Anulare act. Decizia nr. 867/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 867/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 4998.01/300/2006*
Dosar nr._
(435/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.867.
Ședința publică din 21.05.2014
Curtea constituită din:
Președinte - Andreea Doris Tomescu
Judecător - M. G. R.
Judecător - E. V.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurenții reclamanți P. V., P. B., S. P. și S. A. și de recurenta reclamantă Z. E., împotriva deciziei civile nr.1125 A din 14.11.2013, pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte J. A. și C. M..
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru anulare act.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 07 mai 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 14 mai, apoi la 21 mai 2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 2 București la data de 03.04.2006 sub nr._, reclamanții P. V., P. B., S. P., S. A. și Z. M., au chemat în judecată pe pârâtul J. Mihăila, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a certificatului de calitate moștenitor nr. 205 din 27.09.2002 emis de Societatea Civilă „Mentor"-Birou Notarial.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin acest certificat se atestă că în urma defunctei C. A., decedată la 14.06.1960, a rămas ca unică moștenitoare J. E., în calitate de fiică, decedată la data de 07.07.1988.
Pentru a certifica această situație, notarul a avut în vedere o . înscrisuri, enumerate de reclamanți în cuprinsul acțiunii introductive.
Au învederat că pe baza acestui certificat de calitate de moștenitor, pârâtul a promovat o acțiune în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de . reclamanții, acțiune inițial respinsă prin sentința civilă nr. 4493 din 07.07.2003 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București, ulterior schimbată prin decizia civilă nr.123/26.01.2004 pronunțată de Tribunalul București, prin admiterea apelului formulat de pârât, constatându-se nulitatea absolută a acestor contracte de vânzare-cumpărare, iar în prezent, cauza se află pe rolul instanței de recurs.
Au mai arătat reclamanții, că la data de 01.07.2004, a fost formulată plângere penală împotriva numitelor A. F. și M. M. S. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, întrucât acestea au făcut declarații nereale în fața notarului cu privire la raportul de filiație între C. A. și J. E. iar prin ordonanța din 17.02.2006 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Sector 1, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei A. F. pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 C.pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, amenda de 10 RON, precum și neînceperea urmăririi penale față de M. S. pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C.pen., întrucât a intervenit decesul făptuitorului.
Au precizat reclamanții faptul că procurorul a constatat, în privința numitei A. F., că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii însă, date fiind circumstanțele personale ale acesteia, a aplicat doar o sancțiune administrativă.
Au mai susținut reclamanții faptul că certificatul de calitate de moștenitor a fost emis pe baza unor mijloace de probă false, și anume declarația cel puțin a martorei A. F., în urma săvârșirii unor fapte cu caracter penal, acest mijloc de probă fiind esențial în eliberarea certificatului, astfel încât și actul dat în baza unui mijloc de probă nul este nul la rândul său.
Au mat arătat că certificatul de calitate a fost eliberat pentru un succesor decedat la momentul acceptării succesiunii și care nu putea succede prin acceptarea moștenirii din moment ce nu mai era în viață, fiind încălcate dispozițiile art. 4 alin.3 din Legea nr.10/2001 și art. 4.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, întrucât J. E. decedase încă din anul 1988 iar pârâtul nu putea veni la moștenire prin reprezentare în locul soției sale, J. E., întrucât legea nu permite reprezentarea soților.
Au învederat că în acest fel a fost repusă în dreptul de acceptare a moștenirii o persoană decedată ce nu putea fi reprezentată succesoral de pârât, producându-se fraudarea legii împotriva dreptului de proprietate al reclamanților.
În drept au invocat art. 968 C.civ. și art. 88 din Legea nr.36/1995.
În dovedire au solicitat proba cu înscrisuri, inclusiv cele din dosarul notarial.
La data de 25.05.2006, a formulat întâmpinare pârâtul, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, a invocat art. 692 C.civ, Legea nr.36/1995, art. 4 alin.2 din Legea nr.10/2001.
Prin sentința civilă nr. 6794/11.09.2006, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P. B.; s-a respins acțiunea formulată reclamantul P. B., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; s-a admis acțiunea formulată de reclamanții P. V., S. P., S. A. și Z. M., împotriva pârâtului J. M.; s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor nr. 205/27.09.2002 emis de Societatea Civilă „Mentor"- Birou Notarial în dosarul nr. 217/2002 și a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 12,3 ron, reprezentând cheltuielide judecată.
Pentru a pronunțaaceastă hotărâre, instanța a reținut că potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 205/27.09.2002 eliberat de Societatea Civilă „Mentor"- Biroul Notarial (fila 81), în urma defunctei C. A., decedată la data de 14.06.1960, a rămas în calitate de unic moștenitor, fiica acesteia, J. E., post-decedată la data de 07.07.1988.
Așa cum se menționează în cuprinsul său - Nota 2 - acest certificat de moștenitor a fost eliberat în baza art. 4 alin.3 din Legea nr.10/2001, și anume pentru valorificarea drepturilor imobiliare ale defunctei, pentru care a fost depusă notificarea înregistrată sub nr. 1909 din 31.07.2001 la Biroul Executorului Judecătoresc A. P., notificare prin care pârâtul J. M. solicită restituirea în natură a întregului imobil situat în București, ..7, sector 2, format din teren și construcție alcătuită din subsol, parter și 2 etaje, cuprinzând 4 apartamente (filele 76-77 bis).
Pârâtul din prezenta cauză este soțul supraviețuitor al defunctei J. E. și unicul moștenitor al acesteia, conform certificatului de moștenitor nr. 1592 din 03.11.1988 emis în dosarul nr. 1830/1988 al notariatului de Stat - Sector 2 (fila 75), astfel cum se menționează și în încheierea finală de la data de 27.09.2002, emisă în dosarul succesoral nr. 217/2002, în care a fost eliberat certificatul de calitate contestat în cauza de față (fila 80).
Reclamanții din acest litigiu sunt cumpărătorii unor spații locative situate în imobilul mai sus menționat, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr._/24.10.1996, nr._/09.12.1996 și nr._/23.12.1996 (filele 36-38), încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Totodată, așa cum atestă decizia civilă nr. 123/26.01.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă (filele 33-34), părțile litigante din cauza pendinte sunt deopotrivă implicate într-o altă judecată, ce are ca obiect constatarea nulității absolute a celor trei contracte de vânzare-cumpărare.
În acest sens, conform hotărârii judecătorești amintite, în urma admiterii apelului promovat împotriva sentinței civile nr. 4493/2003 a Judecătoriei Sector 2 București, a fost constatată nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare ai căror titulari sunt reclamanții din litigiul de față, în prezent, cauza aflându-se pe rolul instanței de recurs, așa cum atestă încheierea dată la 24.05.2005 Curtea de Apel București-Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr. 3069/2004 (fila 35), din care rezultă că judecata recursului exercitat împotriva deciziei civile nr. 123/2004 a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. l C.p.civ.
Prin promovarea prezentei acțiuni, reclamanții urmăresc desființarea certificatului de calitate de moștenitor nr. 205/2002, pe considerentul nelegalitătii procedurii de eliberare a acestuia, cu consecința vătămării drepturilor reclamanților, ca proprietari ai locuințelor din imobilul litigios.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P. B., instanța a constatat că acesta nu justifică legitimarea procesuală în cauză, câtă vreme, în temeiul certificatului suplimentar de moștenitor nr. 23 din 10.05.1999 (fila 91), rezultă că a renunțat la succesiunea autorului său P. G.. Or, de cuius-ul avea calitatea de coproprietar alături de soția supraviețuitoare, P. V., asupra locuinței cumpărate în baza Legii nr.112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/09.12.1996. Prin urmare, reclamantul P. B., fiind străin de succesiunea autorului P. G., rezultă că în acest moment nu are niciun drept real asupra imobilului ce reprezintă obiectul contractului mai sus menționat, ceea ce exclude participarea acestuia in cauza de față, în calitate de reclamant, neexistând, în privința sa, identitatea necesară între persoana care acționează în justiție și subiectul activ al raportului juridic dedus judecații.
Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P. B. și a respins, în consecință, acțiunea formulată de acesta, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
In privința celorlalți reclamanți, instanța a reținut că aceștia își justifică calitatea și interesul în demersul procesual de față, câtă vreme acționează în calitate de titulari ai contractelor de vânzare-cumpărare perfectate în condițiile Legii nr.112/1995, a căror nulitate a fost consfințită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, supusă în prezent căii de atac a recursului, judecată în contextul căreia pârâtul din acest litigiu, promotor al acțiunii în nulitatea contractelor, s-a prevalat de calitatea sa de succesor al proprietarilor inițiali ai imobilului, naționalizat în temeiul Decretului nr.92/1950.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că pretențiile reclamanților sunt întemeiate.
Din examinarea pieselor probatorii ale dosarului succesoral în care a fost eliberat certificatul de calitate de moștenitor defăimat în speță, rezultă că raportul de filiație între defuncta C. A. și succesibila sa, J. E., nu a fost legal atestat, neexistând certitudinea că defuncta este, într-adevăr, mama persoanei indicate ca unic moștenitor.
In acest sens, actele de stare civilă aflate în dosarul succesoral și care au stat la baza emiterii certificatului de calitate nr. 205/2002, sunt insuficiente pentru a acredita filiația certificată prin actul succesoral analizat în speță, câtă vreme în cuprinsul acelor acte se regăsesc inadvertențe majore cu privire la numele persoanelor la care se referă.
Astfel, în certificatul de naștere al lui C. E. (căsătorită J.) (fila 70), la rubricile destinate numelui și prenumelui mamei, figurează „C. A.". De asemenea, în certificatul de deces nr._ al numitei J. E. (fila 90), prenumele mamei este „A.".
Potrivit actelor de stare civilă produse de pârât, (fila 85), acesta tinde să acrediteze ideea că autoarea a cărei succesiune a fost dezbătută conform certificatului de calitate contestat, și anume C. A., este aceeași persoană la care se referă certificatul de naștere nr._, și anume Miller A., căsătorită apoi cu C. Ș., conform certificatului de căsătorie nr._, în care aceasta apare însă cu numele Milter A..
În pofida neconcordanței de nume Miller/Milter, s-ar putea reține că persoana purtând acest nume și prenumele A. este cea care s-a căsătorit cu numitul C. Ș., conform certificatului de căsătorie de la fila 85. Totodată, s-ar putea reține faptul că în acest certificat de căsătorie s-a strecurat o eroare de consemnare a numelui, care în realitate este C., fapt ce rezultă din extrasul din registrele stării civile pentru căsătoriți pe anul 1925 (filele 83-84), unde, în actul de căsătorie înregistrat sub nr. 14/06.07.1925, soțul este identificat ca fiind C. Ș., același număr de înregistrare regăsindu-se menționat și în certificatul de căsătorie, unde se consemnează greșit numele C.. Or, ceea ce prevalează este mențiunea operată în registrul actelor de stare civilă iar nu cea din certificatul emis în baza actului de stare civilă. Totodată, deși chiar și în extrasul din registrul actelor de căsătorie numitul C. Ș. apare și cu numele C. Ș., coroborând acest înscris cu extrasul din registrul actelor de naștere pe anul 1877 (fila 87), rezultă că persoana la care se referă actul de căsătorie este C. Ș., existând identitate între celelalte elemente de identificare, șl anume vârsta, prenumele părinților, locul nașterii.
Cu toate acestea, nu rezultă succesiunea numitei J. E. față de autoarea C. A..
Prin urmare, chiar acceptând că defuncta C. A. este aceeași persoană cu cea la care se referă înscrisurile reprezentate de extrasul din registrul de căsătorii, certificatul de naștere și de căsătorie aflate la filele 83-85, totuși, nu a putut fi ignorată discrepanța constând în prenumele A. care apare în actele de stare civilă referitoare la J. E., și anume certificatul de naștere și de deces (filele 70 și 90).
Sub acest aspect, Deciziunea nr._/1950 a Comitetului Provizoriu al corn. București (fila 86) nu este elocventă, întrucât se referă la rectificarea actului de naștere al numitei C. E., în sensul modificării numelui din C. în C., fără ca acest înscris să se refere la identitatea mamei sale. Prin urmare, deși în acest fel s-ar putea explica diferența existentă în certificatul de naștere și de căsătorie al numitei C. E. (fila 70), între numele său - C. și numele părinților săi - C., persistă neconcordanța referitoare la prenumele mamei sale.
Instanța a apreciat că în cadrul procedurii succesorale notariale se impunea producerea de înscrisuri suplimentare care să ateste fără echivoc identitatea succesibilului, mai ales în condițiile în care se dezbătea moștenirea unei persoane decedate cu mult timp în urmă, aspect grefat pe existența unor neconcordanțe în privința numelor unora dintre persoanele menționate în actele de stare civilă înfățișate cu ocazia dezbaterii notariale a succesiunii.
Deopotrivă, aceste neregularități nu au fost complinite nici în fața instanței învestite cu cenzurarea legalității emiterii certificatului de calitate în discuție, nefiind demonstrata identitatea dintre persoana cu numele C. A. și cea cu numele C. (C.) A..
Similitudinea existentă între cele două prenume nu este susceptibilă să acrediteze automat și identitatea între persoanele purtând acest prenume, în absența actelor de stare civilă relevante care să ilustreze fără echivoc elementele de stare civilă analizate.
Este posibil ca în actul de naștere și în actul de deces ale numitei J. E. să se fi consemnat greșit prenumele mamei sale, A., după cum este posibil ca eroarea să se regăsească doar în certificatele de naștere și de deces emise în baza actelor de stare civilă primordiale. Totodată, se poate ca eroarea referitoare la acest prenume să figureze chiar în actele de stare civilă ale autoarei C. A., în sensul că, în realitate, aceasta s-a numit A.. De asemenea, există și posibilitatea conform căreia C. A. și C. A. sunt două persoane diferite.
Prin urmare, inadvertențele existente în cadrul înscrisurilor existente în dosarul succesoral, impuneau efectuarea unor cercetări mai ample, prin solicitarea de înscrisuri suplimentare, și anume actele de stare civilă care au stat la baza emiterii certificatelor analizate de notar, numai astfel acesta putându-și forma în mod corect convingerea cu privire la existența sau inexistența filiației pe care a atestat-o prin certificatul de calitate contestat în speță. Mai mult decât atât, deși C. E. s-a născut în anul 1920, conform certificatului de naștere aflat la fila 49, cu toate acestea, persoanele considerate a fi părinții săi, și anume C. Ș. și C. A., s-au căsătorit în anul 1925, conform Extrasului depus Ia filele 83-84, astfel încât, de principiu, la rubrica destinată numelui mamei ar fi trebuit să figureze numita Milter A..
Este adevărat că potrivit mențiunii aplicate pe certificatul de naștere analizat, este atestată împrejurarea conform căreia înregistrarea a fost reconstituită, nașterea fiind trecută în registrul stării civile din anul 1950. Or, acest aspect era de natură sa atragă o suplimentare a probatoriului în cadrul procedurii succesorale notariale, prin eventuala procurare a actelor doveditoare care au stat la baza operării reconstituirii actului de naștere, în condițiile prevăzute de legea în vigoare la acea epocă - certificatul de naștere emis în urma reconstituirii înregistrării nașterii fiind eliberat în anul I95L-tocmai în vederea elucidării neconcordantelor referitoare la numele mamei, C. A., astfel cum apare în acest certificat, ca urmare a reconstituirii înregistrării actului de naștere.
Sub acest aspect, depozițiile martorelor audiate de notar (filele 78-79), erau în mod vădit insuficiente pentru validarea identității autoarei a cărei moștenire se discuta și pentru confirmarea filiației numitei J. E. față de C. A., în condițiile în care, în concret, piesele probatorii esențiale, și anume înscrisurile menite a atesta starea civilă, reflectau discordanțe.
In ceea ce privește depozițiile martorilor audiați în cadrul procedurii notariale, instanța a apreciat că prezintă relevanță doar pentru probarea împrejurării că defuncta a avut o singură fiică, această chestiune de fapt fiind susceptibilă a fi dovedită prin declarații testimoniale. Cât privește însă neconcordanțele semnalate în actele de stare civilă mai sus analizate, acestea nu pot fi considerate acoperite prin afirmațiile martorelor, mai ales în condițiile în care din cuprinsul declarațiilor acestora nu rezultă că au fost chestionate expres cu privire la aspectul ce interesează cauza de față, și anume dacă defuncta mai era cunoscută și cu prenumele A..
In aceste condiții, instanța nu a reținut argumentul invocat de reclamanți ca și cauză de nulitate a certificatului de calitate de moștenitor, și anume că acest act a fost emis în baza unor mijloace de probă false, constând în depoziții nereale date de cele două martore în fața notarului.
Este adevărat că în privința martorei A. F. s-a constatat, prin Ordonanța data la data de 17.02.2006, în dosarul nr. 5440/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 (filele 5-8), împrejurarea că fapta acesteia, de a menționa în declarația dată în fața notarului, numele mamei C. A., deși nu cunoștea numele părinților lui J. E., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 292 C.pen, însă a fost dispusă scoaterea sa de sub urmărire penală pentru infracțiunea prev. de art. 260 C.pen, cu aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, în acest sens, organul de urmărire penală a reținut faptul că, Ia momentul la care a făcut declarația, învinuita s-a concentrat pe aspectul că J. E. a fost singura fiică a mamei sale, neacordând importanță numelui mamei acesteia, presupunând că numele este cunoscut de notar.
Cu toate acestea, instanța a apreciat, în lumina considerentelor mai sus expuse, faptul că depoziția acestei martore nu constituia o piesă probatorie determinantă, de natură prin ea însăși să fundamenteze emiterea certificatului de calitate de moștenitor, ci se impunea a fi coroborată cu înscrisurile aflate în dosarul succesoral, forța probantă a depoziției testimoniale neputând fi superioară actelor de stare civilă, dat fiind regimul juridic special al acestora.
în acest sens, actele de stare civilă sunt acele acte din registrele -de stare civilă în care sunt consemnate, în condițiile legii, elementele stării civile ale persoanei, având natura juridică a unor înscrisuri autentice, în sensul art. 1171 C.civ, și beneficiind de forța probantă specifică.
în privința martorei M. M. S., soluția dată prin aceeași Ordonanță a fost de neîncepere a urmăririi penale pentru fapta prevăzută de art. 292 C.pen, ca urmare a decesului făptuitorului. Prin urmare, în cazul acestei martore, instanța nu a putut reține că a fost săvârșită vreo faptă cu caracter penal, în legătură cu declarația data în cadrul procedurii succesorale notariale, astfel încât să atragă nulitatea certificatului de calitate de moștenitor.
în consecință, depozițiile martorelor puteau fi considerate ilustrative în privința numărului succesibililor autoarei C. A. însă nu degrevau notarul instrumentator de sarcina completării documentației necesare stabilirii cu certitudine a calității de succesibil a persoanei indicate în certificatului de moștenitor.
Or, aceste insuficiențe plasează certificatul de calitate de moștenitor în categoria actelor juridice pasibile de sancțiunea nulității, câtă vreme prin conținutul său nesocotește norme juridice imperative, edictate în considerarea a însăși valabilității sale.
In concret, acest act juridic beneficiază de prezumția de validitate, făcând dovada deplină, până la anularea sa pe cale judecătorească, în privința calității de moștenitor pe care o certifică, așa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 84 și art. 88 alin. l teza a H-a din Legea 36/1995. Prin urmare, condiția esențială ad validitatem a certificatului de calitate de moștenitor este ca succesibilul atestat în această calitate să fie, într-adevăr, moștenitorul legal sau testamentar al de cuius-ului, raportul de succesiune impunându-se a fi indiscutabil demonstrat în cadrul procedurii dezbaterii notariale a moștenirii.
Or, în speța, tocmai acest aspect nu este pe deplin reflectat prin modul în care a fost instrumentat dosarul succesoral al autoarei C. A., considerente pentru care instanța a constatat că certificatul de calitate de moștenitor este lovit de nulitate.
In ceea ce privește motivul de nulitate invocat de reclamanți - constând în nevalabila emitere a certificatului de moștenitor pentru un succesor decedat la momentul acceptării succesiunii și care nu putea succede prin acceptarea moștenirii deoarece nu era în viață instanța a constatat că este nefondat.
Dimpotrivă, instanța a reținut că, în speță, operează dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea nr.10/2001, în virtutea cărora succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi.
Astfel, în condițiile în care nu ar fi existat nicio îndoială cu privire la raportul de filiație între autoarea C. A. și J. E., al cărei soț supraviețuitor este pârâtul, conform certificatului de moștenitor nr. 1592/1988 (fila 75), atunci acesta putea fi considerat beneficiarul, prin retransmitere, a succesiunii autoarei C. A., cu consecința recunoașterii vocației acestuia la restituirea imobilului în litigiu, conform procedurii speciale reglementate de Legea nr.10/2001, la care a recurs prin formularea notificării nr. 1909/31.07.2001 (filele 76-77).
In acest sens, defuncta sa soție, J. E., a decedat subsecvent mamei sale, fără să renunțe la moștenirea acesteia, câtă vreme nu a fost produsă nicio declarație autentică dată de aceasta din care să rezulte că a înțeles să repudieze moștenirea mamei sale, renunțarea la moștenire neputând fi decât expresă, având natura unui act juridic solemn, așa cum rezultă din prevederile art. 2 din Decretul nr.40/1953 privitor la procedura succesorală notarială, în vigoare la epoca decesului autoarei C. A. (în anul 1960).
Prin urmare, în condițiile inexistenței unei renunțări exprese la moștenire, rezultă că unica ipoteză în care J. E. putea fi considerată definitiv străină de succesiune este astfel înlăturată, în consecință, J. E. ar fi putut intra sub imperiul dispozițiilor art. 4 alin.3 din Legea nr.10/2001, mai sus enunțate, având statutul juridic al unui moștenitor neacceptant, deci care nu a acceptat expres ori tacit dar nici nu a repudiat succesiunea autorului său. Cu toate acestea, întrucât a decedat anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, nu a putut uza de beneficiul repunerii în termenul de acceptare a succesiunii pentru imobilul în litigiu, deși, virtual, în patrimoniul său se regăsea această vocație, pe care, astfel, a transmis-o mortis causa pârâtului, în calitate de soț supraviețuitor.
În lumina acestor considerente, nu a putut fi primit raționamentul reclamanților, expus prin cererea de chemare în judecată, precum și cu ocazia dezbaterilor de fond.
Repunerea în termenul de acceptare, în sensul analizat, operează inclusiv în beneficiul succesibilului prin retransmitere, cum este cazul în speță, așa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 4 alin.2 și 3 din Legea nr.10/2001. Este adevărat faptul că, dacă J. E. deceda în interiorul termenului de 6 luni de la data morții autoarei C. A., atunci ar fi transmis propriului său erede, pârâtul, inclusiv exercițiul dreptului de opțiune succesorală cu privire la moștenirea autoarei C. A.. însă, împrejurarea că J. E. a decedat cu mult timp după moartea autoarei inițiale, nu exclude beneficiul retransmiterii succesorale în favoarea pârâtului, pe considerentul că J. E. nu ar fi acceptat moștenirea autoarei sale.
Dimpotrivă, chiar în condițiile în care J. E. a decedat ulterior expirării termenului de opțiune succesorală, aceasta nu a putut fi considerată de plano străină de moștenirea autoarei C. A., așa cum tind să acrediteze reclamanții, câtă vreme aceasta putea accepta tacit moștenirea, în interiorul termenului legal.
Susținând teza conform căreia J. E. nu a acceptat moștenirea autoarei C. A. în interiorul termenului de exercitare a dreptului de opțiune succesorală, reclamanții au sarcina probațiunii conform art. 1169 C.civ, sarcină pe care nu au onorat-o în speță sub acest aspect.
Pe de altă parte, însă, prin prisma dispozițiilor art. 4 alin.3 mai sus amintite, rezultă că legiuitorul a avut în vedere ipoteza persoanelor care nu au acceptat moștenirea, deci categoria acelor succesibili care, fără a fi străini de moștenire prin renunțare, nici nu au acceptat-o totuși în mod expres ori tacit.
Prin urmare, chiar considerând în speță, că numita J. E. nu a acceptat moștenirea autoarei C. A. - fără a fi renunțat însă la aceasta - ar fi putut totuși uza de beneficiul repunerii în termen, dacă ar fi fost în viață la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, beneficiu pe care l-a transmis mortis causa către pârât.
Nu se poate considera că în acest mod ar fi fost repusă în termenul de acceptare o persoană decedată, întrucât J. E. nu a acceptat moștenirea autoarei C. A. în anul 2002, cu ocazia eliberării certificatului de moștenitor așa cum susțin reclamanții.
Dimpotrivă, certificatul de moștenitor îndeplinește o funcție probatorie, consfințind retroactiv statutul de succesor, statut dobândit prin deschiderea moștenirii de cuius-ului și consolidat prin acceptarea acesteia, în condițiile legii.
Prin urmare, în speță, fie că se reține faptul că J. E. a acceptat tacit moștenirea autoarei C. A. fie că reține statutul său de neacceptant (însă nu de renunțător), beneficiul consacrat de art. 4 alin.3 din Legea nr.10/2001 este susceptibil să profite pârâtului, în calitatea sa de succesor prin retransmitere.
In ceea ce privește argumentul de nelegalitate invocat de reclamanți, referitor la faptul că certificatul a fost eliberat ulterior împlinirii termenului legal prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit, și anume 14.02.2002, instanța a constatat, de asemenea, că este nefondat.
Astfel, potrivit art. 4.5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, termenul de acceptare a succesiunii coincide cu termenul pentru depunerea notificării și este cel rezultat în urma prelungirii termenului inițial, deci până la data de 14 februarie 2002.
Or, în speță, pârâtul, prevalându-se de calitatea sa de succesibil prin retransmitere față de autoarea proprietară, a formulat notificarea la data de 31.07.2001 cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul Legii nr.10/2001, conform art. 4 alin.3 teza a Il-a. Prin urmare, câtă vreme succesibilul a acționat în interiorul termenului legal, solicitând restituirea - imobilului, este considerat acceptant, în puterea legii, independent de emiterea subsecventă a certificatului de calitate de moștenitor.
Pentru aceste considerente, instanța a reținut incidența acestor motive de nulitate invocate de reclamanți.
Cu toate acestea, mecanismul juridic mai sus analizat nu este eficient în speță, datorită celeilalte cauze de nulitate a certificatului de calitate de moștenitor, examinată și reținută de instanță.
In lumina rațiunilor expuse, văzând disp. art. 88 din Legea nr.36/1995, instanța a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor nr. 205 din 27.09.2002 emis de Societatea Civilă Mentor - Birou Notarial în dosarul nr. 217/2002.
In baza art. 274 C.p.civ, a obligat pârâtul să plătească reclamanților, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 12,3 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru, conform chitanțelor nr._/1 din 03.04.2006 și nr._/1 din 18.05.2006 ambele emise de CEC-V. (filele 15 și 31) și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel, pârâtul J. M. M., arătând în motivarea apelului că raportul de filiație între C. A. si J. E. este legal atestat de actele de stare civilă și de certificatul de moștenitor nr. 205/27.09.2002 eliberat de Societatea Civilă „Mentor" - Birou Notarial, certificatul fiind emis în mod valabil, instanța de fond reținând greșit că acest raport de filiație nu a fost legal atestat.
A mai arătat că înscrisurile administrate în procedura notarială, precum și depozițiile martorilor au condus la formarea convingerii ferme a notarului public că C. A. este una și aceeași persoană cu C. A. și este mama persoanei indicate ca fiind unic moștenitor-J. E., notarul public aplicând întocmai prevederile Legii nr. 36/1995.
Apelantul a mai arătat că numai certitudinea unei realități diferite de momentul emiterii certificatului de calitate de moștenitor justifică aplicarea nulității.
Consideră că în speță constatarea nulității trebuie să se întemeieze pe certitudini, iar nu pe incertitudini sau dubii, acestea neputând reprezenta o dovadă indiscutabilă a inexistenței raportului de succesiune.
A arătat și că instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art.129 alin.4 și 5 C.pr.civ, iar intimații reclamanți nu au invocat aspecte privind inadvertențele de nume în cadrul acțiunii promovate la instanța de fond, acestea fiind arătate numai cu ocazia dezbaterilor finale de la ultimul termen.
În dreptau fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele, art. 129 alin. 4 și 5 Cod procedură civilă, dispozițiile Legii nr. 36/1995 a notarilor publici și activității notariale și Regulamentul de aplicare a acesteia, HG nr.4987 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001.
Prin decizia civilă nr.761/A/19.05.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, s-a admis apelul formulat de apelantul pârât J. M. M. împotriva sentinței civile nr.6794/11.09.2006, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr._, s-a schimbat în tot sentința apelată, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și s-a respins acțiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții P. V. și P. B., înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a IX-a Civilă, sub nr._ .
Prin decizia civilă nr.390R/08.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IX-a Civilă în dosarul nr. nr._, s-au admis recursurile formulate de recurenții-reclamanți P. V., P. B., S. P., S. A. și Z. M. împotriva deciziei civile nr.761/A/19.05.2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, s-a casat decizia și s-a trimis cauza aceluiași Tribunal pentru rejudecarea apelului.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Secției a V-a a Tribunalului București subnr._ .
Prin decizia civilă nr.701A/30.06.2011, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul pârât J. M. M. împotriva sentinței civile nr.6794/11.09.2006, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București.
Această decizie a fost casată prin decizia nr.2178/04.12.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a Civilă, motivat de faptul că la momentul pronunțării deciziei recurate, intimatul reclamant Z. M. era decedat, nu s-a cerut pe parcursul judecății introducerea in cauză a moștenitoarei acestuia, numita Z. E., astfel că decizia recurată s-a pronunțat in contradictoriu cu o persoana lipsită de capacitate de folosință.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Secției a V-a a Tribunalului București sub nr._, la data de 05.02.2013.
In rejudecarea apelului, s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin decizia civilă nr.1125 A/14.11.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelantul - reclamant J. M. M. - decedat și continuat de J. A. și C. M..
A reținut tribunalul că prima instanță a apreciat că certificatului de calitate de moștenitor nr.205/27.09.2002, a fost emis în lipsa dovezii filiației dintre defuncta C. A. și succesibila sa, J. E., întrucât nu exista certitudinea că defuncta este, într-adevăr, mama persoanei indicate ca unic moștenitor.
Or, din certificatul de naștere al defunctei J. E. (fila 70 dosar fond), rezultă că la naștere, numele acesteia era C., deși numele părinților era consemnat ca fiind C., aceeași mențiune fiind consemnată și în certificatul de căsătorie emis în baza actului de căsătorie nr.9376/21.09.1962 de Raionul „1 Mai", data si locul nașterii defunctei fiind aceleași în ambele acte de stare civilă.
Prin Deciziunea nr._ emisă la data de 03.10.1950 de către Comitetul Provizoriu București (fila 61 dosar apel) s-a rectificatul actul de naștere al defunctei J. E., în sensul că numele corect al acesteia la naștere este C. și nu C., astfel că lipsa identității de nume al defunctei J. E., a fost înlăturată.
Cu privire la prenumele mamei defunctei J. E., este adevărat că în certificatul de naștere al defunctei acest prenume a fost consemnat ca fiind A., că acest act de naștere nu a fost rectificat însă, este fără dubiu că în speță A. C. este aceeași persoana cu A. C., câtă vreme în certificatul de moarte . nr._ emis ca urmare decesului A. C. (fila 67 dosar fond) aceasta figurează născută în localitatea Stamba Bălți URSS, avea la data decesului 65 ani, ultim domiciliu fiind in București, ..7, aceleași mențiuni cu privire la locul nașterii fiind cuprinse și in Registrul stării civile pentru căsătoriți pe anul 1925, așa cum rezultă din Extrasul depus la dosar (fila 144 dosar apel nr._ ).
Faptul că defuncta C. A. (A.) era mama defunctei J. E., rezultă și din conținutul Buletinului de identitate al defunctei C. (J.) E. emis la data de 26.09.1950 (fila 44 dosar apel_ ) in care prenumele mamei este consemnat ca fiind A..
Totodată, actul de căsătorie dintre C. E. și J. M., a fost rectificat prin Dispoziția Primarului sector 2, emisă la data de 16.10.2013 sub nr. 2973 în care numele mamei soției a fost rectificat ca fiind A. în loc de A..
Față de cele reținute, tribunalul a apreciat că în condițiile in care dreptul la succesiune se naște Ia data decesului autorului, în speță s-a făcut dovada deplină a legăturii de filiație dintre defuncta J. E. și mama acesteia, defuncta C. A., a faptului că J. E. era unica moștenitoare a defunctei C. A., în calitate de descendent-fiică.
Față de cele reținute, tribunalul, în temeiul art.296 C.p.civ., a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelata in sensul ca a respins acțiunea în nulitate, ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei civile nr.1125 A/14.11.2013 au formulat reclamanții P. V., P. B., S. P., S. A. și reclamanta Z. E., moștenitoarea defunctului Z. M..
Recurenții - reclamanți P. V., P. B., S. P. și S. A. critică hotărârea recurată pentru netemeinicie și nelegalitate, fiind dată cu încălcarea si aplicarea greșită a legii, motiv de modificare a decizie prevăzut de art. 304 pct. 9 VCPC, precum si cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 6 VCPC.
Certificatul de moștenitor reprezintă, în esență, un act autentic si consensual. Caracterul autentic este dat de respectarea dispozițiilor art. 1171 VCC, actul fiind întocmit de către notarul public respectând întocmai procedura prevăzută de lege. Caracterul consensual reiese din dispozițiile legale care prevăd că procedura de eliberare a certificatului de calitate se desfășoară in prezența si cu acordul tuturor succesibililor. Odată stabilită noțiunea juridică a certificatului de calitate, raportat la obiectul cauzei deduse judecății, este de netăgăduit ca, atâta timp cât regimul nulității absolute se aplică tuturor actelor civile, acest regim se poate analiza si cu privire la certificatul de calitate de moștenitor.
Potrivit acțiunii introductive de instanță, reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de calitate invocând ca si temei de drept art. 968 VCC (cauza ilicita) si Legea nr. 36/1995.
Atât în prevederile legii vechi, cât si în cele modificate in anul 2013, se stipulează că, la cererea moștenitorilor, notarul public poate elibera certificat de calitate de moștenitor, care atestă numărul, calitatea și întinderea drepturilor tuturor moștenitorilor legali, cu respectarea procedurii prevăzute pentru eliberarea certificatului de moștenitor, exceptând dispozițiile privind masa succesorală. Certificatul de calitate de moștenitor se eliberează cu respectarea procedurii prevăzute de prezenta lege pentru eliberarea certificatului de moștenitor, stabilindu-se pe baza actelor de stare civilă succesibilii și cotele succesorale.
I. Instanța de apel a încălcat prevederile referitoare la instituția nulității absolute
Nulitatea actului juridic civil este acea sancțiune de drept civil ce are drept cauză generică nerespectarea la încheierea actului juridic a tuturor dispozițiilor legale care reglementează condițiile sale de valabilitate. Orice cauză de nulitate trebuie să fie contemporană momentului încheierii actului juridic. (I.C.C.J., s. ./2004, www.scj.ro). Nulitatea absolută nu poate fi confirmată decât în cazuri strict determinate de către legiuitor. In afară de cauzele de nulitate prevăzute de lege pentru orice act juridic, mai există și alte cauze care duc la ineficacitatea (lipsirea de efecte) unui act juridic: rezoluțiunea, rezilierea, caducitatea, revocarea, inopozabilitatea, etc. Una din deosebirile esențiale între nulitate și toate celelalte instituții civile enumerate mai sus este următoarea: dacă nulitatea presupune cauze contemporane momentului încheierii actului, celelalte sancțiuni sunt determinate de cauze ulterioare încheierii actului.
Încheierea certificatului de calitate s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale in materie, notarul substituindu-se instituțiilor abilitate să dispună rectificarea actelor de stare civilă.
Astfel, în certificatul de naștere al lui C. E. (căsătorită cu J.) (fila 70), la rubricile destinate numelui si prenumelui mamei, figurează "C. A.". De asemenea, în certificatul de deces nr._ al numitei J. E. (fila 90), prenumele mamei este "A.".
Prin certificatul de naștere nr._ se atestă nașterea numitei "Miller A.". Ulterior aceasta s-a căsătorit cu "C. Ș.", așa cum reiese din certificatul de căsătorie nr._, în care aceasta apare însă cu numele "Milter A.".
"Milter/Miller A." s-a căsătorit cu "C. Ș." așa cum rezultă din certificatul de căsătorie aflat la fila 85 dosar fond.
Fără a relua argumentațiile instanței de fond, recurenții - reclamanți învederează că la data întocmirii actului atacat existau o . neconcordanțe cu privire la actele de stare civilă prezentate notarului public. Astfel, chiar acceptând ca defuncta C. A. este aceeași persoana cu cea la care se refera înscrisurile reprezentate de extrasul din registrul de casatorii, certificatul de naștere și de căsătorie aflate la filele 83-85 (dosar fond), nu poate fi ignorata discrepanta constând in prenumele care apare in actele de stare civila referitoare la J. E., și anume certificatul de naștere si deces (filele 70 si 90 dosar fond).
Sub acest aspect, Deciziunea nr._/1950 a Comitetului provizoriu al . dosar fond) nu este elocventă, întrucât se referă la rectificarea actului de naștere al numitei C. E., în sensul modificării numelui din C. in C., fără ca acest înscris să se refere la identitatea mamei sale. Prin urmare, deși in acest fel s-ar putea explica diferența existentă in certificatul de naștere si căsătorie al numitei C. E. (fila 70 dosar fond), între numele său - C. si numele părinților săi - C., persistă neconcordanța referitoare la prenumele mamei sale.
Prin urmare, inadvertențele existente în cadrul înscrisurilor existente in dosarul succesoral, impuneau efectuarea unor cercetări mai ample, solicitarea de rectificări ale actelor ce conțineau "neconcordanțe" prin solicitarea de înscrisuri suplimentare (dispoziție de rectificare a actelor de stare civilă emisă de către Serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau Primăria unității administrative teritoriale), și anume actele da stare civilă care au stat la baza emiterii certificatelor analizate de notar, numai astfel acesta putându-și forma in mod corect convingerea cu privire la existența sau inexistența filiației pe care a atestatei prin certificatul de calitate contestat în speță. Mai mult decât atât, deși C. E. s-a născut in anul 1920, conform certificatului de naștere (fila 49 dosar fond), cu toate acestea, persoanele considerate a fi părinții săi, si anume C. Ș. si "C. A.", s-au căsătorit în anul 1925, conform Extrasului depus la filele 83-84 dosar fond, astfel încât, de principiu, la rubrica destinata numelui mamei ar fi trebuit să figureze numita "Mitler/M. A.". In mod riguros exact certificatul de naștere trebuia să conțină (chiar si rectificat) numele părinților avute anterior căsătoriei și în niciun caz numele comun dobândit după căsătorie de către părinții acesteia.
Astfel, apare ca cel puțin "nefirească" și mențiunea aplicată pe certificatul de naștere, unde este atestată împrejurarea conform căreia înregistrarea a fost reconstituită, nașterea fiind trecută în registrul stării civile din anul 1950. Or, așa cum în mod legal a concluzionat instanța de fond, acest aspect era de natură să atragă o suplimentare a probatoriului în cadrul procedurii succesorale notariale, prin eventuala procurare a actelor doveditoare care au stat la baza operării reconstituirii actului de naștere în condițiile prevăzute de legea în vigoare la acea epoca - certificatul de naștere emis în urma reconstituirii înregistrării nașterii fiind eliberat in anul 1951 - tocmai în vederea elucidării neconcordanțelor referitoare la numele mamei, C. A., astfel cum apare în acest certificat, ca urmare e reconstituirii înregistrării actului de naștere.
Concluzionând, având în vedere inadvertențele din actele de stare civilă ce au stat la baza emiterii actului atacat, recurenții - reclamanți solicită să se constate ca notarul public "s-a substituit" instituțiilor abilitate de legiuitor in acest sens prevăzute de art. 58 alin. (3 ) din Legea nr. 119/1996, precum si instanțelor judecătorești (alin. 5), împrejurare juridică ce a fost ignorată total de către instanța de apel.
Greșită apare și concluzia instanței de apel potrivit cu care "actul de căsătorie dintre C. E. si J. M., a fost rectificat prin Dispoziția Primarului sector 2, emis la data de 16.10.2013 sub nr. 2973 în care numele mamei soției a fost rectificat ca fiind A. in loc de A.". Așa cum s-a învederat mai sus analiza cauzelor de nulitate trebuie făcută raportându-ne la data "încheierii" actului juridic atacat, nulitatea absolută neputând fi "acoperită" ulterior, prin acte care să "acopere" viciile actului nul. Tocmai de aceea efectele nulității sunt întotdeauna retroactive, sancțiunea fiind însoțită de repunerea părților in situația anterioară ca si când actul nu ar fi fost încheiat
II.Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 raportat la art. 109 VCPC, precum si dispozițiile art. 304 pct. 9 VCPC
In mod nelegal s-a pronunțat instanța de apel în ceea ce privește considerentele potrivit cu care a trecut la "validarea erorilor" din actele de stare civila ale pârâților fără a fi fost investita cu o asemenea cerere - "... este adevărat că în certificatul de naștere al defunctei acest prenume a fost consemnat ca fiind A., că acest act de naștere nu a fost rectificat însă, este fără dubiu că în speță A. C. este aceeași persoană cu A. C., câtă vreme ....".. Pe de o parte s-aîncălcat principiul disponibilității (instanța de judecată și cu atât mai mult instanța de apel) nu a fost investită cu o cerere prin care să dispună rectificarea actelor de stare civilă. Mai mult decât atât, o soluție pe acest gen de cereri (rectificarea actelor de stare civilă) are un fine de neprimire dat fiind prevederile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 raportat la dispozițiile art. 109 alin. (2) VCPC. Faptul că instanța de fond a constatat, pe baza probelor administrate in dosarul notarial, că actele de stare civila conțin neconcordanțe, neconcordanțe ce nu puteau fi "acoperite" de către notar în procedura dezbaterii succesorale, nu îndreptățea instanța de apel să "rectifice" aceste inadvertențe atâta timp cât părțile interesate au la îndemâna o procedură specială pentru a face acest gen de rectificări.
Față de aspectele invocate si analizând exclusiv piesele depuse in cadrul dosarului notarial, recurenții – reclamanți solicită să se constate că acesta a fost emis cu încălcarea Legii nr.36/1995, precum și a dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, fapt ce atrage nulitatea absolută a certificatului de calitate încheiat cu nerespectarea formelor legale, aspecte neanalizate sub nicio formă de către magistrații apelului. Motivarea instanței de apel se substituie unei motivări în materia "rectificării actelor de stare civilă", pricina cu care instanța de fond si instanța de apel nu a fost investita.
Având în vedere cele expuse, recurenții – reclamanți solicită admiterii recursului, așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta – reclamantă Z. E. critică decizia recurată, potrivit mențiunilor din cererea de recurs depusă la data de 07.02.0214, în termenul prevăzut de lege, pentru greșita apreciere pe care a făcut-o cât privește situația de ce rezultă din actele de stare civilă. Se susține de către recurentă că „din toate înscrisurile existente la dosar rezultă în mod categoric că J. E. nu avea cum să fie fiica defunctei C. A. atât în ceea ce privește mențiunile din certificatul de naștere al defunctei J. E., cât și din certificatul de deces”.
În ce privește completarea motivelor de recurs, cu privire la care s-a susținut de către recurentă, prin reprezentantul său, la termenul la care recursul a fost judecat, că reprezintă o detaliere a criticilor din cererea de recurs, Curtea a constatat, la același termen, că în ce privește criticile noi reprezintă o motivare a recursului în afara termenului prevăzut de art. 301 cu raportare la art. 303 C.pr.civ.
Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Sub un prim aspect, trebuie reținut că recurenta reclamantăZ. E. a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțate de tribunal, fără a indica vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.pr.civ. De asemenea, singura mențiune din cuprinsul cererii de recurs, prin care se susține că din înscrisurile de la dosar rezultă în mod categoric că J. E. nu este fiica defunctei C. A., nu poate fi încadrată în aceste motive de nelegalitate, referindu-se la modul în care au fost interpretate probele (înscrisurile) administrate.
În aceste condiții, reținând că neindicarea în concret a vreunei critici față de hotărârea recurată, care ar fi de natură să atragă modificarea ori casarea acesteia nu poate permite efectuarea controlului judiciar, în raport și de dispozițiile art. 306 alin. 1 C.pr.civ., în conformitate cu care recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2 (motive de ordine publică), Curtea urmează că, făcând aplicarea acestor prevederi, să constate nul recursul declarat de recurenta- reclamantă Z. E..
În ce privește recursul declarați de recurenții reclamanți P. V., P. B., S. P. și S. A., Curtea constată că sub un prim aspect de nelegalitate se invocă încălcarea prevederilor legale referitoare la instituția nulității absolute, susținându-se că nulitatea nu poate fi confirmată decât în cazuri strict determinate de lege, cauza de nulitate fiind contemporană momentului încheierii actului. Certificatul de moștenitor s-a încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, notarul substituindu-se instituțiilor abilitate să dispună rectificarea actelor de stare civilă, câtă vreme a trecut peste neconcordanțele cu privire la actele de stare civilă ce i-au fost prezentate în cadrul procedurii succesorale notariale.
Critica recurenților este nefondată, Curtea apreciind că nu se poate reține în cauză încălcarea de către instanța de apel a vreunei dispoziții legale ori a vreunui principiu de drept ce reglementează ori configurează doctrinar și jurisprudențial regimul nulității absolute.
Astfel, este esențial a se observa că în legătură cu niciunul dintre înscrisurile pe baza cărora a fost eliberat certificatul de moștenitor nu a fost declarat fals, ci doar în legătură cu una dintre declarațiile celor două martora audiate în procedura notarială s-a constatat în cuprinsul ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din 17.02.2006 că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 292 C.pen., dat fiind că martora a dat în fața notarului o declarație neconformă cu realitatea, iar ulterior a declarat că nu a cunoscut numele părinților numitei J. E..
De altfel, situația de fapt constatată prin ordonanța procurorului în ce privește declarația martorei a fost, potrivit cuprinsului cererii de chemare în judecată, motivul pentru care s-a solicitat de către reclamanți constatarea nulității certificatului de moștenitor, apreciindu-se că aceasta este sancțiunea ce operează ca urmare a lipsei de efecte juridice a unui mijloc de probă esențial (declarația de martor). Prima instanță a constatat că acest aspect nu este relevant, considerând că declarația martorei nu constituia o probă determinantă, de natură prin ea însăși să fundamenteze emiterea certificatului de moștenitor, însă, depășind limitele în care fusese învestită cu analiza cauzelor de nulitate absolută a certificatului de moștenitor a considerat că urmare a inadvertențelor și a erorilor din cuprinsul actele de stare civilă prezentate notarul trebuia să procedeze la suplimentarea probatoriului în cadrul procedurii notariale.
Ca atare, reține Curtea că, atâta vreme cât instanța de apel nu a făcut altceva decât să procedeze la reanalizarea probelor din dosar, anume înscrisurile pe baza cărora a fost emis certificatul de moștenitor, reținând că rezulta din cuprinsul acestora dovada filiației dintre defuncta C. A. și succesibila sa J. E., nu se poate reține ca având temei susținerea recurenților privind nerespectarea dispozițiilor legale în materia nulității actelor juridice, ca urmare a confirmării ulterioare datei încheierii actului (eliberării certificatului de moștenitor). Singurul aspect de noutate reținut de tribunal ca probă în apel este Dispoziția Primarului Sector 2 București emisă la 16.10.2013, prin care a fost rectificat actul de căsătorie dintre C. E. și J. M. în sensul că numele mamei soției a fost rectificat ca fiind A. în loc de A., care însă rezultă din ansamblul considerentelor deciziei nu a fost considerat determinant pentru concluzia reținută.
Mai mult, dincolo de aceste împrejurări, Curtea apreciază că dată fiind natura certificatului de moștenitor de act autentic ce finalizează procedura succesorală desfășurată în fața notarului public, precum și faptul că se invocă de către reclamanți încălcarea aceste proceduri prin aceea că notarul a emis actul fără a avea suficiente probe privind raportul de filiație dintre moștenitoare și defunctă, acest din urmă aspect fiind însă necesar a fi elucidat în urma judecății în prezenta cauză, în nici un caz nu se poate susține că administrarea de probe prin care să se clarifice acest aspect ar echivala cu o confirmare a unui act nul la momentul încheierii sale și deci cu o încălcare a regimului nulității absolute. Probele administrate în cauză au fost necesare tocmai pentru a clarifica neconcordanțele, unele având natura unor erori materiale, existente între actele de stare civilă prezentate în procedura succesorală notarială pentru a stabili dacă cele statuate prin certificatul de moștenitor, sub aspectul legăturii de filiație sunt conforme cu realitatea.
Și în ce privește cea de-a doua critică adusă de recurenți și care vizează încălcarea dispozițiilor art. 58 alin. 3 din Legea nr. 119/1996 raportate la cele ale art. 109 C.pr.civ., Curtea constată că susținerile acestora sunt neîntemeiate.
Astfel, împrejurarea că în cuprinsul deciziei pronunțate în apel, s-a reținut de către tribunal că A. C. este aceeași persoană cu A. C., nu poate fi considerată ca echivalând cu o pronunțare în sensul art. 58 din Legea nr. 119/1996, al rectificării unui act de stare civilă (act de naștere), ci reprezintă doar aprecierea instanței asupra unei posibile erori materiale invocate ca apărare chiar de una din părți, ca urmare a reținerii de către prima instanță ca una din neconcordanțele existente în actele de stare civilă.
În consecință, ținând seama de cele arătate, Curtea constată că recursul declarat de recurenții reclamanți P. V., P. B., S. P. și S. A. este nefondat, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții – reclamanți P. V., P. B., S. P. și S. A., împotriva deciziei civile nr.1125 A/14.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele – pârâte C. M. și J. A..
Constată nul recursul formulat de recurenta – reclamantă Z. M., împotriva aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. D. T. M. G. Rădulsecu E. V.
GREFIER
E. C.
Red.M.G./Tehdact.R.L./M.G.R.
2 ex./19.06.2014
TB-S.4 – F.L.; S.V.
Jud.S.2 – L.N.
← Expropriere. Decizia nr. 454/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 471/2014. Curtea de Apel... → |
---|