Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 448/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 448/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 58031/3/2011

ROMÂNIA

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 448R

Ședința publică de la 26 februarie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - M. S.

JUDECĂTOR - G. S.

JUDECĂTOR - I. R. D.

GREFIER - M. L.

Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentele – reclamante . și . împotriva sentinței civile nr.1396/28.06.2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă . (fostă .).

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentele – reclamante . și . reprezentate de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata – pârâtă . (fostă .).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimata – pârâtă a depus prin fax, la data de 25.02.2013, cerere prin care solicită acordarea unui termen de judecată, arătând că în ședința de judecată din data de 13.02.2013 în dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului V. a fost numit administrator judiciar SPI CC Insol SPRL C., indicând sediul pentru citarea administratorului judiciar.

Curtea constată că nu s-a făcut nicio dovadă în sensul celor susținute în cererea de amânare, motiv pentru care o va respinge.

Totodată, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 25.08.2011, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr._, în temeiul art. 10 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 100/2005 privind” asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, reclamantele S.C. O. P. S.A. și S.C. P. L. S.A., prin cerere de ordonanța președințială au solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care instanța să dispună:

1. Obligarea Pârâtei să înceteze cu caracter temporar, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului de fond care face obiectul dosarului nr. - de pe rolul Tribunalului București, orice act de folosire în activitatea sa comercială a unor semne identice sau similare cu Mărcile P. pentru:

(a) oferirea, comercializarea sau deținerea în vederea comercializării a oricăror produse identice sau similare cu produsul gaz petrolier lichefiat (GPL) încărcat în butelii;

(b) oferirea sau prestarea unor servicii identice sau similare cu serviciile de transport, depozitare și distribuție a produsului GPL încărcat în butelii, respectiv cu serviciile de colectare a buteliilor GPL și ambalare (umplere) a GPL-ului în butelii.

2. Obligarea Pârâtei să retragă cu titlu provizoriu, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului de fond care face obiectul dosarului nr. - de pe rolul Tribunalului București, pe cheltuială proprie, din rețelele circuitelor sale comerciale toate buteliile GPL care poartă semne identice sau similare cu Mărcile P..

3. Sechestrarea tuturor buteliilor deținute de către pârâtă (umplute cu GPL sau goale) care poartă semne identice sau similare cu Mărcile P., cu titlu provizoriu, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului de fond ce face obiectul dosarului nr. - de pe rolul Tribunalului București.

4. Vă rugăm să dispuneți ca punerea în executare a hotărârii judecătorești să se efectueze fără somație.

Cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în cuantumul și specificația pe care o vom menționa ulterior, în temeiul art. 274 din C.proc.civ.

În motivarea cererii, s-a arătat următoarele:

1. Mărcile P. și folosirea acestora de către reclamante în activitatea de comercializare a GPL-ului în butelii

1.1 P. L. și acționarul său majoritar O. P. sunt membre ale grupului de societăți O.. Principala activitate comercială a societății P. L. constă în comercializarea pe piața din România a combustibilului pentru uzul consumatorilor casnici, respectiv a produsului gaz petrolier lichefiat ambalat în recipiente metalice sub presiune transportabile și reîncărcabile („butelii”)- Această activitate presupune colectarea buteliilor după golire, transportul lor către stația specială de umplere a P. L., reîncărcarea cu GPL și transportul buteliilor reumplute cu GPL către punctele de vânzare autorizate ale P. L., unde sunt oferite spre vânzare beneficiarilor finali.

În scopul diferențierii produselor și serviciilor oferite și prestate de societățile noastre în activitatea de comercializare a GPL-ului încărcat în butelii de produsele și serviciile oferite și prestate de alți operatori economici pe piața GPL din România, dar și pentru protejarea comerțului cu GPL, subscrisele reclamante ne-am înregistrat începând cu anul 1998 mărci combinate - verbale și figurative - la care ne vom referi în mod generic sub denumirea de „Mărcile P.”. Mărcile P. includ atât mărci naționale, cât și mărci comunitare.

Aceste mărci au fost înregistrate, printre altele, conform Clasificării Internaționale de la Nisa, pentru următoarele produse:

- Clasa 4 - combustibili sub formă de GPL;

- Clasa 6 - butelii metalice pentru depozitarea GPL; respectiv pentru următoarele servicii:

- Clasa 35 - publicitate, regruparea în avantajul terților a produselor cu GPL

permițând consumatorilor să le vadă și să le cumpere comod, administrație comercială în domeniul GPL;

- Clasa 39 - servicii de ambalare, încărcare, depozitare, distribuție și transport în special a GPL.

Mărcile P. înregistrate la nivel național sunt enumerate și prezentate mai jos.

Dovada înregistrării acestor mărci rezultă din certificatele atașate prezentei cereri în Anexa nr. 2.

În cazul Mărcilor P. al căror titular este O. P., P. L. a obținut toate drepturile de a le folosi și exploata în activitatea sa comercială în temeiul a două contracte de licență, după cum urmează:

1. Prin contractul de licență neexclusivă din data de 01.09.2009, încheiat între O. P. - în calitate de licențiator (sub fosta denumire S.C. P. S.A., astfel cum rezultă din extrasul de la Oficiul Registrului Comerțului, atașat prezentei cereri în Anexa nr. 3) și P. L. - în calitate de licențiat, P. L. a dobândit dreptul de folosire a mărcilor naționale înregistrate la OSIM sub nr._,_,_,_,_,_,_ (a se vedea Anexa nr. 4);

2. Prin contractul de licență neexclusivă din data de 20.04.2010, încheiat între O. P. - în calitate de licențiator - și P. L. - în calitate de licențiat, P. L. a dobândit dreptul de a folosi mărcile naționale înregistrate la OSIM sub nr._,_,_,_,_,_,_,_,_ (a se vedea Anexa nr. 5).

Activitatea de comercializare a produselor proprii și serviciile suport de colectare, umplere, transport și depozitare sunt realizate de către P. L. folosind Mărcile P..

1.2 Natura volatilă a GPL-ului permite vânzarea sa către consumatori numai în condițiile ambalării acestuia în butelii. Sub acest aspect, cu toate că GPL-ul încărcat în butelie constituie un produs unic, numai butelia poate constitui suportul material pentru aplicarea Mărcilor P.. Astfel, acest produs unic este protejat prin inscripționarea Mărcilor P. pe butelii.

În acest context, subscrisele reclamante am efectuat investiții considerabile pentru comandarea fabricării și achiziționarea buteliilor Marca P.. P. L. deține în proprietate aceste butelii Marca P., pe care le încarcă cu GPL în stațiile sale speciale de umplere. Acestea sunt oferite spre vânzare consumatorilor în baza unor condiții comerciale adaptate specificității produsului, utilizate atât în activitatea Shell Gas din trecut, cât și în activitatea actuală a P. L.. Contractul dintre P. L. și consumatorii casnici de GPL se încheie pe o durată de 20 ani, reglementând următorul regim juridic al produsului: P. L. pune la dispoziția clienților săi buteliile cu titlu de depozit, acestea urmând a fi restituite la încetarea relației contractuale, întrucât buteliile sunt și rămân proprietatea P. L.. Pe parcursul derulării contractului, societățile noastre au obligația de a furniza clienților la prezentarea unei butelii goale purtând Marca P. o butelie încărcată cu GPL purtând Marca P., în schimbul achitării prețului GPL, iar clienții au obligația de a prezenta butelia GPL goală cu Marca P. numai la punctele de lucru ale reclamantelor, dreptul de reumplere a acesteia fiind rezervat exclusiv P. L. (a se vedea Anexa nr. 6).

2. Actele Pârâtei de folosire în activitatea sa de comercializare a GPL-ului în butelii a unor semne de natură a aduce atingere drepturilor reclamantelor asupra Mărcilor P.

Pârâta Antares Gas este de asemenea un operator economic pe piața GPL din România, având ca principal obiect de activitate „comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși al produselor derivate” (cod CAEN 4671), iar printre obiectele secundare de activitate „intermedieri în comerțul cu combustibili” (CAEN 4612), „activități de ambalare” (CAEN 8292), „manipulări” (CAEN 5224), „depozitări” (CAEN 5210), „transporturi rutiere de mărfuri” (CAEN 4941), astfel cum rezultă din extrasul de la Oficiul Registrului Comerțului, atașat prezentei cereri (Anexa nr. 9). în cadrul comerțului său, Pârâta vinde GPL pentru uz casnic încărcat în butelii, respectiv prestează servicii de colectare a buteliilor goale de la consumatori, de reumplere a buteliilor în stațiile sale de încărcare GPL, transport, depozitare și distribuție a acestor produse.

Fără a fi dobândit vreun drept de la reclamante, Pârâta folosește în activitatea sa Mărcile P., realizând activități de comercializare, transport și distribuție de GPL încărcat în butelii pe care sunt aplicate semne care prezintă identitate sau similaritate cu Mărcile P., cu încălcarea drepturilor exclusive de proprietate industrială ale O. P. și P. L..

În fapt, Pârâta Antares Gas colectează de pe piață, în principal de la consumatori, butelii care poartă Mărcile P. pe care le umple cu GPL. Pârâta transportă aceste produse obținute cu încălcarea drepturilor reclamantelor și le distribuie sub Marca P. prin circuitul rețelei sale comerciale. Produsele contrafăcute sunt astfel depozitate în punctele de vânzare ale Pârâtei și comercializate consumatorilor sub Mărcile P.. Aceste fapte sunt dovedite prin procesul-verbal de constatare a stării de fapt încheiat de executorul judecătoresc Proroc O. G. în data de 23 august 2011, în baza încheierii pronunțate de Judecătoria D. la data de 20 august 2011 în dosarul nr._ prin care a fost încuviințată cererea de asigurare de dovezi formulată de reclamanta P. L. (A se vedea Anexa nr. 8).

Unele dintre aceste butelii sunt îmbuteliate de către pârâtă cu GPL care nu provine de la O. P. sau P. L.. Totodată consumatorii nu au fost și nici nu sunt atenționați asupra eventualei diferențe de cantitate de GPL între buteliile îmbuteliate și comercializate de Pârâta sub Mărcile P. în comparație cu buteliile comercializate de Reclamante sub Mărcile P., cele din urmă având în cele mai multe cazuri o cantitate inferioara de GPL.

3. Îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială

În conformitate cu prevederile art. 9 și 10 alin. (1) al OUG nr. 100/2005, instanța judecătorească poate, la cererea motivată a reclamantului, să ordone măsuri provizorii împotriva persoanei care se presupune că a încălcat un drept de proprietate intelectuală, în scopul de a preveni orice încălcare iminentă cu privire la acest drept, respectiv să interzică cu titlu provizoriu ca încălcarea presupusă să mai continue.

De asemenea, în conformitate cu art. 9 alin. (3) din OUG nr. 100/2005, la cererea reclamantului, instanțele judecătorești, pot să ordone sechestrarea mărfurilor bănuite că ar aduce atingere unui drept de proprietate industrială.

Art. 10 alin. (1) al OUG nr. 100/2005 prevede că măsurile provizorii prevăzute la art. 9 alin. 1-4 pot fi dispuse, prin ordonanță președințială, chiar fără ca cealaltă parte să fie audiată, când orice întârziere este susceptibilă să creeze un prejudiciu ireparabil titularului dreptului.

Activitățile Pârâtei sunt nelegale și contravin în mod vădit dreptului exclusiv al Reclamantelor asupra Mărcilor P., așa cum este el recunoscut și protejat prin normele legale in vigoare (art. 5 din Directiva 2008/95/CE cu privire la mărci, art. 9 din Regulamentul CE nr. 207/2009 privind marca comunitară, art. 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată). Acest drept presupune prerogativa subscriselor Reclamante de a cere instanței judecătorești competente să interzică terților:

- folosirea în activitatea comercială a unor semne identice cu Mărcile P., pentru produse și servicii identice celor pentru care Mărcile P. au fost înregistrate;

- folosirea în activitatea comercială a unor semne care datorită faptului că sunt identice sau asemănătore cu Mărcile P. și în considerarea produselor și serviciilor cărora ie sunt aplicate, generează confuzie în percepția publicului, incluzând riscul de asociere între semne și Mărcile P.;

În considerarea celor de mai sus este evident ca pârâta se face vinovată de încălcarea dreptului reclamantelor asupra Mărcilor P.. Astfel că alături de art. 581 și art. 582 C. Proc. Civ., în speță sunt aplicabile și dispozițiile speciale, art. 9 alin. l lit. a și art. 10 alin. l și 2 din OUG nr. 100/2005. Pe cale de consecință, în analiza admisibilității cererii noastre trebuie să avem in vedere și dispozițiile conținute în norma specială, care prevăd posibilitatea instanței de judecată de a ordona măsuri pe calea ordonanței președințiale spre a stopa activitățile de încălcare a drepturilor reclamantelor asupra Mărcilor P..

3.1 Referitor la aparenta dreptului și neprejudecarea fondului

Subscrisele reclamante am înregistrat pe rolul Tribunalului București, sub nr. - /3/2011, acțiunea de fond privind încălcarea dreptului la Mărcile P. în contradictoriu cu pârâta Antares Gas. Fără a fi necesară cercetarea fondului litigiului dintre părți, prin realizarea unui examen sumar, rezultă în mod evident că aparența dreptului de proprietate industrială asupra mărcilor conflictuale este în favoarea reclamantelor.

a. Astfel, Mărcile P. sunt înregistrate de către O. P., cu excepția mărcii P. nr._ care este înregistrată de către P. L.. De asemenea, în baza contractelor de licență mai sus indicate, O. P. a transmis P. L. dreptul neexclusiv de a folosi Mărcile P., ceea ce conferă, printre altele, și calitatea P. L. de a cere aplicarea pe calea ordonanței președințiale a măsurilor de asigurare a respectării drepturilor de proprietate industrială asupra Mărcilor P., potrivit art. 4 lit. b) din OUG nr. 100/2005.

Apreciem că dovada aparenței dreptului reclamantelor asupra Mărcilor P. rezultă în mod neechivoc din certificatele de înregistrare a mărcilor naționale și a mărcilor comunitare, extrasele din registrul mărcilor OSIM și din baza de date a OHIM și contractele de licență anexate prezentei cereri.

Raportat la dispozițiile art. 4 alin. (1) și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, faptul că aparența dreptului de proprietate industrială asupra Mărcilor P. operează în favoarea reclamantelor este de natură a conferi O. P. și P. L. (în cazul mărcii nr._) dreptul exclusiv asupra acestora în calitate de titular de drept.

Menționăm că semnul distinctiv protejat prin înregistrarea Mărcilor P. este un semn complex, care poate fi perceput vizual prin reprezentarea grafică a cuvântului „P.” (elementul verbal) combinat cu elementul figurativ extrem de stilizat constând în litera „P” în interiorul căreia este prezentată figura unui cap de lup. în plus, anumite Mărci P. utilizate în comerțul reclamantelor cu combustibili pentru uz casnic sunt reprezentate grafic prin imaginea aplicării cuvântului „P.” și a literei „P” conținând capul de lup pe o butelie, având de asemenea culoarea protejată.

b. Pârâta nu este autorizată să utilizeze Mărcile P.. Față de dispozițiile art. 40 din Legea nr. 84/1998, care prevăd în mod limitativ modalitățile de transmitere a drepturilor asupra mărcii, Antares Gas nu poate justifica nici măcar aparența vreunui drept de proprietate industrială asupra Mărcilor P. în favoarea sa, în condițiile inexistenței vreunui contract de cesiune sau de licență încheiat cu titularul mărcii.

Săvârșirea de către Pârâtă a acestor acte de încălcare a drepturilor noastre de proprietate industrială a fost surprinsă la cererea reclamantelor în procedura asigurării de dovezi. Astfel, P. L. a înregistrat pe rolul Judecătoriei D. o cerere de asigurare de dovezi, care a fost admisă prin încheierea din data de 20 august 2011, când instanța a delegat un executor judecătoresc să constate, de urgență și fără citarea părților, că pârâta depozitează, transportă, pune în circulație, oferă spre vânzare, vinde și distribuie către consumatori produse Marca P., respectiv reîncarcă cu combustibilul achiziționat de ea butelii de tip GPL, purtând Marca P..

În consecință, executorul judecătoresc Proroc O. G., însoțit de un reprezentant al reclamantei P. L., s-a deplasat la punctul de lucru al Pârâtei Antares Gas din comuna Icnești, ., unde a procedat la constatarea stării de fapt în data de 23 august 2011, la orele 15:00, fiind întocmit procesul-verbal de asigurare de dovezi (atașat prezentei în Anexa nr. 8). Conform acestui proces-verbal, s-a constatat următoarea stare de fapt: „în incintă era staționat un camion pentru transportul buteliilor cu nr._ ce era încărcat cu butelii marca „P.”, în număr de aproximativ 12 bucăți. Buteliile erau încărcate și sigilate, purtând etichetă de producător cu marca ANTARES GAS SRL Buteliile respective erau de culoare albastru, prevăzute cu gardă și purtau marca P. inscripționată atât pe recipient cât și pe gardă. Reprezentantul reclamantei P. L. SA a realizat fotografii ale buteliilor marca P. găsite în camionul sus menționat, mașină ce urma să plece pentru comercializarea acestor butelii.”

Procesul-verbal de constatare a stării de fapt, precum și fotografiile realizate în cadrul procedurii de asigurare de dovezi (Anexa nr. 8) dovedesc cu prisosință aparența încălcării de către Antares Gas a drepturilor reclamantelor asupra Mărcilor P. prin activitățile desfășurate în cadrul comerțului său cu GPL încărcat în butelii.

Așa cum am arătat mai sus, Mărcile P. au fost înregistrate pentru produsele din clasele 4 și 6 - combustibili sub formă de GPL și butelii metalice pentru depozitarea GPL, respectiv pentru serviciile din clasele 35 și 39 - publicitate, regruparea în avantajul terților a produselor cu GPL permițând consumatorilor să le vadă și să le cumpere comod, administrație comercială în domeniul GPL și servicii de ambalare, încărcare, depozitare, distribuție și transport GPL.

Pârâta, la fel ca și reclamantele, este un operator economic pe piața de desfacere a GPL-ului pentru uz casnic din România, oferind spre vânzare același produs - GPL-ul încărcat în butelii - și aceleași servicii aferente comercializării GPL-ului, respectiv colectarea și umplerea buteliilor, depozitarea, distribuția și transportul acestora către consumatorii casnici.

Din înscrisurile anexate prezentei care fac dovada drepturilor reclamantelor și a actelor pârâtei de încălcare a acestor drepturi, rezultă că, prin simpla „pipăire” a fondului cererii, se poate reține că Pârâta folosește în activitatea sa semne similare cu Mărcile P. pentru produse și servicii identice cu cele pentru care reclamantele au obținut protejarea prin înregistrarea Mărcilor P..

Potrivit jurisprudenței, reținerea aparenței similarității semnului cu marca în condițiile în care produsele sunt identice (combustibilul GPL), este suficientă pentru a justifica luarea unor măsuri provizorii de protecție a mărcii până la soluționarea procesului asupra fondului (C. Secția IX civila și de proprietate intelectuala, decizia 246/18.04.2006)

3.2 Referitor la condiția urgenței.

Caracterul prezumat al urgenței OUG nr. 100/2005 (fiind instrumentul de transpunere a Directivei nr. 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 referitoare la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală), prin art. 10 precizează expres faptul ca măsurile prevăzute la art. 9 pot fi dispuse prin ordonanța președințială. Astfel, art. 9 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 100/2005 prevede în mod expres că, „Instanța judecătorească competentă poate, la cererea motivată a reclamantului, să ordone măsuri provizorii împotriva persoanei care se presupune că a încălcat un drept de proprietate industrială protejat, în scopul de a preveni orice încălcare iminentă cu privire la acest drept, respectiv să interzică cu titlu provizoriu ca încălcarea presupusă să mai continue”, iar art. 10 alin. (1) din OUG nr. 100/2005 prevede în continuare tot în mod explicit că „Măsurile provizorii prevăzute la art. 9 alin. (1) [...] pot fi dispuse, prin ordonanță președințială, [...], când orice întârziere este susceptibilă să creeze un prejudiciu ireparabil titularului dreptului.”

Cu alte cuvinte, legiuitorul a apreciat prin acest mod de reglementare că încălcarea unui drept de proprietate industrială protejat justifică per se luarea unor măsuri urgente, în considerarea implicațiilor grave ale perpetuării unei asemenea presupuse încălcări cu privire la funcționalitatea mărcilor.

Pe cale de consecință, potrivit doctrinei, ura e n ta în acest caz este prezumată fără a mai fi nevoie ca instanța să verifice această condiție (a se vedea M. T. - Codul de Procedura Civila comentat și adnotat 2008, ediția II revizuită, pag. 1508 pct. 3- „în cazurile în care prin lege se prevede luarea de măsuri pe calea ordonanței președințiale, instanța nu mai trebuie să verifice această condiție, pentru ca ea este prezumată de legiuitor”).

Având în vedere interpretarea doctrinară și practica jurisprudențială în ceea ce privește aprecierea condiției urgenței în cazurile de contrafacere, aceasta este îndeplinită prin aceea că, pe de o parte, se păstrează un drept care s-ar păgubi prin întârziere, iar pe de altă parte, se urmărește prevenirea unei pagube ce nu s-ar putea repara, ținând seama de specificul dreptului a cărui protecție se solicită, respectiv dreptul asupra unor mărci și de funcțiile principale ale mărcilor, respectiv: a) de diferențiere a produselor și serviciilor și de indicare a originii acestora; b) de garanție a calității; c) de protecție a consumatorilor; și d) de reclamă. Considerăm că prin apelarea la mijlocul procesual al ordonanței președințiale se păstrează dreptul reclamantelor de a folosi Mărcile P. în limitele prevăzute de lege, iar întârzierea cauzată de procedura de drept comun ar conduce în mod evident la o „păgubire” a drepturilor noastre, putând fi afectate oricare din funcțiile mărcilor asupra cărora deținem un drept de proprietate/utilizare.

În același timp, existența unei încălcări a drepturilor reclamantei asupra mărcii protejate poate genera pagube ce nu se mai pot repara, în niciun caz doar pecuniare, putând fi pierdute și alte drepturi, ca de exemplu clientela ori putând fi afectate alte interese, ca de exemplu dreptul consumatorului de a putea diferenția produsele sau serviciile.

În aceste condiții, este cert că Marca P. contrafăcută de Antares Gas își pierde capacitatea de a certifica autenticitatea și de a garanta calitatea produselor și serviciilor. Un consumator mediu nu poate face diferența între o butelie încărcată cu GPL de către P. L. purtând Marca P. și o aceeași butelie purtând Marca P. care este încărcată cu GPL de către Antares Gas.

Astfel, pe de o parte acțiunile Pârâtei au ca rezultat deturnarea și defidelizarea clientelei societăților noastre. De asemenea, prin nerespectarea standardelor impuse de Mărcile P., acțiunile Pârâtei conduc la defăimarea și diluarea Mărcilor P..

Toate aceste prejudicii au un caracter iminent, datorită caracterului continuat al faptelor Pârâtei. De asemenea, pierderea încrederii consumatorilor in Mărcile P., diluarea mărcilor și alterarea imaginii acestora și a societăților noastre sunt prejudicii care nu pot fi niciodată integral reparate. (Cf. Decizia C. nr. 246/18.04.2006).

De asemenea, în jurisprudență s-a statuat în sensul că „Reclamanta nu trebuie să facă dovada concretă a pierderii clientelei, întrucât singurul fapt al riscului de confuzie este de natură să creeze prezumția de pagubă iminentă care probează urgenta”.

Potrivit unei jurisprudențe constante, constituie risc de confuzie riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau, eventual, de la întreprinderi legate din punct de vedere economic, în acest mod, „utilizarea unui sistem identic sau similar cu marca, ce generează un risc de confuzie în percepția publicului, aduce atingere sau poate aduce atingere funcției esențiale a mărcii”.

Tot printre prezumțiile judiciare aplicate de instanțe în vederea aprecierii admisibilității ordonanței președințiale cu privire la pretinse fapte de contrafacere, s-a mai statuat în sensul că „riscul de confuzie este o rezumat în ipoteza Identității atât între semnul folosit de terț și cel înregistrat ca marcă de către reclamant, cât și între produsele sau serviciile terțului și cele ale reclamantului. Astfel, nu era necesara o analiza a existentei unui risc de confuzie, odată ce fusese constatată dubla identitate, între însemne și produse, deoarece acest risc este prezumat de lege”.

Ceea ce prezintă relevanță pentru consumatorul mediu, în percepția de ansamblu a mărcii conflictuale, respectiv ceea ce poate fi apreciat ca relevant în procedura sumară a ordonanței președințiale, este aparenta similaritate a buteliilor asupra cărora poartă Mărcile P. folosite de reclamante, cu buteliile inscripționate cu Mărcile P. și alterate de pârâtă, în condițiile existenței acestei similarități, consumatorul mediu căruia i se adresează produsele purtând Marca P. și semnul aflat în conflict, percepând marca în ansamblu, ca un tot, va fi indus în eroare de asemănările ce există între cele două produse, putându-le atribui aceleiași proveniență comercială cu cea a mărcii înregistrate, astfel încât riscul de asociere există8.

Pentru toate aceste motive, față de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 100/2005, măsura provizorie privind încetarea acestei fapte poate fi dispusă. Textul legal, transpunere a Directivei nr. 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 referitoare la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală trimite implicit la procedura speciala a ordonanței președințiale, „urmând a fi verificate numai dreptul de proprietate industriala și existenta încălcării”.

Având în vedere argumentele de mai sus prezentate pentru dovedirea prejudiciului ireparabil, sunt îndeplinite și condițiile prevăzute in art. 10 alin fi) din OUG nr. 100/2005 pentru dispunerea masurilor pe calea ordonanței președințiale date fără citare.

3.3 Vremelnicia măsurii

Prezenta cerere îndeplinește și această condiție de admisibilitate, având în vedere faptul că subscrisele Reclamante am solicitat obligarea pârâtei la a stopa încălcarea dreptului lor la marcă doar cu caracter temporar, până la soluționarea în fond a litigiului. Așa cum rezultă din înscrisurile atașate prezentei, subscrisele am promovat acțiune în contrafacere împotriva pârâtei, în cadrul căreia instanța este învestită să se pronunțe asupra fondului litigiului și să dispună măsurile definitive care să asigure protecția dreptului lor la marcă.

În susținerea admisibilității prezentei acțiuni, precizăm că art. 36 alin. (2) și (3) din Legea nr. 84/1998 prevăd cu titlu exemplificativ măsurile definitive de interzicere ce pot fi solicitate instanței judecătorești de către titularul mărcii, iar art. 9 alin. (1) lit. a) și art. 10 alin. (1) din OUG nr. 100/2005 prevăd în mod expres că măsurile de interzicere a continuării încălcării presupuse pot fi dispuse în mod provizoriu. De altfel, asemenea măsuri au fost dispuse în mod constant în practica judiciară10.

În considerarea celor de mai sus, este evident ca cerea lor îndeplinește toate condițiile de admisibilitate, astfel încât solicitam admiterea ei si, pe cale de consecință, să dispuneți obligarea pârâtei:

(c) oferirea, comercializarea sau deținerea în vederea comercializării a oricăror produse identice sau similare cu produsul gaz petrolier lichefiat (GPL) încărcat în butelii;

(d) oferirea sau prestarea unor servicii identice sau similare cu serviciile de transport, depozitare și distribuție a produsului GPL încărcat în butelii, respectiv cu serviciile de colectare a buteliilor GPL și ambalare (umplere) a GPL-ului în butelii.

2. Obligarea pârâtei să retragă cu titlu provizoriu, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului de fond care face obiectul dosarului nr. - de pe rolul Tribunalului București, pe cheltuială proprie, din rețelele circuitelor sale comerciale toate buteliile GPL care poartă semne identice sau similare cu Mărcile P..

Sechestrarea tuturor buteliilor deținute de către Pârâtă (umplute cu GPL sau goale) care poartă semne identice sau similare cu Mărcile P., cu titlu provizoriu, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului de fond ce face obiectul dosarului nr. - de pe rolul Tribunalului București.

Vă rugăm să dispuneți ca punerea în executare a hotărârii judecătorești să se efectueze fără somație.

Cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în cuantumul și specificația pe care o vom menționa ulterior, în temeiul art. 274 din C.proc.civ.

În drept, invocă dispozițiile art. 9 și 10 din OUG nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială (în transpunerea Directivei 2004/48/CE); art. 36 din Legea nr. 84/1998, republicată (în transpunerea art. 5 din Directiva 2008/95/CE cu privire la mărci); art. 9 din Regulamentul CE nr. 207/2009 privind marca comunitară; art. 112 și următoarele, art. 581 din Codul de Procedura Civilă.

În susținerea cererii, s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: Mărcile P.; Certificatele de înregistrare a Mărcilor P. depuse pe cale naționala și extrasul mărcilor comunitare din baza de date OHIM; Istoricul companiei O. P. care atestă schimbarea denumirii P. SA; Contractul de licență privind folosirea Mărcilor P._,_,_,_,_,_,_, încheiat în 01.09.2009 între P. SA și P. L.; Contractul de licență privind folosirea Mărcilor P._,_,_,_,_,_,_,_, încheiat în 20.04.2010 între O. P. și P. L.; Condițiile comerciale folosite de P. L.; încheierea din data de 20 august 2011 a Judecătoriei D. prin care s-a admis cererea de asigurare de dovezi; Procesul verbal din data de 23 august 2011 încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc Proroc O. G. și fotografiile realizate; Informații cu privire la sediul și asociații pârâtei; Dovada promovării acțiunii de fond.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta S.C. ANTARES GAS S.R.L., a solicitat respingerea acțiunii.

S-a arătat în motivarea întâmpinării că societatea pârâtă este distribuitor de butelii și are încheiate sute de contracte de colaborare cu persoane fizice și juridice care vând de fapt către clienți. Mai explicit, societatea lor distribuie buteliile plina la colaboratori iar aceștia la populație, iar efectul invers este următorul: clientul revine la colaborator cu butelia goala, iar colaboratorul ne-o returnează.

Deși in contractele de colaborare este menționat ca este interzis colaboratorului sa primească alte butelii decât cele proprietatea societății noastre. Se întâmpla destul de des ca aceștia, pentru a face vânzare sa primească orice fel de butelie in schimbul buteliei proprietatea lor. In momentul in care reprezentantul împuternicit al societății noastre se prezintă sa ridice buteliile, acesta este forțat sa le adune pe toate, insa de foarte multe ori s-au efectuat schimburi de butelii. Acest fenomen este de notorietate in practica comercianților de GPL. Este imposibil ca societățile ce au ca obiect principal de activitate distribuirea de GPL sa nu primească la un moment dat și alt tip de butelii.

Fotografiile realizate de executorul judecătoresc, depuse la dosar nu reprezintă dovada ca societatea lor comercializează/distribuie sau transporta butelii marca P..

Practica societății noastre este următoare: achiziționam butelii de la o alta societate, încărcam buteliile, apoi acestea sunt verificate de controlul de poarta, ori buteliile fotografiate erau in incinta societății noastre, mașina încărcata nu a fost surprinsa distribuindu-le.

Intre societatea lor și reclamanta exista încheiata o convenție prin care se face predarea primirea ambalajelor. In acest sens, depunem procese verbale care atesta faptul ca societatea lor a predat de fiecare data când a fost cazul ambalajele marca P. către reclamanta. Subliniem faptul ca societatea lor nu realizează activități de comercializare, transport sau distribuție de GPL încărcat in butelii pe care sunt aplicate semne care prezintă identitate sau similaritate cu produsele P., drept pentru care nu incalcam drepturile exclusive de proprietate industriala ale O. P. și P. L..

In ceea ce privește fotografiile realizate de executorul judecătoresc, ce reprezintă probele prezentate de reclamanta, acelea erau butelii goale, strânse de la colaboratori și pregătite pentru predarea lor către P..

Prin sentința civilă nr. 1396/28.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că reclamanta P. L. este titulara mărcilor arătate în acțiune, astfel cum rezultă din certificatele de înregistrare depuse la dosar, aspect necontestat de pârâtă, mărcile făcând obiectul unui contract de licență neexclusivă încheiat cu . a dobândit astfel drepturile de folosință și exploatare pe teritoriul României.

Pe de altă parte pârâta este o societate autorizată să desfășoare activități de îmbuteliere și vânzare a gazului petrolier lichefiat (GPL). Specific activității de îmbuteliere și vânzare a gazului petrolier lichefiat este faptul că vânzarea are ca obiect încărcătura GPL și nu recipientul în care aceasta este livrată ( butelia), acest recipient fiind prin destinația legii reutilizabil și reîncărcabil.

Instanța a reținut că regimul juridic de utilizare a buteliilor este definit ca atare și reglementat de prevederile HG NR.941/2003 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață și utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile.

Potrivit art. 8 alin.3 din acest act normativ, „utilizarea, inclusiv umplerea, depozitarea, golirea sau reumplerea :a) echipamentelor sub presiune transportabile, prevăzute la art. 2 lit. a), b) și c), care satisfac cerințele prezentei hotărâri și poartă marcajul prevăzut la art. 12 alin. (1); b) recipientelor-butelii existente, care poartă marcajul prevăzut în Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 113/2001, cu modificările ulterioare, precum și marcajul și numărul de identificare prevăzut la art. 12 alin. (3), care indică faptul că recipientele-butelii au fost supuse unei inspecții periodice, nu poate fi interzisă, limitată sau împiedicată din considerente referitoare la echipamentul sub presiune transportabil ca atare.”

De asemenea, potrivit pct. 2.3 din Prescripția tehnica PT C 3-2003, „Cerințe tehnice privind utilizarea recipientelor-butelii cu capacitate până la 26 litri pentru GPL”, aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei si Resurselor nr. 86 72(903, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 și 161 bis din 13 martie 2003, cu modificările și completările ulterioare, „agenții economici autorizați care fac dovada proprietății buteliilor pe baza documentelor financiar-contabile pot să își personalizeze buteliile. Personalizarea buteliilor se va face prin poansonarea cu un poanson propriu și se confirmă prin poansonarea de către ISCIR-INSPECT. Aceste butelii vor putea fi vopsite sau li se va putea aplica un semn de identificare al agentului economic autorizat.”

Potrivit pct. 3.2.4 din același act normativ, „agenții economici nu vor putea umple buteliile personalizate ale altui proprietar decât cu consimțământul scris al acestuia.”

Astfel, Instanța a reținut că, potrivit reglementărilor legale mai sus prezentate, operatorii autorizați vor putea umple orice recipient introdus pe piață, care nu a fost personalizat în condițiile legii, regula fiind libera circulație a recipientelor după introducerea lor în piață, iar excepția - restrângerea dreptului operatorilor de a utiliza în activitatea lor acele butelii care au fost personalizate conform metodologiei emise de ISCIR, iar nu prin simpla aplicare a însemnelor aparținând unui operator.

Instanța reține aspectul că trebuie făcută distincția între poanson, astfel cum e definit de legislația în vigoare și orice alt semn, reprezentând mărci.

Dincolo de distincția materială dintre acestea, există și o distincție de regim juridic. Astfel, pentru poanson se aplică reglementările tehnice menționate mai sus, iar pentru mărci, legislația aferentă protejării drepturilor de proprietate industrială.

Dar Instanța a constatat că nu poate reține ca fiind îndeplinită condiția aparenței de drept în favoarea reclamantelor, considerând și că pentru a stabili dacă există un drept al reclamantelor de a obține încuviințarea de instanță a măsurilor solicitate trebuie să se facă o analiză ce ar prejudeca fondul.

Astfel, făcând distincția dintre recipient și conținutul recipientului, pe de o parte, și distincția dintre poansonare și marcare (sau însemnare prin orice alt însemn/sigiliu indicând comerciantul), pe de altă parte, instanța nu poate reține că există o aparență de încălcare din partea pârâtei a vreunui drept al reclamantelor asupra mărcilor.

Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 84/1998, titularul unei mărci are dreptul de a cere oprirea oricăror acte de natură să încalce dreptul său exclusiv asupra mărcii.

Instanța a apreciazat însă că, prin probatoriul administrat, nu reiese cu evidența necesară unei cereri de ordonanță președințială-al cărei judecător nu poate intra în cercetarea completă a fondului raportului juridic dedus judecății- faptul că pârâta a realizat acte de încălcare a dreptului reclamantelor asupra mărcilor P..

Astfel, ceea ce invocă reclamantele prin cererea de ordonanță președințială este încălcarea dreptului la mărcile P. prin faptul comercializării de către pârâtă a unor butelii care au „inscripționată denumirea P. și care poartă însemne ce prezintă identitate sau similaritate cu mărcile P.”.

Or, cât timp ceea ce reclamă intimatele reclamante, ca și conținut obiectiv al încălcării, este faptul manevrării și comercializării de către pârâtă a buteliilor purtând marca P., fără a face referire însă la împrejurarea dacă reclamantele se referă la butelii poansonate cu poanson P. sau la toate buteliile cu marca P., instanța nu poate reține că există o aparență de utilizare nelegitimă de către pârâtă a acestor butelii.

Din procesul verbal încheiat de B. Proroc O. G.( fila 153 dosar) rezultă că la sediul pârâtei existau la data de 23.08.2011 12 butelii marca P. pline, dar aveau sigiliul și eticheta Antares Gas SRL, care identificau produsul ca provenind de la pârâtă, ca și indicator al comerciantului care a realizat operațiunea de încărcare a recipientului.

Față de reglementările speciale enunțate, simpla comercializare de către pârâtă a unei butelii purtând marca P. nu este suficientă prin ea însăși pentru ca titularul mărcii respective să poată cere interzicerea umplerii respectivului recipient de către un operator autorizat, ca efect al încălcării dreptului la marca P. aferentă recipientului.

Pentru a stabili însă ce fel de butelii comercializează în fapt pârâta, dacă există sau nu un drept de a folosi buteliile cu poanson și/sau marca P., instanța ar fi nevoită însă să facă o analiză pe fondul raportului juridic dedus judecății, depășind astfel limita aparenței de drept, ceea ce determină neîndeplinirea acestei condiții speciale a ordonanței președințiale.

Astfel, aparența de drept nereieșind cu evidență în favoarea reclamantelor, orice cercetare dincolo de probele deja administrate duce de fapt la prejudecarea fondului raportului juridic dintre părți.

Față de cele reținute, Instanța, în temeiul dispozițiilor art.36 din Legea nr.84/1998 republicată și art.9 și 10 din OUG nr.100/2005, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe reclamantele au declarat recurs.

În cadrul recursului a fost invocată excepția nelegalității cu privire la normele tehnice invocate de instanța de fond în Sentința nr. 1936

În susținerea acestei excepții s-au arătat următoarele:

Instanța de fond a motivat Sentința nr, 1936 pe baza unor prescripții tehnice și norme care au fost declarate nelegale de către Curtea de Apel București în alte dosare în care recurentele sunt parte (Anexa 1 la prezenta - decizii ale Curții de Apel București în acest sens).

Invocăm pe această cale excepția nelegalității cu privire la punctul 2.3 și punctul 3.2.4 din Prescripția tehnică PT C 3-2003, ediția 1, „Cerințe tehnice privind utilizarea recipientelor - butelii cu capacitatea până la 26 litri pentru GPL” aprobată prin Ordinul Ministrului industriei și resurselor nr. 86/2003 și modificată prin Ordinul nr. 210/2003 și prin Ordinul nr. 304/2005 și cu privire la art. 8 alin. 3 din HG nr. 941/2003 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață și utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, în măsura în care ele impun un regim al exercitării dreptului la marcă în materia comercializării GPL încărcat în butelii mai restrictiv și derogator de la regimul exercitării dreptului la marcă așa cum este el stabilit cu titlu general prin Legea nr. 84 din 1998 privind mărcile și indicațiile geografice („Legea 84”).

1.1 Asupra admisibilității formale a excepției.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate, atunci când de respectivul act administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond.

În cadrul prezentului dosar, subscrisele am promovat o acțiune civilă prin care am solicitat obligarea pârâtei la a înceta orice acte de încălcare a drepturilor noastre cu privire la Mărcile P. până la soluționarea dosarului de fond nr._/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului București.

În susținerea cererii noastre am arătat, în esență, că:

- Mărcile P. au fost legal înregistrate la OSIM, iar subscrisele suntem titularele Mărcilor P., având un drept exclusiv de a folosi aceste mărci. Mai mult, am făcut dovada că Mărcile P. au fost înregistrate pentru servicii de umplere și comercializare GPL, iar potrivit documentelor de înregistrare a mărcilor depuse la OSIM unele dintre Mărcile P. apar aplicate de butelii GPL. Mai mult, unele dintre Mărcile P. sunt înregistrate și la O.H.I.M.

- În exercitarea dreptului nostru la marcă și ținând cont de natura activității noastre (îmbuteliere GPL și comercializare GPL îmbuteliat) am aplicat Mărcile P. pe buteliile GPL.

- Pârâta colectează din piață butelii goale purtând Mărcile P., le reumple în instalațiile proprii și le oferă apoi spre comercializare, cu toate că aceste butelii poartă în continuare Mărcile P. iar pârâta nu are nici un drept de a folosi aceste mărci în activitatea sa comercială. Astfel, acțiunile pârâtei contravin dispozițiilor Legii nr. 84/1998 care au rolul de a proteja dreptul la marcă.

Față de cererea formulată, instanța a aplicat în soluționarea cauzei, printre altele, dispozițiile art. 8 alin 3 din HG nr. 941/2003 și dispozițiile punctelor 2.3 și 3.2.4 din Prescripția tehnica PT C 3-2003, ediția 1, „Cerințe tehnice privind utilizarea recipientelor-butelii cu capacitate până la 26 litri pentru GPL” (denumită în continuare „PT C3-2003”), elaborată de Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (denumit în continuarea „ISCIR”) arătând, în esență, că:

- în materia comercializării GPL încărcat în butelii regula este libera lor umplere, reumplere și circulație.

- Personalizarea buteliilor se poate face doar după procedura din PT C 3-2003 și, implicit, aprobată de ISCIR, iar simpla aplicare a mărcilor pe butelii nu are nici o relevanță. Astfel că, în ceea ce privește buteliile GPL, aplicarea mărcilor pe butelii nu ar avea nici o relevanță, datorită regimului derogator creat prin prevederile HG 941/2003 și PT C3-2003.

- în concluzie, exercitarea dreptului la marcă se poate face doar condiționat de personalizarea buteliilor.

Pe cale de consecință apreciem că legătura dintre textele legale a căror nelegalitate o invocăm pe cale de excepție și soluționarea pe fond a litigiului este una evidentă.

Mai arătăm și faptul că actele din care fac parte textele legale vizate de excepție, sunt acte administrative cu caracter normativ, iar potrivit practicii constante a ICCJ ele sunt susceptibile de a fi atacate și pe această cale a excepției de nelegalitate.

1.2 Asupra motivelor de fond ale excepției. Nelegalitatea textelor atacate.

1.2.1 Regimul juridic și protecția dreptului la marcă conform Legii nr. 84/1998.

În sistemul de drept românesc, norma care asigură regimul juridic general al dreptului la marcă, ca drept de proprietate intelectuală este Legea 84. Această lege reglementează, printre altele, procedura ce trebuie urmată pentru înregistrarea unei mărci, procedură care se desfășoară în fața autorității competente în materie, respectiv Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (denumit în continuare „OSIM”).

Odată urmată această procedură și marca fiind înregistrată, titularul dreptul la marcă este liber să exercite toate atributele dreptului la marcă și să se bucure de protecția oferită dreptului său prin lege.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 84/1998, „înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii.” Așa cum se arată în doctrina de specialitate, acest drept exclusiv al titularului asupra mărcii prezintă două aspecte: (i) un aspect pozitiv, care constă în dreptul exclusiv de a folosi semnul distinctiv și (ii) un aspect negativ, care se referă la dreptul de a interzice folosirea aceluiași semn de către o altă persoană.

În legătură cu acest din urmă aspect, respectiv mijloacele pe care titularul dreptului la marcă le are la dispoziție pentru a interzice terților folosirea dreptului la marcă, tot Legea nr. 84/1998 oferă titularului dreptului la marcă un sistem coerent de protecție, adaptat specificului dreptului la marcă, drept de proprietate intelectuală. Astfel, alături de mijloacele de protecție de drept administrativ care vizează procedura de înregistrarea mărcii, Legea nr. 84/1998 oferă titularului unui drept la marcă și mijloace de drept civil și mijloace de drept penal pentru ocrotirea dreptului său la marcă.

În acest sens, potrivit art. 36 din legea nr. 84/1998 în cazul folosirii pe nedrept a unei mărci de către un terț, titularul dreptului la marcă „poate cere instanței judecătorești competente să interzică terților să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimțământul său:

a) un semn Identic mărcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost înregistrată;

b) un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă și din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepția publicului, incluzând riscul de asociere între semn și marcă;

c) un semn identic sau asemănător cu marca, pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România și dacă folosirea fără drept a semnului ar fi în detrimentul caracterului distinctiv al mărcii ori în detrimentul renumeiui acesteia.

(3) în aplicarea alin. (2), titularul mărcii poate cere să fie interzise terților, în special, următoarele acte:

a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje;

b) oferirea produselor sau comercializarea ori deținerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn;

c) punerea în liberă circulație, exportul, importul, plasarea sub un regim vamal suspensiv sau economic, precum și acordarea oricărei alte destinații vamale, așa cum acestea sunt definite în reglementările vamale, produselor sub acest semn;

d) utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate. „

Mai mult, potrivit art. 90 din Legea nr. 84/1998 „ {1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 50.000 lei la 150.000 lei săvârșirea, fără drept, a următoarelor fapte:

a) contrafacerea unei mărci;

b) punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate;

c) punerea în circulație a produselor care poartă indicații geografice ce indică sau sugerează că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine, în scopul inducerii în eroare a publicului cu privire la originea geografică a produsului.(...)

(3)Prin contrafacerea unei mărci se înțelege realizarea sau utilizarea fără

consimțământul titularului, de către terți, în activitatea comercială, a unui semn:

a) identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată;

b) care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu o marcă ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau a serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul;

c) identic sau asemănător cu marca pentru produse ori servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta a dobândit un renume în România și dacă prin folosirea semnului fără motive întemeiate s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mărcii un prejudiciu.

(4)Prin punerea în circulație se înțelege oferirea produselor sau comercializarea ori deținerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn, precum și importul, exportul sau tranzitul produselor sub acest semn.”

Așadar, Legea 84, lege care reglementează atât procedura de înregistrare a mărcilor cât și conținutul dreptului la marcă, stabilește și un sistem de protecție a dreptului la marcă, conținând dispoziții exprese și detaliate cu privire la actele de la care terții trebuie să se abțină pentru a asigura respectarea dreptului la marcă al titularului acesteia, precum și situațiile în care folosirea unei mărci este permisă. Astfel, în esență, orice acte de folosire a unei mărci în activitatea comercială fără a avea vreun drept în legătură cu marca respectivă este un act nelegal, sancționat ca atare de Legea 84.

În ceea ce privește domeniul de aplicare a acestor dispoziții, încă din. art. 1 din Legea nr. 84/1998 se arată că drepturile asupra mărcilor sunt recunoscute și apărate pe teritoriul României în condițiile prezentei legi și că prezenta lege se aplică mărcilor de produse și servicii, individuale, colective și de certificare, ce fac obiectul unei înregistrări sau solicitări de înregistrare în România, ca urmare a unei protecții comunitare ori pe cale internațională.

De asemenea, art. 7 din legea nr. 84/1998 stipulează că natura produselor sau serviciilor pentru care se solicită înregistrarea mărcii nu constituie niciun obstacol la înregistrarea acesteia.

Pe cale de consecință, regimul juridic al mărcilor, așa cum este el definit prin Legea nr. 84/1998 are aplicabilitate generală pe întreg teritoriul României, vizează toate mărcile înregistrate în România sau la nivel european ori internațional și tuturor bunurilor și serviciilor.

1.2.2 Limitări și derogări de la regimul juridic al mărcii impuse prin PT C3-2003. Nelegalitatea acestor prevederi ale PT C3-2003.

Cu toate acestea, în materia specifică a comerțului cu GPL îmbuteliat există, cel puțin în aparență, o . norme instituite prin acte normative cu forță juridică inferioară Legii nr. 84/1998 prin care se tinde la limitarea semnificativă a exercitării dreptului la marcă prin:

i) impunerea unor proceduri premergătoare obligatorii în lipsa cărora nu ar putea fi aplicată marca pe butelia GPL;

ii) consacrarea unor reguli distincte de folosire a acestor recipiente care nu par să țină cont de dreptul la marcă și normele consacrate prin Legea nr. 84/1998 care asigură protecția acestui drept.

Astfel, prin Ordinul nr. 86/2003 emis de Ministerul Industriei și Resurselor a fost aprobată Prescripția Tehnică PT C3-2003 elaborată de ISCIR, prescripție care ulterior a suferit unele modificări prin diverse Ordine de ministru.

Scopul acestei prescripții tehnice este definit încă de la punctul 1.1 al PT C3-2003 în care se arată: „Prezenta prescripție tehnică cuprinde cerințele minime privind verificarea tehnică periodică, umplerea, repararea, transportul, distribuirea, scoaterea din uz, casarea, utilizarea și siguranța în exploatare a buteliilor cu capacitate până la 26 litri pentru GPL și se adresează agenților economici, autorizați de către ISCIR-INSPECT, și utilizatorilor, fără a interzice, restrânge sau împiedica introducerea pe piață și/sau exploatarea buteliilor cu capacitate până la 26 litri pentru GPL care respectă condițiile tehnice din prezenta prescripție tehnică.”

Așadar, din interpretarea acestei prevederi cuprinse în PT C3-2003 chiar la secțiunea „Scop” și ținând cont de autoritatea emitentă a prescripției, respectiv ISCIR, este evident că PT C3-2003 are un rol pur tehnic, stabilind reguli de verificare și utilizare cu privire la buteliile GPL de până la 26 litri tocmai pentru a asigura siguranța în exploatare a acestor butelii.

Cu toate acestea, PT C3-2003 cuprinde și o . prevederi care, cel puțin în aparență, exced acest domeniu de reglementare, tinzând să stabilească reguli speciale, derogatorii de la dreptul comun in materie, respectiv Legea nr. 84/1998, în ceea ce privește aplicarea mărcii pe aceste butelii.

Astfel, potrivit punctului 2.3 -.”Agenții economici autorizați care fac dovada proprietății buteliilor pe baza documentelor financiar-contabile pot să își personalizeze buteliile. Personalizarea buteliilor se va face conform metodologiei privind personalizarea recipientelor-butelii cu capacitate până la 26 litri pentru GPL, aprobată prin ordin al inspectorului de stat șef al ISCIR și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Agenții economici vor solicita în scris la ISCIR-INSPECT aprobarea pentru personalizare. Agentul economic va începe acțiunea de personalizare efectivă numai după primirea confirmării scrise de la ISCIR-INSPECT.”

Facem precizarea că metodologia privind personalizarea recipientelor butelii cu capacitate până la 26 litri pentru GPL a fost stabilită prin Ordinul 304/2005 al ISCIR.

Mai mult, potrivit punctului 3.2.4 din PT C3-2003: „Agenții economici nu vor putea umple buteliile personalizate ale altui proprietar decât cu consimțământul scris al acestuia.”

Analizând aceste două texte legale s-ar putea trage următoarele concluzii:

i) în materia comercializării GPL încărcat în butelii, una dintre funcțiile esențiale ale mărcii, respectiv aceea de a asigura individualizarea produselor existente în scopul de a apăra titularul de acte de concurență neloială este condiționată, în fapt, de îndeplinirea unei proceduri speciale: personalizarea. Această procedură, însă, este una mult mai complicată decât simpla aplicare a mărcii agentului economic pe butelie. Personalizarea presupune o procedură în care ISCIR este implicată în mod activ însăși desfășurarea acestei proceduri fiind condiționată de aprobarea de către ISCIR.

Cu alte cuvinte, în materia comercializării GPL încărcat în butelii, agenții economici care au obținut protecția mărcii lor prin înregistrarea mărcii la OSIM nu ar putea să folosească această marcă în mod liber și firesc prin aplicarea ei pe butelie ci, pentru a-și personaliza buteliile, ar trebuie să recurgă la această procedură de personalizare impusă de PT C3-2003, iar în lipsa acordului ISCIR nici nu ar putea proceda la aplicarea propriei mărci pe butelie.

ii) O altă concluzie care s-ar impune este că singurul obstacol în calea folosirii unor butelii GPL de agenții economici care activează pe piața de umplere și comercializare de butelii GPL ar fi personalizarea acestor butelii, evident după procedura de la punctul 2.3. Prin interpretarea per a contrario a punctului 3.2.4 se acreditează ideea că atâta vreme cât o butelie nu este personalizată după procedura de la punctul 2.3 ea poate fi folosită liber de orice agent economic. Astfel, potrivit acestui text legal, simpla aplicare a unei mărci comerciale aparținând unui agent economic făcută în exercițiul liber și neîngrădit al dreptului său la marcă nu are nici o relevanță și nu este de natură să împiedice folosirea acelei butelii de către un alt agent economic.

1.2.3 Limitări și derogări de la regimul juridic al mărcii impuse prin HG 941/2003. Nelegalitatea acestor prevederi ale HG 941/2003.

În același sens al ignorării protecției de care ar trebui să se bucure titularul unei mărci înregistrate se înscrie și dispozițiile art. 8 alin. 3 din HG nr. 941/2003 în care se arată: „Utilizarea, inclusiv umplerea, depozitarea, golirea sau reumplerea:

a) echipamentelor sub presiune transportabile, prevăzute la art. 2 lit. a), b) și c), care satisfac cerințele prezentei hotărâri și poartă marcajul prevăzut la art. 12 alin. (1);

b) recipientelor-butelii existente, care poartă marcajul prevăzut în Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 113/2001, cu modificările ulterioare, precum și marcajul și numărul de identificare prevăzut la art. 12 alin. (3), care indică faptul că recipientele-butelii au fost supuse unei inspecții periodice, nu poate fi interzisă, limitată sau împiedicată din considerente referitoare la echipamentul sub presiune transportabil ca atare.”

Și din economia acestui text legal am putea trage concluzia că în materia comercializării GPL încărcat în butelii regula este libera lor circulație atâta vreme cât poartă însemnele care demonstrează că au fost supuse inspecțiilor tehnice. Așadar principiul de reglementare care transpare și din acest text legal este acela că o dată îndeplinite anumite cerințe, normele care asigură protecția dreptului la marcă pot fi ignorate.

Or, este evident că textele legale mai sus invocate care tind la îngrădirea dreptului la marcă și la încălcarea regimului juridic al acestuia, așa cum a fost el consolidat prin Legea nr. 84/1998 sunt profund nelegale.

Aceasta deoarece:

Atât Ordinul nr. 86/2003 al Ministrului Industriei și Resurselor prin care a fost aprobată PT C3-2003 cât și HG nr. 941/2003 sunt acte administrative normative, care se adoptă în baza și în vederea executării legii. Mai mult, aceste acte administrative normative au forță juridică inferioară unei legi. Pe cale de consecință ele nu pot deroga de la lege și nu pot adăuga condiții noi, neprevăzute de lege. Cu atât mai mult, astfel de acte normative nu pot modifica sau adăuga la o lege care are un domeniu de reglementare cu totul diferit.

Potrivit jurisprudenței CEDO, proprietatea intelectuală reprezintă unul dintre aspectele dreptului de proprietate. Prin urmare toate garanțiile prevăzute de art. 1 a protocolului I la CEDO se aplică în mod corespunzător și proprietății intelectuale. Or, dreptul la marcă este una dintre formele de proprietate intelectuală.

Pe cale de consecință, o normă legală care ar impune cu privire la un anumit produs un regim de circulație care ar încălca dreptul la marcă legal înregistrat cu privire la acel produs ar contraveni înseși prevederilor CEDO și Constituției României.

În considerarea celor de mai sus este evident că, în măsura în care impun un regim al exercitării dreptului la marcă în materia comercializării GPL încărcat în butelii mai restrictiv și derogator de la regimul exercitării dreptului la marcă așa cum este el stabilit cu titlu general prin Legea nr. 84 din 1998 privind mărcile și indicațiile geografice dispozițiile, punctul 2.3 și punctul 3.2.4 din Prescripția tehnică PT C 3-2003 aprobată prin Ordinul Ministrului industriei și resurselor nr. 86/2003 și art. 8 alin. 3 din HG nr. 941/2003 sunt nelegale.

În drept, invocăm art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 36 și 90 din Legea nr. 84/1998, art. 108 din CR, art. 1 din Protocolul I la CEDO.

Având în vedere motivele expuse mai sus, vă rugăm să admiteți excepția de nelegalitate, să dispuneți suspendarea cauzei si trimiterea dosarul la un complet specializat de contencios administrativ si fiscal pentru a se pronunța în consecință.

Pe fondul recursului au fost arătate următoarele:

2.1 Aparenta dreptului si neprejudecarea fondului

Mărcile P. sunt înregistrate de către O. P., după cum rezultă din certificatele de înregistrare a mărcilor naționale și din extrasul din baza de date a Oficiului pentru Armonizarea Pieței Interne privind mărcile comunitare, atașate la cererea de chemare în judecată. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, înregistrarea Mărcilor P. conferă O. P. dreptul exclusiv asupra acestora, în calitate de titular de drept.

De asemenea, în baza unor contracte de licență, O. P. a transmis P. L. dreptul neexclusiv de a folosi Mărcile P., ceea ce conferă, printre altele, și calitatea P. L. de a cere aplicarea pe calea ordonanței președințiale a măsurilor de asigurare a respectării drepturilor de proprietate industrială asupra Mărcilor P., potrivit art. 4 lit. b) din OUG nr. 100/2005.

Pe de altă parte, intimata Antares nu este autorizată să utilizeze Mărcile P.. Față de dispozițiile art. 40 din Legea nr. 84/1998, care prevăd în mod limitativ modalitățile de transmitere a drepturilor asupra mărcii, Antares nu poate justifica nici măcar aparenta vreunui drept de proprietate industrială asupra Mărcilor P. în favoarea sa, în condițiile inexistentei vreunui contract de cesiune sau de licență încheiat cu titularul mărcii.

Aparența dreptului rezultă în mod neechivoc din dovezile depuse de subscrise anexate cererii de chemare în judecată din care rezultă dreptul Reclamantelor asupra Mărcilor P. precum și din dovezile obținute de subscrise pe cale asigurării de dovezi cu privire la activitățile frauduloase desfășurate de intimată în încălcarea dreptului nostru la marca.

De altfel, aceste documente au fost reținute și confirmate prin motivarea instanței de fond în Sentința nr. 1396 (pag. 12).

Astfel, executorul judecătoresc Prooroc O. G. a consemnat în procesul-verbal comercializarea de către Antares a buteliilor purtând Mărcile P. si sigiliul si eticheta Antares. Mai mult, din planșele fotografice depuse la dosarul cauzei se poate observa că buteliile au poansonată pe gardă poansonul P. si în același timp aveau inscripționate Mărcile P..

În mod eronat instanța a reținut că nu este clar dacă buteliile erau poansonate cu inscripțiile P. si purtau Mărcile P.. După cum rezultă din procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc, precum si din planșele fotografice existente la dosar, buteliile comercializate de Antares purtau Mărcile P., aveau poansonul P. pe gardă si erau umplute cu GPL de către Antares, având eticheta Antares.

Mai mult, potrivit jurisprudenței, reținerea aparentei similarității semnului cu marca, produsele fiind identice (combustibilul de GPL), este suficientă pentru a justifica luarea unor măsuri provizorii de protecție a mărcii până la soluționarea procesului asupra fondului (C. secția IX civila si de proprietate intelectuala, decizia 246/18.04.2006). Or, in cazul de fata din probele atașate rezulta clar faptul ca semnele folosite de intimată sunt identice cu Mărcile P..

Față de aceste considerente apreciem că în mod greșit instanța a determinat că nu se poate stabili aparența dreptului reclamantelor.

Concluziile instanței în sensul că nu se poate stabili aparența dreptului întrucât poansonarea și inscripționarea mărcilor au regimuri juridice diferite sunt total eronate. Poansonarea are aplicații strict tehnice, pentru siguranța recipientelor, neinfluențând dreptul la marcă. Astfel, aparența dreptului era dovedită în mod suficient și complet prin documentele cu privire la înregistrarea Mărcilor P. și nu implica o analiză raportată la poansonare. Instanța a avut suficiente elemente pentru stabilirea aparenței dreptului.

Contrar concluziilor instanței arătăm că, gazul GPL și butelia (precum o sticlă C.-Cola plină) reprezintă un ansamblu funcțional. De aceea, nu se poate face o disociere între GPL și recipientul-butelie în care acesta este încărcat, deoarece GPL-ul, prin natura sa, nu poate fi comercializat consumatorilor decât în condițiile în care este încărcat într-o butelie, astfel încât cele două bunuri constituie un singur produs.

Astfel cum am arătat mai sus, comerțul subscriselor reclamante este protejat prin înregistrarea de către OSIM/OHIM a mărcilor atât cu privire la combustibilul GPL, cât si cu privire la buteliile metalice, tocmai datorită legăturii indisolubile dintre acestea. Mărcile P. combinate - verbale și figurative - disting produsul GPL încărcat în recipiente-butelii și serviciile corespunzătoare ale societăților noastre de produsele și serviciile oferite și prestate de intimată. în măsura în care s-ar aprecia că argumentele instanței ar avea vreo fundamentare, aceasta ar echivala cu anularea tuturor drepturilor conferite de Mărcile P. în activitatea de comercializare a GPL-ului, ceea ce este vădit neîntemeiat. Așadar GPL-ul și recipientul-butelie în care acesta este încărcat au un caracter unitar, reprezentând un singur produs.

Pentru exemplificarea situației de față, menționăm ipotetic cazul unui comerciant A care deține drepturi de proprietate intelectuală asupra unei mărci de băutură și care comercializează într-un ambalaj uniform (adică un ambalaj în care se comercializează și alte mărci de băutură) respectivul produs. Desigur că după cumpărarea de către terți a respectivului produs, aceștia sunt liberi să îl dețină sau să îl revândă sub protecția art. 37 din lege. însă, în ipoteza în care un comerciant B concurent colectează ambalajele produsului care poartă marca comerciantului A, pe care le reumple cu propria sa băutură sau chiar cu băutură vrac achiziționată de la comerciantul A și le vinde sub marca aplicată pe ambalaj de comerciantul A, fără consimțământul acestuia, comerciantul B încalcă dreptul la marcă al lui A și se face vinovat de contrafacerea acelui produs.

Concluzie: Natura volatilă a GPL-ului permite vânzarea sa către consumatori numai în condițiile ambalării acestuia în butelii. Sub acest aspect, GPL-ul încărcat în butelie constituie un PRODUS UNIC, dar numai butelia poate constitui suportul material pentru aplicarea Mărcilor P.. Astfel, acest produs unic este protejat prin inscripționarea Mărcilor P. pe butelii.

2.2 Normele tehnice. Motiv de contrafacere al Mărcilor P.

Unul dintre argumentele instanței în motivarea Sentinței nr.1396 este că în speță sunt aplicabile o . norme tehnice (i.e. Norma tehnică PT C 3-2003), precum și HG 941/2003, norme care ar justifica activitățile de folosire fără drept a Mărcilor P..

în replică învederăm că articolele citate din aceste norme tehnice au fost declarate de Curtea de Apel București ca nelegale în numeroase dosare. Atașăm prezentelor motive de recurs decizii prin care aceste prevederi au fost declarate nelegale (Anexa 1).

Concluziile instanței de fond în sensul că „simpla comercializare de către intimată a unei butelii purtând marca P. nu este suficientă prin ea însăși pentru ca titularul mărcii respective să poată cere interzicerea umplerii respectivului recipient de către un operator autorizat, ca efect al încălcării dreptului la marca P. aferentă recipientului” (pag. 14 din Sentința 198/03.02.2012) sunt profund eronate.

Prescripția tehnică PT C3-2003 reglementează utilizarea buteliilor și a recipientelor sub presiune exclusiv din punct de vedere tehnic, astfel încât nu are legătură cu obiectul prezentei cauze.

Ordinul Ministrului Industriei și Resurselor nr. 210/2003 a fost modificat art. 3.2.14 din PT C-3 2003, având următorul conținut:

„Agenții economici au obligația de a primi numai buteliile proprietatea lor, ale altor agenți economici, dar numai cu consimțământul scris al acestora, si altele nepersonalizate, cu orice grad de uzură, coroziune sau deformații, chiar dacă vor trebui casate. Nerespectarea acestei obligații atrage retragerea autorizației de funcționare”.

Așadar, deși este real că prescripția tehnică invocată reglementează o obligație a operatorilor autorizați de a primi buteliile aduse de consumatori, nicidecum această obligație nu este una generală și invariabilă, ci se aplică numai în cazul în care proprietarul buteliilor nu este identificat sau își acordă expres consimțământul. Antares nu are autorizarea recurentelor de a umple buteliile personalizate.

Pe de altă parte, între cele două norme nu există niciun raport de subordonare de la general la special, deoarece acestea reglementează drepturi și obligații de natură diferite. Pe de o parte Legea nr. 84/1998 transpune Directiva 2008/95/CE de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci, reglementând dreptul la marcă ca obiect al protecției proprietății industriale, iar H.G. nr. 941/2003 transpune Directiva 99/36/EC privind echipamentele sub presiune transportabile (Directiva 99/36/EC), reglementând condițiile tehnice de introducere pe piața si aspectele privind punerea in funcțiune în mod repetat si utilizarea repetata a echipamentelor sub presiune transportabile.

Punerea pe piață a echipamentelor sub presiune transportabile trebuie pe de o parte sa respecte legislația privind aspectele tehnice de conformitate reglementate de H.G. nr. 941/2003, iar pe de altă parte trebuie să respecte drepturile de proprietate intelectuală ale terților, în speță dreptul la Mărcile P. reglementat de Legea nr. 84/1998.

Posibilitate de a deroga printr-o hotărâre a Guvernului sau printr-un ordin al ministrului de la dispozițiile unei legi adoptate de către Parlament, autoritatea legislativă a statului de drept, este în vădită contradicție cu principiul constituțional al ierarhiei actelor normative, stabilit prin dispozițiile art. 73 și ale art. 108 din Legea fundamentală și confirmat de Curtea de Apel București în deciziile cu privire la nelegalitatea textelor menționate.

În considerarea celor de mai sus, apreciem că cererea noastră îndeplinește toate condițiile de admisibilitate si pe cale de consecință vă solicităm admiterea recursului, respectiv schimbarea în totalitate a Sentinței recurate si admiterea ordonanței președințiale formulată împotriva Antares care face obiectul dosarului nr._ de pe rolul Tribunalului București.

Prin încheierea din 29.01.2013 a fost respinsă cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate, pentru motivele reținute în respectiva încheiere.

Cu privire la fondul recursului, Curtea reține următoarele:

Se critică sentința recurată din perspectiva greșitei aplicări a legii de către instanța de fond, în ceea ce privește aprecierea întrunirii condițiilor prevăzute de lege pentru admiterea cererii de ordonanță președințială.

Curtea găsește neîntemeiat acest motiv de recurs, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Pe de o parte, reclamantele . și . sunt titulare ale mărcilor individuale combinate incluzând elementul verbal P. și element figurativ, arătate în acțiune, pentru clasele care interesează în cauză conform clasificării de la Nissa, clasa 4– combustibil sub formă de gaz petrolier lichefiat, 6- butelii metalice pentru depozitarea gazelor petroliere lichefiate, 35- comercializare și administrare comercială cu gaze petroliere lichefiate, 39- servicii de ambalare, încărcare, depozitare, distribuție și transport a gazelor petroliere lichefiate, astfel cum rezultă din certificatele de înregistrare depuse la dosar (filele 32-105).

Astfel, reclamanta . este titulara mărcilor naționale: nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._ și a mărcilor comunitare nr._ și nr._.

Reclamanta . este titulara mărcilor naționale nr._, nr._.

Mărcile titularului . au făcut obiectul unor contracte de licență neexclusivă încheiate cu .., care a dobândit astfel drepturile de folosință și de exploatare pe teritoriul României și asupra acestora.

În această calitate, reclamantele se bucură de protecția drepturilor asupra mărcilor, astfel cum este configurată de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 84/1998 și art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 privind marca comunitară.

Totodată, reclamantele desfășoară efectiv pe teritoriul României activități privind produsele și serviciile specifice din clasele pentru care mărcile sunt protejate pe teritoriul României și la nivel comunitar.

La rândul său, pârâta S.C. L. P. SRL (fostă S.C. ANTARES GAS S.R.L.) desfășoară activități de umplere și punerea la dispoziția populației a recipientelor cu gaz lichefiat.

Înainte de a verifica care este situația de fapt ce reiese din probele administrate în cauză, Curtea reține că regimul juridic de utilizare a buteliilor este definit ca atare și reglementat de prevederile H.G. nr. 941 /2003 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață și utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile.

Potrivit art. 8 alin. 3 din acest act normativ, „utilizarea, inclusiv umplerea, depozitarea, golirea sau reumplerea: a) echipamentelor sub presiune transportabile, prevăzute la art. 2 lit. a), b) și c), care satisfac cerințele prezentei hotărâri și poartă marcajul prevăzut la art. 12 alin. (1); b) recipientelor-butelii existente, care poartă marcajul prevăzut în Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 113/2001, cu modificările ulterioare, precum și marcajul și numărul de identificare prevăzut la art. 12 alin. (3), care indică faptul că recipientele-butelii au fost supuse unei inspecții periodice, nu poate fi interzisă, limitată sau împiedicată din considerente referitoare la echipamentul sub presiune transportabil ca atare.”

De asemenea, potrivit pct. 2. 3 din Prescripția tehnica PT C 3-2003, „Cerințe tehnice privind utilizarea recipientelor-butelii cu capacitate până la 26 litri pentru GPL”, aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei si Resurselor nr. 86 /2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 și 161 bis din 13 martie 2003, cu modificările și completările ulterioare, „agenții economici autorizați care fac dovada proprietății buteliilor pe baza documentelor financiar-contabile pot să își personalizeze buteliile. Personalizarea buteliilor se va face prin poansonarea cu un poanson propriu și se confirmă prin poansonarea de către ISCIR-INSPECT. Aceste butelii vor putea fi vopsite sau li se va putea aplica un semn de identificare al agentului economic autorizat.”

Potrivit pct. 3.2.4 din același act normativ, „agenții economici nu vor putea umple buteliile personalizate ale altui proprietar decât cu consimțământul scris al acestuia.”

Astfel, Curtea reține că, potrivit reglementărilor legale mai sus prezentate, operatorii autorizați vor putea umple orice recipient introdus pe piață, care nu a fost personalizat în condițiile legii, regula fiind libera circulație a recipientelor după introducerea lor în piață, iar excepția - restrângerea dreptului operatorilor de a utiliza în activitatea lor acele butelii care au fost personalizate conform metodologiei emise de ISCIR, iar nu prin simpla aplicare a însemnelor aparținând unui operator.

Se mai reține ca fiind relevant și conținutul adresei nr. 2150 /16.03.2001 emise de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, prin care se arată că poansonarea determină calitatea de proprietar asupra buteliei.

Curtea reține că trebuie făcută distincția între poanson, astfel cum e definit de legislația în vigoare și orice alt semn, reprezentând mărci. Dincolo de distincția materială dintre acestea, există și o distincție de regim juridic. Astfel, pentru poanson se aplică reglementările tehnice menționate mai sus, iar pentru mărci, legislația aferentă protejării drepturilor de proprietate industrială.

Continuând cu analizarea criticilor recurentelor, Curtea nu poate reține ca fiind îndeplinită condiția aparenței de drept în favoarea reclamantelor, considerând și că, pentru a stabili dacă există un drept al reclamantelor de a obține încuviințarea de instanță a măsurilor solicitate, trebuie să se facă o analiză ce ar prejudeca fondul.

Astfel, făcând distincția dintre recipient și conținutul recipientului, pe de o parte, și distincția dintre poansonare și marcare (sau însemnare prin orice alt însemn / sigiliu indicând comerciantul), pe de altă parte, Curtea nu poate reține că există o aparență de încălcare din partea pârâtei a vreunui drept al reclamantelor asupra mărcilor.

Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 84/1998, titularul unei mărci are dreptul de a cere oprirea oricăror acte de natură să încalce dreptul său exclusiv asupra mărcii.

Dar, din probele administrate în cauză, nu reiese cu evidența necesară unei cereri de ordonanță președințială - al cărei judecător nu poate intra în cercetarea completă a fondului raportului juridic dedus judecății - faptul că pârâta a realizat acte de încălcare a dreptului reclamantelor asupra mărcilor pe care le deține.

Or, cât timp ceea ce reclamă recurentele-reclamante, ca și conținut obiectiv al încălcării, este faptul manevrării și comercializării de către pârâtă a buteliilor purtând marca P., fără a face referire însă la împrejurarea dacă reclamantele se referă la butelii poansonate cu poanson P. sau la toate buteliile cu marca P., Curtea nu poate reține că există o aparență de nelegitimă utilizare de către pârâtă a acestor butelii.

Față de reglementările speciale enunțate, simpla comercializare de către recurenta-pârâtă a unei butelii purtând marca P. nu este suficientă prin ea însăși pentru ca titularul mărcii respective să poată cere interzicerea umplerii respectivului recipient de către un operator autorizat, ca efect al încălcării dreptului la marca P. aferentă recipientului.

Pentru a stabili însă ce fel de butelii comercializează în fapt pârâta, dacă există sau nu un drept de folosi buteliile cu poanson și/ sau marca P., Curtea ar fi nevoită însă să facă o analiză pe fondul raportului juridic dedus judecății, depășind astfel limita aparenței de drept, ceea ce determină neîndeplinirea acestei condiții speciale a ordonanței președințiale. Astfel, aparența de drept nereieșind cu evidență în favoarea reclamantelor, orice cercetare dincolo de probele deja administrate duce de fapt la prejudecarea fondului raportului juridic dintre părți.

Curtea mai are în vedere și considerentele Hotărârii Curții Europene de Justiție-Camera I din 14 iulie 2011 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare cu privire la interpretarea art. 5 și 7 din Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doi comercianți, cu privire la practica unuia dintre comercianți de a comercializa gaz prin încărcarea și schimbarea contra cost a buteliilor de gaz compozite, a căror formă este protejată ca marcă tridimensională, care au fost cumpărate anterior de consumatori de la celălalt comerciant, care deține o licență exclusivă pentru utilizarea lor și care a aplicat pe acestea denumirea și sigla sa, protejate ca marcă verbală și ca marcă figurativă.

Curtea a reținut că articolele 5 și 7 din Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci trebuie interpretate în sensul că nu permit deținătorului unei licențe exclusive pentru utilizarea buteliilor de gaz compozite destinate a fi reutilizate, a căror formă este protejată ca marcă tridimensională și pe care acest deținător a aplicat denumirea și sigla sa, înregistrate ca marcă verbală și ca marcă figurativă, să se opună ca buteliile menționate, după achiziționarea lor de către consumatori, care, ulterior, au consumat gazul conținut inițial de acestea, să fie schimbate de un terț, contra cost, cu butelii compozite încărcate cu gaz care nu provine de la acest deținător, cu excepția situației în care respectivul deținător se poate prevala de un motiv justificat în sensul articolului 7 alineatul 2 din Directiva 89/104.

Art. 7 alin. 2 menționat mai sus prevede că alineatul 1 al art. 7 nu se aplică atunci când există motive justificate pentru ca titularul să se opună comercializării ulterioare a produselor, în special atunci când starea produselor se modifică sau se deteriorează după introducerea lor pe piață.

Cu privire la afirmațiile recurentelor referitoare la pretinsele contrafaceri ale GPL-ului umplut de societatea intimată în butelii GPL și care ar constitui, în opinia acestora, un motiv temeinic ce ar justifica opoziția titularului la comercializarea ulterioara a produselor (art. 38 alin. 2 din Legea 84/1998 - excepția de la regula); afirmațiile privind modificarea sau alterarea produselor după punerea lor în comerț; afirmația ca produsele comercializate de pârâtă nu respecta standardele de calitate și cantitate, Curtea constată că toate aceste apărări ale intimatelor nu pot fi analizate pe calea recursului de față, depășind limitele cercetării aparenței dreptului impuse de procedura specială a ordonanței președințiale. Prin urmare, ne regăsim în sfera de aplicare a dispozitivului hotărârii citate mai sus, iar nu a excepției conferite de acesta.

Curtea mai reține că restul susținerilor din recurs, de la punctul 2.2 la punctul 2.6, reprezintă aspecte care țin în totalitate de o judecată pe fond, depășind limitele unei cercetări a aparenței de drept.

Recurentele critică sentința recurată și din perspectiva greșitei aprecieri de către instanța de fond a neîntrunirii condiției urgenței.

Curtea reține că, din analiza prevederilor art. 9 din OUG nr. 100/2005, urgența este prezumata, în măsura în care există un minim de justificare factuală și legală din partea reclamanților; prin urmare, urgența este strâns legată de îndeplinirea condiției aparenței de drept. Cu cât aparența de drept este mai puternică în favoarea reclamantului și cu cât aparența existenței unei încălcări de către pârât a dreptului reclamantului este mai clară, cu atât prezumția urgenței este mai sprijinită pe argumentele cererii.

Or, din procesul verbal încheiat la 23.08.2011 de executorul judecătoresc Proroc O. G., a rezultat că la punctul de desfacere aparținând pârâtei din mun. Râmnicu-V., județul V. se afla un camion cu 12 butelii purtând însemnele P., încărcate de către pârâtă și sigilate, purtând etichetă de producător cu marca ANTARES GAS SRL. Astfel, în mod corect a reținut prima instanță faptul că inscripționarea elementelor specifice privind autorul operațiunilor de încărcare, respectiv pârâta, elimină riscul oricăror confuzii cu privire la prestatorul acestor servicii și înlătură posibilitatea prejudicierii reputației serviciilor oferite de către reclamante în acest domeniu, acțiunea neîndeplinind nici condiția existenței unei minime urgențe care să justifice recurgerea la această cale procesuală. Sub un alt aspect, Tribunalul a mai avut în vedere, în mod corect, și faptul că, din procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc, nu rezultă dacă aceste butelii erau personalizate în condițiile legii, purtând poansonul specific, de natură a indica și comerciantul căruia îi aparțin.

Recurentele au susținut că este întrunită și condiția vremelniciei.

Curtea reține argumentele recurentelor pe acest aspect, care de fapt veneau în susținerea celorlalte motive de recurs privind urgența și prejudecarea fondului, ce au fost deja analizate. În speță, aceasta era singura condiție de formă a ordonanței președințiale ce era îndeplinită, fondul raportului juridic fiind dedus judecății într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului București. Dar acest aspect nu poate schimba soluția cu privire la cererea de ordonanță președințială, câtă vreme nu sunt îndeplinite și celelalte condiții cerute cumulativ, respectiv aparența de drept și urgența.

Devine, prin urmare, lipsită de relevanță critica recurentelor reclamante în privința prejudiciului iminent, având în vedere că s-a reținut mai sus că nu sunt întrunite cerințele privitoare la aparența de drept și neprejudecarea fondului.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentele – reclamante . și . împotriva sentinței civile nr.1396/28.06.2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă . (fostă .).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. S. G. S. I. R.

GREFIER

M. L.

Red. MS

Tehnored. .> 2 ex. / ………………..

Tribunalul București – Secția a V-a Civilă

Judecător: O. S.

← Drept de autor şi drepturi conexe. Decizia nr. 1441/2013....		Marcă. Decizia nr. 221/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 448/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 448/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI