Pretenţii. Decizia nr. 1403/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 1403/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 17060/299/2011

DOSAR NR._

(1288/2013)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA

ȘI P. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.1403

Ședința publică de la 25.09.2013

Curtea constituită din:

P. - E. V.

JUDECATOR - I. A. H. P.

JUDECATOR - M.-G. R.

GREFIER - S. P.

***** *****

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă A. P. VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva deciziei civile nr.905 A din 10.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți M. FINANȚELOR PUBLICE și M. FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTANT AL STATULUI ROMÂN.

P. are ca obiect – pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic Iozefina R., în calitate de reprezentant al intimaților-reclamanți M. FINANȚELOR PUBLICE și M. FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTANT AL STATULUI ROMÂN, în baza delegației aflată la fila 19 dosar, lipsind recurenta-pârâtă A. P. VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurenta-pârâtă a solicitat prin motivele de recurs aplicarea dispozițiilor art.242 al.2 din codul de procedură civilă privind judecata în lipsă.

Reprezentantul intimaților-reclamanți, având cuvântul, declară că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul intimaților-reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce privește motivele de recurs referitoare la excepția necompetenței materiale a instanței, a lipsei de interes și a prematurității, apreciază că nu pot face obiectul unei cereri în fața instanței de recurs, motivat de faptul că acestea au fost soluționate de instanța de fond, fiind respinse, ulterior nefiind atacate în apel. Ori, în opinia sa, acestea au intrat în puterea de lucru judecat și nu mai pot fi verificate.

În situația în care nu vor fi primite aceste aspecte, apreciază că verificarea lor direct de către instanța de recurs le-ar prejudicia un grad de jurisdicție complet, respectiv dreptul la apărare în apel.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la prescripția dreptului la executare silită, consideră că instanța de apel în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art.405²din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că, pe de o parte, din actele dosarului reiese împrejurarea că instituția pe care o reprezintă a înțeles să pună în plată voluntară titlul executoriu înainte de împlinirea respectivului termen și pe de altă parte, există o cerere de executare silită, de asemenea, înaintea împlinirii termenului de prescripție.

Față de aceste considerente, apreciază că instanța de apel în mod corect a respins excepția prescripției și a admis acțiunea reclamantului astfel cum a fost formulată.

Referitor la critica recurentei privitoare la acordarea actualizării și a dobânzilor, urmează a se constata faptul că acordarea acestora nu reprezintă o îmbogățire fără justă cauză, în condițiile în care așa cum au arătat și în cererea de chemare în judecată actualizarea reprezintă o despăgubire de conservare a substanței sumei solicitate, iar pe de altă parte dobânzile reprezintă despăgubiri pentru lipsa de folosință.

Concluzionând, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei pronunțată de Tribunalul București.

Curtea reține pricina în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 aprilie 2011, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._, reclamanții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Statului Român au chemat în judecată pe pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 158.102,6 lei reprezentând jumătate din suma la care părțile au fost obligate în solidar în baza titlului executoriu reprezentat de sentința comercială nr. 188 din 20 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Comercial M., precum și obligarea pârâtei la plata majorărilor de întârziere calculate la debitul precizat conform codul de procedură fiscală sau, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și actualizarea acesteia.

În motivare s-a arătat, în esență, că prin sentința comercială nr. 188 din 20 martie 2006 Tribunalul Comercial M. a obligat în solidar Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și A. pentru Valorificarea Activelor Statului la plata către . sumelor de 3._ lei/rol reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a restituirii foștilor proprietari a activului acestei din urmă societăți și de 73.052.000 lei/rol cu titlu de cheltuieli de judecată. În baza acestui titlu executoriu creditoarea a declanșat procedura executării silite. Prin OP nr. 504 din 22 februarie 2010 reclamantul a achitat integral sumele reprezentând despăgubiri și cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile cuprinse în art. 1034 – 1056 Cod civil.

