Anulare act. Decizia nr. 319/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 319/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 17203/3/2012

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 319 A

Ședința publică de la 12.11.2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE – D. F. G.

JUDECĂTOR – F. C.

GREFIER – S. V.

………………….

Pe rol soluționarea cererilor de apel formulate de apelantul reclamant C. A., domiciliat în B., .. 5, jud. B. și de apelantul pârât P. C., fiul lui I. și V., născut la 13.12.1963, la locul de detenție Penitenciarul Jilava, ., jud. Ilfov, împotriva sentinței civile nr. 491/01.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât D. Ș. G., domiciliat în București, ., sector 1, având ca obiect „anulare act – constatare nulitate absolută contract de împrumut”.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul reclamant C. A. reprezentat de avocat M. T., cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul pârât D. Ș. G. reprezentat de avocat Turliu I. D., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind apelantul pârât P. C..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că apelantul pârât P. C. nu a făcut dovada achitării taxei de timbru, deși a fost citat cu această mențiune.

Apărătorul apelantului reclamant C. A. depune la dosar un înscris, respectiv o adeverință devenit pe anul 2013 din care rezultă că partea pe care o reprezintă nu are venituri.

Curtea pune în discuția părților excepția netimbrării apelului formulat de apelantul pârât P. C. și în subsidiar acordă cuvântul pe excepția lipsei de interes a acesteia în promovarea apelului și în dezbaterea motivelor de apel formulate de apelantul reclamant.

Apărătorul apelantului reclamant C. A. solicită admiterea excepției de netimbrare a apelului formulat de pârât și admiterea excepției lipsei de interes a pârâtului în promovarea apelului. Cu privire la apelul lor arată că instanța de fond a respins acțiunea ca insuficient timbrată. Să se constate că au depus chitanța de achitare a taxei de timbru prin poștă. Consideră că nu au fost avute în vedere dispozițiile Legii nr. 165/2013. Pe fond solicită admiterea apelului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apărătorul intimatului pârât D. Ș. G. solicită admiterea excepțiilor și anularea apelului formulat de pârât ca netimbrat și în subsidiar să se constate că este formulat de o persoană lipsită de interes. Cu privire la apelul formulat de apelantul reclamant solicită respingerea acestuia. Nu s-a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de ajutor public judiciar. A fost eșalonată plata taxei de timbru, iar la momentul soluționării cauzei erau 2 tranșe neachitate. Consideră că în mod corect instanța a respins cererea ca insuficient timbrată. Nu se solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III – a Civilă, reclamantul C. A. a chemat în judecată pe pârâții P. C. si D. Ș. G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate nulitatea absoluta a contractului de împrumut cu garanție imobiliara, încheiat cu ambii parați, autentificat sub nr. 2216 din 05.12.2003 de B.N.P. C. M., pentru cauza ilicita (frauda la lege) si cauza imorala; sa se constate nulitatea absoluta a contractului de împrumut cu garanție imobiliara încheiat cu paratul D. Ș. G., autentificat sub nr. 979 din 17.05.2004 B.N.P. C. M., pentru cauza ilicita (frauda la lege) si cauza imorala.

Prin încheierea pronunțată la data de 16.11.2012, a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulat de reclamantul C. A., ca neîntemeiată, cerere prin care s-a solicitat eșalonarea plății taxei judiciare de timbru stabilită în cauză, la suma de 17.908 lei și timbru judiciar de 5 lei, în 6 rate egale.

Prin încheierea pronunțată la data de 7.01.2013, a fost admisă în parte cererea de reexaminare formulată de reclamantul C. A. și s-a dispus eșalonarea plății taxei judiciare de timbru în 4 tranșe egale, a câte 4477 lei, începând cu luna ianuarie 2013, reclamantul fiind legal citat pentru termenul de judecată acordat la data de 01.03.2013, la domiciliul acestuia indicat în cererea de chemare în judecată, menținut pe tot parcursul judecării cauzei, cu obligația de plată a taxelor judiciare de timbru, astfel cum rezultă din dovada de citare aflată la fila 104 din dosar.

Prin sentinta civila nr. 491/01.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a fost anulata ca netimbrata cererea reclamantului.

Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut in esenta urmatoarele:

Au fost avute in vedere disp. art. 20 alin.1, 2 si 3 din Legea 146/1997 referitoare la obligatia de plata a taxei de timbru si sanctiunea anularii in caz de netimbrare.

Reclamantul a fost legal citat mențiunea achitării taxei de timbru în cuantum de_ lei, ce a fost eșalonată în 4 tranșe lunare a câte 4477 lei fiecare, începând cu luna ianuarie 2013, așa cum s-a dispus prin încheierea pronunțată la data de 07.01.2013, după admiterea în parte a cererii de reexaminare împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar, astfel cum rezultă din dovada de citare aflată la fila 104 din dosar.

Având în vedere că reclamantul la termenul acordat, respectiv 1.03.2013, s-a constatat că reclamantul nu a achitat nici una din tranșele aferente lunilor ianuarie și februarie 2013 din taxa judiciară de timbru, nici chiar în cuantumul stabilit după soluționarea cererii de ajutor public judiciar în forma eșalonării acestei taxe, refuzând îndeplinirea acestei obligații procesuale în termenul legal, tribunalul, în temeiul dispozițiilor legale invocate mai sus va admite excepția de netimbrare și va anula acțiunea, ca netimbrată.

Impotriva acestei sentinte s-au declarat, in termen legal, prezentele apeluri de catre reclamantul C. A. și de apelantul pârât P. C..

Prin apelul declarat de reclamant se invoca urmatoarele critici:

Se fac susțineri pe fondul cauzei referitoare la caracterul ilicit al convențiilor în discuție, susținându-se că acestea au mascat niște împrumuturi cămătărești și că operațiunea juridică este nulă absolut.

Se arată că instanța de fond a respins acțiunea fără să intre în fondul cauzei și că în acest moment apelantul a timbrat și urmează să-i fie comunicată suma pe care ar trebui să o plătească.

Apelul declarat de paratul P. C. nu a fost motivat, acesta declarand personal in fata instantei de apel ca nici nu va timbra cererea de apel.

Solutionand apelurile declarate, Curtea constata urmatoarele:

Potrivit art. 20 alin. 1 si 2 din Legea nr. 146/ 1997 taxele judiciare de timbru se platesc anticipat, iar in cazul in care acestea nu au fost platite la data introducerii cererii instanta va acorda un termen de judecata pentru care i se va pune in vedere partii sa achite aceste taxe. Potrivit dispozitiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/ 1997, neplata taxei judiciare de timbru pana la termenul acordat in acest sens se sanctioneaza cu anularea cererii.

La fel, dispozitiile art. 9 din OG nr. 32/ 1995 privind timbrul judiciar fac trimitere la Legea nr. 146/ 1997 in cazul neplatii timbrului judiciar.

In cauza recurentul parat P. C. nu a timbrat legal cererea de apel la data introducerii si a beneficiat de un termen de judecata pentru plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar legal datorate, conform procedurii legale, insa acesta nu a satisfacut aceste cerinte. Mai mult, la termenul de judecata anterior acesta a declarat personal in fata Curtii ca nu va timbra apelul.

Pentru aceste motive, in baza textelor legale mentionate, Curtea va anula apelul declarat de parat, ca netimbrat.

In ce priveste apelul declarat de reclamant, in baza art. 296 C.pr.civ. Curtea il va respinge ca nefondat.

Astfel, Curtea constata ca prin motivele de apel depuse in scris ( f. 18-19 dosar apel ) nu se dezvolta practic critici impotriva solutiei concrete a tribunalului care a fost aceea de anulare a cererii, ca netimbrata, ci se dezvolta sustineri referitor la fondul cauzei. Aceste sustineri nu au a fi analizate in apel, fata de faptul ca pricina a fost solutionata prin prisma exceptiei peremptorii a netimbrarii. Singura mentiune care se face in motivarea apelului referitor la timbraj este in sensul ca „in acest moment a timbrat apelul si urmeaza sa i se comunice suma pe care urmeaza sa o plateasca”. Se constata lesne ca aceasta mentiune nu combate in niciun fel solutia tribunalului de anulare ca netimbrata a cererii de chemare in judecata.

Curtea constata ca solutia tribunalului a fost legala, in cauza reclamantul neachitand doua din transele de taxa de timbru care erau scadente, anume tranșele aferente lunilor ianuarie și februarie 2013 din taxa judiciară de timbru, in suma de câte 4.477 lei fiecare, așa cum s-a dispus prin încheierea pronunțată la data de 07.01.2013.

Nu pot fi primite apararile apelantului reclamant referitoare la lipsa de venituri, aceste aspecte vizand exclusiv cererea de ajutor public judiciar formulata, cerere de ajutor public judiciar care insa a fost admisa de tribunal numai in sensul esalonarii platii in rate lunare, conform celor mentionate mai sus. Curtea are in vedere si faptul ca solutia data cererii de ajutor public judiciar a fost irevocabila, conform art. 15 din OUG nr. 51/ 2008, asadar aceste sustineri ale reclamantului nu mai pot fi reiterate in apelul prezent.

Curtea constata neintemeiate sustinerile facute in sedinta publica la termenul de azi de catre apelantul reclamant, verificarea dosarului de fond relevand ca reclamantul nu a facut dovada achitarii celor 2 transe de taxa de timbru scadente la data pronuntarii sentintei apelate. In ce priveste dispozițiile Legii nr. 165/2013, Curtea constata ca aceasta lege nu are nicio legatura cu prezenta cauza, asa ca apare de neinteles aceasta aparare a apelantului reclamant.

F. de acestea, si vazand aceleasi dispozitii ale art. 20 alin. 1, 2 si 3 din Legea nr. 146/ 1997 mentionate mai sus, Curtea constata legala solutia tribunalului. Curtea constata ca Legea nr. 146/ 1997 este cea care este aplicabila litigiului, data fiind data declansarii litigiului, iar nu OUG nr. 80/ 2013.

În concluzie, in baza art. 296 C.pr.civ. va fi respins apelul declarat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează, ca netimbrat, apelul declarat de apelantul-pârât P. C. împotriva sentinței civile nr. 491/01.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu apelantul-reclamant C. A., domiciliat în B., .. 5, județul B., intimatul-pârât D. Ș. G., domiciliat în București, ., sector 1.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant C. A. împotriva aceleiași sentințe civile.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D. F. G. F. C.

GREFIER,

S. V.

Red. DFG

Tehnored. DFG/PS 5 ex.

21.11.2013

Jud. fond: I. L. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 319/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI