Pretenţii. Decizia nr. 563/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 563/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 11835/300/2008
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 563 R
Ședința publică de la 18.03.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – D. Z.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
GREFIER – S. V.
…………………..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant G. R., împotriva deciziei civile nr. 819A/10.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Asociația de proprietari și B. A., având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant G. R. reprezentat de avocat I. G., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații pârâți Asociația de Proprietari și B. A..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul recurentului reclamant G. R., la solicitarea instanței, precizează că dorește să poată avea acces dinspre . curtea sa, inclusiv cu autoturismul, pentru a-l putea parca în curtea sa, dar nu poate pătrunde datorită gardului marcat pe schița de la fila 112 dosar de apel, între punctele 8-20-19-18-5 și arată faptul că nu are o cheie de la poarta acestui gard și nu I se permite accesul pe această poartă de către pârâți. Să se constate că suprafața S 3 este domeniu public, așa cum a arătat și expertul.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului reclamant G. R. solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului și acțiunea așa cum a fost formulată și să se aibă în vedere raportul de expertiză pentru lipsa de folosință. În anul 2005 prin dispoziție pe Legea nr. 10/2001 se dispune restituirea imobilului, mai puțin apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995, precum și parte din terenul de sub clădire și suprafața de 168 mp liberă. Instanța de fond și instanța de apel au respins acțiunea, reținând că obligația de a face nu poate comporta asupra unor lucruri generice.
Arată că atâta vreme cât acea cameră, pe care raportul de expertiză o determină ca fiind folosită de pârâtă și la care nu are acces, nu poate intui ce se află în aceasta cu privire la bunuri. Solicită a fi obligat proprietarul acestor bunuri mobile să restituie această cameră. Să se aibă în vedere că pe lângă ceea ce se consemnează în raportul de expertiză cu privire la titlul de proprietate, pe care instanțele au considerat că trebuie disputat între părți și să se rețină că proprietatea acestei camere este înscrisă în cartea funciară, iar în dosarul de apel a fost depusă atât încheierea de carte funciară, cât și toată documentația care a stat în spatele acestei încheieri.
Solicită a fi îndepărtată remarca instanțele anterioare referitor la faptul că trebuia introdusă o acțiune în revendicare, având în vedere că a pus în discuție doar ceea ce se găsește cu titlu de bun mobil în interiorul acestei camere. Problematica acțiunii în revendicare apare doar cu privire la o dispută în ceea ce privește existența a două titluri de proprietate antagonice și în condițiile în care în mod exclusiv partea potrivnică s-ar fi prevalat în fața instanței de judecată de un titlu.
Arată că terenul are această caracteristică că este intabulat și că este un drept câștigat de recurent și ca drept câștigat are acest beneficiu al legii de a se bucura și de folosința acestui drept de proprietate. Orice act sau de fapt din partea unui terț care îngrădește sau încalcă dreptul de a folosi se constituie într-o faptă ilicită, care poate fi sancționată cu obligația de a permite părții să folosească ceea ce si se cuvine de drept. Solicită a se avea în vedere că argumentele instanțelor precedente sunt greșite.
Cu privire la lipsa de folosință, instanțele anterioare au reținut că nu există o faptă ilicită. Simpla constatare a expertizei că această cameră este ocupată de administrația Asociației de P., este încuiată, astfel încât nu se poate afirma că este liberă. D. simplul fapt că este încuiată reprezintă o faptă ilicită.
Arată că situația este identică și pentru teren și solicită a se avea în vedere că edificarea gardului, asupra căruia expertul concluzionează că nu își imaginează cum s-a putut edifica pe domeniul public, este de natură a-i îngrădi accesul la propriul teren.
Să se constate că terenul proprietatea lui este folosit de Asociația de Proprietari de la blocul în care locuiește și de la blocul vecin pentru a tranzita pubele de gunoi, pentru depozit, etc. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2301/21.02.2011, Judecătoria Sectorului 2 București a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pârât G. R.; a respins, ca neîntemeiată, excepție lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. A.; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea principală precizată de reclamantul pârât G. R. în contradictoriu cu pârâta reclamantă Asociația de Proprietari ., nr. 20 și pârâtul B. A.; a respins, ca neîntemeiată cererea reconvențională precizată; a respins cererile reclamantului pârât și a pârâtei reclamante privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esenta, urmatoarele:
Prin dispoziția nr. 4381/01.07.2005 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a dispus restituirea în natură către reclamantul pârât G. R. și către R. Magadalena și B. A. a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință (aflate la parter), a apartamentelor 4 și 6 și a terenului aferent rămas liber în suprafață de 168,94 m.p. din imobilul situat în București, . (f. 16-17).
Prin sentința civilă nr. 651/07.05.2007 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 5264/29.09.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, a fost admisă contestația formulată de reclamant împotriva dispoziției anterior menționate, a fost modificată în parte aceasta în sensul restituirii în natură în favoarea contestatorului a imobilului construcție și teren în suprafață totală de 329,54 m.p. din care 160,60 m.p. aflați sub construcție, cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii 112/1995 (f. 39-45, 317-319), recunoscându-i-se acestuia și dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru 659,46 m.p. și pentru apartamentele nr. 1, 2, 3 și 5 situate în imobilul din București, . nr. 20.
Imobilul construcție este alcătuit din 4 etaje (P+3), în condominiu fiind constituită Asociația de Proprietari . nr. 20, al cărui administrator este pârâtul B. A..
Suprafața de teren situată în spatele construcției a fost împrejmuită cu un gard a cărui edificare a fost autorizată conform autorizației nr. 65/SS/06.02.2004 (f. 153 – 154).
Prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, astfel cum a fost precizată, reclamantul pârât G. R. a solicitat obligarea pârâților Asociația de Proprietari . nr. 20 și B. A. de a elibera camera de la parterul clădirii situată lângă scara secundară aferentă apartamentelor 2, 4 și 6, precum și terenul liber în suprafață de 168,94 mp sau să fie autorizat reclamantul pârât să elibereze camera și terenul pe cheltuiala pârâților, să fie obligați aceștia să ridice gardul care împrejmuiește terenul liber în suprafață de 168,94 mp aflat în proprietatea reclamantului, sau să fie autorizat acesta să ridice gardul pe cheltuiala pârâților, să fie obligați aceștia din urmă să nu mai facă nici un act sau fapt de natură să împiedice folosința camerei de la parter și a terenului liber de 168,94 mp, și să fie obligați la plata sumei de 50.000 lei, reprezentând daune cauzate prin lipsirea de folosință a camerei si terenului liber de 168,94 mp, pentru perioada 01.08.2006 – 19.05.2008.
