Legea 10/2001. Decizia nr. 1103/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1103/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 1103/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1103/AP Dosar nr._
Ședința publică din data de 28 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. Ș. - judecător
Judecător: D. N.
Grefier: N. A.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de pârâții M. B. prin primar, . B. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. pentru S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.215/D din data de 15 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 7 septembrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 14 septembrie 2015, apoi pentru astăzi 28 septembrie 2015.
CURTEA :
Constată că prin sentința civilă nr.215/D din 15.12.2014, Tribunalul B. a admis, astfel cum a fost completată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții W. G. A. Ernest, Tshudi M. și W. I. M., în contradictoriu cu pârâții M. B., reprezentat legal de Primar, . B., S. R., reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional de Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și . B..
A admis cererea reconvențională formulată de pârâta . contradictoriu cu reclamanții W. G. A. Ernest, Tshudi M. și W. I. M. și cu pârâții M. B., . și S. R..
A dispus înscrierea în cartea funciară nr._- C1-U4 B., provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. 516 B., sub nr. cadastral 9561-C1-U15 identic cu numărul topografic 5604/1-5604/2-5603 totul /10 a dreptului de proprietate al pârâtei . în conformitate cu dispozițiile legii nr. 15/1990 și ale HGR nr. 834/1991 .
A dispus înscrierea corectă în evidențele de carte funciară a compunerii imobilului mai sus indicat, respectiv apartamentul nr. 10, situat în imobilul din B., .. 5, regim S+ P, compus din: 2 spații comerciale, cămară, casa scării și 3 încăperi pivniță.
A dispus înscrierea în cartea funciară nr. 514 B., sub nr. top. 5602/1/1 a dreptului de proprietate al pârâtului S. R., dobândit cu titlu de naționalizare în temeiul Decretului nr. 92/1950.
A constatat nelegalitatea emiterii de către pârâta . Deciziei nr. 1/24.04.2008.
A dispus restituirea în natură către părțile reclamante a imobilului situat în M. B., Piața Sfatului nr. 6, . cartea funciară nr. 514 B., sub nr. top. 5602/1/1 și a cotei de 9/36 parte din părțile de uz comun, care sunt: terenul cu număr cadastral_, în suprafață de 882 mp., fațada, fundația, zidurile, casele scărilor cu scările, ..
A dispus întabularea în evidențele de carte funciară a dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului mai sus identificat, cu titlu de restituire în temeiul dispozițiilor legii nr. 10/2001.
A respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Urmând procedura prealabilă obligatorie instituită de legea nr. 10/2001, părțile reclamante au înregistrat, prin intermediul executorului judecătoresc, pe rolul pârâtului M. B. și pe rolul pârâtei . o notificare, prin care au solicitat a le fi restituit în natură apartamentul nr. 1 din imobilul situat în M. B., Piața Sfatului nr. 6, înscris în cartea funciară nr. 514 B., sub nr. top. 5602/1/1.
Pârâtul M. B. a declinat, în favoarea pârâtei ., competența de soluționare a acestei notificări, pârâtă care, la rândul ei, a declinat, în favoarea pârâtei . de soluționare a notificării, întrucât, potrivit mențiunilor existente în evidențele de publicitate imobiliară, bunul imobil ce constituie obiectul material al notificării se află în patrimoniul acesteia.
P. decizia nr. 1/24.04.2008, pârâta . propus acordarea de despăgubiri bănești în condițiile reglementate de Titlul VII din legea nr. 247/2005, în favoarea părților reclamante, ca măsură de restituire în echivalent a spațiului comercial situat în M. B., .. 6, . cartea funciară nr. 514 B., sub nr. top. 5602/1/1, ce constituie obiectul dreptului său de proprietate.
Întrucât împotriva acestei decizii nu a fost exercitată calea de atac instituită de prevederile art. 26 alin. 3 din legea nr. 10/2001, ea a fost trimisă Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în vederea punerii în aplicare.
Potrivit probelor ce au fost administrate în cauză, constând în adresele pe care pârâta . le-a efectuat către instituția anterior indicată pentru a obține informații cu privire la stadiul de soluționare a dosarului ce vizează părțile reclamante și în răspunsurile întocmite de către această autoritate, până în prezent, analiza acestui dosar nu a fost finalizată și nu au fost stabilite sau acordate despăgubiri.
Așa cum s-a arătat, în cadrul prezentului proces i s-a solicitat instanței să verifice și să statueze cu privire la corectitudinea înscrierilor efectuate în evidențele de carte funciară cu privire la bunul imobil ce constituie obiectul material al notificării pe care părțile reclamante au formulat-o în temeiul legii nr. 10/2001 și implicit asupra legalității deciziei pe care pârâta . emis-o în soluționarea acestei notificări.
În vederea lămuririi aspectelor de fapt ce vizează modul de identificare în regim de carte funciară a bunului imobil din litigiu, tribunal a dispus ca în cauză să fie administrată proba cu expertiza tehnică judiciară, desemnând-o în calitate de expert pe P. V. Garofița.
P. raportul de expertiză tehnică judiciară, expertul numit în cauză a arătat că imobilul în litigiu este situat în M. B., Piața Sfatului nr. 6, . înscris în cartea funciară nr. 514 B., sub nr. top. 5602/1/1.
În urma identificării scriptice, rezultă faptul că apartamentul nr. 1 este situat la parterul imobilului mai sus arătat și este compus din local de prăvălie, 3 magazii, având cota de 9/36 din părțile de uz comun și constituie obiectul dreptului de proprietate al pârâtei . dobândit de aceasta în temeiul legii nr. 15/1990 și al HGR nr. 834/1991.
Acest imobil a fost identificat corect din punct de vedere administrativ, însă identificarea sa în regim de carte funciară este eronată. Datele de identificare corectă a imobilului în regim de carte funciară fiind: cartea funciară nr._- C1-U4Brașov( provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. 516 B.), sub număr cadastral 9561 C1-U15 identic cu numărul topografic ( 5604/1-5604/2-5603)/10, acesta fiind spațiul ce se află în proprietatea și în posesia pârâtei .>
Acest raport de expertiză a fost întregit cu suplimentul ce cuprinde răspunsul expertului la obiecțiunile ce au fost formulate de către părțile reclamante, obiecțiuni admise de către instanța de judecată, prin care expertul a dus explicații suplimentare modalității de identificare faptică și în regim de carte funciară a imobilului din litigiu, și a fost avizat de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară B. conform procesului – verbal de recepție nr. 2539/24.11.2014.
P. urmare, din probele analizate anterior, rezultă că, la momentul la care a fost formulată de către părțile reclamante notificarea reglementată de prevederile legii nr. 10/2001 precum și la data la care această notificare a fost soluționată, identificarea în regim de carte funciară a bunului imobil ce constituie obiectul material al acesteia era eronată, ceea ce a fost de natură să influențeze atât desemnarea entității competente pentru soluționarea notificării, cât și modalitatea de restituire a acestui bun imobil.
Sub acest aspect, tribunalul a constatat că normele legii nr. 10/2001 sunt imperative, astfel că nesocotirea lor este de natură să atragă ineficacitatea actului juridic prin care a fost soluționată notificarea ce a fost promovată în temeiul acestui act normativ.
Scopul legii nr. 10/2001 este acela de a repara în integralitate foștilor proprietari ai imobilelor ce constituie obiectul său de reglementare( imobile preluat în mod abuziv de stat sau de alte organizații în perioada regimului comunist din România), respectiv succesorilor în drepturi ai acestora, prejudiciul pe care l-au încercat ca urmare a deposedării lor abuzive, ceea ce implică emiterea unor acte juridice eficiente în cadrul procedurii instituite de acest act normativ, care să emane de la adevăratul deținător al imobilului și care să aibă în vedere situația juridică reală a imobilului.
Cerințele mai sus indicate nu sunt îndeplinite de către decizia nr. 1/24.04.2008 emisă de către pârâta ., așa cum s-a subliniat, în realitate, aceasta nu are calitatea de actual deținător al imobilului notificat, în înțelesul legii nr. 10/2001, ea nedeținând niciun drept asupra acestui imobil, dreptul său de proprietate, dobândit în conformitate cu prevederile legii nr. 15/1990 și cu cele ale HGR nr. 834/1991,purtând asupra apartamentului nr. 10 din imobilul situat în M. B., .. 5.
Bunul imobil ce constituie obiectul material al notificării pe care părțile reclamante au formulat-o în temeiul legii nr. 10/2001 este reprezentat de apartamentul nr. 1 din imobilul situat în M. B., .. 5, imobil care se află în patrimoniul Statului R., fiind dobândit de acesta cu titlul de naționalizare de la antecesorii părților reclamante, în temeiul Decretului nr. 92/1950, imobil care, potrivit celor consemnate în HCL nr. 241/25.04.2005, face parte in domeniul privat al Municipiului B..
Față de considerentele ce preced, tribunal a apreciat că se impune a se constata nevalabilitatea deciziei nr. 1/24.04.2008 ce a fost emisă de către pârâta . fiind emisă cu nesocotirea dispozițiilor imperative ale legii nr. 10/2001.
Tribunalul a înlăturat apărările pe care pârâții M. B. și . le-au formulat în cauza de față sub aspectul analizat, pentru considerentele anterior expuse, precum și pentru că ineficiența actului juridic mai sus indicat s-a solicitat a fi constatată prin raportare la situația reală a bunului imobil ce constituie obiectul material al notificării, situație ce a fost stabilită doar în cadrul prezentului proces.
Așa cum s-a subliniat, părțile reclamante nu puteau să uzeze de prevederile art. 26 alin. 3 din legea nr. 10/2001 în condițiile în care nu se infirma printr-o hotărâre judecătorească nevalabilitatea înscrierilor ce au fost efectuate în evidențele de carte funciară cu privire la bunul imobil ce constituie obiectul notificării.
Culpa în emiterea deciziei mai sus indicată de către o entitatea căreia legea nu îi recunoaște competența de soluționare a notificării ce a fost promovată de către părțile reclamante le revine în exclusivitate autorului actului de preluare și actualului deținător al imobilului, care nu au efectuat demersurile necesare pentru identificarea în mod corect a acestui imobil și, pe cale de consecință, pentru stabilirea regimului juridic corect al acestuia.
Așa fiind, ca urmare a celor statuate anterior, instanța a analizat îndreptățirea părților reclamante de a obține restituirea în natură a bunului imobil în litigiu, iar în acest sens observă următoarele:
Potrivit evidențelor de publicitate imobiliară, imobilul pentru care părțile reclamante au urmat procedura instituită de legea nr. 10/2001 a constituit obiectul dreptului de coproprietate al numitelor W. E. Louise Hermnine( născută T.) și Winkler C. Gustovine ( născută T.).
Acest imobil a fost preluat de către S. R. cu titlu de naționalizare în temeiul prevederilor Decretului nr. 92/1950.
După data trecerii imobilului în proprietatea statului, s-a procedat la dezmembrarea acestuia într-un număr de 10 unități locative, identificate ca fiind apartamentele 1-10 ale imobilului situat în M. B., . Piață 23 August) nr. 6 .
Întrucât potrivit evidențelor de carte funciară, anterior intrării în vigoare a legii nr. 10/2001, apartamentele 3,4,6,6,7,8 și 10 nu au constituit obiectul material al unor acte juridice translative de proprietate, părțile reclamante au sesizat instanțele judecătorești, pe calea dreptului comun, solicitând a se constata nevalabilitatea titlului în temeiul căruia aceste apartamente au trecut în patrimoniul statului, a se dispune rectificarea evidențelor de publicitate imobiliară, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea statului și înscrierii dreptului lor de proprietate, cu consecința predării către ele a proprietății și posesiei acestor imobile.
Cererea de chemare în judecată astfel formulată a fost admisă prin sentința civilă nr. 5721/1998 a Judecătoriei B., ce a devenit definitivă și irevocabilă ca urmare a respingerii căilor de atac ce au fost exercitate împotriva sa, iar dispozițiile sale au fost înscrise în cartea funciară.
P. hotărârea judecătorească menționată s-a constatat nevalabilitatea titlului cu care au fost preluat din proprietatea persoanelor mai sus indicate și trecute în proprietatea statului imobilele revendicate, precum și calitatea părților reclamante de succesoare în drepturi ale proprietarilor inițiali ai acestor imobile, statuările astfel făcute intrând în puterea lucrului judecat și având natura juridică a unor prezumții legale absolute, conform dispozițiilor art. 1200 pct. 4 din Codul civil( 1864)
Din dispozițiile art. 1 al 1 din Legea nr. 10∕2001 rezultă că obiectul de reglementare al acestui act normativ îl constituie măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139∕1940 asupra rechizițiilor.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin.1 lit. a din Legea nr. 10∕2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar art.4 alin 2 din același act normativ stipulează că de prevederile Legii nr. 10∕2001 beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.
Art. 22 din Legea nr. 10∕2001, în redactarea pe care acesta a avut-o la data formulării notificării, prevedea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe ale notificării, odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Acest termen a fost prorogat succesiv și a expirat la data de 1.07.2003.
Aceste dispoziții legale au fost modificate prin Legea nr. 247∕2005, astfel că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10∕2001 republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, ori, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate pot fi depuse până la soluționarea notificării.
De asemenea, în urma modificării Legii nr. 10∕2001 prin Legea nr. 247∕2005, art. 24 al 1 și 2 din actul normativ menționat statuează că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat și a calității de succesor în drepturi al fostului proprietar al acestuia, art. 22.1 lit. d din Normele Metodologice de Aplicare Unitară a Legii nr. 10∕2001 prevede că prin acte doveditoare se înțelege orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau de ascendentul∕ testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoria de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective).
În ceea ce privește actele juridice care atestă calitatea de moștenitor, art. 22.1 lit. b din Normele Metodologice de Aplicare Unitară a Legii nr. 10∕2001, statuează că acestea constau în certificat de moștenitor, testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate.
Materialul probator administrat în cauză este de natură a atesta atât dreptul de proprietate al antecesorilor părților reclamante asupra imobilului revendicat și preluarea acestuia de către stat în perioada de referință a Legii cât și calitatea acestor părți de succesor în drepturi ai proprietarilor inițiali al imobilului revendicat .
Așa fiind, tribunalul, având în vedere considerentele ce preced a reținut că părțile reclamante au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea bunului imobil în litigiu, conform prevederilor art. 3 alin. 1 lit a din legea nr. 10/2001 coroborat cu cele ale art. 4 alin. 2 din același act normativ, fiind succesorii în drepturi ai proprietarilor inițiali ai imobilului.
Sub aspectul modalității de restituire a imobilului în litigiu, tribunalul a reținut că principiul instituit de legea nr. 10/2001 este acela al restituirii în natură a imobilelor ce constituie obiectul său de reglementare, restituirea în echivalent putând opera numai în acela situații expres și limitativ reglementate de lege în care măsura restituirii în natură nu poate fi instituită.
Tribunalul a reținut că, în speță, nu a fost dovedită existența vreunuia dintre cazurile de excepție de la principul restituirii în natură a imobilelor ce formează obiectul de reglementare a Legi nr. 102001 astfel că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) și cu cele ale art. 7 și 9 din actul normativ menționat, părțile reclamante trebuie să beneficieze de restituirea în natură a imobilului ce a constituit obiectul dreptului de antecesorilor lor.
În acest sens, instanța a observat că bunul imobil din litigiu nu a format obiectul material al unor acte juridice translative de proprietate, ci doar al unor contracte de închiriere a căror valabilitate a expirat, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 119- 139 din volumul II al dosarului.
Așa fiind, tribunalul, în baza considerentelor mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 33 din legea nr. 1996, precum și a celor ale art. 3 alin. 1 lit a., art. 4 alin. 2, art. 7 și 9 din legea nr. 10/2001, a admis, astfel cum a fost ulterior completată, cererea principală de chemare în judecată, precum și cererea reconvențională ce a fost formulată în cauză și a dispus potrivit dispozitivului prezentei sentințe.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a părților pârâte la plata cheltuielilor de judecată, instanța a apreciat că aceasta nu poate fi admisă, pentru considerentele ce succed:
Conform prevederilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, la baza acordării cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, astfel că partea din vina căreia a fost declanșat procesul civil este obligată să suporte aceste cheltuieli.
Reclamanții au sesizat instanțele judecătorești pentru a obține restituirea în natură a imobilului mai sus identificat, or, așa cum s-a arătat, pentru atingerea acestei finalități se impune rectificarea evidențelor de carte funciară, operațiune juridică ce nu putea fi realizată decât printr-o hotărârea judecătorească, astfel că părțile menționate sunt obligate să suporte costurile aferente punerii în acord a mențiunilor din evidențele de publicitate imobiliară cu situația reală a imobilului.
De asemenea, pentru a obține finalitatea despre care s-a făcut vorbirea anterior s-a impus a se constata și a se declara ineficiența deciziei pe care pârâta . emis-o în procedura de soluționare a notificării pe care părțile menționate au promovat-o în temeiul legii nr. 10/2001, operațiuni juridice ce erau în căderea exclusivă a instanței de judecată, situație în care nu se poate reține refuzul nejustificat al părților pârâte de soluționare a notificării în sensul solicitat de către reclamanți.
Împotriva hotărârii de mai sus au formulat apel pârâții ., S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și M. B. prin primar.
P. motivele de apel formulate de apelanta . este reiterată excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât reclamanții nu auz făcut dovada respectării prevederilor legii nr.192/2006 privind organizarea profesiei de mediator.
De asemenea, se arată că prima instanță nu a ținut cont de faptul că acțiunea este practic lipsită de obiect, deoarece notificarea formulată de reclamanți în temeiul Legii 10/2001 pentru imobilul în litigiu a fost soluționată de către . a emis decizia nr.1/24.04.2008, decizie ce nu a fost contestată în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării, conform art.26 alin.3 din Legea 10/2001, acțiunea fiind, din acest punct de vedere, tardivă.
P. motivele de apel formulate de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice este criticată soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive și lipsei calității de reprezentant în ceea ce privește această parte, întrucât imobilul în litigiu aparține domeniului privat al unității administrativ teritoriale a Municipiului B., iar faptul că în cartea funciară apare S. R., acest bun nu face parte din inventarul bunurilor din domeniul public al statului conform HG 1705/2006.
De asemenea, se arată că potrivit art.3 pct.81 din Legea 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice, această instituție „reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care participă nemijlocit, în nume propriu în raporturile juridice dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ”.
În ceea ce privește fondul cauzei,s e arată că reclamanții nu au contestat în termen legal Decizia 1/2008 emisă de . privire la imobilul în litigiu, astfel încât aceștia practic beneficiază prin hotărârea apelată de o dublă despăgubire pentru același imobil.
P. motivele de apel formulate de M. B. prin primar, este criticată și încheierea din 16.05.2014 a tribunalului B. referitor la respingerea excepției tardivității contestației împotriva deciziei nr. 1 /2008 emisă de . aceleași considerente invocate și de ..
De asemenea, pe fondul cauzei, se arată că cererea de rectificare a cărții funciare în sensul înscrierii corecte a . Sfatului nr.5 excede cadrului procesual al unei contestații întemeiate pe dispozițiile Legii nr.10/2001, o acțiune similară fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._/197/2013 a cărei judecată este suspendată în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod de procedură civilă.
Se mai arată faptul că s-a reținut în mod greșit de către instanță că pârâta . dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, în temeiul Legii nr.15/1990 și al HG nr.834/1991, în condițiile în care în Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr.0023 al . face vorbire despre imobilul înscris în CF nr.514 B. și nu despre cel înscris în CF.
Conform Deciziei nr.139/A/2004 pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr.2179/2003, menținută în recurs prin decizia nr.454/R/2005 a Curții de Apel B., criteriile de apreciere a valabilității statului de înstrăinare în cadrul procesului de privatizare nu au fost analizate, întrucât această cerere a fost formulată numai prin motivele de apel.
Mai mult, potrivit extrasului CF 516 B. asupra imobilului ( . notat faptul că Biserica Evanghelică CA B. a formulat cerere de retrocedare către comisia specială.
De asemenea, se arată că în mod greșit, instanța de fond reține în considerentele sentinței nr.215/D/2014, că pentru imobilul în litigiu, valabilitatea contractelor de închiriere a expirat.
La dosarul cauzei, s-au depus actele adiționale ale contractelor nr.49/2013, nr.52/2013, nr.44/2013, privind termenul de închiriere.
Analizând soluția atacată prin prisma motivelor de apel precum și în baza caracterului devolutiv al acestei căi de atac, Curtea reține că cele trei apeluri nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, Curtea reține că prima instanță a respins corect această excepție deoarece, potrivit art.60 ind.1 din Legea nr.192/2006 privind medierea, litigiile din materia restituirii imobilelor preluate abuziv nu sunt trecute printre cele ce pot face obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluționare a conflictelor pentru care părțile sunt ținute să facă dovada parcurgerii acestei proceduri.
În ceea ce privește excepția lipsei obiectului cererii de chemare în judecată, Curtea observă faptul că argumentele invocate sunt comune cu cele arătate în susținerea excepției tardivității contestării Deciziei nr.1/2008 emisă de ., astfel încât vor fi analizate concomitent.
În acest sens, Curtea reține că acțiunea dedusă judecății nu are ca obiect o contestație la susmenționata decizie, contestație ce ar fi trebuit depusă în termenul de 30 de zile instituit de prevederile art.26 alin.3 din Legea 10/2001, astfel încât acest text de lege nu este incident în speță.
P. completarea acțiunii, reclamanții au solicitat constatarea nelegalității Deciziei nr.1/24.04.2008 pe considerentul că, în raport de situația reală a imobilului în litigiu, confirmată prin expertiza tehnică efectuată în cauză, această decizie a fost emisă de o persoană juridică ce nu era adevărata unitate deținătoare a imobilului în litigiu, astfel încât nu avea competența conferită de Legea nr.10/2001 de a emite o astfel de decizie. Nerespectarea dispozițiilor imperative ale acestei legi speciale atrage nelegalitatea deciziei.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice B., Curtea reține că motivele de apel ale acestei instituții se referă la cererea principală de chemare în judecată, iar nu și la cererea reconvențională formulată de . prin care s-a solicitat rectificarea cărților funciare.
Ori, astfel cum rezultă din înscrierile de carte funciară a căror rectificare se solicită prin cererea reconvențională, S. R. apare ca proprietar tabular, astfel încât o hotărâre de rectificare a cărții funciare trebuie să fie opozabilă titularului dreptului tabular, adică Statului R. care este legal reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, întrucât participă nemijlocit, în nume propriu în raporturile juridice referitoare la dreptul acestuia de proprietate.
Referitor la motivele de apel potrivit cărora hotărârea primei instanțe ar avea ca efect o dublă reparație a prejudiciului reclamanților, Curtea reține că tocmai constatarea nelegalității Deciziei nr.1/2008 prin care . a dispus acordarea de despăgubiri are menirea de a evita acest lucru, cu atât mai mult cu cât această decizie nu a fost pusă în executare, astfel cum rezultă din adresa nr.2703/07.05.2014 (fila 95 vol.II dosar fond) eliberată de instituția ANRP București..
În ceea ce privește critica potrivit căreia cererea de rectificare CF ar excede cadrului procesual, Curtea reține că aceasta nu poate fi primită, câtă vreme această cerere are menirea de a stabili adevărul judiciar cu privire la identificarea corectă a imobilului a cărui restituire în natură se solicită prin acțiunea principală, clarificarea acestui aspect fiind absolut necesară anterior rezolvării litigiului întemeiat pe legea specială nr.10/2001. Disjungerea cererii de rectificare ori suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului nr._/197/2013 aflat pe rolul Judecătoriei B. cu același obiect, nu ar face altceva decât să ducă la tergiversarea nejustificată a soluționării notificării nr. 3004/14.05.2001 întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
În aceste sens, trebuie avută în vedere hotărârea pilot pronunțată de Curtea Europeană a drepturilor Omului în cauza A. contra României care condamnă ineficiența legislației naționale, generată de lipsa de celeritate și de predictibilitate a procedurii în materia restituirii imobilelor preluate abuziv.
De asemenea, curtea reține că soluționarea cererii de rectificare CF se impune a fi soluționată concomitent cu cererea principală în temeiul prorogării legale de competență, astfel cum aceasta este reglementată de art.123 Cod de procedură civilă, prorogare ce are drept scop asigurarea unei judecăți și a unei soluții unitare.
În concluzie, în mod legal instanța de fond a dispus că reclamanții, în calitate de persoane îndreptățite, au dreptul la restituirea în natură a imobilului în litigiu, astfel cum acesta a fost corect identificat prin expertiza tehnică efectuată în cauză, imobil ce este liber în sensul Legii 10/2001 câtă vreme nu a fost transmisă proprietatea acestuia către o altă persoană fizică sau juridică.
Faptul că imobilul face obiectul unui contract de închiriere nu constituie un motiv pentru ca acesta să nu poată fi restituit în natură.
În ceea ce privește restituirea în natură a imobilului în litigiu, curte reține prevederile Legii nr. 10/2001, reiterate și prin dispozițiile Legii nr. 165/2013, consfințesc ca regulă restituirea bunurilor în natură, cu excepția situației în care acest lucru nu mai este posibil, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.
Față de aceste considerente, în temeiul art.480 Cod de procedură civilă, cele trei apeluri vor fi respinse, iar în baza art.453 din același cod, apelanții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată suportate în apel de către intimata ..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelurile formulate de către apelanții . B., S. R. prin MFP prin AJFP B. și M. B. prin primar împotriva sentinței civile nr. 251/D/15.12.2014 a Tribunalului B., pe care o păstrează.
Obligă pe apelanți să plătească intimatei . suma de 3100 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.09.2015.
Președinte, C. Ș. | Judecător, D. N. | |
Grefier, N. A. |
Red.CȘ/28.09.2015
Tehnored.N.A. 02 Octombrie 2015- 9 ex.
Jud fond L. S.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 471/2015. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act. Decizia nr. 566/2015. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
