Desene şi modele industriale. Decizia nr. 524/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 524/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 30667/3/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 524 A
Ședința publică din data de 10.12.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - M. S.
JUDECĂTOR - M. D. O.
GREFIER - F. J.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă A. R. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 226/19.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. L. M. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și intimatul-intervenient T. G. S.R.L., cauza având ca obiect „desene și modele industriale”.
Dezbaterile orale și concluziile pe fond au avut loc în ședința publică de la 19.11.2014 când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 26.11.2014, la 03.12.2014 și la 10.12.2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 03.08.2012, pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, sub nr._, A. R. SRL a chemat în judecată pe pârâții Dl. L. M. P. și OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI, solicitând instanței ca, în temeiul art. 42 din Legea 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor(art. 45 în forma Legii 129 aplicabilă la data 14.04.2006, coroborat cu art. 22 alin. 3 din Legea 129 - art. 25 alin. 3 și 39 alin. 1 din forma Legii 129 aplicabilă la data de 14.04.2006), să dispună anularea Certificatului de înregistrare al desenului/modelului industrial nr._/14.04.2006 emis de O. și publicat în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală Secțiunea Desene și Modele Industriale nr. 12/2004.
În motivarea cererii reclamanta arată că la data de 05.08.2004 pârâtul a depus o cerere de înregistrare a unui model industrial ce reprezenta un suport pentru panouri publicitare, aprobată de O. la 14.04.2006, fără ca prevederile legale referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un astfel de model industrial, să fie îndeplinite. Astfel, reclamanta este o societate care activează pe piața panourilor publicitare din R., făcând parte dintr-un grup de firme originare din Elveția și activând în majoritatea țărilor Uniunii Europene pe piața publicității outdoor. În această calitate utilizează în activitatea curentă panouri publicitare de tipul celui asupra căruia Pârâtul invocă existența unor drepturi de proprietate intelectuală, multe dintre acestea fiind proiectate de către .>
În luna decembrie 2011, pârâtul și reclamanta au încheiat un Contract de vânzare-cumpărare referitor la părțile sociale pe care Pârâtul le deținea direct sau indirect într-o . societăți din R. care au ca obiect de activitate publicitate outdoor, prin intermediul panourilor publicitare de mari dimensiuni. Ulterior, în cursul lunii iunie 2012, Pârâtul a adus la cunoștința reclamantei existența Certificatului, printr-o notificare către trei societăți ale grupului A. (Take Media și T. G.) în care se solicita încetarea utilizării neautorizate a modelului industrial „suport panou publicitar". În acest context, reclamanta a observat că Certificatul de înregistrare este nul, deoarece nu au fost respectate cerințele de valabilitate ale Legii 129, aplicabilă la data obținerii dreptului de proprietate intelectuală invocat. Reclamanta arată că Pârâtul a deținut o . funcții și calități în cadrul societăților din grupul A. din R., de-a lungul perioadei pentru care invocă existența dreptului de proprietate intelectuală.
Certificatul DMI nu respectă condițiile noutății și nu are un caracter individual. Potrivit art. 9 din Legea 129, în forma aplicabilă la data de 14.04.2006, înregistrarea unui model industrial este valabilă dacă:„(1) Obiectul cererii poate fi înregistrat în măsura în care constituie un desen sau model Industrial, în sensul art. 2, este nou și are un caracter individual. Un desen sau model Industrial este considerat nou dacă nici un desen sau model Industrial identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate. Se consideră că desenele sau modelele Industriale sunt identice dacă trăsăturile lor caracteristice diferă numai în ceea ce privește detaliile nesemnificative. Se consideră că un desen sau model Industrial are caracter individual dacă Impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat este diferită de cea produsă asupra unui asemenea utilizator de orice desen sau model Industrial făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înainte de data de prioritate."
Modelul apărat prin Certificatul de înregistrare nu îndeplinește nici condiția noutății și nici pe cea a individualității, astfel cum au fost acestea definite și interpretate de jurisprudența națională și de cea comunitară. Astfel, modelul a fost făcut public înainte de înregistrarea cererii la O., iar potrivit prevederilor legale, din art. 10 al Legii 12, în forma acestuia de la data de 14.04.2006, se consideră că un desen sau model Industrial a fost făcut public dacă a fost publicat sau a fost expus, utilizat în comerț sau divulgat în alt mod, cu excepția cazului în care aceste acțiuni nu puteau deveni cunoscute în cursul normal al activității din domeniul respectiv, înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare.
Legiuitorul a introdus o excepție de la regula pierderii noutății prin publicarea anterioară, excepție referitoare la un model industrial care a fost făcut public de către autor, de succesorul său în drepturi sau de un terț, ca urmare a informațiilor oferite de autor sau a acțiunii întreprinse de către acesta ori de către succesorul lui în drepturi, în cursul perioadei de 12 luni care precedă data de depunere a cererii sau data de prioritate( alin. 3 al art. 10 din Legea 129, în forma aplicabilă la 14.04.2006). Conform acestor prevederi, nu se consideră că un model a fost făcut public în situația în care sunt îndeplinite 2 condiții: autorul sau un succesor în drepturi al acestuia a inițiat publicarea modelului, și această comunicare s-a realizat într-un interval de maxim 12 luni, înainte de data depunerii cererii.
Prin urmare, condiția noutății este înlăturată, și Certificatul de înregistrare este nul: Dacă modelul industrial a fost făcut public înaintea datei de înregistrare a cererii și Dacă niciuna dintre condițiile de mai sus nu este îndeplinită: Nu autorul sau un succesor în drepturi al acestuia a inițiat publicarea modelului, sau - Publicarea s-a realizat cu mai mult de 12 luni înainte de data depunerii cererii. Analizând Autorizația de Construire nr. 317/6 I din 04.11.2003, emisă la solicitarea Teatrului Național I.L C. se observă că: . Modelul industrial protejat prin Certificatul de înregistrare a fost făcut public înainte de data înregistrării cererii (05.08.2004); inițiativa acestei comunicări nu a aparținut pârâtului, Teatrului Național I.L C. și comunicarea s-a realizat cu mai mult de 12 luni înainte de data înregistrării cererii, deoarece proiectul panourilor publicitare realizate de către ing. V. T. a fost întocmit la data de 12.05.2003. Același proiect de Panou Publicitar de tip Backlight realizat în luna mai 2003 de . includea suportul panoului publicitar protejat prin Certificatul de înregistrare, a fost utilizat și pentru eliberarea Autorizației de Construire nr. 29/3P/M din 05.02.2004.
Reclamanta arată că modelul în discuție nu prezintă caracter individual, determinat nu de detalii nesemnificative sau de soluții tehnice, ci de impresia globală pe care o lasă asupra unui utilizator avizat. Or, în situația de față modelul industrial nu numai că nu are caracter individual dar se poate observa că este chiar identic cu cele publicate și utilizate anterior de Teatrul Național I.L C. și proiectate de către AEROCOMPOZITE B.. Pârâtul nu avea niciun drept asupra modelului protejat prin Certificatul de înregistrare, întrucât conform prevederilor art. 5 din Legea 129/1992, până la proba contrară, solicitantul este prezumat a avea dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial. Or, pârâtul nu este proiectantul modelului industrial suport panou publicitar, acesta fiind realizat anterior de .>
Dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparține autorului desenului sau modelului industrial ori succesorului său în drepturi, pentru desenele și modelele industriale create în mod independent - art. 3 din Legea 129/1992 în forma aplicabilă la data de 14.04.2006. Din planșele depuse în Anexele 2 și 3 reiese cu evidență faptul că nu Pârâtul este autorul modelului industrial, acesta neputând invoca niciun drept asupra modelului realizat de o terță persoană (. o terță persoană (Teatrul Național I.L. C.).
Reclamanta solicită ca probe înscrisuri, martori, interogatoriu și expertiză tehnică de specialitate.
Anexat acțiunii legal timbrate s-au depus: cetif. DMI_, panou publicitar, Autorizație de construire din 05.02.2004 TNB, Adr. ROMTELECOM SA nr. 25.1/_ din 19.01.2004 cu anexe schițe, certificat de urbanism 828/M/22.08.2003, TNB, Proces verbal de recepție din 24.06.2004, Referat calitate . memoriu tehnic, schițe, și schițe, Autorizație de construire P.. Sect. 2 317/2003 TNB, Certificat de urbanism nr. 325/21.07.2003, Planșă foto, schițe, Memoriu tehnic, Aviz 36/2004 MI, Notificare din 01.05.2012, Notificare A. din 10.08.201.
O. a formulat întâmpinare la acțiunea reclamantei, solicitând respingerea cererii reclamantei.
O. a depus dosarul certificatului nr._/2006 titular P. M. L..
Pârâtul P. L. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării se arată că P. M. L. este titularul modelului industrial „Suport Panou Publicitar" Certificat de înregistrare_, eliberat în baza Hotărârii nr. 17 535/30.09. 2005 emisă de O.. Modelul industrial „Suport panou publicitar" conține o singură reprezentare grafică, o fotocopie a Certificatului cu o calitate grafică superioară aceleia depuse de reclamantă în cererea de anulare. Înscrisul depus de reclamantă la dosar, respectiv reproducerea modelului protejat, conține o adăugire de mână a unui paralelipiped la reprezentarea modelului protejat prin Certificatul de înregistrare.
Pârâtul a notificat reclamantei la data de 1.06.2012 faptul că deține drepturi exclusive asupra modelului industrial „Suport Panou Publicitar", solicitându-i să înceteze orice folosire neautorizată a acestuia, propunând soluționarea pe cale amiabilă a diferendului, însă reclamanta nu a dat curs invitației, ci a depus Cererea de anulare a modelului industrial.
Reclamanta nu deține drepturi în raport cu modelul industrial care face obiectul prezentului litigiu, urmărind ca prin anularea modelului industrial să-1 poată folosi nestingherită în activitatea sa comercială.
Pârâtul invocă excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, întrucât reclamanta nu a arătat baza legală a folosirii panoului publicitar.
Pârâtul invocă excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, întrucât aceasta trebuia să pretindă un drept civil (afectat) și să facă dovada că este titularul acelui drept. Astfel, în raport cu motivele de anulare (lipsa noutății și a caracterului individual al modelului), ar fi putut avea calitate procesual activă în intentarea acțiunii, spre exemplu, un titular al unui model industrial înregistrat anterior celui în discuție, și față de care acesta ar prezenta un grad ridicat de similaritate, sau, spre exemplu, o persoană care folosește modelul în cauză în baza unui contract de licență încheiat cu un alt titular de drept.
Pe fondul cauzei, se arată că nu sunt întrunite condițiile legale pentru anularea modelului industrial, deoarece certificatul de înregistrare nr._ pentru modelul industrial „Suport Panou Publicitar", titular P. M. L., întrunește condițiile de înregistrare cerute de lege.
Cu privire la aplicarea legii în timp, se arată că înregistrarea desenelor și modelelor industriale a fost reglementată prin Legea nr. 129/1992 privind modelele și desenele industriale, fiind modificată prin Legea nr. 585/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 810 din 7 noiembrie 2002 și care a intrat în vigoare la data de 29.12.2002. Legea nr. 129/1992 a fost a doua oară modificată prin Legea nr. 280/17 oct. 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 729 din 26 octombrie 2007 și care a intrat în vigoare la data de 26 noiembrie_. Potrivit art. 6 (1) din Noul cod civil în vigoare de la 1 Octombrie 2011 „Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă, dispoziție similară și în vechiul Cod Civil la art. 1 „Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă”. Art. 6 alin. (3) din Noul Cod Civil aduce o precizare în plus: fetele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi" în speță legea aplicabilă pentru prezenta cerere în anulare este Legea modificată prin legea nr. 585/2002, denumită în continuare „Legea", împreună cu Regulamentul de aplicare aprobat prin HG 1171/2.10.2003, în continuare „Regulamentul".
Pârâtul invocă disp. art. 45 din Legea DMI privind anularea desenului sau modelului industrial, eliberat de O., în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate, în cazul în care se constată că, la data înregistrării cererii, nu erau îndeplinite condițiile pentru acordarea protecției de la art. 9, privind noutatea și caracterul individual. Un desen sau un model industrial este considerat nou dacă nici un desen sau model industrial identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare, sau dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate. Se consideră că desenele sau modelele industriale sunt identice dacă trăsăturile lor caracteristice diferă numai în ceea ce privește detaliile nesemnificative. Prin excepție de la regula arătată, conform art. 10 alin. 2 și 3 din Lege nu se consideră divulgare (anterioară), adică aducere la cunoștința publicului: - situația în care modelul industrial a fost divulgat unei terțe persoane în condiții de confidențialitate explicite sau implicite; - sau dacă a fost făcut public de către autor, de succesorul său în drepturi sau de un terț, ca urmare a informațiilor oferite de autor sau a acțiunii întreprinse de către acesta [...] în cursul perioadei de 12 luni care precedă data de depunere a cererii. Atât analiza noutății cât și a caracterului individual al modelului se face în raport cu modele făcute publice anterior datei de depunere a modelului în cauză. Prin urmare, cele două excepții prevăzute de art. 10 se aplică atât în analiza noutății, cât și a caracterului individual al modelului.