Prin cererea reconvențională formulată de reclamanta pârâtă Asociația de Proprietari . nr. 20, astfel cum a fost precizată, aceasta a solicitat obligarea reclamantului pârât la plata sumei de 7500 lei, reprezentând prejudiciul adus prin deteriorarea instalațiilor din imobil determinată de lucrările de amenajare efectuate de pârâtul reclamant la apartamentul nr. 6.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pârât G. R., invocată de pârâta reclamantă, instanța constată că reclamantul pârât își justifică poziția procesuală în prezenta cauză prin faptul că acestuia i s-a restituit parțial imobilul situat în București, . nr. 20.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. A., instanța constată că și aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată reclamantul pârât a solicitat obligarea atât a Asociației cât și lui B. A., personal, la eliberarea camerei și a terenului, la ridicarea gardului, la respectarea folosinței camerei și a terenului și la contravaloarea lipsei de folosință a acestora, invocând, în drept, inclusiv prevederile art. 998 – 999 C.civ. Simpla împrejurare că reclamantul afirmă săvârșirea de către pârât a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, este de natură să confere acestuia calitate procesuală pasivă urmând a se aprecia pe fondul cauzei în ce măsură susținerile reclamantului sunt reale, respectiv dacă și în ce măsură sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Pe fondul cauzei, în ceea ce privește cererea principală instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată, astfel:
Se constată în primul rând că primul capăt de cerere, respectiv cel prin care se solicită obligarea pârâților de a elibera de bunuri și persoane camera de la parterul clădirii situată lângă scara secundară aferentă apartamentelor 2, 4 și 6, precum și terenul liber în suprafață de 168,94 mp sau să fie autorizat reclamantul să elibereze camera și terenul pe cheltuiala pârâților, cuprinde o obligație generală ce nu poate face obiectul unei dispoziții a instanței. Practic, reclamantul urmărește pe această cale să fie obligați pârâții să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie atât camera, cât și terenul fără însă a formula o acțiune în revendicare, care presupune alte exigențe atât sub aspectul timbrajului, cât și sub aspectul probatoriului. În acest sens se constată că, nu numai obiectul cauzei este formulat generic, ci și situația de fapt calificată juridic, respectiv cauza acțiunii, este neclară, în condițiile în care reclamantul aduce argumente exclusiv legate de calitatea sa de proprietar. De asemenea, trebuie avută în vedere și împrejurarea că, la termenul de judecată din 26.10.2009 instanța a pus în vedere reclamantului să precizeze capetele 1 și 3 din cererea introductivă, iar precizarea depusă de acesta nu a adus lămuriri suplimentare din această perspectivă.
Se mai reține că situația juridică a camerei despre care reclamantul afirmă că ar fi aferentă apartamentelor 2, 4 și 6 este neclară aceasta nefiind menționată ca atare în titlul reclamantului, astfel încât se impunea a se proba în ce măsură aceasta constituie proprietate exclusivă sau proprietate comună, probă ce nu a fost administrată în cauză și care, de altfel, privește mai mult o acțiune petitorie, pe care reclamantul nu a înțeles să o formuleze. Similar, instanța constată că și pârâții contestă dreptul de proprietate al reclamantului atât asupra camerei, cât și asupra terenului despre care afirmă că nu mai este același cu cel al autorului reclamantului, suferind o translatare. Dincolo de argumentele invocate de pârâți cu privire la „abuziva retrocedare” a imobilului și care trădează puternica aversiune dintre părțile litigante, ce nu are nicio legătură cu prezenta cauză, instanța nu poate ignora faptul că reclamantul încearcă prin prezenta cerere să obțină ceea ce numai pe calea unei acțiuni în revendicare se poate obține, respectiv eliberarea de bunuri sau persoane sau abținerea de la orice fapt de natură să împiedice folosința camerei și a terenului. Și în privința terenului se impunea a se face dovada identității terenului împrejmuit cu cel retrocedat reclamantului, identitate care nu a fost dovedită în cauză, cu atât mai mult cu cât din probele administrate a rezultat că împrejmuirea nu privește decât o suprafață de teren situată în spatele imobilului și nu întregul teren liber menționat în dispoziția de restituire.
Aceleași considerații sunt valabile și în ceea ce privește capătul trei al cererii prin care se solicită să fie obligați pârâții să nu mai facă nici un act sau fapt de natură să împiedice folosința camerei de la parter și a terenului liber de 168,94 mp. Ca și în cazul capătului unu de cerere se constată că instanța nu ar putea impune în sarcina pârâților o obligație generală, negativă în privința camerei și a terenului. Nici de această dată, reclamantul nu a precizat acest capăt de cerere, enumerând exemplificativ actele și faptele reclamate, respectiv încuierea ușii de la cameră, refuzul de a înmâna cheia, încuierea porții de acces, refuzul de a deschide porțile de acces în curte, să nu mai parcheze mașini pe teren, să nu mai depoziteze resturi menajere pe teren, să nu mai utilizeze camera și terenul ca și cum ar fi proprietatea lor și orice alte fapte sau acte care să împiedice exercitarea folosinței locuinței asupra proprietății.
Se mai reține că reclamantul invocă inclusiv faptul că folosirea curții îi este împiedicată prin parcarea unor autovehicule în curte, or, această faptă nu poate fi cenzurată în cauză, ci numai prin chemarea în judecată a persoanelor care s-ar face răspunzătoare de aceste fapte și nu a Asociației sau a pârâtului B. A. în privința căruia reclamantul nici nu a făcut dovada că ar parca propriul autovehicul în curte.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv procesele-verbale încheiate de B. M. D. în 08.08.2006 și B. Casagranda S. A. în 01.03.2007 rezultă fapta ilicită a pârâtului B. A. constând în faptul că s-a opus executării unui hotărâri judecătorești de evacuare a chiriașilor din apartamentul nr. 6 inclusiv prin obstrucționarea accesului în imobil și prin refuzul de a asigura accesul reclamantului și a executorului în curtea acestuia. Aceste fapte concrete dau fără îndoială posibilitatea reclamatului de a solicita angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, însă nu prin obligarea acestuia la adoptarea unei conduite generale și nedeterminate privind accesul în camera de la parter și pe terenul aferent.
Din susținerile reclamantului formulate prin cererea de chemare în judecată rezultă că acesta nu urmărește numai repunerea în situația anterioară unor fapte apreciate ca ilicite, sau accesul în calitate de coproprietar al părților comune, ci consfințirea dreptului său de proprietate pe calea unei acțiuni personale și fără a se face dovada identității între camera și terenul aferent și imobilul retrocedat.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect contravaloarea lipsei de folosință reprezentând daune cauzate prin lipsirea de folosință a camerei și terenului liber de 168,94 mp, pentru perioada 01.08.2006 – 19.05.2008, față de considerentele anterior menționate instanța constată netemeinicia și a acestui capăt de cerere.
Reclamantul pârât a mai solicitat să fie obligați pârâții să ridice gardul care împrejmuiește terenul liber în suprafață de 168,94 mp aflat în proprietatea reclamantului, sau să fie autorizat acesta să ridice gardul pe cheltuiala pârâților.
Dincolo de împrejurarea că se impunea, în prealabil, a se face dovada că gardul în cauză este edificat pe suprafața retrocedată reclamantului, instanța reține că posibilitatea proprietarului terenului de a cere desființarea construcțiilor edificate pe terenul ce îi aparține este condiționată, potrivit art. 494 C.civ., de dovedirea relei credințe a constructorului, respectiv de dovedirea faptului că acesta cunoștea faptul că terenul pe care a edificat construcția nu îi aparține. Or, în cauza dedusă judecății, reclamantul nu numai că nu a dovedit reaua credință a Asociației de proprietari, dar nici măcar nu a invocat această împrejurare. Prin urmare, în condițiile în care buna credință se prezumă, iar în cauză nu s-a făcut dovada contrară, cu atât mai mult cu cât împrejmuirea a fost edificată înainte de retrocedarea imobilului către reclamant, fiind autorizată conform autorizației nr. 65/SS/06.02.2004 (f. 153 – 154), instanța constată netemeinicia acestui capăt de cerere.
În ceea ce privește cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată, instanța constată că, deși pârâta reclamantă, menționează distrugeri ale unor elemente de construcții, determinate de fapta ilicită a reclamantului pârât, aceasta s-a limitat să solicite obligarea pârâtului reclamant la acoperirea prejudiciului cauzat prin deteriorarea instalațiilor imobilului, justificat prin trei facturi fiscale respectiv nr._/07.07.2007, nr._/10.07.2007 și nr._/20.07.2007 (f. 216-218).
Instanta retine, analizand detaliat probele administrate, ca in cauza nu sunt îndeplinite cumulativ conditiile raspunderii civile delictuale.
Prin decizia civilă nr. 819 A din 10.09.2013, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul-reclamant G. R. și de apelanta-pârâtă Asociația de Proprietari împotriva acestei sentințe.
Pentru a decide astfel, tribunalul a retinut in esenta urmatoarele:
I. Cât privește apelul reclamantului pârât G. R.
Astfel, în mod corect a apreciat prima instanță, raportat la pretențiile deduse judecății de reclamant, că acestea au un caracter general, nedeterminat, neputând fi soluționate printr-o hotărâre a instanței. Primul capăt de cerere (prima pretenție) formulat de reclamant este cel prin care a solicitat obligarea pârâților de a elibera de bunuri și persoane camera de la parterul clădirii situată lângă scara secundară aferentă apartamentelor 2, 4 și 6, precum și terenul liber în suprafață de 168,94 mp sau să fie autorizat el să elibereze camera și terenul pe cheltuiala pârâților, însă, astfel cum a reținut și judecătoria, această pretenție cuprinde evident o obligație generală ce nu poate face obiectul unei dispoziții a instanței. Este reală aprecierea judecătoriei că, practic, reclamantul apelant urmărește pe această cale să fie obligați pârâții să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie atât camera, cât și terenul fără însă a formula o acțiune în revendicare, care presupune alte exigențe atât sub aspectul timbrajului, cât și sub aspectul probatoriului. Corect s-a apreciat că nu doar obiectul cauzei este formulat generic, ci și situația de fapt calificată juridic, respectiv cauza acțiunii, este neclară, în condițiile în care reclamantul apelat a adus argumente exclusiv legate de calitatea sa de proprietar.
Deși apelantul a susținut că este evidentă prerogativa instanței de a se pronunța asupra oricărei obligații generice de a face sau de a nu face care au ca finalitate dreptul proprietarului de a exercita folosința proprietății sale, Tribunalul apreciază incorectă această susținere. Astfel, obiectul unei acțiuni civile, respectiv pretenția dedusă judecății trebuie să fie una determinată sau cel puțin determinabilă cu ajutorul unor criterii care pot fi verificate de către instanța de judecată. În nici un caz nu se poate dispune obligarea unei persoane chemate în judecată la îndeplinirea unei obligații generice, nedeterminate. O astfel de obligație nici nu ar putea fi adusă la îndeplinire, spre exemplu, pe cale silită, în lipsa executării de bună voie a celor pretinse de creditorul obligației de a face.
Aceste considerente sunt valabile și în ceea ce privește capătul al treilea din cererea principală precizată prin care reclamantul apelant a solicitat să fie obligați pârâții să nu mai facă nici un act sau fapt de natură să împiedice folosința camerei de la parter și a terenului liber de 168,94 mp.
Astfel, cum anterior s-a arătat este real că instanța de judecată nu ar putea impune în sarcina pârâților o obligație generală, negativă în privința camerei și a terenului. Or, reclamantul nu a precizat acest capăt de cerere, nu a oferit elemente de identificare a acestei pretenții generice deduse judecății, ci s-a mulțumit a exemplifica anumite actele și faptele reclamate.
Din întreg probatoriul administrat și având în vedere susținerile reclamantului apelant, corect a reținut judecătoria că reclamantul apelant nu a urmărit, prin formularea acțiunii civile de față, doar repunerea în situația anterioară unor fapte pretins ilicite, ci chiar consfințirea dreptului său de proprietate asupra camerei și terenului aferent, însă pe calea unei acțiuni personale.
Or, față de toate acestea de mai sus, Tribunalul apreciază ca fiind corectă și soluția privind respingerea pretenției reclamantului apelant de obligare a pârâților la plata sumei de bani reprezentând daune decurgând din lipsirea de folosință a camerei și terenului în discuție. Aceste daune pretinse de reclamantul apelant pot fi acordate pe tărâmul răspunderii civile delictuale, căci lipsa de folosință reclamată poate decurge dintr-o faptă ilicită a pârâților chemați în judecată. Însă o faptă ilicită în nici un caz nu poate avea un caracter generic, nedeterminat.
Corect a soluționat prima instanță și pretenția vizând ridicarea gardului, atâta timp cât în cauză nu s-a probat reaua credință a constructorului, în acord cu art. 494 cod civil, reclamantul de altfel neinvocând acest lucru, iar Dispoziția de restituire a reclamantului a fost ulterioară realizării gardului respectiv.
Cât privește suprafața de teren împrejmuită de gard, prin chiar expertiza topografică administrată în apel, expertul a concluzionat că suprafața de teren împrejmuită peste conturul cadastral este 24 mp în exteriorul suprafeței atribuită reclamantului apelant, dar între pct. 16 și 17 nu este edificat gard, acesta fiind mai curând un gard de separare a acestei proprietăți de . urmare, reclamantul apelant are acces la terenul în suprafață de 169,54 mp.
Cât privește critica apelantului relativă la încălcarea de către prima instanță a art. 129 Cod pr. civilă, respectiv a rolului activ al instanței, Tribunalul reține că această critică nu poate fi primită întrucât procesul civil este, în regulă generală, un proces al intereselor private, iar rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil: al disponibilității și al contradictorialității. Or, reclamantul apelant a avut posibilitatea de a propune și administra probatorii, ceea ce s-a și întâmplat. Prima instanță nu avea obligația, ci posibilitatea de a dispune administrarea unei probe, întrucât rolul activ nu înseamnă încălcarea principiului disponibilității în procesul civil.
II. Cu privire la apelul pârâtei reclamante:
Tribunalul apreciază că fondul raportului juridic ce a generat pretențiile deduse judecății de către pârâta apelantă a fost pe deplin cercetat de către prima instanță prin probatoriile administrate, situația de fapt reținută fiind susținută așadar prin probatoriul administrat, înscrisuri, proba testimonială și proba cu expertiza construcții.
În mod clar și detaliat prima instanță a analizat coroborat probele administrate, dând dezlegare pretenției pârâte reclamante.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a aplicat prevederile art 998-999 cod civil reprezentând temeiul de drept al răspunderii civile delictuale, in mod corect, judecătoria a apreciat inexistența raportului de cauzalitate între acțiunile reclamantului pârât de modernizare a apartamentului său și defecțiunile la sistemul instalațiilor de alimentare cu apă. Mai mult, nici fapta ilicită nu poate fi reținută în sarcina acestuia, atâta timp cât nici unul din mijloacele de probă administrate nu au probat vreun ilicit civil. Concluziile raportului de expertiză au fost în sensul că reparația capitală a fost determinată de vechimea mare a instalației care a depășit cu peste 10 ani vechimea normală de viață.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat, in termen legal, prezentul recurs reclamantul G. R., care a invocat disp.art.304 pct. 7, 8 si 9 c.pr.civ. si a dezvoltat urmatoarele critici:
I. Cu privire la solutia data primului capat de cerere, se arata urmatoarele:
In prim rand, obligatia de a face privind eliberarea camerei si a terenului in suprafata de 168,94 mp este si posibila si admisibila, chiar si in situatia in care reclamantul nu a putut preciza detaliat, conform solicitarilor instantei de judecata, care bunuri doreste sa fie inlaturate din camera, respectiv de pe teren.
Spre deosebire de existenta gardului care este certa, imposibilitatea de a identifica bunurile si persoanele care impiedica libera folosinta a camerei este una obiectiva, avand in vedere ca paratii intimati refuza sa predea o cheie recurentului, sa deschida camera, sa permita accesul acestuia, chiar si temporar, pentru a verifica starea camerei si lucrurile depozitate in interior (aspect retinut la fila 4 din expertiza Cianca N.).
Ignorand in totalitate imprejurarea ca terenul si camera amplasata la parterul imobilului din in Bucuresti, soseaua S. cel M. nr.20, sector 2 s-au aflat in folosinta intimatilor, instanta de apel refuza sa inteleaga ca nu este posibila identificarea bunurilor care ocupa camera pentru a fi mentionate expres sau a faptelor care pot constitui, fiecare in parte, o modalitate de ingradire a dreptului de proprietate.
Daca ingradirea terenului si incuierea camerei de la parterul imobilului pot constitui fapte de natura sa impiedice exercitarea folosintei, ingradirea dreptului de proprietate poate fi facuta prin orice alte fapte pe care nimeni si niciodata nu le poate prevedea pentru a fi mentionate expres unei instante de judecata.
In raport de situatiile diverse care pot exista sau pot aparea dupa pronuntrea unei hotarari judecatoresti, determina in mod evident caderea instantelor de judecata de a se pronunta asupra oricarei obligatii generice de a face sau de a nu face care au finalitate dreptul proprietarului de a exercita folosinta proprietatii sale.
Instanta de apel apreciaza nejustificat ca reclamantul recurent a formulat o atare cerere pentru a eluda actiunea in revendicare.
In mod cu totul separat de faptul ca instanta de judecata nu are caderea de a limita recurentului dreptul la o actiune doar pe imprejurarea ca existenta unui drept de proprietate trebuie exercitat doar in cadrul unei anumite actiuni, actiunea in revendicare vizeaza compararea titlurilor de proprietate.
Opozitia lor, relevata in cererile depuse la dosar, are in vedere un aspect diferit de problema uzurparii posesiei, si anume ca aceasta camera in litigiu cat si terenul nu sunt incluse in titlul de proprietate. Asadar, discutam de doua situatii diferite: daca paratii ar fi contestat insusi dreptul de proprietate al reclamantului asupra spatiilor situate la parter si restituite prin Dispozitia Primarului ar fi fost aplicabile regulile actiunii in revendicare; daca insa paratii afirma doar ca aceasta camera in litigiu este alt spatiu decat cel primit in proprietate de reclamant, atunci nu suntem in prezenta unei contestari a dreptului de proprietate a reclamantului ci se pune numai problema identificarii exacte a spatiilor invocate de fiecare parte, identificare care se poate face in cadrul actiunii de fata.
Cat priveste afirmatia ca reclamantul recurent doreste consfiintirea dreptului sau de proprietate este gresita deoarece acesta a facut dovada ca este proprietarul camerei de la parter si a terenului.
Conform Dispozitiei Primarului nr. 4381/01.07.2005 recurentului i s-a restituit in natura "spatiile cu alta destinatie decat aceea de locuinta aflate la parter, apartamentele 4 si 6 si terenul aferent ramas liber de 168,94 mp".
Daca prin experiza intocmite de ing. N. D. care face parte integranta din dispozitia de primar nu a fost suficienta pentru a face dovada identitati dintre camera de la parter si teren recurentul reclamant si-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului existand pentru a doua oara documentatie tehnica de specialitate care atesta identitatea asupra terenului și a camerei.
Mai mult decat atat, prin raportul de expertiza intocmit in prezenta cauza de ing. Cioanca N., se stabileste ca terenul si camera de la parter sunt in proprietatea recurentului reclamat, fiind cele consemnate in dispozitia de restituire.
II. Cat priveste capatul doi din cererea de chemare in judecata, si anume ridicarea gardului, instanta de apel stabileste ca reclamantul nu a probat reaua credinta a constructorului, ca dispozitia de restituire este ulterioara realizarii gardului si ca reclamantul are acces la teren deoarece intre punctele 16 si 17 din raportul de expertiza nu exista gard.
A. Intimatii au luat la cunostinta de revendicare a imobilului in urma cererii de chemare in judecata care a format obiectul dosarului nr.2252/1998 al Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti.
F. a avea relevanta reaua sau buna credinta pentru impiedicarea dreptului de a folosi terenul, intimatii (parti in acea cauza) au luat la cunostiinta ca recurentul a formulat notificare in baza legii 10/2001 ca urmare a încheirii din 22.04.2002 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IV-a civila in dosarul nr. 1080/2002 prin care s-a dispus suspendarea judecarii recursului in vederea solutionarii pe cale administrativa a cererii de restituire.
Luand la cunostinta de existenta notificarii de restituire in natura a imobilului inca din 22.04.2002, obtinerea autorizației de construire la 6.02.2004 probeaza reaua-credinta a celui care a edificat gardul si ingradeste accesul la proprietate.
Odata ce a luata la cunostinta ca imobilul a fost preluat abuziv de stat si ca acesta este notificat in vederea restituirii, intimatii au incetat a mai fi considerati de buna credinta iar obtinerea autorizatiei de construire reprezinta, prin ea insasi, dovada faptului ca au actionat cu rea credinta in vedere ingradirii accesului la proprietate.
B. Analizand continutul autorizatiei de constructie, Asociatia de proprietari solicita eliberarea actului de construire pe baza contractului de vanzare cumparare nr. N04166/3.10.1997 incheiat intre P.M.B si N. C. si in al carui cuprins nu se regaseste decat suprafata de 25,521 mp de teren aflati sub constructie.
Art. 1 din Legea nr. 50/1991 „(1) Executarea lucrarilor de constructii este permisa numai pe baza unei autorizatii de construire sau de desfiintare.
Autorizatia de construire sau de desfiintare se emite la solicitarea detinatorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren si/sau constructii - ori a altui act care confera dreptul de construire sau de desfiintare, in conditiile prezentei legi. "
Pe de alta parte, retinand ca intimatii au sustinut apartenenta terenului la domeniul public, atunci eliberarea autorizatiei de constructie s-a facut cu incalcarea legi.
Art. 11. din Legea nr. 213/1998 stabileste ca:" (1) Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, indesizabile si imprescriptibile dupa cum urmeaza: a) nu pot fi instrainate; ele pot fi date numai in administrare, concesionate sau inchiriate, in conditiile legii;
b) nu pot fi supuse executarii silite si asupra lor nu se pot constitui garantii reale;
c) nu pot fi dobandite de catre alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bunacredinta asupra bunurilor mobile.
(2) Actele juridice incheiate cu incalcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absoluta.
Art. 13 din Legea nr. 50/1991 prevede: "(2) Terenurile apartinand domeniului public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale se pot concesiona numai in vederea realizarii de constructii sau de obiective de uz si/sau de interes public, cu respectarea documentatiilor de urbanism aprobate potrivit legii.
(3) Concesionarea se face pe baza de oferte prezentate de catre solicitanti, cu respectarea prevederilor legale, urmarindu-se valorificarea superioara a potentialului terenului."
Instanta de recurs urmeaza sa observe ca la dosarul cauzei nu exista nici un act de proprietate, concesiune sau inchiriere care sa ateste ca beneficiarul autorizatiei de ar avea vreun titlu asupra terenului si in consecinta dreptul ce a cere eliberarea unei autorizati de constructie. Singura presupusa dovada a titlului asupra terenului îl reprezinta contractul de vanzare cumparare nr. N04166/3.10.1997 dar care nu face dovada asupra teremului imprejmuit ci a unei suprafete de teren aflate sub constructia blocului.
C. Gresita este si afirmatia instantei de apel ca reclamantul are acces la teren deoarece intre punctele 16 si 17 nu este edificat gard.
Instanta de apel nu analizeaza in intregime raportul de expertiza topo, intocmit de ing. Cioanca N., omitand sa analizeze planul de situatie cu ocuparea actuala a terenului (Anexa 2).
Este adevarat ca expertul precizeaza ca intre punctele 16 si 17 nu este gard, insa accesul pe la punctele 16-17 nu se poate face decat daca obtinem desfiintarea Blocului 23.
Mergand pe absurdul rationament al instantei de apel, nu este justificat sa solicitam desfiintarea gardului construit pe domeniul public pentru a avea acces la calea publica, dar este posibil sa avem acces la teren trecand printr-un . incalcand o proprietate privata.
Notiunea de acces trebuie sa se afle in legatura cu drumul public din . niciun caz cu incalcarea unei proprietati private.
Chiar daca gardul nu a fost edificat pe terenul proprietarea recurentului, raportul de expertiza determina fara echivoc ca este edificat pe proprietatea publica si ca acesta ingradeste accesul la terenul de 168,94 mp.
Este clar ca imprejmuirea cu gard a terenului si inchiderea porti de acces la teren reprezinta fapte care impiedica folosinta directa si nemijlocita a recurentului reclamant la proprietatea sa. In aceste conditii singura masura prin care se apara dreptul de proprietate il reprezinta ridicarea gardului edificat de intimat pentru a se permite accesul la teren.
III. Referitor la cel de-al treilea capat de cerere, instanta de apel a apreciat totodata ca si aceasta obligatie de a nu face este una generala ce nu poate fi respectata printr-o hotarare judecatoreasca.
