Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1267/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1267/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2015 în dosarul nr. 1267/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1267R
Ședința publică de la 11 decembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - S. T.
JUDECĂTOR - D. F.-B.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă B. D.-R. împotriva deciziei civile nr.2232A/16.06.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cauza având ca obiect „plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 alin.2 Legea nr.7/1996)”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-reclamantă personal și asistată de avocați I. M. și T. I., cu împuterniciri avocațiale la dosar, lipsind intimatul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează faptul că intimatul-pârât a depus întâmpinare în 2 exemplare, prin serviciul registratură.
Se înmânează apărătorilor recurentei-reclamante un exemplar de pe întâmpinare.
Apărătorii recurentei-reclamante depun la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei. Invederează că nu au cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat M. I., apărătorul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului conform motivelor depuse în scris la dosar, pe care le susține oral. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct. 7 C.pr.civ., arată că instanța de apel nu a analizat motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate în apel, a făcut o motivare foarte succintă și nu a analizat decizia de casare pentru a cerceta sub toate aspectele cauza pe motivele de fapt și de drept care au constituit motive de apel. În motivarea deciziei de casare, instanța de recurs îndrumă instanța de apel să aibă în vedere și să analizeze faptul că în mod esențial în prezenta cauză a existat o respingere a măsurii de notare a sechestrului asigurator. Instanța de apel nu a analizat acest aspect și nici cele 3 elemente esențiale pe care le-a criticat de la începutul litigiului până în prezent. Respectiv, faptul că recurenta-reclamantă are un drept de proprietate intabulat în cartea funciară anterior oricăror demersuri ale parchetului; nu a analizat faptul că ordonanța DIICOT nu are nici o legătură cu proprietarul imobilului asupra căruia s-a notat existența acestei ordonanțe, iar în al treilea rând, nu a analizat critica referitoare la faptul că s-a notat un fals și anume că la momentul notării ordonanței parchetului, proprietar tabular era D. F. D..
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ. raportat la dispozițiile art.58 alin.5 din Ordinul nr.633/2006, arată că în mod greșit s-a respins apelul și nu s-a avut în vedere faptul că în temeiul articolului invocat, registratorul șef era obligat să respingă orice cerere de notare asupra imobilului ce face obiectul prezentului litigiu.
De la data de 06.11.2012 recurenta-reclamantă are un drept de proprietate asupra imobilului dedus judecății. Acest drept a fost intabulat în cartea funciară, conform încheierii care poartă data de 07.11.2012. La acel moment s-a emis și un extras de carte funciară pentru informare, care prezintă situația juridică certă a imobilului și anume că nu există sarcini asupra imobilului și dreptul de proprietate al recurentei-reclamante a fost intabulat în cartea funciară. Certifică acest fapt registratorul de carte funciară și faptul că acest extras corespunde întru totul cu pozițiile în vigoare din cartea funciară. Ulterior, la data de 19.11.2012, din punct de vedere procedural al redactării încheierii de intabulare, s-a eliberat încheierea de intabulare, fără a menține nici un fel de impediment cu privire la vreo notare a unei sarcini sau a vreunei situații de fapt. Însă, la data de 08.11.2012 s-a înregistrat cererea Ministerului P. având ca obiect instituire sechestru în baza ordonanței nr.1496D/P/08.11.2012 emisă de parchet și a procesului verbal din 21.11.2012, acte ce priveau persoana domnului D. F. D.. Actele parchetului sunt ulterioare datei la care recurenta-reclamantă a devenit proprietar, și-a intabulat și a fost recunoscut dreptul de proprietate și s-a dispus opozabilitatea față de terți și recunoașterea deplină a dreptului de proprietate prin intabulare. Arată că registratorul șef era obligat conform art.58 alin.5 din Ordinul nr.633/2006, pe perioada blocării, să elibereze numai extras de carte funciară pentru informare și în situația în care se înregistra o cerere a parchetului, să o respingă. Aceasta este norma pe care innstanța de apel nu a respectat-o și nu a înțeles să cenzureze.
Avocat T. I., apărătorul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Arată că din perspectiva Noului Cod civil, intabularea dobândește un caracter constitutiv, drepturile reale asupra imobilelor supuse înscrierii potrivit legii, putându-se dobândi atât între părți, cât și față de terți, numai prin înscrierea în cartea funciară, în temeiul actului sau faptului ce justifică înscrierea. Instanța de apel a omis în analiza probatoriului de la dosar și a argumentelor de jure și de facto pe care le-a invederat în apel, faptul că reclamanta acea un drept de proprietate constituit în favoarea sa prin act autentic și înscris în cartea funciară anterior datei ordonanței DIICOT, cât și anterior întocmirii procesului-verbal de instituire a sechestrului asigurator, așa încât, pe cale de consecință, act nu putea fi notat în cuprinsul cărții funciare a imobilului proprietatea reclamantei. Chiar dacă cu privire la notarea sechestrului asigurator nu există norme legale care să reglementeze un eventual caracter constitutiv de drepturi al acestei notări, aceste efecte s-ar produce cel mult de la data soluționării cererii și nu retroactiv de la data înregistrării, ca în măsura intabulării. Dată fiind natura măsurii notării celei mai grave forme de indisponibilizare juridică – sechestrul asigurator penal, apreciază că totuși efectele notării acestei măsuri asiguratorii depășesc sfera rolului informativ, constituind o veritabilă sarcină care grevează însuși dreptul de proprietate, însă al unei alte persoane, străine de raportul juridic procesual de drept penal. Are în vedere că o astfel de notare a unei măsuri asiguratorii penale, dispuse în cadrul unui doar penal, pentru o faptă cu care reclamanta nu are nici o legătură, constituie o vădită ingerință a dreptului de proprietate al reclamantei, sens în care precizează că aceasta vizează în special dreptul de dispoziție asupra bunului, întrucât măsura sechestrului asigurator de natură penală se transpune în practică ca o veritabilă măsură absolută de indisponibilizare a bunului, încălcând în mod direct dreptul de proprietate al reclamantei și atributul dispoziției ca element extrinsec și distinct al exercitării dreptului de proprietate.
Mai arată că hotărârea instanței de apel este nelegală, întrucât instanța trebuia să observe că se impunea respectarea principiului relativității înscrierilor în cartea funciară, prevăzut de art.893 N.c.civ., întrucât sechestrul este dispus într-o cauză penală față de care reclamanta este un terț, imobilul aparținând acesteia și nu are nici o legătură cu cauza penală, nu este proprietatea persoanei față de care s-a dispus luarea măsurii procesual-penale a sechestrului asigurator. Totodată, nu trebuie să se creeze o identitate falsă între situația controlului de legalitate a operațiunilor de notare/înscriere în cartea funciară și cea a analizării legalității fondului măsurii procesual-penale a sechestrului asigurator, care excede controlului de legalitate al operațiunilor de înscriere, notare, intabulare în cuprinsul cărții funciare exercitat de un registrator sau de limitele competenței materiale și funcționale ale unei instanțe civile.
Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra cererii de recurs reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 27.12.2012 reclamanta B. D.-R. a formulat o plângere împotriva încheierii nr._ din 7.12.2012 emisă de OCPI – BCPI Sector 2 București.
În motivarea plângerii reclamanta a susținut că, prin încheierea atacată i-a fost respinsă cererea de reexaminare pe care a formulat-o împotriva notării unui sechestru, la cererea Parchetului de pe lângă ÎCCJ, asupra unui bun care îi aparține în proprietate, deși este terț în raport de procesul penal în care a fost luată măsura notării sechestrului.
Prin sentința civilă nr._ din 8.08.2013 Judecătoria Sectorului 2 București a respins cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtului Ministerului P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și, de asemenea, a respins cererea formulată de reclamantă împotriva încheierii de carte funciară nr._ din 7.12.2012 cu motivarea că, în mod legal a fost notat în cartea funciară sechestrul dispus de organul de cercetare penală, deoarece registratorul de carte funciară nu are competența de a verifica legalitatea și temeinicia măsurii dispuse de parchet, ci are obligația de a nota sechestrul în baza actului procedural penal, iar partea vătămată sau terțul interesat au posibilitatea de a formula plângere împotriva respectivului act în temeiul art. 163 și următoarele Cod procedură penală, iar în situația în care actul procedural penal – în speță, ordonanța – ar fi desființat, terțul poate solicita radierea notării. Instanța de fond a precizat că legalitatea măsurii dispuse de parchet nu poate fi analizată decât în cadrul căilor de atac prevăzute de legea penală împotriva ordonanței prin care s-a instituit sechestrul.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 548 din 6.05.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă.
Recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei pronunțate în faza apelului a fost admis prin decizia civilă nr. 1883 din 11.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă.
Casarea deciziei Tribunalului București a fost motivată astfel:
„Analizând legalitatea deciziei civile recurate, prin prisma criticilor cu a căror analiză a fost legal investită, Curtea constată că recursul exercitat în cauză este fondat, în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit celor ce se vor arăta în continuare: Astfel, fundamentul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. rezidă în nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.” În accepțiunea art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv. Numai o astfel de motivare constituie pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.În cauză, așa cum rezultă din actele dosarului respectiv cererea de reexaminare și precizările exprese ale recurentei de la termenul din 04.12.2014, instanța de fond a fost sesizată cu analiza unei plângeri formulate de recurentă împotriva încheierii de respingere a cererii de reexaminare nr._/30.01.2013 încheiere prin care s-a respins cererea recurentei vizând notarea existenței ordonanței în cartea funciara asupra imobilului din București, .. 57, sector 2, identificat cu nr. cadastral și CFI_-C1-U15. În același sens, Curtea are în vedere că, așa cum rezultă din extrasele de carte funciară, anexate la dosarul de fond–filele 31-32, respectiv înscrisurile aflate la filele 115-116 și respectiv 156-158 dosar recurs, mențiunile care au făcut obiect al înscrierii au vizat pe de o parte notarea existentei ordonanței nr. 1496D/P/2012 și a procesului verbal din 21.11.2012, cu privire la instituirea sechestrului asigurator, iar pe de altă parte, reliefează adoptarea unei măsuri de respingere a cererii de notare a sechestrului asigurator. În plus, instanța de apel, în cadrul considerentelor expuse, face referire luarea măsurii sechestrului asigurator și la lipsa competenței registratorului de a proceda la verificarea legalității și temeiniciei măsurii dispuse de parchet, cu acest obiect pentru ca în finalul considerentelor să se refere la funcția urmărită prin notarea ordonanței parchetului. Tot astfel, din verificarea deciziei recurate, Curtea observă că argumentul esențial avut în vedere de către instanța de apel, în soluționarea căii de atac, vizează faptul că în ceea ce privește sechestrul instituit registratorul nu putea verifica legalitatea măsurii dispuse de parchet, câtă vreme organul de urmărire penală care a instituit măsura sau instanța penală nu a dispus ridicarea acestuia, potrivit art. 163 și urm. C. proc. pen.
Or, în contextul în care prin acțiunea introductivă solicitarea neechivocă a părții a fost inclusiv aceea a respingerii notării sechestrului, corelat cu admiterea cererii de reexaminare, în condițiile în care cererea de reexaminare anexată la dosarul de fond, făcea referire la notarea existenței ordonanței parchetului, iar extrasele de carte funciară anexate reliefau situația la care s-a făcut anterior referire, era esențial a se stabili neechivoc natura măsurii contestate pe calea plângerii, pentru că numai în aceste condiții s-ar fi putut decela normele legale incidente cauzei și proceda la o soluționare a fondului litigiului. In aceste condiții, Curtea conchide că doar aparent, instanța de apel a procedat la o analiza în fond a cererii deduse judecății, în realitate, în considerentele deciziei recurate, regăsindu-se doar o concluzie generică privind netemeinicia cererii petentei, concretizată, însă în esență, în reținerea incidenței unui fine de neprimire al cererii petentei, fără a fi avut în vedere și clarificat în concret obiectul cauzei și nici criticile apelantei, care tindeau la a demonstra în fapt și în drept nelegalitatea si netemeinicia soluției primei instanțe. Astfel, în considerentele deciziei recurate de către petentă, instanța nu identifică în concret obiectul acțiunii deduse judecății, ci se limitează la a formula scurte considerații teoretice asupra competenței registratorului de carte funciară, urmate de aserțiuni legate de funcția publicității imobiliare în cazul notării ordonanței parchetului. Pe de altă parte, deși se reține că aspectele invocate în apel, ar fi vizat legalitatea instituirii sechestrului, astfel că se consideră inadmisibilă analizarea lor, Curtea nu poate primi ca fiind judicioasă o atare constatare câtă vreme în apel s-au invocat și faptul că ordonanța Parchetului s-a emis la 08.11.2012, în timp ce procesul verbal a fost întocmit la data de 21.11.2012 susținându-se notarea retroactivă și nelegală a acestui proces verbal, odată cu înregistrarea cererii, or, în mod evident aceste împrejurări nu reprezentau critici care ar fi putut face obiect al analizei exclusiv în procedura instituită prin art. 163 și urm. din Codul de procedură penală. În plus, Curtea observă că deși în apel una dintre criticile invocate a vizat tocmai împrejurarea că apărările apelantei nu vizează legalitatea măsurii sechestrului dispus de P., ci legalitatea măsurii notării acestuia asupra unui bun imobil proprietatea sa, instanța de apel nu răspunde în concret acestui motiv de apel, ci se limitează la trage aceeași concluzie, fără a-și fundamenta raționamentul, în fapt sau în drept.
Or, o astfel de concluzie este pur formală și nu răspunde exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu se bazează pe o analiză efectivă a tuturor apărărilor pe care s-au fundamentat cererea petentei, raportat la probele administrate, nefiind suficientă trimiterea generică la probe, fără examinarea concretă a acestora. Motivele de fapt și de drept la care se referă art. 261 pct. 5 C. proc. civ. sunt elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv, astfel că instanța de apel, având de verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, trebuia să răspundă în considerentele hotărârii pronunțate, în fapt și în drept, la toate problemele de drept deduse judecății în apel. Neprocedând în acest mod, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce face operant cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Cum o astfel de hotărâre face practic imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității soluției pronunțate, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii, vătămarea recurentei fiind evidentă, se impune soluția casării cu trimitere.”
Rejudecând apelul - după casare cu trimitere spre rejudecare – Tribunalul București Secția a III-a Civilă a pronunțat decizia civilă nr. 2232 din 16.06.2015 prin care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta B. D. R..
Tribunalul București a invocat următoarele motive:
“Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de apel invocate și având în vedere caracterul devolutiv al apelului, tribunalul apreciază că apelul este nefondat. În esență apelanta-patentă precizează faptul că instanța în mod greșit nu a analizat aspectele referitoare la calitatea de proprietar menționată în cartea funciară la momentul la care s-a notat sechestrul asupra imobilului pentru care este deschisă cartea funciară. Ca urmare, potrivit disp. art. 21 din L.7/1996, publicitatea imobiliară întemeiată pe sait-ul de incidență cadastrală are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobile din aceiași unitate administrativ-teritorială, în scopul transmiterii sau constituirii de drepturi reale imobiliare ori, după caz, al aplicabilității față de terți a acestor înscrisuri. Pe de altă parte, potrivit disp. art. 867 alin. 1 și 2 C.civ., cartea funciară descrie imobilele și arată drepturile reale sau alte drepturi, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară. În raport de aceste prevederi legale, tribunalul apreciază că mecanismul publicității este aceea de a asigura o informație cu privire la împrejurarea determinată, referitoare la imobilul menționat în cartea funciară. Ca urmare, publicitatea imobiliară nu presupune analiza unui raport juridic de constituire de drepturi, aceasta putând fi realizată numai în anumite condiții ale dreptului comun și nu pe calea procedurii speciale a Legii nr. 7/1996. Argumentele apelantei-petente că registrul avea obligația să blocheze notarea sechestrului până la soluționarea cererii de eliberare de extras de carte funciară nu pot fi primite întrucât motivele invocate nu se circumscriu în niciunul din cazurile strict prevăzute de art. 30 din L.nr.7/1996. În speță, notarea sechestrului este prevăzută chiar de către legiuitor prin art. 902 pct. 17 C.civ., motiv pentru care nu se poate reține existența unei cauze ce ar fi condus la refuzul notării acestuia în cartea funciară. În acest context toate aspectele învederate de către apelanta-petentă referitoare la dreptul său de proprietate exced procedurii speciale a cărții funciare, procedură ce impune a se verifica numai dacă măsura sechestrului a fost luată pentru imobilul intabulat”.
Împotriva deciziei pronunțată în faza apelului a declarat recurs apelanta - reclamantă B. D. R. solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârilor instanțelor de fond cu consecința respingerii cererii de notare a ordonanței DIICOT privind sechestrul asupra imobilului aparținând reclamantei, pentru următoarele motive prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă: a) instanța de apel nu a motivat hotărârea și nu a respectat dispozițiile deciziei de casare; nu a răspuns la motivele de apel, respectiv nu s-a pronunțat cu privire la faptul că reclamanta avea un drept de proprietate constituit și înscris în cartea funciară, anterior ordonanței DIICOT; nu s-a pronunțat cu privire la faptul că ordonanța nu are nici o legătură cu persoana reclamantei și cu proprietatea sa; nu s-a pronunțat cu privire la faptul că registratorul a respins reexaminarea printr-un act fals, considerând că proprietarul imobilului este D. F. D.; b) actele parchetului pentru instituirea sechestrului sunt ulterioare transmisiunii imobilului în litigiu către reclamantă, ceea ce a condus la încălcarea art. 58 (5) din Regulamentul din 2006 privind cartea funciară, ordinul 633/2006, deoarece ordonanța de sechestru a fost notată în perioada de blocare la care se referă textul de lege sus menționat; c) instanța a încălcat principiul relativității înscrierilor în Cartea Funciară prevăzut de art. 893 NCC; d) instanța a încălcat dispozițiile art. 163 alin. 2 Cod procedură penală, în conformitate cu care măsurile asiguratorii nu se pot lua decât asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului.
DIICOT a formulat întâmpinare în susținerea deciziei atacate.
Recursul nu este fondat.
Instanța de apel a motivat hotărârea în mod suficient pentru a clarifica faptul că susține argumentele prezentate de instanța de fond, și a răspuns și motivelor de apel, cu privire la legalitatea procedurii de notare a sechestrului în cartea funciară, astfel cum rezultă din motivarea hotărârii atacate. Instanța nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor invocate în cererile formulate de părți, ci numai celor determinante și esențiale pentru stabilirea situației de fapt și modul de aplicare a legii. Instanța de apel nu a încălcat sub nici un aspect dispozițiile deciziei de casare, deoarece hotărârea de casare nu a dezlegat nici o problemă de drept și nici nu a impus administrarea altor probe, casarea fiind admisă pentru lipsa motivării asupra aspectelor puse în discuția instanței de apel.
Instanța de apel nu a contestat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului și nu se putea pronunța cu privire la împrejurarea că ordonanța nu are nici o legătură cu reclamanta și cu proprietatea sa, deoarece aceste aspecte privesc legalitatea măsurii, iar aspectele de legalitate ale măsurii de sechestru pot fi supuse discuției judiciare într-un alt cadru procesual, respectiv cel penal, în baza art. 168 din vechiul Cod de procedură penală în conformitate cu care în contra măsurii asiguratorii și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia orice parte interesată se poate plânge procurorului sau instanței de judecată în orice fază a procesului penal.
De aceea, astfel cum instanța de fond a stabilit deja, conform unui raționament foarte clar, expus în raport de situația de fapt și prin aplicarea corectă a legii, nu au fost încălcate dispozițiile legale privind înscrierea sechestrului în cartea funciară.
În primul rând, apărarea esențială a reclamantei constând în aceea că dreptul ei de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost înscris anterior datei ordonanței DIICOT, aspect ce trebuia să conducă, în mod necesar, la respingerea cererii de instituire a sechestrului asupra imobilului nu este întemeiată. Art. 58 alin. 5 din Ordinul 633 /2006 emis de A.N.C.P.I. la care face referire recurenta în motivele de recurs nu interzice înregistrarea altor înscrieri, în perioada de blocare, decât în raport de dispozițiile art. 54 din Legea nr.7/1996, text de lege care se referă la efectul de opozabilitate al înscrierilor, aspect reprezentând o problemă de fond, care nu poate fi soluționată de registratorul de carte funciară
De aceea, nu numai că ordinul nr. 633/2006 emis de A.N.C.P.I. nu interzice înregistrarea în cartea funciară a sechestrului dar, mai mult decât atât, art. 54 din Legea nr. 7 /1996, în vigoare la data faptelor, prevede că după expirarea termenului de valabilitate a extrasului de carte funciară, cererile depuse în perioada de valabilitate a extrasului se soluționează în ordinea și cu procedura prevăzută de lege, fără nici o altă reglementare în sensul că cererile de înregistrare în cartea funciară depuse în perioada de blocare vor fi respinse. Legea nr. 7/1996 nu prevede obligativitatea respingerii cererilor de notare a indisponibilizării, iar ordinul la care face referire recurenta, emis în executarea legii, trimite la art. 54 din lege, concluzia fiind aceea că notarea sechestrului nu reprezintă o nelegalitate procedurală, ci comportă discuții de fond privind aspectele de opozabilitate, ce nu pot fi soluționate în prezentul proces, în baza unei plângeri de carte funciară, ci în procesul penal, iar după finalizarea acestuia, în cazul în care plângerea terțului nu a fost soluționată, este aplicabilă legea civilă conform dispozițiilor expuse de art. 168 din vechiul cod de procedură penală, în vigoare la data faptelor, text de lege care are corespondent și în Noul Cod de procedură penală ( art. 250).
Toate celelalte critici formulate de reclamantă în motivele de recurs privesc aspecte de fond privind relativitatea și opozabilitatea actelor juridice, care excedează limitelor de analiză ale unei cereri necontencioase împotriva unei înscrieri în cartea funciară ori se referă la neegalitatea ordonanței DIICOT, aspecte care, de asemenea, excedează controlului instanței civile.
De aceea, recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă B. D.-R. împotriva deciziei civile nr.2232A/16.06.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. P.. S. T. D. F. B.
GREFIER
G. M. V.
Red. R.P.
Tehnored. T.I.
2 ex./13.01.2016
Jud.apel T.B..
I. I.
C. P.
| ← Anulare act. Decizia nr. 475/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1326/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
