Legea 10/2001. Decizia nr. 250/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 250/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 73806/3/2011
Dosar nr._
(2138/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI P. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.250
Ședința publică de la 18.02.2014
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE: I. S.
JUDECĂTOR: G. C.
JUDECĂTOR: G. S.
GREFIER: S. R.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurenta – reclamantă S. D. – C. și de recurenta – pârâtă A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței civile nr. 845 din data de 24.04.2013, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ P. STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 11.02.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 18.02.2014 hotărând următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub număr_ la Tribunalul București-Secția a V-a Civilă, astfel cum a fost precizată la termenele de judecată din data de 27.09.2012, de 25.10.2012 și din data de 20.02.2013, reclamanta S. D. C. a chemat în judecată pe pârâții A. pentru Valorificarea Activelor Statului-A. și S. R., prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța: să anuleze/modifice în parte Decizia A. nr.258/15.11.2011, ca fiind pronunțată cu încălcarea art.31 raportat la art. 3 lit.b) coroborat cu art.4 alin.2) din Legea nr. 10/2001; să constate dreptul reclamantei la măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, în cuantumul stabilit prin recalcularea activului net din ultimul bilanț contabil (1948) al Fabricii de B. „Germani” G., preluată abuziv de la autoarea reclamantei; să oblige Comisia Centrală de Stabilire despăgubirilor să emită titlul de despăgubiri care încorporează creanța reclamantei asupra Statului, la valoarea ce va fi stabilită prin expertiză( 9.024.681,73 lei).
În motivarea cererii s-a arătat în esență că:
Autorul reclamantei, G. D. A., a formulat în baza legii nr. 10/2001 notificare pentru restituirea în natură a patrimoniului fostei Fabrici de bere E. G. din mun.G., . (fost nr. 34), naționalizat de la mama acestuia, E. G..
În prezent, imobilul este înscris în Cartea funciară deschisă la Oficiul deCadastru și Publcitate Imobiliară G. sub număr_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie 4070/N) și are număr cadastral 3857.
În timpul derulării procedurii administrative de soluționare a notificării prevăzute de Legea 10/2001, notificatorul a decedat, iar reclamanta, în calitatea de moștenitor legal al acestui notificator, a continuat procedura.
A precizat reclamanta că Fabrica de B. E. G. a fost naționalizată în baza legii nr. 119/1948, iar după naționalizare patrimoniul fabricii a fost transferat Întreprinderii de B. Rahova București, care a devenit ulterior ..
. s-a privatizat integral, prin vânzarea de acțiuni, înainte de . Legii nr. 10/2001.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1, art.2 lit.a), art.3 alin.1 lit.b) art.29 și art. 31 alin.3) și alin.4) din Legea nr. 10/2001. Astfel, măsurile reparatorii pentru bunul naționalizat se stabilesc numai prin echivalent, entitatea investită cu soluționarea notificării fiind A. - care a realizat privatizarea.
A. a emis decizia nr.258/15.11.2011, prin care: a propus să se acorde reclamantei măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren în suprafață de 5927 mp ce s-a aflat în patrimoniul societății comerciale integral privatizate .; a declinat competența soluționării notificării în privința construcțiilor demolate către primăria mun.G.; a respins notificarea cu privire la utilaje, considerând că nu s-a făcut dovada în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate; a dispus înaintarea deciziei către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 16 alin.2 din Titlul VII al Legii nr.247/2005.
Această decizie este – în opinia reclamantei - nelegală, fiind emisă cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001, după cum se întemeiază și pe o eroare materială, referitoare la susținerea că reclamanta nu a depus bilanțul contabil. La data de 19 august 2011, reclamanta a înregistrat la A., sub număr_, următoarele acte: fișa CAFIN, bilanț, contul de profit și pierdere al FABRICII DE B. G. din G., astfel cum acestea i-au fost comunicate reclamantei de către Ministerul Finanțelor Publice. Din fișa CAFIN rezultă că E. G., autoarea reclamantei, a deținut 100% capitalul fabricii naționalizate. Cum naționalizarea s-a realizat în anul 1948, bilanțul contabil aferent ultimului exercițiu financiar încheiat înaintea preluării, la care face referire art.31.6.1 din Normele Metodologice de aplicare legii nr. 10/2001, este cel aferent exercițiului financiar al anului 1947 dacă nu există un bilanț ulterior. În speță există, însă, un bilanț ulterior, respectiv cel întocmit chiar la naționalizare, în condițiile normelor speciale cuprinse în art.6 și 10 din legea nr. 119/1948. Acest bilanț reflectă activul net al fabricii naționalizate, astfel cum era chiar la data naționalizării, iar în funcție de acesta se aplică formula de calcul prevăzută de art.31 alin.4 din Legea nr. 10/2001.
