Marcă. Decizia nr. 221/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 221/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 5047/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 221 A
Ședința publică din data de 28.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. C.
JUDECĂTOR – I. R. D.
GREFIER – C. I. Ș.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul-pârât B. C. împotriva sentințelor civile nr.1567/13.09.2012 și nr. 133/24.01.2013, ambele pronunțate de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-reclamanți . SRL, P. M. și N. A. și cu intimatul-pârât O. DE S. PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI, având ca obiect marcă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, a amânat pronunțarea la data de 28.11.2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă la data de 21.02.2012 sub nr._, reclamanții . SRL, P. M. și N. A. au chemat în judecată pe pârâții B. C. și O. de S. Pentru Invenții și Mărci, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea înregistrării mărcii MR. SAXOBEAT cu număr de depozit M 2011_, înregistrată de O.S.I.M. în favoarea pârâtului B. C., în temeiul art.47 alin.1 lit.c și lit.e din Legea nr.84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice; obligarea pârâtului O.S.I.M. la radierea din Registrul Național al Mărcilor a mărcii MR. SAXOBEAT, obligarea pârâtului B. C. la plata cheltuielilor de judecată generate de proces.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în anul 2009 . SRL a semnat un contract de management și impresariat artistic cu artista I.-A. S., cu numele artistic A. S., în baza căruia . SRL a devenit titularul exclusiv al drepturilor de management și impresariat artistic al tuturor drepturilor de interpretare.
Reclamanții arată că utilizează denumirea Mr. Saxobeat în activitatea pe care o desfășoară și care se circumscrie clasei 41 din Clasificarea de la Nisa, încă din anul 2010, când reclamanții M. P. și A. N. au compus compoziția muzicală cu text Mr. Saxobeat și au realizat producția muzicală a înregistrării sonore Mr. Saxobeat, în interpretarea artistei A. S., astfel că încă de la acest moment denumirea Mr. Saxobeat a devenit cunoscută publicului larg, fiind asociată cu numele reclamanților.
Astfel, reclamanții au arătat că au folosit denumirea în litigiu încă din 2010 ca semn distinctiv pentru activitatea pe care aceștia o desfășoară în domeniul de divertisment - creație și producție muzicală, domeniu specific clasei 41 din Clasificarea de la Nisa și au făcut-o cunoscută publicului larg.
S-a arătat totodată că pârâtul B. C., la cererea reclamanților, presta servicii de acompaniament muzical pe scenă pentru artista A. S. și a înregistrat marca cu rea credință la data de 17.08.2011, pentru a profita de succesul de care denumirea se bucura la data înregistrării,
S-a susținut că la data constituirii depozitului, pârâtul B. C. cunoștea faptul că denumirea Mr. Saxobeat era deja folosită de către producătorul . SRL și de către autorii M. P. și A. N. în activități din clasa 41 din Clasificarea de la Nisa.
Așadar, pârâtul a depus cerere de înregistrare a mărcii în perioada în care piesa muzicală compusă și produsă de reclamanți era promovată în mass media ca fiind un mare succes internațional.
Prin înregistrarea mărcii de către pârâtul B. C. se creează confuzie atât asupra producătorului original al piesei muzicale Mr. Saxobeat, cât și asupra adevăratului autor al operei muzicale Mr. Saxobeat, de natură a induce în eroare publicul și clienții societății M. M. Studio SRL și al autorilor compoziției muzicale.
Reclamanții P. M. și N. A. au calitatea de autori ai piesei muzicale Mr. Saxobeat, iar reclamanta M. M. Studio SRL are calitatea de producător al înregistrării sonore cu același nume.
Titlul unei opere este protejat de Legea 8/1996 dacă prezintă originalitate și dacă reprezintă o parte esențială a operei. În speță, Mr. Saxobeat este atât titlul operei muzicale, dar și al piesei muzicale adusă la cunoștința publicului în interpretarea artistei A. S.. Titlul este original datorită transformării cuvântului comun „saxofon” în „saxobeat”.
În aceste condiții, au arătat reclamanții că anularea înregistrării mărcii se impune și în temeiul art. 47 alin.1 lit.e din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, deoarece aceștia aveau un drept protejat de autor asupra denumirii MR SAXOBEAT.
Consideră totodată că menținerea acestei înregistrări de marcă constituie acte de concurență neloială, menite să ducă la înlăturarea reclamanților în calitatea lor de concurenți ai pârâtului de pe piața muzicală.
Cererea, legal timbrată, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.4, art.6 și art.47 alin.1 lit.c și e din Legea nr. 8/1996.
Pârâtul O. de S. pentru Invenții și Mărci a formulat întâmpinare, prin care a arătat că eliberarea certificatului de înregistrare a mărcii Mr. Saxobeat nr._ s-a făcut cu respectarea condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea protecției. Posibilitatea respingerii unei mărci la înregistrare pentru motivele relative de refuz prevăzute de art.6 din Legea mărcilor poate fi solicitată potrivit art.19 alin.1 prin depunerea unei opoziții formulată de orice persoană interesată. Având în vedere că în ceea ce privește marca în litigiu nu s-a înregistrat nicio opoziție, marca a fost admisă la înregistrare. Cu privire la art.47 alin1 lit.c, referitor la reaua credință, pârâtul a susținut că nu are atribuții în aprecierea acesteia.
Pârâtul B. C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că pârâtul este titular de drepturi morale și patrimoniale prevăzute de art.96 și 98 din Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe, având în vedere că a realizat parte din interpretarea instrumentală a operei, astfel că renumele de care s-a bucurat opera muzicală Mr. Saxobeat a condus la identificarea de către publicul larg a denumirii Mr. Saxobeat cu numele pârâtului. Atât timp cât pârâtul a început să utilizeze marca în activitățile profesionale, aducând pentru prima dată la cunoștința publicului marca Mr. Saxobeat, iar nu opera muzicală, în mod întemeiat a fost admisă cererea de înregistrare a mărcii, bucurându-se de anterioritatea utilizării.
A arătat pârâtul că denumirea Mr. Saxobeat nu reprezenta anterior depunerii cererii de înregistrare a mărcii o marcă notorie pentru reclamanți, în accepțiunea art.3 lit.d din Legea nr.84/1998. Faptul că . SRL și reclamanții persoane fizice sunt titulari de drepturi de autor asupra operei muzicale Mr. Saxobeat nu le conferă calitatea de titular ai mărcii cu același nume, deoarece sfera noțiunii de titular de drepturi de autor nu cuprinde și nu coincide cu sfera noțiunii de titular al unei mărci, chiar cu același nume.
Calitatea de autor se dobândește din momentul realizării operei, chiar în forma nefinalizată (art.3 alin.2 din Legea nr.8/1996), pe când calitatea de titular al unei mărci se dobândește din momentul utilizării și aducerii la cunoștința publicului a mărcii ce se solicită a fi înregistrată. Legiuitorul recunoaște mărcii funcția de diferențiere a produselor și serviciilor cu scopul de a evita confuzia dintre diferitele clase de produse și servicii, astfel cum au fost identificate potrivit clasificării de la Nisa. Cât timp reclamanții nu sunt titulari de marcă înregistrată, nu au legitimarea de a invoca drepturi specifice mărcii, a cărei înregistrare nu aduce atingere drepturilor de autor de care se bucură reclamanții.
Prin sentința civilă nr.1567/13.09.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis acțiunea, a anulat înregistrarea mărcii MR. SAXOBEAT cu număr de depozit M_, înregistrată la O.S.I.M., în favoarea pârâtului B. C., a obligat O.S.I.M. la radierea din Registrul Național al Mărcilor a mărcii MR. SAXOBEAT și a obligat pârâtul la 39,15 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
A reținut prima instanță că martorul O. I., audiat la cererea reclamanților, a declarat că știe că reclamanții au lansat o piesă muzicală cunoscută sub numele de Mr. Saxobeat și i-a auzit pe reclamanți când i-au propus pârâtului să participe la proiectul lor, să facă parte din staff-ul lor, ca și A. S., și l-a văzut pe pârât în studioul reclamanților când s-au purtat discuții pentru încheierea contractului, la începutul anului 2011. A mai declarat martorul că opera muzicală Mr. Saxobeat a fost încununată de succes și că se aude și saxofonul în interpretarea muzicală a operei.
Martorii audiați la cererea pârâtului, Tintorencu A. C. și A. E., au arătat că pârâtul a colaborat cu reclamanții, interpretând o compoziție a reclamanților prin care s-a remarcat ca interpretare la același nivel cu solista A. S.. La succesul operei, interpretarea pârâtului a avut un rol deosebit. Pârâtul a devenit astfel cunoscut sub numele de Mr. Saxobeat, inclusiv la facultate. Ulterior pârâtul și-a desfășurat activitatea sub acest pseudonim.
A mai reținut prima instanță, din conținutul interogatoriului administrat pârâtului la propunerea reclamanților, că pârâtul a confirmat că în perioada decembrie 2010 - decembrie 2011 a susținut concerte alături de A. S., iar reclamanții au început să-l promoveze public sub numele de Mr. Saxobeat. Pârâtul a arătat că a înregistrat pseudonimul ca marcă pentru a avea dreptul exclusiv asupra acestuia și pentru a-i împiedica pe reclamanți să mai folosească această denumire pe viitor pentru proiectul artistic cu același nume, însă susține că nu a făcut-o cu rea credință. Pârâtul a arătat că ar fi de acord să cedeze marca în schimbul unei sume de bani. A înregistrat marca Mr. Saxobeat pentru că pârâtul devenise cunoscut publicului larg sub acest nume și fără a-i anunța pe reclamanți
La interogatoriul propus de pârât reclamantului N. A., acesta a arătat că pârâtul este cel care a avut inițiativa încetării colaborării, încercând să meargă pe cont propriu. Pârâtul a avut doar calitatea de interpret, fără nicio contribuție ca autor al operei Mr. Saxobeat.
La interogatoriul propus de pârât reclamantului P. M., acesta a arătat că Mr. Saxobeat este un personaj fictiv creat de el și sugerează ritmul saxofonului, iar pentru piesa muzicală cu același nume reprezintă cheia compoziției. Pârâtul a prestat servicii de interpret doar pe scenă, fără să participe la înregistrări.
Din aceste probatorii, tribunalul a reținut că reclamanții P. M. și N. A. au calitatea de autori ai piesei muzicale Mr. Saxobeat, iar . SRL este producătorul înregistrării sonore cu același nume, piesa fiind lansată în România în octombrie 2010, iar în străinătate la începutul anului 2011.
Între reclamanți și pârâtul B. C., în calitate de instrumentist saxofon, au existat raporturi de colaborare, pârâtul susținând acompaniamentul la saxofon al piesei muzicale, care s-a bucurat de un succes deosebit în țară și străinătate. Întrucât pârâtul interpreta partitura pentru saxofon, publicul a început să-l asocieze pe acesta cu Mr Saxobeat, ceea ce l-a determinat pe pârât să înregistreze acest nume ca marcă la OSIM cu nr. de depozit M_ pentru cls. 4 din Clasificarea de la Nisa.
A reținut instanța că titlurile operelor sunt frecvent protejate ca mărci, dar protecția conferită acestora în cadrul semnelor distinctive nu exclude protecția și prin dreptul de autor. În acest sens, potrivit art.6 alin.4 lit.c din Legea nr.84/1998, o marcă este refuzată la înregistrare sau în cazul în care a fost înregistrată este susceptibilă a fi anulată dacă există un drept anterior, în special un drept la nume, un drept la imagine, un drept de autor, un drept de proprietate industrială.
Potrivit art.6 alin.6 din Legea nr.84/1998, o marcă nu este refuzată la înregistrare sau după caz înregistrarea nu este anulată atunci când titularul dreptului anterior consimte la înregistrarea mărcii ulterioare.
A reținut tribunalul că pot fi opuse la înregistrarea unui semn ca marcă numai drepturile de autor care pot fi recunoscute în condițiile Legii 8/1996, în special cele care poartă asupra unei creații intelectuale originale, iar potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.8/1996, este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera. Calitatea de autor izvorăște din faptul creării operei, de îndată ce opera a luat o formă concretă, chiar dacă nu este încă terminată. Potrivit art.5 alin.1 și 2 din lege este operă comună opera creată de mai mulți coautori în colaborare, ceea ce presupune schimb de idei, efort de adopție, acțiune creatoare desfășurată în această unitate de timp în care nu exclude o repartiție a sarcinilor ori contribuții de genuri diferite.
Legea dreptului de autor în vigoare conferă protecție operei de creație intelectuală necondiționat de îndeplinirea vreunei formalități. Simplul fapt al realizării operei, independent de aducerea la cunoștința publicului, este suficient pentru ca opera să fie protejată (art. 1 alin. 2 din Legea 8/1994).
S-a reținut că în practica judiciară dreptul de autor a fost extins și asupra titlului operei, cu condiția ca acesta să fie original. Evaluarea originalității titlului presupune examinarea exclusivă a titlului fără a avea în vedere restul operei.
În condițiile în care în cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte utilizarea anterioară a sintagmei Mr. Saxobeat, cel puțin în domeniul muzical, instanța a constatat că titlul atribuit piesei muzicale aparținând reclamanților, Mr. Saxobeat, are un caracter original și poate fi opus mărcii pârâtului, astfel încât folosirea semnului de către pârât fără autorizarea titularilor dreptului de autor le deschide acestora dreptul la acțiunea în anularea mărcii, considerată întemeiată de tribunal.
Prin sentința civilă nr.133/24.01.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis cererea formulată de reclamanta . SRL și a completat dispozitivul sentinței civile nr.1567/13.09.2012, reducând onorariul avocațial de la 8054 lei la 6000 lei și obligând pârâtul B. C. la plata către reclamanta . SRL a sumei de 6000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva celor două sentințe mai sus amintite a formulat apel pârâtul B. C., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 16.07.2013 sub nr._ .
A susținut apelantul-pârât că apreciază hotărârea apelată ca fiind nemotivată, deoarece practica judiciară nu constituie izvor de drept și nu poate fi reținută ca motiv al pronunțării unei hotărâri judecătorești, astfel că o hotărâre întemeiată pe practica judiciară sau pe doctrina echivalează cu o nemotivare a hotărârii, fapt ce impune anularea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În subsidiar, arată că hotărârea instanței de fond este netemeinică, în sensul că nu a analizat în mod corespunzător situația de fapt și nelegală, în sensul că a aplicat extensiv, în mod nepermis, un text de lege.
Susține că se impune a se analiza dacă protecția dreptului de autor conferită de Legea nr.8/1996 se extinde și asupra titlului unei opere muzicale, ca element distinct al acesteia (făcându-se deci abstracție de opera muzicală în ansamblul său), iar dacă se va stabili că această protecție există, în ce măsură este aplicabil art. 6 alin.4 lit.c) din Legea nr.84/1998 în cazul specific al unei opere muzicale, în sensul identificării unui conflict între dreptul de autor asupra operei și dreptul la marcă, având în vedere finalitatea diferită a celor două reglementări.
În ceea ce privește protecția acordată de Legea nr.8/1996 titlului unei opere muzicale, ca element distinct al acesteia, apelantul-pârât a arătat că instanța de fond a făcut referire în mod general la „practica judiciară” atunci când a concluzionat ca protecția se întinde si asupra titlului operei muzicale, privit individual, făcând astfel o extindere nepermisă a normei legale, mai ales în condițiile în care practica judiciară nu constituie izvor de drept în sistemul nostru legal.
În realitate, arată apelantul, Legea nr.8/1996 conferă protecție operei de creație intelectuală în ansamblul său, elementele susceptibile a fi protejate fiind individualizate în funcție de specificul fiecărei creații (opera muzicală, opera literară, opera științifică, etc), iar în cazul operei muzicale, elementele susceptibile de protecție sunt evidențiate de specificul acesteia, prin care se manifestă și capătă individualitate în raport cu alte creații de același fel:
- melodia - privită ca o succesiune de sunete cu înălțimi și durate diferite, îmbinate după anumite reguli pentru a alcătui o unitate cu sens expresiv (tema operei);
- armonia - îmbinarea melodioasă a mai multor sunete, concordanta fonica între sunete;
- ritmul - senzația determinată prin raporturile de durata relativă, fie de diferite sunete consecutive, fie de diverse repetări ale aceluiași sunet sau zgomot - susceptibil de protecție ca rezultata al juxtapunerii ritmului la melodie.
Protecția titlurilor, privite ca element separat, este contestată și în doctrină, cu implicații directe și asupra practicii judiciare, care nu este unanimă în această privință, așa cum a afirmat instanța de fond. Astfel, se consideră că dreptul de autor „nu pare a fi sistemul adecvat de protecție a titlurilor, pentru că, în cazul lor, ceea ce prezintă importanță este ca titlul să protejeze opera împotriva riscului de confuzie cu o altă operă, fiind lipsit de importanță dacă titlului i se recunoaște sau nu originalitatea. Dacă originalitatea nu este recunoscută, autorul este lipsit de orice mijloc de apărare, dacă originalitatea este recunoscută, durata protecției va fi limitată în timp”. În orice caz, această dispută se referă mai mult la titlurile de lucrări literare, articole și periodice, în cazul cărora titlul este un element esențial în structura operei.
Consideră apelantul că, dincolo de doctrina și practica judiciară, instanța de fond avea obligația de a se raporta și aplica textul legii speciale, art.1 și 7 din Legea nr. 8/1996 stabilind în mod expres faptul că obiect al dreptului de autor îl constituie operele originale de creație intelectuală.
Or, în speță, nu a fost invocate și instanța nu a reținut că ar exista o operă de creație intelectuală care să se opună înregistrării mărcii în litigiu, ci doar un titlu ce se susține că ar reprezenta ideea reclamanților.
Art.9 din Legea nr.8/1996 prevede însă în mod expres faptul că nu beneficiază de protecția legală a dreptului de autor ideile sau conceptele conținute într-o operă, oricare ar fi modul de scriere de explicare sau exprimare, iar „beat” este un termen specific muzicii jazz interpretată la saxofon și reprezintă un procedeu tehnic de bătaie respectiv un timp al unei măsuri, saxofon reprezintă un instrument muzical specific genului muzical jazz.
Intimații - reclamanții susțin că ar fi avut ideea alăturării acestor noțiuni tehnice pentru a denumi opera muzicală invocată, însă aceste două noțiuni tehnice specifice genului muzical jazz sunt indisolubil legate una de cealaltă prin natura tehnica a instrumentului muzical și intimații-reclamanții nu își pot apropria aceste noțiuni tehnice și nu pot beneficia de protecția Legii nr.8/1996 cu privire la utilizarea împreună a acestora, așa cum pretind în speță.
Pe cale de consecința, „ideea” reclamanților de folosi în titlul unei opere muzicale cei doi termeni tehnici nu poate beneficia de protecția legală a dreptului de autor, cum în mod eronat a reținut instanța de fond.
Prin urmare, având în vedere cele expuse mai sus, consideră apelantul-pârât că în speță au fost aplicate greșit de către instanța de fond dispozițiile art.6 alin.4 lit.c) din Legea nr. 84/1998, hotărârea apelată fiind nelegală și netemeinică.
În ceea ce privește aplicabilitatea art.6 alin.4 lit.c) din Legea nr.84/1998 în cazul în care s-ar putea extinde, pe cale judiciară, prin interpretare, protecția conferita de Legea nr.8/1996 si asupra titlului unei opere muzicale, apelantul a arătat că din textul amintit rezultă cu evidență că o marcă poate fi anulată numai în cazul în care există un conflict între aceasta și un alt semn protejat printr-un drept de autor. Semnul protejat prin dreptul de autor trebuie să aibă aceeași utilitate ca și marca, și anume „să permită a distinge produsele sau serviciile unei Întreprinderi de cele ale altor întreprinderi”.
Or, după cum a rezultat din dezvoltările anterioare, în măsura în care este acceptată existența unei protecții separate a titlului unei opere muzicale, aceasta are ca finalitate doar excluderea riscului de confuzie cu o altă operă de același gen.
Practica judiciară restrânge aplicarea articolului amintit numai la anumite creații originale susceptibile de protecție prin drept de autor și care au aceeași utilizare cu marca înregistrată ulterior: „Art.6 (4) lit.c) statuează faptul că înregistrarea unei mărci poate fi anulată dacă aceasta s-a făcut cu încălcarea, printre altele, a unui drept de autor anterior. Așadar, exista un text legal care consfințește, în mod expres posibilitatea existentei unui conflict dintre o marcă și un drept de autor. În cazul operelor plastice, care presupun existența unui element figurativ, aplicarea textului legal este indiscutabilă, posibilitatea existenței conflictului cu o marcă figurativă sau cu elementul figurativ al unei mărci combinate fiind evidenta, însă, în nici un caz nu se poate limita aplicarea acestui text de lege doar la operele mai sus menționate. Nu există nicio rațiune legală sau vreo prevedere care să ne indice faptul că legiuitorul a dorit să limiteze această prevedere legală numai pentru situațiile descrise mai sus. În consecință, acest text se aplica și mărcilor verbale, sau elementelor verbale ale mărcilor combinate. În acest din urma caz este evident faptul că un conflict nu poate apărea decât în cazul unei opere care este asemănătoare elementului verbal al unei mărci. Este clar faptul că nu sunt vizate prin acest text de lege opere de genul romanelor, poeziilor, articolelor de presa, etc. În acest caz, ce opere a avut în vedere legiuitorul în momentul în care a prevăzut eventualitatea unui astfel de conflict, în mod evident acestea au fost operele de genul sloganelor publicitare.” (decizia civilă nr.71A/26.03.2009, Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă pentru cauze privind proprietatea intelectuală)
Prin urmare, susține apelantul, conflictul intre un drept de autor și o marcă, și, implicit aplicarea articolului menționat, este posibil numai în cazul în care semnul protejat este destinat a fi întrebuințat având în vedere aceeași finalitate - distingerea între produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi. Or, în speța de fata, un asemenea conflict nu există deoarece dreptul de autor al intimaților-reclamanți este protejat de Legea nr.8/1996 în ansamblul său și cu toate elementele patrimoniale și nepatrimoniale ce decurg din acesta, iar dreptul apelantului derivat din înscrierea mărcii nu poate cenzura sau anihila acest drept.
În ceea ce privește legitimitatea înscrierii mărcii „Mr. Saxobeat” de către apelant, aceasta rezulta din situația de fapt relevată de probele aflate la dosar. Astfel, melodia „Mr. Saxobeat” a inclus și aportul său substanțial, în calitate de interpret, tema melodiei fiind concepută având ca element central saxofonul, instrument pe care îl utilizează în interpretare. Mai mult, așa cum recunosc și intimații-reclamanți, s-a dorit personificarea acestui instrument și dezvoltarea unui proiect pe baza acestuia. Având în vedere prestațiile repetate pe care le-a derulat în diverse spectacole, s-a ajuns astfel la asimilarea prezentei sale scenice cu personificarea realizata în cadrul piesei muzicale. Este evident faptul că prin înregistrarea acestui nume de scenă, drepturile de autor ale intimaților-reclamanți nu pot fi prejudiciate, având în vedere protecția acordată de lege operei muzicale în ansamblul său.
Având în vedere toate aceste considerente solicită admiterea apelului și modificarea în tot a sentințelor apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecata ca netemeinica și respingerii cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu privire la sentința civilă nr. 133/24.01.2013, arată că în primul rând desființarea sentinței civile nr. 133/24.01.2013 se impune față de nelegalitatea și netemeinicia sentinței 1567/13.09.2012, pentru motivele mai sus menționate, iar în subsidiar sentința civilă nr. 133/24.01.2013 este dată cu încălcarea art. 274 - 277 Cod proc.civ., deoarece în speța cuantumul cheltuielilor de judecată încuviințate de instanța este nejustificat de mare în raport de valoarea pricinii și de numărul de termene de judecată respectiv de durata litigiului la instanța de fond.
Cererea de apel, legal timbrată, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 282 și următoarele Cod proc.civ., ale Legii nr. 84/1998, Legii nr. 8/1996.
Intimații-reclamanți . SRL, P. M. și N. A. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
S-a arătat că este nefondată critica în sensul nemotivării sentinței, deoarece prima instanță a motivat hotărârea și în fapt și în drept, reținând că această motivare este susținută și de practică.
Cu privire la elementele operei muzicale susceptibile de protecție, intimații-reclamanți arată că opera muzicală aparținând reclamanților cuprinde și text, iar textul este o operă de creație intelectuală conform art.7 lit.c din Legea nr. 8/1996, astfel încât titlul operei este protejat de lege ca parte a textului, întrucât prezintă creativitate.
De asemenea, arată că denumirea MR. SAXOBEAT nu reprezintă doar o idee, cum greșit susține apelantul, deoarece nu cuprinde numai elementul combinat din cuvintele „saxofon” și „beat”,, ci reclamanții au realizat o personificare identică a unui obiect prin adăugarea apelativului „Mr”, elementul în discuție fiind o parte esențială a refrenului operei muzicale cu același nume.
Au susținut intimații că între elementul asupra căruia operează dreptul lor de autor și semnul înregistrat ca marcă de pârâtul apelant se creează un risc de confuzie și de asociere, de natură a induce în eroare publicul și clienții intimaților-reclamanți.
Au mai arătat intimații-reclamanți că înregistrarea mărcii de către apelantul-pârât s-a făcut cu rea-credință, fiind incidente dispozițiile art.47 alin.1 lit.c din Legea nr. 84/1998, dezvoltând această susținere în cuprinsul întâmpinării.
Intimatul-pârât O. de S. pentru Invenții și Mărci a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că protecția prin drept de autor asupra unei opere muzicale nu poate și extinsă și asupra titlului acesteia, iar denumirea MR SAXOBEAT nu este una originală, ea constând în alăturarea unor termeni specifici domeniului muzical.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentințele apelate prin raportare la motivele de critică mai sus expuse și în raport de prevederile art.295 alin.1 Cod proc.civ., curtea constată că apelul este nefondat.
În privința sentinței civile nr.1567/13.09.2012:
Se impune a se consemna, cu prioritate, că, deși reclamanții și-au întemeiat cererea de chemare în judecată atât pe dispozițiile art.47 alin.1 lit.c din Legea nr. 84/1998 în forma aplicabilă litigiului, referitoare la anularea mărcii pentru înregistrare cu rea-credință, cât și pe prevederile art.47 alin.1 lit.e din același act normativ, referitoare la existența unui drept de autor anterior – în coordonatele art.6 alin.4 lit.c din lege –, prima instanță a admis acțiunea exclusiv în raport de acest din urmă temei, omițând a examina susținerile reclamanților referitoare la înregistrarea cu rea-credință a mărcii a cărei anulare s-a cerut.
O astfel de omisiune nu a fost invocată de cel interesat, în speță, reclamanții a căror cerere de chemare în judecată nu a fost examinată sub toate aspectele sale, prin niciuna dintre căile procesuale ce ar fi putut pune în discuție aspectul (apel principal, apel în aderare, eventual cerere de completare a dispozitivului).
De aceea, în lipsa unei cereri de apel care să privească omisiunea examinării incidenței cazului de anulare a înregistrării mărcii pentru rea-credință și față de prevederile art.295 alin.1 teza I Cod proc.civ., curtea reține că nu este învestită cu o atare analiză, astfel încât nici susținerile intimaților-reclamanți din cuprinsul întâmpinării ce privesc acest aspect nu au a fi analizate de instanța de apel.
Pe de altă parte, evaluând susținerile apelantului-pârât cu referire la cazul de anulare a mărcii reținut de prima instanță, curtea constată că în mod greșit susține acesta că sentința apelată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Dimpotrivă, tribunalul a prezentat pe larg situația de fapt rezultată din probatoriul administrat, reținând că din aceasta a reieșit că reclamanții persoane fizice sunt titularii dreptului de autor asupra operei muzicale intitulată „Mr. Saxobeat” și că acest drept se întinde și asupra titlului operei, făcând referire directă la prevederile din Legea nr. 8/1996 care justifică o atare protecție în opinia instanței.
În consecința unei asemenea constatări, tribunalul a reținut incidente dispozițiile art.6 alin.4 lit.c din Legea nr.84/1998, care sunt reflectate în coordonatele unei cereri de anulare a mărcii în dispozițiile art.47 alin.1 lit.e din aceeași lege, constatând astfel întemeiată acțiunea reclamanților.
Sentința apare astfel ca fiind motivată, iar trimiterea la o anumită dezlegare a problemelor de drept litigioase de către doctrină sau de jurisprudență nu este străină cauzei și, deși acestea nu sunt izvoare de drept, menționarea lor nu este de natură a sprijini argumentele pentru care s-a dat hotărârea și nu lipsește de conținut considerentele sentinței.
De altfel, însuși apelantul-pârât și-a sprijinit o parte din argumentele pe care se întemeiază cererea sa de apel pe jurisprudență și doctrină, astfel încât rezultă cu evidență lipsa de temei a acestui motiv de critică.
Nefondată este și critica în sensul că reclamanții nu pot justifica un drept de autor asupra sintagmei „Mr.Saxobeat”, ce constituie titlul operei muzicale pe care au creat-o.
Astfel, curtea reține, în acord cu prima instanță (și necontestat de pârâtul apelant) că reclamanții persoane fizice sunt cei care au creat compoziția muzicală cu text ce poartă titlul „Mr.Saxobeat”, iar pârâtul a avut calitatea de interpret al partiturii acestei piese în partea sa destinată saxofonului.
Este adevărat că titlul unei opere nu este protejat de plano de același drept de autor care privește opera în întregul său, fiind necesară analiza cu prudență a întinderii dreptului autorului asupra unei opere, însă, atât timp cât se constată că elementul verbal ce constituie acest titlu reprezintă prin el însuși o creație intelectuală, nu există nicio rațiune pentru a-l exclude de la protecția prevăzută de Legea nr. 8/1996.
În acest sens converge și citatul din doctrină evocat de apelantul-pârât în cererea sa cuprinzând motivele de apel (fila 4 din memoriu, par.2), care mai face însă și trimitere la funcția titlului de a proteja opera împotriva riscului de confuzie cu o altă operă, dar acest aspect nu face obiectul discuției în cauza pendinte.
În speță, deși apelantul-pârât a furnizat în cuprinsul cererii de apel o explicație de natură etimologică a elementului verbal „Mr.Saxobeat”, în sensul că acesta ar proveni din alăturarea unei părți a cuvântului „saxofon” și a cuvântului ”beat”, ce semnifică în limba engleză „ritm”, fiind un termen specific muzicii jazz și blues, curtea reține că sintagma în discuție nu constituie un cuvânt de sine stătător în dicționarul limbii române (și, aparent, nici al altei limbi).
Mai mult decât atât, sintagma în dispută este formată și dintr-un al doilea element, „Mr.”, ce reprezintă prescurtarea cuvântului din limba engleză „Mister”, tradus în limba română „domnul”.
Prin urmare, este lipsită de relevanță explicația genezei cuvântului în coordonatele examinării originalității acestui element, de vreme ce din probațiune a rezultat că denumirea a fost creată de autorii operei muzicale „Mr.Saxobeat”, intimații-reclamanți persoane fizice.
Or, elementul face parte, potrivit susținerilor ambelor părți, și din textul ce însoțește partea muzicală a operei, reprezentând o parte a cântecului supusă unei repetiții atât în cuprinsul strofelor, cât, mai ales în cuprinsul refrenului, ceea ce face ca elementul să fie laitmotivul operei muzicale.
Curtea reține, în acest context faptic, că dreptul autorilor reclamanți asupra compoziției muzicale cu text (prevăzut de art.7 alin.1 lit.c din Legea nr. 8/1996) se întinde și asupra elementului verbal în litigiu, ce constituie titlul operei, fiind strâns legat de conținutul operei și constituind o parte semnificativă a acestuia.
Contrar susținerii apelantului-pârât, elementul în discuție nu constituie o idee (exclusă de la protecție de art.9 lit.a din Legea nr. 8/1996), chiar dacă ideea este cea care stă la baza creației, deoarece „Mr.Saxobeat” reprezintă rezultatul materializării ideii unui personaj identificat cu un saxofon ce dă ritmul muzicii.
În consecința argumentelor expuse, curtea constată că reclamanții justifică un drept de autor și asupra titlului operei, „Mr.Saxobeat”, iar acesta este anterior datei de depozit a mărcii a cărei anulare se cere (17.08.2011), având în vedere probatoriul administrat în fața primei instanțe, din care a rezultat că opera muzicală a fost creată și făcută publică în anul 2010.
Cu referire la aplicarea în speță a prevederilor art.6 alin.4 lit.c din Legea nr. 84/1998, apelantul-pârât a susținut că textul nu este incident deoarece semnul anterior asupra căruia reclamanții au un drept nu a fost folosit ca marcă.
O atare afirmație nu poate fi primită, iar netemeinicia sa rezultă cu evidență din aceea că, dacă ar fi adevărată, ea s-ar aplica în privința tuturor drepturilor la care face referire art.6 alin.4 lit.c din lege, inclusiv, spre exemplu, cu privire la dreptul la imagine.
Or, nu se poate concepe folosirea unui drept la imagine cu funcția de marcă, pentru același motiv pentru care nici dreptul de autor nu poate fi folosit cu această funcție, deoarece natura și scopul recunoașterii lor prin lege este diferit și nu are legătură cu diferențierea produselor sau serviciilor unei persoane de cele aparținând alteia.
Chiar dacă în jurisprudența evocată de apelantul-pârât în memoriul de apel (fila 6 par.1) se face vorbire despre faptul că dreptul de autor asupra unui element verbal poate intra în conflict cu o marcă în cazul sloganelor publicitare, curtea reține că opinia citată nu limitează protecția la această situație, ci o dă drept exemplu deoarece era relevant pentru acea speță.
În schimb, curtea reține că art.6 alin.4 lit.c din Legea nr. 84/1998 nu distinge în sensul reclamat de apelantul-pârât, ci prevede drept motiv relativ de refuz la înregistrare (și, implicit, drept motiv de anulare a înregistrării) existența unui drept anterior care să intre în conflict cu semnul a cărui înregistrare se cere.
Or, titlul operei muzicale asupra căruia intimații-reclamanți justifică dreptul de autor (potrivit considerațiilor ce preced) este identic cu semnul înregistrat ca marcă sub nr._, astfel încât curtea reține drept incident cazul de refuz în discuție.
Nu este lipsită de relevanță nici împrejurarea că marca a fost înregistrată pentru clasa de produse și servicii 41 – educație, instruire, divertisment, activități sportive și culturale, incluzând dreptul de folosire a semnului de către titular în desfășurarea unei activități în domeniul muzical.
A mai susținut apelantul-pârât și împrejurarea că dreptul său de a înregistra marca în litigiu a decurs din calitatea sa de interpret al melodiei și din identificarea sa cu personajul (fictiv) pe care îl desemnează „Mr. Saxobeat”, însă curtea reține că aceste argumente nu sunt relevante pentru limitele devoluțiunii astfel cum au fost mai sus evocate, deoarece nu se discută în prezentul apel chestiunea înregistrării cu rea-credință a mărcii.
În privința sentinței civile nr.133/24.01.2013:
A susținut apelantul, practic, că suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial (în cuantum de 6000 lei) este excesivă în raport de prevederile art.274 alin.3 Cod proc.civ., având în vedere lipsa de complexitate a litigiului.
Curtea reține, pe de o parte, că prima instanță a făcut deja aplicarea normei evocate, reducând cuantumul cheltuielilor acordate reclamanților de la suma de 8054 lei la suma de 6000 lei.
Pe de altă parte, față de natura și complexitatea cauzei și de probatoriile complexe administrate (ce au cuprins proba cu înscrisuri, declarații de martori și interogatorii reciproce), instanța consideră că evaluarea dată de tribunal este justă și nu se impune o cenzură suplimentară a onorariului de avocat reflectat în cuantumul cheltuielilor judiciare.
Totodată, reține că apelantul-pârât a invocat generic încălcarea prevederilor art.274-277 Cod proc.civ., dar din argumentarea criticilor sale nu a rezultat decât incidența art.274 alin.3 Cod proc.civ., astfel încât curtea nu poate examina legalitatea și temeinicia sentinței nr.133/2013 sub alt aspect, celelalte dispoziții fiind invocate formal.
În consecința tuturor argumentelor expuse și văzând legalitatea și temeinicia sentințelor atacate în raport de criticile formulate prin apelul cu care a fost învestită, în temeiul art.296 Cod proc.civ., curtea urmează a-l respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-pârât B. C., cu domiciliul în Municipiul C., ., ., . și cu domiciliul ales la SCA Ciubota & Roata-P., în București, ..1, ., ., sectorul 4, împotriva sentințelor civile nr. 1567/13.09.2012 și nr.133/24.01.2013, ambele pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații-reclamanți . SRL, P. M. și N. A., toți cu domiciliul ales la S. T., T. și Asociații, în București, . nr.16-18, . și cu intimatul-pârât O. DE S. PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI, cu sediul în București, .. 5, sector 3, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. C. I. R. D.
GREFIER
C. I. Ș.
Red. IRD
Tehnored..> 8 ex./19.11.2014
Trib. B.. Secția a V-a Civilă - Jud. S. M.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 448/2013. Curtea de... | Drept de autor şi drepturi conexe. Decizia nr. 242/2013. Curtea... → |
|---|
