, în caz contrar urmând a intenta acțiuni în justiție pentru recuperarea banilor și a solicita daune. Astfel, pârâtul nu a făcut altceva decât să solicite reclamantului să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract, într-un fel sau altul. Nu reiese defel că pârâtul a urmărit să obțină un avantaj injust în condițiile în care plătise deja suma de 370.000 Euro pentru un teren al cărui regim juridic și faptic nu îl cunoscuse pe deplin la momentul încheierii actului ( existența acestor impedimente fiind consfințită și prin sentința civilă nr. 1496/18.06.2013 a Tribunalului M.).

De altfel, pârâtul a încercat să obțină rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare pe calea unei acțiuni în justiție ce a format obiectul dosarului_ . În dosarul respectiv, pârâtul N. N., actualul reclamant, a formulat o cerere de intervenție în interesul pârâtei S. M. prin care a solicitat respingerea rezoluțiunii, atitudine din care rezultă că acesta era de acord cu înstrăinarea în continuare a cotei sale de teren. Prin sentința civilă nr. 1496/18.06.2013 a Tribunalului M. ( rămasă irevocabilă prin respingerea apelului și apoi a recursului) s-a respins cererea de constatare a rezoluțiunii promisiunii de vânzare-cumpărare.

Mai mult, în contextul în care prețul imobilului a fost fixat în septembrie 2008, iar tranzacția a fost încheiată în aprilie 2012, la mai bine de trei ani, în contextul în care prețul imobilelor a scăzut drastic pe fondul crizei economice notorii, iar pârâtul a achitat în tot acest timp suma de 370.000 Euro dintre care 185.000 Euro reclamantului, sumă care ar fi fost purtătoare de dobânzi în cazul restituirii, nu se poate reține existența unui avantaj injust pentru pârât, obținut cu ocazia încheierii acestui act.

Mai mult, dacă acceptăm teza propusă de reclamant acesta ar fi fost de acord să mai primească doar 10.000 Euro, urmând a renunța la restul de 100.000 Euro ce i s-ar fi cuvenit conform promisiunii de vânzare-cumpărare.

De altfel, și cu privire la suma de bani primită de reclamant susținerile acestuia sunt contradictorii. Astfel, prețul inițial a fost de 550.000 Euro, câte 275.000 Euro pentru fiecare. Dacă reclamantul a primit suma de 167.000 Euro, așa cum afirmă, acestuia nu i s-ar mai fi cuvenit decât 108.000 Euro, nicidecum 110.000 Euro, cum susține că s-ar fi înțeles în fapt cu pârâtul.

Concluzionând, prima instanța reține că nu s-a făcut dovada vicierii consimțământului reclamantului în niciuna din modalitățile invocate cu ocazia încheierii actului respectiv.

În ceea ce privește nerespectarea procedurii de autentificare a actelor notariale instanța reține că în cuprinsul încheierii de autentificare s-a menționat faptul că reclamantul, prezent în fața notarului public și la sediul acestuia, după citirea actului a semnat toate exemplarele sale și a consfințit la autentificarea acestuia. Or, înscrisul autentic face dovadă până la declararea sa ca fals cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, demers ce poate fi realizat fie prin înscrierea în fals ( procedură ce nu a fost inițiată de către reclamant), fie în cadrul unui proces penal. Or, prin sentința penală nr. 41/2013 a Curții de Apel Bacău s-a consfințit deja rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de notarul public N. M. cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de fals cu ocazia perfectării contractului de tranzacție ( fila 41). În consecință, nu s-a făcut dovada contrară celor menționate, astfel că nici acest motiv de nulitate nu a fost reținut de instanță.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul N. N. solicitând admiterea apelului, schimbarea sau modificarea/anularea sentinței apelate, ca fiind nelegale și netemeinice și trimiterea cauzei în vederea rejudecării la oricare altă instanță competentă și egală în grad din circumscripția Curții de Apel B., cu excepția instanței care a pronunțat hotărârea apelată, eventual la Tribunalul Harghita.

Apelantul invocă prevederile art. 297, teza a II a Cod procedură civilă și solicită trimiterea cauzei spre rejudecare oricărei alte instanțe egale în grad din circumscripția Curții de Apel B. față de modul de judecare și modul de pronunțare a soluției din acest dosar și din dosarul nr._, din care a fost disjuns acest dosar.

Apelantul susține că motivele de apel vizează în special, nelegalitatea hotărârii atacate deoarece sentința civilă nr. 190/19.03.2015 a fost pronunțată de un complet legal constituit CC14, însă judecarea cauzei s-a făcut de completul CC5.

Se arată că judecata pe fond a dosarului nr._ s-a făcut de completul CC5 în fața căruia s-au formulat toate cererile, s-au invocat toate excepțiile și au fost propuse și administrate toate probele, urmând ca instanța să pronunțe soluția.

Apelantul menționează că înainte de pronunțare și în urma depunerii concluziilor scrise, președintele completului CC5 care a soluționat pe fond și care a lăsat cauza în pronunțare, în mod neînțeles a formulat cerere de abținere de la pronunțare, cererea fiind admisă, iar cauza urmând procedura de repartizare a dosarului.

Apelantul susține că în fața completului CC14 nu s-au formulat cereri, nu s-au invocat excepții, nu s-au administrat noi, practic nu s-a îndeplinit nici un fel de act de procedură, instanța învestită cu pronunțarea soluției nu a fost și instanța care a judecat în prima instanță.

Prin încheierea din ședința camerei de consiliu la data de 28.05.2015 s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de apelantul N. N. și a fost scutit apelantul de plata taxei de timbru datorată pentru apel, în cuantum de 5910 lei.

Prin întâmpinarea formulată intimații U. Ș. S. și U. R. au solicitat respingerea apelului declarat ca nefundat.

În apel nu au fost administrate probe noi.

Examinând actele și lucrările dosarului, în conformitate cu prevederile art. 295 alin.1 Cod procedură civilă, curtea retine următoarele:

Din dosarul primei instanțe reiese că primul termen de judecată acordat în dosarul nou format, ca urmare a disjungerii cererii reconvenționale formulate în dosarul_ a fost la data de 05.06.2014, când s-a amânat cauza pentru ca reclamantul să-și precizeze acțiunea, în sensul de indica valoarea obiectului cererii, în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru și pentru a depune la dosar contractul de tranzacție a cărui nulitate o solicită.

La termenul din 04.09.2014 a fost stabilită taxa de timbru datorată, în cuantum de 11.821,03 și s-a amânat cauza pentru a se depune taxa judiciară de timbru de care reclamant.

La termenul din data de 09.10.2014 cauza a fost amânată pentru ca Administrația Finanțelor Publice Bacău și Primăria Bacău să depună o . înscrisuri necesare soluționării cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamantul N. N..

Prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 04.11.2014 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant și a fost scutit reclamantul de plata taxei de timbru în cuantum de 11.821,03 lei

La termenul din data de 09.10.2014 cauza a fost amânată în lipsa părților, aducându-li-se acestora la cunoștință să propună probe pentru soluționarea cauzei.

La termenul din 25.11.2014 se prezintă doar pârâții, iar instanța le dă cuvântul pe excepțiile invocate și asupra fondului cauzei și rămâne în pronunțare, amânând pronunțarea la data de 02.12.2014.

Prin încheierea de la termenul 02.12.2014 se repune cauza pe rol, față de cererea de amânare formulată de reclamant și se fixează termen pentru judecată la data de 08.01.2015.

La termenul din data de 08.01.2015 cauza a fost amânată ca urmare a cererilor de amânare formulate de reclamant și de pârâți.

Reclamantul depune la dosar la data de 05.02.2015 un înscris intitulat "nota completatoare a cererii introductive". În înscrisul depus la dosar reclamantul a făcut o . referiri privind activitatea președintele completului de judecată învestit cu soluționarea dosarului, care au determinat președintele de complet să formuleze cerere de abținere(f. 182 dosar fond).

Din încheierea de ședință de la termenul din 05.02.2015 rezultă că instanța a rămas în pronunțare pe excepția tardivității modificării acțiunii și pe fondul cauzei și având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 12.02.2015.

În urma admiterii cererii de abținere formulate de doamna judecător D. M. V., în dosarul nr._, cauza se repartizează completului C14.

Cauza este repusă pe rol, iar la termenul din 12.03.2015 președintele completului care a primit cauza în urma repartizării din data de 12.02.2015 pune în discuție probele constatând că reclamantul solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar. De asemenea, instanța a pus în discuție excepțiile invocate de pârâți și a dat cuvântul pârâtului U. Ș. S. (care era singura parte prezentă) pe fondul cererii, amânând pronunțarea la data de 19.03.2015.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că singura proba administrată în cauză a fost proba cu înscrisuri, iar completul învestit inițial nu a soluționat nicio excepție invocată de părți. Cererile formulate de părți și soluționate de completul inițial învestit nu au avut nicio înrâurire asupra soluției finale pronunțate în cauză deoarece au fost cereri de amânare a judecății și cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant.

Unul din principiile fundamentale ale procesului civil este principiul nemijlocirii care impune ca probele să fie administrate de către instanța care judecă procesul, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

În speță, fiind vorba de proba cu înscrisuri instanța care a pronunțat sentința apelată a administrat această probă și a luat la cunoștință în mod nemijlocit de conținutul înscrisurilor aflate la dosar.

De asemenea, instanța de apel apreciază că au fost respectate și principiile contradictorialității și oralității, cauza fiind repusă pe rol în urma noii repartizării din data de 12.02.2015, părțile având posibilitatea să pună concluzii atât pe excepții cât și pe fondul cauzei în fața completului care a pronunțat sentința.

În cauză nu sunt incidente prevederile art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă deoarece prima instanța a soluționat cauza pe fond, cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale pe care le au părțile.

Pentru motivele arătate, curtea apreciază că sunt neîntemeiate motivele de apel invocate și pe cale de consecință, în temeiul art. 296 din codul de procedură civilă va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelantul N. N., împotriva sentinței civile nr. 190/19.03.2015, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, pe care o va păstra ca legală și temeinică.

Potrivit art. 19 alin. 1 OUG nr. 51/2008, dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, iar față de soluția de respingere a apelului ce urmează a fi pronunțată, instanță va constata că suma de 5910 lei, reprezentând ajutor judiciar de care a beneficiat apelantul, rămâne în sarcina statului.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelantul N. N., împotriva sentinței civile nr. 190/19.03.2015, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, pe care o păstrează.

Suma de 5910 lei, reprezentând ajutor judiciar de care a beneficiat apelantul, rămâne în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 03.06.2015.

Red. DN – 3.07.15

Rehnored. GG – 9.07.15

5 ex.