Obligaţie de a face. Decizia nr. 1019/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1019/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 13184/301/2012
Dosar nr._
(417/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1019
Ședința publică de la 16.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - FĂNICA PENA
JUDECĂTOR - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant, Z. L., împotriva deciziei civile nr.868.A. din 20.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și ..
P. are ca obiect – obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă, recurentul-reclamant, Z. L., personal, legitimat cu C.i. . nr._/04.11.2010 și asistat de avocatul P. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, eliberată de Baroul București, consilier juridic, M. I., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât, M. București prin Primarul General, în baza delegației de la dosar, lipsind intimata-pârâtă, S.C T. AL SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocatul recurentului-reclamant, Z. L., având cuvântul, solicită în cadrul probei cu înscrisuri, efectuarea unei adrese către ., prin care să se solicite comunicarea ordinului de repartiție al imobilului în litigiu, față de împrejurarea că a fost atribuit recurentului reclamant potrivit legii nr. 42/1992.
Reprezentantului Municipiului București, având cuvântul, arată că se opune încuviințării acestei probe, cât timp judecata s-a făcut pe excepția de autoritate de lucru judecat și nu vede utilitatea acestei probe.
Curtea, în urma deliberării, raportat la utilitatea probei solicitate de recurentul reclamant și la aspectele de nelegalitate formulate în recurs, apreciază că nu se impune efectuarea unei adrese către ..
Părțile prin reprezentanți, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul declarat.
Avocatul recurentului-reclamant, având cuvântul solicită admiterea recursului, respingerea excepției autorității de lucru judecat și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Consideră că în mod nelegal instanța de fond a respins cererea de amânare pentru lipsă de apărare, deși era motivată medical. Astfel, instanța de apel a apreciat că prima instanță nu a respectat dispozițiile legale, privind respingerea cererii de amânare, considerând că recurentului reclamant i s-a încălcat dreptul la apărare, acesta nemaiavând posibilitatea de a-și exercita dreptul procesual, în sensul de a-și preciza cererea de chemare în judecată, totuși a respins apelul ca nefondat.
Solicită a se observa faptul că la dosar există un document care face dovada că acest imobil a fost repartizat potrivit Legii nr. 42/1992 și că o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 8 lit.a din lege, în opinia sa este întemeiată.
Cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.civ.
Arată că atât instanța de fond, cât și cea din apel, nu au înțeles să analizeze excepția de autoritate de lucru judecat, din perspectiva înscrisului menționat și anume ordinul de repartiție, emis conform Legii nr. 41/1992, rezumându-se la analizarea doar a sentinței din dosarul nr._
Însă, în lipsa unui act administrativ-normativ care să schimbe destinația locuințelor realizate din fonduri și supuse Legii nr. 85/1992, modificată prin Decretul-Lege nr. 61/1990, puteau fi cumpărate, la cerere, de către chiriași, astfel că imobilul nu mai aparține proprietății publice și se încadrează în categoria construcțiilor edificate conform dispozițiilor HG nr. 391/1993.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului pârât, M. București prin Primarul General, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei din apel.
Consideră că recurentului reclamant nu i s-a încălcat nici un drept la apărare și că avea posibilitatea să depună înscrisuri în combaterea autorității de lucru judecat.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/02.11.2012 pronunțată de Judecătoria sector 3 București, în dosarul_ s-a admis excepția autorității de lucru judecat și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Z. L., în contradictoriu cu pârâții M. B. PRIN REPREZENTANT LEGAL PRIMARUL GENERAL și ., constatându-se autoritatea de lucru judecat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._/301/2012, reclamantul Z. L. a chemat în judecată pe pârâții M. B. PRIN REPREZENTANT LEGAL - PRIMARUL GENERAL, și ., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se constate dreptul reclamantului de a cumpăra, în condițiile Legii nr.85/1992 republicată și Decretul-Lege nr.61/1990, locuința situată în București, ..4, ., ., sector 3, deținută de el în calitate de chiriaș, întrucât aceasta nu face parte din categoria „locuințelor sociale”; să se dispună obligarea pârâtului M. București prin Primar General, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului ocupat de reclamant, în mod legal, în calitate de chiriaș.
Motivând acțiunea, reclamantul a arătat că, în fapt, construcția imobilului situat la adresa de mai sus a fost finalizată la data de 31 august 1993, edificarea aceștia fiind realizată din fonduri asigurate conform HG 391/5 august 1993.
La momentul edificării blocului V57B, cadrul legal de reglementare a situației juridice era reprezentat de Legea nr. 85/1992 modificată și HG nr.391/1993 modificată prin OG nr.19/1994. Potrivit dispozițiilor legale, pct.14 din Normele Metodologice de aplicare a HG nr.391/1993, autoritățile publice locale aveau posibilitatea, prin acte administrative-normative, să schimbe destinația unora dintre imobile, cu destinația de „locuință socială”. În lipsa actului administrativ-normativ, acestea puteau fi cumpărate, la cerere, de către chiriași.
A arătat reclamantul că, în anul 1995, a încheiat contractul de închiriere, înregistrat sub nr.1326/1995, contract care ulterior a fost prelungit pentru un interval de 5 ani. Pe contract s-a făcut mențiunea că acesta s-a încheiat în condițiile Anexei nr.6 din Normele Metodologice de aplicare a HG nr.391/1993, creându-se astfel aparența că apartamentul este încadrat ca și locuință socială, deși nu există nici un act normativ-administrativ emis de organele locale care sa stabilească aceasta destinație. Apreciază că imobilul nu aparține proprietății publice și deci, poate fi cumpărat la cererea chiriașului.
În drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Decretului-Lege nr.61/1990, Legea nr.85/1992 republicată, HG nr.391/1993, legea nr.114/1996, art.38 și urm.; art.1073 și urm.c.civ.
La dosarul cauzei reclamantul a depus în copie, următoarele înscrisuri: practica judiciara, Decretul-lege nr. 61/1990, Legea nr. 85/1992, contractul de vânzare - cumpărare nr. P 5079/28.02.2006, adresa 4526/2285/17.12.2007 emisa de PMB, lista blocurilor propuse pentru a se realiza ca locuințe pentru protecția socială, contractul de închiriere, fișa de calcul, procesul-verbal de predare-primire, fisa suprafeței locative .
Pârâta . a formulat întâmpinare (fila 31 dosar), prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, arătând că între părțile din prezenta cauză a mai existat un litigiu având același obiect și aceeași cauză, litigiu soluționat irevocabil în sensul respingerii cererii formulate de către reclamantul din prezenta cauză.
În drept, invocă dispozițiile art. 1201 C.civ.
La termenul de judecată din data de 02.11.2012, instanța a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecată invocată de către pârâta S.C. T. AL S.A..
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr._ din 11.01.2009 pronunțată de Judecătoria Sector 3 în dosarul_ (filele 33 - 39), irevocabilă prin decizia civilă nr. 1569 R (filele 52 - 58), s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul din prezenta cauză în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar General și S.C. T. AL S.A, cerere prin care s-a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului M. București la încheierea contractului de vânzare - cumpărare a apartamentului ocupat de către reclamant în calitate de chiriaș, respectiv locuința situată în București, ..4, ., ., ..
Prin promovarea prezentei acțiuni, astfel cum rezultă din petitul cererii introductive, reclamantul urmărește pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea Municipiului București prin reprezentantul său legal Primarul General la încheierea contractului de vânzare - cumpărare a apartamentului pe care îl ocupă în prezent în calitate de chiriaș în baza dispozițiilor Legii nr. 85/1992 republicată precum și în baza Decretului Lege nr. 61/1990.
Examinând elementele acțiunii de față, prin raportare la conținutul hotărârii judecătorești prin care a fost soluționat irevocabil litigiul anterior, instanța a reținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile autorității de lucru judecat, în sensul prevăzut de art. 1201 C.civ, existând, între cele două pricini, tripla identitate de părți, obiect și cauză, statuată de acest text de lege.
Părțile participante în cele două litigii sunt incontestabil aceleași, fapt ce rezultă din observarea conținutului cererilor de chemare în judecată, precum și a dispozitivului deciziei pronunțate de instanța de recurs.
Obiectul dedus prezentei judecăți se suprapune celui examinat în primul cadru procesual, concluzie care decurge, de asemenea, din modul în care este formulat petitul acțiunii de față și care este identic cu cel al acțiunii precedente.
În ambele cazuri, pretenția concretă, a cărei valorificare se urmărește de către reclamant, prin declanșarea acțiunii în justiție, este obligarea pârâtului M. București prin Primar General la încheierea contractului de vânzare - cumpărare a apartamentului situat în București, ..4, ., ., ..
Cauza ce fundamentează dreptul dedus judecății este, deopotrivă, identică în cele două litigii.
Astfel, cauza cererii de chemare în judecată (causa debendi) reprezintă, în materia analizată, temeiul legal, suportul juridic al acțiunii, deci fundamentul dreptului valorificat în justiție.
Se observă din analiza argumentelor invocate de reclamant, împrejurarea că motivele de fapt și de drept expuse în susținerea prezentei cereri sunt identice cu cele de care s-a prevalat în primul cadru procesual. Astfel, în speță, reclamantul își fondează vocația la încheierea contractului de vânzare - cumpărare pe calitatea de chiriaș legal îndreptățit la încheierea contractului de cumpărare în temeiul Legii nr. 85/1992 și al decretului Lege nr. 61/1990.
Examinând sentința civilă nr._ din 11.01.2009 pronunțată de Judecătoria Sector 3 în dosarul_ (filele 33 - 39) se poate observa că această construcție juridică se regăsește și în cuprinsul primei cereri de chemare în judecată prin care a fost declanșat litigiul anterior, argumentele învederate de reclamantă fiind integral cenzurate de instanța de recurs, care a reținut în mod irevocabil, temeinicia soluției de respingere a cererii formulate de către reclamant.
Rezultă deci, faptul că în cadrul procesual anterior a fost irevocabil tranșat raportul juridic dintre părțile litigante cu privire la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, în sensul excluderii posibilității obligării pârâtului de a încheia contractul translativ de proprietate.
Aceste considerente ale instanței de recurs au intrat incontestabil în puterea lucrului judecat, ele reflectându-se determinant în dispozitivul hotărârii judecătorești, constituind suportul soluției finale, cu consecința că aspectele litigioase astfel elucidate nu mai pot fi reiterate prin declanșarea unei noi acțiuni în justiție, așa cum a procedat reclamanta în speță.
Pentru considerentele expuse și în baza art.1201 C.civ și art.166 Cpr.civ., instanța a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea de chemare în judecată pentru existența autorității de lucru judecat”.
Împotriva sentinței civile nr. pronunțată de Judecătoria sector 3 București a formulat apel reclamantul Z. L., arătând că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât instanța nu a motivat respingerea cererii de amânare formulată de avocatul ales, însoțită de dovezi medicale, pentru când reclamantul ar fi urmat să facă o precizate privind temeiul de drept, în sensul invocării și a prevederilor art. 8 lit. a din Legea nr. 42/1990 și a Deciziei pronunțată în interesul legii nr. 5/2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât în calitatea sa de revoluționar rănit, avea prioritate la încheierea și cumpărarea imobilului.
Apelantul a susținut că pe fond, în raport de data la care s-a edificat blocul V 57 B, aplicabile erau prevederile Legii nr. 85/1992, locuința putând fi cumpărată la cerere, în condițiile art. 8 lit. a din Legea nr. 42/1990.
S-a depus un set de contracte de vânzare - cumpărare pentru alte spații de locuit din același . nr. 85/1992 în favoarea altor persoane.
Prin decizia civilă nr. 868 A din 20.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr._, s-a respins apelul ca nefondat, în baza art. 296 c.pr.civ., pentru următoarele considerente:
„La primul termen de judecată, la solicitarea apărătorului reclamantului, prima instanță a amânat cauza pentru a da posibilitatea acestuia să ia cunoștință de întâmpinare.
La următorul termen de judecată, respingând cererea de amânare formulată de avocatul reclamantului, prima instanță a reținut cauza în pronunțare pe excepția autorității de lucru judecat.
Verificând înscrisurile atașate cererii de amânare, Tribunalul a constatat că imposibilitatea de prezentare a fost generată de motive medicale, prima instanță având obligația de a expune motivele pentru care a procedat la respingerea acestei cereri, ceea ce nu s-a întâmplat. Mai mult, față de soluția dată cererii de amânare, prima instanță nici nu a amânat pronunțarea, dreptul la apărare al reclamantului fiind, în aceste condiții, în mod evident, încălcat.
În același timp, Tribunalul a reținut că nu orice nerespectare a dispozițiilor legale atrage anularea hotărârii, ci numai aceea care a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel.
În cauză, vătămarea invocată de reclamant constă în admiterea excepției autorității de lucru judecat, deși acesta intenționa să modifice temeiul juridic al acțiunii sale.
Or, Tribunalul a constatat că apelantul nu a făcut nicio dovadă în acest sens, la dosar nefiind depusă o astfel de cerere, iar simpla invocare a posibilității de modificare a cererii nu poate reprezenta un motiv de apel întemeiat.
Sub acest aspect, Tribunalul a mai avut în vedere că reclamantul a luat cunoștință de invocarea excepției autorității de lucru judecat chiar la termenul anterior (o dată cu comunicarea întâmpinării), așa încât intenția acestuia de modificare a temeiului juridic ar fi putut fi materializată prin formularea unei cereri până la termenul din 2.11.2012 și depunerea acesteia o dată cu cererea de amânare.
În consecință, Tribunalul a apreciat că motivul de apel privind încălcarea dreptului la apărare, cu consecința anulării sentinței, este nefondat.
În ceea ce privește soluția dată de prima instanță excepția autorității de lucru judecat, Tribunalul a constatat că prin motivele de apel reclamantul nu a adus critici, ci nemulțumirea sa a fost aceea că s-a aflat în imposibilitatea de a-și modifica temeiul juridic, tocmai pentru a evita identitatea de cauză.
S-a constatat că față de respingerea apelului reținând soluția primei instanțe de admitere a excepției, criticile din apel ce vizau fondul cauzei nu pot fi analizate (direct în apel - nota red.)”.
Împotriva deciziei civile nr. 868 A din 20.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr._, a formulat recurs reclamantul Z. L. criticând-o pentru nelegalitate, cu invocarea prevederilor art. 304 pct. 5 și 9 c.pr.civ.
- Potrivit primului motiv de recurs s-a arătat că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 C.pr.civ. prin faptul că s-a respins cererea de amânare a cauzei solicitată de apărătorul său la fond, dovedită cu acte medicale, fără ca soluția instanței să fie motivată, or procedându-se astfel, s-a încălcat dreptul la apărare al reclamantului la fond, așadar i-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată, respectiv cea privitoare la precizarea temeiului legal al cererii sale de chemare în judecată - prevederile Legii nr. 41/1992.
Iar la dosar există actul doveditor al repartiției imobilului în care locuiește, și cererea dedusă judecății este întemeiată potrivit art. 8 lit. a din Legea sus menționată.
În consecință, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei la instanța de fond spre rejudecare.
- Potrivit celui de-al doilea motiv de recurs s-a susținut că instanța de fond nu a cercetat, pentru a reține excepția autorității de lucru judecat, decât sentința din dosarul nr._, nu și toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv analizarea situației de fapt, pronunțând o soluție nelegală.
Astfel, instanța nu a analizat (și cea de fond și cea de apel, ordinul de repartiție emis în conformitate cu Legea nr. 41/1992, înscrisurile privind edificarea blocului V 57 B din .. 4, sector 3 cu fonduri asigurate, pentru finalizarea construcției, conform HG nr. 391/05.08.1993, în anexa 6 a Normelor metodologice de aplicare a HG nr. 391/1993 fiind descrisă noțiunea de „locuință socială” ca aparținând domeniului public, nefiind destinată vânzării lor către chiriași - prevedere ce se regăsește - și în Legea nr. 213/1998.
La data edificării blocului, cadrul legal era cel privind dispozițiile Legii nr. 85/1992 modificată și HG nr. 391/1993 cu modificările ulterioare, existând astfel potrivit art. 14 din aceste norme, posibilitatea schimbării destinației unora din spațiile blocului, și reținerea lor cu destinația de „locuință socială”.
Or, în lipsa actului administrativ - normativ care să le schimbe destinația, locuințele erau supuse reglementării din Legea nr. 85/1992 și Decretul - Lege nr. 61/1990, putând fi cumpărate la cerere, de către chiriași.
Dispozițiile Legii nr. 114/1996 - legea locuinței astfel, nu sunt aplicabile în speță, întrucât au intrat în vigoare ulterior încheierii contractelor de închiriere cu recurentul - reclamant și ceilalți locatari, dar și ulterior finalizării lucrărilor, care au fost efectuate din fonduri stabilite din alte acte normative și nu cele constituite conform Legii nr. 119/1996 - act normativ care a definit pentru prima oară în planul unei legi organice, noțiunea de locuință socială (sublin.red.).
Altfel spus, în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 47 din Legea nr. 114/1996 care stabilesc faptul că locuințele sociale realizate în conformitate cu dispozițiile prezentei legi, nu pot fi vândute, iar locuințele din blocul V 57 B nu fac parte din categoria de „locuințe sociale” aflate în domeniul public al Municipiului București.
S-a solicitat admiterea recursului și în consecință respingerea excepției autorității de lucru judecat, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Nu s-au administrat noi probe în recurs.
Recursul nu este fondat.
Critica vizând aplicarea greșită a prevederilor art.105 alin.2 C.proc.civ. de către prima instanță prin respingerea cererii de amânare pentru lipsă de apărare din motive medicale, la solicitarea efectuată de avocatul recurentului, dar și de către instanța de apel prin respingerea criticii efectuată cu privire la încălcarea dreptului de apărare – în faza de judecată a apelului – nu poate fi primită, Curtea constatând că, dimpotrivă, instanța de control judiciar a verificat actele dosarului și cererea de lipsă de apărare respinsă legal la fond, nefiind îndeplinite cerințele art.156 C.proc.civ., fiind și cel de-al doilea termen la care se solicitase din nou amânarea pentru lipsă de apărare, or remediul procesual ce se impunea în acest caz era o substituire de avocat, iar nu o nouă amânare a judecării cauzei care ducea la tergiversarea soluționării litigiului.
Iar susținerea că amânarea era justificată, întrucât reclamantul intenționa să-și modifice temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, nu impunea din punct de vedere procedural, acordarea unui nou termen de judecată, o astfel de intenție nefiind adusă la cunoștința instanței, spre a asigura o dezbatere contradictorie pe aspectul învederat.
Privitor la critica de nelegalitate vizând reținerea greșită a autorității de lucru judecat decurgând din sentința civilă nr._/11.01.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr.1569/28.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, Curtea constată că ea este vădit nefondată.
Autoritatea de lucru judecat este reglementată ca o prezumție legală irefragrabilă prin art.1201 C.civ. și ca o excepție de fond, peremptorie și absolută, de art.166 C.proc.civ.
Pentru a opera autoritatea de lucru judecat este necesar să existe între cele două judecăți, cea anterioară și cea pendinte, identitatea de părți, obiect și cauză, a chestiunii litigioase, care impune a primi aceeași soluție, în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției.
În acest fel se poate acorda eficiență efectelor de care trebuie să se bucure o hotărâre judecătorească, efecte care vizează posibilitatea judecății în mod definitiv a unei cereri, o singură dată, și prezumția că hotărârea judecătorească exprimă adevărul, fără a putea fi contrazisă printr-o altă hotărâre, în sprijinul principiului „res judicata pro veritate habetur”.
Din analiza cererii de chemare în judecată pendinte rezultă că ea vizează aceeași chestiune litigioasă dedusă anterior judecății și care a primit deja o soluție (de respingere) cu caracter definitiv și irevocabil, astfel că, potrivit textelor de lege susmenționate și a principiului suscitat (adagiul latin), sentința anterioară nu poate primi o nouă judecată, având autoritate de lucru judecat, scopul unei cereri noi în justiție fiind cert în sensul de a se obține o soluție contrară celei dintâi, prin negarea primei soluții și încălcarea autorității de lucru judecat ce se impune a fi respectată sub sancțiunea nulității absolute, prin cele două texte de lege – art.1201 C.civ. și art.166 C.proc.civ.
Susținerile recurentului că nu s-ar fi analizat cererea sa și înscrisurile administrate în prezentul litigiu, inclusiv din perspectiva invocării Legii nr.41/1992, care a stat la baza emiterii ordinului de repartiție a apartamentului, actele vizând edificarea blocului V57B, din ., sector 3, cu fonduri asigurate pentru finalizarea construcției conform H.G. nr.391/1993 și Normele metodologice de aplicare a actului normativ aplicabil – Legea nr.85/1992, etc. – nu conduc la constatarea că prezenta cauză nu ar fi identică celei soluționată anterior în mod irevocabil de către instanța judecătorească, dimpotrivă, chestiunile susmenționate, au și făcut obiect de dezbateri și analiză în litigiul anterior, astfel că nu justifică o nouă judecată și nu sunt în măsură să nege autoritatea de lucru judecat, în mod legal reținută de către cele două instanțe – de fond și de apel.
Nici invocarea aspectului că Legea nr.114/1996 care a definit noțiunea de „locuință socială”, ulterioară încheierii contractului de închiriere al recurentului reclamant, cu aprecierea că acest act normativ nu-i este astfel aplicabil, având în vedere principiul neretroactivității legii – nu este de natură a conduce la admiterea recursului și reformarea deciziei recurate, pentru considerentele deja reținute mai sus.
În consecință, potrivit art.312 C.proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant Z. L., împotriva deciziei civile nr.868/A/20.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. C. M. T. D. A.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.F.P.
Tehnored.GIA/B.I.
2 ex/24.06.2014
---------------------------------------------
T.B.- Secția a IV-a – R.N.
- A.I.T.
Jud.sect.3 – A.M.Verican
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 77/2014. Curtea de... | Pretenţii. Decizia nr. 436/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