Prin întâmpinarea depusă prin serviciul registratură la data de 15 decembrie 2011 pârâta a invocat excepțiile necompetenței materiale, prematurității și lipsei de interes. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 – 118, 720 Cod de procedură civilă.

La termenul de judecată de la 17 februarie 2012 instanța a respins excepția necompetenței materiale și excepția prematurității și a unit cu fondul cauzei excepția lipsei de interes, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință.

În cauză instanța a administrat, la solicitarea părților, proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 3258 din 24 februarie 2012, Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes invocată de pârâtă prin întâmpinare; a respins acțiunea formulată de reclamanții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Statului Român în contradictoriu cu pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului, ca neîntemeiată.

P. a pronunța această hotărâre, analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. 1 Cod de procedură civilă, excepția lipsei de interes, invocată de pârâtă prin întâmpinare și unită cu fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:

Printre condițiile de exercitare a acțiunii civile – în oricare din formele sale, inclusiv în privința cererii de încuviințare a executării silite – se regăsește și interesul, respectiv folosul practic urmărit de creditor. Interesul în promovarea acțiunii civile trebuie să fie legitim, născut și actual, personal și direct.

Față de susținerile pârâtei din întâmpinare sub acest aspect instanța a reținut în primul rând inexistența alin. 3 al art. 1 din Legea nr. 329/2004.

De asemenea, acțiunea a fost întemeiată, în esență pe dispozițiile art. 1108 pct. 3 cod civil – în vigoare la momentul nașterii dreptului la acțiune. Astfel, nu au relevanță în cauză dispozițiile Legii nr. 329/2009 câtă vreme și pârâta, ca și reclamantul, este ordonator propriu de credite pentru bugetul alocat. Ca atare, nu prezintă relevanță faptul că pârâta s-a reorganizat prin schimbarea regimului de finanțare, devenind din instituție publică finanțată integral din venituri proprii instituție publică finanțată de la bugetul de stat.

Conform art. 12 alin. 1 și 2 din OUG nr. 4/2009 în cazul titlurilor executorii constând în hotărâri judecătorești Ministerul Finanțelor Publice asigură din bugetul propriu numai sumele datorate de Ministerul Finanțelor Publice și de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în nume propriu sau în reprezentarea intereselor statului, iar nu și sumele la care au fost obligate alte instituții publice, întrucât respectivele instituții publice, ca și pârâta, au bugete proprii din care să se efectueze respectivele plăți, evident cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 500/2002.

Față de aceste aspecte instanța a apreciat excepția în discuție ca neîntemeiată, respingând-o.

Pe fondul cauzei, din înscrisurile depuse la dosar s-a reținut că prin sentința comercială nr. 188 din 20 martie 2006 Tribunalul Comercial M. a obligat în solidar Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și A. pentru Valorificarea Activelor Statului la plata către . sumelor de 3._ lei/rol reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a restituirii către foștii proprietari a activului acestei din urmă societăți și de 73.052.000 lei/rol cu titlu de cheltuieli de judecată.

Sentința în cauză fiind definitivă și executorie, creditoarea . demarat executarea silită împotriva debitorului Ministerul Finanțelor Publice la data de 10 mai 2007, constituindu-se dosarul de executare silită nr. 253/2007 instrumentat de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați „D., I. și Crafcenco”.

Împotriva formelor de executare întreprinse reclamantul Ministerul Finanțelor Publice, în poziția sa de debitor, a promovat contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._ .

Prin sentința civilă nr. 1218 din 19 februarie 2008 pronunțată în dosarul cu nr._ Judecătoria Sectorului 5 București a admis contestația la executare și a anulat formele de executare întocmite în dosarul de executare silită nr. 253/2007 instrumentat de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați „D., I. și Crafcenco”.

Soluția a rămas irevocabilă prin respingerea recursului. Ulterior acestui moment nu au mai fost întreprinse alte forme de executare silită după cum recunoaște și reclamantul prin corespondența atestată de înscrisurile depuse la dosar.

Reclamantul a achitat la data de 22 februarie 2010 prin ordinul de plată nr. 504 suma de 316.205,2 lei reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a restituirii către foștii proprietari a activului societății Farmaceutica SA și cheltuieli de judecată.

Instanța a reținut că ceea ce invocă pârâta prin întâmpinare – ca mijloc de apărare – este prescripția dreptului de a solicita executarea silită de către creditorul Farmaceutica SA, la momentul plății făcute de reclamant, și nu prescripția dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea ce face obiectul prezentei cauze.

Sub acest aspect se reține că prin admiterea contestației la executare și desființarea formelor de executare dispusă conform sentinței civile nr. 1218 din 19 februarie 2008 pronunțată în dosarul cu nr._ de Judecătoria Sectorului 5 București, irevocabilă, nu s-a mai produs efectul întreruptiv al prescripției extinctive, prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. c din Decretul nr. 167/1958 în vigoare la acea dată, prin cererea de executare silită depusă de creditoarea Farmaceutica SA la Biroul Executorilor Judecătorești Asociați „D., I. și Crafcenco”.

Ca atare, termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința comercială nr. 188 din 20 martie 2006 a început să curgă la data pronunțării hotărârii, respectiv 20 martie 2006.

Conform art. 1091 Cod civil (în vigoare la acel moment) obligațiile se sting prin prescripție, fără a face distincție în privința felului obligației, respectiv solidară sau divizibilă. La momentul împlinirii termenul de prescripție a dreptului creditorului Farmaceutica SA de a obține executarea silită a titlului executoriu obligația solidară existentă între părți în temeiul acelui titlu executoriu a încetat, transformându-se într-o obligație imperfectă.

Tribunalul București – Secția a V a Civilă, prin decizia civilă nr. 905/A din 10 octombrie 2012 a admis apelul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, a schimbat în tot sentința în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 158.102,6 lei actualizată și la plata dobânzii legale cu începere de la data de 18 aprilie 2011, până la plata integrală.

P. a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că:

În temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, cererile și acțiunile formulate de Ministerul Finanțelor Publice sunt scutite de plata taxei de timbru.

Verificând aplicarea legii de prima instanță tribunalul a reținut că plata făcută de reclamantă s-a făcut pentru executarea obligației către . termenul de prescripție. Prima instanță a apreciat greșit că întreruperea termenului de prescripție nu mai operează, având în vedere că s-a pronunțat sentința civilă nr. 1218 din 19 februarie 2008. Contestația la executare admisă prin această sentință poartă numai asupra procesului-verbal de cheltuieli de executare, în cauză nefiind anulată executarea silită însăși. De acea, potrivit dispozițiilor art. 405² lit. b Cod de procedură civilă, tribunalul a reținut că plata facturii a fost efectuată de către reclamantă în data de 22 februarie 2010 și este în termenul de trei ani de la data cereri de executare silită – 10 mai 2007 – care a întrerupt prescripția dreptului . cere executarea silită.

Potrivit dispozițiilor art. 1053 Cod civil, debitorul care a plătit întreaga datorie are dreptul de a cere pârâtei partea sa, de jumătate, potrivit cererii reclamantei.

Instanța sesizată cu cererea . Comercial M. – a dispus obligarea celor doi pârâți – A. pentru Valorificarea Activelor Statului și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – la plata sumei de 308.900 lei + 7.305,20 lei „in solidum”, reținându-se că „statul garantează îndeplinirea de către instituțiile publice implicate a obligațiilor prevăzute de art. 32⁴ din Legea nr. 99/1999”. Garantul are în aceste condiții drept de regres împotriva codebitorului, pentru întreaga datorie plătită, în principiu. Dar față de cererea reclamantei, tribunalul a reținut că pârâta datorează acesteia numai jumătate din suma plătită de apelantă în executarea sentinței din 20 martie 2006.

Excepțiile prematurității și a lipsei de interes au fost în mod corect respinse de prima instanță, iar pârâta nu a declarat apel împotriva soluțiilor asupra acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 1088 Cod civil, pârâta datorează dobândă legală la suma cerută, de la data cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului.

Prin motivele de recurs se arată că hotărârea este nelegală întrucât:

- Hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă teritorial să judece acțiunea, raportat atât la natura comercială a cauzei – litigiu între profesioniști, cât și la legislația specială aplicabilă instituției publice implicată în privatizare.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că atributele sale, conferite prin legislația specială –, art. 40 alin. 1 din Legea nr. 137/2002 – îi dau calitatea de „profesioniști” astfel cum prevăd dispozițiile Noului Cod civil și ale Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare a acestuia.

De asemenea, susține că era competentă să soluționeze litigiul instanța comercială întrucât creanța solicitată de intimata reclamantă provine dintr-un titlu comercial, respectiv sentința comercială nr. 88/2006 și nu dintr-un titlu civil.

Față de cele arătate, solicită să se constate că în cauză atât instanța de fond, cât și cea de apel nu au fost competente material să judece prezentul dosar și pe cale de consecință, să se admită recursul, să fie casate cele două hotărâri să se trimită cauza Tribunalului București pentru a se repartiza cauza unui complet specializat al acestei instanțe cauza având ca obiect litigii între profesioniști.

- Hotărârea este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 32⁴ din OUG nr. 88/1997, modificată, precum și a dispozițiilor art. 7 coroborat cu art. 3 al Legii nr. 329/2009 prin înlăturarea argumentelor pe care le-a formulat în susținerea excepției lipsei de interes, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că:

Prin . dispozițiilor Legii nr. 329/2009, pentru sumele de plată prevăzute de hotărârile judecătorești în care instituții publice sunt obligate în solidar la plata acestora față de diverși creditori, care au fost executate de una dintre aceste instituții, nu mai există interes în executarea celeilalte entități cu privire la obligațiile solidare respective.

Acesta, cu atât mai mult cu cât acțiunea în vederea recuperării sumei achitate integral este efectuată de Ministerul Finanțelor Publice, care potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și juridice (aplicabil în cauză având în vedere momentul nașterii dreptului la acțiune al reclamantei), are calitatea de reprezentant al Statului Român.

Astfel, prin . Legii nr. 329/2009, A. pentru Valorificarea Activelor Statului s-a reorganizat prin schimbarea regimului de finanțare, devenind din instituție publică finanțată integral din venituri proprii, instituție publică finanțată de la bugetul de stat (respectiv a trecut de la finanțare din fonduri proprii, în finanțare de la bugetul de stat).

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 329/2009, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, veniturile obținute de autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, care sunt reorganizate ca instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, potrivit anexelor 1 și 2, se fac venit la bugetul de stat”.

De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, „disponibilitățile în lei și valută ale autorităților și instituțiilor publice prevăzute la alin. 1, existente la data intrării în vigoare a prezentei legi, se virează integral la bugetul de stat, potrivit mecanismului stabilit prin norme metodologice aprobate prin ordin al Ministerului Finanțelor Publice în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Recurenta învederează și dispozițiile alin. 3 ale art. 1 din Legea nr. 329/2009, care prevăd în mod expres că: „restituirile de sume aferente veniturilor încasate din activitatea desfășurată de autoritățile și instituțiile publice prevăzute la alin. 1 se efectuează de la bugetul de stat conform procedurii de restituire prevăzute de normele metodologice aprobate prin ordinul Ministrului Finanțelor Publice”.

De asemenea, prin aplicarea dispozițiilor alin. 2 al art. 7 din Legea nr. 329/2009, modificată, A. pentru Valorificarea Activelor Statului (actuala AAAS) a virat toate sumele existente în conturile recurentei în lei și în valută către bugetul statului.

Recurenta menționează că, atât la data la care sentința nr. 188/2006 a devenit executorie/definitivă – nepusă în executare de . în contradictoriu cu A. pentru Valorificarea Activelor Statului – cât și la data adoptării Legii nr. 329/2009, regimul juridic la Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului era diferit, diferită fiind și destinația sumelor încasate.

Faptul că respectiva creditoare . a înțeles să solicite suma integrală din titlu doar de la reclamanta din cauză, raportat la dispozițiile legale noi (Legea nr. 329/2006), recurenta consideră că nu mai există interes în aplicarea solidarității prevăzute de art. 1034 – 1056 Cod civil, astfel cum a fost solicitată de reclamantul Ministerul Finanțelor Publice.

În speță, noul cadrul legislativ – Legea nr. 329/2009 stabilește la art. 7 alin. 1 și 2 că sumele/veniturile instituțiilor publice se virează integral la bugetul de stat.

De asemenea, recurenta menționează că și portivit legislației privatizării, respectiv art. 9 din OUG nr. 88/1997, modificată, toate sumele încasate de instituția recurentă din contractele de privatizare se varsă la bugetul statului.

Potrivit Legii Finanțelor Publice nr. 500/2002 se precizează în mod expres la art. 14 alin. 3 că „nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu este aprobată portivit legii și nu are prevederi bugetare”, precum și statutul juridic al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului de instituție publică finanțată din fonduri publice.

Prin urmare, față de normele Legii nr. 329/2009, cererea reclamantei nu poate fi primită, fiindcă aceasta înfrânge prevederile legale ulterioare prevederilor legale de care reclamanta se prevalează.

În cauză, prin cererea promovată în pofida Legii nr. 329/2009, o instituție a statului se îndreaptă împotriva altei instituții a statului pentru obținerea unei sume ce ar urma aceeași destinație, bugetul statului, cu atât mai mult cu cât intimata reclamantă este instituția care colectează sumele la bugetul statului.

Prin admiterea cererii intimatei reclamantei și, în cazul în care aceasta ar declanșa executarea silită asupra Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, sumele din titlu ar urma să fie luate de la bugetul de stat pentru a fi plătite intimatei reclamante – în calitatea sa de colector al sumelor încasate la bugetul de stat.

În concluzie, recurenta consideră că, prin aplicarea dispozițiilor alin. 2 al art. 7 din Legea nr. 329/2009, modificată, A. pentru Valorificarea Activelor Statului a virat toate sumele existente în conturile acesteia în lei și în valută către bugetul statului, și raportat la calitatea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului de instituție finanțată de la bugetul de stat, cererea formulată de reclamantul Ministerul Finanțelor Publice este lipsită de interes.

- Hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 720⁴ Cod de procedură civilă, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.

Susține recurenta că, instanța de apel, la momentul judecării apelului formulat de Ministerul Finanțelor Publice, în baza caracterului devolutiv al judecării apelului, trebuia să rejudece cauza sub toate aspectele, inclusiv asupra excepțiilor invocate de instituția recurentă.

În plus, prin respingerea pe fond a cererii reclamantei (sentința nr. 3258/2012), instituția recurentă nu mai avea interes să formuleze apel, în care ar fi putut invoca excepția prematurității cererii de chemare în judecată, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 720¹ Cod de procedură civilă.

Astfel, recurenta înțelege să reitereze excepția prematurității cererii de chemare în judecată, raportată la natura cauzei ca fiind între „profesioniști (în accepțiunea Noului Cod civil), în cauză nefiind respectate dispozițiile art. 720¹ Cod de procedură civilă.

Recurenta menționează că la dosarul cauzei nu există depusă dovada efectuării procedurii prealabile, procedura impusă imperativ de dispozițiile art. 720¹ Cod de procedură civilă, intimata reclamantă nesolicitând nici medierea și nici convocarea la conciliere directă.

Nu a fost făcută o astfel de cerere cu respectarea dispozițiilor alin. 2 – 5 al acestui articol, privitor la forma acelui act, cât și a termenelor prevăzute de acestea înaintea formulării cererii de chemare în judecată.

Față de cele menționate, recurenta solicită admiterea recursului, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată formulată de Ministerul Finanțelor Publice împotriva AAAS (fostă A. pentru Valorificarea Activelor Statului) ca prematur formulată.

- Hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Recurenta consideră că, față de momentul la care titlul . (sentința nr. 188/2006) a devenit atât executorie cât și definitivă (fiind susceptibilă de a fi pusă în executare) și data la care intimatul reclamant Ministerul Finanțelor Publice a înțeles să achite de bunăvoie întreaga obligație din titlu, prin Op nr. 504 din 22 februarie 2010, dreptul de a pune în executare hotărârea respectivă era prescris.

În aceste condiții, faptul că intimata reclamantă a înțeles să achite întreaga sumă din titlul a cărei creanță era prescrisă, nu poate conduce la răspunderea AAAS (fostă A. pentru Valorificarea Activelor Statului) față de aceasta, deoarece punerea în întârziere a debitului și întreruperea prescripției față de unul din debitori nu produce efecte în raport cu ceilalți debitori.

Astfel, pretenția de 158.102,6 lei, solicitată de Ministerul Finanțelor Publice este neîntemeiată, dreptul de plată în solidar al instituției recurentă raportat la sentința nr. 188/2006 fiind prescris, motiv pentru care recurenta solicită admiterea recursului, cu respingerea ca prescrisă a cererii de chemare în judecată.

- Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1088 Cod civil.

Potrivit principiului accesorium sequitur principale, acestea urmează același regim ca și acțiunea principală, urmând a fi respinse ca lipsite de interes/neîntemeiate și nu pot fi reținute ca aplicabile în cauză.

De asemenea, recurenta consideră că admiterea cumulată a majorărilor de întârziere/dobânda legală aplicată debitului principal, împreună acestuia, nu poate fi admisibilă, conducând la o dublă despăgubire, respectiv la o îmbogățire fără justă cauză a Ministerului Finanțelor Publice.

În concluzie, față de toate susținerile de mai sus recurenta solicită în temeiul art. 304 pct. 3 și 9 Cod de procedură civilă:

- Admiterea recursului, casarea hotărârilor criticate, acestea fiind pronunțate cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 3 Cod de procedură civilă și trimiterea cauzei în rejudecare Tribunalul București – Secția a IV a Civilă;

- În temeiul art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, admiterea recursului, modificarea deciziei nr. 905/A din 10 octombrie 2012, în sensul menținerii hotărârii de fond ca temeinică și legală, respectiv admiterea excepțiilor invocate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca lipsită de interes și neîntemeiată.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse:

- Litigiul de față are caracter civil, chiar dacă sumele de bani la care au fost obligate ambele părți să le plătească în solidar provin dintr-un litigiu comercial, întrucât, pe de o parte, între recurentă și intimată nu au existat raporturi comerciale, iar, pe de altă parte, niciuna dintre părți nu are statutul de profesionist, recurenta acționând în realizarea obiectului său de activitate ca reprezentant al statului, sumele obținute din această activitate fiind virate la bugetul de stat;

- P. aceleași motive este neîntemeiată și excepția prematurității cererii de chemare în judecată; litigiul este unul civil, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art.720 și următoarele Cod de procedură civilă:

- Excepția lipsei de interes este, de asemenea, neîntemeiată întrucât:

Prin sentința comercială nr. 188 din 20 martie 2006 Tribunalul Comercial M. a obligat, în solidar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și A. pentru Valorificarea Activelor Statului la plata către . sumelor de 3._ lei/rol, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a restituirii către foștii proprietari a activului acestei din urmă societăți și de 73.052.000 lei/rol cu titlu de cheltuieli de judecată.

Reclamantul a achitat la data de 22 februarie 2010 prin ordinul de plată nr.504 suma de 316.205,2 lei reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a restituirii către foștii proprietari a activului societății Farmaceutica SA și cheltuieli de judecată.

Conform art. 12 alin. 1 și 2 din OUG nr. 4/2009 în cazul titlurilor executorii constând în hotărâri judecătorești Ministerul Finanțelor Publice asigură din bugetul propriu numai sumele datorate de Ministerul Finanțelor Publice și de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în nume propriu sau în reprezentarea intereselor statului, iar nu și sumele la care au fost obligate alte instituții publice, întrucât respectivele instituții publice, ca și pârâta, au bugete proprii din care să se efectueze respectivele plăți, cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 500/2002.

Ca atare, cum acțiunea a fost întemeiată, în esență, pe dispozițiile art.1108 pct.3 Cod de procedură civilă – în vigoare la momentul nașterii dreptului la acțiune, Curtea constată că în mod corect s-a reținut de către instanțele de fond că nu au relevanță în cauză dispozițiile Legii nr.329/2009, câtă vreme și recurenta, ca și intimatul, este ordonator propriu de credite pentru bugetul alocat. Așa fiind, Curtea constată că nu prezintă relevanță faptul că pârâta s-a reorganizat prin schimbarea regimului de finanțare, devenind din instituție publică finanțată integral din venituri proprii, instituție publică finanțată de la bugetul de stat.

- Neîntemeiat este și motivul de recurs privind aplicarea greșită a art.3 din Decretul nr.167/1958.

Creditoarea . demarat procedura de executare silită împotriva debitorului Ministerul Finanțelor Publice la data de 10 mai 2007, constituindu-se dosarul de executare silită nr. 253/2007 instrumentat de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați „D., I. și Crafcenco”.

Suma de 316.205,2 lei a fost achitată de intimatul – reclamant la data de 22.02.2010, prin ordinul de plată nr.804.

Sentința comercială nr.188/2006 a Tribunalului Comercial M. a fost definitivă și executorie începând cu data de 20.03.2006 (fila 9 dosar fond).

Aceasta a fost pusă în executare numai împotriva unuia dintre debitorii solidari, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, la data de 10.05.2007 în termen legal.

Așa cum s-a arătat anterior, împotriva executării silite începute de creditoare, intimatul – reclamant a formulat contestație la executare.

Potrivit art.16 din Decretul nr.167/1958, „Prescripția se întrerupe

prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, ori de arbitrare”.

De asemenea, potrivit art.17 alin.1 și 2 din același act normativ, în vigoare la data efectuării plății, întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.

Ca atare, un nou termen de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței civile nr.1218/19.02.2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București.

Cum plata s-a făcut la data de 22.02.2010, în intervalul celor 3 ani, în mod corect s-a reținut că plata a fost făcută în termen.

De asemenea, la rândul său, codebitorul care a făcut plata întregii sume se poate îndrepta împotriva celuilalt codebitor solidar în temeiul art.1034 – 1056, în favoarea sa curgând un nou termen de prescripție începând cu data la care acesta a făcut plata, respectiv 22.02.2010.

Față de cele reținute, nefiind incidente dispozițiile art.304 pct.3 și 9 Cod de procedură civilă, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă A. pentru Valorificarea Activelor Statului, împotriva deciziei civile nr. 90/ A din 10 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice reprezentant al Statului Român, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 septembrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

E. V. I. A. H. P. M. G. R.

Grefier,

Ș. P.

Red.E.V.

Tehnodact.C.F.

2ex./06.11.2013

T.B.-S.5.-M.B.;L.P.

Jud.S.1.-A.T.E.

← Legea 10/2001. Decizia nr. 1917/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Pretenţii. Decizia nr. 281/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Pretenţii. Decizia nr. 1403/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1403/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI