Anulare act. Decizia nr. 566/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 566/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 566/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 566/R
Ședința publică de la 30 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. N.
Judecător A. P.
Judecător C. Ș.
Grefier G. G.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta M. R., împotriva deciziei civile nr. 626/2014, pronunțată de Tribunalul B., în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 24 septembrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 30 septembrie 2015.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin decizia civilă nr. 626/28.10.2014, Tribunalul B. a respins cererea de apel formulată de apelanta M. R., împotriva Sentinței civile nr. 750 pronunțată de Judecătoria B. la data de 23.09.2013, în dosarul nr._, pe care a păstrat-o și a obligat apelanta să plătească intimatei M. I. suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 750, pronunțată la data de 23.09.2013, în dosarul nr._, Judecătoria R., a hotărât următoarele:
A constatat reclamanta M. R. este străină de moștenirea defunctului M. R., decedat la data de 05.07.2010, în ., prin neacceptarea acesteia în termenul legal prevăzut de art. 700 C.civ.
A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta M. I..
M. R. a decedat la data de 05.07.2010 după cum rezultă din certificatul de moștenitor de la fila 105 din dosarul cauzei.
Conform declarației autentificate sub nr. 1434/07.12.2010 la B.N.P. M. C. P., pârâta M. I., în calitate de soție a acceptat pur și simplu în mod expres și în termen legal succesiunea defunctului M. R., decedat la data de 05.07.2010.
Potrivit declarației autentificate sub nr. 1301/04.11.2010 de același B.N.P. M. C. P. d-nul M. R. în calitate de fiu a acceptat pur și simplu în mod expres și în termen legal succesiunea defunctului M. R. decedat la data de 05.07.2010.
Conform sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale, Anexa nr. 24 eliberată de .. 1128/11.05.2011, moștenitorii (succesibilii) defunctului M. R. sunt M. I., soție și M. R. fiu.
Conform certificatului de moștenitor nr. 68/12.05.2011 de pe urma defunctului M. R. decedat la data de 05.07.2010 au rămas următoarele bunuri: teren agricol, situat pe hotarul localității Cața, jud. B., în suprafață totală de 5 ha conform titlului de proprietate nr._, eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B., jud. B., dobândit cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate și următorii moștenitori: M. I. soție și M. R. fiu.
Conform certificatului de moștenire suplimentar nr. 88/03.06.2011 de pe urma defunctului M. R. decedat la data de 05.07.2010 au rămas următoarele bunuri: un autoturism marca Volkswagen tip 1200 nr. de omologare AOVK_ nr. de identificare_ nr. de identitate C64 506 și un autoturism marca Daewoo, tip Cielo nr. de omologare ACWD_, nr. de identificare KLATF19Y1SB617006, nr. de identitate B252491.
Potrivit art. 700 Cod civil, „dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii”. Termenul de 6 luni în care persoana cu vocație succesorală urmează a se pronunța dacă acceptă succesiunea, este un termen de prescripție, care curge de la deschiderea succesiunii. Deoarece succesiunea se deschide „prin moarte”, termenul de opțiune succesorală curge de la moartea lui de cujus pentru toți moștenitorii, prescripția fiind unică pentru toți moștenitorii.
Potrivit dispozițiilor legale termenul de acceptare a succesiunii după defunctul M. R. expira la data de 05.01.2011, iar reclamanta nu a făcut dovada că ar fi acceptat succesiunea în acest termen legal nici în mod expres, nici în mod tacit având în vedere faptul că susține că nu a mai fost în țară din primăvara anului 2010 până în luna februarie 2011.
Din afirmațiile reclamantei rezultă faptul că a cunoscut de deschiderea succesiunii în termenul legal de acceptare dar că a acceptat succesiunea abia prin procura dată în fața notarului public la data de 14.03.2011, prin care a declarat că acceptat succesiunea în mod tacit, prin preluarea și folosirea unor bunuri ale acestuia. A aflat de boala gravă a defunctului din primăvara anului 2010, de decesul acestuia din luna octombrie 2011 și a acceptat succesiunea după expirarea termenului de acceptare deci după data de 05.01.2010 la data de 14.03.2011.
