Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1625/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1625/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 20659/299/2008*

Dosar nr._

(1197/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr. 1625

Ședința publică de la 04.11.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - I. S.

JUDECĂTOR - C. G.

JUDECĂTOR - M. H.

GREFIER - S. R.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții – reclamanți M. C. și C. S., împotriva deciziei civile nr.128 A din data de 06.02.2014, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți T. – R. M. – YOLANDA – E., B. I. – M., B. E., C. M. BUCUREȘTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR și . SRL.

Obiectul pricinii – constatare nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul – reclamant C. S., personal, avocat Igor C., în calitate de reprezentant al intimatei – pârâte T. – R. M. – YOLANDA – E., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, eliberată de Baroul București (pe care o depune) și avocat N. L., în calitate de reprezentant al intimatei – pârâte . SRL, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emisă de Baroul București (pe care o depune), lipsind intimații – pârâți B. I. – M., B. E., C. M. BUCUREȘTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea pune în discuție excepția nulității recursului pentru netimbrare în ceea ce-l privește pe recurentul – reclamant M. C. și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul și în dezbaterea recursului.

Recurentul – reclamant C. S., personal, depune dovada achitării primei rate a taxei judiciare de timbru, în cuantum de 242 lei, potrivit chitanței nr._ (22) din data de 24.10.2014 și timbru judiciar de 2,5 lei, precum s-a stabilit, în mod eșalonat, prin încheierea de ședință din camera de consiliu de la 17.10.2014.

Curtea constată că, față de împrejurarea că, la acest moment recurentul – reclamant C. S. a depus dovada achitării primei rate a taxei judiciare de timbru, chestiunea netimbrării recursului a rămas fără obiect.

Recurentul – reclamant C. S., personal, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Intimata – pârâtă T. R. M. – YOLANDA – E., prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Învederează că a obținut titlul în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în anul 2005, or, recurentul nu a făcut nici un demers începând cu anul 1989 pentru valorificarea presupusul său drept. Terenul în cauză a fost în posesia primăriei, ulterior în posesia pârâtei și în continuare în posesia persoanelor ce l-au dobândit.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Intimata – pârâtă . SRL, prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondant, având în vedere următoarele argumente:

Arată că, în raport de criticile invocate, în mod corect instanța de apel a reapreciat probele din dosar, având în vedere principiul prevăzut de art.295 din codul de procedură civilă și astfel instanța a procedat la o nouă judecată a fondului în limitele apelului promovat. Întrucât hotărârea instanței de fond a fost criticată sub toate aspectele, devoluțiunea a fost totală.

De asemenea, instanța de fond în mod corect a reținut că cererea în revendicare nu este fondată, întrucât recurenții nu dețin un titlu de proprietate, dreptul autorilor fiind pierdut prin exproprierea realizată în baza Decretului Consiliului de Stat nr.338/1980.

S-a mai reținut corect de către instanța de apel că pretențiile reclamanților puteau fi valorificate numai cu respectarea procedurilor speciale prevăzute de Legea nr.18/1991 și, în continuare, în baza art.51 și 53 din Legea nr.18/1991.

Solicită a se reține că . cumpărător de bună credință. În anul 2005 a fost emis titlul de proprietate, moment la care nu exista pe rolul instanțelor de judecată nici un litigiu privind terenul în cauză, iar reclamanții nu își exhibaseră vreun titlu cu privire la acest teren.

Cu privire la decizia civilă nr.319/2009, pronunțată de către Curtea de Apel București, irevocabilă prin decizia civilă nr.2434/201 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâri reținute în cauză, arată că titlul respectiv este legal și temeinic, iar reclamanții trebuiau să-și valorifice dreptul în temeiul Legii nr.18/1991.

Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în cuantum de 1200 lei, potrivit chitanței nr.36 din data de 07.09.2014 și facturii fiscale nr.212 din 07.09.2014 (pe care le depune.

Intimata – pârâtă T. R. M. – YOLANDA – E., prin apărător, având cuvântul, arată că achiesează concluziilor formulate de reprezentantul intimatei T. cu privire la hotărârile reținute în cauză de către Tribunalul București.

Recurentul – reclamant C. S., personal, având cuvântul, susține că, situația terenului în litigiu nu are nici un fel de legătură cu dispozițiile Legii nr.18/1991, nu a fost niciodată expropriat, iar potrivit Hotărârii nr. 556, reclamanții erau proprietarii terenului.

Intimata – pârâtă . apărător, având cuvântul, solicită a se reține că la momentul recunoașterii dreptului de proprietate de către Judecătoria Sectorului 1 București, reclamanții nu aveau posesia terenului.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la nr._ 19.11.2008, reclamanții CARUTASU S. și CARUTASU S., au chemat în judecata pe pârâții C. M. BUCUREȘTI pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, T. R. M. I. E., B. E., B. I. M. și . SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța sa constate nulitatea absoluta parțiala a titlului de proprietate nr._/2005, în ceea ce privește terenul în suprafața de 302 mp; obligarea paratei . SRL sa-i lase în deplina proprietate și posesie terenul de 302 mp., situat în București, . 28-30, Sector 1.

În motivarea acțiunii, în esență, reclamanții au arătat ca sunt proprietarii imobilului sus menținut, conform sentinței civile nr. 1640/2006, care tine loc de contract de vânzare cumparare, ca pe parcursul privește dosarului în care s-a pronunțat aceasta sentința, prin expertiza tehnica, s-a constatat ca proprietatea lor se suprapune cu terenul liber de contructii imprejmuit de parata . a dobândit suprafața de 2360 mp pentru care se emis titlu de proprietate pe numele paratei T. M. I. E., nr._/2005 transmis prin acte succesive de vânzare-cumpărare nr.2334/2005 și nr. 1463/2005.

A precizat ca, în ceea ce privește titlu de proprietate s-a constatat nulitatea absuluta partiala a acestuia pentru suprafața de 491,65 mp care se invecineaza cu proprietatea lor prin Decizia nr. 1848R/2007 pronunțat de Tribunalul București.

În drept, au invocat art. 480 C.civ., art. 112 C.proc.civ., art III lit a din Legea 69/1997.

Parata, . SRL a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ,întrucât decizia invocata de reclamanți nu are autoriatate de lucru judecat, iar la data dobandirii terenului de la pârâții B. prin contractul de vânzare-cumparare din 01.09.2005 pentru terenul în suprafața de 2360,66 mp au efectuat toate demersurile legale, din care rezulta ca terenul era liber de sarcini, cu toate taxele și impozitele achitate la zi.

A precizat ca, pe terenul a carei revendicare se solicita se afla un imobil, casa, ce a fost demolat, iar terenul de 301 mp, expropriat prin Decretul 38/1980.

Aceasi parata a formulat cerere de chemare în garantie, a numitilor B. I. M. și B. E., prin care a solicitat ca în cazul în care se va admite actiune sa se dispuna obligarea chematilor în garantie, sa-i restituie pretul achitat pentru terenul de 302 mp,situat în București, .. 28-30.

Prin sentința civila nr 430/2010 pronunțată de Judecatoria Sectorului 1 s-a admis exceptia de netimbrarea a acțiunii precizate și a cererii de nechemare în garantie, dispunand anularea acestota.

Tribunalul București prin Decizia civila 336A/2011 a admis apelul formulat de reclamanți impotriva sentinței sus mentinate, dispunandu-se desfiintarea acesteai și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiasi instanta, retinandu-se ca: reclamatii au facut dovada platii taxei de timbru în cuantumul stabilit, iar în ceea ce privește cererea de chemare în garantie a constatat ca parata . SRL nu a achitat taxa de timbru în termenul stabilit, astfel ca instanta de fond a procedat în mod corect la anularea cererii ca netimbrata.

II. Primindu-se cauza spre rejudecare a fost reinregistrata pe rolul acestei instantei la data de 10.08.2011, la nr._ .

Întrucat, reclamanta CARUTASU S. A a decedat pe parcursul procesului, acțiunea a fost continuata de celalalt mostenitor M. C. .

Prin sentința civilă nr._/19.11.2012, Judecătoria sectorului 1 București a respins acțiunea formulată de reclamanții M. C. și Carutasu S., împotriva pârâțiilor C. M. București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, T. R. M. Yolanda E., B. I. M., B. E., S.C. Q. ..L. și a obligat reclamanții la 3500 lei cheltuieli de judecată către pârâta S.C. Q. ..L.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința civila nr. 412/1996 pronunțată de Judecatoria sectorului 1, București, irevocabila prin respingerea recursului, în temeiul dispozitiilor Legii nr. 18/1991, C. SAI DIN C. PREFECTURII M. BUCUREȘTI a fost obligata sa reconstituie dreptul de proprietate pe suprafața de teren de 2,5670 ha petentei (parata) T. – R. M. I., situat pe raza SECTORULUI 1 BUCUREȘTI.

Astfel, cele stabilite prin hotararea judecatoreasca mentionata cu privire la dreptul de reconstituire a paratei și locatia terenului au intrat în puterea lucrului judecat.

Ca urmare, fata de procedura instituita de Legea nr. 18/1991, paratei T. – R. M. I. i s a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în suprafața de 4840,77 mp.situat în B..ti, .. 28-30, sectorul 1, (fosta Ebonitei) procedura finalizata prin emiterea titlului deproprietate nr._/23.06.2005 emis de C. M. București pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Parata a fost pusa în posesie supra tenului de 2360,66 mp – extravilan - din suprafața ce constituie obiectul titlului de proprietate, asa cum rezulta din procesul-verbal de punere în posesie nr.52/29.06.2005, identificat în schita de plan anexa acestuia.

PMB - SNU prin certificatul nr._/8909/20.07.2005 a stabilit, pe baza actelor de proprietate ale paratei, ca imobilul (terenul) din titlul de proprietate va purta provizoriu nr. 23-30 pe . 1.

Ulterior, terenul de 2360,66 mp a fost instrainat succesiv, respectiv prin contractul de vânzare-cumparare autentificat nr. 2334/2005 incheiat intre T. – R. M. I. și cumparatorii B. I. M. și B. EUGENIIA, și prin contractul de vânzare-cumparare aut. nr. 1463/01.09.2005 de BNP I. L. M., prin care B. I. M. și B. EUGENIIA au vandut paratei . SRL.

La data dobandirii de catre parata . SRL terenul nu era grevat de sarcini, nu existau notări în cartea funciara, mentiune inserata în cuprinsul contractului (f.46), astfel ca, la data instrainarii terenului nu a existat o intelegere frauduloasa a partilor, un concern fraudulos, actul de vânzare cumparare nu are la baza o cauza ilicita, fiind incheiat cu respectarea conditiilor impuse de disp. art. 948 c.civ.

Reclamanții, în dovedirea calitatii de titulari ai dreptului de proprietate, au invocat sentința civila nr._/06.11.2006 pronunțată de JUDECATORIA SECTORULUI 1, prin care s-a stabilit ca aceasta tine loc de act autentic de vânzare-cumparare intre Carutasu S. (autoarea reclamanților) și Nucsoreanu S. (vanzatoarea), avand ca obiect imobilul situat în București, ., sectorul 1, identificat conform raportului de expertiza.

Prin raportul de expertiza intocmit de exp. F. L. în acea cauza, s-a stabilit ca terenul are suprafața de 302 mp și se suprapune peste un teren liber de constructii imprejmuit cu gard de .>

Sentința civila sus-mentionata nu este opozabila niciunuia dintre pîrîti, care nu au fost parti litigante în cadrul procesului.

În considerentele acesteia, care fac corp comun cu dispozitivul, nu s-a retinut de catre instanta, iar în prezenta cauza, nu s a dovedit exercitarea posesiei de catre persoanele intre care s-a incheiat actul sub semnatura privata la data de 11.10.1957, respectiv de catre vanzatoarea Nucsoreanu S. pana la data vanzarii - 11.10.1957, și ulterior de catre cumparatorii Carutasu S. și Carutasu S..

Acțiunea în revendicare implica, pe langa compararea titlurilor de proprietate ,și examinarea posesiei (care posesie este mai bine caracterizata).

Insa, situatia juridica a terenului revendicat de reclamanți, rezulta din evidentele fiscale ale DITL S1 și ale Primariei M. București.

Astfel, prin adresa nr._/2002 atesta ca, (autorii reclamanților) CARUTASU S. și S. au figurat în evidentele acesteia, în perioada 1952-1985, cu imobilul-constructie- și terenul în suprafața de 300 MP. situat în . (. denumirea de Ocna Sibiului, Libertatii, Fd.Crangului).

Prin adresa nr._/2005 -f. 61- CGMB a comunicat ca: „potrivit HG nr. 556/1990 imobilul a fost demolat și figureaza în anexa nr. 30, poz. nr. 66 - proprietar Carutasu S.”.

Prin HG nr. 556/1990 s a hotarat -art.1- ca imobilele compuse din terenuri, constructii și împrejmuirile aferente, demolate inainte de data Revolutiei…. Se considera trecute în proprietatea statului, urmand ca fostii proprietari prevazuti în tabelele anexa nr. 1-34 sa primeasca despăgubirile cuvenite potrivit legii.

În anexa nr. 30, la poz. Nr. 66 figureaza CARUTASU S. cu imobilul -constructie-demolat situat în ., sector 1 compus din constructia demolata, suprafața de 133 mp. din care suprafața utila de 118,18mp și 91 ml imprejmuire.

Or, atata timp cat terenul a fost expropriat‚’’trecut în proprietatea statului’’, cu plata unor despăgubiri, sunt incidente dispozitiile altor acte normative de care reclamanții se puteau prevala, neexistand dovezi care sa ateste retrocedarea sau restituirea în natura a terenului revendicat, evidentiat pe schita de plan anexa la raportul de expertiza tehnica efectuat în cauza de exp. teh. C. M. (f.111-114).

Mai mult, în cadrul acțiunii solutionata prin sentința civila nr. 1528/2008 a Tribunalului București, mostenitorii fostei vanzatoare nucsoreanu sofia a u sustinut și recunoscut explicit ca terenul din ., în prezent .. 28-30 a fost expropriat în baza Decretelor nr. 196/1981 și nr. 326/1988.

Dealtfel, asupra legalitatii aceluiasi titlu de proprietate, contract de vânzare-cumparare și asupra situatiei juridice a terenului, s-a pronunțat – cu autoritate de lucru judecat – instanta prin hotararea judecatoreasca, ramasa irevocabila prin decizia nr. 2434/2010 a ICCJ-SECTIA CIV ȘI DE PR.INT.

În raport de cele ce preced, nefiind indeplinite conditiile prev de art. III din Legea nr. 169/1997 și 480 C.civ., instanta a respins acțiunea.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții M. C. și CARUTASU S., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 09.07.2013, solicitând admiterea apeluluim desființarea în tot a hotărârii atacate și, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii; cu obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea apelului, s-a arătat că în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a Titlului de proprietate_/23.06.2005, motivarea instanței cu privire la acest aspect este contradictorie și se întemeiază pe o interpretare greșita a dispozițiilor legale și a probatoriului administrat.

Reclamanții am susținut ca, întrucât terenul în suprafața de 302 mp s-a aflat în mod continuu în proprietate privata, trecând din proprietatea numitei Nucoreanu S. și a succesorilor ei în drepturi direct în proprietatea subsemnaților, în mod greșit C. locala pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a dispus și de aceasta suprafața retrocedand-o în baza titlului de proprietate contestat întrucât terenul nu se afla la dispoziția sa impunandu-se anularea parțiala a titlului de proprietate în virtutea principiului „nemo dat quod non habet”.

În motivarea soluției adoptate, instanțe retine, pe de parte ca titlul de proprietate al reclamanților este reprezentat de sentința civila nr._/06.11.2006, rămasa irevocabila, sentința pronunțata de Judecătoria Sectorului 1 București și care tine loc de act autentic de vânzare-cumparare intre cumpărători, respectiv apelantul Carutasu S. și Carutasu S., autoarea apelanților, pe de o parte, și Nucsoreanu S., în calitate de vânzătoare, pe de alta parte.

Pe de alta parte insa, în mod greșit, instanța retine ca terenul proprietatea reclamanților „a fost expropriat” în baza HG 556/1990, ceea ce contravine situației juridice și de fapt reținuta în sentința mai sus menționata.

În susținerea acestei concluzii se invoca atât adresa nr._/2005 emisa de Consiliul General al M. București care atesta faptul ca, potrivit H.G. nr. 556/1990 „imobilul a fost demolat și figurează în Anexa nr. 30, poziția 66” cat și dispozițiile acestui act normativ, cărora li se da o interpretare greșita și tendențioasa.

Astfel, este adevărat ca hotarea de guvern mai sus menționata stabiliste ca "”imobilele compuse din terenuri, construcții și imprejmuiri ...demolate inainte de data Revoluției... se considera trecute în proprietatea statului urmând ca foștii proprietari prevăzuți în tabelele anexa nr. 1-34 sa primească despăgubirile cuvenite potrivit legii" insa asa cum se menționează în mod expres sunt vizate proprietățile identificate în cadrul anexelor și proprietarii acolo memtionati. Or, asa cum rezulta în mod expres din Anexa nr 30, la poziția 66 figurează autoarea noastră Carutasu S. insa numai cu construcții în suprafața totala de 133 m fara a fi menționata și teren (rubrica nr. 5, aferenta suprafeței de teren, fiind barata).

Rezulta așadar ca terenul nu a fost menționat ci numai imobilul-cladire pentru care de altfel s-au incasat și despăgubirile aferente.

Aceasta soluție rezulta și din Adresele emise de CGMB cu nr. FG /_/21.11.2005 și nr._/25.11.2005, care confirma, pe de o parte ca terenul din ., sectorul 1 nu figurează în evidentele Administrației Fondului Imobiliar iar în ceea ce privește „imobilul demolat” acesta are „următoarele caracteristici: suprafața construita 133 mp dintre care utila 118,18 mp și lungime imprejmuire 91, 00 mp”.

Totodată, instanța de fond a făcut o confuzie grava apreciind ca HG 556/1990 ar fi, în realitate, un act de expropriere, în temeiul căruia ar fi fost trecute în în proprietatea statului imobilele menționate în anexa.

În realitate acest act administrativ nu ar fi putut fi un act de expropriere, deoarece la data intrării acestuia în vigoare, procedura de expropriere era reglementata de Decretul nr. 467/1979 iar potrivit art. 4 din acest act normativ „imobilele expropriate trec în proprietatea statului la data preluării efective a acestora în vederea demolării”.

În consecința, terenul în litigiu nu ar fi putut expropriat prin HG nr. 556/1990, întrucât acesta nu a fost niciodată preluat de stat în mod oficial.

HG. 556/1990 nu poate fi interpretat ca fiind un act de expropriere a imobilului în litigiu, ci a avut exclusiv rol de reparare a prejudiciilor suferite de către persoanele deposedate în regimul comunist de dreptul de proprietate asupra terenurilor, construcțiilor și imprejmuiriloe aferente, mai exact de către foștii proprietari ai construcțiilor demolate în mod abuziv. Constatarea trecerii în proprietatea statului a avut rolul conferirii unui temei juridic despagubitor recunoscandu-se ca demolarea constituie un fapt ilicit, generator de prejudicii patrimoniale. Chiar daca terenul din . ar fi figurat în lista anexa la HG 556/1990, acest fapt nu ar avea nici o relevanta în condițiile în care proprietarii acestuia nu au incasat despăgubirile menționate în acest act normativ.

Mai mult, potrivit art. 4 din HG 556/1990 „Foștii proprietari isi pot reface gospodăriile pe terenurile deținute anterior în cazul în care acestea sunt libere”. Prin urmare, simplul fapt ca terenurile sunt libere la data publicării actului normativ în discuție, atrage intoarcerea lor în proprietatea celor care le-au deținut.

Astfel, fata de toate cele de mai sus, insemna ca terenul în litigiu nu a fost niciodată expropriat și nu ar fi putut fi în niciun caz retrocedat potrivit dispozițiilor Legii nr. 18/1991.

De asemenea, fata de expunerea de mai mai sus, nu are nici o relevanta juridica faptul ca „moștenitorii vânzătoarei noastre, Nucsoreanu S., au susținut și recunoscut în cadrul acțiunii soluționata cu sentința civila nr. 1528/2008 a Tribunalului București faptul ca terenul din . expropriat în baza Decretelor 196/1981 și 326/1988”, motiv pentru care va rugam sa înlăturați aceste concluzii eronate ale instanței de fond. Mai mult, acest aspect nu a fost menționat în dispozitivul Sentinței amintite ci numai în expunera de motive, imprejurare ce nufre relevanta juridica cu atât mai mult cu cat din Adresele emise de CGMB cu nr. FG/_/21.11.2005 și nr._/25.11.2005, mai sus amintite rezulta în mod expres o alta situație.

Nici Decizia 2434/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate fi invocata de instanța de fond cu autoritate de lucru judecat în prezenta speța nefiind indeplinite condițiile formale pentru invocarea unei astfel de autorități fata de subsemnații, astfel incat va solicitam sa cenzurați concluziile instanței de fond și în legătura cu aceasta hotărâre.

În ceea ce privește faptul ca titlul de proprietate contestat ar fi fost emis în temeiul sentinței civile nr. 412/1996, iar cele stabilite prin aceasta hotărâre judecătoreasca cu privire la dreptul de reconstituire al paratei T. și cu privire la locația terenului ar avea putere de lucru judecat, asa cum rezulta din sentința menționata, prin aceasta s-a dispus doar asupra obligativității emiterii titlului de proprietate pentru suprafața totala de 2,5670 ha teren extravilan, far a a se stabili în concret amplasamentul imobilului

Mai mult, asa cum rezulta din actele ce au stat la baza emiterii titlului de proprietate contestat, acte depuse la dosarul cauzei de parata C. M. București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor, au fost vizate și propuse mai multe locații pentru reconstituirea dreptului de proprietate al paratei T..

De asemenea, printre actele menționate se afla și Adresa nr._/9391/31.05.2004 emisa de PMB - Direcția Patrimoniu Evidenta - Proprietății Cadastru, care confirma faptul ca, în ceea ce privește una dintre locațiile solicitate în vederea reconstituirii dreptului de proprietate al paratei T., respectiv imobilele din . și Ocna Sibiului nr. 4, acestea sunt proprietăți particulare iar în legătura cu situația juridica a acestora nu existau date suficiente. În ciuda acestor mențiuni, C. Locala a dispus retrocedarea acestui teren în baza Legii 18/1991 către parata T..

De asemenea, dintr-o alta Adresa cu nr._/_/27.08.2012, emisa de PMB -Direcția Patrimoniu și depusa de subsemnații reclamanți la dosarul cauzei rezulta în mod expres faptul ca din "evidentele cadastrale ale Orașului București la nivelul anului 1986" imobilul din ., sectorul 1 era „proprietate particulara având categoria de folosința curți construcții”.

Rezulta astfel ca, în fapt, reconstituirea dreptului de proprietate al paratei T. s-a făcut pe un teren situat în intravilan având destinația curți construcții și nu asupra unui teren extravilan asa cum menționează Sentința Civila nr. 412/1996 de recunostere a dreptului la reconstituire. În titlul de proprietate contestat terenul apare ca fiind arabil și în extravilan iar în realitate terenul este situat în intravilan și are destinația de curți construcții fapt ce atrage nulitatea titlului întrucât nu exista identitate intre prevederile din titlu și terenul efectiv retrocedat.

De semenea, concluzionand ca terenul a fost expropriat în baza H.G. 556/1990, în mod greșit instanța de fond a respins și capătul de cerere privind obligarea paratei . sa lase în deplina proprietate și liniștita posesie imobilul menționat.

Asa cum s-a demonstrat anterior, terenul nu a ieșit niciodată din patrimoniul reclamanților astfel incat, procedandu-se la compararea titlurilor de proprietate ale părților, instanța trebuia sa constate ca acela al apelanților este mai bine caracterizat.

Astfel, succesiunea dreptului lor de proprietate incepe cu anul 1916 continuând pana în prezent și rezulta din următoarele documente: act de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 6828/22.04.1916 la Tribunalul Ilfov - Secția notariat, încheiat intre P. S., în calitate de vânzător, și Preotul I. Nucsoreanu, în calitate de cumpărător, act de vânzare-cumparare autentificat sub nr._ din 18.09.1919 la Notariatul de Stat incheiat intre Preotul I. Nucsoreanu, în calitate de vânzător, și S. I. Nucsoreanu, în calitate de cumpărător, act transcris la Tribunalul Ilfov Secția Notariat sub nr. 8951/919 la aceeași data de 18.09.1919, promisiunea bilaterala de vânzare-cumparare autentificata sub nr. 6376/11.10.1957 la Notariatul de Stat al Raionului Stalin, încheiata intre Nucsoareanu S. în calitate de vânzător și Carutasu S. și Carutasu S. în calitate de cumpărători, Sentința civila nr._/06.11.2006, rămasa definitiva și irevocabila, care tine loc de act autentic de vânzare cumpărare intre Carutasu S. și Carutasu S., în calitate de cumpărători, și Nucsoreanu S., în calitate de vânzător.

De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse și acte ce atesta succesiunea pe linia vânzătoarei Nucsoreanu S. (certificat de moștenitor nr. 1706/06.09.1993, 683/22.05.1997 și nr. 46/15.06.2001) dar și acte ce atesta suceesiunea pe linia autorilor Carutasu S. și Carutasu S. (certificatul de moștenitor nr. 1796/27.11.1985, actul partaj voluntar consfințit prin încheierea Finala B în dosarul succesoral nr. 1926/1985 și certificatul de calitate de moștenitor de pe urma Defunctei Carutasu S., decedata în perioada soluționării dosarului de fond).

Toate aceste acte fac dovada faptului ca apelanții au dobândit terenul de la adevăratul proprietar și autorii acestuia.

Or, dreptul paratei Q. . poate fi considerat preferabil i, întrucât titlu de proprietate pe care se întemeiază propriul sau titlu a fost emis de o autoritate care nu putea sa dispună asupra terenului, întrucât acesta nu aparținea statului ci se afla în proprietate privata.

Totodată, asa cum au menționat, titlul de proprietate al vânzătoarei S. Nucsoreanu, a fost transcris la Tribunalul Ilfov Secția Notariat inca din 18.09.1919, devenind în acest fel opozabil terților, inclusiv fata de părțile care au emis și respectiv au acceptat emiterea unui titlu de proprietate pe terenul aflat în proprietatea privata a numitei Nucsoareanu S..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm. C.proc.civ.

Intimata C. M. București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivare, s-a arătat că identificarea terenului atribuit în proprietate s-a realizat în baza Raportului de expertiză tehnică, efectuat de ing. N. I., expert tehnic judiciar, privind terenul din București, sector 1, . Sibiului și ., iar punerea în posesie s-a făcut în baza procesului verbal nr. 52, încheiat în data de 29.06.2005, titlul de proprietate în cauză fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale, astfel cum s-a reținut și în decizia nr.2434/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că sunt proprietarii terenului revendicat, în baza sentinței civilă nr._/06.11.2006.

Potrivit sentinței civilă anterior menționată, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, instanța a admis cererea reclamanților C. S. și C. S., în sensul că aceasta ține loc de act autentic de vânzare -cumpărare între reclamanta C. S. și autorul reclamanților C. S., în calitate de cumpărători și numita N. S., în calitate de vânzător, având ca obiect imobilul situat în București, ., sector 1.

În ceea ce privește hotărârea instanței menționată anterior, s-a învederat faptul că aceasta nu este o hotărâre constitutivă de drepturi, ci una prin care instanța a constatat înstrăinarea imobilului în cauză, luând în considerare atât voința părților, cât și condițiile de formă impuse de legislația de Ia momentul încheierii convenției, respectiv anul 1957, anume forma autentică.

De asemenea, prin sentința civilă nr.3 807/20.11.1990, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosar nr.4990/1990, instanța a constatat că reclamanta C. S. este constructor de bună credință al imobilului construit pe terenul cumpărat în baza unei chitanțe sub semnătură privată, însă imobilul în cauză este în prezent demolat.

Mai mult, acesta este evidențiat în anexa la Decretul nr.338 din 01.11.1980, prin care au fost expropriate și trecute în proprietatea statului terenurile și construcțiile identificate în anexe, în vederea realizării obiectivelor de investiții de pe platforma industrială Băneasa.

Astfel, sub aspectul dreptului de proprietate al apelanților-reclamanți, chiar dacă aceștia au obținut o hotărâre judecătorească care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, aceasta a avut loc în anul 2006, deci ulterior emiterii titlului de proprietate a cărui nulitate s-a solicitat.

Așa cum corect a reținut instanța de fond, acțiunea în revendicare implică, pe lângă compararea titlurilor de proprietate și examinarea posesiei, aspect pe care apelanții-reclamanți nu l-au dovedit.

Potrivit adresei nr._/2002, C. S. și S. au figurat în evidențele fiscale între anii 1952-1985 cu imobilul situat în .. Dacă terenul aferent construcției nu ar fi fost expropriat, așa cum susțin apelanții, ar fi fost înregistrat la rolul fiscal și aceștia ar fi achitat impozit. Or, nici aspect nu a fost probat.

Astfel, intimata apreciază că în mod temeinic și legal instanța de fond a respins acțiunea formulată, reținând faptul că titlul de proprietate a cărui nulitate s-a solicitat a fost emis cu respectarea prevederilor legii nr.l8/1991, republicată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 289 alin. 2 C.proc.civ., Legea nr.l8/1991, republicată, iar în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 C.proc.civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Intimata . SRL, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivare, s-a arătat că în privința critici referitoare la faptul că hotărârea se bazează pe o interpretare greșită a legii și a probatoriului administrat: se susține că HG nr.556/1990 nu a a avut ca obiect exproprierea terenului ci, doar a construcțiilor și prin urmare nu putea face obiectul retrocedării potrivit Legii nr. 18/1991 s-a arătat că, titlul de proprietate nr._/23.06.2005 fiind emis cu respectarea Legii nr.18/1991, în cauza neexistand temeiuri de fapt ori de drept care sa conducă la nulitatea absoluta parțiala a sa.

Titlul intimatei- pârâte T. fiind emis de către organele administrative în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile - sen.civ.nr.412/18.01.1996 pronunțata de Judecătoria Sector 1 în dosarul nr.8115/1995, definitiva și irevocabilă prin decizia TMB nr.207/16.05.1997 nu poate fi atacata pe considerentul ca T. nu era o persoana îndreptățită întrucât instanța a reținut ca autorii paratei T. sunt proprietarii terenului și ca atare, exista autoritate de lucru judecat cu privire la acest aspect, nicio dovada neputand fi primita impotriva acestei prezumții legale.

În aceste condiții, solicitând constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate care a fost emis în executarea unor hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, instanța ar fi obligata sa analizeze valabilitatea acestor hotărâri ca acte anterioare titlului, dispunând în fapt în legătura cu legalitatea acestora, ceea ce este inadmisibil.

Titlul deținut de T. a mai făcut și obiectului controlului judecătoresc la cererea succesorilor vânzătoarei Nucsoreanu S., reclamanții D. G., B. E. și N. F. M. (denumiți D.) - a se vedea pct.1,1. din prezentele concluzii scrise - iar instanțele au confirmat definitiv și irevocabil legalitatea titlului după cum urmează:

În acest sens, Curtea de Apel prin sentința civila nr.319/08.05.2009 a reținut ca "titlul paratei T. nu poate fi atacat pentru motivul ca ar fi fost emis în favoarea unei persoane care nu era Îndreptățită, deoarece a fost emis de organele administrative în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile - sent.civ. nr.412/18.01.1996.f...] De aceea, dreptul paratei T. la reconstituirea proprietății este în afara oricărui dubiu sau contestații, deoarece sentința nr. 412/1996 are autoritate de lucru judecat, este prezumata ca a stabilit adevărul și nicio dovada nu poate fi primita impotriva unei prezunmtii legale (art.1200C.civ.). În contextul menționat, dreptul paratei T. la reconstituirea terenului nu poale fi contestat ; deși este posibil ca amplasamentul terenului sa fi fost modificat [...] acest aspect nu are relevanta în cauza, deoarece textul de lege invocat pentru anularea actului nu se refera la amplasament și, în al doilea rând, nici unul dintre cazurile de nulitate prevăzute de Legea nr. 169/1997 nu privește amplasamentul terenului, ceea ce conduce la concluzia ca legea nu permite anularea unui titlu pentru ca acesta se refera la un amplasament diferit de cel anterior/""

În recurs, examinând legalitatea titlului deținut de T., înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de D. reținând prin decizia nr.2434/22.04.2010 referitoare la îndreptățirea paratei T. la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 a fost stabilita prin hotărâre judecătoreasca irevocabila. Acest aspect dezlegat în litigiul anterior, vizează un drept real, opozabil terților, inclusiv recurenților și, de aceea, nu poate fi ignorai în prezenta cauza.Nesocotirea dreptului paratei T. la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, recunoscut prin hotărâre judecătoreasca irevocabila ar însemna încălcarea prezumției de legalitate și efectelor de care se bucura o hotărâre judecătoreasca definitiva”.

În raport de toate aceste aspecte, având în vedere faptul ca Titlul emis în temeiul Legii nr. 18/1991 pe numele paratei T. nu poate fi atacat potrivit art.III lit.a din Legea nr. 169/1997, cererea de constatare a nulității absolute parțiale a acestuia este inadmisibilă.

De asemenea, în privința capătului II de cerere având ea obiect revendicarea terenului deținut în proprietate de Q., solicitam a-l respinge ca neintemeiat și/sau nefondat .

Astfel, reconstituirea dreptului de proprietate al paratei T. prin emiterea titlului a fost perfect legala. întrucât legalitatea Titlului nr._/23.06.2005 emis pe numele T. a fost confirmată irevocabil de către instanțe sentința Tribunalului București nr._ . definitiva prin decizia Curții de Apel București nr.319/2009 și irevocabila prin decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr.2434/2010 iar în prezenta cauza capătul 1 de cerere a fost respins, rezulta ca reconstituirea dreptului de proprietate al paratei T. prin emiterea titlului a fost legală și temeinică. În consecință, principiul invocat de reclamanți potrivit căruia "nemo dat quod non habet"" nu își găsește aplicarea și ca atare, toate transmiterile succesive cu titlu oneros ale dreptului de proprietate efectuate intre T. și B. și B. și Q. sunt perfect legale.

Pretențiile reclamanților puteau fi valorificate numai cu respectarea procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001. În condițiile în care instanțele au reținut irevocabil ca terenul ce face obiectul Titlului nr._/23.06.2005 a fost dobândit de stat în temeiul decretelor de expropriere nr. 196/1981 și 326/1988, eventualele pretenții ale apelanților reclamanți puteau fi valorificate numai cu respectarea procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001. În acest sens, prin Decizia nr.53/2007 pronunțata de înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui Recurs în Interesul Legii, s-a statuat ca, având în vedere caracterul de lege speciala, reparatorie și de imediata aplicare în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, drepturile alegate de foștii proprietarii vor putea fi valorificate de aceștia incepand cu . Legii nr. 10/2001 numai cu respectarea dispozițiilor acestei legi . În consecința, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut ca, „art. 48 IC. civ. în care se prevede că "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”,nu mai pot servi ca temei în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie J989 după . Legii nr. 10/2001”. Aceasta întrucât Legea nr.10/2001 reglementează în mod clar procedura obligatorie de urmat de către foștii proprietari chiar și în ipoteza în care restituirea în natură nu mai este posibilă imobilele expropriate fiind înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Or, în cauza întrucât instanțele au stabilit definitiv și irevocabil ca reconstituirea de către organele administrative a dreptului de proprietate a paratei T. prin emiterea Titlului nr._/2005 a fost legala, pretențiile reclamanților din prezentul dosar pot fi valorificate numai în cadrul fixat de Legea nr. 10/2001, respectiv numai prin depunerea unei notificări și a rambursării despăgubirilor dobândite în temeiul HG nr.556/1990.

Apelanții reclamanți nu dețin un titlu actual și opozabil intimatei pârâte Q..

Astfel, titlul vechi al autorilor reclamanților datând din 1916 și-a pierdut actualitatea în urma exproprierii efectuate prin Decretele nr. 196/1981 și 326/1988 și despăgubirilor acordate potrivit HG nr.556/1990 reclamanților Căruțasu. Sub aspectul despăgubirilor acordate pentru expropriere, având în vedere Anexa 30. poziția 66 la care Carutasu S. figurează drept persoana a cărui imobil fiind demolat este indreptatita la despăgubiri, în cauza exista cel puțin o prezumție simpla ca aceasta a fost despăgubită în lipsa unei adrese de răspuns în sens contrar din partea autorității competente.

Inopozabilitatea sentinței civile a Judecătoriei Sector 1 nr._/06.11.2006. Sentința civila nr._/06.11.2006 produce efecte doar fata de părți însă fata de terți, potrivit practicii instanței supreme hotărârea constituie un simplu fapt juridic al cărui conținut poate fi răsturnat de un terț.

Sentința civila nr._/2006 isi produce efectele doar intre apelanții reclamanți Carutasu și parații D. (succesorii promitentei Nucsoreanu S.) începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de la fond, adică de la data de 12.11.2007, data la care Tribunalul București - Secția all-a Civila respinge apelul declarat de D., prin decizia civila 1428/A/12.11.2007.

Prin sentința nr. 16.440/2006, instanța a examinat numai cererea pârtilor și nu realitatea juridica privind terenul respectiv, instanța pronunțând o hotărâre ce ține loc de act de vânzare cumpărare numai în raport de consimțământul la instrainare și plata prețului și nu în raport de posesia și exercitarea dreptului real de proprietate. în măsura în care ar fi verificat aceste aspecte la Cartea Funciara ar fi constatat ca asupra terenului încă din 23.06.2005, parata T. deține Titlul de Proprietate nr._/23.06.2005, ca de la data de 26.07.2005, imobilul având numărul cadastral_ este intabulat în CF nr._ și ca, urmare a doua vânzări oneroase succesive către B. și apoi Q., imobilul era deținut legal în proprietate și intabulat de Q. inca din data de 01.09.2005.

Apelanții reclamanți nu dețin un "bun actual"" chiar daca au obținut titlul lor prin intermediul instanței întrucât hotarea nu este opozabilă Q.. Mai mult, întrucât la data pronunțării sentinței nr. 16.440/2006 terenul era intabulat pe numele Q., dreptul de proprietate al societății Q. era opozabil reclamanților Carutasu fiind intabulat inca din 2005.

În raport de toate aceste aspecte, întrucât titlul exhibat de Carutasu - sentința nr. 16.440/2006 nu este opozabil Q. ce deținea și deține în prezent în proprietate imobilul dreptul acesteia de proprietate fiind anterior pronunțării hotărârii, intabulat, acțiunea în revendicare prin de comparare de titluri este neintemeiata.

În subsidiar, în ipoteza în care instanța retine ca totuși reclamanții au un titlu valabil solicitam ca în urma comparării cu titlul paratei Q., sa rețineți validitatea și preferabiUtatea titlului paratei Q. având în vedere aparența dreptului exprimata în adagiul în adagiul error communis facil jus.

Eroarea . invincibila a proprietății operează în favoarea Q. validând titlul sau și dând astfel preferabilitate față de titlul reclamanților.

Intimații parații B. și Q. au dobândit imobilul determinat printr-un acte cu titlu oneros, respectiv prin contracte de vânzare cumpărare în care valoarea terenului a fost în mod corect stabilita și achitata de fiecare cumpărător. Astfel prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1463/01.09.2005. Q. a plătit drept preț al vânzării terenului în suprafața de 2360,66 mp. suma de 1,100.000 EUR, reprezentând 3.855.550 lei. Aceasta inseamna ca pentru suprafața de teren revendicata de 302 mp, Q. a plătit drept preț suma de 493.379 lei.

Q. s-a aflat în eroare . cu privire la calitatea de proprietar a B. și T., eroarea fiind generata de posesia nemijlocita fondata pe un titlu de proprietate transcris în CF. Eroarea în care s-a aflat Q. era invincibila întrucât oricare potențial dobanditor ce s-ar fi aflat în situația acestuia nu ar fi avut posibilitatea sa inlature eroare mai cu seama ca dreptul proprietarului inițial fusese validat de Judecătoria Sector 1 prin sentința civila nr.412/1996.

Buna credința a intimatei Q. era prezumată potrivit art.1899 alin.2 C.civ, ceea ce inseamna ca simplul fapt al dobândirii imobilului printr-un contract translativ de proprietate cu titlu oneros este suficient pentru ca respectiva prezumție sa opereze. Prezumția de buna credința consacrata în chiar cuprinsul art.31 alin.2 din Legea nr.7/1996, răstoarnă sarcina probei astfel incat, reclamanții trebuind sa răstoarne cu probe certe, prezumția de buna credința instituita de legiuitor.

Titlurile intimaților T., B. și Q. au fost transcrise în CF, fapt ce asigura potrivit Legii nr.7/1996 opozabilitatea deplina a titlului lor fata de titlul deținut de reclamanți, netranscris. În acest sens, precizam ca fiind intabulat în CF sub nr._ și identificat cu numărul cadastral_ și pentru care Biroul de Carte Funciara Sector 1 București a emis încheierea nr._/27.07.2005. dreptul de proprietate al paratei B. și Q. era și este opozabil potrivit art.253 și 3O4 din Legea 7/1997. întâietatea și prin aceasta preferabilitatea titlurilor Înscrise în CF. are în vedere prioritatea titlului proprietarului transcris și a principiului qui prior lempore potio jure, adică stabilirea rangului inscrierii în funcție de data inscrierii în CF.

Lipsa de diligenta a reclamanților în protejarea drepturilor lor constituie un motiv de acordare a preferabilitatii posesorului proprietar diligent în protejarea legala a drepturilor sale. Astfel, deși reclamanții Carutasu susțin ca sunt proprietari, în condițiile în care după 1990 nu a existat niciun impediment real al valorificării și proteguirii dreptului real de proprietate asupra imobilului revendicat, aceștia nu au dat dovada de diligenta neintreprinzand absolut niciun demers care sa le asigure opozabilitatea dreptului lor: în acest sens, nu au notificat pe parați, nu au notificat PMB potrivit Legii nr. 10/2001. după cum nu au introdus acțiune de revendicare în raport cu statul și nici cu primul dobanditor după cum în egala măsura nu au inteles sa-și intabuleze/noteze dreptul ori litigiul existent în CF. În aceste condiții, în care lipsa de diligenta și reaua credința a reclamanților este vădita și în care la data perfectării vânzării de către T. către B. și Q. nu erau cunoscute existenta unor pretenții a altui proprietar asupra terenului, în mod evident titlul proprietarului diligent Q. este mai caracterizat și are Întâietate fata de titlul reclamanților nediligenti.

Securitatea circuitului civil implica preferabilitatea titlului deținut de Q. întrucât acesta a fost emis cu respectarea legii în vigoare la data perfectării actelor și pe fondul lipsei de diligenta a reclamanților. În acest sens. precizam ca deși în 2006 s-au adresat Judecătoriei Sector 1 în vederea pronunțării unei hotărâri care sa tina loc de act de vânzare, reclamanții nu au notat litigiul în CF. tocmai pentru ca proprietarii terenului sa nu ia cunoștință despre respectivul litigiu.

În aceste condiții, a veni și modifica astăzi titlurile deținute de intimați după ce imobilul a trecut succesiv prin mâinile mai multor proprietari sub tăcerea deplină a reclamanților ar conduce automat la afectarea credibilității circuitului civil și implicit a autorităților ce conlucrează în realizarea securizării efective a acestuia.

În raport de toate acestea întrucât în cauza sunt intrunite toate condițiile de fapt și de drept ce susțin teoria aparentei în drept, titlul de proprietate deținut de Q. este validat în întregul sau, realizându-se pe aceasta cale o înlăturare legala a aplicabilității principiului nemo plus iuris ad alium transfere potest quam ipse habet invocat de reclamant ca temei al preferabilitatii titlului sau.

În apel nu s-au administrat probe noi.

Prin decizia civilă nr. 128 din 06.02.2014 Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În primul motiv de critică, apelanții-reclamanți au susținut că instanța de fond a pronunțat o sentință civilă care se întemeiază pe o motivare contradictorie și o interpretare greșită a legii, întrucât instanța a fost sesizată cu două capete de cerere, unul privind constatarea nulității titlului de proprietate emis în baza Legii nr.18/1991 și unul în revendicare, iar instanța de fond nu a avut în vedere că din probele administrate rezulta că terenul în suprafață de 302 mp a fost tot timpul proprietate privată, începând cu numita N. S., astfel că el nu putea forma obiectul Legii nr. 18/1991.

Criticile sunt nefondate.

Pe situația de fapt, tribunalul reține că prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanță” încheiat la data de 11.10.1957, N. S. declara că a primit de la C. S. și C. S., suma de 9.000 lei reprezentând prețul integral pentru terenul loc de clasă proprietatea numitei N. S. situat în București, .. (n.n. fără număr), Băneasa, Cartier D., Raionul I.V. Stalin (fila 5 vol. I fond), înscrisul valorând sub aspect juridic ca antecontract de vânzare-cumpărare.

Din actul de vânzare autentificat sub nr._/18.09.1919 la Tribunalul Ilfov – Secția Notariat, rezultă că I. N. i-a vândut numitei N. S. imobilul situat în Herăstrău, . 6 vol. I fond).

Din încheierea finală pronunțată în ședința din 27.11.1985 de către Notariatul de Stat al sectorului 1 rezultă că de pe urma defunctului C. S. decedat la 25.09.1984a rămas ca bun succesoral cota de ½ din imobilul situat în București, .) nr. 1 compus din teren în suprafață de 302 mp și casă de locuit, iar ca moștenitori legali C. S. și C. S. (filele 14,15 vol. I fond).

Din decizia civilă nr.1848R/07.12.2007 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._/299/2005 rezultă că a fost admisă în mod irevocabil acțiunea prin care numitul G. F., în calitate de reclamant, în contradictoriu cu pârâții C. M. București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, T. R. M. Yolanda E., B. I.-M., B. E. și . SRL privind constatarea nulității absolute a Titlului de proprietate nr._/23.06.2005 precum și a actelor subsecvente acestuia, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2334/26.07.2005 și sub nr.1463/05.09.2005, fiind dispusă anularea parțială în ceea ce privește suprafața de 491,65 mp.

