Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 220/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 220/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 34888/3/2013*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 220 A
Ședința publică de la 19.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – MARIA DALINA OANCEA
JUDECĂTOR – I. R. D.
GREFIER – F. J.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă B. L. împotriva sentinței civile nr. 2138/10.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. K. ROMÂNIA, având ca obiect ordonanță președințială.
Dezbaterile orale și concluziile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2014 când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 15.05.2014 și apoi la 19.05.2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._ la data de 29.10.2013, reclamanta B. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . se dispună, pe calea ordonanței președințiale, încetarea de îndată a folosirii în activitatea comercială, de vânzare, oferire spre vânzare, export, import, distribuție, publicitate a semnelor identice sau similare cu mărcile figurative internaționale nr._/25.04.2000, nr._/06.01.1986 și comunitare nr._/27.09.2005 și nr._/18.05.2006, în mod provizoriu, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/3/2013, înregistrat pe rolul Tribunalului București.
În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta este titulară a drepturilor de proprietate exclusivă asupra mărcilor anterior menționate, fiind o companie renumită în întreaga lume pentru produsele sale.
Reclamanta a susținut că pârâta a comercializat și comercializează cărucioare și genți pentru cumpărături, iar aceste produse poartă semne identice sau similare cu mărcile figurative internaționale și comunitare arătate, aceste produse nefiind fabricate nici de reclamantă, în calitate de titular de marcă și nici de un licențiat al titularului de marcă ori de vreun terțul cu acordul său.
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.978 C.proc.civ., art. 996 alin.1 și următoarele C.proc.civ., art.9 alin.1 lit.a și art.10 alin.1 din OUG nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, art. 36 alin.2 lit.b din Legea nr.84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, susținând că în cauză urgența este justificată de utilizarea neautorizată de către societatea pârâtă a unor semne identice sau similare cu mărcile figurative protejate, cu consecința producerii unor prejudicii iminente și greu de reparat, precum și diluția mărcilor înregistrate.
Reclamanta a mai arătat că măsura impusă pe cale de ordonanță președințială are caracter vremelnic, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/3/2013, înregistrat pe rolul Tribunalului București, neprejudecarea fondului rezultând din justificarea aparenței dreptului, precum și din dovedirea aparenței încălcării drepturilor de proprietate industrială asupra mărcilor în discuție.
Prin întâmpinare, pârâta . invocat excepția lipsei de interes a cererii, prin raportare la soluția pronunțată în dosarul nr._/3/2011, iar pe fondul cauzei a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitatea a cererii de ordonanță președințială.
Pârâta a mai susținut că ordonanța președințială este lipsită de obiect întrucât produsele despre care se pretinde că poartă semnul mărcilor înregistrate B. nu se mai comercializează de la data de 10.01.2011, nefiind totodată îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art.1349 C.civ., coroborat cu art.14 alin.1 din OUG nr.100/2005.
În ceea ce privește condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, pârâta a susținut că nu se justifică urgența cererii, câtă vreme reclamanta nu face dovada iminentei produceri a unui prejudiciu greu de reparat, admiterea prezentei acțiuni reprezentând totodată, prejudecarea acțiunii în contrafacere.
Prin sentința civilă nr.2138/10.12.2013 Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins ca lipsită de interes cererea de ordonanță președințială cu privire la mărcile nr._/25.04.2000, nr._/08.01.1986 și nr._/19.07.2004, a respins ca neîntemeiată cererea de ordonanță președințială cu privire la marca nr._/18.05.2006 și a obligat reclamanta B. L. să plătească pârâtei . de 2000 lei, cheltuieli de judecată (onorariu avocațial redus conform art. 451 alin.2 C.proc.civ).
Cu privire la excepția lipsei de interes, a reținut că în privința mărcilor nr._/25.04.2000, nr._/08.01.1986 și nr._/19.07.2004, obiectul cererii de față este identic cu primul capăt al cererii care face obiectul dosarului nr._/3/2011 al Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, admis irevocabil, astfel că finalitatea urmărită prin cererea de față poate fi atinsă prin punerea în executare a hotărârii pronunțate în acel dosar.
Tribunalul a reținut dispozițiile art.996 alin.1 Cod proc.civ., reținând că reclamanta este titulară a dreptului exclusiv de proprietate industrială asupra mărcilor figurative internaționale nr._/25.04.2000, nr._/06.01.1986 și comunitare nr._/27.09.2005 și nr._/18.05.2006.
Urgența, ca primă condiție a cererii de ordonanță președințială, este îndeplinită, sub aspectul păgubirii dreptului prin întârziere, dată fiind natura actelor de încălcare a dreptului de proprietate industrială la care se referă reclamanta, acte cu executare succesivă, de natură comercială. Prejudiciul astfel invocat, al cărui caracter cert nu se impune a fi dovedit în cadrul prezentei proceduri, este iminent și potențial ireparabil integral, putându-se reflecta și într-o diluare a mărcii în percepția consumatorului potențial.
Referitor la caracterul vremelnic al măsurii, aceasta este întrunit, efectele hotărârii care s-ar fi dat, pentru situația admiterii cererii, durând până la soluționarea irevocabilă a cauzei înregistrate sub nr._/3/2013, pe rolul Tribunalului București.
Condiția neprejudecării fondului cauzei este îndeplinită, întrucât deși în procedura ordonanței președințiale nu se poate cerceta și reține certitudinea similarității semnului cu marca, cu consecința reținerii riscului de confuzie, în cauză poate fi reținută aparenta similaritate a semnului care figurează pe produsul la care se referă reclamanta cu marca nr._/18.05.2006, a cărei titulară este B. L.. Sub acest aspect, prin aprecierea imaginii de ansamblu pe baza fotografiilor depuse la dosar, tribunalul a reținut existența unui element figurativ dominant similar al celor două semne.
Verificând temeinicia cererii de ordonanță președințială, tribunalul a constatat că fotografiile depuse la dosar și factura datată 30.09.2013 nu reprezintă un mijloc de probă concludent pentru dovedirea faptului comercializării de către pârâtă, în perioada la care se referă reclamanta, a unor cărucioare pentru cumpărături care poartă semne similare cu marca nr._/18.05.2006. Fotografiile care prezintă imagini dintr-un magazin neidentificabil nu sunt datate și redau imaginea unor cărucioare de cumpărături având prețul de 59,99 lei. Factura nr._ emisă la data de 30.09.2013 la un punct de lucru al pârâtei probează achiziționarea unui cărucior cu prețul de 49,99 lei. Fotografia datată 03.10.2013 redă imaginea unui cărucior pentru cumpărături care poartă semne similare cu marca nr._/18.05.2006, situat într-un spațiu neidentificabil. Aparența săvârșirii faptului abuziv nu poate fi astfel considerată ca fiind probată, cu consecința respingerii cererii.
Instanța a făcut aplicarea art. 451 alin. 2 C.proc.civ., având în vedere complexitatea medie a speței.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel reclamanta B. L., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale la data de
În motivarea apelului, se arată că instanța în mod nelegal a respins cererea de ordonanță președințială ca lipsită de interes cu privire la mărcile nr._/25.04.2000, nr._/08.01.1986 și nr._/19.07.2004, deoarece, decizând astfel, instanța s-a pronunțat deja pe fondul cauzei, analizând faptele pârâtei și considerând că sunt aceleași ca în dosarul nr._/3/2011, deși în acest dosar instanța a fost învestită cu o ordonanță președințială, în care trebuia să verifice îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale acesteia, printr-o simplă „pipăire" a fondului.
Prezenta cauză are ca obiect o cerere de ordonanță președințială formulată împotriva pârâtei, ce a fost surprinsă de curând comercializând, iarăși, produse ce poartă fără drept semne identice-similare mărcilor reclamantei, dorindu-se luarea unor măsuri provizorii prin care să i se interzică de îndată faptele de comerț cu produse contrafăcute ce încalcă mărcile reclamantei.
Așadar, fapta din prezenta cauză este săvârșită în 2013, și nu în 2011 precum fapta ce face obiectul dosarului_/3/2011, instanța ignorând astfel nerespectarea soluției din 2011, în condițiile în care intimata K. nu a avut nicio reținere în a încălca din nou drepturile de proprietate intelectuală ale B. L.. Ba mai mult, a arătat apelanta-reclamantă, prin hotărârea dată, instanța a încurajat-o pe intimata pârâtă în a-și continua activitatea comercială cu produse ce aduc atingere mărcilor protejate.
Interesul apelantei reclamante este ca, în urma admiterii ordonanței, să obțină interzicerea actelor de comerț ale intimatei pârâte până la soluționarea irevocabilă a dosarului de fond nr._/3/2013 aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a III-a Civilă.
Apelanta reclamantă a mai arătat că în 2011 a mai introdus o acțiune civilă împotriva pârâtei pentru același gen de produse și în care a obținut deja o soluție de admitere a acțiunii, motiv care nu înlătură dreptul de a formula o cerere de ordonanță președințială împotriva pârâtei, atât timp cât în urma verificărilor efectuate a constatat că aceasta săvârșește în prezent noi acte de contrafacere, acte ce justifică luarea unor măsuri urgente.
Se precizează că susținerea că reclamanta poate pune oricând în executare sentința civilă 143/23.01.2013 nu justifică noua faptă a pârâtei, aceasta neputând invoca pentru a-și justifica fapta nouă de contrafacere, o culpă a reclamantei care a ales să-și valorifice drepturile de proprietate intelectuală printr-o nouă acțiune.
Mai mult, interesul în formularea prezentei cereri este cu atât mai mare cu cât pârâta K. nu se află la prima faptă de acest gen, aceasta încălcând repetat drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantei.
Referitor la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale ordonanței președințiale, apelanta reclamantă a precizat că în materia drepturilor de proprietate intelectuală, motivarea urgenței este implicită, ea rezultând din iminența amplificării efectelor actelor de încălcare, prin trecerea timpului.
Conform unei jurisprudențe constante, urgența este prezumată în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, având în vedere reglementările din art. 9 și 10 alin. l din O.U.G. 100/2005.
Constatarea existentei unei situații prezente de încălcare a unui drept de proprietate industrială, care prin modalitatea concretă de săvârșire denotă o activitate continuă și organizată, aflată în desfășurare, precum cea a intimatei K., impune luare unei măsuri grabnice.
Intervenția instanței pe calea procedurii speciale a ordonanței președințiale în scopul obligării la încetarea de îndată a actelor de încălcare continuă, până la soluționarea unui dosar de fond, este impusă de prezența actelor de comercializare fără acordul titularului de marcă. Consecințele acestor fapte ilicite sunt susceptibile de agravare odată cu trecerea timpului, ceea ce justifică urgența dispunerii unei măsuri provizorii de către instanță.
Iminența prejudiciului produs de intimata-pârâtă rezultă din comportamentul acesteia: societatea pârâtă nu este la prima faptă de acest gen, aceasta încălcând în mod repetat drepturile de proprietate intelectuală aparținând reclamantei, dovadă în acest sens fiind fapta acesteia din 2011 ce face obiectul unui dosar distinct, nr._/3/2011.
Consecința acestei modalități de folosire este diluția mărcilor apelantei-reclamante înregistrate, în condițiile în care acestea își pierd valoarea intrinsecă pe care o furnizează consumatorilor cu privire la originea produselor2 și care permite deosebirea de alte produse ale altor producători.
Condiția vremelniciei măsurii solicitate de apelanta reclamantă este îndeplinită, având în vedere că măsura a fost solicitată până la soluționarea irevocabilă a dosarului de fond nr._/3/2013, aflat pe rolul Secției a III-a civile. Orice măsură provizorie dispusă pentru o anumită perioadă, limitată în timp, are un caracter vremelnic.
Apelanta-reclamantă consideră că are în favoarea acesteia aparența unei situații juridice legale, fiind titulară a drepturilor exclusive de proprietate intelectuală asupra mărcilor B., conform certificatelor de înregistrare emise de Oficiul pentru Armonizarea Pieței Interne, invocate în cauză, inclusiv cel privind marca nr._/18.05.2006 pentru care instanța a decis respingerea ordonanței ca neîntemeiate.
Prin raportare la prevederile art.4 din Legea nr.84/1998 și la art. 36 alin. l din același act normativ, apelanta-reclamantă este îndreptățită să pretindă oricărui terț (inclusiv intimatei-pârâte) să îi respecte drepturile exclusive dobândite prin înregistrarea mărcilor sale.
Și în cazul de față este îndeplinită condiția neprejudecării fondului. Prin "pipăirea fondului" se poate observa că intimata-pârâtă încalcă drepturile exclusive ale apelantei-reclamante asupra mărcilor înregistrate B., situația de fapt prezentată încadrându-se în ipoteza juridică de nelegalitate a actelor efectuate de pârâtă până la acest moment. Sunt evidente elementele clasice ale unei fapte ilicite de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcilor B., constând în actele de comerț ale intimatei-pârâte cu produse ce poartă fără drept semne identice-similare mărcilor apelantei reclamante, acte ce se încadrează între acelea pe care titularul mărcii le poate interzice terților.
Analizând la nivelul aparenței – astfel cum se impune într-o procedură specială a ordonanței președințiale – drepturile asupra mărcilor invocate de reclamantă justifică dreptul pretins și acordarea beneficiului protecției legale reclamate. Instanța învestită pe calea ordonanței președințiale cercetează doar opozabilitatea titlului, raportat la perioada de valabilitate, față de intimata-pârâtă, astfel că apărările acesteia nu sunt de natură a desființa titlurile ce justifică aparența dreptului pretins de apelanta-reclamantă.
Așadar, aparenta încălcării rezultă, în cazul de față, din asemănarea evidentă (cvasi-identitatea în cazul unora) dintre mărcile apelantei reclamante și semnele folosite de pârâtă în activitatea comercială precum și din identitatea produselor în legătură cu care sunt folosite mărcile, respectiv semnele, în activitatea comercială. Această identitate sau cvasi-identitate creează o aparență de încălcare a drepturilor apelantei reclamante ce poate fi sancționată prin admiterea prezentei ordonanțe.
În opinia apelantei reclamante, apărarea pârâtei că într-o ordonanță președințială nu se poate face o apreciere a similarității și existenței riscului de confuzie, ci pentru aceasta este necesară o analiză a fondului cauzei este neîntemeiată în condițiile în care legea prevede această posibilitate prin prevederile art.9 din OUG 100/2005 „instanța poate să ordone măsuri provizorii împotriva persoanei care se presupune că a încălcat un drept de proprietate industrială protejat".
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 999 C.pr.civ., art.9 alin.1 lit.a) și art.10 alin.1 din O.U.G. nr.100/2005, art.36 alin.2 lit.b din Legea nr.84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
La data de 21.01.2014, apelanta-reclamantă a depus la dosar un memoriu cuprinzând completarea motivelor de apel, prin care a arătat că în mod greșit s-a reținut de prima instanță că fotografiile depuse nu reprezintă un mijloc de probă concludent pentru dovedirea încălcării săvârșite de pârâtă, deoarece dispozițiile art.996 Cod proc.civ. și ale art.9 din OUG nr.100/2005 nu condiționează admiterea cererii de ordonanță președințială de probarea indubitabilă a situației de fapt, ci doar de prezentarea unor elemente de probă apte să contureze posibilitatea existenței sau a iminenței unui act de încălcare, dându-se eficiență astfel noțiunii de măsură provizorie care nu dezleagă fondul cauzei.
Consideră apelanta că incertitudinea pe care intimata-pârâtă o insuflă instanței nu cade asupra existenței sau validității dreptului deținut de titular, ci doar asupra faptelor deduse judecății, de fapt asupra datei săvârșirii acestora, ipoteză în care instanța trebuie să țină seama că în judecarea cererii de ordonanță președințială prevalează dreptul titularului de marcă încălcat de a fi protejat față de vătămările ce ar putea surveni prin noi acte de încălcare.
De aceea, apreciază apelanta că simpla dovadă a existenței unei fapte de încălcare din partea pârâtei în legătură cu produse care au o sursă de proveniență diferite decât actele anterior judecate, justifică din perspectiva judecății în aparență să se dispună admiterea cererii de față.
A arătat apelanta că prima instanță a interpretat greșit situația de fapt, făcând o apreciere greșită asupra probelor administrate, deoarece faptul că factura nr._/30.09.2013 cuprinde un alt preț decât cel de la raft este explicabil prin aceea că produsul contrafăcut nu are un preț la raft, cel din fotografie referindu-se la un alt produs.
Existența produsului contrafăcut în rafturile intimatei, la un alt preț decât cel de 55,22 lei (la care produsul era vândut în 2011), ținând cont că intimata nu a contestat că produsele sale ar fi fost comercializate în magazinele sale, ci doar perioada în care ar fi fost comercializate, demonstrează, în opinia apelantei, contradicția existentă între susținerile intimatei și situația reală.
S-a mai arătat că fotografiile reprezentând produsele din raft au fost realizate în unul dintre magazinele pârâtei, respectiv magazinul din M. B., rafturile fiind specifice magazinului K., și comparând fotografiile depuse în prezentul dosar cu cele depuse în dosarul nr._/3/2011 se poate observa că etichetele pe care sunt aplicate prețurile pe rafturi sunt identice, rafturile fiind aceleași, ca și modalitatea de prezentare a produselor la raft.
Faptul că fotografiile nu au menționată data efectuării lor nu poate duce la concluzia că acele produse au fost fotografiate în alte magazine sau ar fi cele ce fac obiectul dosarului nr._/3/2011, susținerile pârâtei fiind simple negații contrazise de similaritatea prezentării produselor la raft, respectiv în anii 2011 și 2013.
În schimb, arată apelanta, data efectuării fotografiilor poate fi ușor determinată prin accesarea acestora în format digital, operațiunea atestând că ele au fost realizate la 19.09.2013, ulterioară fotografiilor din 2011, iar pârâta nu a contestat decât data efectuării fotografiilor, nu și locul de unde acestea provin, iar factura fiscală și fotografiile atașate contrazic această afirmație.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.470 alin.5 Cod proc.civ.
Intimata-pârâtă . a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
A arătat intimata-pârâtă că excepția lipsei de interes a fost în mod corect soluționată de prima instanță, deoarece finalitatea urmărită de reclamantă prin promovarea cererii de față poate fi atinsă prin punerea în executare a hotărârii anterioare, irevocabile.
Pe fond, s-a arătat că pârâta nu a achiziționat niciodată cărucioare de cumpărături de la societatea Summy Comert SRL, cum afirmă apelanta în motivele apelului.
De asemenea, s-a arătat că în mod neadevărat afirmă reclamanta apelantă că la rafturi nu ar fi afișate prețurile produselor, astfel că în mod corect a reținut tribunalul neconcordanța dintre prețul de achiziție menționat pe factură și prețul afișat pe fotografiile depuse de aceasta., deoarece în realitate pârâta numai comercializează produsele respective din anul 2011.
A mai susținut intimata că în speță nu există riscul de confuzie în percepția publicului între produsele din clasa 18 și produsele livrate intimatei de Electronic Line Industry SRL.
Succesiv desființării, începând cu data de 01.03.2014, a Secției a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost repartizată Secției a IV-a Civilă a instanței, fiind înregistrată sub nr._ .
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de critică formulate și în acord cu prevederile art.477 alin.1 și art.479 alin.1 Cod proc.civ., curtea constată că apelul este nefondat.
Prioritar, reține că în memoriul cuprinzând motivele de apel depus la data de 16.12.2013 (anterior comunicării sentinței atacate, la 14.01.2014), apelanta-reclamantă a expus argumentele sale în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială formulată, fără a cunoaște motivele pentru care cererea sa fusese respinsă de prima instanță.
Prin prisma conținutului considerentelor sentinței, curtea reține că devin lipsite de obiect susținerile apelantei în sensul îndeplinirii cerințelor de admisibilitate specifice ordonanței președințiale (urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului), de vreme ce tribunalul a reținut drept îndeplinite aceste condiții.
În aceste coordonate, din memoriul amintit subzistă necesitatea analizării criticii referitoare la soluționarea excepției lipsei de interes în privința cererii întemeiată pe mărcile nr._/25.04.2000, nr._/08.01.1986 și nr._/19.07.2004.
În acest sens, curtea reține că, din punct de vedere teoretic, interesul formulării acțiunii în justiție este dat de folosul practic obținut de reclamant prin pronunțarea hotărârii conform solicitării sale.
În cauză, măsurile solicitate provizoriu pentru protecția mărcilor amintite, destinate opririi comercializării cărucioarelor pentru cumpărături purtând semnele protejate în beneficiul reclamantei prin înregistrările enumerate, au fost dispuse întocmai, cu caracter definitiv, prin sentința civilă nr.143/23.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2011.
În aceste coordonate, nimic nu împiedică reclamanta apelantă să ceară aducerea la îndeplinire a sentinței amintite (în termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită), sentință care de la rămânerea sa definitivă are și putere executorie, potrivit art.377 alin.1 pct.2 coroborat cu art.376 și art.374 Cod proc.civ. 1865.
A argumentat apelanta criticile sale prin invocarea săvârșirii de către intimata-reclamantă și a altor fapte de contrafacere, ulterior finalizării litigiului anterior, care nu au fost avute în vedere, în opinia sa, la pronunțarea sentinței evocate.
Or, curtea reține, din dispozitivul sentinței civile nr.143/2013, prin de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, că intimatei pârâtei i-au fost interzise fără distincție orice acte de folosire pe teritoriul României în activitatea comercială, pentru vânzare, oferte de vânzare, export, import, distribuție sau publicitate a semnelor identice sau similare cu mărcile figurative ale reclamantei.
Prin urmare, de vreme ce instanța nu s-a raportat în dispozitivul sentinței la un act de încălcare strict determinat sau izolat, interzicând orice act (descris în dispozitiv) care privește produse ce poartă semnele protejate, este mai mult decât clar că puterea obligatorie și executorie a acestei hotărâri se reflectă asupra oricăror acte de încălcare ce îmbracă forma indicată în sentință.
Mai mult decât atât, având în vedere că sentința dispune interzicerea pentru viitor a actelor amintite, rezultă, de asemenea, că sunt avute în vedere eventuale acte de încălcare ulterioare procesului.
O interpretare contrară ar lipsi de conținut o hotărâre judecătorească irevocabilă ce conține dispoziții executabile, deoarece, dacă fiecare act punctual de încălcare a aceluiași drept, în aceeași formă, ar necesita un nou litigiu, s-ar ajunge la situația de neconceput în care un subiect de drept ar putea încălca la nesfârșit dreptul în discuție, sancțiunea interzicerii actelor dispusă prin sentință nefiind de natură a-l împiedica să continue încălcarea.
Prin urmare, pentru ca protecția conferită dreptului la marcă prin hotărârea amintită să fie efectivă, se impune ca efectele acesteia să subziste și pentru actele de încălcare săvârșite ulterior pronunțării ei.
În aceste coordonate, de vreme ce măsurile solicitate sunt deja dispuse prin hotărâre executorie, rezultă că reclamanta nu justifică folosul practic al pronunțării unei noi hotărâri în același sens, motiv pentru care curtea reține că în mod corect a fost admisă excepția lipsei de interes de către prima instanță.
A mai susținut apelanta că, prin admiterea excepției lipsei de interes, instanța s-a antepronunțat asupra fondului cauzei, deoarece a analizat faptele pârâtei și a considerat că sunt aceleași cu cele sancționate în primul litigiu.
Prin prisma argumentelor expuse în cele ce preced, rezultă că verificarea interesului pentru formularea cererii pendinte nu depindea de analizarea congruenței situației de fapt deduse judecății în cele două cauze, astfel încât și acest argument este nefondat.
Împrejurarea susținută de apelantă, în sensul că hotărârea pronunțată în apel în cauza nr._/3/2011 nu ar fi fost încă redactată la data formulării celei de-a doua acțiuni, nu este de natură a schimba concluzia de mai sus, deoarece existența hotărârii definitive (atacată exclusiv de reclamantă, după cum rezultă din extrasul ECRIS depus la fila 113 în dosarul de fond) permitea acesteia obținerea titlului executoriu împotriva celui obligat prin sentință, în nici un caz impedimentul redactării hotărârii din apel nefiind de natură a o îndreptăți să inițieze un nou litigiu pentru obținerea acelorași măsuri.
În cel de-al doilea memoriu cuprinzând motive de apel în completare (expediat la 17.01.2014 prin poștă, cu respectarea dispozițiilor art.470 alin.5 Cod proc.civ. și înregistrat la dosar la 21.01.2014), apelanta-reclamantă a combătut argumentele instanței în sensul că în cauză nu s-a dovedit săvârșirea faptei de către pârâta intimată.
În mod greșit reproșează apelanta primei instanțe stabilirea unui standard de probațiune nespecific procedurii ordonanței președințiale, deoarece împrejurarea că în acest tip de cauză instanța doar „pipăie” fondul cauzei nu echivalează cu lipsa oricărui element probatoriu cu privire la situația de fapt pretinsă.
Simpla „pipăire” despre care fac vorbire doctrina și jurisprudența nu semnifică decât că instanța nu analizează însăși substanța dreptului dedus judecății (în speța de față o asemenea substanță fiind reprezentată de aprecierea asupra întinderii drepturilor asupra mărcii pretinse de reclamantă și asupra existenței încălcării, coroborat cu examinarea aplicării prevederilor art.36 din Legea nr. 84/1998), fără însă a însemna lipsa totală a probelor specifice acțiunii în contrafacere.
Urgența procedurii nu poate echivala cu degrevarea reclamantului, titular de drepturi pretins încălcate, de orice sarcină a probei celor susținute, deoarece ar transforma procedura sumară și rapidă într-un mijloc de posibil abuz, ce nu ar putea fi supus verificării instanței.
De aceea, curtea reține că în mod corect a apreciat instanța necesitatea administrării unui probatoriu cu privire la existența încălcării.
În ceea ce privește autenticitatea fotografiilor prezentate de reclamantă primei instanțe, apelanta a insistat în sublinierea împrejurării că pârâta nu a contestat că acestea au fost făcute în magazinele sale, ci data la care acestea au fost realizate, astfel încât, în opinia apelantei, prima instanță nu putea să le înlăture din probațiune pentru motivul că nu se dovedește locul realizării lor.
Curtea observă că prin întâmpinare pârâta nu a contestat data efectuării fotografiilor, ci însăși împrejurarea că la data inițierii litigiului pendinte mai comercializa respectivele cărucioare de cumpărături.
Este adevărat că, implicit, aceasta recunoaște că la un moment anterior astfel de produse s-au aflat în vânzare în magazinele sale, aspect care rezultă din apărările care susțin că, ulterior pronunțării sentinței civile nr.143/2013, a încetat comercializarea lor, însă acest aspect nu dă naștere vreunei prezumții că susținerile reclamantei în cauza de față ar fi reale, astfel că era necesară dovedirea lor.
Deși fotografiile sunt mijloace de probă permise expres de dispozițiile art.341 alin.2 Cod proc.civ. 2010, însă cât timp autenticitatea lor era contestată (prin susținerea de către pârâtă a faptului negativ contrar), era necesară susținerea lor cu un mijloc de certificare a locului și datei realizării.
Apelanta-reclamantă solicită instanței a constata că fotografiile depuse ca probă în cauza de față și cele din dosarul nr._/3/2011 reproduc același tip de rafturi și de etichete cu preț, specifice în magazinele pârâtei, însă curtea consideră că o asemenea modalitate de a atesta împrejurarea de fapt pretinsă nu poate fi primită, deoarece nu se poate dovedi dincolo de dubiu că alte magazine nu folosesc același tip de mobilier sau de etichete, iar raționamentul este pur speculativ.
Este lipsit de relevanță și argumentul că pe etichetele celor două produse (cel din dosarul anterior și cel fotografiat în dosarul de față) menționează societăți importatoare diferite, deoarece nimic nu împiedica intimata să achiziționeze în același timp același produs de la doi importatori, argumentul fiind, de asemenea, speculativ.
Chiar dacă în apel au fost depuse fotografiile în format digital, atestând că data creării documentelor electronice ce conțin imaginile respective este 19.09.2013, curtea reține că nu este dovedit locul efectuării fotografiilor, în condițiile în care, contrar susținerilor apelantei, intimata a contestat săvârșirea faptei și nu situarea fotografiilor în magazinele sale.
Faptul că pârâta încă mai comercializează cărucioare de cumpărături (conform facturii depuse la dosar) nu este, de asemenea, un argument suficient, cât timp aceste produse pot fi dintre cele care nu poartă semnele protejate.
În plus, curtea consideră că soluția instanței, de a cenzura veridicitatea fotografiilor în discuție, inclusiv ca efect al apărărilor formulate de pârâta intimată, nu este excesivă în raport cu garanțiile menite a fi furnizate titularilor de drepturi de proprietate intelectuală prin procedura specială a ordonanței președințiale.
Astfel, apelanta-reclamantă avea la îndemână mijloace legale eficiente atât pentru administrarea probelor referitoare la faptul comercializării unui anumit produs, cât și pentru a lega situația de fapt de un element temporal, astfel de remedii fiind cuprinse atât în prevederile OUG nr.100/2005, cât și în legea procedurală civilă, în dispozițiile art.359-365 Cod proc.civ., referitoare la asigurarea de dovezi.
În consecința argumentelor expuse, curtea reține că argumentele apelantei-reclamante privitoare la nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate sunt nefondate, urmând a respinge ca atare apelul formulat.
În temeiul art.453 alin.1 Cod proc.civ., va obliga apelanta să plătească intimatei suma de 3870 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial conform dovezilor depuse la dosarul de apel, factura nr.SMA_/05.02.2014 și extrasul de cont atestând plata (filele 23-24).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă B. L., cu sediul ales la SCA T.&T. în București, .. 17, sectorul 5, împotriva sentinței civile nr.2138/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C K. ROMÂNIA SCS, cu sediul ales la SCA Ș. & Asociații în București, .. 1-5, Opera Business Center, ..
Obligă apelanta să plătească intimatei suma de 3870 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă. Executorie.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. D. O. I. R. D.
GREFIER,
F. J.
Red. I.R.D
Tehnored. GC, IRD
4 ex/16.02.2015
Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă – judecător C. C. I.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 73/2014. Curtea de Apel... |
|---|