Obligatia de a nu face este consacrata atat de dispozitiile Vechiului Cod Civil (art. 1076-1077) cat si de o doctrina si jurisprudenta constante.
Dar, ceea ce este mai important e faptul ca intotdeauna obligatiile de a nu face au o formulare generala in actiunile judiciare, intrucat reclamantul nu poate preciza care din eventualele fapte sau acte ale paratului vor fi realizate in viitor.
Prin insasi natura ei, obligatia de a nu face este o obligatie de abtinere, care opereaza pentru viitor, si cuprinde toate actele si faptele pe care debitorul le-ar putea realiza incalcand astfel un drept al reclamantului, astfel incat nu poate fi formulata la o maniera detaliata si concreta.
De exemplu, obligatia de a nu construi pe un teren nu poate fi detaliata pentru toate etapele construirii, sau separat pentru constructii definitive sau provizorii; obligatia de a nu face vreun act/fapt prin care sa paratul sa ocupe un teren acopera orice tip de folosinta nejustificata, indiferent de scop (construire, cultivare, etc).
Asadar, reclamantii care formuleaza o actiune in obligatia de a nu face, indica in realitate numai scopul acestei obligatii (sa nu construiasca, sa nu ocupe, sa nu foloseasca), iar nu fiecare act sau fapt pe care il poate face paratul in nesocotirea acestei obligatii, iar pentru instantele de judecata aceasta formulare este suficienta.
In cazul de fata recurentul a cerut obligarea paratilor intimati sa nu mai faca un fapt sau act de natura a impiedica folosinta asupra camerei in litigiu si terenului proprietatea exclusiva a reclamantului; prin urmare, sfera actiunilor ce constituie continutul obligatiei de a nu face este determinabila prin raportare la scop: sa nu ingradeasca folosinta normala.
IV. Cat priveste respingerea capatului de cerere avand ca obiect contravaloare lipsei de folosinta consideram ca si acesta este gresita.
Atata timp cat s-a facut dovada ca reclamantul recurent este proprietarul exclusiv al camerei si al terenului de 168,94 mp, concomitent cu lipsa oricarui act juridic care sa creeze aparenta unei posesii legale din partea Asociatiei de proprietari si a lui B. A., contestarea formala a existentei unui drept de proprietate asupra celor doua nu este de natura sa justifice folosinta abuziva sau impiedicarea exercitarii netulburate a posesiei de catre adevaratul proprietar.
In mod evident ca ocuparea fara drept a camerei aflate la parter si incuierea ei ori refuzul de a elibera acesata camera, ingradirea accesului la proprietate prin imprejmuirea terenului si incuierea portilor de acces ori refuzul de a permite accesul la la teren, reprezinta fiecare in parte o actiune sau o inactiune care constituie o fapta ilicita exercitata asupra folosintei proprietatii.
In cazul unei actiuni sau inactiuni care nu are o justificare legala constituita pe baza unui act juridic care sa confirme posesia utila, persoana care detine abuziv poate fi constransa la predarea acesteia si obligarea la plata daunelor cauzate de fapta sa.
Solutionand recursul formulat, in raport de criticile dezvoltate, Curtea constata urmatoarele:
Curtea constata gresita solutia instantelor de fond asupra capatului de cerere care viza obligarea paratilor sa elibereze camera si terenul.
Sub acest aspect, urmatoarele categorii de argumente au fost retinute de instantele de fond ( in mod aproape identic, remarcandu-se o preluare fidela in redactare de catre tribunal a argumentelor primei instante ): cererea cuprinde o obligație generală ce nu poate face obiectul unei dispoziții a instanței; nu numai obiectul cauzei este formulat generic, ci și situația de fapt calificată juridic, respectiv cauza acțiunii, este neclară, în condițiile în care reclamantul aduce argumente exclusiv legate de calitatea sa de proprietar; reclamantul încearcă prin prezenta cerere să obțină ceea ce numai pe calea unei acțiuni în revendicare se poate obține, respectiv eliberarea de bunuri sau persoane sau abținerea de la orice fapt de natură să împiedice folosința camerei și a terenului; situația juridică a camerei despre care reclamantul afirmă că ar fi aferentă apartamentelor 2, 4 și 6 este neclară aceasta nefiind menționată ca atare în titlul reclamantului, astfel încât se impunea a se proba în ce măsură aceasta constituie proprietate exclusivă sau proprietate comună, probă ce nu a fost administrată în cauză; si în privința terenului se impunea a se face dovada identității terenului împrejmuit cu cel retrocedat reclamantului, identitate care nu a fost dovedită în cauză, cu atât mai mult cu cât din probele administrate a rezultat că împrejmuirea nu privește decât o suprafață de teren situată în spatele imobilului și nu întregul teren liber menționat în dispoziția de restituire.
Curtea constata ca aceste argumente referitoare la caracterul generic si actiunea in revendicare vizeaza inadmisibilitatea cererii, actionand in perspectiva instantelor de fond ca un fine de neprimire, ca o exceptie care impiedica cercetarea fondului. Anume, instantele de fond au motivat ca aceste argumente justifica respingerea cererii, fara a se impune anterior vreo cercetare pe fond a drepturilor partilor. Este adevarat ca ulterior instantele de fond fac si anumite consideratii referitor la dreptul reclamantului, dar acestea sunt aduse cumva in subsidiar, inca anterior referirii la ele transandu-se ca cererea nu poate fi primita, pentru ca este generica si pentru ca tinde la ceva specific revendicarii.
Curtea constata gresita aceasta apreciere, rezultat pe de o parte al neintelegerii continutului dreptului de proprietate, iar pe de alta parte al neintelegerii diferentelor dintre actiunea in evacuare si in revendicare.
Astfel, actiunea prezenta a fost formulata ca o actiune in evacuare – solicitandu-se obligarea paratilor sa elibereze camera si terenul.
Diferenta dintre actiunea in evacuare si cea in revendicare nu rezida in altceva decat ca prima pune in discutie folosinta asupra imobilului, fara ca partile sa isi dispute intre ele dreptul de proprietate, asadar fara ca paratii sa pretinda la randul lor ca sunt proprietari asupra imobilului, in vreme ce actiunea in revendicare transeaza intre parti in mod direct dreptul de proprietate. . cadrul cererii in evacuare paratii pot contesta dreptul de proprietate al reclamantului, aceasta contestare avand insa drept scop doar contestarea dreptului reclamantului de a pretinde de la eifolosinta imobilului, dar fara ca paratii sa pretinda la randul lor ca sunt proprietari asupra imobilului. Asadar, in cadrul cererii in evacuare in mod evident se cerceteaza si dreptul de proprietate al reclamantului, atata timp cat acesta pretinde folosinta ca decurgand din proprietate, ca prerogativa aferenta proprietatii. Aceasta cercetare a proprietatii reclamantului nu transforma insa actiunea in evacuare ., atata timp cat paratii nu pretind in persoana lor dreptul de proprietate, iar instanta nu este chemata sa transeze in mod definitiv intre parti cine este titularul dreptului de proprietate.
Asadar, in mod total gresit in cauza instantele de fond au retinut ca cererea reclamantului nu ar putea fi primita intrucat se tinde la a obtine ceva specific revendicarii, atata timp cat paratii nu au pretins nici un moment ca ei sunt proprietari singura actiune la dispozitia reclamantului fiind cea in evacuare.
Daca reclamantul este sau nu proprietar, aceasta reprezinta deja o chestiune de fond ( sau pe care unele instante o incadreaza ca tinand de calitatea procesuala activa ), insa in niciun caz nu actioneaza ca o inadmisibilitate sau ca un temei de respingere apriorica a cererii, pe un temei procedural, asa cum au apreciat instantele de fond.
In ce priveste caracterul generic al obiectului si cauzei actiunii, iarasi Curtea constata gresita aprecierea tribunalului ( ca si a primei instante).
Astfel, in discutie fiind ingerinta paratilor in dreptul de folosinta (si de proprietate al reclamantului ) prin acte de ocupare a camerei si terenului, in mod evident logic, considera Curtea, contrar primelor instante, este imposibila indicarea . si exhaustiv a tututor actelor de ocupare pe care paratii le exercita sau le pot exercita.
Logica primelor instante este cu atat mai greu de inteles cu cat in mod absolut constant in practica si literatura juridica, fara exceptii, cererile in evacuare sunt considerate suficient de ”determinate” deindata ce se redacteaza ca atare.
Este evident logic ca o actiune in evacuare sau in obligarea paratilor sa elibereze ( sa evacueze asadar ) implica inlaturarea paratilor si a tuturor obiectelor lor din imobilul in discutie, oricare ar fi aceste obiecte si in orice forma s-ar putea manifesta ocuparea exercitata de catre parati.
De ce anume precizari suplimentare, exhaustive, au avut nevoie instantele de fond, ramane de neinteles Curtii, Curtea fiind la randul ei pe deplin lamurita, in sensul ca actiunea reclamantului are ca obiect obligarea paratilor sa elibereze pe deplin camera si terenul in discutie, orice ar putea semnifica aceasta, adica sa predea ca atare intreaga si deplina folosinta catre reclamant si sa inceteze practic orice act de ocupare asupra partilor de imobil in discutie, act de ocupare, folosire, stapanire sub orice forma ar putea fi imaginat.
In ce priveste modalitatea in care o hotarare judecatoreasca poate fi pronuntata . ( aspect despre care instantele de fond arata ca nu este posibil ), Curtea constata ca dispozitia instantei este cea constant si fara exceptii consacrata in actiunile in evacuare, fara exceptie si fara sa existe pana la acest moment vreo disputa, anume in sensul ca instanta dispune evacuarea paratilor din imobilul in litigiu. La fel, punerea in executare a unei asemenea dispozitii se face dupa regulile expres prevazute in Codul de procedura civila referitor la predarea silita a imobilelor.
Nu mai putin determinata a fost permanent si cauza juridica a actiunii. Astfel, cauza juridica a fost conturata intre urmatoarele limite: reclamantul se pretinde proprietar in baza dispozitiei emisa conform Legii nr. 10/ 2001, astfel cum a fost modificata ulterior in instanta, in vreme ce paratii ocupa camera si terenul, fara sa poata invoca vreun drept asupra acestora, iar in drept au fost invocate textele legale care reglementeaza dreptul de proprietate ( art. 480, 482-487 C.civ.), raspunderea civila delictuala ( art. 998-999 C.civ.), precum si 1073,1075-1076 C.civ.. Asadar, Curtea constata ca era determinata si cauza juridica, atat sub aspectul situatiei de fapt., cat si sub aspectul institutiilor juridice invocate grefat pe aceasta situatie de fapt.
In concluzie, Curtea constata ca primul capat de cerere a fost solutionat gresit de catre instantele de fond prin considerente care au vizat inadmisibilitatea cererii, fara a fi efectuata cercetatea fondului cauzei, ceea ce impune admiterea recursului si casarea cu trimitere pentru ca instanta de fond sa procedeze la analizarea pe fond a acestei pretentii.
Curtea constata ca instantele de fond adauga si o a doua categorie de argumente, care teoretic vizeaza fondul, anume adauga faptul că situația juridică a camerei este neclară, aceasta nefiind menționată ca atare în titlul reclamantului, astfel încât se impunea a se proba în ce măsură aceasta constituie proprietate exclusivă sau proprietate comună, probă ce nu a fost administrată în cauză, dupa cum si în privința terenului se impunea a se face dovada identității terenului împrejmuit cu cel retrocedat reclamantului, identitate care nu a fost dovedită în cauză.
Curtea constata ca aceste referiri cu caracter general si tangentiale nu pot fi considerate solutionare pe fond a cauzei, instantele de fond nefacand o analiza a mijloacelor de proba administrate si nestabilind situatia de fapt in cauza. Analiza pe fond a unei cauze consta in analiza mijloacelor de proba administrate, cu extragerea din acestea a situatiei de fapt, asupra careia ulterior sa se faca aplicarea textelor legale incidente.
Or, instantele de fond vorbesc generic si nedeterminat ele insele despre lipsa dovezilor si neclaritatea situatiei juridice, fara sa analizeze mijloacele de proba administrate sub acest aspect, dispozitia de restituire emisa in favoarea reclamantului conform Legii nr. 10/ 2001, astfel cum a fost modificata, raportul de expertiza si celelalte mijloace de proba care puteau fi relevante in stabilirea situatiei de fapt legata de dreptul de proprietate asupra camerei si terenului, fara sa stabileasca situatia de fapt si fara sa aplice apoi dispozitiile legale asupra situatiei de fapt pentru a stabili care sunt ( sau nu sunt ) drepturile partilor.
Aceasta atrage consecinta necesitatii casarii cu trimitere la prima instanta, intrucat inca de la prima instanta solutia a fost pronuntata fara cercetarea fondului si avand in vedere ca partii trebuie sa i se asigure gradele de jurisdictie recunoscute de lege cauzei sale.
Aceeasi solutie se impune si cu privire la capatul 3 de cerere, referitor la obligarea paratilor sa nu mai faca nici un act sau fapt de natura a impiedica folosinta camerei si a terenului.
Referitor la acesta, Curtea constata ca, . judecatoreasca nu poate fi pronuntata preventiv, in considerarea unor incalcari viitoare.
Nu mai putin, aflandu-ne in prezenta unor pretinse incalcari actuale, o hotarare judecatoreasca care stabileste obligatia incetarii acestor incalcari nu viveaza catusi de putin obligarea la o conduita care sa se consume instantaneu, ci obligarea la o conduita de incetare a incalcarii care sa persiste ca atare in timp si in viitor. Atunci cand o instanta judecatoreasca dispune obligarea unei persoane sa evacueze un imobil, in mod evident aceasta nu semnifica obligatia acelei persoane sa evacueze doar pentru un moment actual, ci obligatia persista in timp, si pentru viitor, in sensul de a lasa folosinta libera reclamantului cu caracter permanent, si pentru viitor.
In acest fel trebuie privit acest al treilea capat de cerere formulat de reclamant in cauza si in acest fel trebuie solutionat, asadar cumva ca o prelungire inevitabila si logica a primului capat de cerere, in acest fel pretentia devenind perfect admisibila, sub aspectul determinarii fiind valabile aceleasi argumente aratate mai sus cu referire la primul capat de cerere.
Cat priveste solutia data capatului 2 de cerere, Curtea constata ca recurentul reclamant invoca prin cererea de recurs o . argumente care vizeaza situatia de fapt si modul de apreciere a probatoriului, aspecte care nu mai pot face obiectul discutiei in recurs, care este reglementat ca o cale de atac pentru motive de nelegalitate. Nu vor fi analizate asadar de catre Curte aspectele de fapt invederate de recurentul reclamant, pentru ca exced cadrului legal in care poate fi solutionat recursul.
Pe de alta parte, iarasi Curtea constata ca instantele de fond nu au solutionat acest capat de cerere din perspectiva cererii de chemare in judecata.
Astfel, instantele motiveaza ca nu s-a probat reau credinta a constructorului pentru a se putea dispune daramarea gardului, conform art. 494 C.civ.. Curtea constata insa ca nu aceasta era ipoteza dedusa judecatii, reclamantul nepretinzand ca este proprietar al terenului pe care este edificat gardul si nesolicitand daramarea gardului din aceasta perspectiva, ci motivand ca nu are acces, din cauza acestui gard, la proprietatea sa. Iarasi, nepreocupate de stabilirea situatiei de fapt, instantele nici nu au solutionat cauza din aceasta perspectiva, ci dintr-o perspectiva straina cauzei, referitoare la situatia constructorului pe terenul altuia.
Tribunalul mai motiveaza si in sensul ca reclamantul are acces pe latura dintre punctele 16 si 17, insa sub acest aspect Curtea constata ca tribunalul savarseste o eroare, acea portiune neputand reprezenta o cale de acces pentru reclamant, pentru ca reclamantul a vizat accesul dinspre . terenul sau, iar nu dinspre blocul 23.
Oricum, Curtea constata ca instantele de fond nu au stabilit nici sub acest aspect situatia de fapt si nu au analizat cauza din perspectiva institutiilor juridice invocate de reclamant drept temei al actiunii, ci dintr-o perspectiva total straina cauzei.
De aceea, se impune si sub acest aspect reluarea judecatii de la prima instanta, pentru solutionarea cererii cu care aceasta a fost investita, cu respectarea art. 129 alin. 6 C.pr.civ..
In final, in ce priveste respingerea capatului de cerere avand ca obiect contravaloare lipsei de folosinta, Curtea constata ca aceasta solutie s-a impus drept consecinta a respingerii capetelor de cerere care au vizat eliberarea camerei si terenului, iarasi instantele de fond nefacand analiza propriu-zisa a conditiilor raspunderii civile delictuale a paratilor, ci apreciind aprioric ca nu pot face aceasta analiza, intrucat fapta ilicita imputata nu este determinata.
De aceea, se impune rejudecarea si acestui capat de cerere, cu analiza conditiilor raspunderii civile delictuale in persoana paratilor, fapta ilicita imputata fiind, contrar retinerii instantelor de fond, clara si determinata- respectiv ocuparea abuziva a terenului si camerei si impiedicarea reclamantului in exercitiul dreptului sau de proprietate asupra terenului prin impiedicarea accesului datorat ingradirii efectuate si incuierii portilor de acces.
Pentru toate aceste motive, Curtea constata fondat recursul formulat, sub aspectul motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., si va dispune admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în parte, va admite apelul reclamantului formulat împotriva sentinței civile nr. 2301/21.02.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2, va desfiinta în parte sentința și anume cu privire la soluția dată cererii principale, cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 2 București a aceastei cereri.
Vor fi mentinute celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.
Nu se regasesc in cauza motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 7 si 8 C.pr.civ., tribunalul motivand decizia recurata cu respectarea disp. art. 261 pct. 5 C.pr.civ., prin aratarea argumentelor de fapt si de drept care i-au fundamentat solutia, iar pe de alta parte nu este vorba in cauza de vreun act juridic in sensul de act juridic civil care sa fi fost interpretat gresit de catre tribunal, pentru a fi in ipoteza art. 304 pct. 8 C.pr.iv..
IN ce priveste cererea recurentului privind cheltuielile de judecata, avand in vedere ca la acest moment se dispune doar solutia de casare cu trimitere, aceasta va fi avuta in vedere in final, cu prilejul solutionarii pe fond a cauzei, cand se va transa culpa procesuala.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant G. R., împotriva deciziei civile nr. 819A/10.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți Asociația de Proprietari și B. A..
Modifică decizia recurată, în parte.
Admite apelul reclamantului formulat împotriva sentinței civile nr. 2301/21.02.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2.
Desființează în parte sentința și anume cu privire la soluția dată cererii principale și trimite spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 2 București această cerere.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. F. G. D. Z. D. L. M.
GREFIER,
S. V.
Red. DFG
Tehnored. DFG/PS 2 ex.
27.03.2014
Jud. apel: M. A. G.
L. I. G.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1371/2014. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 388/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
