Cereri. Decizia nr. 80/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 80/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 17126/303/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.80R
Ședința publică de la 17 ianuarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - D. Z.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol soluționarea recursului formulat de contestatorul B. L. împotriva deciziei civile nr.738/19.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Asociația de proprietari .> La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul reprezentat de avocat G. D., cu delegație pentru asistență juridică gratuită la dosar (fila 206), și intimata reprezentată de avocat C. O.-F., cu împuternicire avocațială la dosar (fila 33).
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează faptul că contestatorul a depus cerere, prin serviciul registratură, prin care solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de actele depuse de avocatul intimatei-reclamante la termenul de astăzi, precum și de actele depuse de avocatul său, deoarece până la acest termen nu s-a depus vreun înscris în apărarea sa. Totodată, solicită schimbarea doamnei avocat G. D., dacă nu a depus la parchet plângere penală în sensul că a fost încărcat la plata cotelor de întreținere în perioada august 2008 – septembrie 2011.
Apărătorul contestatorului nu se opune la înlocuirea sa.
Curtea, constată că avocatul din oficiu a fost angajat să califice calea de atac formulată în cauză. Respinge cererea de înlocuire formulată de contestator, considerând că este un abuz de drept, având în vedere că i s-a acordat avocat din oficiu și nu poate să renunțe la apărătorul desemnat.
Apărătorul contestatorului califică calea de atac exercitată ca fiind contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.738/19.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, întemeiată pe dispozițiile art.503 alin.2 pct.3 și art.504 alin.2 Noul C.pr.civ., având în vedere că este înregistrată după . Noului Cod de procedură civilă. Depune la dosar motivele contestației în anulare.
Apărătorul intimatei arată că cererea formulată reprezintă o cale extraordinară de atac și este supusă căii de atac a hotărârii atacate, care este pronunțată în baza vechiului Cod de procedură civilă și urmează regimul juridic al acesteia.
Apărătorul contestatorului precizează temeiul juridic al contestației în anulare ca fiind dispozițiile art.317 alin.2 C.pr.civ.
Curtea, pune în discuție competența Curții de Apel București în soluționarea contestației în anulare.
Apărătorul contestatorului apreciază că soluționarea contestației în anulare este de competența Curții de Apel București.
Apărătorul intimatei apreciază că Tribunalul București este competent cu soluționarea contestației în anulare.
CURTEA
Asupra prezentei cereri reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția a IV-a Civilă la data de 17.05.2013 petentul B. L. a atacat decizia nr. 738 din 19.03.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V -a Civilă – irevocabilă - susținând că formulează o cale de atac pe care instanța o consideră câștigătoare.
Ca urmare a asigurării asistenței juridice gratuite, petentul și-a precizat cererea, iar avocatul care l-a reprezentat pe petent a susținut că cererea formulată este o contestație în anulare împotriva deciziei Tribunalului București.
În baza art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 instanța constată că prezentului proces îi sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod de procedură civilă în condițiile în care procesul a început în anul 2011, înainte de . Noului Cod de procedură civilă, astfel că, toate căile de atac privind procesul sunt prevăzute și reglementate de legea veche.
De aceea, având în vedere natura căii de atac formulate și dispozițiile art. 319 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța își va declina competența pentru soluționarea contestației în anulare în favoarea Tribunalului București care a pronunțat hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Declină competența pentru soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul B. L. împotriva deciziei civile nr.738/19.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari . Tribunalului București Secția a V-a Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. P. A. V. D. Z.
GREFIER
G. M. V.
Red. R.P.
Tehnored. T.I.
2 ex./24.01.2014
← Anulare act. Decizia nr. 76/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1393/2014. Curtea de Apel... → |
---|