Cereri. Decizia nr. 86/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 86/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 13672/300/2008*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 86A
Ședința publică de la 3 martie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - DIANA FLOREA-BURGAZLI
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanții reclamanți M. R. G., T. D., T. V. domiciliați în București, ., ., sector 2 împotriva sentinței civile nr. 1213/06.06.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . sediul în București, ., sector 2, având ca obiect: anulare act, alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile în proces.
lipsind intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelanții reclamanți T. D. și M. R. G. au depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, în urma deliberării, admite cererea de repunere a cauzei pe rol,
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra cererii de apel de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 28.11.2008, sub nr. de dosar_, reclamanții T. V., T. D. și M. R. G. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 6308/30.10.1991.
Prin sentința civilă nr.3781/27.04.2009 Judecătoria Sectorului 2 București a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive și a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, calea de atac fiind calificată ca fiind apel, față de valoarea obiectului cererii.
Prin decizia civilă nr. 154 A/2.03.2011 Tribunalul București Secția a IV- a civilă a admis apelul, a anulat sentința atacată, constatând competența tribunalului pentru soluționarea cauzei în primă instanță, dispunând înaintarea cauzei registraturii generale, în vederea repartizării cauzei la una dintre secțiile civile ale Tribunalului București.
Prin decizia civilă nr. 1687 R/14.12.2011 Curtea de Apel București Secția a IV-a civilă a admis recursul, a casat în parte decizia pronunțată în apel și a trimis cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a civilă sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.1213/6.06.2012 Tribunalul București Secția a IV a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în judecată.
S-a reținut că potrivit art.5 din Decretul nr. 61/1990, locuințele ocupate de chiriași, se pot vinde doar acestora, în baza unei cereri adresate direct unităților specializate in vânzarea locuințelor.
Cum numai T. V. a formulat cerere de cumpărare, în mod corect contractul de vânzare a fost încheiat de aceasta din urmă în calitate de cumpărător. Faptul că locuința cumpărată avea trei camere nu reprezintă o cauză de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare contestat, în condițiile în care dispozițiile legale în baza cărora contractul s-a încheiat nu limitau încheierea în funcție de numărul titularilor de drepturi locative proprii.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâta S.C. A. S.A., tribunalul arată că legitimarea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel căruia îi incumbă obligația corelativă dreptului subiectiv dedus judecății. Cum prin motivele cererii de chemare în judecată, reclamanții îl indică pe pârât ca fiind cel răspunzător de pretinsa atingere adusă drepturilor lor, se impune concluzia că pârâtul justifică legitimarea procesuală pasivă, excepția fiind astfel neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat apel în termen legal reclamanții T. V., T. D. și M. R. G., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Se susține că, în mod greșit, instanța de fond a respins excepția de neconstituționalitate care a fost invocată, argumentându-se în mod eronat că la data adoptării Legii nr.61/1990 nu era în vigoare Constituția României.
Se arată că reținerea primei instanțe în sensul că reclamanții ar fi contestat faptul că titulara contractului de vânzare – cumpărare nu avea dreptul să achiziționeze un apartament cu trei camere nu corespunde susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată iar împrejurarea că locuințele ocupate de chiriași se pot cumpăra doar de aceștia nu are legătură cu pierderea drepturilor locative ale recurenților reclamanți.
Se mai susține că prima instanță nu a argumentat în nici un mod în ce măsură faptul că respectivele clauze ale contractului nu au fost negociate în mod direct cu părțile, a creat dezechilibre semnificative între drepturile și obligațiile celor ce locuiesc în apartament.
Apelanții reclamanți au solicitat și anularea amenzilor aplicate de instanța ce a respins cererea de recuzare formulată în cauză întrucât nu au dovedit rea credință în formularea respectivei cereri.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei în raport de criticile formulate cât și de dispozițiile legale incidente în motive, Curtea reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica vizând respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se reține că împotriva încheierii prin care s-a respins sesizarea Curții Constituționale, reclamanții puteau formula recurs în termen de 48 de ore de la comunicare, calea de atac nefiind exercitată de reclamanți, deși reclamantul T. V. a fost prezent personal la termenul de judecată de la 2.05.2012 când tribunalul a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Așadar, critica formulată în calea de atac a apelului nu poate fi primită întrucât legiuitorul a prevăzut o cale de atac separată cu privire la încheierile prin care instanțele de judecată se pronunța asupra cererilor de sesizare a Curții Constituționale.
În ceea ce privește critica vizând modul de soluționare a fondului dreptului dedus judecății, Curtea reține că reclamanții au investit instanța de judecată cu o cerere având ca obiect anularea contractului de vânzare – cumpărare a unui apartament situat în București, ., ., contract încheiat în baza legii nr.61/1990, arătându-se că prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare numai pe numele lui T. V. au fost afectate drepturile locative proprii ale foștilor chiriași ai apartamentului, respectiv ale reclamanților ce au locuit în acest apartament și aveau aceleași drept la cumpărarea imobilului ca și T. V., mama reclamantului T. V..
Mai mult s-a arătat că suma de bani necesară cumpărării apartamentului a fost suportată parțial și de reclamantul T. V..
În raport de argumentele expuse de instanța de fond, Curtea reține că tribunalul s-a pronunțat asupra obiectului acțiunii, respectând dispozițiile art.129 alin.6 Cod procedură civilă, fiind analizate cauzele de nulitate ale contractului de vânzare cumpărare invocate de către reclamanți.
În mod corect, instanța de fond a reținut că reclamanții nu au făcut dovada existenței vreunui motiv de nulitate cu privire la contractul de vânzare – cumpărare încheiat de R.A. Imobiliara – C. cu T. V., aceasta fiind cea care a formulat cerere de cumpărare a apartamentului în baza dispozițiilor art.5 din Decretul nr.61/1990.
Deși aveau calitatea de chiriași, reclamanții nu au formulat cereri de cumpărare și nici nu au făcut dovada că au achitat vreo sumă de bani pentru apartamentul în litigiu.
În ceea ce privește solicitarea apelanților reclamanți de anulare a amenzilor în cuantum de câte 500 lei fiecare aplicate prin Încheierea de respingere a cererii de recuzare de la 11.06.2010, Curtea reține că în ceea ce privește dispoziția de amendare a reclamanților cu suma de 500 lei, aceștia aveau dreptul la a formula cerere de reexaminare conform dispozițiilor art.1085 alin.1 Cod procedură civilă însă această cale de atac nu a fost utilizată de către reclamanți.
Ca urmare,Curtea nu poate cenzura dispoziția de amendare a reclamanților în cadrul prezentei căii de atac a apelului.
Față de aceste considerente, Curtea, în baza dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă urmează a respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanții reclamanți M. R. G.,T. D.,T. V. domiciliați în București, ., ., sector 2 împotriva sentinței civile nr. 1213/06.06.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ ,în contradictoriu cu intimata pârâtă . sediul în București, ., sector 2.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 martie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. F. B. C. M. S.
GREFIER
V. Ș.
RED.CMS
Tehnored.MȘ/ 6 ex.
6.03.2014
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 303/2014. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1371/2014. Curtea de Apel... → |
---|