Drept de autor şi drepturi conexe. Decizia nr. 1874/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1874/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 12719/3/2012*
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1874 R
Ședința publică din data de 03.12.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - M. S.
JUDECĂTOR - M. D. O.
JUDECĂTOR - L. E. F.
GREFIER - F. J.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă H. S. C. împotriva Sentinței civile nr. 770/28.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. – S. de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, cauza având ca obiect „drept de autor și drepturi conexe”.
Dezbaterile orale și concluziile pe fond au avut loc în ședința publică de la 19.11.2014 când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 26.11.2014, apoi la 03.12.2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.04.2012, pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, sub nr._, reclamanta H. S. C., în contradictoriu cu pârâta C. – S. de gestiune colectivă a drepturilor de autor, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele:
- să fie obligată pârâta C. la plata sumei de 100.000 lei, cu titlul de daune materiale, constând în câștigul nerealizat de reclamantă, și beneficiul realizat pe nedrept de C. din utilizarea ilicita a drepturilor patrimoniale de autor asupra operei literare a scriitorului M. S., respectiv triplul remunerației la care era legal îndreptățită;
- să fie obligată pârâta C. la plata sumei de 50.000 lei cu titlul daune morale;
- să fie obligată pârâta să publice, pe cheltuiala sa, hotărârea instanței în 3 cotidiene de răspândire naționala, în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabila a hotărârii;
- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este moștenitoarea autorului M. S., bunicul său, dobândind prin succesiune o cotă de 35/64 din drepturile patrimoniale de autor asupra operei literare a acestuia. Reclamanta a dobândit o cotă de 1/8 din drepturile de autor prin transmisiune succesorală de după mama sa, M. D. I., în calitate de descendentă a autorului M. S., o altă cotă de 1/8 din drepturile de autor a dobândit-o prin succesiune de după defuncta P. P., fiica lui M. S., decedată la data de 02.10.2003, prin Certificatul de moștenitor nr. 39/2004, iar o altă cotă de 1/8 a dobândit-o prin Certificatul de moștenitor nr. 17/2008 din drepturile de autor deținute C. L. (1/8 din 1/8 din drepturile de autor asupra operei lui M. S.), decedată la 08.03.1992. Prin același certificat de moștenitor, reclamanta a dobândit și cotele din drepturile de autor deținute de Ș. T., decedată la data de 20.09.1992, și S. E., decedată la data de 01.12.1995, fiicele lui M. S., ajungând în final să dețină cota de 35/64 din drepturile patrimoniale de autor.
Astfel, a arătat reclamanta, în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 8/1996, coroborate cu art. 25 din aceeași lege, are dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea operelor autorului M. S., distribuirea operelor, comunicarea publică a operelor, precum și realizarea de opere derivate după operele acestuia.
Pârâta C. nu dispune de un mandat de gestiune din partea sa, a arătat reclamanta, dar a solicitat și a obținut importante sume de bani pentru utilizarea operelor al căror autor este M. S., aspect dovedit de adresa nr. 1403/02.05.2007 emisă de C. către Teatrul „B." Bacău, adresa prin care solicită utilizatorului plata sumei de 6.000 lei, din care 2.000 de lei cu titlu de prejudiciu adus autorului M. S.. Această sumă a fost plătită de Teatrul „B." Bacău către C., după cum rezultă din Ordinul de Plata nr. 446/31.05.2007.
C. s-a pretins cu rea-credință titular al drepturilor de autor cu privire la operele lui M. S. și a realizat un beneficiu, cauzând în același timp un important prejudiciu adevăraților titulari de drepturi de autor, moștenitorii lui M. S., fiind aplicabil art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 care prevede că titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecată recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.
Reclamanta a arătat că, în cauză, sunt întrunite condițiile existenței răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate. Fapta săvârșită de C. nu reprezintă exercitarea atribuțiilor sale în ceea ce privește gestiunea colectivă a drepturilor de autor, întrucât nu există în cauză nici un mandat, fiind o fapta ilicită săvârșită cu vinovăție, deoarece știa că reclamanta este moștenitoarea lui M. S..
A arătat că estimează cuantumul prejudiciului la suma de 50.000 lei, cu titlu provizoriu, întrucât nu cunoaște toate convențiile încheiate de C., cu edituri de exemplu, care urmează a fi identificate cu prilejul expertizei contabile ce urmează a fi dispusă de instanța de judecată.
Pârâta C. nu numai că în fapt s-a comportat ca deținând drepturile patrimoniale de autor asupra operei sadoveniene, dar a și formulat o acțiune în instanță în vederea constatării nulității certificatelor de moștenitor prin care reclamanta a dobândit drepturile patrimoniale de autor, aceasta fiind respinsă definitiv și irevocabil.
Referitor la prejudiciul moral cauzat care trebuie reparat, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 lei.
Ca probe, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, martori, expertiză contabilă, anexând cererii legal timbrate: certificat de moștenitor nr. 278/1961, certificat de moștenitor nr. 576/1986, certificat de moștenitor de legatar nr. 39/2004, certificat de moștenitor nr. 17/2008, adresă Teatrul B. nr. 858/2010, nr. 506/2007, nr. 111/2010, adrese C. către Teatrul B., contract de reprezentare teatrală, adresă ORDA nr. 1075/2004, hotărâri judecătorești.
Pârâta C. – S. de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor a formulat întâmpinare, prin care a arătat că este desemnată de ORDA ca organism de gestiune colectivă în domeniul operelor scrise exercitând gestiunea operelor scrise pe bază de mandat, în baza dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 8/1996, care prevede dreptul exclusiv de exploatare a operelor scrise de către autorul acestora.
În speță, a arătat pârâta, drepturile patrimoniale de autor de pe urma defunctului autor M. S. aparțin, potrivit actelor succesorale depuse la societate de moștenitori, atât d-nei G. V., cât și reclamantei H. S. C.. Acești moștenitori s-au înscris ca mandanți la C., la date diferite, ambii considerându-se unici moștenitori ai scriitorului M. S.. Reclamanta din cauză, pe baza declarației notariale nr. 1351/17.10.2003 emisă de BNP L. G., s-a pretins unica moștenitoare și beneficiară a integrală și exclusivă a tuturor drepturilor de autor ce îi reveneau pe urma defunctului scriitor M. S., creând astfel o falsă reprezentare în ceea ce privește calitatea de unică moștenitoare a drepturilor de autor. Moștenitoarea G. V. s-a înscris la C. ca mandantă la data de 13.07.2007, așa încât față de faptul că exercitarea drepturilor de autor, în cazul pluralității de proprietari este guvernată de principiul unanimității, exercitarea drepturilor de autor se efectuează prin acordul comun al moștenitorilor.
Pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de capătul 1 și 2 al cererii introductive de instanță, privind utilizarea ilicită a drepturilor de autor aparținând lui M. S., de către C., precum și a încălcării drepturilor morale ale acestuia. De asemenea, a invocat și excepția prematurității, având în vedere că s-a încheiat un contract cu Teatrul de Copii și Tineret Luceafărul din Iași care vizează doar drepturile de dramatizare aparținând autoarei Oltița Cântec, precum și excepția lipsei calității procesuale active integrale a reclamantei, susținând că aceasta nu are calitate procesuală activă integrală asupra drepturilor patrimoniale de autor ale defunctului scriitor M. S., aceste drepturi fiind exercitate în comun cu moștenitoarea G. V. ce deține o cotă de ¼ din aceste drepturi, conform actelor de succesiune.
Pe fondul cauzei, pârâta solicită respingerea cererii reclamantei ca nefondată, arătând că mențiunile reclamantei privind autorizarea nelegală a Teatrului pentru Copii și Tineret Luceafărul din Iași prin contractul de reprezentare teatrală nr. 1203/04.10.2011 de către C. sunt nefondate, întrucât contractul s-a încheiat doar pentru drepturile privind utilizarea dramatizării lucrării „D. minunată”, efectuată de dna Oltița Cântec, mandanta C., iar prin această autorizare nu s-a adus atingere drepturilor operei preexistente aparținând autorului M. S.. Astfel, în cauză, nu există faptă ilicită a C. și nici prejudiciul suferit de reclamantă, care nu este unica moștenitoare a drepturilor de autor aparținând autorului M. S..