Reclamanta putea să accepte succesiunea în mod expres prin darea unei declarații de acceptare a succesiunii în fața organelor competente chiar în țara în care susține că s-a aflat, Italia.
Împotriva acestei sentințe și a Încheierii de ședință din data de 16.09.2013, a declarat apel reclamanta M. R., solicitând, în principal, desființarea sentinței apelate, iar în subsidiar schimbarea acesteia.
Examinând sentința și încheierile apelate, în raport cu motivele de apel invocate de apelantă, actele și lucrările dosarului precum și prevederile legale incidente în cauză, instanța constată că cererea de apel este nefondată.
Astfel, la data de 05.07.2010, s-a produs decesul lui M. R., după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Decesul lui decujus reprezintă momentul deschiderii succesiunii acestuia, conform art. 651 din vechiul Cod civil.
De la momentul deschiderii succesiunii, în favoarea tuturor succesibililor defunctului se naște dreptul de opțiune, drept care trebuie exercitat de către toți succesibilii, în termenul legal de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, sub sancțiunea prescripției acestui drept, conform art. 700 din vechiul Cod civil.
Prin excepție pot exista situații în care dreptul de opțiune succesorală nu începe să curgă de la momentul deschiderii succesiunii, ci de la un alt moment. În această situație se află succesibilul care află de dreptul său după împlinirea termenului de 6 luni de la deschiderea moștenirii, prin aflarea existenței legăturii de rudenie cu defunctul, ori prin descoperirea ulterioară acestui termen a unui testament. De asemenea, în situația minorului care vine la moștenire în concurs cu părinții săi, aceea a copilului născut ulterior datei decesului lui de cujus, ori în cazul declarării judecătorești a morții, când termenul de opțiune succesorală curge, după caz, de la momentul numirii curatorului, de la acela al nașterii, dacă acesta se naște viu, ori de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de declarare judecătorească a morții.
Apelanta nu se află într-o situație de excepție în ceea ce privește curgerea termenului pentru opțiune succesorală, deoarece relația de rudenie cu de cujus îi era cunoscută, apelanta fiind fiica lui de cujus, iar aceasta a aflat de decesul lui M. R., în luna octombrie a anului 2010, în timpul curgerii termenului de opțiune succesorală, având posibilitatea exercitării acestui drept până la împlinirea în termenul legal de prescripție.
Raportat la cele expuse, critica apelantei cu privire la împrejurarea că în demersul jurisdicțional efectuat de prima instanță, aceasta trebuia să aibă în vedere ca și moment al începerii curgerii termenului de opțiune succesorală, data la care a aflat de decesul tatălui său 25.10.2010, iar nu data de 05.07.2010, nu poate fi primită de către instanța de apel, aceasta fiind contrară dispozițiilor legale mai sus evocate.
Prin urmare, în speța dedusă judecății, termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală a început să curgă la data de 05.07.2010, data decesului lui de cujus, și s-a împlinit la data de 05.01.2011 - momentul exprimării de către apelantă a opțiunii de a accepta moștenirea după defunctul său tată, fiind situat în afara acestui termen, ceea ce a făcut ca aceasta să rămână străină de moștenire, după cum corect a reținut prima instanță.
Chiar dacă intimații persoane fizice cunoșteau că mai există un succesibil, respectiv apelanta, care locuia într-o altă țară, la un domiciliu necunoscut - în condițiile concrete ale speței, împrejurarea că respectivii intimați au acceptat moștenirea lui de cujus, în termenul legal de opțiune succesorală, certificându-li-se calitate de moștenitori printr-un act notarial, nu atestă o intenție frauduloasă din partea acestora, culpa esențială a apelantei, constând în neacceptarea moștenirii în termenul legal, neputând fi transpusă și imputată intimaților.
Administrarea altor probe decât cele încuviințate de către prima instanță, era superfluă, deoarece data la care apelanta a aflat de decesul tatălui său este lipsit de ori semnificație sub aspectul începutului curgerii termenului de opțiune succesorală, având în vedere cele mai sus arătate, iar neacceptarea moștenirii în termenul legal de 6 luni de la data deschiderii moștenirii, reprezintă un aspect de care nu mai poate fii tăgăduit.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen, motivat, reclamanta M. R., solicitând admiterea recursului și casarea deciziei și a sentinței atacate și reținerea spre rejudecare a pricinii, pe considerentul că instanțele anterioare, în mod eronat au soluționat cauza pe o excepție peremptorie, fără a intra în analiza fondului.
În subsidiar, recurenta reclamantă solicită admiterea recursului și modificarea hotărârilor atacate în sensul admiterii acțiunii sale.
În motivarea cererii, susține că Primăria Cața a eliberat pentru defunctul M. R. – tatăl recurentei – două exemplare ale Anexei 2, dintre care unul este fals, respectiv cel din 11 mai 2011, în care moștenitori au acestuia sunt trecuți soția supraviețuitoare M. I. și fiul M. R., cu toate că, anterior, aceeași instituție, a emis la cererea recurentei un alt exemplar al Anexei 2, în data de 18 februarie 2011, în care aceasta figura ca moștenitoare, alături de ceilalți doi moștenitori (soție supraviețuitoare și fiu).
Pentru aceste considerente a formulat plângere penală, privind înscrisul considerat fals. Dacă se va dovedi falsul, recurenta susține că și certificatul de moștenitor nr. 68/12.05.2011, emis de notarul M. Ciobanca, este lovit de nulitate și prin urmare, hotărârea instanței de fond este pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Consideră că sunt aplicabile dispozițiile art. 700 alin. 2 C. civil.
Intimații în cauză au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
În recurs, s-a solicitat suspendarea judecății prezentei cauze până la soluționarea plângerii penale pentru infracțiunea de fals cu privire la Anexa 2, emisă de Primăria Cața, iar instanța de recurs a respins cererea, considerând neaplicabile dispozițiile art. 344 pct. 2 Cod procedură civilă, față de soluțiile pronunțate fără a antama fondul dreptului ( încheierea din 24.09.2015).
Analizând recursul formulat, instanța constată că acesta nu este fondat.
În cauză, cererea reclamantei nu a fost soluționată pe fond, nu s-au dezlegat chestiuni de drept privitoare la temeinicia pretențiilor sale, având ca obiect nulitatea certificatului de moștenitor emis de notar, fără a fi specificată și recurenta ca moștenitoare, tocmai pentru considerentul că aceasta nu a făcut dovada calității sale de succesibil, neacceptând în termen succesiunea de pe urma tatălui său.
Raționamentul instanței de apel este corect. Vocația de succesibil a recurentei nu o îndreptățește pe aceasta la beneficiul succesiunii, decât dacă-și manifestă, în termenul de acceptare a succesiunii, intenția sa de succesibil acceptant sau, în același termen (de 6 luni de la data decesului, face și acte de acceptare tacite. În speță, în mod corect s-a reținut că recurenta nu a acceptat în termen moștenirea de pe urma tatălui său, iar declarația de acceptare pe care totuși a dat-o în fața unui notar public, a intervenit după expirarea termenului de 6 luni, ceea ce echivalează cu un act juridic fără valoare.
Împrejurarea relatată de recurentă, referitoare la emiterea celor două variante pentru Anexa 2 de către Primăria Cața, nu constituie un motiv care să atragă casarea hotărârilor pronunțate sau modificarea lor, în baza art. 304 Cod procedură civilă și 312 alin. 3 Cod procedură civilă, deoarece nu poate fi calificată ca un motiv de repunere în termenul de acceptare a succesiunii, dat fiind că însăși varianta Anexei 2 din 18 februarie 2011, întocmită la cererea recurentei și cu includerea sa în lista moștenitorilor prezumtivi ai defunctului, a intervenit după expirarea termenului de 6 luni, prevăzut pentru acceptarea succesiunii.
Potrivit art. 700 Cod civil, „dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii”. Termenul de 6 luni în care persoana cu vocație succesorala urmează a se pronunța daca accepta succesiunea, este un termen de prescripție, care curge de la deschiderea succesiunii. Deoarece succesiunea se deschide „prin moarte”, termenul de opțiune succesorala curge de la moartea lui de cujus pentru toți moștenitorii, prescripția fiind unica pentru toți moștenitorii.
Jurisprudența a stabilit, însă, că data decesului lui de cujus este momentul începerii curgerii termenului de prescripție pentru acceptarea succesiunii, chiar si în situația în care unii dintre succesibili nu au cunoscut de decesul autorului lor, singura excepție admisa fiind atunci când necunoașterea morții lui de cujus a fost imposibila, ca urmare a unor împrejurări imprevizibile si de neînlăturat. Aceasta soluție se justifica prin aceea ca, în împrejurări obișnuite, exista între rudele în grad succesibil asemenea legături încât, mulțumită lor, aceste rude, în mod normal, trebuie să cunoască în termen util atât moartea defunctului, cât si părțile active ale moștenirii ce acesta a lăsat.
În ceea ce privește repunerea în termen în materie succesorala, prin art. 700 alin. 2 cod civil s-a stabilit ca „în cazul când moștenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul sau, din motive de forța majora, instanța judecătoreasca, la cererea moștenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârșit împiedicarea”. Deși alin. 2 al art. 700 Cod civil a fost considerat abrogat implicit ca urmare a apariției Decretului nr. 167/1958 care, prin art. 19, reglementează instituția repunerii în termenul de prescripție, totuși, aplicarea prevederilor art. 19 din decret si termenul de prescripție prevăzut de art. 700 Cod civil nu trebuie să duca la concluzia ca prelungirea termenului operează automat atunci când moștenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său. Instanța apreciază dacă sunt „temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit” si dacă împrejurările invocate sunt sau nu imputabile moștenitorului. În orice situație, repunerea în termen nu va putea fi decisă din oficiu de către instanța, ci va trebui să existe o cerere în acest sens, formulată de către succesibil.
Prin urmare, recurenta nu justifică nici un motiv temeinic care să confirme aplicarea art. 700 alin. 2 Cod procedură civilă și să conducă instanța la o soluție de casare a hotărârilor atacate.
Faptul că recurenta s-a aflat în altă țară în intervalul de timp prevăzut de art. 700 alin. 1 C. civil, nu o exonera pe aceasta de obligația de a exercita în termen, dreptul de opțiune succesorală, motivul invocat nefiind unul de „forță majoră”, așa cum prevede art. 700 alin. 2 C. civil.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge recursul formulat și în baza art. 276 Cod procedură civilă, va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimata M. I., în sumă de 1.000 lei, onorariu avocațial parțial în recurs (din totalul de 2.000 lei), având în vedere durata procesului în faza recursului, prezența și munca prestată de apărătorul acesteia, doar la un termen de judecată, spre deosebire de faza anterioară, a apelului, unde durata procesului a fost mai mare, munca apărătorului intimatei a fost proporțională, onorariul fiind acordat integral în cuantumul solicitat de 2.000 lei.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă M. R. împotriva deciziei civile nr. 626/28.10.2014 a Tribunalului B., pe care o menține.
Obliga recurenta M. R. să plătească intimatei pârâte M. I. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2015.
Președinte, D. N. | Judecător, A. P. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, G. G. |
Red. .
Dact. GG – 19.10.15
2 ex.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1103/2015. Curtea de Apel BRAŞOV | Partaj judiciar. Decizia nr. 444/2015. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
