Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1697/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 1697/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 4220/4/2011

Dosar nr._

(1215/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.1697

Ședința publică de la 13.11.2014.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - IONELIA DRĂGAN

JUDECĂTOR - M. I.

JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.

GREFIER - M. C.

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă T. (fostă I.) ANIȘOARA, împotriva deciziei civile nr. 279 A din 06.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât I. A..

P. are ca obiect – partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul A. I., în calitate de reprezentant al recurentei reclamante T. (fostă I.) ANIȘOARA, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, eliberată de Baroul București, atașată la fila 9 din dosar, mandatarul Kapuș F. - M., în calitate de reprezentant al intimatului pârât I. A., în baza procurii autentificate sub nr.857 din 20 martie 2012, atașată la fila 35 din dosar, asistată de avocatul M. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, eliberată de Baroul București, atașată la fila 33 din dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 12.11.2014 a relațiilor solicitate de la CEC Bank, din care rezultă faptul că nu se mai regăsesc în arhiva băncii documentele aferente constituirii/lichidării altor operațiuni ulterioare efectuate cu privire la depozitul constituit în vederea achiziționării unui autoturism.

Avocatul recurentei reclamante arată că a luat cunoștință de relațiile comunicate de către CEC Bank. În cadrul probei cu înscrisuri, depune la dosar adresa înregistrată sub nr._/4.08.2014 ce emană de la Instituitul Național de S., înscris pe care îl comunică și părții adverse.

Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.

Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Avocatul recurentei reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în raport de dispozițiile art. 312 alin. 2 din Codul de procedură civilă, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul menținerii ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de către instanța de fond.

Criticile aduse soluției pronunțate de către instanța de apel se circumscriu în motivul de recurs prevăzut de art. 304 cpt. 9 din Codul de procedură civilă, pentru o apreciere eronată a probelor administrate în cauză și cu încălcarea normelor legale prevăzute în art. 30 din Codul Familiei, fiind de asemenea, încălcată practica judiciară ca și doctrina existentă în materie.

Urmează a se observa faptul că instanța de apel, fără a motiva în vreun fel, înlătură proba cu înscrisuri prin care s-a făcut dovada indubitabilă a cuantumului veniturilor realizate de cei doi foști soți, precum și a raporturilor dintre aceste venituri.

Verificând modul în care instanța de fond a ajuns la concluzia că la stabilirea criteriului de contribuție al părților la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei până la despărțirea în fapt, căsătoria având loc în anul 1990,iar despărțirea în fapt s-a produs în cursul anului 2010.

Arată că, pe de o parte, soluția pronunțată de către instanța de apel a avut la bază, așa cum a arătat, criteriul gradului de contribuție al părților și anume ansamblul tuturor bunurilor dobândite și care a constituit patrimoniul părților și nu criteriile de departajare, respectiv pluralitatea de cote așa cum a înțeles să o facă tribunalul și mai exact să stabilească contribuția părților în raport de momentul dobândirii bunurilor.

Urmează a se avea în vedere că în masa partajabilă cele mai importante bunuri ale părților sunt două apartamente, unul dobândit la sfârșitul anului 1991, plata avansului fiind făcut în luna ianuarie 1992, iar al doilea bun a fost dobândit în baza unui contract de întreținere, încheiat în schimbul îngrijirii unei persoane în vârstă, calculată la momentul respectiv la suma de 40.000 lei lunar, pentru care părțile trebuiau să presteze activitate, s-a plătit un preț potrivit actului întocmit dar care, în realitate, nu s-a achitat.

Învederează faptul că instanța de fond a avut în vedere contribuția consistentă a reclamantei pe tot parcursul căsătoriei, iar prin totalizarea veniturilor nete, pe de o parte, cât și cele brute, pe de altă parte, a reținut că recurenta are o cotă de contribuție de 82 % și pârâtul de 18%, însă s-a solicitat o cotă de 70%, respectiv de 30%, astfel cum a stabilit prima instanță.

De asemenea, corect s-a reținut și faptul că recurenta reclamantă a fost încadrată în câmpul muncii pe toată perioada căsătoriei, în schimb intimatul a depus la dosar o singură adeverință din care rezultă că până în anul 2002 a fost încadrat în muncă la o unitate CEC, dată de la care i-a încetat contractul de muncă dat fiind desființarea postului, moment de la care partea adversă nu a mai fost încadrată în muncă până la despărțirea în fapt, anul 2010.

Arată că există probe și constituie unul dintre motivele care a determinat Tribunalul București să schime soluția instanței de fond, în sensul că s-a reținut faptul că intimatul pârât, pentru a avea o continuitate în muncă, s-a încadrat la o societate agricolă deținută de tatăl său, și deși i s-a stabilit un salariu de 700 lei lunar, niciodată nu a primit această sumă, aspect care rezultă din probele dosarului.

Se mai reține de către instanța de fond faptul că recurenta reclamantă, chiar dacă era încadrată în câmpul muncii, și-a îndeplinit obligațiile legate de gospodărie, a asigurat în exclusivitate îngrijirea copiilor și, de asemenea, a asigurat și întreținerea persoanei pentru care încheiase contractul cu clauză de întreținere. Ținând cont de toate aceste considerente, respectiv de valoarea veniturilor realizate în timpul căsătoriei de ambele părți, instanța de fond a făcut un calcul al valorilor tuturor bunurilor dobândite în timpul căsătoriei și a ajuns la concluzia că recurenta reclamantă a avut o contribuție majoră.

Solicită a se avea în vedere faptul că prin întâmpinarea formulată de partea adversă la cererea principală, s-a susținut că avansul pentru apartament a fost achitat din ajutorul bănesc dat de părinții intimatului pârât.

Însă, ulterior formulării cererii precizatoare, intimatul vine și susține că a avut un depozit CEC constituit pentru achiziționarea unui autoturism; din depozitul în cuantum de 52.500 lei, intimatul a pretins că a achitat avansul la apartament în sumă de 8999 lei.

Urmează a se observa că, referitor la considerentul cu privire la faptul că intimatul pârât a lichidat în cursul anului 1991 un depozit de la CEC, fiind folosit, așa cum a mai arătat pentru achitarea avansului la apartamentul nr. 5, situat în București, ., ., sector 4, acest aspect nu a fost dovedit cu nici un mijloc de probă.

Mai mult decât atât, urmează a se avea în vedere că din anul 1991, când susține intimatul pârât că a lichidat depozitul și momentul când a fost depus cu titlu de avans în 1992, astfel cum se pretinde de partea adversă, a fost un proces galopant al inflației, dovadă pe care a făcut-o prin relațiile astăzi depuse la dosar și care emană de la Institutul Național de S..

Solicită obligarea intimatului pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Avocatul intimatului pârât solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.

Solicită a se constata că instanța de apel a evaluat toate particularitățile acestei spețe la momentul pronunțării hotărârii. În ceea ce privește regimul juridic al comunității de bunuri al soților, în care operează prezumția relativă de dobândire a bunurilor în cote de ½ pentru fiecare, arată următoarele:

Pentru a putea răsturna această prezumție, partea care pretinde că realizează venituri mai mari trebuie să facă dovada nu numai prin veniturile însele, ci trebuie să facă dovada faptului că acele venituri se regăsesc în dobândirea bunurilor comune.

Astfel, bunurile comune dobândite de părți până în anul 1996, când a început o ușoară creștere salarială a veniturilor recurentei, sunt aproximativ toate bunurile de valoare dobândite în timpul căsătoriei, respectiv cele două apartamente nr. 5 și nr. 7, precum și bunurile de mobilier.

Urmează a se avea în vedere poziția recurentei reclamante, care, pe de o parte recunoaște că avansul în cuantum de 8999 lei din ianuarie 1992 când a fost contractat apartamentul nr. 5 a fost achitat de către intimatul pârât, iar pe de altă parte, susține contrariul.

Arată că anterior anului 1992, în ianuarie, intimatul avea un depozit CEC de 55.000 lei. Dacă acești bani nu aveau o valoare mare, cum se poate explica faptul că în ianuarie 1992, dată la care s-a contractat bunul imobil, valoarea acestui apartament de două camere era de 78.000 lei. Nu s-a făcut nicio dovadă că nu s-ar fi produs subrogația reală a valorii prețului cert în valoarea avansului. Mai mult decât atât, în faza procesuală a apelului, se consemnează în decizia instanței de apel, că recurenta de astăzi este de acord cu faptul că intimatul este cel care a achitat acest avans.

Chiar dacă s-ar presupune că nu a existat acest libret CEC, urmează a se reține faptul că ambele instanțe au constatat că părțile aveau venituri aproximativ egale până în anul 1996, potrivit cărților de muncă anexate la dosar. În anul 1994, se achită complet ratele la apartament, în condițiile în care suma de 55.000 lei, finală, reprezenta ¼ din două salarii pe lună ale părților și abia atunci a început să intervină procesul galopant de devalorizare.

O altă situație care trebuie avută în vedere constă în faptul că în anul 1996, începe o ușoară creștere salarială a veniturilor recurentei reclamante; în 1997 se contractează apartamentul nr. 7, aflat pe același palier cu apartamentul nr. 5.

În mod corect instanța de apel constată că a fost înfrânt principiul disponibilității părților în procesul ce guvernează procesul civil. În acest sens, urmează a se avea în vedere că prima instanță a fost învestită de părți cu diverse cereri, sub semnătură olografă, prin care susține de comun acord că nu au plătit nici un preț pentru apartamentul nr. 7, întrucât acest bun era proprietatea unei persoane în vârstă și față de care s-au angajat să o întrețină și să o îngrijească și, ulterior decesului acesteia să facă pomenirile creștinești. Peste voința părților, instanța de fond judecă procesul într-o situație ce excede limitelor învestirii sale, aducând la masa partajabilă suma de 30.000.000 lei, prețul apartamentului nr. 7, pe considerentul că există un act autentic, în cuprinsul căruia este menționat acest preț, sens în care nu poate trece peste acest aspect. Arată că această corecție pe care o face instanța de apel, determină situația că de fapt părțile au dobândit două imobile până la data la care a început ușoara creștere salarială. Și atunci, următorii 10 ani când într-adevăr intervine creșterea salarială a veniturilor recurentei se regăsește în serviciul de a o întreține pe doamna I. E.. În această situație, consideră că s-a făcut dovada faptului că ambele părți s-au ocupat în mod egal de această persoană.

Concluzionând, solicită a se avea în vedere faptul că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, cum corect a reținut și instanța de apel.

Solicită obligarea recurentei reclamante la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței nr. 130 din 10.07.2014, atașată la fila 32 din dosar.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea disjunsă din dosarul nr._/4/2010, la data de 07.02.2011, reclamanta T. Anișoara a chemat în judecată pe pârâtul I. A. și a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunța, partajarea bunurilor comune, mobile și imobile, dobândite în cursul căsătoriei cu pârâtul, constând în două apartamente, respectiv apartamentul 5 și 7, situate în București, ., ., precum și bunurile mobile aflate în fiecare dintre aceste apartamente.

Cererea de chemare în judecată nu a fost motivată în fapt, iar în drept au fost invocate dispozițiile art.6731 – 67314 din C. pr.civ..

Prin cerere completatoare, reclamanta a solicitat stabilirea în favoarea sa a unei cote de contribuție de 70% la dobândirea bunurilor comune și de 30% pentru pârât, cu motivarea că de la data dobândirii bunurilor comune și până la momentul divorțului, doar ea a prestat în permanență activități remunerabile în bani, având întotdeauna salariul mai mare decât cel al pârâtului și, implicit, a contribuit într-o măsură mult mai mare la veniturile familiei. Mai susține că, pe lângă drepturile salariale, a mai beneficiat și de prime trimestriale de la Fondul Proprietății de Stat, perioadă în care pârâtul s-a aflat în șomaj, după care a lucrat o perioadă scurtă având un salariu mic, iar din anul 2004 până în 2007 a avut doar carnetul de muncă înregistrat fictiv la firma familiei lui fără să aducă un ban în casă. Din luna septembrie 2009 până în prezent, se află în aceeași situație, adică are contract de muncă la firma părinților săi, dar familia nu beneficiază de veniturile minime din contractul de muncă. De la data de 01.07.2006 până în prezent, a avut, pe lângă contractul full time și contracte part time la diverse societăți comerciale, iar înainte de introducerea cererii de divorț a achiziționat diverse bunuri mobile și a dublat pereții exteriori ai celor două apartamente, pentru achitarea acestora beneficiind de un credit de 1.200 lei pe care îl achită singură. Pârâtul a încasat chiria de la apartamentul 7, folosind-o în interes personal, în timp ce reclamanta, deși nu locuia în niciunul din cele două apartamente datorită imposibilității de conviețuire, a fost nevoită să achite facturile la telefon, lumină, întreținere, pârâtul susținând că nu are bani. Motivează majorarea cotei de contribuție la 70% în favoarea sa, prin faptul că în toți cei 20 de ani de căsătorie a avut venituri mai mari decât pârâtul, contribuind în mod majoritar la obținerea bunurilor, inclusiv la întreținerea acestora și creanța anterior menționată.

Cu privire la apartamentul nr.5, reclamanta susține că a fost achiziționat prin repartiție de la locul de muncă, ulterior achitându-l în rate până în anul 1996, perioadă în care pârâtul a avut venituri mici sau inexistente, iar apartamentul nr.7 a fost dobândit prin contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, fără a fi achitat vreun ban, iar de întreținerea vânzătoarei s-a ocupat exclusiv reclamanta, prin procurarea alimentelor și a altor produse, efectuarea menajului și a altor acte de îngrijire personale, medicale, deoarece în perioada ianuarie 2006 și până a data decesului, vânzătoarea a fost imobilizată la pat.

În perioada ianuarie 2005 - octombrie 2005 a lucrat în G., trimițând lunar mamei sale bani pentru achitarea ratelor pe care le avea de plătit, precum și pentru întreținerea copiilor, pârâtul fiind de acord ca pe perioada șederii reclamantei în G. să ducă copiii la mama reclamantei pentru a se ocupa de creșterea și îngrijirea lor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.132 alin.2 pct.2 din C.pr.civ, art.30 și art.35 din C.fam., art.6731 - art.67314 din C.pr.civ..

Pârâtul, prin întâmpinare, contestă pretenția reclamantei privind cota de contribuție majoră de 70% la achiziționarea bunurilor comune și susține că părțile au o cotă de contribuție egală la achiziționarea acestor bunuri. Contestă faptul că reclamanta ar fi învestit în bunurile comune sau în nevoile comune ale familiei veniturile despre care face vorbire în acțiune, cu privire la multe dintre acestea pârâtul aflând pentru prima dată în acest moment. Susține că reclamanta nu a folosit sume de bani de pe card pentru achiziționarea bunurilor comune și nu a realizat venituri pe care să le folosească în interesul familiei cu ocazia plecării sale pentru un an de zile în G.. În realitate, aceasta a fost plecată fără acordul său și împotriva interesului copiilor pe care i-a abandonat la părinții săi și de care pârâtul a fost nevoit să se ocupe în exclusivitate. Pârâtul susține că la achiziționarea bunurilor comune a avut o cotă deosebită prin eforturile financiare proprii și prin sprijinul oferit de părinții săi. Alimentele necesare familiei au fost asigurate în exclusivitate de către pârât, părinții săi având o microfermă și o afacere comercială. Autoturismul Dacia a fost achiziționat prin contribuția sa exclusivă, prețul fiind plătit cu sume de bani primite de la părinții săi. Dobândirea apartamentului nr.7 s-a făcut la inițiativa exclusivă și prin contribuția la întreținere a vânzătoarei de către pârât și părinții săi. Persoana care le-a vândut acest apartament cu prestație la întreținere a fost înhumată în localitatea părinților săi, aceștia suportând și cheltuielile de înmormântare și pomenire. În ceea ce privește achiziționarea apartamentului nr. 5, acesta fost dobândit conform Decretului 61/1990, prețul fiind modic, la nivelul valorii unui autoturism Dacia la acea dată. Părinții săi l-au sprijinit cu suma de 50 mii lei la acea dată, sumă care a fost folosită pentru plata avansului respectiv 8.999 lei și pentru necesitățile gospodărești. Reclamanta realiza în acea perioadă venituri modice. Sumele de bani pe care aceasta pretinde că le-a obținut nu se pot regăsi în achiziționarea bunurilor comune, deoarece majoritatea dintre ele fuseseră deja achiziționate. De altfel, reclamanta pretinde în acțiune că prima majorare salarială a realizat-o abia în anul 1996. Cele două bunuri de valoare, respectiv cele două apartamente dobândite de soți, nu au fost achiziționate cu contribuția majoră a reclamantei.

Prin cererea formulată la data de 29.05.2011, reclamanta a solicitat completarea masei comune partajabile cu un scuter runner, achiziționat de către pârât în timpul căsătoriei, prin factura nr._/17.08.2007 și bonul fiscal nr.6/17.08.2007. De asemenea, a mai solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 4.409,41 lei, sumă ce reprezintă ½ din cheltuielile de administrare (8.818,82 lei) a celor două bunuri imobile dobândite de soți în timpul căsătoriei, suportate de la momentul august 2010 – aprilie 2012 în totalitate de către reclamantă.

În motivarea cererii completatoare, reclamanta a arătat că după despărțirea în fapt petrecută în momentul introducerii acțiunii de divorț (august 2010), când a părăsit domiciliul conjugal, pârâtul nu a înțeles să mai achite nici un fel de cheltuială de administrare referitoare la cele două apartamente dobândite în cursul căsătoriei, fiind nevoită să le suporte singură până în prezent, integral. Aceste cheltuieli reprezintă cheltuielile cu energia electrică, cablu, internet și telefonie, precum și impozitele cu privire la cele două imobile. Consideră că aceste cheltuieli se încadrează în categoria celor prevăzute de art.32 lit. a din C.fam., fiind o datorie comună care îndeplinește condițiile cerute, fiind o cheltuială de administrare, făcută în legătură cu un bun comun.