În considerentele deciziei se reține că: „Prin actul de vânzare autentificat de fostul Tribunalul Notariatului de Stat sub nr._/18.09.1919 preotul I. N. a declarat că a vândut către cumpărătoarea S. I. N. imobilul situat în Herăstrău, ., (…).

Prin chitanța întocmită la Notariatul Raionului Stalin București la data de 08.04.1957 numita N. S. a declarat că a primit de la numitul Ș. G. prețul de 1.531 lei, pentru terenul loc de casă situat în București, ., din Băneasa, cartier D., Raion I.V. Stalin (…)”.

Tribunalul a reținut similaritatea situației de fapt reținute anterior privind transmiterea dreptului de proprietate către autorii reclamanților cu cea reținută în decizia civilă, precum și obiectul comun al celor două acțiuni, respectiv cea prezentă și aceea soluționată prin decizia civilă privind capătul de cerere al constatării nulității absolute a titlului de proprietate emis în baza Legi nr. 18/1991 pe numele pârâtei T. R. M. Yolanda E. și, nu în ultimul rând, identitatea pârâților din cele două cauze.

Mai mult, prin cererea precizatoare formulată la data de 29.03.2011 reclamanți precizează că adresa imobilului este în .. 28-30, aceeași adresă ca și imobilul care a făcut obiectul deciziei civile amintite (fila 12 vol. I fond).

În considerentele deciziei civile amintite, tribunalul a reținut cu putere de lucru judecat următoarele: „Cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/23.06.2005 emis în temeiul Legii nr. 18/1991, către pârâta T. R. M. Yolanda E., instanța a reținut că „..titlul recurentului a fost transcris încă din anul 1994 în Registrul de Transcripțiuni al Notariatului de Stat sector 1 (…)”, că „recurentul-reclamant a exercitat posesia asupra terenului cu mult înainte de 23.06.2005, data emiterii titlului de proprietate pe numele T. R. M. Yolanda E. și a încheierii contractului de vânzare cumpărare către . SRL (…)”.

În sfârșit, a reținut tribunalul în acea decizie civilă că: „Oricum, dreptul de proprietate asupra terenului a fost în mod cert consfințit prin uzucapiune, trecând mai mult de 30 ani de la data de 08.04.1957, dată la care a fost încheiată chitanța (…)” (fila 27 vol. I fond).

Din decretul nr. 338/01.11.1980 emis de Consiliul de Stat al RSR rezultă că terenul în litigiu în cauza de față a format obiectul exproprierii, fiind menționat la poziția 156 în lista anexă în calitate de proprietar C. S. (fila 77 fond, vol. I).

Așa fiind, rezultă fără putință de tăgadă, pe de o parte că imobilul a ieșit din proprietatea autorilor reclamanților, astfel că ei nu mai pot pretinde că erau proprietarii terenului la data emiterii titlului de proprietate nr._/23.06.2005 în temeiul Legii nr.18/1991, iar pe de altă parte, că nu se poate susține o nulitate absolută fondată pe eliberarea titlului asupra unui bun care aparținea altei persoane decât cea în favoarea căreia s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate potrivit art. III lit. a din Legea nr.167/1997.

Pe de altă parte, reclamanții nu au făcut dovada că au urmat procedura specială prevăzută de Legea nr.18/1991 ipoteză în care se puteau pretinde persoane îndreptățite potrivit dispozițiilor legale amintite, respectiv potrivit art. 8 din Legea nr. 18/1991, astfel cum judicios a reținut instanța de fond și s-au apărat pârâții prin întâmpinări.

În sfârșit, a reținut tribunalul că prin sentința civilă nr.3807/20.11.1990 pronunțată de Judecătoria sector 1 București în dosarul nr. 4990/1990 s-a constat numai calitatea de constructor de bună credință a autoarei reclamanților numita C. S., fără a se preciza adresa imobilului și fără a se face nicio mențiune privind terenul de sub construcție (fila 81 vol. I fond), astfel că ea este lipsită de relevanță juridică în cauză, cu atât mai mult cu cât din considerentele sentinței civile rezultă că imobilul construcție era demolat la data pronunțării sentinței civile încă din anul 1986.

Prin sentința civilă nr._ pronunțată de Judecătoria sector 1 București în dosarul nr._, irevocabilă prin respingerea apelului și anularea recursului la data de 06.05.2008, se constata intervenită vânzarea cumpărarea imobilului în litigiu de la N. S. către C. S. și C. S. în baza înscrisului sub semnătură privată intitulat „chitanță” încheiat la data de 11.10.1957 (filele 82-85).

Așa fiind, la data pronunțării sentinței civile era emis titlul de proprietate nr._/23.06.2005 în temeiul Legii nr.18/1991 și perfectate și actele de vânzare cumpărare către pârâta . SRL, rezultând neîndoielnic că reclamanții nu au deținut posesia terenului la acea dată.

În condițiile în care vânzarea cumpărarea este anterioară exproprierii, ea nu este aptă a produce efectele juridice urmărite de către reclamanți, întrucât imobilul rămâne suspus reglementării legilor speciale de restituire ale fondului funciar, astfel cum deja a statuat tribunalul, achiesând la opinia exprimată pertinent și fundamentată în fapt și în drept a instanței de fond.

Nefondate sunt și criticile privind soluționarea acțiunii în revendicare, întrucât, astfel cum deja a reținut tribunalul, apelanții-reclamanți nu dețin un titlu de proprietate pe care să îl poată obține cu succes, dreptul autorilor lor fiind pierdut prin expropriere.

Apelanții-pârâți puteau redobândi în patrimoniul lor dreptul de proprietate pretins numai în baza legilor speciale de restituire, respectiv legile fondului funciar ori, ulterior, Legea nr.10/2001.

În ceea ce privește titlul pârâtei . SRL, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1463/01.09.2005 la BNP I. L. M., B. I.-M. și B. E., în calitate de vânzători îi vând pârâtei . în suprafață de 2360,66 mp și care a făcut obiectul titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 pe numele T. R. M. Yolanda E. (filele 44-49, vol. I fond).

Tribunalul a reținut și argumentele care au fundamentat soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție și apreciază că soluția îmbrățișată în speța de față este în concordanță și cu Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nr. 33 din 9 iunie 2008 prin care, referitor la existența unei opțiuni între aplicarea legii speciale, care reglementează regimul imobilelor preluate abuziv în perioada în referință și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, și anume Codul civil.

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că numai persoanele exceptate de la procedura acestui actului normativ special precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale au deschisă calea acțiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat cu bună-credință (...).

Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea, formulate după . legii speciale și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, a stabilit că „concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială”.

În cauza de față, făcând însă încă referire la cauza Malhous contra Republicii Cehe reținută deja, tribunalul a apreciat că nu există niciun element care să conducă la concluzia că autoritățile naționale au acționat în mod arbitrar, ci au făcut doar aplicarea legilor interne fără a exista o încălcare a prevederilor art.1 din Protocolul 1.

Cum în mod repetat a arătat și Curtea EDO, Convenția nu înlătură dreptul statelor de a concepe proceduri prealabile, obligatorii, dacă acestea asigură și dreptul de acces la instanță, astfel încât drepturile fundamentale să poată fi cercetate în condițiile art. 6 paragraf 1 CEDO.

Astfel, în cauza A. și le Compte c. Belgiei, Curtea E.D.O. reține că, de fapt statul are de ales între două soluții, ambele conforme cu cerințele unui proces echitabil „fie organele jurisdicționale administrative îndeplinesc ele însele cerințele art. 6 paragraf 1, fie acestea nu se conformează amintitelor exigențe dar suportă controlul ulterior al unui organ judiciar cu jurisdicție deplină, care să ofere garanțiile cerute de acest articol.”

Pe de altă parte, nerespectarea unor dispoziții legale interne și a unor termene speciale, rezonabile, nu îi îndreptățește pe reclamanți a pretinde că statul român nu le-a asigurat cadrul legal necesar pentru a obține ocrotirea dreptului de proprietate pretins, atâta timp cât nu au urmat procedurile legale prevăzute de Legea nr. 18/1991, aplicabilă terenului revendicat, din culpa acestora și, în consecință, nu le poate asigura succesul „sărind” peste aceste dispoziții și invocând direct Convenția.

Astfel cum deja s-a reținut, Curtea E.D.O. permite statelor să aducă anumite limitări dreptului de acces la instanță (cauza Golder c. Marii Britanii).

Aceste noi reguli legale, survenite prin Legea nr. 18/1991, confirma apărarea pârâților, potrivit căreia reclamanții nu au în patrimoniul propriu un „bun” în înțelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, apt a fi aparat pe calea acțiunii în revendicare, ci au exclusiv dreptul de a urma căile procedurale legal reglementate prin legi speciale.

În interpretarea art. 1 din Protocolul nr.1, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat noțiunile de "bun" și de "drept asupra bunurilor " în sensul că autoritățile naționale asigură respectarea exercițiului dreptului de proprietate, care trebuie să fie actual, adică să existe în patrimoniul persoanei ce invocă protecția normei și să conțină ca element fundamental prerogativa de a dispune de bunurile sale (cauza Marckx c. Belgia, cauza Handyside c. Marea Britanie).

S-a statuat că art.1 din Protocolul nr.1 nu garantează dreptul de a dobândi un anumit bun, nici dreptul de a deveni proprietarul unui bun, nici dreptul la restituirea unui bun trecut în stăpânirea unui stat fost totalitar. Noțiunea de "bun" cuprinde și dreptul de creanță și speranța legitimă, ca valori patrimoniale. O creanță nu poate fi considerată un bun în sensul art. 1 decât dacă ea a fost constată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat (cauza Fernandez - Molina Gonzales și alții c. Spania).

Art.1 din Protocolul nr.1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră garantarea dreptului de proprietate: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale; nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.

Ca urmare, protecția este acordată proprietarului pentru „bunurile sale”.

Din acest punct de vedere, protecția pe care o conferă Convenția se referă la proprietar fără să facă distincție între modul în care proprietatea a fost dobândită. Singura precizare făcută este în legătură cu legalitatea dobândirii.

Astfel, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în alte cauze având obiect similar (Rățeanu contra României, P. contra României, S. ș.a. contra României, R. contra României, Brumărescu contra României), s-a statuat că exigențele art.1 din Protocolul nr.1 și principiul securității raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar cât și cel al cumpărătorului de bună-credință.

În evaluarea proporționalității măsurii statului de privare de proprietate a titularului, Curtea Europeană ține cont de marja de apreciere a statului, foarte largă în materie, sugestivă în acest sens fiind cauza P. contra României prin care reafirmându-se opinia exprimată în cauza Kopecky contra Slovaciei Curtea a reținut: „Convenția nu impune statelor contractante nicio obligație specifică de reparare a nedreptăților sau prejudiciilor cauzate înainte ca ele să fi ratificat Convenția. Art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte ca ele să ratifice Convenția”.

Tribunalul a concluzionat că reclamanții nu au un bun apt a fi protejat în temeiul art.480 C.civ. și art.1 din Protocolul nr.1, deoarece nu au în patrimoniul lor actual nici exercițiul dreptului de a folosi bunul, nici exercițiul dreptului de a-1 administra, nici exercițiul dreptului de a dispune cu privire la acesta, susținerile lor din acțiune și motivele de apel fiind neîntemeiate în raport cu apărările invocate prin întâmpinare de pârâtă.

Împotriva acestei decizii la data de 05.05.2014 au declarat recurs reclamanții M. C. și C. S. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 30.05.2014.

În motivarea recursului lor, recurenții – reclamanți au arătat că hotărârea instanței de apel a fost data cu încălcarea au aplicarea greșita a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct. 9 Cod procedura civila.

Deși a respins calea de atac formulată de recurenți, instanța de apel a rejudecat in

fond cauza, statuând ca terenul in litigiu a fost expropriat in virtutea Decretului 338/1980 emis de Consiliul de Stal al RSR și nu a HG 1 așa cum stabilise instanța de fond in cadrul hotărârii apelate.

Procedând in aceasta maniera, instanța de apel a incalcat prevederile legale referitoare la necesitatea respectării limitelor cererii de apel.

Astfel, verificările instanței s-ai extins și asupra unor situații de drept și de fapt invocate de recurenți în cadrul motivelor de apel depuse.

Principalul motiv de apel formulat de recurenți a vizat faptul ca in mod greșit, instanța de fond a reținut ca terenul proprietatea reclamanților "a fost expropriat" in baza HG 556/1990.

Respingând apelul formulat de reclamanți, instanța avea obligația de a menține în tot hotărârea dată în fond sub toate aspectele reținute.

Or, in realitate, deși nu a admis apelul nostru, instanța de control a realizat o rejudecare a cauzei pe fond si, neapreciind probatoriul, a pronunțat o soluție întemeiata pe noi argumente de fapt si de drept.

Ne aflăm astfel în prezent . creata de instanța de apel respectiv existența a doua hotărâri valabile (a instanței de fond și a instanței de control) care, deși identice din punct de vedere al soluției pe fondul cauzei, sunt totuși contradictorii în ceea ce privește motivele de fapt și de drept care acestei soluții.

Nu numai ca instanța de apel a incalcat dispozițiile procedurale referitoare la limitele investirii in această fază procesuală precum si la soluțiile ce pot fi pronunțate in cazul păstrării sau schimbării hotărârii atacate, ci a greșit și în aprecierea temeiniciei motivelor de drept si de fapt ce au stat la baza hotărârii nou adoptate,

S-a reținut astfel in motivarea deciziei recurate ca terenul în litigiu a format obiectul exproprierii în temeiul Decretului nr.338//980 emis de Consiliul de Stat al RSR. autoarea reclamanților Carutasu S., fiind menționată in tabelul anexa" la acest act normativ, tabel aflat la dosarul cauzei, la fila 77 dosar fond.

De asemenea, pornind de la aceasta concluzie, instanța a stabilit, pe de o parte ca "terenul ieșise din proprietatea autorilor lor la dara emiterii titlului de proprietate contestat", iar pe de alta parte, "ca nu se putea susține nici motivul de nulitate absoluta prevăzut de art.Ill lit. a din Legea nr. 167/1997".

Apreciază că în mod greșit instanța de apel a reținut faptul că terenul ar fi fost expropriat, iar pretinsa expropriere s-ar fi făcut in temeiul Decretului 338/1980 emis de Consiliul de Stat al RSR.

Astfel, la dosarul cauzei nu a fost depusă niciodată, nici la instanța de fond si nici la cea din apel anexa aferenta Decretului de expropriere mai sus menționat.

Este adevărat că pârâtul a depus la instanța de fond, odată cu întâmpinarea, textul Decretului nr.338/1980 însă, a atașat la acest înscris anexă care face parte dintr-un alt act normativ, respectiv HG nr.556/1990.

Această anexă cuprindea persoanele îndreptățite sa primească despăgubiri pentru imobilele demolate și menționa . 66 și numele autoarei lor Carutasu S., însa doar pentru construcția situata la acea adresa, nu si pentru teren.

Nu numai ca reclamanții au sesizat acest aspect, dar l-a și învederat instanței de judecata, care, constatând realitatea celor învederate, a pus in vedere pârâtei . SRL obligativitatea de a depune la dosarul cauzei anexa corecta, aferenta Decretului 338/1990 in baza cărui a susținut ca "este foarte probabil să fi fost expropriat terenul in suprafață de 301 mp. situat in ..

Așa cum a arătat și mai sus, pârâta nu a depus însă niciodată înscrisurile solicitate, respectiv anexa la Decretul nr.338/1980, ci a făcut doar dovada îndeplinirii unor demersuri pe lângă Secretariatul General al Guvernului, instituție care nu deținea însă înscrisurile mai sus menționate.

Astfel în ciuda faptului ca nu au fost prezentare dovezi referitoare la exproprierea terenului dar si a faptului ca însăși pârâta a pus sub semnul îndoielii susținerile sale cu privire la aplicabilitatea Decretului nr.338/1980 invocat, instanța de apel a concluzionat ca terenul a făcut obiectul exproprierii in anul 1980.

Mai mult decât atât, instanța de control nu a justificat în nici o modalitate respingerea motivului de apel formulat de reclamanți.

Așa cum au arătat și anterior, acest motiv viza înlăturarea concluziilor greșit reținute de instanța de fond, respectiv ca terenul ar fi fost expropriai să trecut in proprietatea statului cu plata unor despăgubiri in temeiul HG nr.556/1990.

În susținerea acestui motiv de apel, reclamanții au invocat faptul ca deși HG nr.556/1990 stabilea că „imobilele compuse din terenuri, construcții și împrejmuiri „demolate înainte de data Revoluției --- se consideră trecute în proprietatea statului, urmând ca foștii proprietari prevăzuți in tabelele anexa nr.1-34 sa primească despăgubirile cuvenite potrivit legii", erau vizate exclusiv proprietățile identificate in cadrul anexelor precum si proprietarii menționați in aceleași anexe. Or, așa cum rezulta in mod expres din Anexa nr 30., la poziția 66., figurează autoarea reclamanților Carutașu S. însa numai cu construcții in suprafața totala de 133 m fără a fi menționat și terenul (rubrica nr, 5, aferenta suprafeței de teren, fiind barată), spre deosebire de alte poziții din anexa la hotărâre.

Așadar terenul nu a fost menționat ci numai imobilul - clădire pentru care de altfel s-au încasat si despăgubirile aferente.

Aceeași soluție rezulta si din alte documente existente la dosarul cauzei.

Au invocat astfel, Adresele emise de CGMB cu nr.FG /_/21.11.2005 si nr._/25.11.2005, care confirmau, pe de o parte ca terenul din ., sector 1 „nu figurează în evidențele acestei instituții iar în ceea ce privește „imobilul demolat” acesta acea următoarele caracteristici: suprafața construita 133 mp dintre care utila 118,18 mp si lungime împrejmuire 91,00 mp".

Instanța de apel nu a luat în considerare nici înscrisurile mai sus menționate și nici" alte documente depuse la dosarul cauzei care demonstrează un singur lucru: imobilul teren nu a fost expropriat nici în temeiul Decretului nr.338/1980 si nici a HG nr.556/1990.

Astfel, la nivelul anilor 1985 - 1986, terenul se afla încă in proprietate privata si acest lucru rezulta in mod indubitabil din următoarele documente:

- Adresa nr,_/15.11.2002 emisa de Direcția de Impozite si Taxe Locale Sector 1 - care atesta faptul ca pentru imobilul din ., construcție si teren a fost deschis rol fiscal in perioada 1952-1985 pe numele Caruțasu S. si S.,

- Adresa nr._/_/27.08.2012 emisa de PMB - Direcția Patrimoniu care atesta pe de o parte ca "in evidentele cadastrale ale Orașului București din anul 1986 figura imobilul cu adresa ., Sector 1, proprietate particulara, cu teren categoria curți construcții, iar pe de al parte ca același imobil figurează in HG nr.556/1990 "cu construcții de 133 mp.”

- Certificat de moștenitor nr.1796 și Încheiere finală B din aceeași data care atesta ca la data eliberării acestor înscrisuri de către Notariatul de Stat Sector 1, respectiv la 27.11.1985 atât terenul cat si construcția - casa de locuit se aflau in proprietate privata nefiind nici expropriate si nici demolare făcând parte din masa succesorală a defunctului lor tata Carutasu S..

Mai mult, instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat nici asupra unui alt aspect invocat ca și motiv de apel in susținerea netemeiniciei hotărârii instanței de fond.

Astfel, au arătat ca, potrivit art.4 din HG nr.556/1990 foștilor proprietari li se permitea se permitea refacerea gospodăriilor pe terenurile deținute anterior în cazul în care acestea erau in continuare libere la data emiterii actului normativ mai sus menționat",

Aceasta prevedere legala a fost interpretata de doctrina si practica constanta a instanțelor de judecata ca fiind temeiul de drept pentru reîntoarcerea terenurilor libere in proprietatea cel care le-au deținut.

Astfel, chiar si in situația in care terenul in litigiu ar fi făcut obiectul unei exproprieri in temeiul Decretului nr.338/1980 sau a altui act normativ anterior emiterii HG nr.556/1990, existenta acestei hotărâri reprezintă temeiul legal pentru redobândirea proprietății asupra terenurilor libere de către vechii proprietari

F. de toate cele de mai sus, recurenții apreciază că atât instanța de fond cât si cea de apel au concluzionat în mod eronat, cu inculcarea legii, ca terenul ar fi fost expropriat. In realitate terenul nu a fost niciodată expropriat și nu ar fi putut di în nici un caz retrocedat potrivit dispozițiilor Legii nr.18/1991.

Se retine de asemenea ca recurenții nu au făcut dovada ca au urmat procedura speciala prevăzuta de Legea 18/1991, având posibilitatea de a se fi pretins persoane îndreptățite potrivit art.8 din aceasta lege. Din înscrisurile pe care le vor depune in recurs rezulta faptul ca recurenții – reclamanți au efectuat si aceste demersuri însa acestea le-au fost respinse in mod definitiv si irevocabil la 17.03.2005, cu motivarea ca cererea lor "nu face obiectul Legii nr.18/1991" terenul aflându-se in proprietate privata.

Fără de toate cele de mai sus, recurenții reclamanți solicita admiterea recursului, desființarea în fot a hotărârii atacata si, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii.

La data de 22.08.2014 intimata C. M. București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală.

În motivarea întâmpinării, intimata – pârâtă a arătat că motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9, respectiv acela că hotărâre a fost dată cu încălcarea sau greșita aplicare a legii este nefondat, în condițiile în care instanța de apel, procedând la o rejudecare pe fond, a constatat în mod temeinic și legal că reclamanții nu au un bun apt a fi protejat în temeiul art.480 cod civil și art.1 din Protocolul nr.1.

Identificarea terenului atribuit în proprietate s-a realizat în baza Raportului de expertiză tehnică, efectuat de ing. N. I., expert tehnic judiciar, privind terenul din București, sector 1, . Sibiului și ., iar punerea În posesie s-a făcut în baza Procesului verbal nr.52, încheiat în data de 29.06.2005 de comisia locală de fond funciar a sectorului 1, titlul de proprietate în cauză fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale, astfel cum s-a reținut și în decizia nr.2434/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivare a acțiunii, reclamanții au susținut că sunt proprietarii terenului revendicat, în baza sentinței civilă nr._/06.11.2006.

Potrivit sentinței civilă anterior menționată, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, instanța a admis cererea reclamanților C. S. și C. S., în sensul că aceasta ține loc de act autentic de vânzare cumpărare între reclamanta C. S. și autorul reclamanților C. S., în calitate de cumpărători și numita N. S., în calitate de vânzător, având ca obiect imobilul situat în București, ., sector 1.

În ceea ce privește hotărârea instanței menționată anterior, învederează faptul că aceasta nu este o hotărâre constitutivă de drepturi, ci una prin care instanța a constatat înstrăinarea imobilului în cauză, luând în considerare atât voința părților, cât și condițiile de formă impuse de legislația de la momentul încheierii convenției, respectiv anul 1957, anume forma autentică.

De asemenea, prin Sentința civilă nr.3807/20.11.1990, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosar nr.4990/1990, instanța a constatat că reclamanta C. S. este constructor de bună credință al imobilului construit pe terenul cumpărat în baza unei chitanțe sub semnătură privată, însă imobilul în cauză este în prezent demolat.

Mai mult, acesta este evidențiat în anexa la Decretul nr.338 din 01.11.1980, prin care au fost expropriate și trecute în proprietatea statului terenurile și construcțiile identificate în anexe, în vederea realizării obiectivelor de investiții de pe platforma industrială Băneasa.

Astfel, sub aspectul dreptului de proprietate al apelanților-reclamanți, chiar dacă aceștia au obținut o hotărâre judecătorească care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, aceasta a avut loc în anul 2006, deci ulterior emiterii titlului de proprietate a cărui nulitate s-a solicitat.

Așa cum corect s-a reținut, acțiunea în revendicare implică, pe lângă compararea titlurilor de proprietate și examinarea posesiei, aspect pe care recurenții-reclamanți nu l-au dovedit.

Potrivit adresei nr._/2002, C. S. și S. au figurat în evidențele fiscale între anii 1952-1985 cu imobilul situat în .. Dacă terenul aferent construcției nu ar fi fost expropriat, așa cum susțin apelanții, ar fi fost înregistrat la rolul fiscal și aceștia ar fi achitat impozit. Or, nici aspect nu a fost probat.

Prin urmare, apreciază că în mod temeinic și legal instanța de fond a respins acțiune a formulată, reținând faptul că titlul de proprietate a cărui nulitate s-a solicitat a fost emis cu respectarea prevederilor legii nr.18/1991, republicată.

De asemenea, instanța de apel a analizat cauza și prin raportare la dispozițiile art.4 din HG nr.556/1990, reținând însă, în mod corect, în condițiile în care reclamanții nu au probat faptul contrar, că reclamanții nu au urmat procedura prevăzută de legile speciale de reparație.

Chiar dacă recurenții-reclamanți afirmă că au efectuat aceste demersuri și că cererea lor le-a fost respinsă în mod definitiv și irevocabil în anul 2005, menționând că vor depune dovada acestora în faza recursului, deși le revenea această sarcină încă din momentul formulării cererii de chemare în judecată, solicită să se observe că recurenții-reclamanți omit să precizeze dacă au formulat contestație în condițiile art.51-53 din Legea nr._, singura cale legală prin care aceștia își puteau valorifica vreun eventual drept asupra imobilului.

Prin decizia nr.33/9.06.2008 pronunțată în recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că dreptul la un tribunal consacrat de art.6 din CEDO nu este un drept absolut, Curtea Europeană a Drepturilor Omului considerând că acest drept este compatibil cu limitări implicite, statele dispunând în această materie de o anumită marjă de apreciere.

Întrucât acțiunea în revendicare a fost introdusă după ce au fost adoptate acte normative speciale de reparație, toate deciziile care se iau în cadrul acestei proceduri, inclusiv refuzul persoanei notificate de a emite decizia de soluționare a notificării, dar și hotărâre a Comisiei județene de fond funciar sunt supuse controlului judecătoresc, fiind evident că persoana îndreptățită are asigurat în mod deplin accesul la justiție.

În speță, reclamanții au beneficiat de acces deplin la justiție, iar starea de pasivitate a acestora nu le poate deschide dreptul la o acțiune în revendicare.

Convenția Europeană aduce protecție doar asupra bunurilor actuale, deja dobândite, și, în consecință, nu garantează dreptul de a le dobândi printr-un mod sau altul. Speranța dobândirii unui bun, respectiv dreptul la restituirea unor imobile preluate înainte de ratificarea Convenției de către România, nu constituie un "bun actual" în sensul Convenției Europene și nu poate fi protejat prin prisma convenției (cazurile E., C., L. contra Statului Român).

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, Legea nr.18/1991, republicată.

La data de 04.09.2014 intimata – pârâtă . SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de recurenții – reclamanți M. C. și C. S. cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimata – pârâtă arată că recursul formulat de recurenții reclamanți este nefondat pentru următoarele considerente.

1.Apelul este o cale ordinară de atac, devolutivă în sensul că readuce în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept dezbătute la fond, provocând astfel o nouă judecată asupra fondului.

Prin urmare, instanța de apel verifică, atât legalitatea sentinței, cât și temeinicia acesteia.

Potrivit art.295 Cod procedură civilă, efectul devolutiv al apelului este limitat prin regula tantum devolutum quantum apelantum, ceea ce înseamnă că, expresie a principiului disponibilității, instanța de apel va proceda la o nouă judecată asupra fondului numai în limitele criticii formulate de apelant.

În condițiile în care hotărârea instanței de fond este criticată sub toate aspectele, devoluțiunea este totală în sensul că instanța control judiciar poate verifica în tot atât legalitatea, cât și temeinicia hotărârii apelate, dând probelor administrate o nouă interpretare.

Din lecturarea motivelor de apel invocate de C. și C. rezultă fără dubiu că aceștia au înțeles să critice hotărârea instanței de fond cu privire la soluția dată în raport de fiecare capăt de cerere și prin urmare, instanța de apel era în drept să realizeze o devoluțiune completă a fondului prin pronunțarea unei hotărâri în raport de interpretarea tuturor probelor administrate.

În aceste condiții, în mod temeinic și legal instanța de apel, ca și instanța de fond, a reținut că cererea în revendicare este nefondată întrucât reclamanții nu dețin un titlu de proprietate, dreptul autorilor lor fiind pierdut prin exproprierea realizată prin Decretul Consiliului de Stat RSR nr._. Prin urmare, terenul a ieșit din proprietatea autorilor reclamanților și pe cale de consecință aceștia nu mai pot pretinde că au calitatea de proprietari la data emiterii titlului de proprietate nr.1_/23.06.2005 în temeiul Legii nr.18/1991.

În mod legal și temeinic, instanța de apel a reținut că pretențiile reclamanților puteau fi valorificate numai cu respectarea procedurii speciale reglementate de Legea nr.18/1991. În recursul motivat, recurenții susțin că au urmat procedura specială însă nu au produs nicio dovadă în acest sens ori cu privire la contestarea soluției potrivit art.51-53 din Legea nr.18/1991, contestație care era singura cale prin care aceștia își puteau valorificau vreun eventual drept asupra terenului.

Recurenții reclamanți nu dețin un "bun actual" întrucât speranța dobândirii unui bun, a unui imobil preluat înainte de ratificarea Convenției, nu constituie un «bun actual» în sensul Convenției Europene (E., C., L. contra României). Pe cale de consecință, Convenția Europeană nu le garantează dreptul de a dobândi imobilul într-un mod sau altul.

Titlul deținut de Q. este opozabil recurenților, fiind și mai caracterizat.

(i) Astfel, întrucât la data pronunțării sentinței nr.16.440/2006 terenul era intabulat pe numele Q., dreptul de proprietate al Q. era opozabil reclamanților Caruțasu fiind întabulat încă din 2005.

Titlurile intimaților T., B. si Q. au fost transcrise în CF, fapt ce asigura potrivit Legii nr.7/1996 opozabilitatea deplina a titlului lor fata de titlul deținut de reclamanți, netranscris. În acest sens, precizează ca fiind intabulat in CF sub nr._ si identificat cu numărul cadastral_ si pentru care Biroul de Carte Funciara Sector I București a emis Încheierea nr._/27.07.2005, dreptul de proprietate al intimatelor B. si Q. era si este opozabil potrivit art.251 si 301 din Legea nr.7/1997. Întâietatea și prin aceasta prefezabilitatea titlurilor înscrise in C.F. are in vedere prioritatea

titlului proprietarului transcris si a principiului qui prior tempore potio jure, adică stabilirea rangului înscrierii in funcție de data înscrierii in C.F.

Mai mult chiar, potrivit probatoriilor administrate la data cumpărării de către Q. a terenului respectiv - 0l.09.2005 - B. deținea terenul în posesie așa cum și intimata T. a fost pusă în posesie de PMB. Mai mult chiar, la data respectivă, reclamanții recurenți nu aveau un titlu de proprietate și nu aveau intabulat dreptul în cartea funciară, acest aspect de fapt reieșind din expertiza topografica efectuată de expertul F. L. în dosarul Judecătoriei Sector 1 în care instanța a constatat ulterior prin sentința civilă nr._/06.11.2006 că a intervenit vânzarea terenului între C. și N.., «terenul ce face obiectul promisiunii de vânzare cumpărare este ocupat si împrejmuit cu gard de plasă de către Q.. »

(ii). Q. au dobândit imobilul determinat printr-un acte cu titlu oneros, respectiv prin contracte de vânzare cumpărare în care valoarea terenului a fost in mod corect stabilita si achitată de fiecare cumpărător. Astfel, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.1463/01.09.2005, Q. a plătit drept preț al vânzării terenului in suprafața de 2360,66 mp, suma de 1.100.000 EUR, reprezentând 3.855.550 lei. Aceasta înseamnă că pentru suprafața de teren revendicată de 302 mp, Q. a plătit drept preț suma de 493.379 lei.

(iii). Lipsa de diligenta a recurenților reclamanți În protejarea drepturilor lor constituie un motiv de acordare a prefezabilității posesorului proprietar diligent în protejarea legala a drepturilor sale. Astfel, deși recurenții Carutasu susțin ca sunt proprietari, in condițiile în care după 1990 nu a existat niciun impediment real al valorificării si proteguirii dreptului real de proprietate asupra imobilului revendicat, aceștia nu au dat dovada de diligenta neîntreprinzând absolut niciun demers care sa le asigure opozabilitatea dreptului lor: in acest sens, nu au notificat pe pârâți, după cum nu au introdus acțiune de revendicare in raport cu statul si nici cu primul dobânditor după cum in egala măsura nu au înțeles sa-și intabuleze/noteze dreptul ori litigiul existent in CF. In aceste condiții, in care lipsa de diligenta si reaua credința a reclamanților este vădita și în care la data perfectării vânzării de către T. către B. si Q. nu erau cunoscute existenta unor pretenții a altui proprietar asupra terenului, in mod evident titlul proprietarului diligent Q. este mai caracterizat si are întâietate față de titlul reclamanților nediligenți.

(iv) Buna credința a intimatei Q. era prezumată potrivit art.1899 alin.2 C.civ, ceea ce înseamnă ca simplul fapt al dobândirii imobilului printr-un contract translativ de proprietate cu titlu oneros este suficient pentru ca respectiva prezumție sa opereze. Prezumția de buna credința consacrata in chiar cuprinsul art.31 alin.2 din Legea nr.7/1996, răstoarnă sarcina probei astfel încât, reclamanții trebuind sa răstoarne cu probe certe, prezumția de buna credința instituita de legiuitor.

(v) Securitatea circuitului civil implica prefezabilitatea titlului deținut de Q. întrucât acesta a fost emis cu respectarea legii în vigoare la data perfectării actelor si pe fondul lipsei de diligenta a reclamanților. În acest sens, precizează că deși în 2006 s-au adresat Judecătoriei Sector 1 în vederea pronunțării unei hotărâri care sa țină loc de act de vânzare, reclamanții nu au notat litigiul in CF, tocmai pentru ca proprietarii terenului sa nu ia cunoștință despre respectivul litigiu.

În aceste condiții, a veni și modifica astăzi titlurile deținute de intimați după ce imobilul a trecut succesiv prin mâinile mai multor proprietari sub tăcerea deplină a reclamanților ar conduce automat la afectarea credibilității circuitului civil si implicit a autorităților ce conlucrează in realizarea securizării efective a acestuia.

În raport de toate acestea toate condițiile de fapt si de drept validează titlul de proprietate deținut de Q., realizându-se pe aceasta cale o înlăturare legală a aplicabilității principiului nemo plus iuris ad alium transfere potest quam ipse habet invocat de reclamanți ca temei al prefezabilității titlului său.

IV. În drept, au fost invocate dispozițiile art.308 alin.2 Cod procedură civilă și ale Legii nr.18/1991.

Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din economia dispozițiilor legale care reglementează această cale de atac extraordinară și nedevolutivă, instanța constată că recursul permite reformarea hotărârilor definitive, exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art 304 pct 1-9 cod procedură civilă, legiuitorul sancționând cu nulitatea recursul, a cărui motivare nu se încadrează în nici unul din motivele de modificare sau de casare reglementate de lege.

Recurenții și-au întemeiat calea de atac declarată pe prevederile art 304 pct 9 cod procedură civilă. Făcând aplicarea în speță a aspectelor teoretice anterior expuse, Curtea va examina criticile formulate din perspectiva motivelor de reformare punctual precizat

În ceea ce privește acest motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă, Curtea pornește în analiza sa de la dispozițiile procesuale invocate, reținând că acest motiv de recurs conține două ipoteze și anume situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal precum și ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege( de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile. Deși textul art 304 pct 9 cod procedură civilă face referire doar la normele legale, s-a statuat, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, faptul că intră sub incidența acestui motiv de reformare și situația în care soluția recurată a fost pronunțată cu nesocotirea unor principii juridice sau alte reguli de drept, create pe cale jurisprudențială sau doctrinară, care împreună conturează regimul juridic al instituției sau categoriei juridice respective.

Examinând cererea de recurs a reclamantei pârâte, Curtea constată că, întemeindu-se pe prevederile procedurale anterior menționate, s-au criticat, în esență, două aspecte relative la depășirea limitelor cererii de apel, precum și la modalitatea de trecere a terenului în proprietatea statului.

În privința primului aspect, ce a format obiect de critică, Curtea, examinând decizia recurată, atât sub aspectul considerentelor cât și al dispozitivului, prin raportare și la motivele de critică din cererea de apel, Curtea îl apreciază ca nefondat, având în vedere că instanța de apel s-a pronunțat asupra criticilor cu care a fost investită, legate de modalitatea de preluare a terenului în proprietatea statului, reținând că terenul în litigiu a fost etatizat în temeiul decretului 388/1980, element care nu a fost de natură să conducă la o altă soluție în cauză, astfel că a respins calea de atac și a menținut soluția primei instanței. Judecătoria a reținut că terenul a fost trecut în proprietatea statului, raportându-se la dispozițiile HG 556/1990. Întrucât chestiunea modalității de trecere a terenului în patrimoniul statului a fost invocată în cadrul criticilor formulate prin cererea de apel, Curtea apreciază că tribunalul a respectat limitele devoluțiunii în calea de atac, examinând și pronunțându-se asupra aspectelor deduse judecății. Nu se poate susține existența unei situații paradoxale, create de instanța de apel, deoarece, această, soluționând motivele de critică, cu care a fost investită, a schimbat parțial motivarea primei instanței, dar a păstrat însă soluția, ipoteză în care apelul își manifestă caracterul său de cale de atac reformatoarea în ceea ce privește considerentele hotărârii.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de critică, prin care recurenții susțin că în mod greșit s-a reținut, în primul rând, faptul că terenul ar fi fost preluat de către stat și, în al doilea rând, faptul că exproprierea s-ar fi realizat în temeiul decretului 388/1980, Curtea apreciază că această chestiune a fost tranșată cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr 2434/22 04 2010 a instanței supreme, prin care se reține că terenul a fost expropriat în baza decretelor 196/1981 și 326/1998, arătându-se totodată că prin hotărârea prin care s-a perfectat vânzarea cumpărarea constată în anul 1957 prin acea chitanță sub semnătură privată, nu s-a constat că, la data pronunțării sentinței, terenul nu se mai afla în proprietatea promitentului vânzător. Înalta Curte a respins, prin decizia anterior menționată recursul formulat împotriva deciziei civile nr 319/2009 a Curții de Apel București, prin care s-a reținut că terenul, obiect al titlului de proprietate, a cărui anulare se cere în prezenta acțiune, este posibil să aibă amplasamentul schimbat dar acest lucru nu are relevanță față de dispozițiile art III alin 1 lit a din legea 169/1997, în forma în vigoare la data emiterii titlului, care prevedeau posibilitatea anulării titlului de proprietate numai dacă persoana beneficiară nu era îndreptățită la reconstituire, neconstituind motiv de nulitate reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament al terenului. În privința primei chestiuni, se reține, în decizia din apel, anterior menționată și confirmată de instanța de recurs, faptul că titlul de proprietate, a cărui nulitate s-a cerut a se constata atât în dosarul civil nr_/3/2006, cât și în prezenta cauză, a fost emis în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile ( sentința civilă nr 412/1996 a Judecătoriei Sectorului 1 București), prin care s-a statuat asupra îndreptățirii pârâtei la reconstituire în temeiul legii 18/1991.

Acțiunea ce a format obiectul dosarului_/3/2006 a fost promovată de succesorii lui Nucoreanu S.( promitentul vânzător din chitanța sub semnătură privată, încheiată în anul 1957) și a avut drept capete de cerere constatarea nulității titlului de proprietate emis în temeiul legilor fondului funciar în favoarea lui T. R. M.( întemeiată pe dispozițiile art III alin 1 lit a din legea 169/1997, ca și în prezenta cauză) precum și a contractelor de vânzare cumpărare subsecvente, în urma cărora terenul a ajuns în posesia ultimului proprietar pârâtul, din prezentul dosar, . SRL și revendicarea terenului în litigiu.

Acțiunea din prezentul dosar, ale căreia capete de cerere se regăsesc printre cele formulate prin acțiunea, la care s-a făcut referire în cele ce preced, este formulată de succesorii promitenților cumpărători C. S. și S.( autorii reclamanților din prezenta cauză). Prin sentința civilă nr_/2006 a Judecătoriei Sectorului 1 s-a pronunțat o hotărâre de perfectare a promisiunii de vânzare cumpărare încheiate în anul 1957.

Concluzionând, Curtea constată că aspectele referitoare la preluarea terenului de către stat, precum și la modalitatea și temeiul juridic al preluării au fost deja elucidate și tranșate în mod irevocabil prin hotărârile pronunțate în dosarul_/3/2006, urmând ca cele reținute să se impun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, astfel că orice analiză a mijloacelor de probă, respectiv a susținerilor în drept( art 4 din HG 556/1990) de care se prevalează reclamanții prin cererea de recurs apare ca lipsită de utilitate.

Din moment ce terenul a fost preluat de către stat în perioada regimului comunist, redobândirea proprietății era posibilă numai în limitele legilor speciale de reparație și, evident, numai dacă se urma procedura reglementată de aceste acte normative. Reclamanții susține că ar fi urmat procedura prevăzută de legea 18/1991, dar nu fac o astfel de dovadă și chiar și în ipoteza în care s-ar fi prevalat de dispozițiile acestei legi și ar fi obținut o soluție nefavorabilă, aveau posibilitatea să o conteste în instanță, soluția irevocabilă a organului judiciar, intrând în puterea lucru judecat.

Prin urmare, indiferent de modul de preluare a terenului în proprietatea statului, în mod corect instanța de apel a arătat că, în vederea retrocedării, reclamanții trebuiau să urmeze procedura legilor speciale de reparație, reținând din punct de vedere al situației de fapt și aspectul că aceștia nu au urmat formele procedurale reglementate de legea 18/1991, Curtea evidențiind și faptul că nici nu au făcut dovezi suplimentare, în acest sens, în faza procesuală a recursului.

Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art 312 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va lua act că recurenții reclamanți nu au solicitat cheltuieli de judecată.

În temeiul dispozițiilor art 274 cod procedură civilă, va obliga recurenții să plătească intimatei pârâtei . SRL suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea prevederilor art 274 alin 3 cod procedură civilă.

Pe cale de consecință, în temeiul prevederilor anterior menționate și față de soluția ce se va pronunța, trebuie recunoscut dreptul intimatei la recuperarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum total solicitat de 1200 lei.

În ceea ce privește evaluarea acestui onorariu avocațial din perspectiva prevederilor art 274 alin 3 cod procedură, care conferă instanței posibilitatea reducerii, respectiv majorării onorariului de avocat, în raport de anumite criterii: valoarea litigiului și munca depusă de avocat, Curtea apreciază că sunt incidente aceste dispoziții procedurale, impunându-se cenzurarea cuantumului onorariului de avocat din această perspectivă. Deși textul de lege face referire expres doar la două aspecte: valoarea litigiului și munca prestată de avocat, Curtea reține că această enumerare nu poate fi calificată drept limitativă, ci exemplificativă, deoarece scopul acestei norme juridice este aceea de a conferi organului judiciar un drept de apreciere a prestației a apărătorului, reflectată în onorariul de avocat, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante și particulare fiecărei spețe în parte, atunci când este cazul, pentru a se ajunge la o concluzie cât mai obiectivă și fidelă realității.

În acest sens, relevante sunt și alte criterii de apreciere, cum ar fi volumul de muncă al avocatului, gradul de dificultate și complexitate al cauzei, durata procedurii, diligențele depuse de avocat personal în vedere administrării probatoriului, prezența acestui la termenele de judecată acordate de instanță. Făcând aplicarea acestor criterii în cauza de față, Curtea constată că în faza procesuală a judecății în primă instanță s-au acordat doar 2 termen de judecată, în condițiile în care la primul termen s-a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, care a determinat amânarea cauzei. În egală măsură trebuie avut în vedere faptul că intimata a formulat întâmpinare, prin care sunt reluate, în principiu, apărările deja formulate în fazele procesuale anterioare, precum și faptul că, prin raportare la situația de fapt și de drept din cauză, litigiul nu prezintă un grad de dificultate sporit, Curtea apreciază, raportându-se la toate criteriile anterior menționate, că suma de 1200 lei este prea mare față de prestația avocatului, motiv pentru care se impune reducerea onorariului, în temeiul dispozițiilor art 274 alin 3 cod procedură civilă.

Față de toate aceste considerente, reținând și faptul că onorariul de avocat trebuie să se supună și cerinței rezonabilității, Curtea, dând eficiență tuturor acestor criterii și aspecte, consideră că acordarea unei sume de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente judecății în primă instanță, este de natură să răspundă acestor exigențe și să păstreze un just echilibru între interesul părții care a avansat cheltuielile, de a și le recupera integral sau cel puțin într-o proporție rezonabilă și interesul părții care pierde procesul de a nu fi obligată să suporte cheltuieli de judecată nereale, nenecesare( inutile) și nerezonabile. Așa cum rezultă din analiza criteriilor de stabilire a onorariului de avocat, cele două interese contrarii ajung să fie în echilibru atunci când cerința rezonabilității este respectată din perspectiva ambelor interese aflate în concurs, aceste criterii constituind de fapt numitorul comun, în temeiul căruia trebuie exercitată cenzura asupra cererilor contradictorii ale părților litigante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții – reclamanți M. C. și CARUTASU S., împotriva deciziei civile nr128/06.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. M. BUCUREȘTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, T. R. M. YOLANDA E., B. I. M., B. E. și S.C. Q. ..L.

Ia act că recurenții – reclamanți nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Obligă recurenții – reclamanți să plătească intimatei – pârâte . SRL suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.11.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR I. S. C. G. M. H.

GREFIER,

S. R.

Red.I.S.

Tehnored.C.S.

Ex.2/11.11.2014

T.B.Secția a IV-a Civilă – E.R.

- M.A.B.

Jud.sector 1 București – E.I.

← Reintegrare spaţiu locativ. Decizia nr. 1515/2014. Curtea de...		Legea 10/2001. Decizia nr. 494/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Decizia nr. 856/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Reintegrare spaţiu locativ. Decizia nr. 1515/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 494/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 540/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI