Obligaţie de a face. Decizia nr. 1282/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1282/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 23579/302/2010
DOSAR NR._
(999/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1282
Ședința publică de la 11.09.2013
Curtea constituită din:
P. - I. A. H. P.
JUDECATOR - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât C. M., împotriva deciziei civile nr.45 A din 18.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. 5 BUCUREȘTI PRIN PRIMAR.
P. are ca obiect – obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă recurentul-pârât C. M. și intimatul-reclamant S. 5 BUCUREȘTI PRIN PRIMAR.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că intimatul-reclamant a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 09.08.2013, întâmpinare, prin care solicită aplicarea dispozițiilor art.242 alin.2 din codul de procedură civilă privind judecata în lipsă.
Curtea constată că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat și, având în vedere că intimatul – reclamant a solicitat prin întâmpinarea depusă la dosar aplicarea dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă privind judecata în lipsă, constată dosarul în stare de judecată și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2872/30.03.2012, Judecătoria Sectorului 5 București a respins excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei calității procesuale pasive si excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârât și a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul S. 5 B. PRIN PRIMAR, în contradictoriu cu pârâtul C. M., având ca obiect desființarea lucrărilor de construcție neautorizate la imobilul situat in București, ., sector 5 si zidirea ferestrelor de pe calcan.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin procesul – verbal de contravenție nr. 77/23.07.2010, întocmit de organul constatator Primăria sectorului 5 București (fila nr.7), pârâtul a fost sancționat cu amendă contravențională in cuantum de 3.000 RON, întrucât a executat lucrări prin nerespectarea autorizației de construire nr.487-G/17.08.2006 in ., sector 5, constând edificarea unei mansarde si a două ferestre pe calcan.
Prin același act de constatare, contravenientul a fost somat să intre in legalitate prin obținerea unei noi autorizații de construire sau să desființeze lucrările executare fără autorizație, până la 08.11.2010.
In ceea ce privește excepțiile invocate prin întâmpinare, instanța le-a soluționat cu întâietate, astfel cum impune art. 137 Cod de procedură civilă.
Pentru început, a respins excepția prescripției, deoarece, conform art.28 alin. 1 din Legea nr.50/1991, termenul in care trebuie luate măsurile de încadrare in prevederile autorizației se stabilește prin procesul-verbal, iar data finalizării construcției sau finisajelor poate avea relevanță cel mult in ceea ce privește prescripția răspunderii contravenționale, care însă trebuie invocată in cadrul plângerii promovate împotriva procesului-verbal.
Tribunalul a respins, de asemenea, excepția lipsei calității procesuale active, având in vedere dispozițiile art. 27 alin.3 din Legea nr.50/1991 (conform cu care contravențiile se constată și se sancționează de către compartimentele de specialitate cu atribuții de control ale autorităților administrației publice locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor), coroborate cu cele ale art.28 alin. 2 (prin care se dispune că decizia menținerii sau a desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administrației publice competente).
In speță, instituția care a întocmit procesul-verbal a sesizat instanța cu prezenta cerere, iar lipsa calității de organ constatator trebuia invocată tot printr-o plângere contravențională.
In fine, tribunalul a respins si excepția lipsei calității procesuale pasive, cât timp procesul-verbal este încheiat doar pe numele pârâtului si calitatea acestuia de unic subiect al contravenției se putea analiza in plângerea contravențională.
Instanțelor judecătorești le este acordat dreptul de a aprecia in concret necesitatea luării măsurii constrângerii contravenientului in situația in care acesta a realizat lucrări fie fără a avea autorizația prevăzută de lege, fie cu încălcarea prevederilor autorizației ce i-a fost eliberată.
Această concluzie se impune cu necesitate, întrucât, in caz contrar, sesizarea instanțelor judecătorești ar reprezenta o simplă formalitate si astfel nu s-a mai justifică instituirea prin art. 33 alin. 1 a unei proceduri distincte pentru desființarea pe cale administrativă – fără sesizarea instanței – a construcțiilor executare fără autorizație pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului.
De asemenea, au fost avute in vedere dispozițiile art. 28 alin. 2 din lege, conform cu care “decizia menținerii sau a desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administrației publice competente, pe baza planurilor urbanistice si a regulamentelor aferente, avizate si aprobate in condițiile legii, sau, după caz, de instanța”. Altfel spus, chiar dacă au fost executate lucrări de construcție fără autorizația prevăzută de lege, acestea nu vor fi desființate in mod automat, ci numai in situația in care încalcă in mod concret planurile urbanistice respective.
In fine, nu trebuie ignorată natura juridică a măsurii desființării lucrărilor de construcție neautorizate, aceasta constituind o sancțiune contravențională complementară, reglementată de art. 5 alin. 3 pct. g din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, astfel încât, potrivit alin. 6 al aceluiași articol, ea trebuie stabilită “in funcție de natură si gravitatea faptei”, fiind prin urmare exclusă aplicarea automată, o dată cu sancțiunea contravențională principală.
Având in vedere ca Primăria sectorului 5 București nu s-a conformat dispozițiilor instanței si nu a comunicat dacă prin lucrările efectuate de pârât s-au încălcat planurile de urbanism si regulamentele aferente, solicitarea reclamantului nu este justificată.
Prin decizia civilă nr.45/18.01.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant S. 5 B. prin PRIMAR, împotriva sentinței civile nr. 2827/30.03.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. M., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis cererea, a obligat pârâtul să desființeze lucrările de construcție neautorizate, constate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.77/23.07.2010 și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că prin procesul-verbal nr. 77 din 23.07.2010, intimatul-pârât a fost sancționat contravențional cu suma de 3.000 lei, dispunându-se totodată obligația sa de a zidi ferestrele de pe calcan, precum și de a intra în legalitate prin obținerea unei noi autorizații de construire prevăzute de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulteriore, în caz contrar pârâtul fiind obligat să procedeze la desființarea tuturor lucrărilor realizate fără autorizație.
S-a acordat în acest sens pârâtului, termen de intrare în legalitate, la data de 08.11.2012, termen nerespectat de pârât, astfel cum rezultă din nota de constatare încheiată de apelantă la fața locului.
Contrar argumentelor primei instanțe, natura și legalitatea sancțiunilor prevăzute prin procesul-verbal de constatare al contravenției nu poate face obiectul prezentei cereri având în vedere că până la desființarea sa pe calea unei hotărâri judecătorești, procesul-verbal face dovada deplină cu privire la situația de fapt reținută precum și a legalității sale.
În acest context, nu are nicio relevanță motivația instanței privind lipsa răspunsului reclamantei la prezumtiva lipsă de încălcare a planului urbanistic prin lucrările efectuate atât timp cât potrivit dispozițiilor art. 28 și 33 din Legea nr. 50/1991 controlul instanței trebuia să aibă în vedere dacă pârâtul s-a conformat dispozițiilor impuse prin procesul-verbal de constatare.
Având în vedere aceste argumente, tribunalul a admis apelul și schimbând în parte sentința apelată, a admis cererea, obligând pârâtul să desființeze lucrările de construcție neautorizate, constate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 77/23.07.2010, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul – intimat, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă pentru următoarele motive:
- în mod greșit instanța de apel a admis apelul și a modificat în parte sentința apelată, deoarece nu a interpretat corect probele administrate în cauză.
Învederează faptul că sentința instanței de fond este temeinică și legală, față de împrejurarea că probele au fost interpretate corect.
Instanța de apel înlătură motivația instanței de fond privind lipsa răspunsului reclamantei la prezumtiva lipsă de încălcare a planului urbanistic prin lucrările efectuate.
Recurentul apreciază că este o culpă a reclamantei în speță a intimatei, deoarece nu a dat un răspuns concret la solicitarea instanței prin care să se analizeze dacă pârâtul ar fi împiedicat sau că ar fi încălcat planul urbanistic.
Potrivit dispozițiilor art.312 Cod de procedură civilă, Curtea va găsi nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs vizează faptul că instanța de apel nu a interpretat corect probele administrate în cauză.
Această critică adusă deciziei recurate nu este o critică de nelegalitate, ci o critică de netemeinicie a hotărârii pronunțate de instanța de apel.
Netemeinicia nu se încadrează însă în motivele de recurs prevăzute în mod limitativ în dispozițiile art.304 Cod de procedură civilă. Instanța de recurs nu are rolul unei instanțe devolutive, ea putând analiza în mod imperativ doar motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art.304 Cod de procedură civilă, neavând puterea de a reinterpreta probele analizate de instanța de apel.
Ca atare, critica recurentului prin care se solicită instanței de recurs să reanalizeze probele administrate în cauză în fața instanțelor de fond și apel nu va fi primită de către Curte.
În ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art.32 alin.1 din Legea nr.50/1991, Curtea constată că în mod legal instanța de apel a schimbat hotărârea instanței de fond care reținuse în mod nelegal că instanțele de judecată pot aprecia în mod concret necesitarea obligării contravenientului pârât la demolarea construcțiilor realizate nelegal, fără autorizație de construire, lucrări reținute în procesul – verbal de contravenție rămas irevocabil.
Curtea apreciază că instanțele au a verifica, în cadrul acțiunilor întemeiate în baza art.32 din Legea nr.50/1991 doar dacă lucrările ce se cer a fi demolate sunt aceleași cu lucrările de construire reținute în procesul – verbal de contravenție și dacă pârâții contravenienți s-au conformat dispozițiilor cuprinse în procesele – verbale de contravenție, respectiv dacă aceștia au obținut autorizațiile de construire pentru lucrările de construire reținute de agentul constatator sau dacă au demolat de bună voie aceste lucrări.
Instanțele de judecată nu pot însă să aprecieze asupra necesității demolării unor construcții realizate fără autorizație de construcție și să salveze aceste lucrări dacă consideră că nu se încalcă planul de urbanism întrucât o asemenea apreciere ar lăsa fără substanță procesele – verbale de contravenție irevocabile prin care s-a dispus cu privire la necesitarea desființării respectivelor lucrări, procese verbale devenite titluri executorii.
Pe de altă parte, puterea judecătorească nu poate consfinți și ocroti o acțiune nelegală, prevăzută ca atare în mod expres de legiuitor, respectiv realizarea lucrărilor de construire fără autorizație, indiferent dacă în aprecierea judecătorului acțiunea nelegală are o consecință socială negativă mai mare sau mai mică, respectiv dacă se încalcă sau nu planul urbanistic al zonei.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul și va menține ca legală decizia recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât C. M., împotriva deciziei civile nr.45 A din 18.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. 5 BUCUREȘTI PRIN PRIMAR.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I.-A. H.-P. E. V. A.-D. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.I.A.H.P.
Tehdact.R.L.
2 ex./29.11.2013
TB-S.4 – M.I.L.; D.I.T.
Jud.S.5 – I.N.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 277/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1338/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