Prin precizarea la întâmpinare, pârâtul a arătat că nu se poate susține o contribuție majorată a reclamantei la dobândirea bunurilor comune, dacă veniturile acesteia nu se regăsesc în achiziționarea bunurilor comune și aceasta deoarece cele mai valoroase bunuri au fost dobândite cu mult înainte ca reclamanta să beneficieze de un salariu mai mare decât al pârâtului. Astfel, arată că apartamentul nr.5 a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr.4743/4.1992 la prețul de 78.407 lei, iar avansul în cuantum de 8.999 lei a fost achitat în data de 28.01.1992 și a fost suportat de către pârât în totalitate. Face dovada în acest sens prin înscrisul ce emană de la CEC Bank, prin care se certifică faptul că pârâtul a constituit un depozit „pentru cumpărarea de autoturisme” deschis la data de 12.09.1989, iar contul în valoare de 55.200 lei a fost lichidat în cursul anului 1991. La începutul anului 1992 (28 ianuarie), a achitat avansul în sumă de 8.999 lei, cu chitanța nr._, din suma de bani pe care a retras-o de la CEC. Diferența de preț, în cuantum de 69.408 lei, a făcut obiectul unui contract de împrumut contractat de ambii soți, iar sistarea ratelor și a dobânzilor a intervenit la data de 20.06.1994. Amândoi au beneficiat de câștiguri salariale aproximativ egale pe perioada achitării acestor rate, respectiv anii 1992 – 1994. De altfel, reclamanta pretinde în acțiune că prima majorare salarială a realizat-o abia în anul 1996. Referitor la apartamentul nr.7, arată că prețul trecut în contract nu a fost niciodată achitat, s-a ocupat în exclusivitate de cele necesare întreținerii vânzătoarei, inclusiv prin produse alimentare aduse de la microferma părinților săi, iar cheltuielile cu înmormântarea au fost făcute de mama sa și cumnatul său.

Referitor la bunurile mobile, arată că este de acord cu valorile indicate de reclamantă în precizarea la acțiune. Autoturismul marca Dacia 1310 a fost dobândit în anul 1996, cu bani de la părinții săi, iar canapeaua, cele două fotolii și biblioteca au fost achiziționate cu suma de 3.475 lei, la dobândirea acestor bunuri contribuind și tatăl său cu suma de 1.400 lei. Sumele obținute de reclamantă în perioada în care a fost plecată în G. nu se regăsesc în achiziționarea bunurilor comune, deoarece, cu excepția canapelei și a bibliotecii, restul bunurilor mobile erau deja achiziționate de către soți.

În ceea ce privește îmbunătățirile aduse celor două apartamente, acestea au fost realizate cu efortul său fizic personal, materialele fiind achiziționate cu bani de la părinții săi. A montat gresie și faianță în baie și bucătărie, parchet, a zugrăvit, s-a ocupat de instalațiile sanitare. Susține că a remis unui muncitor suma de 1.000 lei avans, pentru o lucrare de izolare termică a celor două apartamente, dar pârâtul a fost cel care a finalizat lucrarea. Solicită atribuirea în favoarea reclamantei a apartamentului nr.5, cu toate bunurile mobile care se află în acest apartament, iar în favoarea sa a apartamentului nr.7, cu toate bunurile mobile care se află în acesta, precum și a autoturismului Dacia care se află deja în posesia sa.

Prin notele scrise depuse la filele 22-25 din dosar, reclamanta arată că pârâtul încearcă a diminua aportul său de-a lungul căsătoriei la dobândirea bunurilor comune, însă din situația centralizatoare depusă la dosar cu privire la veniturile realizate de ambii soți în cursul căsătoriei lor, se poate observa că reclamanta a avut un aport de 81,86%, în timp ce pârâtul de numai 18,14%. Afirmațiile pârâtului referitoare la istoricul dobândirii apartamentului nr.7 sunt prezentate într-un mod trunchiat și chiar fals, reclamanta figurează alături de pârât în contractul de vânzare-cumpărare, ea fiind cea care s-a ocupat de întreținerea acesteia, iar vânzătoarea a fost înhumată în localitatea unde locuiesc părinții pârâtului, întrucât nu a avut un loc de veci în București, cheltuielile de înmormântare fiind suportate de către reclamantă și pârât.

Prin sentința civilă nr. 7321/02.07.2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 4 București a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta T. Anișoara. A constatat că în cursul căsătoriei lor părțile au dobândit, cu o cotă de contribuție de 70% reclamanta și de 30% pârâtul, următoarele bunuri comune, în valoare totală de 259.381 lei:imobilul situat în București, ., ., ., sector 4, în valoare de 122.962 lei; imobilul situat în București, ., ., ., în valoare de 118.270 lei;mobilă bucătărie - 2.000 lei, aragaz Zanussi - 500 lei, frigider - 700 lei, cuptor cu microunde-100 lei, hotă-300 lei, congelator cu 5 sertare - 100 lei, televizor-100 lei, bibliotecă-1.700 lei, colțar cu două fotolii-1.400 lei, televizor LG mare-1.000 lei, covor oval-250 lei, măsuță sufragerie-50 lei, mobilă dormitor(șifoniere)- 1.000 lei, pat suprapus-500 lei, comodă cu patru sertare-150 lei, covor-50 lei, două imprimante-500 lei, două calculatoare - 1.000 lei, televizor-100 lei, mașină de spălat-700 lei, cuier - 400 lei, bunuri mobile în valoare totală de 12.600 lei, toate acestea găsindu-se în apartamentul nr.5; mobilă bucătărie-50 lei, aragaz-50 lei, bibliotecă-500 lei, canapea-100 lei, televizor -200 lei, masa extensibilă-50 lei, comodă televizor-50 lei, șifonier-50 lei, pat-50 lei, comodă televizor-50 lei, televizor- 100 lei, mașină de spălat-500 lei, bunuri mobile în valoare totală de 1.750 lei, toate acestea găsindu-se în apartamentul nr.7;un autoturism Dacia 1310 în valoare de 500 lei;un scuter în valoare de 3.299 lei;

A dispus partajarea bunurilor comune dobândite de părți în cursul căsătoriei lor, prin formare și atribuire de loturi, după cum urmează: lotul nr. 1, în valoare de 135.562 lei, compus din imobilul situat în București, ., ., ., în valoare de 122.962 lei și mobilă bucătărie-2.000 lei, aragaz Zanussi-500 lei, frigider-700 lei, cuptor cu microunde-100 lei, hotă-300 lei, congelator cu 5 sertare-100 lei, televizor-100 lei, bibliotecă-1.700 lei, colțar cu două fotolii-1.400 lei, televizor LG mare-1.000 lei, covor oval-250 lei, măsuță sufragerie-50 lei, mobilă dormitor (șifoniere)-1.000 lei, pat suprapus-500 lei, comodă cu patru sertare-150 lei, covor-50 lei, două imprimante-500 lei, două calculatoare-1.000 lei, televizor-100 lei, mașină de spălat-700 lei, cuier-400 lei, bunuri mobile în valoare totală de 12.600 lei, toate acestea găsindu-se în apartamentul nr.5, se atribuie în deplină proprietate și liniștită posesie și folosință în favoarea reclamantei;

Lotul nr.2, în valoare de 123.819 lei, compus din imobilul situat în București, ., ., ., în valoare de 118.270 lei, mobilă bucătărie-50 lei, aragaz-50 lei, bibliotecă-500 lei, canapea-100 lei, televizor-200 lei, masa extensibilă-50 lei, comodă televizor-50 lei, șifonier-50 lei, pat-50 lei, comodă televizor-50 lei, televizor-100 lei, mașină de spălat-500 lei, bunuri mobile în valoare totală de 1.750 lei, toate acestea găsindu-se în apartamentul nr.7, un autoturism Dacia 1310 în valoare de 500 lei și un scuter în valoare de 3.299 lei, se atribuie în deplină proprietate și liniștită posesie și folosință în favoarea pârâtului.

A obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 46.004,70 lei, cu titlu de sultă, în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4.409,41 lei, reprezentând cheltuieli de administrare a bunurilor comune. A obligat pârâtul la 6.859 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 05.10.1990, căsătoria lor fiind desfăcută prin divorț, prin sentința civilă nr.1033/07.02.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._/4/2010, definitivă și irevocabilă.

Prin contractul de vânzare cumpărare nr._ încheiat cu ., părțile au dobândit în proprietate apartamentul nr.5, situat în București, ., ., în schimbul unui preț de 78.407 lei, din care, la data de 28.01.1992, s-a achitat suma de 8.999 lei avans, cu chitanța nr._, iar suma de 69.408 lei conform contractului pentru plata în rate a locuinței nr.5366/_ . Apartamentul a fost achitat integral cu chitanța nr._/20.06.1994, înainte de expirarea termenului de 15 ani stabilit prin contractul pentru plata în rate a locuinței nr.5366/_, așa cum rezultă din adeverința de la fila 154, vol.I, din dosar.

În ceea ce privește plata prețului acestui apartament, prima instanță a reținut că la data achiziționării sale ambii soți obțineau venituri din muncă aproximativ egale, așa cum rezultă din cărțile de muncă depuse în copii la dosar. Din adresa nr.5432/06.11.2012 emisă de CEC Bank, a reținut că pârâtul a deținut produsul bancar „Depozite ale persoanelor fizice pentru cumpărarea de autoturisme” deschis la data de 12.09.1989 -cont 8000/_, fila CEC nr._, în valoare de 55.200 lei, deschis pe numele I. A., contul fiind lichidat în cursul anului 1991. Având în vedere data lichidării contului menționat – anul 1991 – și data cumpărării apartamentului nr.5 – anul 1992 – se poate presupune că pârâtul a achitat avansul în sumă de 8.999 lei, pentru cumpărarea acestui apartament. Cu toate acestea însă, nu se poate reține apărarea sa, în sensul că la dobândirea bunurilor comune părțile au avut o contribuție egală întrucât au dobândit apartamentul nr.5 în perioada în care ambii soți obțineau venituri aproximativ egale din muncă și a achitat avansul prin lichidarea carnetului CEC, așa cum s-a arătat anterior, cota propriu zisă ce se cuvine în devălmășie fiecăruia dintre soți stabilindu-se pe baza contribuției efective a fiecăruia, fie prin venituri, fie prin activitate casnică în gospodărie sau creșterea și educarea copiilor minori în tot cursul căsătoriei și nu raportat la vreo perioadă determinată din cursul căsătoriei. Această contribuție nu poate fi privită individual, cu privire la dobândirea fiecărui bun în parte, ci global, drept contribuție pe întreaga durată a căsătoriei.

Referitor la apartamentul nr.7, situat la aceeași adresă, prima instanță a reținut că acesta a fost dobândit la data de 25.03.1997, prin contractul autentificat sub nr.1699/25.03.1997 de BNP A. Ș.. Prețul vânzării a fost în sumă de 30.000.000 lei, achitat integral la data autentificării, constând totodată și în obligația de întreținere a vânzătoarei evaluată la suma de 40.000 lei lunar. Susținerea pârâtului în sensul că prețul de 30.000.000 lei nu a fost achitat nu a fost reținută de instanță, aceasta nefiind probată în vreun fel, cu atât mai mult cu cât în actul autentic se precizează că acest preț a fost primit integral de la cumpărător. Prima instanță a reținut că cea care a prestat efectiv obligația de întreținere asumată prin contractul anterior menționat a fost reclamanta, prin faptul că făcea mâncare, curățenie și o spăla pe numita I. E., aceasta fiind în ultimii doi ani ai vieții imobilizată la pat, toate cheltuielile pentru întreținerea vânzătoarei fiind efectuate din veniturile reclamantei, întrucât pârâtul nu mai avea loc de muncă din anul 2002 și consuma frecvent băuturi alcoolice.

Prima instanță a mai reținut că părțile aduceau produse de la ferma părinților pârâtului, însă în schimbul muncii pe care aceștia o prestau și, pe toată perioada conviețuirii părților, reclamanta a fost cea care a efectuat în exclusivitate treburile gospodărești și s-a ocupat personal și de creșterea și educarea celor doi copii, aspect recunoscut de către pârât la pct.6 din interogatoriu. Declarațiile martorilor G. G. și G. D. C., în sensul că ambii soți au contribuit la îngrijirea vânzătoarei nu pot fi reținute ca pertinente, aceste martore cunoscând situația de fapt doar din spusele pârâtului și nu în mod direct. De asemenea, instanța apreciază ca nesincere aceste declarații, având în vedere că martorii se contrazic între ei, G. G. afirmând că pârâtul nu a lucrat niciodată la ferma părinților săi, în timp ce martora G. D. C. afirmă că pârâtul a lucrat efectiv la ferma părinților săi. Pe de altă parte, declarația acestei din urmă martore contrazice însăși recunoașterea pârâtului în sensul că în perioada în care reclamanta a fost plecată în G., copiii părților au rămas în grija pârâtului, dar și a părinților reclamantei, prin răspunsul la întrebarea nr.12 din interogatoriu pârâtul recunoscând fără nicio rezervă că minorii au locuit ca mama reclamantei, aceasta fiind cea care s-a ocupat de îngrijirea lor.

Din declarația martorei D. M. se mai reține că pârâtul a efectuat mai multe lucrări în apartamentul nr.5, respectiv montare parchet, gresie, faianță și zugrăvit.

În ceea ce privește cheltuielile pentru înmormântarea vânzătoarei, din chitanțele aflate la filele 159 -161 din dosar, se reține că acestea au fost suportate de către foștii soți, chitanțele fiind emise pe numele acestora, declarația dată de preot (fila 355, vol.) în sensul că aceste cheltuieli ar fi fost achitate de familia T. I. nefiind relevantă, nefiind o probă administrată în condițiile art.169 C prciv.

Prima instanță a reținut astfel că reclamanta a obținut venituri consistente din muncă, așa cum rezultă și din cartea de muncă și adeverințele depuse la dosar, a muncit și la ferma părinților pârâtului în schimbul unor produse, a efectuat în exclusivitate muncile în gospodărie, s-a ocupat exclusiv de creșterea și îngrijirea celor doi copii ai părților și a prestat obligația de întreținere în favoarea vânzătoarei I. E., în timp ce pârâtul a realizat venituri din muncă în cursul căsătoriei, dar au existat și perioade în care nu a avut loc de muncă, a efectuat diverse lucrări în apartamentul nr.5 proprietate comună a soților, dar nu a contribuit la treburile gospodărești, creșterea copiilor și întreținerea vânzătoarei I. E.. Referitor la susținerea că tatăl pârâtului ar fi contribuit cu suma de 1.400 lei la dobândirea unor bunuri comune mobile, aceasta nu a fost dovedită, chitanțele de la filele 361 verso – 362, vol.I, atestă doar efectuarea unor tranzacții bancare de către I. T., necoroborându-se cu alte probe administrate în cauză. Se mai reține că reclamanta a fost cea care a contribuit la întreținerea copiilor părților inclusiv în perioada în care a fost plecată în G., trimițând sume de bani mamei sale în acest scop, așa cum rezultă din chitanțele de la filele 286 – 290, vol.I. Se mai reține că reclamanta a contractat și credite în cursul căsătoriei (filele 243 – 254, 268 – 282) pe care le-a rambursat singură.

Prima instanță a reținut astfel, că reclamanta a avut o contribuție majorată de 70% la dobândirea bunurilor comune în timpul căsătoriei cu pârâtul, acesta din urmă având o contribuție în cotă de 30% la dobândirea bunurilor comune.

Referitor la bunurile mobile, prima instanță a ținut cont de evaluarea făcută de reclamantă și necontestată de către pârât.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul I. A., cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a civilă la data de 27.11.2013, sub nr._ .

În motivele de apel formulate, apelantul a susținut că prima instanță a reținut greșit că reclamantă a avut o cotă de contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune, făcând o analiză greșită a probelor aflate la dosarul cauzei și reținând o situație de fapt care nu corespunde realității. C. de contribuție a acestora la dobândirea bunurilor ce compun masa partajabilă este egală, respectiv câte 50% fiecare.

Apelantul a mai susținut că pentru apartamentul nr. 7 dobândit de foștii soți în cursul căsătoriei lor, la data de 25.03.1997, prin contractul autentificat sub nr.1699/25.03.1997 de BNP A. Surubaru, prețul menționat în contract nu a fost achitat, iar acest fapt a fost confirmat și de către reclamantă, iar prima instanță greșit nu a reținut această situație de fapt, încălcând astfel principiul disponibilității părților. A mai susținut că părinții apelantului-parat dezvolta o afacere comerciala și dețin și o microferma de unde apelantul-parat s-a aprovizionat în mod săptămânal cu produse alimentare de baza și cu care s-au acoperit permanent atât nevoile casei, cât și necesitățile vânzătoarei. În mod greșit instanța retine declarațiile martorilor intimatei-reclamante și le înlătură pe cele ale apelantului-pârât și solicită să se rețină că, pentru dobândirea apartamentului nr. 7, apelantul-parat a contribuit la necesitățile legate de întreținerea, îngrijirea și ulterior înmormântarea și pomenirea vânzătoarei I. E..

Apelantul a mai susținut că apartamentul nr 5 a constituit domiciliul conjugal al soților. Avansul în sumă de 8999 lei a fost achitat la data de 28.01.1992 și a fost și a fost suportat de către apelantul-parat în totalitate. La fila 315 vol. 1 se afla adresa CEC BANK care certifica faptul ca apelantul-parat a deținut un depozit bancar în suma de 55.200 lei (înainte de căsătorie) pe care l-a lichidat în cursul anului 1991, astfel încât valoarea acestui depozit s-a subrogat în prețul avansului pentru casa. La puțin timp, respectiv începutul anului 1992 (28 ianuarie) apelantul-parat a achitat avansul în cuantum de 8.999 lei cu chitanța nr_, din suma de bani retrasa de la CEC.

Diferența de preț în cuantum de 69.408 lei a făcut obiectul unui contract de împrumut pe 15 ani, contractat de către cei doi soți, iar sistarea ratelor și dobânzilor a intervenit în data de 20.06.1994, prin achitarea diferenței de preț în suma de 57.828 lei. La data achiziționării apartamentului ambii soți obțineau venituri din munca aproximativ egale, așa cum rezultă din cărțile de munca depuse în copii la dosar.

În ceea ce privește bunurile mobile, apelantul a arătat că este de acord cu valorile indicate de intimata-reclamanta în precizarea de acțiune. Este de necontestat ca aproape toate bunurile mobile au fost achiziționate din banii deținuți de apelantul-parat la CEC . înainte de căsătoria pârtilor. Acești bani au provenit de la părinții apelantului-parat. Prin retragerea sumei de 55.200 lei apelantul-parat a achitat avansul la dobândirea apartamentului nr 5 și a achiziționat bunurile mobile necesare, prin subrogarea valorii depozitului bancar în prețul mobilelor. Este de necontestat ca autoturismul marca Dacia 1310 (an de fabricație 1996) a fost dobândit în anul 1996 de la o persoana fizica cu bani de la părinții săi.

Toate aceste bunuri au fost achiziționate de parti înainte de anul 1996, data la care a intervenit majorarea salariala a intimatei-reclamante. Menționam ca intimata-reclamanta nu contrazice aceasta realitate nefăcând nicio dovada nici cu martori și nici cu înscrisuri . Singurele bunuri achiziționate de părți după aceasta data (1996), respectiv după anul 2007 sunt: o canapea, o biblioteca, doua fotolii, calculator, cuptor cu microunde, mașina de spălat, fier de călcat și televizor, bunuri ce se regăsesc în apartamentul nr.5. La dobândirea acestor bunuri apelantul-parat a fost ajutat de tatăl sau cu suma de 1400 lei, așa cum am făcut dovada cu extrasul de cont bancar de la fila 361. În afara acestor bunuri părțile au mai achiziționat un scuter runner.

Apelantul a mai susținut că a efectuat îmbunătățiri la cele doua apartamente cu efort fizic personal și cu materiale achiziționate cu bani de la părinții săi.

În drept, apelantul a invocat dispozițiile prevăzute de art. 282 din C.pr.civ..

La data de 18.12.2013, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe, întrucât este legală și temeinică. A susținut că prima instanță a făcut o analiză corectă a probelor administrate în cauză și a reținut o situație de fapt corectă, ce corespunde realității.

În apel nu s-au administrat probe noi.

Prin decizia civilă nr.279/A/6.03.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de apelantul-pârât I. A., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei bunurile comune cu o cotă de contribuție de câte 50 % fiecare; a obligat reclamanta să achite pârâtului suma de 5871,5 lei, cu titlu de sultă; a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și a obligat intimata la plata către apelant a sumei de 2325,15 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că bunurile ce compun masa partajabilă au fost reținute de către prima instanță conform cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă și necontestate de către pârât. Bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților și există și o prezumție relativă de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune, care poate fi însă răsturnată prin orice mijloace de probă. C. de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune se stabilește în raport de întreaga masa comună partajabilă și nu în funcție de categoriile de bunuri mobile și imobile dobândite de foștii soți în timpul căsătoriei lor.

Tribunalul a constatat că prima instanță a reținut greșit că prezumția de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune a fost răsturnată prin probele ce au fost administrate în cauză, criticile formulate de apelant fiind fondate și sunt primite. Aceste bunuri au fost dobândite în perioada în care ambii soți realizau venituri, iar veniturile acestora erau aproximativ egale. Apartamentul nr. 5, situat în București, ., ., a constituit domiciliul conjugal al părților și a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr._, încheiat cu .. Prețul pentru acesta a fost plătit în rate și a fost achitat integral cu chitanța nr._/20.06.1994, înainte de expirarea termenului de 15 ani, stabilit prin contractul pentru plata în rate a locuinței nr.5366/_ . Inițial a fost achitat un avans, iar la dosar există dovezi ce atestă că în acea perioadă pârâtul a deținut un cont deschis la CEC, contul fiind lichidat în cursul anului 1991, cu puțin timp înainte de data cumpărării plătirii acestui avans. Pe de altă parte, pe toată perioada achitării prețului apartamentului, ambii soți realizau venituri, astfel încât amândoi contribuiau egal la cheltuielile gospodărești, astfel încât nu se poate reține, în lipsa altor dovezi, o contribuție mai mare a unuia dintre ei la dobândirea imobilului respectiv.

În ceea ce privește apartamentul nr. 7, situat la aceeași adresă, tribunalul a constatat că ambele părți au susținut că pentru acesta nu au plătit nicio sumă de bani, astfel încât situația de fapt reținută de către prima instanță cu privire la cota de contribuție pe care părțile o au pentru dobândirea acestui bun este greșită și încalcă principiul disponibilității părților care guvernează procesul civil. Părțile au avut obligația contractuală de a o îngriji pe persoana care le-a vândut acest apartament, însă probele administrate în cauză nu dovedesc faptul că reclamanta a îndeplinit mai mult singură această obligație, cum greșit a reținut prima instanță. În perioada respectivă ambii soți realizau venituri, astfel încât, în lipsa altor dovezi, tribunalul a reținut că amândoi au contribuit în mod egal la cheltuielile gospodărești și la îndeplinirea obligațiilor pe care le aveau. Martorii audiați în cauză au arătat că părinții pârâtului dețineau o microfermă, de unde părțile aduceau alimente atât pentru consumul personal, cât și pentru întreținerea vânzătoarei I. E.. De asemenea, această persoană a fost înmormântată în satul părinților pârâtului, fapt confirmat și de reclamantă. Pe de altă parte, din declarațiile martorilor, tribunalul a reținut că reclamanta era cea care se ocupa mai mult de menajul acestei persoane, față de care ambele părți își asumaseră obligația de întreținere, însă nu s-a făcut nicio dovadă care să ateste faptul că pârâtul nu s-a interesat de această persoană, respectiv că nu și-a îndeplinit în mod continuu obligația asumată, astfel încât să se rețină că pârâta a avut o cotă de contribuție mai mare la dobândirea apartamentului nr. 7, cum, fără temei, a procedat prima instanță.

În consecință, tribunalul a constatat că prima instanță a făcut o analiză greșită a probatoriului administrat în cauză cu privire la modul de dobândire a apartamentului nr.7, iar criticile formulate de apelant sunt fondat.

Prin urmare, tribunalul a constatat că, atât timp cât în cauză nu au fost produse dovezi temeinice care să ateste că la dobândirea bunurilor ce compun masa partajabilă reclamanta a avut o cotă de contribuție mai mare decât pârâtul, prima instanță a reținut greșit că prezumția de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune a fost răsturnată, criticile formulate de apelant fiind fondate.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 296 din C.pr.civ., tribunalul a admis apelul formulat de apelantul I. A. și a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei bunurile comune cu o cotă de contribuție de câte 50 % fiecare. Pentru egalizarea valorică a loturilor, a căror valoare nu a fost contestată de către părți, a obligat reclamanta să achite pârâtului suma de 5871,5 lei, cu titlu de sultă, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

În temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 274 alin. 1 din C.pr.civ., a obligat intimata la plata către apelant a sumei de 2325,15 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu pentru avocat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta T. (fostă I.) Anișoara, solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului și, pe cale de consecință, menținerea sentinței civile nr.7321/2.07.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.

Principala critică adusă soluției instanței de apel se refera la criteriul stabilirii cotei fiecărui soț cu privire la modul de dobândire a bunurilor comune, respectiv încălcarea principiului consacrat în literatura juridică și practica judiciară potrivit căruia cota parte ce se cuvine fiecăruia dintre soți se stabilește în raport cu contribuția sa la dobândirea și conservarea bunurilor comune.

Instanța de fond, respectând principiul statuat prin disp. art. 30 c. fam, a stabilit contribuția soților la bunurile luate în ansamblu și nu prin pluralitate de cote adică prin diferențierea cotelor în raport de categoriile de bunuri, constatând că recurenta reclamantă a avut o contribuție mai mare la dobândirea și conservarea bunurilor comune,

Instanța de apel înlătură fără a motiva în vreun fel proba cu înscrisuri prin care s-a făcut dovada indubitabilă a cuantumului veniturilor realizate de cei doi foști soți precum și a raportului dintre aceste venituri, din care rezulta un raport 81,86%-18,14% în favoarea acesteia.

Astfel, în ceea ce o privește pe reclamanta, T. Anișoara, conform cărții de muncă a acesteia precum și adeverințelor eliberate de societățile la care aceasta a avut contracte de colaborare atât full time cât și part time, în perioada 1991-septembrie 2010, până la despărțirea în fapt a foștilor soți, a realizat din muncă venituri în sumă totală de 3._ ROL (324.967 RON), în timp ce pârâtul a realizat venituri în sumă totală de 7t9.987.082 ROL (71.998 RON).

Mai mult decât atât, instanța de apel nu a făcut altceva decât a prelua teoria dezvoltată de pârât conform căreia la stabilirea contribuției la dobândirea bunurilor comune trebuie să se aibă în vedere (...) criteriile de departajare având în vedere gradul de contribuție al foștilor soți la dobândirea bunurilor la data achiziționării acestora, teorie total nefundamentată juridic, permițându-ne în combaterea acesteia a face trimitere la opinia doctrinei și practicii de specialitate care analizează noțiunea de „contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune", concluzionând că aceasta trebuie înțeleasă nu în sensul de contribuție la dobândirea fiecărui bun în parte, ci în sensul de contribuție a soților la dobândirea tuturor bunurilor comune.

Această soluție se întemeiază pe următoarele argumente: - Existența dificultăților în stabilirea contribuției fiecărui soț la dobândirea fiecărui bun în parte, mai ales când este vorba de o perioadă îndelungată; - Bunul dobândit în timpul căsătoriei prin contribuția exclusivă a unui soț este comun dacă nu se încadrează în categoriile de bunuri exceptate de la comunitate, ceea ce ar însemna, în soluția contrară, că asemenea bunuri să fie atribuite prin împărțire numai soțului ce le-a dobândit; - D. fiind munca femeii în gospodărie și pentru creșterea copiilor nu este direct producătoare de venituri, ar însemna că aceasta să nu fie luată în considerare ca o contribuție la dobândirea bunurilor comune.

Critică soluția pronunțată de instanța de apel și în raport de faptul că în considerentele hotărârii apar contradicții seu privire la modul de stabilire a cotei de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune în funcție de data dobândirii bunurilor mobile și imobile în timpul căsătoriei, pe de o parte, și nu în raport de întreaga masă comună partajabilă.

Contradicția este flagrantă atâta vreme cât se încalcă principiul la care am făcut referire, făcându-se o analiză pentru fiecare bun în parte.

Astfel, referitor Ia veniturile realizate de pârât acesta s-a mulțumit a face trimitere doar la cele din cartea de muncă și depunând o adeverință emisă de CEC Bank sub nr. P33425/11.09.2012 cu veniturile nete realizate în perioada în care a lucrat în cadrul acestei instituții, respectiv 16.11._02.

Indiferent insă de modalitatea de calcul a veniturilor realizate de către soți în timpul căsătoriei, realitatea este una foarte clară în sensul în care proporția veniturilor realizate de recurenta-reclamantă comparativ cu cele realizate de intimatul-pârât este de peste 75% în favoarea recurentei-reclamante.

Astfel, prin cererea depusă în faza instanței de fond, înregistrată la data de 07.11.2012 reclamanta a depus o situație centralizatoare a veniturilor brute realizate de ambii soți raportat la veniturile trecute în cartea de muncă precum și a adeverințelor eliberate de societățile la care recurenta-reclamanta a avut contracte de colaborare, din care rezulta un raport 81,86%-18,14% în favoarea acesteia.

Pentru a nu da posibilitatea existentei vreunui dubiu cu privire la aportul recurentei-reclamante în ceea ce privește veniturile încasate în timpul căsătoriei, a fost depusă inclusiv o situație centralizatoare cu defalcarea veniturilor respectiv „venituri brute" și „venituri nete".

Împreună cu această situație centralizatoare depusă la termenul din 12.02.2013, au fost atașate și adeverințe cu privire la veniturile nete obținute de recurenta-reclamantă de la societățile unde aceasta a mai avut și contracte de colaborare atât full time cât și part time, respectiv adeverința nr. 13/18.01.2013 emisă de Institutul de Cercetare și Proiectare Tehnologică pentru Construcții Mașini S.A., adeverința nr. 5810/13.12.2012 emisă de S.C. SINDERV S.A, adeverința nr. 5809/13.12.2012 emisă de S.C. SINDERV S.A, adeverința nr. 62/25,01.2013 emisă de S.C. Germanos Telecom România S.A, adeverința nr. 4/25.01.2013 emisă de Sunlight România Filiala București.

În concluzie, indiferent de cele susținute de către pârât și reținute de instanțe de apel, în sensul în care o vreme veniturile realizate de soți erau „aproximativ egale", recurenta opinează că în raport de cărțile de muncă ale părților, precum și de adeverințele din care rezultă veniturile suplimentare realizate de reclamantă, apare în mod evident disproporția sumelor câștigate de către soți.

Referitor la considerentul cu privire la faptul că intimatul-pârât a lichidat în cursul anului 1991 un depozit (cont) de la CEC fiind astfel folosit și pentru achitarea avansului pentru apartamentul nr. 5 situat în București, ., ., sector 4, acest aspect nu a fost dovedit cu niciun mijloc de probă.

De asemenea, nu s-a făcut în niciun fel dovada ca un depozit (cont) sau pane din acesta, lichidat în anul 1991, a reprezentat avans la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 5366/_ .

Mai mult decât atât, ținând seama și de devalorizarea galopantă de după revoluție a leului, ne întrebam care ar fi fost puterea de cumpărare a sumei de bani deținută în contul de la CEC de către intimatul-pârât.

Un alt argument în defavoarea reținerii instanței de apel este și acela că literatura juridică și practica judiciară constantă au stabilit că, cota parte ce se cuvine fiecăruia dintre soți se stabilește în raport de contribuția sa la dobândirea și conservarea bunurilor comune.

Faptul că instanța de apel face o analiză a dobândirii fiecărui bun supus partajării (imobil) în parte, recurenta apreciază că este contrară însăși practicii judecătorești în materie pentru motivele sus-menționate.

Chiar și acceptând însă această modalitatea de argumentare a admiterii apelului, nu putem să nu observăm greșita interpretare a materialului probator administrat în faza instanței de fond.

Exemplificative în acest sens sunt reținerile referitoare la contribuția egală a părților la dobândirea apartamentului nr. 7 situat în București, ., .. Astfel, instanța de apel a reținut în mod greșit că reclamanta nu a dovedit că a îndeplinit mai mult singură obligația de întreținere a defunctei, I. E., în ciuda declarațiilor martorilor audiați în fața instanței de fond.

Realitatea că recurenta-reclamantă a fost cea care s-a ocupat de întreținerea doamnei I. E., a fost confirmată de martora D. M. (fila 56 dosar fond) care a declarat că, cunoștea că de la momentul încheierii contractului aceasta a fost îngrijită exclusiv de către reclamantă, care îi făcea mâncare, îi făcea curățenie, o spăla, o îngrijea, iar în anul 2005, când reclamanta a plecat în G., mama acesteia a fost cea care s-a ocupat de I. E. cu toate cele necesare.

Aceste aspecte au fost confirmate și de martora, N. M., în declarația existentă la fila 58 dosar fond care cunoștea că toate cheltuielile legate de întreținerea doamnei I. au fost suportate din salariul reclamantei care avea și loc de muncă deoarece soțul ei nu a mai avut loc de muncă din anul 2002.

Pe cale de consecință, aceste probe administrate în cauză răstoarnă indubitabil reținerea instanței de apel potrivit căreia ambii soți realizau venituri, astfel încât, în lipsa altor dovezi, (...) reține că amândoi au contribuit în mod egal la cheltuielile gospodărești și la îndeplinirea obligațiilor pe care le aveau.

Reținerea tribunalului pe aspectul legat de faptul că martorii audiați la fond au arătat că părinții pârâtului dețineau o microfermă de unde părțile aduceau alimente atât pentru consumul personal cât și pentru întreținerea vânzătoarei, I. E., este una total eronată.

Martora propusă de intimatul-pârât, G. D. C., a declarat foarte clar (fila 59 dosar fond) că „(...) din spusele pârâtului știu că acesta s-a ocupat de întreținerea bătrânei în sensul că ii aducea pachete cu mâncare de la ferma părinților săi (...)".

Or, o asemenea afirmație trebuia luată ca atare în procesul de apreciere a declarațiilor martorilor fiind evident că martora nu a perceput direct ceea ce a declarat ci cunoaște un asemenea aspect „din spusele pârâtului".

Nici cealaltă martoră propusă de pârât și audiată de instanța de apel (fila 57 dosar fond) nu a perceput direct această reținere a instanței de apel, menționând că nu a fost niciodată în vizită la foștii soți la domiciliul din București. În aceste condiții, eventuale aspecte legate de presupusul ajutor acordat în alimente trebuie puse, evident, sub semnul întrebării în sensul că acestea nu corespund realității, fiind simple afirmații făcute de către martori de care au luat cunoștință prin intermediul însuși a reclamantului.

Practic instanța de apel a dat o forță probantă mai mare a mărturiilor martorilor propuși de către intimatul-pârât fără însă să le evalueze critic, în raport și de modalitatea de percepere de către martori, directă sau prin intermediul altor persoane (în speță „din spusele pârâtului).

A fost reținut, de asemenea, într-o modalitate falsă de către instanța de apel și evenimentul înhumării defunctei. I. E., prin simpla înhumare a defunctei, I. E., în satul părinților pârâtului, s-a făcut dovada contribuției ambilor soți ia îngrijirea și înhumarea acesteia.

Realitatea este că, neavând loc de veci în București pentru a o înmormânta pe I. E., mama pârâtului s-a oferit a se ocupa de demersurile obținerii unui loc de veci în . părțile să se ocupe de celelalte datini creștinești.

Astfel, până a o duce și a o înmormânta pe defuncta I. E. în .-reclamantă a fost cea care s-a ocupat de toate datinile creștinești și de procurarea tuturor celor necesare în timp ce pârâtul. I. A. s-a ocupat cu achiziționarea sicriului astfel cum rezultă și din factura nr._/24.12.2007 și chitanța nr._/24.12.2007.

Cheltuielile cu privire la locul de veci precum și taxa de înmormântare au fost suportate de către reclamantă astfel cum rezultă și din chitanțele nr. 168 și 169/25.12.2007 emise de Patriarhia Română Episcopia Sloboziei și Călărașilor.

Toate aceste argumente au fost înlăturate fără niciun fel de motivare de către instanța de apel, apreciindu-se într-o motivare simplistă că prezumția de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune nu a fost răsturnată.

În drept, au fost invocate dispoz.art.304, pct.9, art.312 C.proc.civ.

Intimatul-pârât I. A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În mod corect, instanța de apel retine în considerentele deciziei, la fila 9, ca "aceste bunuri au fost dobândite în perioada în care ambii soți realizau venituri, iar veniturile acestora erau aproximativ egale".

Atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut că la data achiziționării apartamentului nr. 5 situat în ., ., sector 4, ambii soți obțineau venituri din munca aproximativ egale așa cum rezulta din cărțile de munca depuse în copii la dosar (filele 217-242, 315-323, vol. 1).

Instanțele anterioare au reținut corect acest aspect, cu atât mai mult cu cat însăși recurenta susține atât în acțiune cât și în răspunsul la întrebarea 2 din interogator (fila 47, voi. 2) ca veniturile salariale i-au crescut începând cu anul 1996.

Prin Decretul-lege nr. 61/1990 și actele normative ulterioare adoptate în același scop, statul a realizat o vânzare a locuințelor către chiriași la preturi ce nu corespund valorii reale a acestora, având un evident caracter de protecție sociala.

Astfel, la nivelul anului 1994 atât recurenta cât și intimatul realizau venituri de 148.500 lei intimatul și 104.600 lei recurenta deci aveau împreuna un venit de 250.000 lei.

Diferența de plata conform contractului de împrumut pe 15 ani în suma de 69.408 lei a fost achitata astfel: suma de 11.580 lei în rate în perioada 1992-iunie 1994 și diferența în suma de 57.828 lei a fost achitata integral în 20.06.1994.

Aceasta suma-57.828 lei, la nivelul anului 1994 (când a fost achitata integral) reprezenta o suma modica (aproximativ o pătrime din veniturile pentru o singura luna ale părților).

Aceasta facilitate creata de dispozițiile Legii 61/1990 a determinat situația paradoxala ca părțile să poată achita diferența de rate și dobânzi conform contractului de împrumut cu o suma reprezentând aproximativ o pătrime din salariile cumulate realizate pe o luna de zile.

Cu privire la dobândirea bunurilor mobile, este de necontestat că aproape toate bunurile mobile au fost achiziționate din banii deținuți de intimat la CEC într-un depozit constituit înainte de căsătoria părților. Acești bani au provenit de la părinții intimatului.

Prin retragerea sumei de 55.200 lei, intimatul a achitat avansul la dobândirea apartamentului nr. 5 și a achiziționat bunurile mobile necesare, prin subrogarea valorii depozitului bancar în prețul bunurilor mobile.

Este de necontestat ca autoturismul marca Dacia 1310 (an de fabricație 1996) a fost dobândit în anul 1996 de la o persoana fizica cu bani de la părinții săi.

În prezent, acesta se afla în posesia intimatului și are o valoare de piața indicata de reclamanta, respectiv 500 lei.

De altfel, martora G. G. (fila 57, vol. 2) susține ca "știu ca toata mobila și covoarele din fostul domiciliu conjugal au fost cumpărate de părinții paratului care le-au cumpărat și o Dacie noua".

Toate aceste bunuri au fost achiziționate de părți înainte de anul 1996, data la care a intervenit majorarea salariala a recurentei.

Menționam ca recurenta nu contrazice aceasta realitate nefăcând nicio dovada nici cu martori și nici cu înscrisuri.

Singurele bunuri achiziționate de părți după aceasta data (1996), respectiv după anul 2007, sunt: o canapea, o biblioteca, doua fotolii, calculator, cuptor cu microunde, mașina de spălat, fier de călcat și televizor, bunuri ce se regăsesc în apartamentul nr. 5.

La dobândirea acestor bunuri intimatul a fost ajutat de tatăl sau cu suma de 1400 lei așa cum am făcut dovada cu extrasul de cont bancar de la fila 361.

În afara acestor bunuri, părțile au mai achiziționat și un scuter runner.

Raportat la valoarea întregii mase partajabile, achiziționarea acestor bunuri după majorarea salariala a recurentei nu poate determina constatarea că în întregul ei masa partajabila ar fi fost dobândita prin contribuția majoritara a recurentei.

În concluzie, intimatul a avut permanent și neîntrerupt un loc de munca, iar contribuția lui la dobândirea bunurilor mobile și a avansului pentru apartamentul nr. 5 s-a făcut din banii rezultați de pe un libret CEC, bun propriu al intimatului, dinaintea căsătoriei cu recurenta.

Sub acest aspect (art.31 ,lit. a, Cod Fam.), bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei sunt bunuri proprii, deoarece acestea nu mai reprezintă rezultatul efortului comun al ambilor soți.

Astfel, s-a produs o subrogație reală a valorii libretului CEC în prețul avansului la apartament precum și în dobândirea bunurilor mobile.

Principiul care rezulta din practica judiciara este acela ca partea fiecărui soț în bunurile comune se determina potrivit contribuției sale efective, reale, la dobândirea și conservarea bunurilor comune.

Cu privire la modul de dobândire a bunurilor comune de către părți, recurenta, prin recursul de fata, face trimitere la opinia doctrinei și practicii de specialitate, în sensul ca aceasta trebuie înțeleasa ca o contribuție a soților la dobândirea tuturor bunurilor comune și nu a fiecărui bun în parte.

Sub acest aspect, se invoca deja bine cunoscutul aport prin munca al femeii în gospodărie pentru creșterea copiilor.

În considerentele deciziei atacate instanța retine în mod corect aportul în munca fizica al intimatului.

Sub acest aspect, recurenta a fost de acord și a confirmat susținerea intimatului atât la instanța de fond (nefăcând nicio probă contrară) cât și în fața instanței de apel.

Astfel, instanța de apel retine la pagina 2 a deciziei civile nr. 279A/06.03.2014 următoarele: "intimata-parata, prin avocat, având cuvântul, solicita respingerea apelului... Cu privire la achitarea avansului din depozitul CEC al apelantului-parat, se arata ca este adevărat ca acesta a achitat suma de 8.999 lei ca avans la apartamentul bun dobândit în timpul căsătoriei.

Evidența acestei recunoașteri face inoperabilă critica formulată, așa încât, sub acest aspect, intimatul solicită respingerea acestui motiv de recurs.

Mai mult decât atât, martorii audiați în cauză susțin această realitate.

Recurenta critică soluția instanței de apel și din perspectiva modalității analizării dobândirii fiecărui bun imobil supus partajării.

În acest sens, se face referire la modul de dobândire a apartamentului nr.7.

În mod corect, instanța de apel constata (fila 9 decizie) ca "situația de fapt reținuta de către prima instanța cu privire la cota de contribuție pe care părțile o au pentru dobândirea acestui bun este greșita și încalcă principiul disponibilității pârtilor care guvernează procesul civil.

Cu privire la dobândirea apartamentului nr. 7 situat în ., ., sector 4, intimatul arată că instanța este ținută de cererea reclamantului, neputându-i depăși limitele, deoarece obligația instanței de a se pronunța numai cu privire la ceea ce s-a cerut constituie garanția aplicării principiului disponibilității art. 130 alin. 3 Cod proc.civ.

Astfel, instanța de fond retine prin sentința (fila 110 verso, vol. 2) ca: "reclamanta susține ca apartamentul nr. 7 a fost dobândit prin contract de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere fără a fi achitat vreun ban".

În cererea completatoare de la fila 14-15 vol.1, recurenta declara sub semnătura olografa:" cu privire la apartamentul nr. 7 menționez ca acesta a fost achiziționat prin contract de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere fără sa achitam vreun leu din valoarea apartamentului”.

Intimatul susține prin cererea de precizare a întâmpinării de la fila 302 vol. 1 ca:" așa cum menționează și reclamanta, cu ocazia încheierii contractului, cu toate ca este menționata o suma de bani la dobândire, în realitate noi nu am achitat acești bani. (fila 305, vol. 1).

În concluzie, atât recurenta cât și intimatul susțin în mod neechivoc neplata prețului pentru apartamentul nr.7 dobândit de foștii soți în cursul căsătoriei lor la data de 25.03.1997, prin contractul autentificat sub nr.1699/25.03.1997 de BNP A. Surubaru (fila 157, vol. 1).

Devine astfel evident ca evaluarea probatoriului cauzei a fost făcuta de instanța de fond în mod părtinitor prin înfrângerea principiului disponibilității pârtilor în procesul civil.

În realitate, contribuția pârtilor la dobândirea acestui bun consta în prestația acestora la necesitățile ocazionate cu întreținerea, hrana și ulterior, după decesul vânzătoarei, cu înhumarea și pomenirea acesteia.

Intimatul este acela care s-a ocupat de necesitățile de întreținere ale vânzătoarei pana la decesul acesteia.

Așa cum rezulta din probele de la dosar, părinții intimatului dezvolta o afacere comerciala și dețin o microferma de unde intimatul s-a aprovizionat în mod săptămânal cu produse alimentare de baza și cu care s-au acoperit permanent atât nevoile casei cat și necesitățile vânzătoarei.

După decesul vânzătoarei I. E. (în data de 23 decembrie 2007) intimatul s-a ocupat de înhumarea acesteia în localitatea de domiciliu a părinților săi, respectiv ..

De altfel, plata chitanțelor către biserica a fost făcuta de mama intimatului, I. I., care a și semnat personal cu toate ca aceste chitanțe au fost întocmite pe numele intimatului și al recurentei.

Mai mult decât atât, există la dosar înscrisul prin care preotul paroh confirma acest aspect și anume că semnătura olografa aparține mamei intimatului (fila 355, vol. 1).

Instanța de fond a făcut o greșita apreciere a probatoriului testimonial și a înlăturat în totalitate declarațiile martorelor care au relatat și au descris împrejurări percepute personal și în mod neechivoc.

Faptul ca martorele au aflat de la pârât sau de la mama acestuia aspecte legate de împrejurarea că reclamanta a fost sau nu în G., amănunte despre cine s-a ocupat de copiii părților în aceasta perioada, daca pârâtul este sau nu angajat cu carte de munca la ferma părinților săi, acestea sunt aspecte asupra cărora martorele au afirmat ca nu le-au perceput personal și ca așa le-au fost relatate de către parat sau mama acestuia, chiar daca sunt contradictorii sau nu corespund propriilor afirmații din interogatoriul pârâtului.

Instanța de fond însă în mod greșit a înlăturat declarațiile acestor

martore pentru culpa că au relatat ceea ce au aflat de la pârât și părinții

acestuia fără a retine ca proba ceea ce martorele au văzut și au perceput

în mod nemijlocit.;

Astfel, instanța de fond a făcut o greșita apreciere a probatoriului testimonial, ceea ce a condus la o greșita evaluare a cauzei, situație care a fost reparata de instanța de apel odată cu pronunțarea prezentei decizii.

În concluzie, intimatul solicită a se constata că în cauza de față, instanța de apel prin soluția pronunțată a corectat nedreptatea care i s-a făcut intimatului analizând cu atenție probatoriul cauzei și interpretându-l din perspectiva legală.

Concluzia instanței de apel este corectă și statuează o contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor comune.

Față de cele de mai sus, intimatul solicită respingerea recursului formulat și menținerea în totalitate a soluției instanței de apel ca legală și temeinică.

Nu s-au administrat înscrisuri noi.

Examinând decizia recurată și actele dosarului în raport de criticile de nelegalitate formulate în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Invocând motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., respectiv, interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză, recurenta critică, în esență, soluția instanței de apel cu privire la criteriul stabilirii cotei fiecărui soț cu privire la modul de dobândire a bunurilor comune, susținând o încălcare a principiului consacrat în literatura juridică și practica judiciară potrivit căruia cota parte ce se cuvine fiecăruia dintre soți se stabilește în raport cu contribuția sa la dobândirea și conservarea bunurilor comune.

Curtea, având în vedere acest motiv de recurs, constată că, potrivit art. 29 din Codul familiei din 1953, soții sunt obligați să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsniciei, iar conform art. 30 C.fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.

Aceste texte legale instituie prezumția de comunitate și prezumția de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune, ambele fiind prezumții relative, care pot fi răsturnate prin proba contrară.

Întinderea drepturilor soților se stabilește în raport de contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, soții neavând un drept stabilit de la început asupra unei cote din bunurile comune, fiind necesară administrarea probelor prin care să se determine aportul fiecăruia la dobândirea lor.

În acest context, Curtea, constată că, în mod corect, în aplicarea prevederilor art. 30 C.fam. mai sus-enunțate, tribunalul, ca instanța de control devolutivă, a stabilit că prezumția de egalitate a soților la dobândirea bunurilor comune nu a fost răsturnată prin probatoriul administrat, cum se reținuse anterior în primă instanță, în favoarea recurentei.

Contrar afirmațiilor recurentei, tribunalul a stabilit contribuția soților la dobândirea tuturor bunurilor comune, iar nu la dobândirea fiecărui bun în parte. Cotele părți ale soților pot fi neegale, dacă aportul acestora la dobândirea bunurilor supuse partajării este diferit, situație în care, în mod evident, instanța trebuia să analizeze în ce măsură foștii soți au contribuit la dobândirea și conservarea bunurilor.

Curtea trebuie să remarce că, deși se susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile legale sus-menționate, în dezvoltarea criticii recurenta arată, în esență, că în apel s-ar fi ignorat dovezile aduse de recurentă pentru stabilirea veniturilor obținute în timpul căsătoriei, aceste critici vizând exclusiv stabilirea situației de fapt și reanalizarea probatoriului .

Astfel, recurenta susține că instanța de apel a înlăturat fără a motiva în vreun fel proba cu înscrisuri prin care s-a făcut dovada indubitabilă a cuantumului veniturilor realizate de cei doi foști soți precum și a raportului dintre aceste venituri, că nu s-ar fi dovedit că intimatul-pârât a lichidat în cursul anului 1991 un depozit (cont) bancar folosit și pentru achitarea avansului pentru apartamentul nr. 5 situat în București, ., ., sector 4, că s-ar fi reținut în mod greșit că reclamanta nu a dovedit că a îndeplinit mai mult singură obligația de întreținere a defunctei, I. E., în ciuda declarațiilor martorilor audiați în fața instanței de fond, respectiv, că s-ar fi arătat greșit în decizia recurată că prin simpla înhumare a defunctei, I. E., în satul părinților pârâtului, s-ar fi făcut dovada contribuției ambilor soți la îngrijirea și înhumarea acesteia.

In acest context, recurenta afirmă că instanța de apel ar fi dat o forță probantă mai mare a mărturiilor martorilor propuși de către intimatul-pârât fără însă să le evalueze critic, în raport și de modalitatea de percepere de către martori, directă sau prin intermediul altor persoane .

Or, recursul, astfel cum este reglementat în prezent, este o cale de atac extraordinară, întrucât motivele de recurs invocate trebuie să se subsumeze motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.proc.civilă, iar actuala configurație a art. 304 C.proc.civ. permite reformarea unei hotărâri a instanței de apel în această fază procesuală numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie – instanța de recurs verificând doar legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt stabilită.

Curtea constată că, invocând formal dispozițiile art. 304 pct.9 Cod de procedură civilă, recurenta își expune însă propria viziune asupra împrejurărilor de fapt determinante în reținerea contribuției părților la dobândirea bunurilor supuse partajului, respectiv, propria apreciere asupra probelor administrate în cauză în legătură cu acest aspect, situație care nu răspunde exigențelor dispozițiilor procedurale care reglementează recursul, conform celor anterior arătate, fiind, pe de altă parte, exclusă existența ipotezei avută în vedere de motivul de modificare indicat.

In ceea ce privește contradicțiile existente în considerentele deciziei recurate privitoare la modul de stabilirea a cotei de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, Curtea reține că recurenta, susținând acest aspect de nelegalitate, nu arată care ar fi pretinsele contradicții din considerente, argumentându-și afirmația tot pe reanalizarea probelor administrate în cauză din care ar rezultă, în opinia sa că a avut o contribuție mai mare la dobândirea și conservarea bunurilor comune.

In consecință, Curtea, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul formulat de recurenta reclamantă, ca fiind nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.proc.civ. conmb. cu art. 316 și 298 C.proc.civ., Curtea, în raport de culpa procesuală reținută în sarcina recurentei, o va obliga pe aceasta să plătească intimatului cheltuielile de judecată suportate în această fază a procesului, reprezentând onorariul achitat apărătorului ales, conform chitanței doveditoare depusă la dosar (fila 32).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă T. (fostă I.) ANIȘOARA, împotriva deciziei civile nr.279/A/6.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimatul-pârât I. A..

Obligă recurenta către intimat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13.11.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

I. D. M. I. M.-A.

N.-G.

GREFIER,

M. C.

Red.M.A.N.G.

Tehnored.M./B.I.

2 ex/

-------------------------------------------

T.B-Secția a III-a – A.D.B.

- M.S.

Jud.Sector 4 – D.P.

← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr....  Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1697/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI