Pensie întreţinere. Decizia nr. 91/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 91/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 8139/2/2013

DOSAR NR._

(2442/2013)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.91

Ședința publică de la 22.01.2014

Curtea constituită din:

P. - I. A. H. P.

JUDECATOR - E. V.

JUDECĂTOR - A. D. T.

GREFIER - Ș. P.

***** *****

Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea M. V., împotriva deciziei civile nr.1927 din 27.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/299/2012 (2118/2013), în contradictoriu cu intimatul Z. H.-G. și cu Autoritatea Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI S. 3 BUCUREȘTI și P. S. 1 BUCUREȘTI.

P. are ca obiect – pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă contestatoarea M. V., intimatul Z. H.-G., Autoritatea Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI S. 3 BUCUREȘTI și P. S. 1 BUCUREȘTI.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-a depus taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de către contestatoarea M. V..

Se mai învederează și împrejurarea că se solicită de către contestatoare aplicarea dispozițiilor art.242 al.2 din Codul de procedură civilă, privind judecata în lipsă.

Curtea, în urma deliberării, respinge ca inadmisibilă, cererea de declanșare a procedurii de sesizarea a Curții de Justiție Europene privind întrebarea preliminară invocată în contestația în anulare. Apreciază că, întrebarea preliminară nu are ca obiect lămurirea unei norme din dreptul comunitar, ci lămurirea unei norme din dreptul intern și, ca atare, consideră că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Constată că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat și, având în vedere că se solicită de contestatoare aplicarea dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă privind judecata în lipsă, constată dosarul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.

CURTEA,

Asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:

La data de 03.12.2013 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub nr._ contestația în anulare formulată de contestatoarea M. V., în contradictoriu cu intimații Z. H.-Guthner, Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei S. 3 și P. S. 1 București, împotriva deciziei civile nr.1927/27.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, solicitându-se anularea acestei decizii și admiterea recursului formulat de recurenta – contestatoare M. V. împotriva deciziei civile nr.744 A/05.09.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a arătat că decizia civilă nr.1927/2013 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie s-a pronunțat cu nelegala constituire a instanței de recurs. Susține contestatoarea excepția de ordine publică a inexistenței legii de constituire a Curții de Apel București și în consecință și excepția nelegalei constituiri a completului de judecată care a soluționat recursul și care a pronunțat decizia contestată. Susține contestatoarea că nu există nicio lege prin care să se fi constituit legal Curtea de Apel București și ca atare, prin pronunțarea deciyiei a cărei anulare se solicită s-au încălcat dispozițiile art.6.1. din CEDO, care consfințesc dreptul fiecărei persoane de a fi judecat de o instanță instituită/constituită prin lege.

Verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de contestatoare, Curtea va găsi nefondată contestația în anulare pentru următoarele considerente:

Curtea consideră că motivele invocate de contestatoare prin contestația în anulare pot fi încadrate în motivele prevăzute de legiuitor în art.317 alin.1 pct.2 C.proc.civ., astfel încât aceste motive vor fi analizate de către instanță.

Contestația în anulare nu va fi însă primită întrucât motivele invocate sunt nefondate.

Astfel, Curtea constată că Legea de organizare judecătorească nr.92/1992, în cuprinsul art.10 prevede în mod expres că instanțele de judecată sunt: judecătoriile, tribunalele Curțile de apel și Curtea Supremă de Justiție.

Curțile de apel, inexistente ca instanțe de judecată în era comunistă, au fost înființate prin acest act normativ, activitatea lor efectivă începând la data de 15.07.1993.

Dispozițiile art.10 din Legea nr.92/1992 au fost preluate și de legea de organizare judecătorească nr.304/2004. Competența curților de apel a fost stabilită atât prin aceste legi de organizare judecătorească, cât și prin dispozițiile imperative ale art.3 din Codul de procedură civilă.

Curtea mai constată și faptul că cea mai mare curte de apel din țară, respectiv Curtea de Apel București, a fost nominalizată distinct în cuprinsul legilor de organizare judecătorească, astfel că nu poate fi primit motivul invocat de contestatoare în sensul că instanța care a judecat recursul împotriva deciziei nr.744/2013 a Tribunalului București – Secția a III-a Civilă nu a fost constituită legal.

Față de aceste considerente, Curtea va găsi nefondat și cel de al doilea motiv al contestației în anulare vizând nelegala compunere a completului de judecată.

Completul care a pronunțat decizia nr.1927/27.11.2013 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a fost legal constituit din trei judecători ai acestei secții cu atribuții expres prevăzute în lege (art.3 C.proc.civ.) de a judeca recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de instanțele de apel arondate.

În consecință, având în vedere argumentele de mai sus, Curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare împotriva deciziei nr.1927/27.11.2013 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea M. V., împotriva deciziei civile nr.1927 din 27.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/299/2012 (2118/2013), în contradictoriu cu intimatul Z. H.-G. și cu Autoritatea Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI S. 3 BUCUREȘTI și P. S. 1 BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22.01.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I.-A. H.-P. E. V. A.-D. T.

GREFIER

Ș. P.

Red.I.A.H.P.

Tehdact.R.L.

2 ex./02.06.2014

C.-S.3 – A.D.T.; M.G.R.; E.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 91/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI