Acţiune în constatare. Decizia nr. 540/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 540/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 18926/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.540R
Ședința publică de la 14 martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. C.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror B. A..
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant R. V. împotriva sentinței civile nr.654/29.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cauza având ca obiect „pretenții – despăgubiri Legea nr.221/2009, acțiune în constatare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-reclamant reprezentat de mandatar R. M., cu procură la fila 160 dosar fond, și intimatul-pârât reprezentat de consilier juridic C. Donicioară, care depune delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Toate părțile, având pe rând cuvântul, invederează că nu au cereri prealabile judecății.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Mandatarul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului conform motivelor depuse în scris la dosar.
Reprezentantul intimatului-pârât solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 24.05.2012, pe rolul acestui Tribunal sub nr._, reclamantul R. V. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței să constate caracterul politic a condamnării bunicului său R. A., în perioada 1950-1951;să constate calitatea de luptător în rezistența anticomunista a bunicului său R. A.; să constatate faptul ca exproprierea a doua hectare de teren menționate în declarații a însemnat, de fapt, o confiscare abuziva de către regimul comunist; solicitând totodată, acordarea sumei de 50 000 euro, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit datorita acestei condamnări cat și activității anticomuniste.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, bunicul său, R. A., decedat la data de 5.12.1993, trecut în registrul Stării Civile cu nr. 66/6.12.1993 conform certificatului de deces nr. 8069/28.01.1998, a suferit 2 condamnări penale, așa cum reiese din cazierul sau și din sentința care se afla în dosarul întocmit de organele de securitate.
Prin sentința civilă nr.654/29.03.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă s-a admis excepția lipsei de interes pe capetele 1 și 2 de cerere și le respinge ca fiind lipsite de interes; s-a admis excepția inadmisibilității capătului 3 de cerere și îl respinge ca inadmisibil; s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect pretenții, cerere formulată de reclamantul R. V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Tribunalul a pus în discuție din oficiu excepția lipsei de interes cu privire la primul capăt de cerere, excepție care a fost admisă pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat instanței să constate caracterul politic al condamnării bunicului său, întemeiată pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 221/2009, motivând că a fost condamnat politic, din înscrisurile depuse la dosar, rezultând condamnarea pentru uneltire contra ordinii sociale prev. și pedepsită de art. 209 pct. 2 Cod penal anterior.
Instanța a reținut că, una din condițiile de exercițiu ale acțiunii civile este reprezentata de cerința ca reclamantul sa justifice un interes atât la momentul formulării cererii, cat și pe durata desfășurării procesului.
Astfel, interesul trebuie privit ca avantajul practic urmărit de reclamant prin recurgerea la acțiune, în sensul ca daca ar rămâne în pasivitate, s-ar expune unui prejudiciu. Mai departe, interesul trebuie sa fie legitim, adică sa nu intre în conflict cu legea; sa fie personal și direct, adică avantajul practic sa îl privească pe reclamant; sa fie născut și actual, adică sa fie de natura a preîntâmpina producerea unui prejudiciu.
În conformitate cu art. 1 alin.2 lit.a Legea nr. 221/2009, condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 209 codul penal din 1936 constituie de drept condamnări cu caracter politic.
Reclamantul invocă art.4 din Legea nr. 221/2009, însă, aceste dispoziții statuează că persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin.2 pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor.
Prin urmare, cum condamnarea pentru fapta săvârșită de autorul reclamantului, respectiv art. 209 Cod penal este prevăzută de lege ca fiind de drept condamnare politică, în baza art. 1 alin.2 lit. a și art. 4 Legea nr. 221/2009, interesul reclamantului pentru constatarea acestei împrejurări nu este actual, astfel încât, Tribunalul va admite excepția lipsei de interes și va respinge acest capăt de cerere pentru lipsă de interes.
De asemenea, aceeași soluție se impune și în ceea ce privește capătul doi al cererii, vizând calitatea de luptător în rezistența anticomunistă a aceluiași autor al reclamantului, aceasta derivând din primul capăt al cererii, și fiind o consecință a condamnării al cărei caracter politic deriva ex lege.
În ceea ce privește capătul trei al cererii formulata de reclamant, respectiv, constatarea faptului ca exproprierea a doua hectare de teren menționate în declarații a însemnat, de fapt, o confiscare abuziva de către regimul comunist, Tribunalul va admite excepția inadmisibilității.
Pe de o parte, au fost avute în vedere dispozițiile art. 111 C. proc. civ., apreciind acțiunea ca inadmisibilă, câtă vreme reclamantul are la dispoziție o acțiune în realizare. Pe de altă parte, inadmisibilitatea rezultă și din dispozițiile Legii nr. 221/2009 care constată de drept sau prevăd posibilitatea constatării doar a caracterului politic al condamnărilor sau măsurilor administrative și respectiv pretențiile întemeiate pe prevederile art. 5 din lege.
Ori, așa cum rezultă din declarațiile autorului reclamantului aflate la filele 25 și 28 dosar precum și a înscrisurilor depuse în acest sens, terenurile au fost preluate de stat cu ocazia cooperativizării, situație care nu este avută în vedere de legea nr. 221/2009.
În ceea ce privește fondul cererii în pretenții, aceasta a fost respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente:
Așa cum a constatat Curtea Constituțională, legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea, reabilitarea celor condamnați din motive politice, acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
Reglementările adoptate au ținut seama de rezoluțiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr.1.096 (1996) intitulată "Măsurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste" și nr.1.481 (2006) intitulată „necesitatea condamnării internaționale a crimelor comise de regimul comunist”.
Potrivit acestor acte cu caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei, având în vedere încălcarea drepturilor omului de către regimul comunist, s-a constatat necesar ca persoanele nevinovate, persecutate pentru fapte care ar fi considerate legale într-o societate democratică să fie reabilitate, să le fie restituite proprietățile confiscate sau să primească compensații, dacă acest lucru nu mai este posibil și, atât timp cât victimele regimului comunist sau familiile lor mai sunt în viață, să poată primi compensații pentru daunele morale suferite.
În materia restituirilor au fost adoptate mai multe acte normative privind retrocedarea bunurilor imobile confiscate sau naționalizate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Curtea Constituțională constatând că statul a creat cadrul legislativ care să garanteze realizarea dreptului la restituire, indiferent dacă este vorba despre o restituire în natură sau despre acordarea unei despăgubiri în caz de imposibilitate a restituirii în natură.
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, Curtea Constituțională a constatat că există o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice.
Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din Legea fundamentală.
Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. 11 din Legea nr. 221/2009, introduse prin art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010, fac trimitere în mod expres la prevederile alin. 1 din același articol, Curtea constată că trimiterile la lit. a din alin. 1 al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituțional.
Curtea a avut de asemenea în vedere faptul în situația excepției de neconstituționalitate a unor prevederi din lege, decizie definitivă a Curții Constituționale produce efecte juridice cât privește aplicarea normei juridice.
În cazul în care se decide că prevederea legală în cauză este neconstituțională cum este și cazul de față, ea nu mai poate fi aplicată, procesul judecându-se la instanțele judecătorești cu luarea în considerare a acestei noi realități juridice.
Ca atare, decizia Curții Constituționale, paralizează efectele juridice ale normei juridice contestate și constatată ca nefiind conformă prevederilor Constituției.
Împotriva sentinței civile nr.654/29.03.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă a declarat recurs reclamantul R. V..
În motivarea recursului, recurentul reclamant critică sentința pentru următoarele motive:
În ce privește capătul trei din cerere, privind pretenții pentru daunele morale, materiale și pecuniare, întemeiate pe prevederile art.5 din Legea nr.221/2009, instanța a admis excepția inadmisibilității
În primul rând instanța a constatat greșit faptul că cele 2 ha de teren, au fost preluate de stat cu ocazia cooperativizării care, dacă așa ar fi stat lucrurile, se putea retroceda în baza Legii nr.18/1990. Cele 2 ha de teren au fost confiscate cu mult timp înainte de colectivizare, atunci când R. A. a fost pus sub urmărire securității și învinuit că face parte din clasa chiaburilor .
Ulterior, el urma să fie anchetat, arestat și condamnat pentru faptele specificate în dosar.
Colectivizarea s-a încheiat în anul 1962, după cca 14 ani de la confiscarea terenului. Atunci, i-au fost luate cu forța și celelalte bunuri care le mai deținea, fără să-i mai fie restituite sau să primească despăgubiri; este vorba de cei 2 cai, căruța și alte utilaje care se aflau în gospodărie.
În plus, cu ocazia condamnării a fost obligat la plata sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată (o sumă fără importanță pentru acea vreme), Astfel familia lui cu 8 copii au ajuns în pragul sărăciei.
În decizia instanței este menționat că acțiunea sa nu a fost formulată pe baza prevederilor Decretului lege 112/1990 ci a fost formulată pe baza art.5 alin.1, lit.a din legea nr.221.
De aceea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului precizează ca necesar a se face în așa fel să nu se creeze noi nedreptăți.
De aceea a insistat a se lua o decizie bazată pe dreptate deoarece el nu a urmărit o compensare în bani pentru suferința bunicului său, ci o despăgubire menită a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegal a încălcării drepturilor omului comisă în perioada comunistă, și nu ar dori să se repete și în prezent.
Dacă textul art.5 lit.a din Legea nr.221/2009 este prea vag și nu are precizia și claritatea normei juridice, instanța a considerat că are capacitatea necesară de a decide clar în cazul situației de față, în litera dreptății și oralității.
Aceasta a considerat că instanțele care au acordat despăgubiri mai multor persoane (de până la 600.000) care erau în aceeași situație au comis cu adevărat o reparație morală pentru aceste victime și nu au făcut-o din exces de zel .
Au decis exact după dreptate, cuvânt menționat în zeci de locuri din toate actele normative.
Totodată a considerat că s-a creat un precedent, dar și o linie corectă și normală, după care cât decât o pot ghida instanțele care judecă situații asemănătoare, în luarea deciziilor.
De aceea, aplicarea diferită a legislației în luarea deciziilor ale instanțelor de judecată poate conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Faptul că unele persoane au beneficiat și au primit despăgubiri în baza legii nr.221/2009 iar alte persoane aflate în situații asemănătoare, sau mai grave nu mai pot avea aceleași drepturi a considerat-o discriminare și o încălcare a drepturilor omului. Astfel se poate înțelege că legea nr.221/2009 a fost „inventată”, doar pentru unele persoane, care au reușit să beneficieze de toate drepturile și imediat au închis bariera.
Pentru aceste considerente aceasta a solicitat instanței să admită acest recurs, să se ia în considerare realitatea acestui caz, iar decizia care va fi luată să fie dreaptă, echitabilă și rezonabilă, egală cu drepturile câștigate de alte persoane în baza legii nr.221/2009, și a se acorda despăgubiri morale și materiale la aprecierea instanței.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea a constatat următoarele:
Relativ la cel de-al treilea capat de cerere, prin care reclamantul a solicitat o constatare de fapt a exproprierii și confiscării abuzive a două hectare de teren în mod legal prima instanță a respins-o ca inadmisibilă în temeiul art 111 c pr civ întrucât constatarea unei situații de fapt este inadmisibilă câtă vreme reclamantul are la îndemână o cerere pentru realizarea dreptului.
În fine cererea prin care reclamantul solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea bunicului său în mod corect a fost respinsă față de considerentele ce urmează.
Prin Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, dispoz. art.5 alin.1 din legea nr.221/2009 care stabileau un drept la despagubiri pentru persoanele condamnate si mostenitorii acestora, si pe care reclamantul si-a intemeiat cererea de chemare in judecata, au fost declarate neconstitutionale, astfel ca instanta trebuie sa aiba in vedere art. 31 alin. 1 din Legea 47/1992 si dispozitiile art. 147 din Constitutie potrivit carora, decizia prin care o norma de drept a fost declarata neconstitutionala isi inceteaza efectele dupa 45 zile de la publicarea deciziei in Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozitiile sunt suspendate de drept. La data solutionarii cererii de fata termenul de 45 zile prevazut de textul constitutional a expirat, astfel ca cererea este lipsita de temei juridic.
In conditiile stabilite de art. 31 alin.1 si 3 din Legea 47/1992 si art.147 alin.4 din Constitutie, decizia care a declarat neconstitutionala o dispozitie legala este definitiva si obligatorie, efectele sale se rasfrang si in alte cauze, nu numai in cauza in care a fost invocata exceptia. Decizia este general obligatorie, opozabila erga omnes, inclusiv pentru instantele judecatoresti si are putere numai pentru viitor, ceea ce inseamna ca, dupa publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate in curs de solutionare sau care se vor solutiona in viitor.
Caracterul obligatoriu opozabil tuturor al deciziilor Curtii Constitutionale, prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante, implica antrenarea raspunderii juridice in cazul nerespectarii acestor decizii, raspundere similara cu aceea a nerespectarii unei legi adoptate de catre Parlament sau a unei ordonante emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al dispozitiilor art.1 alin.(3) din Constitutie, potrivit cu care Romania este stat de drept. Concluzia care se impune este aceea ca dispozitia din lege declarata neconstitutionala nu se mai poate aplica, instanta investita cu solutionarea unei actiuni careia i se aplica norma declarata neconstitutionala avand obligatia sa nu aplice in acea cauza dispozitiile legale a caror neconstitutionalitate a fost constatata prin decizia Curtii Constitutionale.
De altfel prin Decizia in interesul legii nr.12/19.09.2011 pronuntata de ICCJ, s-a statuat ca declararea neconstitutionalitatii dispozitiilor art.5 alin. (1) lit.a) teza I din Legea nr.221/2009 a avut drept consecinta atat incetarea efectelor juridice ale acestora, cat si imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic in cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial.
Constatand aceasta situatie de fapt, Curtea constată ca actiunea reclamantului nascuta din dispozitiile normei invocate mai sus nu poate fi primita, atata timp cat legiuitorul nu a modificat sau completat dispozitiile art. 5 ce a fost declarat neconstitutional, situatie ce a impus respingerea si a celui de-al patrulea capăt de cerere, ca neintemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant R. V. împotriva sentinței civile nr.654/29.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 martie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. C. A. V. R. P.
GREFIER
G. – M. V.
RED.FC
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
25.03.2014
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 494/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Reintegrare spaţiu locativ. Decizia nr. 427/2014. Curtea de... → |
|---|
