Revendicare imobiliară. Decizia nr. 132/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 132/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 3437/3/2004
Dosar nr._
(1653/2012)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 132-A
Ședința publică de la 29.04.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de apelanții-pârâți K. R., B. A., C. M., T. I., precum și de apelanta-pârâtă .-SRL, împotriva sentinței civile nr. 1788/2010.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă în dosarul nr._ /2007, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .>
P. are ca obiect – revendicare imobiliară.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 22.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 29.04.2013, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1788 din 20 octombrie 2011, Tribunalul București – Secția a V a Civilă a admis în parte, astfel cum a fost precizată și completată, acțiunea formulată de reclamanta . pârâților . SA, C. P., C. S. decedat și continuată de K. R. I. și B. A.; a obligat pârâta . SRL să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei . în suprafață de 8.163,7 mp. situat în .. 96A, sectorul 3, București; a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4782 din 29 octombrie 2002 de Biroul Notarilor Publici Asociați „G. E.-S. S.-D. T.”, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 01 octombrie 2003, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr._/2003, reclamanta . contradictoriu cu . SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: obligarea pârâtei . SRL de a lăsa în deplina proprietate și liniștita posesie terenul proprietatea . în București, .. 96, sector 3, intabulat în Cartea funciară nr._, ținută de Judecătoria Sectorului 3 București, având numărul cadastral 2671, teren ce a fost uzurpat parțial de către pârâtă; obligarea pârâtei să ridice construcțiile edificate abuziv pe terenul proprietatea sa și readucerea terenului în situația anterioară pe cheltuiala acesteia, iar în caz contrar autorizarea reclamantei de a face aceste demersuri în numele și pe cheltuiala pârâtei, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că, reclamanta este proprietarul exclusiv al terenului în suprafața de 60.193 mp. situat în București, .. 96, sectorul 3, astfel cum a rezultat din certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr. 1416 din 19 octombrie 1994 și transcris sub nr. 5313 din 09 aprilie 1996 în Registrul de Transcripțiuni al Judecătoriei Sectorului 3 București.
A arătat că, dreptul său de proprietate asupra terenului sus-menționat și construcțiilor edificate pe acesta, a fost intabulat în Cartea funciră nr._, ținuta de Judecătoria Sectorului 3 București, având numărul cadastral 2671, astfel cum a rezultat din încheierea nr. 9020 din 24 aprilie 2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București – Biroul de Carte Funciara, în dosarul nr. 9020/2003.
Totodată, pentru acest imobil . impozitele legale aferente proprietății, astfel cum a rezultat și din certificatul fiscal nr._ din 22 aprilie 2003 emis de Direcția de Impozite și Taxe Locale de pe lângă Primăria Sectorului 3 București.
A mai arătat că, pe o parte din terenul proprietatea reclamantei, pârâta . a început edificarea frauduloasă a unei construcții, strămutând semnele de hotar existente, respectiv împrejmuirea realizată de reclamantă, lucrări pentru care pârâta nu a solicitat și nu a obținut autorizație de construire.
A mai precizat că cele sus-menționate sunt atestate și de adresa nr._ din 27 august 2003 emisă de Direcția Inspecție și Control – Serviciul Disciplina în Construcții din cadrul Primăriei Sectorului 3 București, conform căreia reprezentanții acestei instituții s-au deplasat la fata locului și au constatat realizarea unor lucrări de construire de către pârâta pe terenul proprietatea sa.
Având în vedere toate aceste considerente, a solicitat instanței să dispună admiterea acțiunii și obligarea pârâtei . să îi restituie în deplina proprietate și liniștita posesie terenul uzurpat, astfel cum va fi stabilit prin expertiza topometrica ce va fi efectuată în cauză și totodată obligarea acesteia de a readuce imobilul în starea inițială prin ridicarea construcțiilor edificate fără acordul proprietarului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 – 481, art. 494 alin. 1, art. 584, art. 1075 și următoarele Cod civil.
În susținerea acțiunii s-au depus la dosar, în copie, certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr. 1416 din 19 octombrie 1994 și transcris sub nr. 5313 din 09 aprilie 1996 în Registrul de Transcripțiuni al Judecătoriei Sectorului 3 București; situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat nr. 2709 din 01 octombrie 1994; proces-verbal încheiat la data de 28 septembrie 1994; schiță de încadrare a imobilului; schițe de reperaj; schiță plan a imobilului; încheierea nr. 9020 din 15 mai 2003 în Carte funciară nr. 9020 din 24 aprilie 200, a Sectorului 3 București; certificat fără drept de vânzare nr._ emis la 22 aprilie 2003; extrase din Registrul de la Camera de Comerț a României.
Prin întâmpinarea formulată la data de 24 noiembrie 2003 pârâta a invocat excepția necompetenței materiale, arătând că terenul a fost evaluat pentru tranzacționare la valoarea de 100.000 USD, valoarea indicată de reclamantă de 100 milioane lei, aceasta fiind o valoare derizorie.
Totodată, a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât, în realitate, este proprietara terenului vecin cu ternul ce face obiectul cererii de chemare în judecată, că pârâta a început edificarea construcției în deplină legalitate, în baza autorizației de construire.
Totodată, a invocat și excepția lipsei calității procesuale active, arătând că, pentru situația în care se va reține că cele două terenuri se suprapun, constituirea dreptului de proprietate al reclamantei prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate este nelegală.
A invocat nulitatea parțiala a certificatului de atestare a dreptului de proprietate (reclamanta nu a avut niciodată în administrare terenul, potrivit regimului juridic arătat de pârâta, certificatul fiind emis cu încălcarea dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990 și art. 1 din HG nr. 834/1991. Mai mult, la data emiterii certificatului, reclamanta figura ca pârâtă în proces de revendicare, în care s-a stabilit că terenul nu îi aparține).
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate este nul pentru suprafața excedentă suprafeței de teren aferente activelor, potrivit art. l din HG nr. 834/1991.
Pe fond, a arătat că transmiterea terenului în proprietatea pârâtei s-a făcut legal. Titlul reclamantei provine de la autor (statul) care nu a fost proprietar al imobilului, fostul proprietar fiind deposedat.
În drept, a invocat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 15/1990 art. l din HG nr. 834/1991, art. 480 și 481 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 1213 din 19 februarie 2004, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/2003, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta . pe pârâta . SRL, în favoarea Tribunalului București, în considerente reținându-se că litigiul se poartă asupra unui bun cu o valoare mai mare de 1 miliard lei.
Cauza a fost astfel înregistrată la data de 24 mai 2004, pe rolul Tribunalului București – Secția a V a Civilă, sub nr. 586/2004 (nr. unic dosar_ ).
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat următoarele:
În fapt:
În temeiul certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 1416 emis la data de 19 octombrie 1994 de Ministerul Industriilor (fila 6 dosar nr._/2003 al Judecătoriei Sectorului 3 București) a fost trecută în proprietatea reclamantei . suprafață de 60.193 mp. amplasată, conform anexei acestuia în București, .. 96, sector 3. Dreptul de proprietate al reclamantei a fost transcris în Registrul de transcripțiuni sub nr. 5313 din 09 aprilie 1996, ulterior fiind deschisă Cartea funciară nr._, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii nr. 9020 din 15 mai 2003 emisă de Biroul de Carte Funciară sector 3 (fila 28).
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4782 din 29 octombrie 2002 de Biroul Notarilor Publici Asociați „G. E. S. S. – D. T.” (fila 42 – 46), pârâții C. S. (în prezent decedat) și C. P., în calitate de vânzători au transmis către pârâta . SRL, dreptul de proprietate asupra lotului A 1 în suprafață de 8.370, 73 mp. situat în București, .. 96A, sector 3, având nr. cadastral 3864/1, înscris în Cartea funciară nr._ a localității București – sector 3.
Dreptul de proprietate al cumpărătoarei a fost înscris în Cartea funciară așa cum a rezultat din cuprinsul încheierii nr. 1321-1322 din 13 februarie 2003 emisă de Biroul de Carte Funciară – sector 3 (fila 47).
Potrivit mențiunilor inserate în contractul de vânzare-cumpărare anterior menționat a rezultat că vânzătorii, autorii pârâtei . SRL, dobândiseră suprafața de teren înstrăinată, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 467 din 09 februarie 2001 de Biroul Notarilor Publici „D. T.” și prin sentința civilă nr. 601 din 18 ianuarie 2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, irevocabilă și executorie și procesul-verbal nr. 113 din 16 februarie 2000 întocmit de executorul Judecătoresc de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București.
Prin sentința civilă nr. 601 din 18 ianuarie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, definitivă și irevocabilă (fila 101), a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții C. S., C. P. și T. N. în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București; s-a constat că reclamanții dețin cota de 63,75% din dreptul de asupra terenului în suprafață de 27.893 mp. situat în București, .. 96A, sector 3, iar pârâtul Consiliul General al Municipiului București deține cota de 36,25% din dreptul de proprietate asupra aceluiași teren, dispunându-se sistarea stării de indiviziune, reclamanților fiindu-le atribuită în coproprietate, suprafața de teren de 17.781,843 mp., identificată prin raportul de expertiză dispus în acea cauză.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 467 din 09 februarie 2001 de Biroul Notarilor Publici Asociați „G. E.-S. S. – D. T.” (fila 106 – 107), T. N. a transmis către C. S. dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață indiviză de 2.963,641 mp. din cota sa de coproprietate din terenul intravilan în suprafață totală de 17.781,843 mp. situat în București, .. 96A, sector 3.
Ulterior, prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 4144 din 16 septembrie 2002 de Biroul Notarilor Publici Asociați „G. E.-S. S. – D. T.” (fila 102 – 103), lotul A1 în suprafață de 8.370,73 mp. cu vecinătățile și dimensiunile pe laturi indicate în cuprinsul actului, a revenit în indiviziune reclamanților din prezenta cauză, C. P. și C. S..
În anul 1992, anterior ieșirii din indiviziune cu Consiliul General al Municipiului București, prin sentința civilă nr. 601 din 18 ianuarie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, reclamanții C. S. și C. P. au promovat o acțiune în revendicare imobiliară în contradictoriu cu . P. București, Ministerul de Interne și Primăria Sectorului 3 București, vizând și suprafața de 3 hectare teren situat în .. 96, sector 3, ce aparținuse autorului lor C. D. I. proprietar al Fabrici „Mărăști”, fabrică ce a fost naționalizată în temeiul Legii nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi.
Acest demers al reclamanților a fost respins irevocabil, ca neîntemeiat, reținându-se că terenul reclamanților a trecut în proprietatea statului, iar pârâtele au titluri de proprietate ce nu au fost anulate.
Prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert A. M., terenul aflat în proprietatea reclamantei conform titlului invocat de acesta, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 1416 emis la data de 19 octombrie 1994 de Ministerul Industriilor, a fost identificat conform anexelor 1 și 3 (fila 54 și 57) ale raportului de expertiză, astfel: Perimetrul 1 între punctele 1-2-23-24-25-26-27-28-29-5-6-7-8-_-14-15-16-17-18-19-20-21-22-1 având o suprafață de 48.611,72 mp. și Perimetrul 2 între punctele 30-31-32-33-34-35-30 cu o suprafață de 11.580,85 mp. În ceea ce privește suprafața de teren de 8.370,73 mp. situată în București, .. 96A, sector 3, dobândită de pârâta . SRL prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4782 din 29 octombrie 2002 de Biroul Notarilor Publici Asociați „G. E.-S. S. – D. T.”, încheiat cu pârâții vânzători C., tribunalul a reținut că a fost identificată de expert între punctele 3-4-5-29-28-27-26-25-24-23, aceasta suprapunându-se cu terenul identificat în Perimetrul 1 ca fiind inclus în titlul de proprietate al reclamantei, cu excepția suprafeței de 207,03 mp. evidențiată în anexa 2 (fila 56 – contur hașurat cu culoarea albastru).
D. urmare, având în vedere că cele două suprafețe de teren asupra cărora ambele părți invocă un drept de proprietate se suprapun, tribunalul a procedat în continuare la compararea titlurilor exhibate de fiecare dintre acestea și pe care și-a întemeiat dreptul pretins.
Așa fiind, tribunalul a avut în vedere că acțiunea în revendicare este acel mijloc specific prin care se apără dreptul de proprietate și care se află la îndemâna proprietarului care a pierdut posesia bunului individual determinat și prin care urmărește restabilirea dreptului și redobândirea posesiei de la cel care îl stăpânește fără a fi proprietar.
În ipoteza în care ambele părți atât reclamantul cât și pârâtul invocă titluri scrise asupra bunului revendicat, trebuie făcută distincție după cum aceste titluri provin de la același autor sau de la autori diferiți, în acest din urmă caz urmând a se proceda la compararea drepturilor autorilor de la care provin și a se da eficiență titlului ce emană de la autorul al cărui titlu este preferabil.
În cauza dedusă judecății, în raport de situația de fapt expusă în cele ce preced, tribunalul a apreciat că se regăsește cea de a doua ipoteză menționată, respectiv, aceea a titlurilor ce provin de la autori diferiți.
Analiza drepturilor autorilor părților nu a putut fi realizată fără a avea în vedere faptul că prin decizia civilă nr. 1550/A din 26 mai 1998 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, irevocabilă prin decizia nr. 655 din 02 aprilie 1999, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, acțiunea în revendicare promovată de autorii pârâtei . SRL a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin urmare, în aceste condiții, tribunalul a considerat că autorii pârâtei, vânzătorii C. nu pot susține că dreptul lor de proprietate ar fi fost confirmat în justiție.
În ceea ce privește sentința civilă nr. 601 din 18 ianuarie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, definitivă și irevocabilă, tribunalul a considerat că ea nu reprezintă o confirmare a pretinsului drept de proprietate, întrucât a soluționat o acțiune de partaj ce are efect declarativ și nu poate fi opusă reclamantei .>
Având în vedere că valoarea probatorie a noțiunii de titlu în cadrul acțiunii în revendicare, este aceea a unei prezumții simple de proprietate, rezultă și față de efectul declarativ al hotărârii judecătorești invocată de pârâtă, că aceasta naște o prezumție simplă de proprietate în favoarea autorului său ce trebuie unită cu alte dovezi din care să reiasă faptul că era titular al dreptului pretins.
Cum în cauza dedusă judecății nu au fost făcute dovezi în acest sens, mai mult din probatoriul administrat rezultând contrariul, tribunalul a apreciat că dreptul autorului pârâtei . SRL nu poate fi preferat.
În această privință, tribunalul a avut în vedere că, întregul imobil ce a aparținut autorului vânzătorilor, C. D. I. a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, nefiind făcută vreo dovadă a demersurilor întreprinse de pârâții vânzători în vederea recunoașterii vechiului drept de proprietate al acestuia. Contrar susținerii pârâtei și fără a repune în discuție sentința civilă nr. 601 din 18 ianuarie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, tribunalul a considerat că dreptul de proprietate al pârâților vânzători pretins a fi fost transmis pe cale succesorală de la autorul C. D. I. și avut în vedere cu ocazia ieșirii din indiviziune în anul 2000, nu a supraviețuit, deoarece urmare a naționalizării dreptul de proprietate a ieșit din patrimoniu, fiind necesară recunoașterea sa în justiție în temeiul legilor speciale de reparație, un nou drept născându-se în limitele stabilite de acestea.
În ceea ce o privește pe reclamanta . a observat că și-a întemeiat pretențiile sale pe certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 1416 emis la data de 19 octombrie 1994 de Ministerul Industriilor și prin care a fost trecută în proprietatea sa o suprafață de 60.193 mp. amplasată în București, .. 96, sector 3, act juridic ce nu a fost contestat de autorii pârâtei . SRL, aceștia nesolicitând vreun moment desființarea acestuia, împrejurare ce conduce la concluzia că dreptul său de proprietate s-a consolidat și că deține un bun, o speranță legitimă de a-l păstra, în sensul avut în vedere de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție
Nu au fost primite argumentele pârâților C. referitoare la faptul că instanța ar trebui să stabilească dacă bunul ce anterior fusese preluat abuziv de stat, putea deveni proprietate pârâtelor, potrivit regimului juridic în vigoare la data dobândiri, față de împrejurarea că în cadrul acțiunii în revendicare compararea titlurilor aflate în conflict nu implică o cenzurare a valabilității unuia dintre ele, în acest scop partea având la îndemână o altă cale procedurală, respectiv aceea a constatării nulității.
Cum în cauza dedusă judecății, astfel cum s-a reținut anterior, pârâții vânzători nu au promovat o asemenea acțiune, tribunalul a apreciat că ei nu se pot prevala de existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și nici a unei speranțe legitime sub aspectul păstrării proprietății asupra imobilului în litigiu.
Prin urmare, față de toate argumentele expuse, tribunalul a apreciat că dreptul autorilor pârâtei cumpărătoare nu poate fi apreciat ca preferabil în concurs cu cel al autorului reclamantei.
În consecință, față de toate considerentele anterior expuse, tribunalul a apreciat că acțiunea în revendicare promovată de reclamanta . întemeiată și s-a admis ca atare.
Astfel, reținând și dispozițiile art. 480 din Codul civil de la 1864, a obligat pârâta . SRL să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei . în suprafață de 8.163,7 mp. situat în .. 96A, sectorul 3, București, tribunalul a avut în vedere că potrivit raportului de expertiză a rezultat, suprapunerea există doar în privința acestei suprafețe.
În ceea ce privește cererea reclamantei de ridicare a construcțiilor edificate pe teren, tribunalul a apreciat că față de concluziile raportului de expertiză care precizează că pe acesta nu sunt edificate construcții, a fost apreciată de tribunal ca nefiind justificată.
Referitor la capătul de cerere din acțiunea astfel cum a fost precizată și completată la data de 17 septembrie 2004 (fila 12 dosar nr. 586/2004) prin care reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4782 din 29 octombrie 2002, încheiat între pârâții C., în calitate de vânzători și pârâta . SRL, în calitate de cumpărător, tribunalul a observat că aceasta a invocat drept cauze de nulitate reaua credință la momentul încheierii contractului și cauza ilicită.
Sub aspectul relei credințe a părților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare contestat, tribunalul a apreciat că ea nu poate fi reținută, cel puțin în persoana cumpărătorului.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1899 alin. 2 din Codul civil de la 1864, buna credință se prezumă, ceea ce presupune că sarcina relei credințe incumbă celui care o invocă.
Așa fiind, în cauza dedusă judecății, reclamanta nu a răsturnat prezumția de bună credință în ceea ce o privește pe cumpărătoare și nici nu a dovedit conivența acesteia cu vânzătorii în scopul fraudării intereselor sale.
Privitor la pârâții cumpărători, s-a constatat că o asemenea dovadă nu a fost depusă, iar simplul fapt al cunoașterii de către aceștia a situației juridice a terenului înstrăinat nu este suficientă pentru a contura convingerea instanței că au acționat cu rea credință.
În ceea ce privește cauza ilicită invocată de reclamantă, rezultată din faptul că înstrăinarea s-ar fi făcut cu nesocotirea faptului că dreptul său era înscris în registrele de publicitate încă din anul 1996, tribunalul a constatat că vânzarea s-a realizat avându-se în vedere extrasul de carte funciară eliberat de Judecătoria Sectorului 3 București sub nr. 7558 din 29 octombrie 2002, iar cum Cartea funciară a reclamantei a fost deschisă abia la data de 15 mai 2003, persoana care figura înscrisă în Cartea funciară la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare era prezumată a fi proprietar.
În consecință, nu s-a putut reține cauza ilicită dedusă din încălcarea unei dispoziții imperative a legii, față de faptul că la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare, 29 octombrie 2002, reclamanta nu îndeplinise formalitatea deschiderii cărții funciare, acest lucru realizându-se, abia la data de 15 martie 2003.
Așa fiind, față de considerentele ce preced tribunalul a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4782 din 29 octombrie 2002 de Biroul Notarilor Publici Asociați „G. E.-S. S.-D. T.”, ca neîntemeiat.
Privitor la solicitarea reclamantei de rectificare a Cărții funciare nr._ a localității București – sector 3, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei . SRL, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 7/1996 (aplicabil în cauză în raport de data introducerii acțiunii), în cazul în care cuprinsul Cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia. Rectificarea înscrierilor în Cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarație autentică, fie în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Prin urmare, față de această dispoziție legală, reclamanta poate solicita rectificarea numai în condițiile evocate, solicitarea formulată pe această cale neputând fi primită.
Așa fiind, față de toate argumentele și temeiurile de drept invocate, tribunalul a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată și completată.
A obligat pârâta . SRL să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei . în suprafață de 81.63,7 mp. situat în .. 96A, sector 3, București.
A respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4782 din 29 octombrie 2002 de Biroul Notarilor Publici Asociați „G. E.-S. S.-D. T.”, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel K. R., B. A., Chercin M. și T. I. și . SRL.
Referitor la apelurile formulate de K. R., B. A., Chercin M. și T. I.. Se motivează în esență că contrar celor reținute de instanța de fond drepturile de proprietate ale soților Chercin au fost confirmate în justiție (decizia civilă nr. 1550/A din 26 mai 1998 a Tribunalului București și decizia civilă nr. 655 din 02 aprilie 1999 a Curții de Apel București). Acțiunea în revendicare nu a fost respinsă în contradictoriu cu . asemenea nu a fost respinsă ca urmare a analizării și comparării celor două titluri de proprietate. În consecință dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu a fost anterior recunoscut în justiție iar sentința civilă nr. 601 din 18 ianuarie 2000 nu poate fi apusă .>
Tot în acest context și titlu de proprietate al I. G. Tara SRL reprezintă un act autentic de vânzare-cumpărare încheiat între Chercin S. și Chercin P., iar existența acestei hotărâri semnifică continuitatea neîntreruptă a dreptului de proprietate în patrimoniul familiei Chercin (în acest sens și legislația CEDO).
Prin compararea titlurilor de proprietate dintre reclamant și pârât (după expunerea detaliată a acestora) se concluzionează că actele de vânzare-cumpărare nr. 6857/1934, nr. 4973/1934, nr._/1934 și nr._/1935 Transcrise în Registrul de transcripțiuni și sentința civilă nr. 601 din 18 ianuarie 2000 și contractul autentificat sub nr._ reprezintă titluri mai bine caracterizate și acțiunea este întemeiată în sensul art. 480 și 481 cod civil (filele 15 – 21 dosar).
Cu privire la apelul formulat de . SRL.
În esență se susține că greșit s-a soluționat valabilitatea titlului statului, acesta nu este valabil, conform sentinței civile nr. 601 din 18 ianuarie 2000 și indiferent de modalitatea de preluare statul nu a dobândit valabil dreptul de proprietate asupra terenului litigios (filele 22 – 28 dosar).
Apelurile sunt nefondate.
În esență ambele apelante critică vădit sau nu valabilitatea titlului statului în raport de sentința civilă nr. 601 din 18 ianuarie 2000, că nu există contradictorialitate între părțile Chercin și . deși are un alt titlul de proprietate, nu este proprietara terenului în litigiu, iar prin compararea titlurilor apelanților cu intimata cel al apelanților este mai bine caracterizat.
Or în cauză s-a făcut o expertiză privind amplasamentul terenurilor în litigiu, necontestată (fila 10 hotărâre fond), au fost comparate titlurile exhibate de părți și reținând și alte hotărâri judecătorești, deciziile civile nr. 1550/A din 26 mai 1998 și nr. 655 din 02 aprilie 1999, conchid că acțiunea în revendicare a . SRL a fost respinsă.
Prin aceasta se combate susținerea părților Chircin că prin sentința civilă nr. 601 din 18 ianuarie 2000 le-ar fi fost confirmat dreptul de proprietate pe terenul în litigiu în justiție.
Instanța de fond face analiza și compararea de titluri, așa nu cer apelanții, dar ajunge la altă concluzie decât aceștia.
Or, apelanți nu vin cu argumente convingătoare că cele reținute la fond sunt greșite iar simplele susțineri (bogat argumentate) fără un suport legal, nu pot fi primite.
Toate criticile formulate în apel au fost deja analizate de instanța fondului.
Ele au fost reluate de apelante sub o altă formulare însă în esență, trebuia reținute mijloacele de probă ale părților, care nu s-au schimbat în apel, cu cele reținute la fond.
Practic s-a efectuat toate operațiunile cerute prin cererile de apel.
Problema contradictorialității ce nu ar exista între părțile Chercin și . poate fi pusă în acești termeni.
De altfel .-a fost menținut titlul administrativ într-o contestație la instanța de contencios – administrativ.
Practic prin apeluri se face o nouă motivare a comparării de titluri, în mod subiectiv de apelanți și se ignoră și celelalte argumente dezvoltate în considerentele hotărârii instanței de fond, însă fără un fond probatoriu adecvat și justificativ.
Ca atare, așa cum au fost formulate, motivele de apel nu pot fi primite și sunt neîntemeiate.
Așa fiind în baza art. 296 Cod de procedură civilă se vor respinge apelurile ca nefondate.
Văzând și art. 298 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de apelanții – pârâți K. R., B. A., C. M. și T. I. toți cu domiciliul în București, .. 26, sector 1 și . SRL cu sediul ales la SCA „Fortunescu & Gavat” în București, ., sector 1 și în ., ., împotriva sentinței civile nr. 1788 din 20 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă . sediul în București, .. 51, sector 3, ca nefondate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
C. M. T. D. A. Rădița I.
Ted.C.M.T.
Tehnodact.C.F.
9ex./28.05.2013
T.B.-S.5.-E.P.-J.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 731/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 822/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
