Legea 10/2001. Decizia nr. 1781/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1781/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 54213/3/2011
DOSAR NR._
(634/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1781
Ședința publică de la 6.11.2013
Curtea constituită din:
P. - I. A. H. P.
JUDECATOR - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții-reclamanți F. R., P. E., P. D., de către recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și de către recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, împotriva sentinței civile nr.2248 din 10.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și P. G. S. O..
P. are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Toia P., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți F. R., P. E., P. D., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/22.05.2013, emisă de Baroul București – Cabinet Individual, aflată la fila 21 dosar și consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G., cât și al intimata-pârâtă P. G. S. O., lipsind recurentul-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și intimații-pârâți S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-au depus relațiile solicitate de la recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, prin serviciul registratură al instanței, la data de 5.11.2013, respectiv 6.11.2013, în sensul că înțelege să susțină recursul declarat de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și nu mai susțin excepția de necompetență funcțională a secției civile a Curții de Apel București.
Curtea ia act de cererea depusă la dosar de către recurenta-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor în sensul că înțelege să susțină recursul declarat de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și că nu mai susține excepția de necompetență funcțională a secției civile a Curții de Apel București.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursurilor.
Avocatul recurenților-reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, să se stabilească dreptul reclamanților ca notificatori în baza Legii nr.10/2001 și asupra construcției care s-a găsit pe terenul pentru care s-a reținut și s-au acordat măsuri reparatorii prin sentința pronunțată de Tribunalul București, demolată ulterior preluării abuzive.
În ceea ce privește motivul de recurs vizând cheltuielile de judecată din dosarul de fond înțelege să lase la aprecierea instanței.
Reprezentantul recurentului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G., având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței instanței de fond, arătând că, criticile de nelegalitate vizează obligarea de înaintare a dosarului administrativ către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Referitor la recursul promovat de recurenții-reclamanți solicită respingerea acestuia, ca nefondat, întrucât instanța de fond a reținut în mod corect și legal faptul că notificarea a vizat doar terenul preluat abuziv de către S. R. nu și construcția.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, în principal, solicită respingerea, ca lipsit de interes, iar în cazul în care instanța va aprecia că există un interes, solicită admiterea acestuia.
Avocatul recurenților-reclamanți, având cuvântul în ceea ce privește recursul declarat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G., solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
Apreciază că sunt neîntemeiate criticile aduse măsurii dispuse de către instanța de fond prin sentința recurată, în sensul obligării la înaintarea dosarului administrativ, a notificării nr.1090/2001 direct la C. Națională pentru Compensarea Imobilelor. Solicită să se mențină această obligație în sarcina recurentului M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și în raport de dispozițiile Legii nr.165/2013, ținând cont și de faptul că a fost soluționată notificarea pe fond de către instanța judecătorească și drept urmare nu se mai impune realizarea controlului de legalitate de către Prefect.
Referitor la recursul declarat de recurenta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și însușit de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, în principal, solicită respingerea ca lipsit de interes, având în vedere că prin sentința recurată s-a luat act de renunțarea reclamanților la capătul de cerere formulat în contradictoriu cu această recurentă-pârâtă, iar pe de altă parte sentința a fost pronunțată numai în contradictoriu cu M.B. și nu s-a dispus nici o măsură împotriva acestei recurente C. Centrală, în prezent C. Națională, drept urmare nu are nici un interes să critice vreo măsură care a fost dispusă doar în contradictoriu cu M.B.
În subsidiar, dacă instanța apreciază că această excepție nu este întemeiată, consideră că sunt neîntemeiate pe fond criticile recurentei-pârâte, întrucât în mod legal instanța de fond a soluționat notificarea și a stabilit dreptul la măsuri reparatorii fără să mai oblige M.B. să emită o dispoziție, atâta timp cât hotărârea ține loc de dispoziție.
Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței nr.720/28.05.2013 și a Convenției nr.401/16.06.2011, pe care le depune la dosar.
