Anulare act. Decizia nr. 1323/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1323/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2015 în dosarul nr. 1323/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1323
Ședința publică de la 11.12.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - A. M. G.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul reclamant P. A. P., precum și de recurenta-pârâtă P. E., împotriva deciziei civile nr.2011.A. din 04.06.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._ .
P. are ca obiect – anulare certificat de moștenitor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul Otelia Costreie, pentru recurentul-reclamant, P. A. P. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, eliberată de Baroul București, avocatul S. G., pentru recurenta-pârâtă, P. E., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, emisă de Baroul București, pârâta se legitimează cu C.I. . nr._/19.10.2011.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea a două întâmpinări reciproce de către cei doi recurenți care au fost comunicate, precum și dovada de achitare a taxei judiciare de timbru în sumă de 545,00 lei de către recurenta-pârâtă P. E..
Avocatul recurentului-reclamant face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 545,00 lei, iar chitanța a fost anulată de instanță.
Precizează că instanța nu a stabilit o taxă de timbru în sarcina lor, deși în apel au achitat o taxă de 2 ori, au făcut și cerere de reexaminare față de obiectul apelului, în sensul că ei au atacat sentința în parte, doar pentru o cotă parte, iar intimata-pârâtă a atacat pentru tot obiectul procesului, în opinia sa,
s-ar fi justificat o sumă mult mai mare, decât cea achitată de către reclamant.
Acesta este și motivul pentru care în recurs au achitat taxă de timbru la același nivel ca și recurenta-pârâtă.
Curtea, în urma deliberării apreciază taxa judiciară de timbru achitată de către recurentul reclamant ca fiind acoperită.
Avocatul recurentului-reclamant, având cuvântul învederează că are de depus la dosar un înscris, intitulat ”împuternicire”, în copie, comunicat prin poștă în anul 1999, dat de reclamant către pârâta P. E. și care a fost disputat în acest proces, pe care îl certifică pentru conformitate.
Curtea, după deliberare va încuviința pentru recurentul-reclamant proba cu înscrisuri astfel cum a fost solicitată.
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul declară că nu mai au cereri noi de formulat și probe de solicitat.
Curtea având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de administrat, ori excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor, având în vedere prevederile art. 150 C.p.civ.
Avocatul recurentului-reclamant, P. A. P., având cuvântul, învederează că au formulat recurs pentru încălcarea dispozițiilor art. 304 pct.7 și 9 C.p.civ. de instanța de apel, în sensul că nu s-a motivat hotărârea din apel, criticând distorsionarea susținerilor acestuia din fața instanței, legat de cele două critici ale apelului, privitor la neluarea în calcul și neaplicarea principiului legat de fraudă și de caducitatea legatelor.
Ei au considerat că principiile privind caducitatea legatului, stabilite prin testamentul invocat de intimată la instanța de fond nu și-ar fi produs efectele, devenind ineficace și, devenind ineficace prin caducitatea sa, prin neproducerea efectelor, deoarece aceasta nu s-a folosit de acel testament, practic, ea a renunțat la legatul stabilit în cadrul testamentului.
În fața notariatului unde și-a spus punctul de vedere cu privire la moștenire, intimata-pârâtă a afirmat că este singura moștenitoare legală, așa cum de altfel s-a consemnat în toate certificatele de moștenitor, omițând să specifice că exista și reclamantul, ca și frate. Mai mult, intimata-pârâtă nu s-a folosit de acel testament și nici nu a înștiințat rudele sau fratele că este în posesia acelui testament.
Față de aceste împrejurări faptice, intimata-pârâtă, nefolosindu-se de testament, consideră că nu-și mai poate produce efectele, așa cum le-ar fi produs, în sensul în care s-ar înscrie în condiții legale cu privire la caducitate, fiind vorba de o renunțare la folosirea testamentului asimilat în legea succesiunilor cu caducitatea.
În același timp, caducitatea legatelor, puteau să-și producă efectele și ca sancțiune din punct de vedere al asimilării acesteia cu reducțiune testamentului la liberalitățile excesive.
Întrebată de instanță, dacă s-a făcut o cerere de reducțiune a testamentului, avocatul recurentului-reclamant arată că s-a făcut o astfel de cerere, iar cu privire la partaj, precizează că acest dosar s-a disjuns și după stabilirea masei succesorale, urma să se dea o încheiere de admitere în principiu, dar în prezent cauza este suspendată cauza din iunie 2014.
Referitor la motivul de recurs privitor la fraudă, arată că instanța nu s-a aplecat asupra a ceea ce s-a conturat în dosar de la începutul procesului.
Astfel, instanța de fond a cerut intimatei-pârâte actele justificative, iar răspunsul acesteia a fost întotdeauna că nu are cunoștință de vreun act sau document, iar această opoziție a făcut-o legat de existența calității de moștenitor a reclamantului.
În ce privește reducțiunea testamentului ei au cerut-o, în timpul desfășurării procesului la instanța de fond, forțați de aducerea acelui testament, pentru că nimeni nu a cunoscut existența sa, cu excepția intimatei-pârâte și de la acel moment au cerut prima sancțiune cu privire la existența unui testament și anume reducțiunea liberalităților excesive, or, acest aspect nu a mai făcut obiectul susținerilor intimatei-pârâte cu prilejul apelului.
Reclamantul acreditează ideea că ceea ce s-a stabilit ca urmare a reducțiunii, în sensul cotei procentuale de 1/3 în ce-l privește, ar fi putut fi completat prin efectul caducității, al ineficacității contractului și prin efectul fraudei, iar intimata-pârâtă care a ascuns activul moștenirii să fie sancționată prin pierderea acelei părți, considerând că în acest mod s-ar suplini cota.
De asemenea, învederează faptul că în tot timpul au încercat să ajungă la o înțelegere cu intimata-pârâtă, pentru a fi egalitate între părți, fiind frați și moștenitori rezervatari, însă nu s-a putut ajunge la o rezolvare amiabilă.
Cu cheltuieli de judecată.
Avocatul recurentei-pârâte, P. E., având cuvântul, mai întâi, pe excepția de nulitate a recursului invocată prin întâmpinare de către recurentul-reclamant, în sensul că, deși se invocă ca motiv de recurs prevederile art. 304 pct.9 C.p.civ. atunci când hotărârea este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Precizează față de excepția invocată, faptul că ceea ce a criticat pârâta prin motivele de recurs, se referă la greșita aplicare a legii, de către instanța de apel, prin soluția pronunțată sub aspectul respingerii excepției lipsei calității procesuale active, raportat la acea împuternicire. Astfel, prin criticile aduse prin cererea de apel, astfel cum au fost precizate cu aspecte de ordine publică și acte normative imperative legate de natura juridică a actului, a condus instanța de fond să considere aplicabile dispozițiile art. 691 alin.2 C.p.civ. și instanța de apel să aprecieze la fel, pronunțând o hotărâre greșită, motivând respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului prin invocarea aceluiași articol. Or, tocmai lipsa formei autentice pe care legiuitorul o cerere față de înscrisul produs, trebuia să determine schimbarea în tot a efectelor prezentate în speță, de recunoașterea reclamantului ca moștenitor a defunctei mame.
Întâmpinarea reclamantului, conține o contradicție, în sensul că se cochetează, când cu calitatea de acceptare tacită a împuternicirii de renunțare, când cu natura juridică de acceptare expresă a moștenirii dată de acea împuternicire.
Prin motivele de recurs formulate de pârâtă, cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamantului au arătat că acesta este străin de succesiune prin neacceptare, deoarece nu se pune în discuție renunțarea raportat la natura juridică obligatorie, care trebuie să o îmbrace un act de acceptare expresă, astfel cum tribunalul a apreciat, diametral opus poziției instanței de fond.
Este vorba despre un act normativ imperativ cu privire la autenticitatea actelor încheiate în străinătate cerute de Statul Român, respectiv actul de acceptare și implicit de renunțare.
Referitor la acea împuternicire arată că atât în încheierea de ședință din data de 13.05.2013, când s-a soluționat excepția, cât și în decizia recurată, instanțele califică ”împuternicirea autentificată”, în opinia, sa fiind în forma generică, dar ca și înscris în fața unui notar străin, nu are caracter autentic aș cum cere legiuitorul român, pentru a opera acceptarea sau renunțarea la succesiune.
Mai mult, precizează că notarii din străinătate nu au calitatea de a emite un act autentic și chiar avocatul pârâtei a afirmat că doar Ambasadele din
străinătate ca reprezentanți ai Statului Român pot crea un act autentic în sensul cerut de Codul civil, pentru a opera ca și act solemn.
În situația în care instanța va respinge recursul pârâte, apreciindu-se ca legală și temeinică decizia din apel, și aici face referire la fila 10 din decizie alineat antepenultim, se reține că renunțarea în ”împuternicire” reprezintă o acceptare expresă a moștenirii, esențială în acest caz fiind manifestarea de voință și că nu se impunea administrarea de probe într-o acceptare tacită a succesiunii, dimpotrivă, pârâta trebuia să facă dovada contrară celor susținute.
Tribunalul a reținut că instanța fondului, prin încheierea de soluționare a excepției, cum este strict juridic, că sunt acte de acceptare tacită, conform art. 691 alin.2 C.civil, atunci când unul dintre moștenitori renunță, chiar și gratuit, fiind vorba de acea împuternicire, dacă era în forma solemnă cerută de lege.
Instanța de apel a respins apelul și a menținut hotărârea fondului care invoca natura juridică a actului de acceptare tacită, pentru că era vorba de o renunțare și aceasta reprezenta act de acceptare tacită, în condițiile art. 691 alin.2 C.civil.
Astfel, deși se respinge apelul, tribunalul reține esențial că renunțarea menționată în acea împuternicire, reprezintă o acceptare expresă a moștenirii.
Consideră că dacă instanța de recurs își va însuși această soluție, în opinia sa este o greșită aplicare a legii, câtă vreme a pronunțat o hotărâre de așa manieră, în sensul că a calificat altfel decât instanța de fond aplicarea prevederilor art. 691 alin.2 C.p.civ, apreciind în contra legii că împuternicirea este o acceptare expresă a moștenirii. Aici, face referire la prevederile art. 689 C.civil care prevăd o formă autentică a împuternicirii cerute de legea română pentru a fi opozabil ca act solemn.
Or, ceea ce s-a prezentat în fața instanței este un act făcut la un notar care poate avea orice calificare, orice funcție și atunci nu mai poate fi incident art. 691 alin.2 C.p.civ.
Mai mult, instanța trebuia să se aplece asupra naturii juridice, asupra calității acelui înscris, pentru că acceptarea expresă, nu poate fi dată de această împuternicire, dată de un notar din străinătate, pe lângă faptul că acel act tipărit are adăugat de mână în completare, o mențiune suplimentară, care în opinia sa putea să existe sau nu.
În acest caz există două opțiuni, fie este considerată o renunțare (având în vedere că îndeplinește și condițiile de formă necesare în acest sens) fie dacă instanța nu îl poate considera ca o renunțare, se impune analiza existenței oricăror acte de acceptare tacită a succesiunii.
Face referire și la prevederile art. 4 din Legea nr. 247/2005 care prevede că, îi va repune în termen, pe cei care nu au acceptat succesiunea și mai mult, există dovada că dacă nu s-a făcut nici un act în sensul legii de restituire, cu atât mai mult, se confirmă manifestarea de voință a reclamantului în acțiunea de bază și anume de renunțător la succesiune.
Față de toate aceste susțineri, apreciază că recursul este fondat și solicită să fie admis așa cum a fost formulat, în cadrul limită a soluționării greșite a excepției lipsei calității procesuale active, în sensul că, judecând și admițând excepția, pe fond să fie respinsă acțiunea reclamantului ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Cu cheltuieli de judecată.
În ce privește recursul declarat de către reclamant, arată că așa zisele motivele de recurs nu sunt o combatere a susținerilor instanței de apel, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct.7 și 9 C.p.civ. ci, este o reproducere a susținerilor din cererea de apel.
Referitor critica din primul motiv de recurs privind reducțiunea testamentului, solicită a se constata că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care instanța a motivat respingerea, făcând trimiterea la dispozițiile legate în materie, respectiv, art. 848 C.civil, coroborat cu art. 841-842 C.civil.
Din analiza acestor considerente relevate de către reclamant, rezultă că instanța nu a înțeles să redea susținerile acestuia, ci, dimpotrivă, să explice ce anume se impunea în cauză. În opinia sa, nu există nicio critică cu privire la reducțiunea testamentului, în sensul de a se menționa în ce a constat greșeala instanțelor de fond și apel când au aplicat legea în materie de reducțiune și în ce temei legal instanța de recurs va putea modifica cele două soluții.
Nu se face nicio referire la modul nelegal de aplicare greșită a legii cu privire la hotărârea instanței de a-i da o cotă de 2/3, sorei sale și de a-i menține lui o cotă de 1/3. Singura critică este faptul că instanța de apel ar fi inversat calitatea susținerii părții. Or, este foarte clar, la fila 8 alin.3 din decizia de apel, (dintr-o interpretare gramaticală greșită a avocatului reclamantului) s-a ajuns la această confuzie, unde nu este redat textual susținerile acestuia, ci este motivarea instanței de apel, care explică de ce anume se impunea ca pârâta să cumuleze rezerva cu cotitatea disponibilă, deoarece liberalitatea primită nu este supusă raportului, iar în acest caz, reclamantului îi revine o cotă de 1/3 din moștenire iar pârâtei o cotă de 2/3, rezultată din însumarea rezervei de 1/3 cu cotitatea disponibilă de ½, cu alte cuvinte, acest motiv de recurs nu poate încadrat în prevederile art. 304 pct.7 și 9 C.p.civ.
De asemenea, solicită a se constata că nici în apel și nici în recurs reclamantul nu a specificat în ce fel solicită o altă cotă, decât cea dată de instanță de 1/3 și în ce cuantum, astăzi în recurs se încearcă să se dea o altă nuanță privitor la reducțiune.
Cu privire la critica din perspectiva caducității legatului, apreciază că și această critică este neîntemeiată, tocmai din perspectiva motivării respingerii ei ca motiv de apel, instanța ținând să explice cum, depășirea cotității disponibile, nu atrage caducitatea, ci, reducțiunea liberalităților excesive.
Privitor la motivul legat de fraudă consideră că și acest motiv este neîntemeiat, pentru că instanța face trimitere la momentul iscării acestei probleme între părți și anume partajul, respectiv a compunerii masei succesorale, făcând trimitere la bunurile pretins a fi ascunse.
Instanța de apel a respins această critică ca nefondată, prin raportare la dispozitivul sentinței apelate, cu privire la constatarea calității de moștenitor a părților, cotelor succesorale, reducțiunea testamentului și constatarea nulității absolute a trei certificate de moștenitor, disjungând capetele de cerere privind stabilirea masei succesorale și partajul. În opinia sa, tocmai judecarea acestor cereri, ar avea importanță în fraudarea legii, prin dosirea și ascunderea de bunuri.
Pentru toate aceste motive solicită respingerea recursului reclamantului ca neîntemeiat, cu precizarea că primul motiv de recurs, privitor la reducțiune este nul.
Avocatul recurentului-reclamant având cuvântul cu privire la recursul pârâtei solicită respingerea ca nefondat.
În ce privește susținerile avocatului recurentei-pârâte referitoare la acel act, face o precizare în sensul că actul nu este notarial conform legilor și că avocații din străinătate pot face asemenea acte au deci această autoritate.
Intimata-pârâtă face o confuzie, în sensul că este vorba despre o renunțare la întreaga moștenire, că cel act nu ar fi valabil, pentru că provine de la acea autoritate și pentru că a fost cerut. Însă, pe tot parcursul procesului intimata-pârâtă nu a făcut nicio cerere de înscriere în fals privitor la acel înscris, nu a contestat nici semnătura și nici scrisul de mână adăugat.
Consideră că renunțarea la întreaga moștenire se face printr-un act solemn, iar în acele certificate de moștenitor de la notariat, de care s-a prevalat recurenta-pârâtă (care și-a tras toate bunurile), se specifică că nu există renunțători. Or, dacă ar fi existat un renunțător ar fi fost înscris în registrul notarilor această mențiune; ar fi avut caracterul de solemnitate și ar fi avut efectul și impactul care este departe de situația pe care o prezintă dosarul.
Dosarul prezintă o renunțare ”în favorum” și o atestă foarte clar împuternicirea, în favoarea sorei sale, pentru un bun, aspect care se înscrie în prevederile exprese și imperative ale art. 691 C.civil. iar acolo unde este vorba despre un act de dispoziție asupra unui bun, dintr-o universalitate de bunuri, care există, reflectate la instanța de fond și în patrimoniul pârâtei, aceasta a fost o renunțare tacită.
Ceea ce a afirmat avocatul intimatei-pârâte, respectiv, că s-a folosit termenul de ”renunțare expresă” solicită să fie luat în contextul în care a justificat această idee, pentru că instanța a specificat foarte clar, în sensul că relevantă este intenția moștenitorului de a face în favoarea sorei lui acest act de dispoziție.
Consideră acest aspect ca fiind o greșeală materială, care poate fi rezolvată potrivit art. 281 C.p.civ.
Totodată, învederează legat de acest act că intimata-pârâtă încearcă să-l critice în recurs, cât timp în apel a renunțat la această probă, în susținerea excepției lipsei calității procesuale active, invocată la fond, considerând, așadar că nu se mai poate discuta despre acest aspect.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria Sectorului 3 București la data de 15.11.2011 cu numărul_, reclamantul P. A. P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta P. E.,
- anularea certificatelor de moștenitor nr. 32/07.09.1999 și nr. 40/23.05.2011, precum și a certificatului de calitate de moștenitor nr. 20/30.06.1999 eliberate de BNP D. (fostă M.), G.;
- deschiderea succesiunii și efectuarea partajului succesoral;
- obligarea notarului public care a emis certificatele de moștenitor în beneficiul pârâtei de a aduce instanței de judecată dosarele privind dezbaterea succesiunii după defuncta mama P. S. și certificatele notariale aferente; de asemenea, a solicitat obligarea notarului public la aducerea în fața instanței și menționarea actelor și operațiunilor de transfer de proprietate sau intenții concretizate în acte juridice notariale cu privire la bunuri succesorale după părinții părților sau în reprezentarea acestora;
- obligarea pârâtei la raportarea și aducerea înscrisurilor privitoare la averea succesorală existentă sau/și transmisă de aceasta în calitate de unică moștenitoare sau de reprezentant al decedaților părinți, cât și a valorilor deja încasate în urma înstrăinărilor sau percepute cu titlu de avans pentru operațiuni aflate în curs de definitivare;
- obligarea pârâtei la indicarea litigiilor sau situațiilor litigioase în care este antrenată ca urmare a decesului părinților lor;
- obligarea pârâtei la restituirea bunurilor dosite, ascunse cu rea-credință sau a contravalorii acestora cât și a fructelor percepute;
- obligarea pârâtei la despăgubiri pentru lipsă de folosință;
- cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că pârâta P. E. este sora sa din părinți P. T., decedat la data de 23.12.1986 și P. S., decedată la data de 15.06.1999, cu ultimul domiciliu în București, Cpt. N. L. nr. 6, sector 3.
După decesul mamei sale, pârâta a făcut cereri de deschidere succesiune la notar, fără să fie întrebat și el, reclamantul, eliberându-i-se ultimul certificat de moștenitor la data de 23.05.2011 prin care pârâta este calificată drept unică moștenitoare, fără a exista însă o renunțare la moștenire din partea sa.
Prin sentința civilă nr. 6061/05.05.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. A. P., în contradictoriu cu pârâta P. E..
S-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.32/07.09.1999 și nr. 40/23.05.2011, a certificatului de calitate de moștenitor nr. 20/30.06.1999, precum și a certificatului suplimentar de moștenitor nr. 45/25.10.1999 emise de BNP D. G..
S-a constatat deschisă succesiunea defunctei P. S., decedată la data de 15 iunie 1999, cu ultimul domiciliu în București, sector 3.
S-a dispus reducțiunea testamentului autentificat sub numărul_/21.04.1994 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 5 din Municipiul București până la cotitatea disponibilă de 1/3 din masa succesorală.
S-a constatat că au calitate de moștenitori: reclamantul P. A. P., cu o cotă de 1/3 din masa succesorală, și pârâta P. E., cu o cotă de 2/3.
S-au disjuns capetele de cerere având ca obiect stabilire masă succesorală și partaj și s-a dispus formarea unui nou dosar, cu termen la data de 23.06.2014, Completul 2 Civil, ora 8.30, pentru când urmau a se cita părțile.
Instanța a reținut că pârâta, cu rea-credință, a declarat în fața notarului că este singura moștenitoare a defunctei P. S., apreciind că certificatele de moștenitor nr. 32/07.09.1999 și nr. 40/23.05.2011, certificatul de calitate de moștenitor nr. 20/30.06.1999, precum și certificatul suplimentar de moștenitor nr. 45/25.10.1999, toate emise de BNP D. G., au o cauză ilicită și imorală ce constă în fraudarea dreptului la moștenire al reclamantului, în calitate de moștenitor rezervatar, motiv pentru care a admis cererea acestuia și a constatat nulitatea absolută a certificatelor de moștenitor nr. 32/07.09.1999 și nr. 40/23.05.2011, a certificatului de calitate de moștenitor nr. 20/30.06.1999, precum și a certificatului suplimentar de moștenitor nr. 45/25.10.1999 emise de BNP D. G..
Instanța a constatat că au calitatea de moștenitori legali ai defunctei P. S., reclamantul, în calitate de fiu, și pârâta, în calitate de fiică.
În ceea ce privește cota deținută de fiecare în parte, instanța a reținut că pârâta este beneficiara unui testament autentificat sub numărul_/21.04.1994 de către Notariatul de Stat Local al Sectorului 5 al Municipiului București, prin care a fost instituită legatară universală în cazul decesului mamei sale P. S., deces care s-a produs la data de 15 iunie 1999.
În acest caz, instanța a reținut că devine incidentă în cauză instituția rezervei succesorale și defuncta putea să dispună prin testament numai de 1/3 din masa succesorală, aceasta fiind cotitatea disponibilă în cazul existenței a doi descendenți, iar nu de toată averea, așa cum s-a întâmplat în realitate.
Pentru că testamentul întocmit de defuncta P. S. în beneficiul fiicei sale P. E. încalcă rezerva succesorală a reclamantului, moștenitor rezervatar, care a acceptat moștenirea în termenul legal, nu este nedemn sau renunțător, instanța, în temeiul art. 847 C.civ., a dispus reducțiunea testamentului autentificat sub numărul_/21.04.1994 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 5 din Municipiul București până la limita cotității disponibile de 1/3 din masa succesorală.
În aceste condiții, instanța a constatat că părțile, reclamantul P. A. P. este moștenitor, în calitate de descendent de gradul I, cu o cotă de 1/3 din masa succesorală, iar pârâta P. E. este moștenitoare legală și testamentară, cu o cotă de 2/3 din masa succesorală.
În ceea ce privește compunerea masei succesorale rămase de pe urma defunctei P. S. și partajul acesteia, având în vedere dificultatea administrării probatorului pentru lămurirea aspectelor de fapt, instanța a disjuns aceste capete de cerere cu formarea unui dosar distinct, în care să fie continuată judecata.
Prin decizia civilă nr.2011 A/04.06.2015, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelurile formulate de apelantul-reclamant P. A. P. și de apelanta-pârâtă P. E., împotriva sentinței civile nr. 6061/05.05.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr._, ca nefondate.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că apelul declarat de reclamant vizează numai cota-parte succesorală reținută de prima instanță că i-ar reveni acestuia.
Tribunalul a apreciat că nu se impunea ca pârâta să cumuleze rezerva cu cotitatea disponibilă deoarece liberalitatea primită de aceasta nu este supusă raportului. Instanța a arătat că în acest caz se aplică regula imputării liberalității asupra cotei disponibile, astfel că reclamantului i s-a stabilit o cotă de 1/3 din moștenire, iar pârâtei o cotă de 2/3 rezultată din însumarea rezervei de 1/3 cu cotitatea disponibilă de 1/3.
Instanța de apel a înlăturat susținerea reclamantului că testamentul a devenit caduc deoarece s-a depășit cotitatea disponibilă, apreciind-o ca nefondată, având în vedere că depășirea cotității disponibile nu atrage caducitatea, ci reducțiunea liberalității excesive.
Fraudarea legii prin dosirea și ascunderea de bunuri succesorale are importanță pe planul stabilirii masei succesorale și a partajării acesteia, deoarece succesibilul care a dosit sau a ascuns bunuri ale moștenirii este considerat că a acceptat pur și simplu forțat moștenirea, el nemaiavând dreptul la partea ce i s-ar fi cuvenit din bunurile dosite sau ascunse.
Reclamantul a luat cunoștință de existența testamentului abia pe parcursul judecății în fața primei instanțe, situație termenul de prescripție începe să curgă de la data la care succesibilul a luat cunoștință de conținutul liberalității.
Renunțarea reclamantului la un bun ce făcea parte din moștenirea mamei sale reprezintă o acceptare a succesiunii, manifestarea de voință a succesibilului fiind făcută înlăuntrul termenului de opțiune succesorală de 6 luni. Or, atâta timp cât reclamantul nu a renunțat impersonal și cu titlu gratuit la întreaga moștenire a mamei sale, ci numai la imobilul situat în București, . nr. 6, sector 3, tribunalul a apreciat că declarația autentificată de notar la data de 20.09.1999 reprezintă pentru reclamant un act de acceptare a succesiunii rămase de pe urma mamei părților.
Renunțarea menționată în „Împuternicire” reprezintă o acceptare expresă a moștenirii, esențială în acest caz fiind manifestarea de voință, astfel că nu se impunea administrarea de probe în sensul sugerat de apelanta-pârâtă pentru a se dovedi existența actelor de acceptare tacită a succesiunii. Dimpotrivă, apelanta-pârâtă trebuia să facă dovada contrară celor reținute mai sus.
Tribunalul a constatat reaua-credință de care a dat dovadă pârâta care, deși nu s-a folosit de testament la momentul eliberării certificatelor de moștenitor a căror anulare s-a solicitat în cauză, ci abia după ce reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată, cu toate acestea își face apărări ca și când acest act și-ar fi produs efectele încă de la dezbaterea succesorală a defunctei sale mame.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs ambele părți.
Recurentul – reclamant P. A. P. a invocat dispozițiile art.304 pct.7 Cod de procedură civilă, arătând că expedierea și transferul rezolvării problemei fraudei (care nu este frauda la lege, așa cum a fost catalogată în hotărâre, ci este un fapt ilicit), prin motivarea instanței de apel reprezintă o motivare incompletă ce valorează nemotivare.
Instanța nu a aplicat în totalitatea lor prevederile Codului civil invocate de către recurentul – reclamant, respectiv art.703 și 712 Cod civil, incidente în cauză, sub aspectul constatării sau nu a elementului obiectiv, adică existența faptei omisive sau comisive a elementului subiectiv reprezentat de intenția frauduloasă a autorului faptei ilicite care are efecte asupra stabilirii cotelor părți.
Prin recursul declarat, recurenta – pârâtă P. E. susține că problema naturii juridice a înscrisului aflat la fila 100 a dosarului de fond – „Împuternicire” -, ce aparține apelantului – reclamant P. A. P., legat în principal de neîndeplinirea de către acesta a condițiilor legale pentru a fi un act de renunțare/acceptare în raport de dispozițiile imperative privind autenticitatea unui astfel de act, nu a fost clarificată de instanțe.
Instanța de apel a fost sesizată cu o analiză complexă a înscrisului aflat la fila 100 a dosarului de fond – „Împuternicire” – cu consecințe asupra soluțiilor pronunțate privitoare la excepția lipsei calității procesual active a reclamantului și, implicit, a lipsei de interes a acestuia în promovarea acțiunii ce a format obiectul dosarului de față (cu implicația dirimantă, peremptorie a respingerii de plano a cererii sale). Tribunalul nu a analizat complet acest înscris, mai ales sub aspectul formei pe care acest înscris trebuia să o aibă legal, imperativ, astfel că a fost pronunțată o hotărâre nelegală.
Recurentul – reclamant P. A. P. a formulat întâmpinare la 27.11.2015 față de recursul pârâtei, prin care a solicitat respingerea lui, deoarece aceasta se limitează numai la excepția lipsei calității procesuale active pe care o privește din perspectiva „naturii juridice a înscrisului denumit „împuternicire” din 20.09.1999 „pe care ea înseși l-a adus ca probă la instanța de fond și pe care îl critică, în cererea de recurs, sub aspectul „neîndeplinirii de către acest act a condițiilor legale pentru a fi un act de renunțare, respectiv că i-ar fi lipsit condițiile de autentificate cerute „ad solemnitatem”, anume „forma autentică” (așa cum precizează în alin.2 al filei 2 recurs), în care mai adaugă și situația renunțării sale la respectivul înscris ca probă – cu ocazia judecării apelului - și însușirea probei de către intimatul – reclamant din apel, chestiune reluată în alin.2 fila 3 din recurs. Reclamantul a arătat că recursul declarat de pârâtă este lipsit de coerență și cuprinde contraziceri în termeni.
Solicită respingerea recursului pârâtei, ca nefondat, dată fiind confuzia recurentei în ceea ce privește regulile aplicabile instituției juridice proprii materiei succesiunilor privitoare la renunțarea la moștenire și cea referitoare la exercitarea dreptului de opțiune prin acceptarea voluntară tacită proprie tot materiei succesiunilor, dar de natură și reguli proprii și distincte de cele privitoare la renunțarea în totalitate a moștenirii spre care tinde recurenta – pârâtă.
Prin întâmpinarea formulată la 23.11.2015, recurenta – pârâtă P. E. a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant ca neîntemeiat, deoarece decizia recurată este corectă, atât sub aspectul „motivării” respingerii criticilor invocate prin apelul declarat de către acesta, cât și sub aspectul întemeierii sale, respectiv a corectei aplicări și respectări a legii în materia dedusă judecății.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea a constatat că recursurile sunt nefondate și în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă le-a respins pentru următoarele considerente:
Recurentul – reclamant a invocat ca temei juridic al recursului declarat prevederile art.304 pct.7 Cod de procedură civilă, care sancționează nelegalitatea hotărârii judecătorești care nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Decizia atacată cu recurs respectă cerințele art.261 alin.1 pct.5 Cod de procedură civilă, cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de apel, pentru a fi determinate cotele părților, soluționarea excepțiilor, stabilirea naturii juridice a înscrisului aflat la fila 100 din dosarul de fond, fiind dezvoltate argumentele pentru care s-au înlăturat cererile părților, motivarea permițând exercitarea controlului judiciar, astfel că această critică nu a fost reținută de instanță.
Cu privire la critica întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, respectiv tribunalul nu a aplicat în totalitate prevederile art.703 și 712 Cod civil, Curtea a înlăturat-o ca nefondată. Art.703 cod civil reglementează situația moștenitorilor care au ascuns lucruri ale unei succesiuni, astfel că o renunțare făcută de aceștia este lipsită de efecte „rămân erezi și nu pot lua nicio parte din lucrurile date la o parte sau ascunse”. Art.712 Cod civil este cuprins în secțiunea 3 a Codului civil „Despre beneficiul de inventar, despre efectele sale și despre obligațiile eredelui beneficiar” reglementând situația moștenitorilor care au ascuns lucruri ale unei succesiuni și care cu rea-credință nu le-au trecut în inventar, legiuitorul stabilind că aceștia nu se pot folosi de beneficiul de inventar.
Curtea este obligată să respecte principiile care limitează efectul devolutiv al apelului: tantum devolutum quantum appellatum și tantum devolutum quantum judicatum. Prin cererea de apel aflată la fila 1 din dosarul tribunalului recurentul – reclamant a precizat că apelul este numai în parte, „împotriva cotelor procentuale din masa succesorală ale părților din proces”, subliniind că restul prevederilor din hotărârea apelată nu fac parte din obiectul cererii de apel.
Este adevărat că apelul este calea de atac ordinară, de reformare, comună, devolutivă, dar limitele judecării au fost stabilite de reclamant prin cererea sa de apel, astfel că în recurs Curtea nu poate analiza decât aspectele privitoare la cotele succesorale ale părților, prevederile art.703 și 712 Cod civil nefiind invocate ca temei juridic al cererii de apel și, pe cale de consecință, nu pot fi analizate de instanța de recurs față de dispozițiile art.316 coroborat cu art.129 alin. ultim și art.294 alin.1 Cod de procedură civilă, care conturează limitele judecății obligatorii.
Față de împrejurarea că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel, ambele judecăți de fond, situația de fapt a fost configurată prin pronunțarea unei hotărâri definitive în privința pretențiilor concrete formulate. Pentru că părțile au beneficiat concret de sistemul dublului grad de jurisdicție, situația de fapt fiind pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare, în prezenta cauză nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie.
Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenții nu mai pot beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.
Pornind de la situația de fapt așa cum a fost stabilită de instanțele de fond, regulile privitoare la reducțiunea testamentului întocmit de autoarea părților P. S. în favoarea pârâtei P. E. au fost aplicate corect. Curtea subliniază că prin cererea precizatoare formulată la 10.09.2012 reclamantul a solicitat reducțiunea liberalităților excesive, invocând dispozițiile art.847 Cod civil.
Aspectele privitoare la caducitatea legatului, respectiv frauda săvârșită de pârâtă prin ascunderea bunurilor succesorale au fost invocate prin cererea de apel.
Instanța fondului a soluționat acțiunea în limitele învestirii prin cererile formulate de reclamant, respectând cerințele art.129 alin. ultim Cod de procedură civilă. La rândul ei, instanța de apel a analizat cererile cu care a fost învestită, respectând cerințele art.294 Cod de procedură civilă.
Instituția caducității invocată de reclamant prin motivele de apel a fost analizată de tribunal cu respectarea cerințelor art.924, 928 și 927 Cod civil, reținând că depășirea cotității disponibile nu atrage caducitatea, ci reducțiunea liberalităților excesive. De altfel, tribunalul a respectat principiul disponibilității, reclamantul solicitând expres la 10.09.2012 reducțiunea testamentului făcut de mama sa în favoarea surorii sale pentru apartamentul situat în București, . nr. 6, sector 3.
Nici critica privitoare la fraudarea legii nu a fost reținută de Curte, dat fiind faptul că prin sentința fondului s-a constatat calitatea de moștenitori a părților, s-a constatat nulitatea absolută a certificatelor de moștenitor nr.32/1999 și nr.40/2011, certificatului de calitate de moștenitor nr.20/1999 și a certificatului suplimentar de moștenitor nr.45/1999, s-a dispus reducțiunea testamentului autentificat sub numărul_/21.04.1994 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 5 din Municipiul București până la cotitatea disponibilă de 1/3 din masa succesorală și s-a constatat că au calitate de moștenitori: reclamantul P. A. P., cu o cotă de 1/3 din masa succesorală, și pârâta P. E., cu o cotă de 2/3, capetele de cerere privitoare la stabilirea masei succesorale și partajarea acesteia fiind disjunse. Cele două texte invocate prin recurs, art.703 și 712 Cod civil, privesc unul acceptarea tacită a succesiunii, iar celălalt beneficiul de inventar, neavând legătură cu susținerile recurentului.
Constatând că ambele instanțe au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.669, 700, 841 – 842 Cod civil coroborat cu art.843 Cod civil, stabilind calitatea de succesori rezervatari a părților și constatând existența unei cotități disponibile de 1/3 din masa succesorală, astfel că testamentul autentificat sub nr._/1994 la Notariatul de Stat Sector 5 din municipiul București, întocmit de defuncta P. S. a fost redus până la limita cotității disponibile de 1/3 din masa succesorală, Curtea nu a reținut această critică.
Cu privire la recursul declarat de pârâta P. E., aceasta a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, apreciind că instanțele nu au rezolvat natura juridică a înscrisului aflat la fila 100 din dosarul de fond.
Aceeași probă administrată în fața instanței de fond a fost depusă și în recurs la fila 31 în ședința publică de astăzi sub semnătura pentru conformitate a apărătorului ales al reclamantului.
Recurenta pretinde că acest înscris nu întrunește cerințele de formă pentru a reprezenta un act de acceptare a succesiunii.
Curtea constată că prin declarația de apel aflată la fila 8 din dosarul de fond pârâta recunoaște că înscrisul aflat la fila 100 din dosarul de fond îndeplinește condițiile de formă pentru a fi considerat o renunțare la succesiune. Curtea constată că recurenta confundă cerințele legale pentru acceptarea expresă a succesiunii, respectiv renunțarea expresă la succesiune și acceptarea tacită a succesiunii.
D. pentru acceptarea expresă a succesiunii sau sub beneficiul de inventar și pentru declarația de renunțare la succesiune, legiuitorul a cerut ca succesibilul să se prezinte în fața notarului public, să dea declarații autentice și s-a instituit obligația pentru notar să constituie câte un registru special de acceptări/renunțări la succesiune, în care se înscriu pentru opozabilitate declarațiile, conform art.79 – 80 din Ordinul MJ nr.710/C/05.06.1995 pentru adoptarea regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici nr.36/1995.
Ambele instanțe au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.691 alin.1 Cod civil, care reglementează acceptarea tacită a succesiunii „când unul din erezi renunță chiar gratuit în folosul unuia din coerezi”. Această normă trebuie interpretată prin perspectiva art.689 Cod civil care, reglementând acceptarea succesiunii, arată că acceptarea este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat și este tacită când eredele face un act pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede. Ori, ambele instanțe au constatat, pe baza normelor mai sus menționate, că împuternicirea dată de reclamant pârâtei, prin care acesta arată că renunță la dreptul de moștenire rămas în urma decesului mamei sale cu privire la apartamentul din București, . nr. 6, sector 3 nu putea fi făcută decât după acceptarea succesiunii în termenul de 6 luni prevăzut de art.700 Cod civil, declarația sa reprezentând un act de acceptare tacită.
De altfel, cerința supralegalizării declarației aflată la fila 100 a dosarului de fond nu reprezintă o condiție de validitate a unui act juridic, a cărei nerespectare să ducă la nulitatea absolută a acestui sau să afecteze valabilitatea actului juridic. Astfel, forma cerută pentru validitatea actului, reprezintă un element constitutiv al acestuia, iar, în cazul în care această formă prestabilită de lege nu este respectată, actul juridic nu se poate naște în mod valabil. Ori, rezultă clar din modul în care este formulat art.162 din Legea nr.105/1992 că formalitatea supralegalizării pe cale administrativă, ierarhică și în continuare de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României a actelor oficiale, întocmite sau legalizate de o autoritate străină este necesară numai în ipoteza folosirii actului în fața instanțelor române. Din înscrisul aflat la fila 100 al dosarului de fond rezultă că renunțarea la dreptul de moștenire privitor la apartamentul nr.146 nu s-a făcut ca înscrisul să fie folosit în fața instanțelor române, astfel că supralegalizarea nu era necesară, nefiind o condiție de valabilitate a actului juridic.
Față de aceste considerente, Curtea a constatat că instanța fondului a soluționat corect excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului prin încheierea din 13.05.2015, aflată la fila 165 din dosarul de fond. Prin faptul renunțării reclamantului la un bun din masa succesorală în favoarea surorii sale, acesta a acceptat succesiunea mamei sale, în termenul de 6 luni prevăzut de lege, prin acte de acceptare tacită în sensul art.691 alin.1 Cod civil, ambele părți având calitatea de moștenitori ai defunctei, astfel că această critică a recurentei – pârâte nu a fost reținută de Curte.
Recurenta a pretins prin motivele de recurs că din modul de determinare a naturii juridice a înscrisului aflat la fila 100 din dosarul de fond decurge și greșita soluționare a „excepției lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii”.
Curtea constată că nici prin întâmpinarea depusă la 23.04.2012, în fața instanței fondului și aflată la fila 43 din dosarul de fond, nici prin motivele de apel formulate la 14.11.2014 intimata nu a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, astfel că în etapa procesuală a recursului, această excepție – ce nu a fost argumentată de pârâtă – nu poate fi analizată de Curte. Recurenta – pârâtă a invocat prin întâmpinarea depusă în fața instanței fondului excepția prescripției dreptului de a cere reducțiunea testamentului. Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost soluționată corect de instanța fondului care a constatat incidența Decretului nr.167/1958 privind prescripția extinctivă. Instanța fondului astfel, a făcut aplicarea art.201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, astfel cum a fost interpretat prin Decizia dată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr.1/2014. Prin decizia mai sus menționată s-a stabilit că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 01.10.2011 sunt și rămân supuse dispozițiilor legale ce le-au instituit, în prezenta cauză Decretului nr.167/1958.
În cazul reducțiunii liberalităților excesive termenul general de prescripție curge de la data deschiderii succesiunii – 15.06.1999, dacă liberalitatea era cunoscută de cel care solicită reducțiunea la data decesului sau la un moment anterior sau de la data la care a luat cunoștință despre liberalitate.
Situația de fapt reținută de instanțele fondului a condus la concluzia că dreptul reclamantului de a solicita reducțiunea testamentului autentificat sub nr._/1994 la Notariatul de Stat Sector 5 din municipiul București s-a născut la 23.04.2012, dată la care a luat cunoștință de existența și conținutul acestuia, astfel că la 10.09.2012, data modificării cererii introductive de instanță, termenul de prescripție de 3 ani nu era împlinit. De altfel, și pârâta a recunoscut la interogatoriul administrat de reclamant, prin răspunsul la întrebarea nr.2, că nu a arătat niciodată reclamantului testamentul. Față de aceste considerente, Curtea a reținut că raportat la natura juridică a înscrisului aflat la fila 100 din dosarul de fond, excepția prescripției dreptului la acțiune a fost soluționată corect de instanța fondului, astfel că nici această critică nu a fost reținută de Curte.
Față de aceste considerente, recursurile au fost respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurentul - reclamant P. A. P. și de recurenta-pârâtă P. E., împotriva deciziei civile nr.2011 A din 04.06.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.12.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. A. M. G.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./12.01.2016
TB-S.3 – C.P.; I.I.
Jud.S.3 – M.L.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1326/2015. Curtea de Apel... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