Pârâta a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantei, depunând anexat întâmpinării: mandat de gestiune H. S. C. din 24.03.2004, mandat de gestiune din 13.07.2007 G. V., decizia civilă nr. 7023/11.10.2011, dosar nr._ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, extras site ORDA ref. C., anexa privind moștenitorii autorilor membri C..
Reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare a acțiunii, prin care a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata sumelor de bani menționate prin acțiune și în temeiul art. 134 și urm. din Legea nr. 8/1996, arătând că pârâta avea obligația să-i vireze sumele de bani care i se cuveneau în urma colectării acestora ca urmare a utilizării operei sadoveniene, dacă se va considera valabil mandatul acordat pârâtei C..
Prin sentința nr. 144/23.01.2013, pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active integrale a reclamantei H. S. și, pe cale de consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamantă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă integrală.
Urmare recursului formulat de reclamanta H. S. împotriva sentinței tribunalului, prin decizia civilă nr. 1441R/13.06.2013, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel București, Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr._ .
Pârâta C. a formulat cerere prin care a solicitat ca reclamanta să precizeze în raport de capătul 1 și 2 al cererii introductive de instanță modul sub care pârâta a utilizat opera defunctului scriitor M. S., având în vedere că își întemeiază cererea pe fapta ilicită cauzatoare de prejudicii din Noul Cod Civil, iar potrivit dispozițiilor art. 123 alin. 3 din Legea nr. 8/1996 modificată, titularii de drepturi nu pot cesiona drepturile de autor către organismele de gestiune colectivă, fapt pentru care organismul de gestiune colectivă C. nu are posibilitatea legală de a utiliza opera și a cauza ilicit vreun prejudiciu titularilor de drepturi, mai cu seamă că aceștia sunt reprezentați de C. pe bază de mandat.
Pârâta a precizat, totodată, că art. 129 alin. 5 din Legea nr. 8/1996 modificată, prevede expres că organismele de gestiune colectivă nu pot avea ca obiect de activitate utilizarea (editare, reprezentare teatrală etc.) repertoriului protejat pentru care a primit un mandat de gestiune colectivă, invocând, în consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive a C. în ce privește utilizarea drepturilor de autor aparținând defunctului scriitor M. S., daunele putând fi solicitate de reclamantă nu de la pârâtă, ci de la utilizatorii expres prevăzuți de lege (teatre, edituri, societăți de radio, TV etc.).
Tribunalul a încuviințat pentru reclamantă proba cu expertiză contabilă, având ca obiective: să se stabilească dacă pârâta a încheiat contracte privind utilizarea în orice fel a operei scriitorului M. S. și să se stabilească sumele de bani încasate de pârâtă ca urmare a încheierii acestor contracte.
Tribunalul a desemnat expert pe P. Ș. E., stabilind onorariul provizoriu de 1200 lei în sarcina reclamantei.
Cauza a fost amânată pentru depunerea raportului de expertiză, iar la termenul din 01.04.2014 expertul a depus o adresă prin care a arătat că, întrucât nu a identificat acte justificative financiar contabile privind încasări de sume de bani din încheierea unor contracte de către C., acestea neexistând, este în imposibilitate de a finaliza raportul de expertiză.
Prin sentința civilă nr. 770/28.05.2014, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția de inadmisibilitate a primelor două capete ale cererii reclamantei, invocată de pârâtă și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei H. S. C., în contradictoriu cu pârâta C. – S. de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor.
Pentru a hotărî astfel, examinând cu prioritate excepția inadmisibilității primelor două capete de cerere, tribunalul a constatat că, potrivit primelor două capete de cerere, reclamanta a solicitat instanței de judecată să fie obligată pârâta C. la plata sumei de 100.000 lei, cu titlul de daune materiale, constând în câștigul nerealizat de reclamantă și beneficiul realizat pe nedrept de C. din utilizarea ilicită a drepturilor patrimoniale de autor asupra operei literare a scriitorului M. S., respectiv triplul remunerației la care era legal îndreptățită și să fie obligată pârâta la plata sumei de 50.000 lei cu titlul daune morale. Pârâta a susținut, prin întâmpinare, că întrucât Legea nr. 8/1996 nu prevede vreo încălcare a drepturilor de autor din partea organismelor de gestiune colectivă din domeniul de creație specific operelor scrise, organismele de gestiune colectivă fiind create de titularii de drepturi în baza dispozițiilor art. 124, 125 și urm. tocmai pentru apărarea intereselor comune ale acestora, acțiunea pe aceste capete de cerere este inadmisibilă. Astfel, C. asigură ca organism de gestiune colectivă, conform art. 130, autorizarea drepturilor patrimoniale de autor prin reprezentarea titularilor de drepturi mandanți, în raporturile cu utilizatorii, neputând utiliza în interes propriu drepturile acordate de titulari, iar Legea nr. 8/1996 interzice exploatarea drepturilor de autor de către organismele de gestiune colectivă.
Tribunalul a constatat că reclamanta a precizat acțiunea în ce privește noțiunea de utilizare ilicită a drepturilor patrimoniale de autor ale scriitorului M. S., în sensul că utilizarea ilicită de către pârâtă este egală cu autorizarea în mod ilicit a folosirii operei sadoveniene de către terți, prin aceasta fiind creat un prejudiciu material și moral reclamantei. Așa fiind, tribunalul a constatat că nu există prevederi legale sau alte împrejurări care să determine caracterul inadmisibil al prezentei acțiuni, reclamanta putând formula o cerere cu acest obiect, pe cale de consecință, tribunalul a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată, în temeiul dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamanta este moștenitoarea autorului M. S., bunicul său, dobândind prin succesiune o cotă de 35/64 din drepturile patrimoniale de autor asupra operei literare a acestuia, dobândind o cotă de 1/8 din drepturile de autor prin transmisiune succesorală după mama sa M. D. I., în calitate de descendentă a autorului M. S., iar o altă cotă de 1/8 din drepturile de autor a dobândit-o prin succesiune după defuncta P. P., fiica lui M. S., decedată la data de 02.10.2003, prin Certificatul de moștenitor nr. 39/2004. O altă cotă de 1/8 a dobândit reclamanta prin Certificatul de moștenitor nr. 17/2008 din drepturile de autor deținute C. L. (1/8 din 1/8 din drepturile de autor asupra operei lui M. S.), decedată la 08.03.1992. Prin același certificat de moștenitor, reclamanta a dobândit și cotele din drepturile de autor deținute de Ș. T., decedată la data de 20.09.1992, și S. E., decedată la data de 01.12.1995, fiicele lui M. S., în final deținând cota de 35/64 din drepturile patrimoniale de autor. Reclamanta a invocat dispozițiile art. 13 din Legea nr. 8/1996, coroborat cu art. 25 din aceeași lege, conform cărora are dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea operelor autorului M. S., distribuirea operelor, comunicarea publică a operelor, precum și realizarea de opere derivate după operele acestuia, arătând că pârâta a încălcat aceste drepturi, întrucât a permis utilizarea operelor sadoveniene, fără a avea acordul reclamantei.
Tribunalul a constatat că, în cauză, reclamanta nu a dovedit susținerile cu privire la folosirea operelor fără acordul său, neprecizând care ar fi aceste utilizări, iar prin expertiză nu s-a putut determina vreo folosire ilicită de către pârâta din cauză, așa încât, reclamanta nu are temei pentru a solicita despăgubiri materiale de 100.000 lei, neexistând fapta ilicită și vreun prejudiciu, neavând temei nici pentru solicitarea sumei de 50.000, cu titlu de daune morale.
În consecință, față de considerentele expuse mai înainte, reținând că nu s-a făcut dovada încălcării drepturilor de autor, tribunalul a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs reclamantă H. S. C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei către prima instanță pentru completarea probatoriului și rejudecare, pentru următoarele motive.
În fapt, arată recurenta-reclamantă că, prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei C. Ia plata sumei de 100.000 de lei cu titlul de daune materiale, constând în câștigul nerealizat de ea și beneficiul realizat pe nedrept de C. din utilizarea ilicită a drepturilor patrimoniale de autor asupra operei literare a scriitorului M. S., respectiv triplul remunerației la care era legal îndreptățită, Ia plata sumei de 50.000 lei cu titlul daune morale, Ia publicarea, pe cheltuiala sa, a hotărârii instanței în 3 cotidiene de răspândire națională, în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată a arătat ca este moștenitoarea autorului M. S., bunicul său, dobândind prin succesiune o cotă de 35/64 din drepturile patrimoniale de autor asupra operei literare a acestuia.
Ca atare, în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 8/1996, coroborate cu cele ale art. 25 din aceeași lege, ea are dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea operelor, distribuirea operelor, comunicarea publică a operelor, precum și realizarea de opere derivate după operele al căror autor este M. S..
Acest drept a fost încălcat în mod repetat de intimata-pârâtă C. – S. de gestiune colectivă, care, fără să dispună de un mandat de gestiune din partea sa, a solicitat și a obținut importante sume de bani pentru utilizarea operelor al căror autor este M. S..
C., pretinzându-se cu rea-credință titular al drepturilor de autor cu privire la operele lui M. S., a realizat un beneficiu și, în același timp, a cauzat un important prejudiciu adevăraților titulari de drepturi de autor, și anume moștenitorilor lui M. S..
În aceste condiții, este aplicabil art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 care prevede că titularii drepturilor recunoscute și protejate prin această lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii, prematurității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active integrale, iar pe fondul pricinii, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin sentința nr. 144/23.01.2013, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active integrale și a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuala activă integrală.
Prin decizia civilă nr. 1441R/13.06.2013, arată recurenta-reclamantă, Curtea de Apel, admițând recursul formulat de ea, a dispus casarea sentinței nr. 144/23.01.2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._ .
În cel de-al doilea ciclu procesual, a solicitat instanței să dispună efectuarea unei expertize contabile care să stabilească dacă organismul de gestiune colectivă a avut încasări din utilizarea în orice mod a operei sadoveniene și, în caz afirmativ, care este cuantumul încasărilor.
Această probă a fost solicitată de către ea, arată recurenta-reclamantă, și a fost întemeiată pe faptul că unui titular de drepturi îi este practic, imposibil să cunoască fiecare utilizare a operei sale, această imposibilitate fiind și principalul motiv pentru care s-au constituit organismele de gestiune colectivă.
Recurenta-reclamantă învederează că a arătat instanței că este o adevărată "probatio diabolica" să se pună în sarcina sa să dovedească fiecare utilizare autorizată de C. a operelor sadoveniene (după ce ea a depus la dosarul cauzei înscrisuri care arată că pârâtul C. a autorizat cel puțin odată folosirea operelor) și ca o expertiză contabilă ar lamuri situația și ar arăta sumele încasate de pârâta în urma autorizărilor (dar și al altor utilizări) ale operelor lui M. S..
Trecând peste apărările pârâtei, care a susținut că nu au fost acordate autorizări pentru folosirea operei sadoveniene, Tribunalul București a încuviințat proba cu expertiză, având următoarele obiective: să se stabilească dacă pârâta a încheiat contracte privind utilizarea în orice fel a operei scriitorului M. S. și să se stabilească sumele de bani încasate de pârâtă ca urmare a încheierii acestor contracte.
La data de 10.03.2014, ca urmare a convocării părților la sediul pârâtei în vederea efectuării expertizei contabile, pârâta a emis și prezentat expertului desemnat Adresa nr. 96/10.03.2014, prin care a susținut că "nu există contracte privind utilizarea în orice modalitate a operei scriitorului M. S.".
D. consecință, pârâta a refuzat să pună la dispoziția expertului desemnat acte contabile, motivând că nu există acte contabile cu privire la M. S..
La termenul din 01.04.2014, expertul a depus la dosarul cauzei o adresă prin care arăta imposibilitatea exprimării unei opinii, pentru motivele arătate mai sus.
Prin sentința civilă nr. 770/28.05.2014, instanța a respins excepția inadmisibilității primelor două capete de cerere, iar pe fondul cauzei a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța o asemenea hotărâre instanța a reținut că ea, reclamanta nu "a dovedit susținerile cu privire la folosirea operelor fără acordul său, neprecizând care ar fi aceste utilizări, iar prin expertiză nu s-a putut determina vreo folosire ilicită de către pârâta în cauză".
Potrivit art. 3041 din Codul de procedură civilă, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Cu toate acestea, arată recurenta-reclamantă, hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind astfel incident motivul de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 312 din Codul de procedură civilă, modificarea hotărârii nu este posibilă, întrucât este necesară administrarea probei cu expertiza contabilă, probă inadmisibilă în calea de atac a recursului.
În primul rând, trebuie subliniat faptul că, deși în sentința recurată s-a consemnat că "prin expertiză nu s-a putut determina vreo folosire ilicită", la dosarul cauzei nu a fost depus niciun raport de expertiză. Expertul desemnat a depus doar o adresă prin care arăta imposibilitatea efectuării expertizei.
În al doilea rând, trebuie menționată și atitudinea absolut inconsecventă a instanței care a admis efectuarea probei cu expertiză, deși pârâta a susținut inexistența autorizărilor operelor sadoveniene, pentru ca apoi, să rețină că nu există contracte cu privire la opera sadoveniană, deși susținerile pârâtei nu s-au modificat deloc.
Prima instanță a apreciat în mod eronat că o declarație a pârâtei poate constitui o probă în favoarea acesteia și a soluționat cauza în baza unei asemenea "probe".
Potrivit art. 26 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă (NCPC), legea aplicabilă administrării probelor este legea în vigoare la data administrării probatoriului, în speță Noul Cod de procedură civilă. Potrivit art. 259 din Noul Cod de procedură civilă, instanța poate reveni asupra unei probe încuviințate dacă, după administrarea altor probe, apreciază că administrarea vreuneia nu mai este necesară. Instanța este însă, obligată să pună această împrejurare în discuția părților.
În prezenta speță, întrucât instanța a dispus administrarea probei cu expertiză contabilă, legal și temeinic ar fi fost ca această probă să fie administrată. Neadministrarea acestei probe ar fi trebuit să fie întemeiată pe dispozițiile art. 259 din Noul Cod de procedură civilă, însă în cauză nu s-a administrat nicio probă care să justifice revenirea asupra expertizei.
Încheierea prin care a fost încuviințată cererea de probe are caracter preparator, iar instanța poate să revină asupra unei probe încuviințate, având însă obligația să motiveze pentru ce administrarea probațiunii a devenit inutilă.
Prima instanță nu consemnează nici că revine asupra probei cu expertiză și nici nu motivează în nici un fel de ce respinge practic această probă, după ce o încuviințează, nu motivează de ce consideră că administrarea probațiunii a devenit inutilă, însă în considerentele sentinței reține că reclamantul nu și-a dovedit susținerile.
Chiar dacă s-ar aprecia că în prezenta speță, administrarea probelor este supusă dispozițiilor cuprinse în vechiul Cod de procedură civilă, potrivit art. 167 Cod procedură civilă, admiterea sau respingerea probelor este lăsată la aprecierea instanței, care este obligată să motiveze măsura luată.
Or, în cauza de față, instanța nu a motivat în niciun fel de ce a renunțat la administrarea unei probe încuviințate, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 312 pct. 3, raportat la art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă, se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei Tribunalului București spre rejudecare.
Pentru toate considerentele expuse, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
În drept, art. 304 și următoarele din vechiul Cod de procedură civilă, art. 26, art. 259 și următoarele din noul Cod de procedură civilă, art. 134 și următoarele din Legea nr. 8/1996.
Analizînd sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs, ținînd seama și de disp. art. 304 indice 1Cpc, Curtea reține următoarele:
Pîrîtul C. este organism de gestiune colectivă avînd ca obiect de activitate: colectarea si repartizarea drepturilor patrimoniale de autor rezultate din utilizarea operelor scrise, pe baza mandatului acordat de detinatorii acestor drepturi sau in baza contractelor incheiate cu reprezentantii acestora din tara sau din strainatate ori a dispozitiilor legale, in conditiile prevederilor statutare si ale dispozitiilor Legii nr.8/1996 a dreptului de autor si drepturilor conexe cu modificarile si completarile ulterioare pentru urmatoarele categorii: Radiodifuzare TV și radio, reprezentare teatrală, reproducere ( editare/ publicare ) și difuzare ( vânzare) pe suport CD, DVD, hartie, E BOOKS, VHS,, comunicare publică (spectacole live, recitaluri, internet/online etc.),. realizare opere derivate (scenarii, adaptari, dramatizari, traduceri).
Prin acțiune, reclamanta, în calitate de moștenitoare a scriitorului M. S., solicită daune materiale și morale pentru încălcarea drepturilor prevăzute de art. 13 din legea 8/1996, și anume, dreptul de a autoriza sau interzice reproducerea, distribuirea comunicarea publică și realizarea de opere derivate după operele scriitorului menționat, menționînd contractul încheiat de C. cu Teatrul ”B.” Bacău, pentru dramatizarea operei BALTAGUL.
Prin precizarea acțiunii din 16.05.2013, reclamanta arată că, în condițiile în care instanța consideră că mandatul pe care l –a acordat în 2004 produce efecte și în perioada 2009 -2012, organismul de gestiune colectivă este obligat la plata remunerațiilor datorate pentru utilizarea operelor al căror autor este M. S..
Curtea reține că principala critică adusă sentinței vizează administrarea probei cu expertiză contabilă, recurenta reproșînd primei instanțe că nu și-a exercitat rolul activ în lămurirea situației utilizărilor operei sadoveniene și a remunerațiilor obținute de C., în consecință.
Curtea reține nefondată critica, avînd în vedere că expertiza contabilă are ca scop determinarea sumelor colectate de organismul de gestiune colectivă cu titlu de remunerații ca urmare a utilizării operei, aspect negat de pîrîtă, în condițiile în care reclamanta, căreia îi revine sarcina probei, nu a furnizat prin motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată sau prin precizările ulterioare, informații în legătură cu contractele încheiate de pîrîtă privind utilizarea operei scrise, afirmată prin acțiune.
Aceasta este și reținerea primei instanțe, care, în motivare, arată imposibilitatea efectuării calcului și determinării remunerațiilor, față de lipsa dovezilor privind susținerile reclamantei referitoare la autorizarea utilizării operei originale de către pîrîtă, fiind astfel argumentată lipsa de utilitate a probei cu expertiză contabilă.
Curtea reține că din actele dosarului rezultă că organismul de gestiune colectivă a încheiat două contracte avînd ca obiect dramatizarea operelor scrise ” Baltagul” și ”D. minunată ” ( filele 18, 19 28 din dosarul tribunalului_ ).
Pe de o parte, în baza mandatului de gestiune din 24.03.2004, reclamanta a mandatat pe C. să - i gestioneze drepturile patrimoniale de autor, în anexa la contract fiind menționate cele două titluri precizate mai sus, consimțămîntul fiind dat și pentru adaptarea operei și reprezentarea teatrală, așa cum rezultă din înscrisurile de la filele 106-108. Cum nu s-a dovedit încetarea contractului de mandat, afirmată de reclamantă, Curtea constată că încălcarea de către pîrîtă a drepturilor prevăzute de art. 13 din legea 8/1996 nu este susținută de probe .
Pe de altă parte, remunerațiile au fost colectate de pîrîtă în temeiul celor două contracte prin care a autorizat reprezentarea teatrală a operelor Baltagul și D. Minunată, în calitate de mandatar al autorilor dramatizărilor, C. I. și Oltița Cîntic ( filele 18 și 28), titulari de drepturi de autor la rîndul lor, opera derivată fiind protejată distinct de opera originală, conform art. 8 din legea 8/1996.
Față de considerentele expuse, avînd în vedere și disp. art. 312 alin. 1 Cp, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă H. S. C. împotriva sentinței civile nr. 770/28.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. – S. de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. S. M. D. O. L. E. F.
GREFIER,
F. J.
Red. MDO
Tehnored. MDO/PS 2 ex.
Jud. fond: C. M.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 103/2014. Curtea de Apel... | Drept de autor fotografie. Utilizare fără acord. Decizia nr.... → |
|---|