Consideră reclamanta că singura atribuție a Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, în cazul notificărilor privind întreprinderi naționalizate, este aceea de a verifica dacă bunul nu se poate restitui în natură și de a emite titlul de despăgubire.
Prin decizia de îndrumare nr. XX/2007 dată de Î.C.C.J., în recursul în interesul legii s-a stabilit că instanțele judecătorești sunt competente să soluționeze pe fond notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar în speță, această soluționare pe fond a notificării înseamnă obținerea titlului de despăgubire ce reprezintă creanța asupra statului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1,2,3,4, 29 și 31 din Legea nr.10/2001 și Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul S. român - Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor a invocat excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului București pentru soluționarea petitului 2 din cererea de chemare în judecată, lipsei calității procesuale pasive cu privire la capătul 1 de cerere, prematuritatea petitului 2 și inadmisibilitatea stabilirii valorii de circulație a terenului.
Prin întâmpinarea depusă de pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului –A. a solicitat respingerea contestației ca nefondată, invocând, în esență, următoarele apărări:
În lipsa înscrisurilor care să reflecte structura acționariatului corespunzătoare capitatului social la data de 31.12.1947 coroborat cu art. 31 din legea nr. 10/2001 și art. 31.2, 31.6.3, 31.6.7, 31.6.18 și 31.6.10. din HG nr. 250/2007, calculul măsurilor reparatorii nu se poate determina, fapt ce a dus la respingerea notificării. Din economia dispozițiilor menționate rezultă că pentru acordarea măsurilor reparatorii, în cazul persoanelor juridice naționalizate se impune dovedirea faptului că patrimoniul societății naționalizate a fost preluat de o societate în a cărei privatizare a fost implicată A., dovada că petentul sau autorul său erau la momentul naționalizării asociați/acționari ai societății naționalizate, prin depunerea structurii acționariatului la momentul naționalizării sau a fișelor CAFIN, iar nu în ultimul rând, dovedirea activului net al societății la momentul naționalizării prin depunerea bilanțului la 31.12.1947. Sarcina probei revine exclusiv celui care afirmă un drept, astfel cum prevede art. 21 din Legea nr. 10/2001.
La termenul de judecată din data de 27.09.2012, a fost respinsă excepția necompetenței materiale și excepția prematurității, invocate în întâmpinarea depusă de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Prin încheierea de ședință din data de 20.12.2012, în ceea ce privește petitul doi având ca obiect obligarea CCSD la emiterea titlului de despăgubiri, tribunalul a constatat competența Curții de Apel București-Secția C. administrativ și a dispus disjungerea acestui capăt de cerere.
Prin sentința civilă nr. 845/24.04.2013, a fost admisă în parte acțiunea astfel formulată și precizată.
S-a dispus modificarea în parte a Deciziei nr. 258/15.11.2011 emisă de pârâta A., în sensul că propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent se referă la imobilul teren în suprafață de 5927 mp ce s-a aflat în patrimoniul . și la construcțiile – clădiri și anexe, identificate la pct. A pozițiile 1-5 în concluziile din raportul de expertiză întocmit de expert I. N. în dosar nr. 2839/2002 al Tribunalului G..
A fost anulat pct.2 al Deciziei nr. 258/15.11.2011 emisă de pârâta A..
A fost respinsă în rest acțiunea.
P. a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Prin notificarea formulată conform prevederilor Legii 10/2001, dl. G. D. A. a solicitat restituirea în natură a imobilului Fabrica de B. G. „Perla Dunării”, situat în mun.G. . (fost nr. 34) jud.G., compus din teren de aproximativ 6000 mp cu fațadă de 85 metri liniari, și construcție din zid masiv acoperită cu tablă, formată din subsol, parter, două părți etaj. Totodată, s-a solicitat restituirea utilajelor aferente imobilului susmenționat, respectiv: în sala de mașini frigorifice - un compresor, una macara pentru ridicat cupele de gheață, un generator și o transmisie cu mai multe saibe; în sala de fierbere - un cuptor, un aparat pentru fermentat, una centrifugă, tevării, roti, una transmisie și roti dințate, un coș de cărămidă, un coș de fier pentru aburi; la sala de mașini - una locomotivă Wlof cu număr 219 de 33 HP și opt atmosfere, două transmisii, una centrifugă, două rezervoare de păcură, una mare depozit și una mică pentru consumație; la puț - un dinam electric, un motor „Deutz” cu nr._ în stare bună de funcționare ; la depozitul de malț - un elevator care urca orzul la moară, două saibe mari de la mașina care pornește fabrica.
Din probele administrate rezultă că Fabrica de B. G. a fost înființată în decembrie 1931, ca societatea în nume colectiv „ Perla Dunării”, în mun.G. .Ulterior, în Monitorul Oficial nr. 113/19.05.1938, a fost publicat actul de lichidare al societății, iar la data de 04.06.1938 a fost depusă cerere de radiere a societății.Societatea și instalațiile acesteia au fost vândute prin licitație publică. În acest context, E. G. a adjudecat societatea susmenționată, iar în anul 1940 a formulat cerere de înmatriculare firmă individuală. Potrivit ordonanței de adjudecare din 22 martie 1937 și a procesului-verbal din 18 iunie 1937, ceea ce s-a adjudecat a fost teren de aproximativ 6000 mp, construcții, materiale ,utilaje.
Potrivit extrasului de carte funciară 4070/N G., nr. cadastral 3857, în anul 2005 a fost intabulat în proprietatea . –Secția G. imobilul în litigiu, imobil având următoarea compunere: teren intravilan de 6144 mp, respectiv 6162 mp din măsurători; C1- clădire producție,. ind depozit . clădire producție . birouri . clădire auxiliară . 6 clădire producție depozit . 7 –depozit material, . –birouri, . baracă metalică, . 10 –baracă metalică, .- baracă metalică, . –depozit materiale, . materiale, . 14 clădire livrare bere, . totalizând 2496 mp.
O identificare a imobilului ce face obiectul notificării domnului G. D. A. a fost realizată în dosar nr. 2839/2002 al Tribunalului G., care a avut ca obiect acțiunea în revendicare imobiliară formulată de notificator împotriva .. Concluziile raportului de expertiză menționat sunt în sensul că imobilul revendicat se află amplasat în mun.G., . (fost nr. 34) jud.G. și corespunde cu amplasamentul precizat în ordonanța de adjudecare nr.72/22.03.1937 .Terenul aferent fabricii de bere, materializat pe schița anexă la raport, are suprafață totală de 5927 mp - 6000 mp, cum este precizat și în ordonanța de adjudecare susmenționată. Pe terenul fabricii de bere erau amplasate, la data expertizei (10 martie 2003) următoarele construcții și anexe: A.clădiri și anexe care au existat și la data preluării de către stat:1 clădire din zid de cărămidă masiv, grosime peste 50 cm, cu destinația fabrică de bere și corespunde cu clădirea precizată în ordonanța de adjudecare din 1937; 1.clădire ( cabină) portar din zidărie cărămidă, care este precizată și în ordonanța de adjudecare din 1937; clădire anexă a fabricii de bere, pereți din cărămidă, precizată și în ordonanța de adjudecare din 1937,cu destinație grajd; 4. clădire anexă din cărămidă menționată și în ordonanța de adjudecare din 193; 5. clădire anexă din cărămidă menționată și în ordonanța de adjudecare din 1937.La pct.3.B din Concluziile raportului de expertiză sunt menționate de către expert clădiri și anexe care se află pe terenul în litigiu și care au fost executate după naționalizare de către stat.
Tribunalul a reținut că, în raport de faptul că imobilul intră în domeniul de aplicare al legii nr. 10/2001, sunt incidente dispozițiile art. 6 din această lege.
Punerea în aplicare a acestor prevederi legale s-a făcut prin art.6 din Norma Metodologică de aplicare unitară a legii nr. 10/2001, din 07.03.2007, în sensul că: incidența legii intervine pentru terenurile situate în intravilan, imobile construcții cu destinația de locuință, dar și imobile construcții cu altă destinație (comercială); bunurile să se fi aflat în imobilul preluat, indiferent de destinația acestuia, iar odată dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, se prezumă că instalațiile și utilajele au aparținut aceluiași proprietar; bunurile respective, preluate odată cu imobilul, să existe fizic în patrimoniul unității deținătoare la data intrării în vigoare a legii, respectiv să nu existe un proces-verbal de casare a acestora încheiat până la data de 14 februarie 2001.
În speță, notificarea privea un bun imobil preluat abuziv și care, la data intrării în vigoare a legii nr.10/200, era deținut de o societate comercială la care statul era acționar, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 21 și art. 29 din Legea nr. 10/200, acest din urmă text stabilind că, pentru imobile evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin.1) și alin.2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate; în cazul în care imobilul a fost înstrăinat, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică ce efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, astfel cum prevede art.29 alin.3 din Legea nr. 10/2001.
Relevante pentru speța de față sunt și dispozițiile art. 31alin.1) și alin.3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, persoanelor arătate la art.3 alin.1 lit.b) - adică persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora abuziv - au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, iar aceste măsuri reparatorii prin echivalent se propun după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizie motivată a A.. A..4 al art. 31 din aceeași lege arată modalitatea de recalculare a valorii acțiunilor.
A mai reținut instanța de fond că sunt relevante pentru cauza dedusă judecăți sunt și dispozițiile art. 32 din Legea nr. 10/2001, conform cărora, în situația imobilelor construcții demolate, notificarea formulată de persoana îndreptățită se soluționează, potrivit art. 10 sau 11, prin dispoziția motivată a primarului unității administrativ-teritoriale în raza căreia s-a aflat imobilul.
Toate aceste prevederi legale trebuie interpretate în acord cu practica instanței supreme, constantă în sensul că urmare modificărilor și completărilor aduse legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, competența privind modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii revine Comisiei Centrale de Stabilire despăgubirilor, care emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri. Evaluarea făcută prin expertiză tehnică în cadrul procedurii contestației întemeiate pe dispozițiile art.26 din Legea nr. 10/2001 este provizorie, și nu leagă Comisia Centrală în procedura stabilită prin art. 16 din Titlul VII al legii nr. 247/2005, finalizată prin emiterea raportului de evaluare ce va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire( decizia nr. 99/2009 a ÎC.C.J –Secția Civilă și de proprietate Intelectuală).Nu se poate reține că refuzul A. și al instanței de judecată învestită cu soluționarea contestației împotriva deciziei A., de a determina valoarea măsurilor reparatorii pentru un imobil preluat abuziv de stat, echivalează cu o încălcare a dreptului de acces la o instanță, în sensul ar.6 din Convenția europeană Drepturilor Omului; împotriva deciziei ce se va emite de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor se poate declanșa controlul judecătoresc, în baza Legii contenciosului administrativ, astfel cum prevede art. 19 din Legea nr. 247/2005, iar în acest mod este întrunită exigența dreptului de acces la un tribunal în sensul art. 6 din Convenție ( decizia 5480/2008 a Î.C.C.J – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală).
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a reținut că sunt nefondate criticile formulate de reclamantă cu privire la faptul că prin decizia contestată nu au fost calculat cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent.
Cât privește soluția dată prin decizia contestată asupra utilajelor, s-a reținut că este corectă, deoarece reclamanta nu a dovedit că aceste utilaje, preluate odată cu imobilul, existau fizic și erau evidențiate în patrimoniul societății comerciale privatizate, la data nașterii dreptului la măsuri reparatorii, respectiv la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În ce privește soluția dată prin aceeași decizie referitor la construcțiile aferente fabricii de bere Germani, tribunalul a apreciat că este nelegală, urmând a fi modificată decizia nr. 258/15.11.2011 sub acest aspect.
Din conținutul raportului de expertiză întocmit de expert I. N. în dosar nr. 2839/2002 al Tribunalului G., care identifică imobilul ce formează obiectul notificării, rezultă că, la data efectuării acesteia - respectiv 10 martie 2003, după formularea notificării - existau pe terenul aparținând fostei fabrici de bere G. din mun.G. o parte din construcțiile care au aparținut fabricii de bere, și care se regăsesc în ordonanța de adjudecare din 1937, în baza căreia a fost dobândită această fabrică de către E. G., autoarea reclamantei. Este vorba despre construcțiile – clădiri și anexe: clădire din zid de cărămidă masiv, grosime peste 50 cm, cu destinația fabrică de bere și corespunde cu clădirea precizată în ordonanța de adjudecare din 1937; clădire (cabină) portar din zidărie cărămidă, care este precizată și în ordonanța de adjudecare din 1937; clădire anexă a fabricii de bere, pereți din cărămidă, precizată și în ordonanța de adjudecare din 1937,cu destinație grajd; clădire anexă din cărămidă menționată și în ordonanța de adjudecare din 193; clădire anexă din cărămidă menționată și în ordonanța de adjudecare din 1937.
Având în vedere că aceste clădiri au făcut parte din patrimoniul fabricii preluate abuziv, și că existau la data intrării în vigoare a legii nr. 10/2001, tribunalul a apreciat că este înlăturată incidența art. 32 din Legea nr. 10/2001, astfel că A. era competentă să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent și cu privire la aceste construcții.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.
Recurenta – reclamantă susține, prin recursul formulat, următoarele critici:
Hotărârea recurată se întemeiază pe motive străine de natura pricinii, pe motivare contradictorie, si este dată cu aplicarea greșită a legii, motive de casare prevăzute de art. 304 pct.7 si 9 Cod de procedură civilă.
Astfel, instanța consideră neîntemeiată cererea de acordare a măsurilor reparatorii in echivalent pentru utilajele preluate de stat, însă nu s-a cerut in mod expres recunoașterea dreptului la măsuri reparatorii separat pentru teren, construcție, utilaje.
In cazul întreprinderilor naționalizate despăgubirile se stabilesc funcție de activul net contabil rezultat din ultimul bilanț contabil, iar nu pentru fiecare bun in parte, astfel încât hotărârea se bazează pe motive străine de natura cererii.
Hotărârea este dată cu aplicarea greșită a art.29 din Legea nr.10/2001 si a Titlului VII din Legea nr.247/2005 la situația de fapt, când, în fapt, incidente în cauză sunt dispozițiile art.31 din Legea nr. 10/2001.
Instanța a reținut în mod corect că, în baza Legii nr. 119/1948,, a fost trecută în patrimoniul Stalului întreprinderea Fabrica de bere G..
Sunt incidente in cauza dispozițiile art. 3 alin.1 Iit. b) coroborate cu art. 4 alin. 2 din Legea nr.10/2001, astfel cum sunt lămurite de normele metodologice de aplicare, recurenta - reclamantă fiind moștenitoarea autoarei sale E. Germani, care a fost unicul asociat al Fabricii de B. E. Germani, astfel cum rezultă si din fișa CAFIN la nalionalizare transmise de Ministerul Finanțelor Publice.
Legea face distinctive, si stabilește două moduri diferite si două proceduri diferite de determinare si evaluare a drepturilor persoanelor îndreptățite, funcție de ceea ce s-a naționalizat: o întreprindere, cu tot patrimoniul său, activ și pasiv, corporal sau necorporal, sau un bun, ori mai multe bunuri imobile și instalații.
Astfel, în situația in care S. a preluat unul sau mai multe imobile si/sau instalații din patrimoniul unei persoane, iar in prezent imobilele se regăsesc in patrimoniul unei întreprinderi integral privatizate, măsurile reparatorii sunt de la entitatea implicată in privatizare, iar evaluarea fiecărui imobil este realizată de Comisia Centrală, potrivit art.29 din Legea nr.10/2001 si Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (in prezent modificată prin Legea nr.165/2013)
Însă, in situația in care S. a preluat prin naționalizare o întreprindere in patrimoniul căreia se aflau si bunuri imobile si/sau instalații -cum este si cazul de față - măsurile reparatorii se propun si se evaluează de către instituția implicată în privatizare, potrivit art. 31 din Legea nr.10/2001 si din normele de aplicare, iar nu de Comisia Centrală, așa cum in mod greșit a considerat instanta
Instanța a considerat că sunt incidente in cauză atât dispozițiile art. 29, cât și dispozițiile art. 31 din Legea nr.10/2001, în privința modului de stabilire a măsurilor reparatorii in cazul întreprinderii naționalizate, nefiind posibil să fie deopotrivă aplicabile, deoarece reglementează două teze diferite, așa cum s-a arătat mai sus. Hotărârea instanței se întemeiază pe motive contradictorii din acest punct de vedere.
Mai arată recurenta reclamantă că instanța a reținut corect faptul că a fost naționalizată o întreprindere, iar nu un imobil, a reținut incidența dispozițiilor art. 31 din Legea nr.10/2001, însă a interpretat greșit aceste dispoziții si a considerat in mod greșit că A. doar propune acordarea de măsuri reparatorii, dar Comisia Centrală stabilește cuantumul lor.
Hotărârea instanței a aplicat greșit dispozițiile art. 29 din Legea nr.10/2001 la situația de fapt si a ignorat dispozițiile art.31 alin. (3) si (4) din Legea nr.10/2001, care arată că A. stabilește valoarea despăgubirilor pe baza valorii activului net din ultimul bilanț contabil al întreprinderii naționalizate, apoi, propune prin decizie acordarea măsurilor reparatorii in echivalent după evaluarea despăgubirilor.
Astfel, in cazul întreprinderilor naționalizate (care au avut in patrimoniul lor si imobile), nu se evaluează fiecare teren, fiecare construcție sau instalație în parte, ci se stabilesc despăgubirile pe baza valorii activului net contabil din ultimul bilanț, iar Comisia Centrală, respectiv, Comisia Națională, nu au nicio competență in evaluarea despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite, aspect care rezultă din dispozițiile art. 31 raportat la art.3 din Legea nr.10/2001, dar și din dispozițiile Legii nr.165/2013, art.22.
A. avea obligația de a soluționa notificarea prin evaluarea activului net contabil al întreprinderii naționalizate conform art.31 din Legea nr.10/2001 si din normele de aplicare si prin emiterea d eciziei motivate care să cuprindă propunerea de acordare a măsurilor reparatorii in echivalent la această valoare.
Cum A. nu a procedat astfel, prin contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei A., instanța avea competența să procedeze la soluționarea pe fond a notificării in întregul său, potrivit Deciziei de îndrumare nr. XX/2007, ceea ce presupune evaluarea contabilă si propunerea de acordare măsuri reparatorii in echivalent la valoarea respectivă, prin hotărârea pronunțată.
P. aceste motive,consideră recurenta că hotărârea instanței de fond este pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
În drept, sunt invocate prevederile art.3041 Cod de procedură civilă, Legea nr.10/2001, art.31, art.26, Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.
Recurenta – pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului (fostă A. pentru Valorificarea Activelor Statului) a criticat sentința primei instanțe sub următoarele aspecte:
1. Instanța a aplicat si interpretat greșit si nelegal dispozițiile Legii nr.10/2001/R.
La emiterea deciziei nr.258/15.11.2011 – prin care s-a soluționat notificarea petentului G. D.-A. - s-au luat in considerare mai multe elemente, respective: imobilul revendicat, teren in suprafață de 5927 m.p. s-a aflat in patrimoniul ..A București, societate privatizată, aflată in portofoliul A.A.A.S.; construcțiile fostei fabrici de bere nu mai există in prezent, fiind demolate; nu s-a făcut dovada existenței utilajelor fostei fabrici de bere, in patrimoniul unei societăți comerciale: a fost dovedită calitatea de proprietar a antecesoarei asupra imobilului in cauză; a fost dovedită calitatea de moștenitor a petentului după autoare; preluarea imobilului s-a făcut in baza Legii nr. 119/1948; nu a fost depus niciun bilanț încheiat la finalul exercițiului financiar al fostei fabrici de bere G., existând negații de la instituțiile competente, in acest sens.
În mod netemeinic si nelegal instant a dispus modificarea punctului 2 al deciziei nr.258/15.11.2011, prin care s-a declinat competența de soluționare a notificării privind construcțiile în favoarea Primăriei G.. De altfel, chiar reclamanta recunoaște, prin adresa transmisă instituției recurente, că aceste construcții sunt demolate in prezent, si că nu au fost demolate de S. R., ci de o societate comercială fără relevanță in cauză, in anul 2002.
In condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, competența de soluționare a notificării privind construcțiile preluate de stat si demolate este reglementată de dispozițiile art.10 si 32 din lege.
Din analiza acestor texte legale reiese că, pentru imobilele demolate, măsurile reparatorii se stabilesc numai in echivalent si competența de soluționare a notificării revine primarului unității administrativ teritoriale in a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul, fără a avea relevanță data la care a fost demolat imobilul preluat abuziv, cum in mod nelegal susține reclamanta.
Art. 10 din Legea nr. 10/2001/R nu face distincția între imobile/construcții demolate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, condiția obligatorie pentru acordarea de despăgubiri de către primarii fiind ca imobilul in cauză să fie preluat in perioada de referință avută in vedere de legiuitor.
Recurenta – pârâtă, făcând referire la prevederile art. 32 din Legea 10/2001, mai arată că în mod corect a dat eficiență probelor administrate in faza administrativă de soluționare a notificării, astfel că Decizia AAAS a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale in materie.
În drept, sunt invocate prevederile art. 304 ind. 1 și art. 304 pct. 9 din C.pr.civ.
Recursuri scutite de taxa de timbru.
Recurenta – reclamantă S. D. C. a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta – pârâtă A. pentru Valorificarea Activelor Statului, prin care a solicitat respingerea acestuia.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, in speță sunt incidente dispozițiile art. 31 din Legea nr.10/2001, si nu cele ale art.32 din textul normativ.
Întreprinderea Fabrica de bere „E. G.” a fost naționalizată în baza Legii nr.119/1948.
Recurenta – reclamantă susține că a depus la dosar fișa CAFIN emisă de MFP, din care rezultă ca E. G. era asociat unic și a depus ultimul bilanț făcut la naționalizare, al întreprinderii naționalizate.
În cauză nu se pune problema restituirii in natură, patrimoniul întreprinderii E. G. fiind inclus, după naționalizare, în patrimoniul întreprinderii B. Rahova, devenită ., privatizată de A..
P. astfel de situații, sunt aplicabile prevederile art. 31 din Legea nr.10/2001.
Prin urmare, in cazul întreprinderilor naționalizate, despăgubirile nu se stabilesc prin evaluarea fiecărui activ imobiliar care s-a aflat în patrimoniu la naționalizare, ci prin formula contabilă arătată explicit in art. 31 (4) din Legea nr.10/2001 si in art.31 din Normele Metodologice de aplicare, aprobate prin HG nr.250/2007.
Astfel, A. avea obligația de a soluționa notificarea prin propunere de acordare măsuri reparatorii în echivalent stabilite prin reevaluarea activului net contabil al întreprinderii naționalizate, conform ultimului bilanț, astfel cum dispune Legea nr.10/2001 art. 31 alin. 1-4 și normele de aplicare îl prin emiterea deciziei motivate care să cuprindă propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent la această valoare. (Legea nr.165/2013 art. 22 arată că aceste dispoziții ale Legii nr.10/2001 rămân in continuare valabile).
Nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 32 din Legea nr.10/2001, invocate de recurenta pârâtă, care se referă la preluarea de către stat, din patrimoniul unei persoane, a unor construcții demolate la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Întreaga motivare a recursului este străină de natura cauzei.
In drept: art. 115 Cod de procedură civilă, art. 31 din Legea nr.10/2001, art. 31 din Normele Metodologice de aplicare Legii nr. 10/2001.
Nu au fost administrate prbe noi în recurs.
Analizând recursurile în raport de actele și lucrările dosarului, de criticle formulate și de limitele stabilite prin art. 304 ind. 1 coroborat cu art. 129 alin. ultim din C.pr.cv., Curtea reține următoarele:
Reținând caracterul neîntemeiat al cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru utilajele preluate de către stat, prima instanță a avut în vedere situația concret de dusă judecății sale, și cadrul legal corespunzăror.
În acest sens, Curtea notează că s-a reținut împrejurarea că autoarea recurentei reclamante era unic actionar al fostei întreprinderi Fabrica de bere G..
O atare situație particulară se impunea a fi analizată prin prisma regulilor instituite prin art. 31 alin. 1 și 3 raportat la art. 18 alin. 1 teza I-a din Legea 10/2001 pentru ipoteza în care imobilele preluate abuziv aparțineau unei persoane juridice la data preluării lor, dar și a excepției (de la aceste reguli) ce a fost instituită prin art. 18 lit. a) teza a II-a din același act normativ, care se referă la o modalitate deosebită de stabilire a măsurilor reparatorii în ipoteza în care persoana juridică a avut asociat unic sau a avut ca asociați persoane fizice ce erau mebri ai aceleași familii.
Astfel, art. 18 lit. a) din Legea 10/2001 prevede că „Măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în următoarele cazuri: a) persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii;”.
Din norma juridică enunțate rezultă cu evidență faptul că legiuitorul a instituit, ca unică modalitate a reparațiilor, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în situațiile în care imobilul preluat abuziv aparținea unei persoane juridice, dar a instituit și o excepție de la această regulă, în sensul în care nu este operantă această modalitate de acordare a reparațiilor în cazurile în care persoana juridică de la care imobilul a fost preluat avea un asociat unic, ori avea asociați care erau membri ai aceleași familii.
Cum situația concretă a autoarei reclamantei recurente se circumscrie situației juridice reglementată cu titlu de excepție prin această normă, fără temei aceasta pretinde ca reparațiile ce îi vor fi acordate să fie calculate în mod similar celor care se acordă persoanelor ce reclamă numai cote părți – corespunzătoare acțiunilor pe care ei sau autorii lor le-au deținut la persoanele juridice proprietare ale imobilelor preluate abuziv de către stat – din valoarea respectivelor imobile.
Prin art. 31 alin. 1 și 3 din Legea 10/2001, legiuitorul a reglementat modalitatea de calcul al măsurilor reparatorii cuvenite persoanelor ale căror drepturi asupra imobilelor preluate nu pot fi materializate într-o cotă parte din imobile determinate, pentru că ele nu au deținut în proprietate bunul/bunurile imobil(e) aflate în patrimoniul persoanei juridice, ci au deținut bunuri mobile prin determinarea legii – în sensul prevederilor art. 472 și 474 C.civ. de la 1864 - reprezentate de acțiunile sociale ai căror titulari erau la data preluării persoanei juridice.
Atâta vreme cât autoarea recurentei era unic asociat al persoanei juridice căreia i-a aparținut imobilul în litigiu, dreptul acesteia la măsurile reparatorii se impune a fi determinat în raport de însăși valoarea imobilului preluat, ținând seama de modalitatea în care este definită sfera de cuprindere a noțiunii de imobil prin art. 6 alin. 1 și 2 din Legea 10/2001, respectiv: terenul, construcțiile, și utilajele și instalațiile care mai existau la data formulării notificării.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că este nefondată critica prin care recurenta susține că hotărârea primei instanțe se bazează pe motive străine de natura pricinii, prin prisma faptului că a analizat disctinct temeinicia cererii de acordare a măsurilor reparatorii corespunzătoare utilajelor preluate de către stat.
În ce privește incidența în cauză a prevederilor art. 29 din Legea 10/2001, Curtea constată că aceasta a fost corect reținută de prima instanță în condițiile în care – pentru considerentele expuse în precedent – măsurile reparatorii cuvenite reclamantei recurente nu pot fi calculate conform prevederilor art. 31 alin. 1 și 3 raportat la art. 18 lit. a) teza I-a, și anume în raport de valoarea recalculată a acțiunilor deținute de autoarea acesteia la Fabrica de B. G..
Fiind în situația în care ar fi avut dreptul la restituirea în natură a imobilului, dacă o atare restituire era posibilă în condițiile legii, iar intimata stabilit – și recurenta nu a contestat – imposibilitatea unei astfel de restituiri determinată de împrejurarea că bunul face parte din patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, dreptul la reparații al recurentei reclamante se impune a fi determinat potrivit rigorilor art. 29 alin. 1-3 din legea 10/2001, potrivit căruia „(1) P. imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.
(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.
(3) În situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.”
Curtea notează că prima instanță a reținut incidența în speță și a prevederilor art. 31 alin. 1 și 3 din Legea 10/2001, fără a observa însă că această normă este incompatibilă cu reglementarea menționată din art. 29 al aceluiași act normativ.
Constatând – potrivit argumentelor anterior expuse – incidența în speță a prevederilor art. 29 din Legea 10/2001, Curtea urmează a constata caracterul parțial eronat al raționamentului instanței de fond, în măsura în care s-a reținut că aceasta își găsește fundament juridic și în prevederile art. 31 menționat.
Această din urmă constatare a instanței de recurs nu atrage însă o constatare în sensul nelegalității sau netemeiniciei soluției pronunțate, pentru că soluția respectivă este corectă din perspectiva aplicării prevederilor art. 29 din Legea 10/2001.
În condițiile în care prevederile art. 31 din Legea 10/2001 nu sunt aplicabile în speță, criticle prin care recurenta susține că s-ar fi impus o altă interpretare a acestei norme decât cea care a fost dată de instanța fondului, apar ca unele ce nu sunt apte a demonstra justețea pretențiilor acesteia de a se calula măsurile reparatorii cuvenite „prin evaluarea activului net contabil al întreprinderii naționalizate”.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că este nefondat și cel de-al doilea motiv de recurs, prin care recurenta reclamantă susține aplicarea greșită a legii la judecata în fond a pricinii.
În ce privește recursul declarat de recurenta pârâtă, Curtea constată caracaterul nefondat al acestuia, pentru considerentele care succed:
Recurenta critică soluția primei înstanțe în partea referitoare la stabilirea obligației acesteia de a acorda măsuri reparatorii prin echivalent și pentru construcțiile demolate.
Curtea notează că, formulând această critică, recurenta are în vedere situația constrcuțiilor de la momentul emiterii deciziei contestate.
Or, un astfel de reper temporar nu este unul care să se circumscrie prevederilor Legii 10/2001, privite în spiritul ansamblului reglementării.
Prin art. 2 alin. 1 lit. a din Legea 10/2001, sunt incluse în categoria imobilelor preluate abuziv, acele imobile preluate prin naționalizare în temeiul Legii 119/1948, din această categorie făcând parte și imobilul în litigiu.
Conform art. 9 din același act normativ „Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini”.
Deși legiuitorul nu a instituit o reglementare expresă cu privire la situația în raport de care imobilele trebuie avute în vedere pentru determinarea atât a despăgubirilor - în situația imobilelor care nu pot fi restituite în natură – cât și a entității obligate să le acorde/propună, Curtea apreciază că, pentru identitate de rațiune, se impune ca și în acest din urmă caz să fie avută în vedere situația pe care imobilul notificat a avut-o la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii.
Or, notificarea formulată de numitul G. D. A. (autorul reclamantei) datează din luna august 2001.
Nu numai că însăși recurenta pârâtă precizează faptul că demolarea unor construcții ce au intrat în structura fostei Fabrici de bere G. a avut loc în anul 2002, dar probatoriul administrat în speță – judicios analizat de prima instanță – a relevat împrejurarea că respectivele construcții erau în ființă și în anul 2003.
Relevantă este împrejurarea respectivele construcții au existat în patrimoniul societății comerciale privatizate, la data la care instituția recurentă a efectuat privatizarea, astfel că aceasta din urmă a încasat contravaloarea patrimoniului social astfel constituit. În consecință, repsonsabilitatea sa – în calitate de instituție implicată în privatizare – trebuie antrenată corespunzător drepturilor dobândite în urma procedurii de privatizare, fiind lipsit de relevanță faptul că, privatizată fiind, societatea comercială deținătoare a înțeles să demoleze o parte a construcțiilor.
Prevederile art. 32 din Legea 10/2001 nu sunt aplicabile în privința construcțiilor pentru care reclamanta recurentă este îndreptățită la măsuri reparatorii atâta vreme cât respectivele construcții s-au aflat în patrimoniul unei societăți comerciale în a cărei privatizare a fost implicată instituția recurentă.
Având în vedere aceste considerente, și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticlor formulate de recurenta reclamantă și de recurenta pârâtă.
Pe cale de consecință, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., urmează a se dispune respingerea, ca nefondate, a recursurilor astfel susținute.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenta – reclamantă S. D. – C. și de recurenta – pârâtă A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței civile nr. 845 din data de 24.04.2013, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ P. STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
Ia act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. S. C. G. G. S.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehdact.R.L./G.S.
2 ex./
TB-S.5 – C.D.C.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 13-03-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 1363/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