Examinarea unei cereri de înregistrare se face potrivit Regulii nr. 26, care prevede, printre alte condiții de fond, următoarele: „B. Condiții de fond: La stabilirea noutății unui desen sau model industrial nu se poate lua în considerare decât desenul sau modelul industrial cel mai apropiat; Sunt luate în considerare materialele pertinente și pot fi opuse pentru aprecierea noutății materialele al căror aspect exterior este identic și nu diferă decât prin detalii nesemnificative față de desenele sau modelele industriale examinate. Examinarea noutății se face prin compararea aspectului exterior al produsului sau al unei părți a acestuia, rezultat din combinația dintre principalele caracteristici (linii, contururi, culori, forma, textura și/sau materiale și/sau ornamentația produsului în sine) cu materialul opus, cel mai apropiat de desenul sau modelul examinat."
În consecință, un model industrial, care prezintă aspectul estetic exterior al unui produs tridimensional, nu poate fi comparat prin prisma îndeplinirii condițiilor de înregistrare, decât în raport cu un produs identic, tridimensional și numai sub aspect estetic, exterior și nu cu un desen esențialmente tehnic care cuprinde cote, caracteristici tehnice, etc. și nu evidențierea aspectului estetic exterior.
Cu privire la îndeplinirea condiției noutății prevăzute la art. 9 alin.2, pârâtul arată că documentele opuse nu sunt de natură să distrugă noutatea, întrucât fie sunt sub regimul confidențialității implicite, fie emană de la autor și se încadrează în termenul de 12 luni anterior datei de depozit a modelului. Întrunirea condiției privind calificarea drept obiect opozabil în raport cu condiția noutății implică trei condiții cumulative:1.obiectul opus să fie un produs în trei dimensiuni (condiția pentru a fi model industrial);2.să fie identic din punct de vedere estetic, exterior cu obiectul modelului înregistrat;3. modelul să nu fi fost făcut public sau să fi fost expus, utilizat în comerț sau divulgat în alt mod, cu excepția cazului în care aceste acțiuni nu puteau deveni cunoscute în cursul normal al activității din domeniul respectiv înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare (art. 10 alin 1), cu excepțiile prevăzute de art. 10 alin. 2 și 3 în speță, dacă modelul industrial a fost divulgat unei terțe persoane în condiții de confidențialitate explicite sau implicite, sau a fost făcut public de către autor, de succesorul său în drepturi sau de un terț, ca urmare a informațiilor oferite de autor sau a acțiunii întreprinse de către acesta [...] în cursul perioadei de 12 luni care precedă data de depunere a cererii.
Cererea de înregistrare nr. f 2004 0790 a modelului „Suport Panou Publicitar" a fost depusă la data de 05.08.2004, astfel încât, luând în calcul și perioada de grație de 12 luni, în care divulgarea de către autor nu este prejudiciabilă, data limită pentru evaluarea noutății este 05.08.2003. În sprijinul lipsei de noutate a modelului industrial „Suport Panou Publicitar", Certificat de înregistrare nr._, reclamanta a invocat două seturi de documente anterioare datei de depozit: Autorizația de Construire nr. 317/61 din 04.11.2003, eliberată de Primăria Sectorului 2, cu anexe și Autorizația de Construire nr. 29/3P/M din 05.02.2004 eliberată de Primăria Municipiului București, cu anexe. Potrivit Legii, examinarea nu se poate face în raport cu două materiale opuse, ci cu un singur material care ar fi cel mai apropiat de modelul a cărei noutate este examinată. Ambele autorizații cuprind documentul „Autorizație de construire pentru un PANOU PUBLICITAR L. TIP BACKLIGHT, însoțite de o . anexe care constau în diverse cereri, schițe de amplasament, certificate de urbanism, procese verbale de recepție, referate de calitate, precum și un proiect tehnic care constă din mai multe planșe pentru un panou denumit BACKLIGHT 3,2 X 2,4 (potrivit cartușului) și un memoriu tehnic. Ambele Autorizații cuprind același proiect tehnic și același memoriu tehnic. Cu toate că reclamanta nu a făcut nicio precizare privind care document din cadrul autorizațiilor este opozabil la înregistrarea modelului industrial nr. certificat_, având în vedere că documentele text nu pot fi în nici un caz opozabile, singurul care poate fi luat în discuție este proiectul tehnic, explicitat prin memoriul tehnic, comun celor două autorizații. Din analiza materialelor opuse - cele trei planșe din proiectul tehnic, interpretate prin datele din memoriul tehnic, în raport cu noutatea modelului industrial „Suport Panou Publicitar", se constată că niciunul dintre acestea nu întrunește condițiile impuse de Lege pentru a fi distrugătoare de noutate. Astfel, modelul industrial - Certificat de înregistrare nr._ prezintă un obiect tridimensional, care reprezintă un SUPORT Panou Publicitar, așa cum este descris în cererea nr. f 2004 0790: „Suport panou publicitar, format din două părți componente: (1) structura de bază care formează un paralelipiped regulat (lungime = lățime>înălțime) și (2) corpul atașat pe structura de bază, cu începere de la centrul structurii de bază și depășind lungimea acesteia. Al doilea corp are formă de paralelipiped regulat poziționat vertical (lățime<><înălțime); pe="" suprafețele="" laterale="" ale="" paralelipipedului="" sunt="" prevăzute="" două="" secțiuni="" transparente="" de="" expunere."="" autorizațiile="" de="" construire="" nr.="" 317/61="" din="" 04.11.2003="" și="" respectiv="" nr.="" 29/3p/m="" pentru="" un="" panou="" publicitar="" nu="" pot="" fi="" considerate="" materiale="" pertinente="" pentru="" anularea="" certificatului="" nr.=""_="" -="" suport="" panou="" publicitar,="" potrivit="" prevederilor="" legale,="" întrucât="" desenele="" tehnice="" atașate="" autorizațiilor="" nu="" constituie="" modele="" industriale,="" în="" sensul="" prevăzut="" de="" lege="" și="" ca="" urmare="" nici="" nu="" poate="" fi="" făcută="" o="" comparație="" între="" acestea="" și="" modelul="" industrial="" și,="" oricum,="" desenele="" tehnice="" nu="" prezintă="" un="" model="" identic="" cu="" modelul="" suport="" panou="" industrial;="" desenele="" tehnice="" nu="" prezintă="" aspectul="" estetic="" exterior="" al="" unui="" obiect,="" ci="" conțin,="" printre="" alte="" documente="" un="" memoriu="" tehnic,="" cu="" caracteristicile="" tehnice="" ale="" unui="" produs="" „panou="" publicitar"="" format="" din="" 4="" elemente,="" precum="" și="" trei="" planșe="" tehnice,="" cotate;="" desenele="" tehnice="" nu="" conțin="" un="" obiect="" tridimensional,="" cu="" caracteristicile="" estetice="">
În fapt, toate documentele depuse de reclamantă emană de la autorul modelului industrial și fie au fost întocmite în condiții de confidențialitate, fie se încadrează în termenul de 12 luni anterior datei de depozit, pârâtul depunând în acest sens Contractul nr. 200/20.05.2003 încheiat între firma T. G. SRL, reprezentată de dl. P. L. M. în calitate de asociat și administrator (la acel moment), și ., reprezentată de dl T. Vașvari și Declarația dată în fața notarului public de către dl. T. Vașvari cu privire la discuțiile purtate în cadrul întâlnirii premergătoare încheierii contractului. Astfel, anterior datei proiectului tehnic BCIP 001.00 din 12.05.2003, au avut loc discuții în cadrul întâlnirii din data de 21.10.2002 între dl. P. și dl. T. Vașvari, iar în cadrul acestei întâlniri, dl. P. a prezentat o schiță a modelului (suportului de panou publicitar) care a constituit ulterior obiectul Certificatului de înregistrare nr._, solicitându-i d-lui Vașvari să întocmească, prin angajații companiei pe care o conducea, proiectul tehnic care să stea la baza execuției ulterioare a unor panouri publicitare așezate pe suportul redat în schița prezentată de dl. P.. Aceste discuții și întâlniri au avut loc în regim de confidențialitate implicită, așa cum confirmă și dl. Vașvari. În baza solicitării d-lui P., s-a întocmit de către . proiectul BCIP 001.00 din 12.05.2003 și contractul nr. 2005/20.05.2003 de execuție și amplasare a panourilor așezate pe suportul care constituie obiectul Certificatului de înregistrare nr._, contract la care a fost anexată schița panoului. In vederea amplasării panourilor așezate pe suportul care constituie obiectul Certificatului de înregistrare nr._, . avea obligația contractuală să obțină autorizațiile și avizele necesare (punctele 2 și 7 din contractul nr. 2005/20.05.2003). Punerea în comerț a panourilor publicitare așezate pe suportul care constituie obiectul Certificatului de înregistrare nr._ (conform procesului verbal de recepție din data de 24.06.2004, fără imagini, încheiat între . și AERO-COMPOZITE SA) s-a făcut așadar în baza informațiilor și documentelor care au emanat de la titular, în cadrul perioadei de 12 luni anterioară datei de depozit a modelului industrial.
Față de cele învederate, arată pârâtul, documentele prezentate de reclamantă nu sunt documente publice( avizele, autorizațiile, certificatele de urbanism), fiind documente în regim de confidențialitate implicită, în baza art. 46 din legea 188/1999 privind statutul funcționarului public. Proiectul tehnic BCIP 001.00 din 12.05.2003 și contractul nr. 2005/20.05.2003 sunt de asemenea întocmite în condiții de confidențialitate implicită, întrucât produc efecte doar între părți, fiind documente întocmite în baza informațiilor și acțiunilor autorului /titular al modelului și se încadrează în termenul de 12 luni anterior datei de depozit a modelului a cărei anulare se cere.
În ce privește condiția caracterului individual, prevăzută la art. 9 alin. 3/Lege, se arată că documentele depuse de reclamantă nu întrunesc condițiile legale nici pentru distrugerea caracterului individual modelului industrial „SUPORT panou publicitar", iar cererea trebuie respinsă. Pe de altă parte, analizând continuare obiectul Certificatului de înregistrare nr._ în raport cu documentele depuse de reclamantă, pârâtul invocă disp. art. 2 lit. h) din Legea 129/1992, privind definiția DMI:"aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia, redat în trei dimensiuni, rezultat din combinația dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, forma, textura și/sau ornamentația produsului în sine", precizând că modelul industrial are în mod esențial o funcție estetică și nu tehnică, așa cum reiese din Regulile 14 si 15 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 129/1992, republicat. Potrivit Regulii 14 (2) : „Descrierea [desenului sau a modelului] nu trebuie să cuprindă: detalii tehnice sau de funcționare, caracteristici tehnice, dimensiuni, repere, declarații privind noutatea sau caracterul individual". Conform Regulii15( Reprezentările grafice): „Nu sunt admise ca reprezentări grafice:a) desenele tehnice prezentând produsul în secțiune sau în plan cu rupturi și cote, cu texte explicative sau legende. "[...]Reprezentările grafice trebuie să redea complet desenul sau modelul industrial care face obiectul cererii de înregistrare, astfel încât caracteristicile sale estetice să fie evidențiate".
Modelul industrial nr._ a cărui anulare se solicită reprezintă un "Suport panou publicitar" care este alcătuit din două părți componente separate: un paralelipiped și un postament. Paralelipipedul are următoarele caracteristici:pe ambele fețe late (frontală și dorsală) are spații de afișare care ocupă cea 3A din întreaga înălțime a panoului; fețele laterale înguste reprezintă cea. 2/5 din lățimea porțiunilor late (conținând suprafețele de afișare). Postamentul are o formă complexă, după cum urmează: Partea inferioară este un paralelipiped dreptunghic cu baza pătrat cu latura dublă față de lățimea feței înguste, înălțimea paralelipipedului fiind de aproximativ 1/6 din latura pătratului. Partea superioară a postamentului este continuarea în sus a părții de dedesubt și constă dintr-un trunchi de piramidă foarte scund cu două fețe opuse paralele, în continuarea fețelor laterale ale paralelipipedului de dedesubt. Caracteristica fundamentală a modelului "Suport panou publicitar" este aceea că suportul pentru panouri este amplasat asimetric pe postament, decalat în plan lateral.
Condiția de caracter individual implică două condiții cumulative, una fiind aceea a datei dezvăluirii, iar cea de-a doua fiind condiția impresiei globale, diferite, asupra unui utilizator avizat. Nici legea desenelor și nici Regulamentul nu prevăd o definiție a utilizatorului avizat, definiția fiind dată de jurisprudența în materie a OHIM: utilizatorul avizat în sensul legii desenelor și modelelor industriale este o persoană care: are cunoștințe în domeniul desenului sau modelului respectiv; este la curent cu produsele existente pe piață la data de referință (în speță data de depozit); ia în considerare gradul de libertate al autorului (designer-ului) în ceea ce privește concepția.
În cazul de față, utilizatorul avizat este o persoană care știe ce este un Suport panou publicitar, cunoaște produsele existente pe piață la data de 05.08.2004 (data depozitului modelului a cărui anulare se solicită) și de asemenea cunoaște limitările impuse gradului de libertate al autorului în ceea ce privește concepția modelului.
În consecință, materialele opuse de către reclamantă nu probează lipsa caracterului individual al modelului industrial nr._, astfel încât cererea trebuie respinsă.
Cu privire la susținerea reclamantei referitoare la lipsa dreptului pârâtului la Certificatul de înregistrare, se arată că acestea exced cadrului procesual privind anularea modelului înregistrat, conform Legii în forma în vigoare la data înregistrării modelului industrial. Condițiile de anulare ale modelului industrial sunt cele aplicabile la data depunerii. Articolul 45 din Lege (citat mai sus) nu conține ca și condiție de anulare a Certificatului niciun temei referitor la dreptul privind eliberarea certificatului de înregistrare a modelului. Reclamanta confundă calitatea de autor al unui desen sau model cu calitatea de proiectant și executant. Astfel, autor este cel care creează obiectul sub aspect estetic care ar putea fi protejat ca desen sau model industrial, iar proiectant este cel care realizează proiectul tehnic, care servește pentru execuția propriu-zisă a obiectului. în mod obișnuit, autorul nu dispune de mijloacele necesare pentru a realiza practic obiectul desenului sau modelului și atunci apelează la institute de proiectare în vederea proiectării și realizării obiectelor. Proiectantul nu deține drepturi proprii de proprietate industrială în ceea ce privește creația, ci doar execută ceea ce i se comandă, întocmind documentația tehnică.
Anexat întâmpinării s-au depus: Hot. O. nr._/30.09.2005, Cert. DMI, cerere înregistrare DMI din 05.08.2004Contract nr. 2005/20.05.2003, Declarație Vașvari T., Declarație P. L. M..
La data de 16.01.2013 a formulat cerere de intervenție în interes propriu ., solicitând instanței ca, în temeiul art. 42 din Legea 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor, art. 45 în forma Legii 129 aplicabilă la data 14.04.2006, coroborat cu art. 22 alin. 3 din Legea 129 - art. 25 alin. 3 și 39 alin. 1 din forma Legii 129 aplicabilă la data de 14.04.2006, să dispună anularea Certificatului de înregistrare al desenului/modelului industrial nr._/14.04.2006, emis de O. și publicat în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală Secțiunea Desene și Modele Industriale nr. 12/2004, pentru următoarele.
Intervenienta justifică interesul în formularea cererii, dat fiind faptul că obiectul litigiului vizează anularea unui certificat de înregistrare asupra unui model industrial pe care îl folosește și această societate în activitatea zilnică, fiind îndeplinite condițiile alineatului 2 al art. 49 C.pr.civ. Dreptul invocat de Top Media în cauză este acela de a utiliza suportul de panou publicitar fără a fi necesar consimțământul Pârâtului care nu are un drept valid asupra acestuia, iar folosul practic urmărit vizează obținerea anulării Certificatului de înregistrare invocat de Pârât.
Certificatul de înregistrare DMI este nul, deoarece, la data emiterii lui, nu erau îndeplinite condițiile privitoare la noutate, acesta fiind utilizat de către Subscrisa în comerț și fiind divulgat de autorul său, care nu este Pârâtul, cu mai mult de 12 luni înainte de data depozitului național. Astfel, la data de 05.08.2004, pârâtul a depus o cerere de înregistrare a unui model industrial ce reprezenta un suport pentru panouri publicitare. Această cerere a fost aprobată de către O. la data de 14.04.2006, fără ca prevederile legale referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un astfel de model industrial, să fie îndeplinite.
Intervenienta arată că este o societate care activează pe piața panourilor publicitare din R., făcând parte dintr-un grup de firme originare din Elveția, grup ce activează în majoritatea țărilor Uniunii Europene pe piața publicității outdoor, în această calitate utilizăm în activitatea curentă suportul de panouri publicitare de tipul celui asupra căruia Pârâtul invocă existența unor drepturi de proprietate intelectuală, acestea fiind proiectate de către .>
Pârâtul a admis că nu este autorul modelului, prin declarația de la O. și că autorul nu dorește să fie menționat în cererea de înregistrare, iar conform documentelor de la dosar (Contractul încheiat de AEROCOMPOZITE B. și Declarația lui VAȘVARI T., pârâtul recunoaște că a transmis o schiță asemănătoare modelului industrial înregistrat, la data de 21.10.2002, la data respectivă pârâtul fiind asociat în mai multe societăți ale Grupului A. din care fac parte intervenienta și reclamanta, printre care CHURCHILL MEDIA și EFECT MEDIA. Pe baza acestei schițe au fost proiectate de către . pe care societățile din grupul A. le utilizează în activitatea comercială zilnică.
La data de 10.12.2002 a fost înființată intervenienta TOP MEDIA, o societate comercială deținută în proporție de 50% fiecare de M. R. D. și Pârât. Suportul de panou publicitar, împreună cu panourile aferente au fost proiectate de Ing. V. T. de la AEROCOMPOZITE SA B., la data de 12.05.2003, iar la 20.05.2003 aceste panouri au făcut obiectul Contractului AEROCOMPOZITE, semnat chiar de către Pârât, în numele și pentru intervenientă.
Având în vedere că pârâtul nu era autorul modelului, ci un mandatar al unora dintre societățile din grupul A., că modelul a fost divulgat de către autor cel puțin către Pârât, iar acesta, la rândul lui l-a transmis către AEROCOMPOZITE și către intervenientă și că aceste operațiuni comerciale au fost efectuate cu mai bine de 12 luni înainte de data depozitului național reglementar, reiese că înregistrarea modelului pe numele Pârâtului nu este legală, nefiind îndeplinite condițiile legale, iar pârâtul nu poate invoca prevederile art. 10 alin. 2 sau 3, în condițiile în care nu este autorul modelului.
Certificatul în discuție nu respectă condițiile noutății și nu are un caracter individual, pârâtul nefiind autorul modelului industrial și, în calitate de terț, neputând invoca caracterul confidențial al divulgărilor modelului, anterioare datei de 05.08.2003. În esență, cu mai bine de 12 luni înainte de 05.08.2004, modelul industrial fusese divulgat, folosit și făcut cunoscut de către autor către Pârât, care acționa în calitate de mandatar al unor societăți ale grupului A.. Scopul acestei divulgări a fost utilizarea modelului în comerț de către Top Media și societățile din grupul A., iar o terță persoană nu poate invoca confidențialitatea divulgărilor atâta timp cât nu a făcut dovada că este un succesor în drepturi al autorului. Pârâtul invocă prin întâmpinare faptul că modelul industrial a fost divulgat în condiții de confidențialitate implicită către AEROCOMPOZITE B., în cadrul unei întâlniri cu Dl T. VAȘVARI. Acest argument nu poate fi reținut din două considerente: i. Modelul a fost făcut public deoarece a circulat în condiții care nu implicau confidențialitate nici implicită, nici explicită, dovadă fiind faptul că proiectul suportului a făcut obiectul Contractului AEROCOMPOZITE încheiat cu Subscrisa, și ii. Pârâtul nu avea calitatea de autor, astfel că nu poate invoca excepțiile de la divulgare prevăzute de lege. Deoarece nu se poate reține existența vreunei situații de confidențialitate implicită sau explicită atunci când datele principale ale viitorului model au circulat de la autor la Pârât, la AEROCOMPOZITE și la TOP MEDIA, ne aflăm în fața unui act prin care modelul a fost făcut public.
Intervenienta arată că modelul a cărui anulare s-a solicitat nu prezintă caracter individual, precizând că un singur argument este suficient pentru a reliefa instanței încercarea pârâtului de a o induce în eroare: din declarația de la fila 86-87 reiese caracteristica fundamentală a modelului suport panou publicitar: amplasarea asimetrică pe postament, decalat în plan lateral. Această amplasare este evidentă în desenele de la filele 26-29, reprezentând proiectul Dlui. Ing. T. arătând că suporturile utilizate de societățile din grupul A., achiziționate pornind de la Proiectul AEROCOMPOZITE, sunt unul și același lucru. Identitatea acestor suporturi este recunoscută de însuși Pârâtul care, prin cererea de chemare în judecată din cauza_/3/2012 a solicitat intervenientei și reclamantei să înceteze utilizarea suportului de panou publicitar amplasat pe baza proiectelor întocmite de ., dacă nu ar fi identice, de ce ar susține Pârâtul că i se încalcă presupusele drepturi bazate pe Certificatul de înregistrare? Chiar dacă Pârâtul are dreptate când susține că modelul industrial are, în principal, o funcție estetică, desenele realizate de . în instanță pentru a face dovada divulgării, nu se supun acelorași rigori tehnice prevăzute de Regulamentul de aplicare al Legii 129. Singurul criteriu ce trebuie luat în calcul este acela al impresiei globale a unui utilizator avizat. În această cauză, impresia globală creată celui mai avizat utilizator, însuși Pârâtul, este aceea că suportul din modelul industrial este același cu cel utilizat de Reclamantă și de Intervenientă, bazat pe proiectele și construit de .-credință a Pârâtului este evidentă, iar nulitatea Certificatului de înregistrare este sancțiunea imediată ce trebuie aplicată de instanță pentru a opri abuzurile acestuia.
Ca probe se solicită înscrisuri, martori, interogatoriu și expertiză tehnică de specialitate.
Pârâtul P. M. L. a formulat întâmpinare la cererea de intervenție în nume propriu, formulată de T. G. SRL, solicitând respingerea acesteia și obligarea în solidar cu reclamanta A. R. SA la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul invocă în primul rând excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de intervenție în nume propriu.
În motivarea întâmpinării se arată că pârâtul este autorul modelului industrial „Suport Panou Publicitar" care conține o singură reprezentare grafică, iar lipsa nominalizării autorului unui model industrial nu constituie motiv de anulare a modelului înregistrat. Prezenta cauză are ca obiect anularea unui model industrial înregistrat. Condițiile de anulare ale modelului industrial sunt cele aplicabile la data depunerii cererii de înregistrare a modelului, iar Articolul 45 din Legea 129/1992 nu conține ca și condiție de anulare a Certificatului niciun temei referitor la desemnarea autorului modelului, ci conține doar trei condiții care se referă la modelul însuși: (i) să fie un desen sau model în sensul art. 2/Lege, (ii) să fie nou și (iii) să aibă caracter individual. Ca urmare, un model industrial înregistrat nu poate fi anulat pentru motivul că autorul modelului nu este menționat în Certificatul de înregistrare, și astfel cererea de intervenție trebuie respinsă ca lipsită de temei.
Afirmația că, prin declarația atașată dosarului O., dl. P. a admis că nu este autorul modelului în cauză este neadevărată și speculativă. Această interpretare este forțată de intervenientă pentru a specula efectele juridice ale acestei ipoteze. În fapt, dl. P. a afirmat că autorul modelului în cauză nu dorește să îi fie menționat numele, atât în cerere, cât și în publicațiile ulterioare, evident, în raport cu calitatea de autor. Faptul că numele d-lui P. apare pe cerere în calitate de solicitant al modelului nu este în contradicție cu faptul că acesta nu a dorit sa fie menționat pe cerere și în calitate de autor al modelului. Legea nr. 129/1992 nu prevede ca o condiție obligatorie menționarea expresă a autorului modelului. Ca urmare, în cadrul examinării depozitului nu s-a cerut specificarea numelui autorului, modelul industrial fiind admis la înregistrare prin îndeplinirea tuturor cerințelor legale.
Având în vedere că pe cerere nu apare numele unei alte persoane la rubrica "autor", iar dl P. a afirmat că este autorul modelului în cauză, putem vorbi de o prezumție legală în favoarea calității d-lui P. de autor. Această prezumție nu poate fi răsturnată doar printr-o interpretare tendențioasă a documentului standard semnat de dl P. la momentul depunerii cererii de înregistrare a modelului. Calitatea d-lui P. de autor al modelului în cauză este confirmată prin declarația d-lui T. Vașvari (fila 151 din dosar), în sensul că schița în baza căreia s-a întocmit ulterior proiectul Aerocompozite și care reprezintă modelul industrial a fost concepută de dl. P..
Intervenienta confundă calitatea de autor al unui desen sau model cu calitatea de proiectant și executant. Astfel, autor este persoana care creează obiectul sub aspect estetic care ar putea fi protejat ca desen sau model industrial, iar proiectant este persoana care realizează proiectul tehnic, care servește pentru execuția propriu-zisă a obiectului. În mod obișnuit, autorul nu dispune de mijloacele necesare pentru a realiza practic obiectul desenului sau modelului și atunci apelează la institute de proiectare în vederea proiectării și realizării obiectelor. Proiectantul nu deține drepturi proprii de proprietate industrială în ceea ce privește creația, ci doar execută ceea ce i se comandă, întocmind documentația tehnică.
Intervenienta interpretează greșit prevederile legale referitoare la excepțiile de la divulgarea modelului industrial. Prin excepție de la cerința noutății desenelor/modelelor, conform art. 10 alin. 2 și 3 din Legea nr 129/1992 nu se consideră divulgare (anterioară), adică aducere la cunoștința publicului: situația în care modelul industrial a fost divulgat unei terțe persoane în condiții de confidențialitate explicite sau implicite, sau dacă a fost făcut public de către autor, de succesorul său în drepturi sau de un terț, ca urmare a informațiilor oferite de autor sau a acțiunii întreprinse de către acesta [...] în cursul perioadei de 12 luni care precedă data de depunere a cererii.
Cererea de înregistrare nr. f 2004 0790 a modelului „Suport Panou Publicitar" (filele 144-146 din dosarul instanței) a fost depusă la data de 05. 08. 2004, astfel încât, perioada de grație de 12 luni în care divulgarea de către autor nu este prejudiciabilă începe la data de 05. 08. 2003. Așadar: Documentele de la dosarul Instanței datate până la 05.08.2003 au fost emise în condiții de confidențialitate (implicită sau explicită); Pentru documentele de la dosarul Instanței datate după 05.08.2003, dezvăluirea provine de la autor și se încadrează în perioada de grație de 12 luni în care divulgarea de către autor nu este prejudiciabilă.
Intervenienta citează din prevederile Regulamentului CE nr. 6/2002, privind desenele și modelele comunitare. Totuși, art. 7 din Regulamentul menționat reglementează cele două excepții prevăzute și de legea națională într-o manieră similară, respectiv în alineate diferite, (alin. 1 - divulgarea în condiții de confidențialitate implicită sau explicită și respectiv alin. 2 -divulgarea de către autor sau succesorii săi în drepturi pe parcursul unei perioade de 12 luni anterioară datei de depunere), excepțiile fiind așadar prevăzute în mod independent una de cealaltă. Pentru unele documente de la dosarul Instanței dezvăluirea provine de la autor și se încadrează în perioada de grație de 12 luni, dar, în același timp, documentele au fost emise în condiții de confidențialitate. Totuși, în raport cu modul de reglementare a textului de lege, dacă modelul industrial a fost divulgat unei terțe persoane în condiții de confidențialitate explicită sau implicită, nu are relevanță, de exemplu, dacă acesta divulgare a fost făcuta în cursul perioadei de 12 luni care preceda data de depunere a cererii, sau, dimpotrivă, înaintea acelei perioade.
Certificatul de înregistrare nr._ pentru modelul industrial „Suport panou publicitar", titular P. M. L., întrunește condițiile de înregistrare cerute de lege, la art. 9, privind noutatea și individualitatea. Întrucât intervenienta nu a depus la dosarul Instanței documente noi, se presupune că susținerile acesteia cu privire la lipsa noutății si lipsa caracterului individual se referă la documentele deja existente la dosar.
Cu privire la îndeplinirea condiției noutății prevăzute la art. 9 alin.2/Lege-Documentele opuse nu sunt de natură să distrugă noutatea întrucât fie sunt sub regimul confidențialității implicite, fie emană de la autor și se încadrează în termenul de 12 luni anterior datei de depozit a modelului. Referitor la aceste documente pârâtul reiterează susținerile din întâmpinarea la cererea principală. Conform declarației dlui T. V., anexată, acesta afirmă că a întocmit proiectul tehnic nr. HAC (BCIP 001.00) din 12.05.2003 în baza schiței primite prin intermediul d-lui Vașvari, declarație care se leagă în mod logic de afirmațiile pârâtului și de cea a lui T. Vașvari, în sensul că dl. P. este autorul modelului industrial a cărei anulare se cere. Nici reclamanta și nici intervenienta nu au adus probe că informațiile cu privire la panourile cuprinse în proiectul Aerocompozite au ajuns la cunoștința lor pe o altă cale decât cea arătată de dl. P. (adică provenind de la autorul modelului).
Pârâtul arată că este îndeplinită în cauză condiția caracterului individual al modelului, prevăzută la art. 9 alin. 3/Lege, așa cum se arată în întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată.
Mai arată pârâtul că nici reclamanta, nici intervenienta nu au dreptul pretins de a utiliza suportul de panou publicitar în cauză fără consimțământul pârâtului, întrucât acesta este și rămâne titularul modelului industrial protejat prin Certificatul nr._ și, în această calitate, are drepturi depline asupra modelului în cauză. În condițiile în care intervenienta recunoaște că folosește suportul în activitatea zilnică, deși a fost atenționată ca această folosire încalcă drepturile d-lui P., care decurg din Certificatul de înregistrare nr._, concluzia ar fi că intervenienta încalcă cu bună-știință drepturile pârâtului.
Tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri pentru părți, proba cu interogatoriul pârâtului, precum și proba cu un martor pentru reclamant, în cauză fiind audiat T. V..
În cadrul probei cu înscrisuri s-au depus la dosar: Date referință noutate 05.08.2003, contract între TNB – Top Media 4774/2002, Act adițional 254/02.07.2003, Anexa nr.1, Anexa nr.2, Act adițional nr. 2514/02.07.2003, Plângere penală A. Romania 1325/29.10.2013, extras practică judiciară, extras Propriete industrielle.
Reclamanta a depus la dosar exemple modele industriale panouri Backlight și la data de 08.01.2014 a formulat cerere de suspendare a cauzei în baza disp. art. 244 alin.1 C.pr.civ. până la data la care se va dispune neînceperea urmăririi penale împotriva pârâtului sau până la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate de instanța penală în dosarul penal al pârâtului.
Tribunalul a pus în discuția părților și a respins cererea de suspendare a cauzei în baza art. 244 C.pr.civ. ca neîntemeiată.
Părțile au formulat concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr. 226 din 19.02.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III -a Civilă, s-a respins ca neîntemeiate cererea principală a reclamantei A. R. S.R.L. și cererea intervenientei T. G. S.R.L. privind anularea desenului/modelului industrial înregistrat de pârâtul L. M. P., prin certificatul nr._ din 2004, emis de O., cu sediul în București, .. 5, sector 3 și s-a l luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că pârâtul din cauză, P. M. L., a înregistrat la O. modelul industrial „Suport Panou Publicitar" obținând certificat de înregistrare cu nr._/14.04.2006, modelul industrial (DMI) conținând o singură reprezentare grafică a panoului publicitar.
Întrucât pârâtul a notificat reclamantei la data de 01.06.2012 faptul că deține drepturi exclusive asupra modelului industrial „Suport Panou Publicitar", solicitându-i să înceteze orice folosire neautorizată a acestuia, reclamanta a formulat prezenta cerere prin care a solicitat anularea modelului industrial al pârâtului, invocând ca motive de anulare lipsa noutății și a caracterului individual ale desenului industrial al pârâtului.
Reclamanta activează pe piața panourilor publicitare outdoor din R., făcând parte dintr-un grup de firme originare din Elveția, utilizând în activitatea curentă panouri publicitare de tipul celui pentru care pârâtul a înregistrat DMI. Reclamanta a susținut că multe dintre panouri au fost proiectate de către . în luna decembrie 2011, pârâtul și reclamanta au încheiat un Contract de vânzare-cumpărare referitor la părțile sociale pe care pârâtul le deținea direct sau indirect într-o . societăți din R. care au ca obiect de activitate publicitate outdoor, prin intermediul panourilor publicitare de mari dimensiuni. Pârâtul a notificat pe reclamantă dar și pe alte societăți din grupul A. (Take Media și T. G.), solicitând încetarea utilizării neautorizate a modelului industrial „suport panou publicitar", reclamanta observând în acest context că Certificatul de înregistrare este nul.
Certificatul DMI al pârâtului, a arătat reclamanta, nu respectă condițiile noutății și nu are un caracter individual, aceste condiții fiind imperative și prevăzute de legea 129/1992, în forma aplicabilă la data de 14.04.2006, data înregistrării modelului, prin care se prevede că înregistrarea unui model industrial este valabilă dacă obiectul cererii poate fi înregistrat în măsura în care constituie un desen sau model industrial, așa cum este definit la art. 2, este nou și are un caracter individual.
Un desen industrial este considerat nou dacă nici un desen sau model industrial identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare. Se consideră că desenele sau modelele industriale sunt identice dacă trăsăturile lor caracteristice diferă numai în ceea ce privește detaliile nesemnificative. Modelul pârâtului, arată reclamanta, a fost făcut public înainte de înregistrarea cererii pârâtului la O., iar potrivit prevederilor art. 10 al Legii 129, în forma acestuia de la data de 14.04.2006, se consideră că un desen sau model industrial a fost făcut public dacă a fost publicat sau a fost expus, utilizat în comerț sau divulgat în alt mod, cu excepția cazului în care aceste acțiuni nu puteau deveni cunoscute în cursul normal al activității din domeniul respectiv, înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare.
Legiuitorul a introdus o excepție de la regula pierderii noutății prin publicarea anterioară, excepție referitoare la un model industrial care a fost făcut public de către autor, de succesorul său în drepturi sau de un terț, ca urmare a informațiilor oferite de autor sau a acțiunii întreprinse de către acesta ori de către succesorul lui în drepturi, în cursul perioadei de 12 luni care precedă data de depunere a cererii sau data de prioritate( alin. 3 al art. 10 din Legea 129, în forma aplicabilă la 14.04.2006). Conform acestor prevederi, nu se consideră că un model a fost făcut public, dacă se îndeplinesc 2 condiții:1. autorul sau un succesor în drepturi al acestuia a inițiat publicarea modelului și 2. dacă această comunicare s-a realizat într-un interval de maxim 12 luni, înainte de data depunerii cererii. Din analiza Autorizației de Construire nr. 317/61 din 04.11.2003, emisă la solicitarea Teatrului Național I.L C., arată reclamanta, rezultă că modelul industrial înregistrat de pârât a fost făcut public înainte de data cererii (05.08.2004), că inițiativa acestei comunicări nu a aparținut pârâtului, ci Teatrului Național I.L. C., iar comunicarea desenului s-a realizat cu mai mult de 12 luni înainte de data înregistrării cererii, întrucât proiectul panourilor publicitare a fost întocmit de ing. V. T. la data de 12.05.2003, iar același proiect de Panou Publicitar de tip Backlight realizat în luna mai 2003 de . includea suportul panoului publicitar protejat prin Certificatul de înregistrare, a fost utilizat și pentru eliberarea Autorizației de Construire nr. 29/3P/M din 05.02.2004. Reclamanta a depus toate aceste documente la dosar în sprijinul susținerilor sale privind lipsa noutății DMI înregistrat de pârât.
Tribunalul a constatat că susținerile reclamantei nu sunt întemeiate și le-a înlăturat, față de împrejurarea că sunt corecte apărările formulate de pârâtul din cauză. Astfel, în primul rând acesta a susținut în mod corect că sunt aplicabile cu privire la condițiile prevăzute de legea DMI dispozițiile în forma legii de la data formulării cererii privind înregistrarea DMI de către pârât, conform art. 1 C.civ. În acest sens, Legea nr. 129/1992 privind modelele și desenele industriale a fost modificată prin Legea nr. 585/2002, intrând în vigoare la 29.12.2002, iar apoi a fost modificată prin Legea nr. 280/2007, în vigoare din 26 noiembrie 2007. Astfel, în speță legea aplicabilă pentru prezenta cerere în anulare este legea 129 modificată prin legea nr. 585/2002, respectiv disp. art. 45 privind anularea desenului sau modelului industrial, în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate, pentru neîndeplinirea condițiilor pentru acordarea protecției, prevăzute la art. 9 (noutatea și caracterul individual).
Un desen sau un model industrial este considerat nou dacă nici un desen sau model industrial identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare, sau dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate. S-a considerat că desenele sau modelele industriale sunt identice dacă trăsăturile lor caracteristice diferă numai în ceea ce privește detaliile nesemnificative. Prin excepție de la regula arătată, conform art. 10 alin. 2 și 3 din Lege nu se consideră divulgare (anterioară), adică aducere la cunoștința publicului:situația în care modelul industrial a fost divulgat unei terțe persoane în condiții de confidențialitate explicite sau implicite; sau dacă a fost făcut public de către autor, de succesorul său în drepturi sau de un terț, ca urmare a informațiilor oferite de autor sau a acțiunii întreprinse de către acesta, în cursul perioadei de 12 luni care precedă data de depunere a cererii. Atât analiza noutății cât și a caracterului individual al modelului se face în raport cu modele făcute publice anterior datei de depunere a modelului în cauză.
Cele două excepții prevăzute de art. 10 se aplică atât în analiza noutății, cât și a caracterului individual al modelului, iar potrivit Regulii 26 din regulamentul de aplicare a legii 129/1992 modificată, examinarea unei cereri de înregistrare are la bază principiul conform căruia la stabilirea noutății unui desen sau model industrial nu se poate lua în considerare decât desenul sau modelul industrial cel mai apropiat, fiind luate în considerare materialele pertinente și pot fi opuse pentru aprecierea noutății materialele al căror aspect exterior este identic și nu diferă decât prin detalii nesemnificative față de desenele sau modelele industriale examinate. Examinarea noutății se face prin compararea aspectului exterior al produsului sau al unei părți a acestuia, rezultat din combinația dintre principalele caracteristici (linii, contururi, culori, forma, textura și/sau materiale și/sau ornamentația produsului în sine) cu materialul opus, cel mai apropiat de desenul sau modelul examinat. În consecință, un model industrial, care prezintă aspectul estetic exterior al unui produs tridimensional, nu poate fi comparat prin prisma îndeplinirii condițiilor de înregistrare, decât în raport cu un produs identic, tridimensional și numai sub aspect estetic, exterior și nu cu un desen esențialmente tehnic care cuprinde cote, caracteristici tehnice, etc. și nu evidențierea aspectului estetic exterior.
Tribunalul a constatat, așa cum a susținut pârâtul prin întâmpinare, că este îndeplinită condiția noutății DMI în cauză, întrucât documentele opuse ale reclamantei nu sunt de natură să distrugă noutatea, acestea având fie regimul unor acte confidențiale, fie emană de la autorul DMI și se încadrează în termenul de 12 luni anterior datei de depozit a modelului. Cererea pârâtului de înregistrare a modelului industrial nr. f 2004 0790 „Suport Panou Publicitar" a fost depusă la data de 05.08.2004, astfel încât, luând în calcul și perioada de 12 luni, în care divulgarea făcută de autorul DMI nu are efecte cu privire la noutate, data limită pentru evaluarea noutății este 05.08.2003. Documentele invocate de reclamantă pentru susținerea lipsei de noutate a DMI au fost Autorizația de Construire nr. 317/61 din 04.11.2003, eliberată de Primăria Sectorului 2, cu anexe și Autorizația de Construire nr. 29/3P/M din 05.02.2004 eliberată de Primăria Municipiului București, cu anexe, iar conform Legii, examinarea nu se poate face în raport cu două materiale opuse, ci cu un singur material care ar fi cel mai apropiat de modelul a cărei noutate este examinată, or, ambele autorizații cuprind documentul „Autorizație de construire pentru un PANOU PUBLICITAR L. TIP BACKLIGHT, însoțite de o . anexe (cereri, schițe de amplasament, certificate de urbanism, procese verbale de recepție, referate de calitate, precum și un proiect tehnic care constă din mai multe planșe pentru un panou denumit BACKLIGHT 3,2 X 2,4). Ambele Autorizații cuprind același proiect tehnic și același memoriu tehnic. Documentul care poate fi luat în discuție este proiectul tehnic, explicitat prin memoriul tehnic, comun celor două autorizații. În mod corect a susținut pârâtul că din analiza materialelor opuse (trei planșe din proiectul tehnic), interpretate prin datele din memoriul tehnic, în raport cu noutatea modelului industrial „Suport Panou Publicitar", rezultă că modelul industrial nr._ prezintă un obiect tridimensional reprezentând un „Suport panou publicitar, format din două părți componente: (1) structura de bază care formează un paralelipiped regulat (lungime = lățime>înălțime) și (2) corpul atașat pe structura de bază, cu începere de la centrul structurii de bază și depășind lungimea acesteia. Al doilea corp are formă de paralelipiped regulat poziționat vertical (lățime<><înălțime); pe="" suprafețele="" laterale="" ale="" paralelipipedului="" sunt="" prevăzute="" două="" secțiuni="" transparente="" de="" expunere",="" pe="" când="" autorizațiile="" de="" construire="" nr.="" 317/61="" din="" 04.11.2003="" și="" respectiv="" nr.="" 29/3p/m="" pentru="" un="" panou="" publicitar="" nu="" pot="" fi="" considerate="" materiale="" pertinente="" pentru="" anularea="" dmi="" al="" pârâtului,="" întrucât="" desenele="" tehnice="" atașate="" autorizațiilor="" nu="" constituie="" modele="" industriale,="" în="" sensul="" prevăzut="" de="" lege="" și="" astfel="" nu="" se="" poate="" face="" o="" comparație="" între="" acestea="" și="" modelul="" industrial.="" oricum,="" desenele="" tehnice="" nu="" prezintă="" un="" model="" identic="" cu="" modelul="" suport="" panou="" industrial,="" desenele="" tehnice="" neprezentând ="" aspectul="" estetic="" exterior="" al="" unui="" obiect,="" ci="" conțin,="" printre="" alte="" documente="" un="" memoriu="" tehnic,="" cu="" caracteristicile="" tehnice="" ale="" unui="" produs="" „panou="" publicitar"="" format="" din="" 4="" elemente,="" precum="" și="" trei="" planșe="" tehnice,="" cotate;="" desenele="" tehnice="" nu="" conțin="" un="" obiect="" tridimensional,="" cu="" caracteristicile="" estetice="">
Pârâtul a susținut că este autorul modelului industrial pe care l-a înregistrat, deși numele acestuia nu a fost menționat în cererea de înregistrare din 2004, dar a depus la dosar Contractul nr. 200/20.05.2003 încheiat între firma T. G. SRL, reprezentată de dl. P. L. M. în calitate de asociat și administrator și ., reprezentată de dl T. Vașvari și Declarația dată în fața notarului public de către dl. T. Vașvari cu privire la discuțiile purtate în cadrul întâlnirii premergătoare încheierii contractului. Astfel, anterior datei proiectului tehnic BCIP 001.00 din 12.05.2003, au avut loc discuții în cadrul întâlnirii din data de 21.10.2002 între dl. P. și dl. T. Vașvari, iar în cadrul acestei întâlniri, dl. P. a prezentat o schiță a modelului (suportului de panou publicitar) care a constituit ulterior obiectul Certificatului de înregistrare nr._, solicitându-i d-lui Vașvari să întocmească, prin angajații companiei pe care o conducea, proiectul tehnic care să stea la baza execuției ulterioare a unor panouri publicitare așezate pe suportul redat în schița prezentată de dl. P.. Aceste discuții și întâlniri au avut loc în regim de confidențialitate implicită, așa cum confirmă și dl. Vașvari. În baza solicitării d-lui P., s-a întocmit de către . proiectul BCIP 001.00 din 12.05.2003 și contractul nr. 2005/20.05.2003 de execuție și amplasare a panourilor așezate pe suportul care constituie obiectul Certificatului de înregistrare nr._, contract la care a fost anexată schița panoului. In vederea amplasării panourilor așezate pe suportul care constituie obiectul Certificatului de înregistrare nr._, . avea obligația contractuală să obțină autorizațiile și avizele necesare (punctele 2 și 7 din contractul nr. 2005/20.05.2003). Punerea în comerț a panourilor publicitare așezate pe suportul care constituie obiectul Certificatului de înregistrare nr._ (conform procesului verbal de recepție din data de 24.06.2004, fără imagini, încheiat între . și AERO-COMPOZITE SA) s-a făcut deci în baza informațiilor și documentelor care au emanat de la titular, în cadrul perioadei de 12 luni anterioară datei de depozit a modelului industrial.
Tribunalul a constatat că susținerile pârâtului au fost confirmate de răspunsurile acestuia la interogatoriul propus de reclamantă ( f. 185-186), precum și de declarația martorului T. V., martorul declarând că nu îi aparține concepția și nici modelul industrial, acesta realizând doar proiectul tehnic.
Tribunalul a constatat față de cele reținute mai înainte că documentele prezentate de reclamantă nu sunt documente publice( avizele, autorizațiile, certificatele de urbanism), fiind documente în regim de confidențialitate implicită, Proiectul tehnic BCIP 001.00 din 12.05.2003 și contractul nr. 2005/20.05.2003 fiind de asemenea întocmite în condiții de confidențialitate implicită, întrucât produc efecte doar între părți, așa încât nu este înlăturată condiția noutății DMI.
Referitor la lipsa caracterului individual, reclamanta a susținut că modelul pârâtului este identic cu cele publicate și utilizate anterior de Teatrul Național I.L C. și proiectate de către AEROCOMPOZITE B., iar pârâtul nu este proiectantul modelului industrial suport panou publicitar, acesta fiind realizat anterior de . acest aspect, tribunalul a constatat că nici aceste susțineri nu sunt întemeiate, întrucât, așa cum s-a reținut cu privire la condiția noutății, documentele depuse de reclamantă nu pot fi opus nici referitor la caracterul individual, față de prevederile art. 2 din lege, lit. H), privind definiția DMI, respectiv aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia, redat în trei dimensiuni, rezultat din combinația dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, forma, textura și/sau ornamentația produsului în sine. Modelul industrial are în mod esențial o funcție estetică și nu tehnică, iar conform Regulilor 14 si 15 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 129/1992, rep., descrierea desenului sau a modelului nu trebuie să cuprindă detalii tehnice sau de funcționare, caracteristici tehnice, dimensiuni, repere, declarații privind noutatea sau caracterul individual, nefiind admise ca reprezentări grafice desenele tehnice prezentând produsul în secțiune sau în plan cu rupturi și cote, cu texte explicative sau legende, reprezentările grafice trebuind să redea complet desenul sau modelul industrial care face obiectul cererii de înregistrare, astfel încât caracteristicile sale estetice să fie evidențiate. Aceste condiții sunt îndeplinite de modelul pârâtului, a cărui anulare se solicită, acesta reprezentând un "Suport panou publicitar", alcătuit din două părți componente separate, un paralelipiped și un postament. Paralelipipedul are următoarele caracteristici:pe ambele fețe late (frontală și dorsală) are spații de afișare care ocupă cea 3A din întreaga înălțime a panoului; fețele laterale înguste reprezintă cea. 2/5 din lățimea porțiunilor late (conținând suprafețele de afișare). Postamentul are o formă complexă, după cum urmează: Partea inferioară este un paralelipiped dreptunghic cu baza pătrat cu latura dublă față de lățimea feței înguste, înălțimea paralelipipedului fiind de aproximativ 1/6 din latura pătratului. Partea superioară a postamentului este continuarea în sus a părții de dedesubt și constă dintr-un trunchi de piramidă foarte scund cu două fețe opuse paralele, în continuarea fețelor laterale ale paralelipipedului de dedesubt. Caracteristica fundamentală a modelului "Suport panou publicitar" este aceea că suportul pentru panouri este amplasat asimetric pe postament, decalat în plan lateral.
Pentru utilizatorul avizat (persoana de specialitate în domeniul respectiv) modelul pârâtului prezintă impresie globală, diferită, fiind astfel îndeplinită condiția caracterului individual.
Tribunalul nu a analizat susținerile reclamantei cu privire la reaua credință a pârâtului la încheierea contractului de vânzare–cumpărare din 22.12.2011, având în vedere că aceste susțineri nu au făcut obiectul cererii inițiale de chemare în judecată.
Tribunalul a înlăturat și susținerile din cererea de intervenție formulată de TOP MEDIA G. ca nefondate, reținând că pârâtul este autorul modelului industrial „Suport Panou Publicitar" care conține o singură reprezentare grafică, iar lipsa nominalizării autorului unui model industrial nu constituie motiv de anulare a modelului înregistrat, întrucât Art. 45 din Legea 129/1992 nu conține ca și condiție de anulare a Certificatului niciun temei referitor la desemnarea autorului modelului, un model putând fi anulat pentru lipsa caracterului de desen sau model în sensul art. 2, lipsa noutății sau lipsa caracterului individual. Faptul că numele pârâtului P. L. M. apare pe cererea de înregistrare depusă la O., în calitate de solicitant al modelului, nu este în contradicție cu faptul că acesta nu a dorit sa fie menționat pe cerere și în calitate de autor, omisiunea având la bază rațiuni comerciale, așa cum a declarat în răspunsul la interogatoriu pârâtul. Calitatea pârâtului de autor al modelului în cauză este confirmată prin declarația lui T. Vașvari în sensul că schița în baza căreia s-a întocmit ulterior proiectul Aerocompozite și care reprezintă modelul industrial a fost concepută de dl. P., neputând fi confundată calitatea de autor al unui desen sau model cu calitatea de proiectant și executant. Autor este persoana care creează obiectul sub aspect estetic care ar putea fi protejat ca desen sau model industrial, iar proiectant este persoana care realizează proiectul tehnic, care servește pentru execuția propriu-zisă a obiectului. În mod obișnuit, autorul nu dispune de mijloacele necesare pentru a realiza practic obiectul desenului sau modelului și atunci apelează la institute de proiectare în vederea proiectării și realizării obiectelor. Proiectantul nu deține drepturi proprii de proprietate industrială în ceea ce privește creația, ci doar execută ceea ce i se comandă, întocmind documentația tehnică.
Tribunalul a reținut de asemenea că prin excepție de la cerința noutății unui desen, conform art. 10 alin. 2 și 3 din Legea nr. 129/1992, nu s-a considerat divulgare, respectiv aducere la cunoștința publicului situația în care modelul industrial a fost divulgat unei terțe persoane în condiții de confidențialitate explicite sau implicite, sau dacă a fost făcut public de către autor, de succesorul său în drepturi sau de un terț, ca urmare a informațiilor oferite de autor sau a acțiunii întreprinse de către acesta, în cursul perioadei de 12 luni care precedă data de depunere a cererii. În cauză, cererea de înregistrare nr. f 2004 0790 a modelului „Suport Panou Publicitar" a fost depusă la O. la 05.08.2004, deci perioada de 12 luni în care divulgarea de către autor nu este prejudiciabilă începe la data de 05.08.2003. În consecință, documentele depuse de reclamantă datate până la 05.08.2003 au fost emise în condiții de confidențialitate (implicită sau explicită), iar pentru documentele datate după 05.08.2003 dezvăluirea provine de la autor și se încadrează în perioada de grație de 12 luni în care divulgarea de către autor nu este prejudiciabilă. Intervenienta a invocat Regulamentul CE nr. 6/2002, privind desenele și modelele comunitare ( art. 7) privind cele două excepții prevăzute și de legea națională într-o manieră similară: divulgarea în condiții de confidențialitate implicită sau explicită și divulgarea de către autor sau succesorii săi în drepturi pe parcursul unei perioade de 12 luni anterioară datei de depunere, excepțiile fiind așadar prevăzute în mod independent una de cealaltă.
Pentru unele documente depuse de reclamantă dezvăluirea provine de la autor și se încadrează în perioada de grație de 12 luni, dar, în același timp, documentele au fost emise în condiții de confidențialitate. Totuși, în raport cu modul de reglementare a textului de lege, dacă modelul industrial a fost divulgat unei terțe persoane în condiții de confidențialitate explicită sau implicită, nu are relevanță, de exemplu, dacă acesta divulgare a fost făcuta în cursul perioadei de 12 luni care preceda data de depunere a cererii, sau, dimpotrivă, înaintea acelei perioade. Nici reclamanta și nici intervenienta nu au adus probe că informațiile cu privire la panourile cuprinse în proiectul Aerocompozite au ajuns la cunoștința lor pe o altă cale decât cea arătată de pârât, adică provenind de la autorul modelului.
Tribunalul a reținut în concluzie că certificatul de înregistrare nr._ pentru modelul industrial „Suport panou publicitar", titular pârâtul P. L. M., întrunește condițiile de înregistrare cerute de lege, neimpunându-se anularea desenului înregistrat de pârât, așa cum s-a solicitat prin cele două cereri din cauză, tribunalul a respins ca nefondate cererea reclamantei A. ROMANIA și cererea de intervenție în interes propriu formulată de TOP MEDIA G..
În aplicarea disp. art. 274 C.pr.civ., tribunalul a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelanta - reclamantă A. R. S.R.L, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecata și obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar, în temeiul art. 274 alin. 1) C. Proc. Civ.,
La data de 05.08.2004, intimatul-parat a depus o cerere de înregistrare a unui model industrial ce reprezenta un suport pentru panouri publicitare.
Aceasta cerere a fost aprobata de către O. la data de 14.04.2006, fără ca prevederile legale referitoare la condițiile pe care trebuie sa le îndeplinească un astfel de model industrial sa fie îndeplinite.
Apelanta - reclamantă arată că reprezintă o societate care activează pe piața panourilor publicitare din R., făcând parte dintr-un grup de firme originare din Elveția, grup ce activează in majoritatea tarilor Uniunii Europene pe piața publicității outdoor. In aceasta calitate apelanta - reclamantă a utilizat in activitatea curenta panouri publicitare de tipul celui asupra căruia intimatul-paratul invoca existenta unor drepturi de proprietate intelectuala, multe dintre acestea fiind proiectate de către societatea Aerocompozite B..
În luna decembrie 2011, intimatul-pârât si apelanta - reclamantă a încheiat un contract de vânzare-cumpărare referitor la părțile sociale pe care intimatul- pârât le deținea direct sau indirect într-o . societăți din R. care au ca obiect de activitate publicitate outdoor, prin intermediul panourilor publicitare de mari dimensiuni.
Ulterior, în cursul lunii iunie 2012, intimatul-parat a adus la cunoștința reclamantei existenta certificatului de înregistrare a desenului/modelului industrial nr._/14.04.2006 (denumit in continuare „Certificatul"), printr-o notificare către trei societăți ale grupului A. (subscrisa, Take Media si T. G.), prin care se solicita încetarea utilizării neautorizate a modelului industrial „suport panou publicitar".
În acest context, apelanta - reclamantă a observat ca Certificatul este nul, deoarece nu au fost respectate cerințele de valabilitate ale Legii 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale, aplicabila la data obținerii dreptului de proprietate intelectuala
invocat (denumita in continuare „Legea nr. 129/1992").
Suplimentar, apelanta - reclamantă arătă ca intimatul-pârât a deținut o . funcții si calități în cadrul societăților din grupul A. din R., de-a lungul perioadei pentru care invoca existenta dreptului de proprietate intelectuală.
În contextul descris anterior, apelanta - reclamantă a dedus judecații Tribunalului București o acțiune prin care a solicitat în temeiul art. 42, art. 22 alin. 3), art. 25 alin. 3) coroborat cu 39 alin. 1) din Legea 129/1992, să dispună anularea Certificatului emis de O., astfel cum a fost publicat în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuala Secțiunea Desene si Modele
Industriale nr. 12/2004.
În cadrul dosarului constituit cu aceasta ocazie, societatea T. G. S.R.L. a introdus o cerere de intervenție în interes propriu, solicitând instanței anularea Certificatului, arătând în principal ca Certificatul este nul deoarece, la data emiterii lui, nu erau îndeplinite condițiile privitoare la noutate, acesta fiind utilizat de către apelanta-reclamantă in
comerț si fiind divulgat de autorul sau (care nu este intimatul-parat) cu mai mult de 12 luni înainte de data depozitului național.
Detalierea soluției date de prima instanță în dosarul nr._ .
Tribunalul București a pronunțat Sentința Civila nr. 226 din 19.02.2014, prin care a respins ca neîntemeiate cererea principală si cererea intervenientei Top Media S.R.L. privind anularea Certificatului.
În esență instanța de fond a considerat ca acțiunea ar fi neîntemeiată pentru ca apelanta - reclamantă si intervenienta nu au fi adus probe ca informațiile cu privire la panourile cuprinse în proiectul Aerocompozite B. au ajuns la cunoștința lor pe o alta cale decât cea arătata de intimatul-pârât adică provenind de Ia autorul modelului.
În analiza documentației tehnice, instanța de fond apreciază de asemenea că desenele tehnice atașate autorizațiilor nu constituie modele industriale în sensul prevăzut de lege și astfel nu se poate face o comparație intre acestea.
Ceea ce este de remarcat este faptul ca instanța de fond a preluat integral susținerile intimatului - pârât din întâmpinare, însușindu-și în totalitate punctul de vedere exprimat de acesta, chiar si sub forma lui scrisă, fiind evidenta in cuprinsul motivării (la paginile nr. 16-18, respectiv 20-22 din Sentința Civila atacata) preluarea integrala a argumentelor intimatului-paratului.
De asemenea instanța de fond a omis să analizeze, din prisma sancțiunilor juridice aplicabile, lipsa determinării sau declarării autorului modelului industrial, limitându-se la a aprecia că din motive comerciale intimatul-pârât nu si-ar fi dorit sa fie menționat în calitate de autor.
Din punctul de vedere, al apelantei reclamante este evident ca instanța de fond a urmărit cu rea voință să nu se raporteze la calitatea intimatului-pârât la data la care s-a dovedit a fi transmisa schița/discutat proiectul si transmis in vederea proiectării.
III. CONSIDERAȚII TEORETICE ASUPRA SOLUȚIEI PRONUNȚATE IN FOND.
Intimatul-pârât nu este autorul modelului industrial protejat prin Certificat
Așa cum a arătat apelanta reclamantă pe parcursul demersului judiciar în fond, prin declarația depusa la dosarului cauzei atât de către O., la fila 123 ( dosar fond), cât si de către însușii pârâtul, la fila 152 dosar fond, apelanta - reclamantă admite că nu este autorul modelului industrial și că autorul nu dorește sa fie menționat în cererea de înregistrare.
Faptul ca instanța de fond a apreciat ca rațiuni comerciale l-au determinat pe intimatul-pârât să nu se declare autorul modelului vine în contradicție cu arătarea și analizarea acestor rațiuni comerciale care sunt legate strict de calitatea pe care intimatul-pârât o avea în cadrul grupului de societăți A., care a si realizat, împreuna cu proiectantul Aerocompozite, proiectul acestui model.
Astfel, din analiza documentelor depuse la dosarul cauzei - contractul încheiat de Aerocompozite B. de la filele 149-150 (dosar de fond) si declarația dlui. Vasvari T., aflata la fila 151 (dosar de fond) — rezultă că intimatul-pârât care nu este autor al modelului, recunoaște ca a trimis la data de 21.10.2002 o schița asemănătoare modelului industrial înregistrat. La acea dată, intimatul-pârât era asociat în mai mult societăți din cadrul grupului A., grup din care fac parte apelanta - reclamantă și intervenienta, iar rațiunile comerciale ale nedeclarării pârâtului ca si autor sunt evidente, fiind clar faptul ca el acționa in calitate de prepus al firmelor din grup.
După cum a arătat apelanta – reclamantă, suporturile pe care societățile din grupul A. le utilizează în activitatea comercială zilnică au fost proiectate de către Aerocompozite B.. Suportul de panou publicitar, împreună cu panourile aferente, au fost proiectate de ing. V. T. (inginerul proiectant al proiectului de panou de tip Backlight, care activează in cadrul Aerocompozite B.) in data de 12.05.2003.
Mai mult, în data de 20.05.2003, aceste panouri au făcut obiectul contractului încheiat de Aerocompozite B., aflat la filele 149-150 de la dosarul cauzei, semnat de pârât in numele și pentru T. G. S.R.L.
Apelanta - reclamantă subliniază aspectul ca acest contract a fost incheiat de Aerocompozite B. cu T. G. S.R.L., reprezentata prin intimatul-parat, care a acționat astfel in calitate de mandatar/prepus al unei societăți din cadrul grupului A..
Mai mult, analizând interogatoriul luat intimatului-pârâtului, depus la dosarul cauzei, apelanta reclamantă solicită instanței să se constate că intimatul-pârât nu a considerat că a existat un conflict de interese în persoana sa Ia momentul introducerii cererii de înregistrare, data la care avea calitatea de reprezentant al T. G. S.R.L.
Nu în ultimul rând, apelanta - reclamantă solicită ca instanța de apel să se raporteze si la răspunsul dat de intimatul - pârât la întrebarea nr. 1 din interogatoriul formulat de aceasta, conform căruia intimatul-pârât nu mai deține si alte probe, în afara declarațiilor extrajudiciare ale dlui. Vasvari T. si T. V. obținute după introducerea cererii de chemare în judecată din care sa rezulte calitatea acestuia de autor al modelului industrial. Or, este evident că aceste probe au fost făcuta pro causa, în lipsa unor evidente reale ale calității acestuia, în scopul enunțat cu caracter auxiliar acestui demers judiciar.
Apelanta - reclamantă consideră așadar că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca intimatul - pârât ar putea avea calitatea de autor, in condițiile expuse anterior, in considerarea oricăror rațiuni comerciale invocate si chiar si in aprecierea cu caracter excepțional a declarației domnului Trăian Vasvari.
Greșita apreciere a instanței de fond asupra incidenței excepțiilor de la actele de divulgare
Plecând de la realitatea juridica ante-menționată, instanța de fond a apreciat greșit și cele doua excepții de la actele de divulgare efectuate de autor cu 12 luni înainte de înregistrare. Datorita faptului ca dispozițiile legale ce definesc excepțiile privesc exclusiv autorul sau succesorul in drepturi, este evident ca intimatul-parat nu le poate invoca
Așa cum a arătat intervenienta T., in aplicarea prevederilor legale naționale care stabilesc excepțiile de la regula divulgării, instanța se putea inspira din interpretarea pe care reglementările comunitare similare au obtinut-o in fata Tribunalului Uniunii Europene.
Apelanta - reclamantă consideră că în mod eronat instanța de fond a omis să se raporteze la dispozițiile deciziei TUE din cauza Sphere Time T-68/10, pe care intervenienta le-a invocat, conform cărora:
Astfel, primul motiv vizează problema divulgării anterioare a modelului SYMBICORT. Așadar, acesta privește in realitate o pretinsa încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002 coroborat cu articolul 7 din același regulament.
Aceste dispoziții prevăd următoarele: [...] Articolul 7 - Divulgare
În sensul aplicării dispozițiilor articolelor 5 și 6, se consideră ca un desen sau un model industrial a fost divulgat publicului daca a fost publicat ca urmare a înregistrării sau in alt mod, sau a fost expus, utilizat in comerț sau făcut public in orice alt mod, înainte de data prevăzuta la
[...] articolul 6 alineatul (1) litera (b), [...], cu excepția situațiilor in care aceste acțiuni nu ar fi putut deveni cunoscute, in cursul normal al afacerilor, grupurilor specializate din sectorul in cauza care funcționează in Comunitate. [...] În sensul dispozițiilor articolelor 5 si 6, nu se ia in considerare divulgarea daca desenul sau modelul industrial pentru care se solicita protecția unui desen sau model industrial comunitar înregistrat a fost divulgat publicului: de către autor sau succesorul acestuia in drepturi sau de către un terț, ca urmare a unor informații pe care le -a furnizat sau a unor acte îndeplinite de autor sau de succesorul acestuia in drepturi, și pe parcursul perioadei de douăsprezece luni premergătoare datei de depunere a cererii de
înregistrare sau datei de prioritate, daca se revendica o prioritate. [...]"
În primul rând, în ceea ce privește aplicabilitatea articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002 in speța, trebuie remarcat ca scopul acestei dispoziții este de a oferi autorului sau succesorului acestuia in drepturi posibilitatea de a prezenta un desen sau un model industrial pe piața pe parcursul unei perioade de 12 luni înainte de a îndeplini formalitățile de depunere.
Astfel, pe parcursul acestei perioade, autorul sau succesorul acestuia in drepturi se poate asigura de succesul comercial al desenului sau modelului industrial in cauza înainte de a efectua cheltuielile aferente înregistrării, fără a se teme ca divulgarea care are loc cu aceasta ocazie poate fi invocata cu succes . declarare a nulității intentata după
înregistrarea eventuala a desenului sau modelului industrial in cauza.
Rezultă din ceea ce preceda ca, pentru ca articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002 să fie aplicabil . declarare a nulității, titularul desenului sau modelului industrial avut in vedere in cererea de declarare a nulității trebuie sa demonstreze ca
este fie autorul desenului sau modelului industrial pe care se întemeiază respectiva cerere, fie succesorul acestuia in drepturi.
Astfel, în speța, revine reclamantei obligația de a demonstra ca este autorul modelului SYMBICORT sau succesorul acestuia in drepturi.
Or, reclamanta nici măcar nu susține ca aceasta ar fi situația.
În consecința, articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002 nu este aplicabil divulgării modelului respectiv.
Greșita apreciere a instanței de fond asupra expunerii publice a modelului anterior înregistrării cererii la O..
Prin raportare la succesiunea evenimentelor dezvoltate de mai sus si la argumentele legale referitoare la calitatea de autor a intimatului-pârât, apelanta - reclamantă solicită instanței să observe faptul că în speța dedusa judecații, condiția noutății nu este îndeplinită, aspect ce determina nulitatea Certificatului, întrucât modelul industrial cuprins de Certificat a fost făcut public anterior datei de înregistrare a cererii de înregistrare a modelului industrial ce reprezintă un suport pentru panouri publicitare-05.08.2004; acest demers nu a aparținut autorului sau succesorului in drepturi a acestuia, ci unui terț - Teatrul N. I.L.C., astfel cum rezulta din autorizația de construire nr. 317/61 din 04.11.2003 emisa la solicitarea Teatrului Național I.L.C.; publicarea modelului atestat de Certificat s-a realizat cu mai mult de 12 luni anterior datei depunerii cererii de înregistrare, aspect evident in contextul in care proiectul panourilor publicitare realizate de către ing. V. T. a fost întocmit in data de 12.05.2003. Modelul a fost făcut public prin proiectarea de către Aerocompozite B., precum si prin punerea lui in circulație, prin intermediul contractului încheiat cu T. G. S.R.L.
Greșita apreciere a instanței de fond asupra caracterului confidențial al divulgărilor modelelor anterior datei de 05.08.2003.
Apelanta - reclamantă arată că intimatul-pârât nu poate invoca caracterul confidențial al divulgărilor modelelor anterior datei de 05.08.2003.
Apelanta – reclamantă arată că intimatul-pârât nu este autorul modelului industrial si, in calitate de terț, nu poate invoca caracterul confidențial al divulgărilor modelelor anterioare datei de 05.08.2003.
Astfel, cu mai mult de 12 luni înainte de 05.08.2004, modelul industrial fusese divulgat, folosit si făcut cunoscut de către Aerocompozite B. către intimatul-pârât (care acționa in calitate de mandatar al unor societăți ale grupului A.).
Scopul acestei divulgări a fost utilizarea modelului in comerț de către T. G. S.R.L. si de care societățile din grupul A., iar o terța persoana nu poate invoca confidențialitatea divulgării atât timp cat nu a făcut dovada ca este un succesor in drepturi al autorului.
Intimatul-pârât invoca prin întâmpinare ca modelul industrial a fost divulgat in condiții de confidențialitate implicita către Aerocompozite B., in cadrul unei întâlniri cu dl. T. Vasvâri. Or, acest argument nu poate fi reținut, întrucât: confidențialitatea implicita sau explicita, dovadă stand faptul ca proiectul suportului a făcut obiectul contractului încheiat de Aerocompozite si T. G.; intimatul-pârât nu a avut calitatea de autor, astfel ca nu poate invoca excepția de divulgare.
Intimatul-pârât considera că apelanta reclamantă nu se află in fata unei divulgări, deoarece ar fi transmis schița modelului industrial in condiții de confidențialitate implicita către Aerocompozite B.. Însa, in același timp, din declarația intimatului-parat din data de 23.07.2004, reiese ca intimatul-pârât nu este autorul modelului industrial. Prin urmare, faptul transmiterii schiței modelului industrial către Aerocompozite B. nu prezintă relevanta din perspectiva divulgării.
Transmiterea schiței către Aerocompozite B., si ulterior către T. G. S.R.L., ambele cu mult înainte de cele 12 luni prevăzute de art. 10 din Legea nr. 129/1992, nu s-au realizat in condiții de confidențialitate implicita sau explicita.
Având in vedere aspectele expuse anterior, este vădit ca intimatul-pârât nu se poate prevala de prevederile art. 10 alin. 2) si alin. 3) din Legea nr. 129/1992, care expun situații care nu constituie divulgare, in condițiile in care acesta nu este autorul modelului.
Intimatul-pârât nu a divulgat modelul in condiții de confidențialitate explicita sau implicita, după cum in mod eronat a fost preluata de către instanța de fond argumentația din întâmpinarea depusa la dosar de către parat, prin metoda copy-paste, întrucât modelul suportului aferent panoului de tip Backlight a fost proiectat de către Aerocompozite B. si achiziționat de intervenienta T. G. S.R.L. prin contractul încheiat in data de 20.05.2003.
Apelanta – reclamantă solicită totodată instanței de control judiciar ca, in analiza prezentului apel, sa observe si susținerile inconsecvente ale intimatului-pârât care menționează . ca modelul industrial protejat de Certificat nu este identic cu cel făcut public de Teatrul Național I.L.C. la data de 12.05.2013, pentru ca apoi sa susțină ca divulgarea realizata de Teatrul Național I.L.C. s-a realizat in condiții de confidențialitate explicita sau implicita.
Nu in ultimul rând, apelanta – reclamantă solicită instanței de control judiciar să analizeze in mod real si să constate ca modelul protejat prin Certificat este identic cu modelul publicat si utilizat anterior de către Teatrul N. I.L.C., proiectat de către Aerocompozite B..
Intimatul-pârât a susținut ca panourile proiectate si livrate de către Aerocompozite B. nu ar avea trăsăturile specifice pentru a individualiza modelul industrial ce face obiectul protecției prin Certificat. Aceasta susținere, așa cum a arătat apelanta – reclamantă și in cazul altora, a fost preluată . de către instanța de fond, care considera ca impresia globala creata asupra unui utilizator avizat de către modelul din Certificat si de către suporturile utilizate de T. ar fi diferita.
Apelanta - reclamantă apreciază ca instanța de fond se afla ., din declarația de la fila 86-87 din dosar fond, reiese caracteristica fundamentala a modelului suport panou publicitar — amplasarea asimetrica pe postament, decalat in plan lateral. Aceasta amplasare este evidenta in desenele de la filele 26-29 reprezentând proiectului dlui. Ing. T., arătând ca suporturile utilizate de societățile din grupul Affîchage, achiziționate pornind de la proiectului Aerocompozite B., sunt unul si același lucru.
Identitatea acestor suporturi este recunoscuta de însuși intimatul-pârât care, prin cererea de chemare in judecata din dosarul nr._/3/2012, a solicitat apelantei reclamante si T. G. S.R.L. sa înceteze utilizarea suportului de panou publicitar amplasat pe baza proiectelor întocmite de Aerocompozite B.. Or, in măsura in care nu ar fi identice, intimatul-pârât nu ar avea motive sa susțină ca apelanta - reclamantă încalcă presupusele drepturi bazate pe Certificat.
Deși este adevărat ca acest demers judiciar este unul cel puțin conex si nu ar avea legătura cu soluția pentru care este chemata instanța sa se pronunțe, este totuși evident faptul ca susținerile intimatului-parat din acest dosar nu ar putea sa fie absolut diferite de susținerile acestuia in calitate de reclamant in alt dosar.
Astfel cum parțial retine instanța de fond, singurul criteriu ce trebuie luat in calcul este acela al impresiei globale a unui utilizator avizat.
Ori, in aceasta cauza, impresia globala creata celui mai avizat utilizator, însuși intimatul-pârât, este aceea ca suportul din modelul industrial este același cu cel utilizat de apelanta – reclamantă si T. G., bazat pe proiectele si constituit de Aerocompozite B..
În aceste condiții, raportat la faptul ca: protecția modelelor industriale nu este oferita in situația in care modelul pentru care aceasta este solicitata nu reprezintă un caracter individual, determinat nu de detalii nesemnificative sau de soluții tehnice, ci de impresia globala pe care o lasă asupra unui utilizator avizat; in situația de fata modelul industrial nu numai ca nu are caracter individual, dar se poate observa ca este chiar identic cu cele publicate si utilizate anterior de Teatrul Național I.L. C. si proiectate de către AEROCOMPOZITE B..
Apelanta – reclamantă consideră că in mod cu totul nelegal si netemeinic a apreciat instanța de fond ca modelul industrial a cărui nulitate se cere ar prezenta orice/vreun element distinctiv.
După cum se poate observa din studiul documentelor de la dosar, acesta nu cuprinde niciun detaliu semnificativ diferit de cel utilizat anterior, putându-se chiar considera ca descrierea grafica din Certificat este copiata după cea realizata de Aerocompozite B..
Deoarece niciuna dintre cele doua condiții ale noutății si individualității nu este îndeplinita in cauza la data obținerii protecției prin Certificat, apelanta - reclamantă solicită instanței de apel să constate ca acesta este nul, pe fondul admiterii apelului si a modificării sentinței atacate.
Greșita apreciere de către instanța de fond a bunei-credințe a intimatului-pârât.
Astfel cum s-a demonstrat prin înscrisurile aflate la dosarul cauzei, intimatul-pârât a încheiat cu societatea reclamantă contractul de vânzare-cumpărare din data de 22.12.2011, prin care intimatul-pârât a înstrăinat către apelanta - reclamantă unele părți sociale pe care le deținea direct sau indirect in cadrul unor societăți care activează in domeniul activității publicitare outdoor, activitate desfășurata prin intermediul panourilor publicitare de mari dimensiuni. Totodată, apelanta – reclamantă folosește in activitatea curenta panouri publicitare sprijinite de suporturi, având modelul industrial protejat prin Certificat.
Prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare din data de 22.12.2011, intimatul-pârât si-a asumat in mod expres clauzele contractuale conform cărora „vânzătorul nu deține nici un drept de proprietate intelectuala legat de activitatea societăților", respectiv „cu condiția încheierii contractului si de la data semnării, vânzătorii isi acorda reciproc prin prezenta, la nivelul maxim permis de legea aplicabila, o renunțare si eliberare, si renunța in mod irevocabil la orice si toate drepturile trecute si viitoare, interese si/sau cereri, inclusiv prejudicii, împotriva fiecăruia dintre ei, rezultate din sau in legătura cu oricare si toate contractele anterioare si/sau orice alte raporturi contractuale sau delictuale de orice natura (...) ."
În luna iunie 2012, paratul a informat apelanta – reclamantă cu privire la deținerea de către acesta a Certificatului, solicitându-i acesteia încetarea utilizării in activitatea curenta a modelului industrial „suport panou publicitar" protejat prin Certificat, in condițiile in care modelul in cauza este utilizat in procesul de desfășurare a activității curente a societăților la nivelul cărora apelanta –reclamantă a achiziționat părți sociale.
Intimatul-pârât nu a făcut cunoscut apelantei reclamantei nici înainte, nici după încheierea contractului ante-menționat, până în luna iunie 2012, ca deține drepturi de proprietate intelectuală care derivă din înregistrarea modelului industrial la O. în data de 14.06.2006, deținând astfel drepturi exclusive asupra modelului industrial „suport panou publicitar", utilizat de subscrisa.
În concluzie, având în vedere toate considerentele anterior precizate, apelanta reclamantă consideră întemeiat prezentul demers judiciar, motiv pentru care solicită instanței de control admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, ca fiind întemeiată precum si obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecata.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 282, art. 287 si urm., art. 274 alin. 1) C. Proc. Civ. art. 2-12, art. 45, art. 42 din Legea 129/1992 in forma aplicabila la data de eliberare a Certificatului.
Analizînd sentința apelată, în limitele devoluțiunii, conform art. 292 alin.1 C., Curtea reține următoarele:
Este nefondată critica privind greșita reținere a calității de autor a pîrîtului, în condițiile în care, art. 5 din legea 129. 1992, forma în vigoare la data depunerii cererii de înregistrare a modelului industrial, prevede că, pînă la proba contrară, solicitantul este prezumat a avea dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial, iar potrivit art. 3 din aceleași act normativ, dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparține autorului desenului sau modelului industrial ori succesorului său în drepturi, pentru desenele și modelele industriale create în mod independent.
Ori, apelanta –reclamantă, căreia îi revenea sarcina probei, nu a răsturnat prezumția instituită de art. 5 din legea 129/1992, căci situația în care pîrîtul -intimat, în calitate de solicitant al înregistrării, a cerut O., a nu fi menționată calitatea de autor al modelului, ci doar pe aceea de solicitant, nu poate conduce automat la concluzia că aceasta calitate nu îi aparține.
Proiectarea panoului de către inginerul V. T. nu are în mod implicit semnificația creării acestui model industrial, declarația dată în fața instanței, în calitate de martor, a acesteia persoane, fiind fără echivoc, în sensul că nu îi aparține concepția panoului, fiind doar realizatorul proiectului tehnic. Față de definiția dată ”autorului ” de art. 2 litera b din legea 129/1992, (persoana fizică care a creat desenul sau modelul industrial,) susținerile apelantei reclamante cu privire la calitatea inginerului proiectant din cadrul Aerocompozite nu sunt probate, solicitarea acesteia ca pîrîtul-intimat să dovedească aspectul calității sale de autor, fiind contrară regulilor procedurale din materia probelor, căci cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească .
Calitatea intimatului pîrît de asociat în societățile din grupul A., de reprezentant al unei dintre aceste societăți la încheierea contractului cu AEROCOMPOZITE sau existența unui conflict de interese la înregistrarea cererii, susținute de apelantă, nu au influență asupra calității de autor, deci de creator al desenului sau modelului industrial. De altfel, apelanta nu a expus raționamentul din care rezultă concluzia că prin calitatea de asociat sau reprezentant al unor societăți comerciale a pîrîtului, calitatea sa de autor al desenului este exclusă.
Susținînd greșita apreciere a primei instanțe a supra excepțiilor de la actele de divulgare, apelanta indică dispoziții ale unei hotărâri a Tribunalului Uniunii Europene ( SPHERE Time T- 68/10|), din care rezultă că divulgarea trebuie să provină de la autor sau succesorul în drepturi. Curtea reține că tocmai aceasta este și concluzia tribunalului, care arată că documentele datate pînă la 05.08.2003 au fost redactate în condiții de confidențialitate, în timp ce, pentru documentele datate după aceasta dată, dezvăluirea provine de la autor . Curtea nu identifică în considerentele primei instanțe dezacordul cu jurisprudența comunitară, critica fiind nefondată.
Cu privire la greșita apreciere a tribunalului asupra expunerii publice a modelului anterior înregistrării, Curtea reține că apelanta susține că modelul a fost făcut public prin proiectarea acestuia de AEROCOMPOZITE, la cererea Teatrului Național IL C. (proiectul din 12.05.2003). Față de constatarea tribunalului, în sensul că modelele comparate nu sunt identice, analiza referitoare la caracterul public al documentelor pretins distructive de noutate și a excepțiilor de la divulgare nu mai este utilă.
Astfel, Curtea reține mai întîi, dispozițiile art. 9 din legea 129/1992, forma în vigoare la data depunerii cererii de înregistrare a modelului industrial, care prevăd că un desen sau model industrial este considerat nou dacă nici un desen sau model industrial identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate. În sensul reglementării cuprinse de alineatul 3 al art. 9 din legea 129/1992, desenele sau modelele industriale sunt identice dacă trăsăturile lor caracteristice diferă numai în ceea ce privește detaliile nesemnificative.
Pentru ca demersul verificării aducerii la cunoșțința publicului a desenelor reclamantei să fie necesar, se impune verificarea cu precădere a identității celor două desene / modele între care se efectuează comparația. Ori, deși afirmă identitatea celor două modele, apelanta- reclamanta nu a produs dovezi care să susțină afirmația sa, contestată de pîrît, care a susținut că modelul înregistrat are caracteristici care îl deosebesc de cel ce face obiectul autorizațiilor de construire, opuse de partea adversă.
Acestea sunt și reținerile tribunalului, care, în analiza condiției noutății, constată că modelul înregistrat de pîrît este caracterizat prin acea că suportul pentru panouri este amplasat asimetric pe postament, decalat în plan lateral. Deși critică această reținere, apelanta, chemînd instanța de control judiciar să constate identitatea dintre modelul utilizat de Teatrul Național, proiectat de Aerocompozite B. și cel înregistrat, afirmă că amplasarea asimetrică pe postament, în plan lateral, este evidentă în desenele din dosarul de fond, reprezentînd proiectul inginerului T.. Așadar, apelanta consideră vădită identitatea, astfel că nu mai este necesar a fi dovedită. Se observă că tribunalul procedează la compararea celor două modele, considerînd că documentul ce poate fi luat în discuție este proiectul tehnic, explicitat prin memoriul tehnic, comun celor două autorizații de construire. Tribunalul concluzionează că, față de faptul că documentul pus la dispoziție de reclamantă este un desen tehnic ce nu reprezintă aspectul estetic exterior al unui obiect, identitatea dintre obiectul înregistrării și cel al documentului pretins de pîrîtă a fi distrugător de noutate nu este demonstrată. Nefăcînd parte din categoria faptelor care nu trebuie dovedite, situația identității între modelul ce face obiectul proiectului ce a stat la baza autorizațiilor de construire și cel ce face obiectul autorizării trebuia probată, apelanta neînțelegînd să propună în calea de atac probe noi, care să conducă la reținerea unei alte situații de fapt decît cea stabilită de prima instanță.
Condiția noutății implică în mod concret analiza cu prioritate a aspectului identității desenului/modelului industrial, căci, dacă se concluzionează că cele două DMI comparate sunt diferite, este lipsit de utilitate a mai verifica dacă modelul considerat anterior a fost făcut sau nu public.
Chiar în condițiile în care tribunalul ar fi considerat ca documentele opuse de reclamantă au fost făcute publice de un terț, și nu de autor, pentru a fi exceptate de la divulgare, opuse de reclamantă, concluzia cu privire la condiția noutății nu s–ar fi schimbat, în condițiile în care modelele nu sunt identice. Din moment ce modelul considerat anterior nu este identic cu modelul înregistrat, iar condiția noutății se analizează prin comparație, aducerea la cunoștința publicului a modelului precedent nu are efecte asupra aprecierii pe acesta aspect la înregistrare.
De altfel, critica vizînd reținerile tribunalului referitoare la confidențialitatea documentelor opuse de reclamantă sunt formale, căci nu sunt aduse argumente care să combată calitatea de documente confidențiale ale celor două autorizații de construire . Curtea reține că aceste documente nu confirmă aducerea la cunoștința publicului a desenului pretins utilizat de reclamantă, căci nu se poate reține accesul neîngrădit al publicului la acestea.
Cu privire la proiectul tehnic din 12.05._, întocmirea acestuia de către inginerul V. T., considerat ca fiind dezvăluit în condiții de confidențialitate de tribunal, se reține că apelanta își construiește raționamentul pe ideea că pîrtul nu are calitatea de autor. Curtea a arătat în analiza primului motiv de critică care sunt argumentele ce susțin calitatea de autor a pîrîtului, astfel că această critică apare ca nefondată.
În ceea ce privește caracterul individual, apelanta apreciază că impresia globală creată asupra utilizatorului avizat, este că cele două obiecte comparate sunt aceleași, concluzie pe care o desprinde din chiar atitudinea pîrîtului, care a inițiat un litigiu prin care a solicitat reclamantei din prezenta cauză să înceteze utilizarea suportului de panou publicitar amplasat pe baza proiectelor întocmite de AEROCOMPOZITE.
Această concluzie nu poate fi reținută de Curte, întrucît apărările pîrîtului din prezentul dosar au fost în sensul lipsei identității dintre modelul înregistrat și desenul opus de pîrîtă și al existenței unor caracteristici ce deosebesc fundamental modelul înregistrat ” suport panou publicitar ” de alte tipuri de panouri, caracteristici ce creează o imagine globală diferită asupra utilizatorului avizat.
În analiza caracterului individual tribunalul a constatat că, față de modul în care desenul/modelul industrial este definit de lege, compararea cu desenele conținute de documentele opuse de reclamantă evidențiază tocmai funcția estetică acestuia, ce nu poate fi desprinsă din reprezentările grafice ale produselor reclamantei.
Curtea nu va analiza buna credință a pîrîtului, invocată în calea de atac, fiind corecte reținerile tribunalului, în senul că susținerile vizînd reaua credință la încheierea contractului de vînzare- cumpărare din 22.12.2011 nu a constituit obiectul învestirii prin cererea de chemare în judecată.
Față de considerentele expuse, avînd în vedere și disp. art. 296 C., apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. R. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 226/19.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Bucureești – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. L. M. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și intimatul-intervenient T. G. S.R.L.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. S. M. D. O.
GREFIER
F. J.
Red. M.D.O.
Tehnored. T.I./MDO
6 ex./
Jud. fond.
C. M.
← Drept de autor fotografie. Utilizare fără acord. Decizia nr.... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 73/2014. Curtea de Apel... → |
---|