De asemenea, depune la dosar și concluzii scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 20.07.2011 sub nr._, reclamanții F. R., P. E. și P. D., au chemat în judecată pe pârâții M. BUCUREȘTI prin P. G., și S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând să se constate că reclamanții sunt persoane îndreptățite, la restituirea în natură sau la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri la valoarea de piață, potrivit standardelor internaționale de evaluare, în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, pentru imobilul situat în București, . (fost nr.6), sect. 4 compus din teren în suprafață de 293,63 mp și construcție în suprafață de 128 mp; obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului, potrivit standardelor internaționale de evaluare; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În subsidiar, dacă se va constata că trebuie parcursă procedura instituită de dispozițiile Legii 247/2005, se solicită, ca după admiterea primului capăt de cerere, să se dispună:
- obligarea Municipiului București la emiterea dispoziției cu propunerea acordării acestor măsuri reparatorii prin echivalent în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii definitive ;
- obligarea Municipiului București să transmită dosarul de notificare direct la C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere efectuarea controlului de legalitate de către instanța de judecată, prin hotărâre judecătorească.
În motivarea cererii, reclamanții arată că, în fapt, prin notificarea nr.1090/12.04.2001, transmisă prin executor judecătoresc, înregistrată la Primăria Municipiului București, făcând obiectul dosarelor nr.2513 și nr.5390, autoarea lor P. M. a solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii pentru imobilul situat la adresa București, . (fost nr. 6), sector 4, imobil preluat în mod abuziv.
Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, prin sentința civilă nr.2248/10.12.2012, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor în ceea ce privește capătul 1 din cererea principală și precizatoare și, în consecința, a respins acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta C. Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă; a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea Statului R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor și, în consecința, a respins acest capăt ca inadmisibil; a admis excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea Statului R. prin C. Centrala de Stabilire a despăgubirilor la înregistrarea dosarului de retrocedare și, în consecința, a respins acest capăt ca prematur formulat; a admis, în parte, cererea formulată și precizata de reclamanții F. R., P. E. și P. D., în contradictoriu cu pârâtul Municipiului București prin P. G., având ca obiect Legea 10/2001 – contestație; a constatat că reclamanții F. R., P. E. și P. D. sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren în suprafață de 289 mp situat în București, . (fost nr.6), sector 4; a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul teren în suprafață de 289 mp situat în București, . (fost nr.6), sector 4; despăgubirile vor fi acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor – Legea 247/2005 Titlul VII, din care se vor scade despăgubirile acordate pentru imobil în cuantum de 722,5 ROL; a obligat paratul Municipiului București prin Primar G. să înainteze dosarul administrativ vizând notificarea nr.1090/12.04.2001 către C. Centrala de Stabilire a Despăgubirilor; a respins cererea de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul construcție ca neîntemeiata și a obligat pârâul Municipiului București pin P. G. la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 950 lei, compus din onorariu expert și onorariu avocat, redus proporțional cu admiterea acțiunii.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că la data de 12.04.2001, autoarea reclamanților, P. M., a depus notificarea nr. 1090, în baza Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natura a terenului situat în București, ., sector 4. În baza acestei notificări s-a constituit la PMB dosarul nr. 2513.
Deși reclamanții, în calitate de mostenitori ai defunctei P. M. au făcut mai multe demersuri în sensul soluționării de către pârâtul M. București a notificării, prin emiterea unei decizii motivate, acesta nu a respectat dispozițiile legii, refuzând să comunice un răspuns.
Potrivit art. 25 alin.1 din Legea nr. 10/2001, modificată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Art. 26 alin.1 din aceeași lege dispune că dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Potrivit art. 25.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/1997, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. În termenul prevăzut pârâtul nu a comunicat necesitatea completării dosarului, ceea ce înseamnă că avea obligația de a soluționa notificarea formulată de reclamant, în cadrul termenului imperativ de 60 de zile prevăzut pentru soluționarea notificării.
Așa fiind, tribunalul a constatat că este îndreptățit și obligat să analizeze fondul cererii de restituire prin echivalent formulată de reclamant, în condițiile în care această cerere nu a fost soluționată în termenul prevăzut de lege.
Astfel, prin decizia nr. 20/2007 citată și mai sus, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Curtea de Casație a reținut că „în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.
De altfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, precum și respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte.
În același timp, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă (desigur, referirea la evocarea fondului conform art. 297 alin.1 C.pr.civ. sugerează doar că instanța are plenitudine de jurisdicție asupra cererii de restituire, chiar când aceasta nu a fost soluționată de unitatea deținătoare) și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.”
Cu privire la fondul notificării, Tribunalul a apreciat că cererea este întemeiată. Cu privire la limitele învestirii, Tribunalul a reținut că prin notificarea adresata unității deținătoare s-a solicitat restituirea în natura a terenului situat în București, ., sector 4. Prin acțiunea formulată, reclamanții, au solicitat masuri reparatorii prin echivalent atât asupra terenului, cât și asupra construcției. Or, din aceasta perspectiva Tribunalul a reținut ca în virtutea principiului disponibilității, nu poate avea în vedere decât soluționarea obiectului notificării, așa cum partea a înțeles să îl solicite unității administrativ teritoriale. Din această perspectivă și conform considerentelor reținute în cadrul deciziei nr. 20/2007, refuzul nejustificat al entității se analizează în raport de notificarea formulata de parte, conform art.22, alin.2 din legea speciala. Analizând notificarea depusă la dosarul cauzei, Tribunalul a constatat că voința autoarei P. M. a fost în sensul restituirii în natura a terenului, așa cum a solicitat și prin adresa nr.1860/02.04.1998, astfel că cererea reclamanților de analizare a calității de persoane îndreptățite din perspectiva construcției apare neîntemeiată.
Imobilul în litigiu este situat în București, ., sector 4 și a fost proprietatea numiților P. P. și P. M., dobândit prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1936/08.04.1954 de notariatul de Stat al Raionului N. Balcescu (fila 10). Potrivit actului de proprietate, terenul avea o suprafața de 293,63 mp.
În urma decesului defunctului P. P. au rămas moștenitori P. M., P. E., F. R. și P. D., conform certificatului de moștenitor nr.70/14.11.2001, iar de pe urma defunctei P. M. au rămas moștenitori reclamanții, conform certificatului nr.23/15.03.2007 (fila 39).
Imobilul în litigiu a fost preluat de stat prin Decretul nr.143/24.07.1974, de la autorii reclamanților P. M. și P., la detalierea acestuia precizându-se teren în suprafața de 289 mp și construcții în suprafață de 128 mp.
Prin adresa nr. 433/05.07.2006 emisa de AVL Berceni s-a comunicat ca au fost calculate și acordate despăgubiri în cuantum de 7343 ROL, fără a detalia cu privire la teren și construcție. (fila 33)
Tribunalul a reținut că raportat la limitele învestirii, conturate prin notificarea formulată, se impune analizarea îndreptățirii reclamanților la a primi măsuri reparatorii pentru teren.
Având în vedere prevederile art. 2 alin. 1 lit. h și lit. i din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, preluarea imobilului în litigiu prin decretul nr.143/24.07.1974 este calificată de tribunal ca fiind abuzivă, motiv pentru care tribunalul a apreciat că imobilul face obiectul de reglementare a legii speciale de reparație. Astfel, imobilul a fost preluat cu titlu, conform art. 2 alin. 1 lit. h din Legea 10/2001.
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali și testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Conform art. 4 alin. 3 din același act normativ, depunerea cererii de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul Legii 10/2001, operând o repunere de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru succesibilii care, după data de 06 martie 1945, nu au acceptat moștenirea.
Autoarea reclamanților, P. M., în calitate de proprietar, a formulat notificare în baza Legii 10/2001, astfel încât reclamanții, în calitate de moștenitori sunt îndreptățiți să formuleze cerere de acordare a măsurilor reparatorii, având calitatea de persoane îndreptățite în ceea ce privește terenul preluat.
În ceea ce privește modalitatea concretă de reparație, tribunalul a reținut că prin notificarea formulată autoarea reclamanților a solicitat restituirea în natura pentru imobilul teren, iar prin cererea introductivă de instanță a solicitat acordarea de despăgubiri pentru întregul imobil, în raport de imposibilitatea restituirii în natură.
În acest sens, art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, stabilește ca regulă, faptul că imobilele preluate abuziv se restituie în natură, consacrându-se principiul restituirii în natură, principiu reluat și de dispozițiile art. 9 din lege. În plus, tribunalul a reținut că, art. 10 din lege prevede că, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar, pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Tribunalul a reținut și incidența prevederilor art.10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit cu care, în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea. În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.
Sub aspectul modalității concrete de restituire, tribunalul a reținut din cuprinsul raportului de expertiza efectuat în cauza (fila 228), terenul este în prezent afectat de elemente de sistematizare respectiv, . ., parcajul blocului, .. Ca atare, sunt aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora (1) în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
În cauză, din titlul de proprietate al autorilor reclamanților rezultă că imobilul era compus din teren în suprafața de 293,63 mp iar conform decretului de preluare rezultă că imobilul era compus din teren în suprafață de 289 mp, aceste probe fiind de natură să formeze convingerea instanței că în lipsa unui plan de situație sau a unui înscris din care să rezulte suprafața măsurată la data dobândirii dreptului de proprietate de către autorul reclamanților se cuvine acordarea de despăgubiri raportat la suprafața menționată în anexa la decretul de expropriere. De altfel aceste aspecte au fost susținute și de expertul topograf, care a precizat ca actul de proprietate nu a fost însoțit de un plan sau schița a imobilului, nefiind în măsură să stabilească cu certitudine cauza acestei diferențe.
Se constată că în cauză nu s-a susținut ori dovedit că M. București are posibilitatea de a oferi bunuri ori servicii în compensare.
Afectarea terenul în integralitate de elemente de sistematizare nu a fost contestată în cauză, prin urmare, tribunalul a admis în parte cererea și a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul identificat conform actului de preluare, ținând cont de principiul disponibilității.
Totodată, în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, instanța a constatat că despăgubirile urmează a fi acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În condițiile art. 11 alin. 2, 4, 5 și 6 din Legea nr. 10/2001, din cuantumul despăgubirilor stabilite potrivit standardelor internaționale de evaluare conform legii speciale, la valoarea de circulație a imobilului, vor fi deduse despăgubirile încasate pentru teren la data exproprierii, în cuantum de 722,5 ROL (289 mpx2,5 lei), conform adresei emisa de AVL Berceni, fila 33.
Având în vedere aceste considerente, acțiunea a fost admisă doar în parte, în sensul constatării calității reclamanților de persoane îndreptățite la a primi măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru imobilul teren în suprafață de 289 mp situat în București, . (fost nr.6), sector 4, care vor fi acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor – Legea 247/2005 Titlul VII.
În ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratului Municipiului București prin Primar G. să înainteze dosarul administrativ vizând notificarea nr. 1090/12.04.2001 către C. Centrala de Stabilire a Despăgubirilor, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 16 alin. 21 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005: „Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”.
Analizand logic aceste dispozitii, intenția evidentă a legiuitorului fiind aceea de a asigura exercitarea unui control de legalitate asupra dispozițiilor autorităților administrației publice locale, control care s-a apreciat imperios necesar în procedura administrativă de emitere a acestor decizii.
În cazul sesizării instanței însă, procedură finalizată prin emiterea unei hotărâri judecătorești pe fond, nu entitatea administrativă este cea care verifică temeinicia cererii de restituire și stabilește calitatea de persoană îndreptățită a notificatorului, respectiv natura măsurilor reparatorii la care aceasta este îndreptățit, ci o instanță de judecată.
Or, singurul control de legalitate și temeinicie care poate viza o hotărâre judecătorească este cel deschis de căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești și prevăzute ca atare de lege.
În prezenta cauză a fost deja exercitată această cale de atac, astfel că din punct de vedere practic, numai în mod formal instituția prefectului ar mai emite un asemenea aviz, lipsit de orice finalitate juridică atât timp cât această instituție nu are prevăzută prin lege, atribuția și competența de a cenzura hotărârile judecătorești care pot face obiect al unui control de legalitate, așa cum s-a arătat anterior, exclusiv prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Rezultatul acestei interpretari corespunde rațiunii legii care este accelerarea procedurii administrative și obținerea efectivă a despăgubirilor de către persoanele îndreptățite, Tribunalul apreciind așadar, că aceluiași scop îi este afectată și omisiunea voluntară a legiuitorului a reglementării trimiterii către prefect, a hotărârilor pe fond ale instanței, însoțite de documentația aferentă.
Pentru considerentele expuse s-a admis și capatul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Municipiului București prin Primar G. să înainteze dosarul administrativ vizând notificarea nr.1090/12.04.2001 către C. Centrala de Stabilire a Despăgubirilor.
În temeiul dispozițiilor art.274 C.p.c a fost obligat pârâtul M. București la plata cheltuielilor de judecata, proporțional cu admiterea acțiunii în ceea ce privește doar imobilul teren și culpa procesuală a pârâtului de formularea acțiunii și administrarea probatoriilor, respectiv 950 lei onorariu expert și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, pârâtul M. București prin P. G. și C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (în prezent CNCI).
Recurentul M. București prin P. G. arată că:
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Recurentul consideră că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât, în opinia sa, instanța în mod greșit a obligat M. București să înainteze toată documentația către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Față de dispozițiile Legii nr.247/2005, dispozițiile OUG nr.81/2007, unitatea deținătoare sesizată cu soluționarea notificării nu are obligația de a acorda măsuri reparatorii sub forma de despăgubiri bănești, nici de a propune o anumită sumă, ci aceste obligații, conform Legii nr.10/2001, republicată, se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri, conform art.29 din Legea nr.10/2001 și în condițiile speciale ale Legii nr.247/2005 privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Iar în art.61 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 se prevede în mod expres faptul că valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Din analiza dispozițiilor art.29 alin.3 din Legea nr,10/2001, republicată, se constată că P. G. al Municipiului București are competenta numai le a propune acordarea de masuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii, prin art.l alin.l Titlul VII care a modificat și completat Legea nr. 10/2001 se reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natura, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Așadar, apreciază recurentul M. București are obligația legală de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și de a înainta dosarul administrativ Instituției Prefectului Municipiului București în vederea verificării legalității actului emis.
Înainte de a ajunge la Secretariatului Comisiei Centrale, M. București are obligația să înainteze dosarul către Instituția Prefectului Municipiului București, în vederea întocmirii unui aviz de legalitate. Iar la art.16 din titlul VI se prevede în mod expres faptul că, valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 în sensul acordării de măsuri reparatorii se predau pe baza de proces verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, numai dacă sunt însoțite de avizul de legalitate al Prefectului.
Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor, în care, în mod întemeiat cererea de restituire a fost respinsă, după care, acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Față de cele învederate, recurentul solicită admiterea recursului, schimbarea hotărârii recurate, în tot, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Reclamanții critică decizia pe motiv că instanța de fond a respins cererea lor de stabilire a calității de persoane îndreptățite de a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent și pentru construcția în suprafață de 128 mp, care a existat pe terenul situat în București, sectorul 4, . (fost nr. 6), motivând această decizie în raport de principiul disponibilității, reținând în acest sens că prin notificarea nr. 1090/2001, autoarea acestora, P. M., a solicitat restituirea în natură a terenului situat la adresa menționată, fără însă să solicite măsuri reparatorii și pentru construcția în suprafață de 128 mp, care era situată pe acel teren, la momentul preluării abuzive, fiind demolată ulterior exproprierii.
În raport de principiul disponibilității, instanța de fond a reținut că nu poate avea în vedere decât soluționarea obiectului notificării, așa cum partea a înțeles să-l solicite instituției notificate.
Măsura luată de instanța de fond, de a respinge cererea de stabilire a calității reclamanților de persoane îndreptățite Ia măsuri reparatorii în echivalent și pentru construcția în suprafață de 128 mp, care se afla pe terenul din București, ., sectorul 4, la momentul preluării abuzive, astfel cum este probat cu anexa la decretul de expropriere nr. 143/1974, este greșită, autoarea lor solicitând prin notificarea nr. 1090/2001, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului menționat mai sus, sau prin echivalent. Prin imobil, în accepțiunea legii, se înțelege atât terenul situat la adresa precizată, cât și construcția care se găsea pe acel teren și care a fost preluată abuziv de stat, astfel cum rezultă din anexa la decretul de expropriere.
În fapt, notificarea nr. 1090/12.04.2001 conține două fraze, cu conținut diferit, în prima din acestea autoarea reclamanților făcând mențiunea că prin adresa nr. 1860/02.04.1998 (deci anterior adoptării Legii nr. 10/2001) a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului situat la adresa poștală din ., sectorul 4.
În continuare, în fraza a doua, autoarea reclamanților a solicitat expres, conform Legii nr. 10/2001, să se demareze toate procedurile prevăzute de lege privind restituirea în natură a imobilului menționat sau prin echivalent și să i se comunice decizia motivată a primarului sectorului 4 în acest sens.
Rezultă că autoarea reclamanților a solicitat în baza Legii nr. 10/2001, în termen legal, măsuri reparatorii pentru întregul imobil situat în București, sectorul 4, . (fost nr. 6), deci atât pentru teren, cât și pentru construcția existentă pe acel teren, la momentul preluării abuzive.
Având în vedere că în anexa la decretul de expropriere este înscrisă și construcția în suprafață de 128 mp, preluată pe numele autorilor reclamanților, rezultă că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent atât pentru terenul în suprafața de 289 mp, cât și pentru construcția în suprafață de 128 mp, solicitată legal prin notificarea formulată de autoarea lor P. M., care a utilizat termenul de "imobil" în notificare.
Recurenții – reclamanți solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul stabilirii calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, sectorul 4, . (fost 6), constând din teren în suprafață de 289 mp și construcție demolată în suprafață de 128 mp.
Un alt motiv de recurs privește reducerea cheltuielilor de judecată la suma de 950 lei, proporțional cu admiterea acțiunii, fără a se preciza cât a reprezentat onorariul de expert și cât onorariul de avocat.
Măsura luată este greșită, întrucât pentru expertiza topografică, care a avut ca obiectiv identificarea și măsurarea terenului, s-a achitat un onorariu de 1.500 lei, iar instanța a admis cererea pentru teren în totalitate, astfel că se impunea admiterea cheltuielilor de judecată pentru întreaga suma de 1.500 lei, onorariu expert topografic, expertiza fiind utilă pentru soluționarea capătului 1 de cerere, referitor la terenul preluat abuziv.
C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la rândul său arată că hotărârea este nelegală și netemeinică și este dată cu încălcarea Legilor nr.10/2001 și nr.247/2005.
Examinând recursurile formulate de reclamanți și M. București prin P. G., prin prisma motivelor formulate, Curtea constată caracterul nefondat al acestora, pentru următoarele considerente:
M. București prin P. G., în esență, susține că în mod greșit a fost obligat să înainteze direct, dispoziția ce urmează să o emită, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în condițiile în care potrivit dispozițiilor Legii nr.10/2001 aceasta se înaintează întâi Prefectului.
Critica este nefondată, întrucât, așa cum a reținut, în mod corect, instanța de fond, aceste dispoziții se aplicau în condițiile în care notificarea ar fi fost soluționată pe cale administrativă. În speță, notificarea a fost soluționată de instanța de judecată, astfel încât nu se mai impune controlul de legalitate administrativ ce ar fi putut fi efectuat de prefect.
Nelegalitatea și netemeinicia unei hotărâri judecătorești nu poate fi analizată pe cale administrativă, ci numai în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
Neîntemeiat este și recursul formulat de recurenții – reclamanți.
Potrivit art.22 alin.2 din Legea nr.10/2001, „Notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia”.
Or, din notificarea depusă de autoarea reclamanților nu rezultă în mod clar că aceasta ar fi cerut despăgubiri și pentru construcție.
Astfel:
La fila 127 dosar fond se află depusă notificarea formulată de defuncta P. M..
Din lecturarea acestui înscris rezultă clar că aceasta a solicitat, în temeiul Legii nr.10/2001, reconstituirea dreptului de proprietate asupra „terenului” situat în fosta adresă poștală din ., sector 4.
Referirea „la imobil” din cuprinsul notificării are în vedere mențiunile de la alineatul 1 privind „terenul”, astfel încât în mod corect instanța de fond a reținut că autoarea reclamanților a solicitat restituirea numai a terenului, nu și a construcției.
Potrivit art.276 Cod de procedură civilă „când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța poate aprecia în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată …”.
Așa fiind, având în vedere că acțiunea a fost admisă în parte și cheltuielile de judecată au fost acordate în parte, instanța de fond fiind suverană în a aprecia asupra cuantumului acestora.
În ceea ce privește recursul formulat de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Curtea constată că instanța de fond a respins acțiunea îndreptată împotriva acestei pârâte ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Ca atare, cum motivele de recurs formulate de această parte vizează fondul cauzei, Curtea va respinge acest recurs ca fiind lipsit de interes.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod de procedură civilă, recursurile formulate de reclamanți și de pârâtul M. București prin P. G. vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de reclamanții F. R., P. E., P. D. și de pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN P. G. împotriva sentinței civile nr.2248/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și P. G. S. O..
Respinge, ca lipsit de interes, recursul formulat de recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR împotriva sentinței civile nr.2248/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. A. H. E. V. A. D. T.
P.
GREFIER
Ș. P.
Red.E.V.
Tehnored.R.L.
2 ex./06.02.2014
T.B.-Secția a V-a – M.G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1724/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 186/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
