Cereri. Decizia nr. 220/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 220/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 220/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 220R
Ședința publică de la 16 februarie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - I. P.
JUDECĂTOR - B. A. S.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta intervenientă V. C. și recurenta reclamantă V. D. M. împotriva deciziei civile nr. 1078A/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți BOZIENIȚĂ M. G. și BOZIENIȚĂ C., având ca obiect: obligația de a face, alte cereri.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 9.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 16.02.2015.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15.09.2011 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția Civilă, precizată la data de 24.01.2012 și 21.02.201, reclamanta V. D.-M. a chemat în judecată pe pârâții Bozieniță M. G. și Bozieniță C., solicitând obligarea acestora la desființarea lucrărilor efectuate de aceștia fără autorizație de construire la imobilul situat în București, .. 32, sector 4; obligarea pârâților la aducerea imobilului în starea inițială pe cheltuiala exclusivă a acestora; obligarea pârâților la eliberarea spațiilor aflate în proprietatea exclusivă și proprietatea comună ocupate abuziv; obligarea pârâților la plata lipsei de folosință pentru imposibilitatea utilizării spațiului aflat în proprietatea exclusivă și proprietatea comună prin deposedarea de dependințele aferente spațiului menționat mai sus, pentru perioada 21.12.2010 și până la data eliberării acestuia, evaluată la suma de 2000 lei; cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la data de 19.01.2012, pârâta Bozieniță G. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Pârâtul Bozieniță C. a depus întâmpinare la data de 20.03.2012 prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active raportat la dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991.
La data de 02.05.2012, instanța, în temeiul art. 137 alin. 2 C.pr.civ., a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârât.
La data de 06.11.2012, numita V. C. a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei, având în vedere că împrejurările relatate de sora sa, reclamanta V. D. M., la nivelul anului 2011, sunt de fapt continuarea actelor și faptelor demarate de pârâți la nivelul anului 2008 când aceasta era proprietara apartamentului nr. 1.
Prin sentința civilă nr. 3877/10.04.2013, Judecătoria Sectorului 4 București – Secția Civilă a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale active și cererea formulată de reclamanta V. D. – M., precum și cererea de intervenție în interesul reclamantei, fiind obligată reclamanta la plata sumei de 2500 lei către pârâți, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, referitor la excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul Bozieniță C., instanța a reținut că în cauză reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 480 C.civil, urmărind ca prin acțiunea formulată să-și valorifice prerogativele dreptului de proprietate comună pe care o exercită împreună cu pârâții asupra imobilului situat în București, .. 32, sector 4. Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârât, ca neîntemeiată, calitatea procesuală a reclamantei în formularea prezentei cereri fiind pe deplin justificată în condițiile dreptului comun, dar și ale Legii nr. 50/1991 care ocrotește dreptul coproprietarilor în sensul că orice lucrare efectuată în spațiile comune ale imobilului trebuie efectuată numai după obținerea acordului celuilalt proprietar și a autorizației de construire, o interpretare contară echivalând cu o îngrădire a liberului acces la justiție și totodată cu o limitare în ceea ce privește apărarea dreptului de proprietate.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr._/13.06.1995, imobilul din .. 32, sector 4 a fost partajat în cote de ½ între Contzelman E. și D. E., surori. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1047/10.03.2008 de Biroul Notarului Public P. I. Rosenberg, pârâții Bozieniță M. G. și Bozieniță C. au dobândit imobilul situat în București, .. 32, sector 4, înscris în cartea funciară nr._ a localității București, sector 4, cu numărul cadastral 5698/1;1, format din construcție în suprafață utilă de 189,33mp, din care suprafață exclusivă 136,57 mp și indiviză 52,76 mp; . imobil care deservește în exclusivitate apartamentului situat la etajul imobilului; . imobil în cota indiviză de ½ care asigură accesul la pivniță și pod; cota indiviză de proprietate de ½ aferentă din terenul imobilului în suprafață totală de 160 mp; cota indiviză din părțile și dependințele comune ale imobilului care prin natura și destinația lor sunt de folosința comună a tuturor proprietarilor imobilului.
Instanța a reținut că, potrivit contractului de donație autentificat sub nr. 3009/21.12.2010, intervenienta V. C. a donat reclamantei V. D. M. imobilul situat în București, .. 32, parter, sector 4, înscris în cartea funciară nr._, cu număr cadastral 5698/1;0, compus din apartamentul nr. 1, cu trei camere, vestibul, hol, baie, antreu, wc, bucătărie, garaj în suprafață de 19,55mp, în suprafață utilă de 102,83mp, pivnița din dreapta sub garaj, la pod - debaraua din stânga cum se urcă la pod, parter deservit de . o cotă parte de ½ din terenul în suprafață totală de 160 mp, împreună cu dreptul de coproprietate forțată și perpetuă a intrării nr. 3, cu acces la pod și subsol prin cele două scări, una care duce la pod, iar cealaltă la subsol, wc, precum și la culoarul care deservește podul și restul de pod neamenajat.
Instanța a constatat că, având în vedere actele de proprietate prezentate mai sus, extrasele de carte funciară și releveele pentru cele două proprietăți, expertiza în construcții a identificat lucrările despre care reclamanta susține că au fost desființate de pârâți, astfel cum sunt acestea indicate în cererea precizatoare depusă la data de 21.02.2012, după cum urmează:
În ceea ce privește lucrările de blocare a coșurilor de aerisire a sobelor de teracotă de la parter și până la acoperiș, expertul a constat că în prezent încălzirea apartamentelor reclamantei și al pârâților se face cu centrală proprie fiecărui apartament și calorifere metalice, sobele de teracotă neexistând în apartamente și nici în releveele apartamentelor. Având în vedere că releveul imobilului proprietatea pârâților - Plan etaj (Anexa 8 la raport) a fost efectuat în iulie 2002 și sobele nu sunt reprezentate pe plan, expertul a apreciat că sistemul de încălzire cu sobe de teracotă a fost desființat de cel puțin 10 ani și în aceste condiții acest sistem de încălzire cu sobe și coșuri de aerisire a sobelor de teracotă nu mai este necesar. S-a menționat că în iulie 2002, data întocmirii releveului pentru apartamentul de la etaj, acesta nu se afla în proprietatea pârâților, deci desființarea sobelor de teracotă a fost efectuată de foștii proprietari de la care pârâții au cumpărat apartamentul.
În ceea ce privește desființarea lucrărilor ce blochează ușa de acces la spațiul exclusiv ce-l deține reclamanta în podul imobilului: în prezența părților în litigiu, expertul a constat că ușa de acces la spațiul deținut în exclusivitate de reclamantă (încăperea denumită debara - poziția 13, conform Releveu pod-Anexa 4 la raport) nu este blocată, reclamanta având acces la această încăpere.
Referitor la lucrările de placare a scării principale interioare care, conform reclamantei, îngreunează și pune în pericol rezistența imobilului, expertiza a concluzionat că treptele de la scara de la . exclusivă a pârâților) și de la scara de la .) sunt placate cu gresie, dar sporul de greutate este neglijabil și nu pune în pericol rezistența imobilului.
Cu privire la lucrările de blocare a luminatorului (aerisirea) băilor de la parter, . acoperiș, expertul a arătat că în planul inițial al clădirii Etaj I - prezentat de intervenientă, în peretele băii este reprezentată o aerisire (luminatorul la care se referă reclamanta). În Releveul Etaj I care a fost efectuat în anul 2002 - prezentat de pârâți, această aerisire nu este reprezentată în plan, deci a fost desființată înainte de cumpărarea apartamentului de către pârâți de la fostul proprietar. În prezența părților în litigiu a fost examinată baia de la etajul I, amplasată lângă peretele care în planul inițial avea o aerisire, dar care în prezent nu există (conform releveu din anul 2002 pentru etajul I).
În ceea ce privește desființarea acoperișului creat în urma demolării balconului de la pod și refacerea acestuia, instanța a constatat că, în raportul de expertiză, expertul a răspuns că balconul de la pod nu a fost demolat și nu este necesară refacerea acestuia, iar în răspunsul la obiecțiuni a arătat că garajul proprietatea reclamantei este situat la parterul clădirii, pe latura de vest, iar clădirea are un singur acoperiș peste podul clădirii, deci garajul nu are un acoperiș separat față de clădire, fiind situat la parterul acesteia. Scurgerea apelor meteorice (din ploi, topirea zăpezilor) de pe acoperișul clădirii se face prin jgheaburi și burlane (clădirea nu are streașină), cu excepția acoperișului executat de pârâți peste balconul proprietatea acestora.
În ceea ce privește refacerea zidului de rezistență de la pod demolat în urma desființării WC pod și crearea unei singure încăperi, instanța a reținut că, la data expertizei, s-a constat că podul nu cuprinde WC comun și nici zid despărțitor între WC și spălătorie (situație care corespunde cu releveul din iulie 2002 - Anexa 9 la raport), dar peretele din zidărie de cărămidă dintre spălătorie și culoarul comun este întrerupt de un gol de dimensiunile unei uși (acoperit cu un panou), care este amplasat în zona WC care apare în releveul reclamantei. Conform titlului de proprietate al reclamantei (contract de donație autentificat sub nr._/21.12.2010, extras de carte funciară nr._ cu încheiere nr._/04.01.2011) și Releveu P. din 03.11.2010, reclamanta deține în indiviziune cota de ½ din WC comun situat în podul clădirii (Anexele 1-6 la raport), care însă nu a fost identificat la expertiză. Față de acest răspuns, în completarea la obiecțiuni expertul a arătat că golul de dimensiunile unei uși (acoperit cu un panou) care este amplasat în zona WC și care este desenat în releveul reclamantei-nu este reprezentat în releveul de pod din anul 2002-prezentat de pârâți. În planul inițial al clădirii - Etaj II (P.), prezentat de intervenientă -f.305-încăperea WC este separată de un perete cu grosimea de 7 cm, care este un perete de compartimentare și nu un perete de rezistență al clădirii cum se susține în obiecțiunea reclamantei(având sub 25 cm grosime).
În ceea ce privește zidul construit spre garajul proprietatea reclamantei, expertul a constatat că apartamentul reclamantei cuprinde și garajul de la parter, conform Plan Parter.
Instanța a constatat că, prin cererea precizatoare de la fila 45, reclamanta a solicitat refacerea încăperii comune, a accesului din coridor și a instalațiilor de apă și canal la WC-ul din pod, însă expertul a arătat în răspunsul la obiecțiuni că în conformitate cu releveul P.-. în iulie 2002, Wc-ul comun din planul inițial al clădirii nu a fost desființat de către pârâți, concluzie care se impune și în privința instalațiilor de apă și canal la WC-ul din pod. S-a precizat că încăperea spălătorie amplasată în pod (aparținând pârâților) este dotată cu instalații de apă și canalizare.
Instanța a reținut că scara de acces la lucarna podului (care a fost folosită de expert pentru inspectarea acoperișului clădirii) este mobilă și are structură metalică. În răspunsul la obiecțiuni se menționează că scara, care se află în podul clădirii, a fost pusă la dispoziție de către pârâți. În anul 2008 accesul la lucarnă se făcea cu o scară din lemn astfel cum rezultă din planșa foto prezentată de reclamantă.
În ceea ce privește circuitul electric pentru iluminarea curții, scărilor și ., instanța a reținut că garajul reclamantei nu are circuit electric, astfel cum rezultă din expertiză. Referitor la pct. 11 din precizări, expertul a constatat că există circuit electric la pod aferent părților comune și camerei de 8,92 mp (debara) deținută de reclamantă în cotă exclusivă-cameră care este dotată cu un loc de lampă și un întrerupător.
În ceea ce privește conducta de gaz ce alimenta în pod, camera de 8,92 mp deținută de reclamantă în cotă exclusivă, instanța a reținut că expertul a arătat că încăperea denumită debara nu a fost prevăzută cu conductă de gaz.
În ceea ce privește refacerea balustradei de lemn de la scara nr. 3 aflată în proprietate comună, s-a constatat că balustrada din lemn a fost înlocuită provizoriu cu o frânghie și un montant din lemn fixat superficial de podestul scării, lucrări care figurează în documentația tehnică care a stat la baza certificatului de urbanism nr. 1655/_ din 02.11.2011 eliberată de PMB la solicitarea pârâților, în scopul intrării în legalitate a lucrărilor menționate în procesul verbal de inspecție nr. 2124/C/22.08.2011 și 2185/22.08.2011.
În ceea ce privește desființarea lucrărilor de blocare și refacerea accesului la podul existent peste partea amenajată a apartamentului nr. 2, instanța a reținut că, în prezența părților în litigiu, expertul a constat că accesul la podul existent nu este blocat. La expertiza din data de 15.02.2013, reclamanta și intervenienta au prezentat fotografii ale podului comun din data de 17.08.2008, realizate înainte de placarea pereților podului cu plăci OSB de către pârâți. Expertiza a menționat că deasupra ușii de acces la podul comun există un gol de acces prevăzut cu un toc din lemn, având lățimea egală cu ușa de acces și înălțimea de 8-9 rânduri de cărămidă (circa 70-80 cm) la o parte a podului clădirii situată deasupra culoarului de acces la podul comun. Acest gol de acces a fost astupat de pârâți cu plăci OSB, blocând accesul la zona respectivă de pod la care se referă reclamanta.
În ceea ce privește desființarea reflectorului montat pe zidul imobilului la ușa de acces în bucătăria reclamantei și a celui montat în curtea comună: s-a constatat montarea reflectorului pe zidul imobilului.
În ceea ce privește desființarea pavajului și treptelor din curtea comună precum și a conductelor pluviale din curtea comună, expertul a identificat lucrările menționate de reclamantă, cu precizarea că ambele părți beneficiază de lucrările respective.
Instanța a avut în vedere la soluționarea cauzei concluziile expertului V. E., fiindcă se coroborează cu actele depuse la dosar și răspunsurile părților la interogatoriile administrate în cauză. S-a constatat astfel că lucrările efectuate de pârâți ulterior anului 2008, când au devenit proprietari, sunt lucrări de conservare, de igienizare sau administrare a spațiului comun, care nu necesită autorizație de construire și nu afectează rezistența imobilului. Deși în principiu, în situația proprietății comune pe cote părți, niciunul dintre copărtași nu are un drept exclusiv asupra unei cote părți determinate din bun, privit în materialitatea sa, și în consecință niciun fel de act nu poate fi înfăptuit cu privire la bun, fără acordul unanim al copărtașilor, în practică se admite că în privința actelor de folosință materială fiecare dintre copărtași are folosința bunului, cu condiția însă ca în exercitarea acestei folosințe să fie respectate drepturile celorlalți.
Aplicând aceste considerente la situația de față, instanța a constatat că lucrările efectuate de pârâți asupra părților comune ale imobilului în litigiu sunt lucrări care nu au schimbat destinația bunului și nici nu au transformat utilizarea lui obișnuită, putând fi astfel efectuate și fără acordul reclamantei, cu atât mai mult cu cât este evident că sunt lucrări de modernizare, astfel cum rezultă din planșele foto prezentate chiar de reclamantă din care rezultă starea inițială a imobilului, lucrări care aduc un plus de confort imobilului, îi cresc rezistența și profită tuturor proprietarilor imobilului. Prin acțiunea formulată și prin probele administrate, reclamanta nu a demonstrat în ce constă folosul practic obținut prin aducerea imobilului la starea inițială și nici prejudiciul care i s-a adus prin aceste demersuri de îmbunătățire a stării imobilului. Din contră, reclamanta a devenit beneficiara acestor îmbunătățiri, fără a avea nicio contribuție la acoperirea cheltuielilor care au fost făcute cu întreținerea, conservarea și administrarea bunului comun, obligație care îi revenea în calitate de copărtaș al imobilului.
De asemenea, din analiza titlului de proprietate al reclamantei-contract de donație autentificat sub nr. 3009/21.12.2010, extrasul de carte funciară nr._ și Releveu pod din 03.11.2010, s-a constatat că reclamanta deține ½ din WC comun situat în podul clădirii, care nu a fost identificat la expertiză. Conform acestor înscrisuri, pârâții ocupă ½ din WC-ul comun suprafața de 1,30mp, care a fost inclusă în suprafața spălătoriei proprietatea pârâților. Conform titlului de proprietate al pârâților-contract de vânzare cumpărare din 10.03.2008, extras de carte funciară nr._ și Releveu P. din iulie 2002, podul clădirii nu are WC comun, deci pârâții nu ocupă spații aflate în proprietate comună. La expertiza efectuată în cauză, s-a constatat că în pod nu există un WC comun, încăperea denumită spălătorie (proprietatea exclusivă a pârâților) fiind conform Releveu P. din iulie 2002.
Instanța a constatat că, în cererea precizatoare din data de 21.02.2012, pct. 3, reclamanta a solicitat contravaloarea lipsei de folosință a spațiului aflat în proprietate exclusivă de 8,92 mp, reprezentând debara și spații în proprietate comună de 1,30mp, reprezentând WC, 3,64 mp, reprezentând culoar și 49,55 mp reprezentând pod, pentru perioada 21.12.2010 și până la data eliberării acestora. La data expertizei, în prezența părților în litigiu, s-a constatat că reclamanta are acces la spațiul aflat în proprietate exclusivă de 8,92 mp, reprezentând debara și spații în proprietate comună de 3,64 mp, reprezentând culoar și de 49,55 mp, reprezentând pod situat în București, .. 32, sector 4. Spațiul în proprietate comună de 1,30 mp reprezentând WC, conform titlului de proprietate al reclamantei nu a fost identificat la expertiză, în cauză nefiind administrate probe care să demonstreze o altă situație de fapt.
Raportând aceste concluzii la temeiul de drept al acțiunii, respectiv art. 480 C.civil, astfel cum a fost preluat de art. 555-556 din Noul Cod Civil, instanța a apreciat că pârâții și-au exercitat dreptul de proprietate în limitele stabilite de lege, că nu au îngrădit cu nimic dreptul de proprietate al reclamantei asupra spațiilor proprietate comună sau exclusivă din imobilul în litigiu, astfel că nu se impune desființarea și refacerea lucrărilor menționate în cererea precizatoare depusă la data de 21.02.2012 și nici plata sumei de 2000 lei pentru lipsa de folosință, acțiunea urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
Față de soluția de respingere a cererii principale și dispozițiile art. 49 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanța a respins cererea de intervenție în interesul reclamantei, ca neîntemeiată.
Reținând culpa procesuală a reclamantei, în temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța a obligat-o la plata sumei de 2500 lei către pârâți, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanțelor nr. 150/02.10.2012 și nr. 164/04.02.2013.
Prin decizia civilă nr. 1078 A/29.10.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă V. M. și apelanta intervenientă V. C. împotriva sentinței civile nr. 3877/10.04.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București – Secția Civilă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că lucrările edificate de pârâți și care au fost reclamate prin cererea precizatoare nu necesită autorizație de construire și nu afectează rezistența imobilului. De altfel, parte din aceste lucrări au fost autorizate prin emiterea autorizației de construire nr. 501/_/24.08.2009, instanța de fond neputându-se pronunța asupra legalității unor lucrări ce au fost autorizate de autoritatea publica locală cu atribuții in aceste sens, tot această autoritate putând constata respectarea acestei autorizații de construire.
Tribunalul a considerat că este nefondată critica potrivit cu care hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii. Atât din raportul de expertiză efectuata de expertul V. I. cât și din completarea la acest raport, s-a reținut ca luminatorul cladirii nu a fost blocat, balconul de la podul cladirii nu a fost desființat, coșurile fostelor sobe de încălzire erau desființate.
Tribunalul a considerat că reclamanta era cea care trebuia să facă dovada culpei pârâților în demolarea sobelor, a coșurilor și blocarea căilor de aerisire a acestora, câtă vreme din releveul apartamentului de la etajul 1 al imobilului, care a stat la baza întocmirii contractului de vânzare cumpărare nr. 1047/10.03.2008 nu rezultă prezența unor sobe în acest apartament.
Tribunalul a constatat că din probele administrate în cauză nu pot fi reținute susținerile apelantei reclamante în sensul că pârâții au executat lucrări de blocare a coșurilor de aerisire a sobelor de teracotă de la parter și până la acoperiș, deci inclusiv în apartamentul proprietatea sa, că aceste sobe existau anterior cumpărării etajului imobilului de către pârâți. Tribunalul a reținut că există diferențe între schițele apartamentului pârâților și planurile apartamentului de la parter, însă tocmai aceste neconcordanțe vin să confirme că la momentul cumpărării etajului imobilului, spațiul acestuia nu mai era prevăzut cu sobe.
Tribunalul a constatat că apelanta reclamantă nu contestă faptul că imobilul beneficiază de încălzire cu centrală proprie fiecărui apartament și nu arată în ce constă prejudiciul suferit prin blocarea coșurilor fostelor sobe, expertul arătând în completarea la raportul de expertiză că în niciun apartament nu mai există sobe, că, la momentul cumpărării, apartamentul intimaților pârâți nu mai era prevăzut cu sobe. Tribunalul a considerat că este firească prezența coșurilor pe acoperișul imobilului câtă vreme acesta a beneficiat de încălzirea cu sobe, imobilul având o vechime mare.
Tribunalul a constatat că, pentru a reține încălcarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 50/1990, instanța de fond trebuia să rețină în prealabil acțiunea intimaților pârâți în executarea acestor lucrări. În lipsa unui probatoriu pe acest aspect, culpa pârâților în demolarea sobelor a coșurilor și blocării aerisirilor nu a putut fi reținută, în procesul verbal de contravenție nr. 2124C și nr. 2185C/21.08.2011 nefiind indicate ca executată neautorizat această lucrare.
Tribunalul a apreciat că este nefondată susținerea apelantelor în sensul că instanța de fond nu analizează în niciun fel dacă lucrările efectuate de către pârâți au respectat dispozițiile legale în materie și dacă acestea au fost efectuate cu acordul coproprietarului. Astfel, în considerentele sentinței apelate, instanța de fond reține că lucrările efectuate de pârâți în spațiile comune s-au limitat la igienizare, modernizare, care nu afectează proprietatea comună.
În ceea ce privește WC-ul situat în podul clădirii, tribunalul a constatat că acesta nu a fost identificat de expert prin expertiză, la momentul întocmirii acesteia, acesta nu apare indicat în titlul de proprietate al intimaților pârâți, în planurile podului, planuri care au stat la baza contractului de vânzare cumpărare nr. 1047/10.03.2008 și, deși acesta apare la poziția 14 în planurile cadastrale ale proprietății apelantei, nu se poate reține fapta pârâților în desființarea acestui pod, câtă vreme, la momentul dobândirii etajului - 10.03.2008, acest WC nu exista.
Tribunalul a constatat că apelantele reclamante invocă o culpă a pârâților în desființarea anumitor spații comune din imobil, executarea unor lucrări de construire păgubitoare fără ca aceste susțineri să fie probate, existența planurilor cadastrale vechi ale întregului imobil nefiind suficiente pentru a constata că între inexistența în prezent a unor spații marcate în planurile vechi și acțiunile pârâților care au dobândit etajul imobilului în anul 2008, există o legatură.
Critica potrivit cu care hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât schimbă înțelesul lămurit al completării la raportul de expertiză întocmit de expert V. I., în ceea ce privește desființarea lucrărilor de blocare și refacerea accesului la podul existent, este nefondată, tribunalul reținând că nu s-a constatat de către expert o blocare a accesului la podul comun. Modernizarea spațiilor comune este constatată de expert, instanța de fond făcând trimitere la constatările expertului; aceste lucrări au fost autorizate din perspectiva Legii nr. 50/1991, după ce au fost sancționate prin proces verbal de constatare a contravenției nr. 2124C și nr. 2185C/21.08.2011, pârâții intrând în legalitate.
Tribunalul a considerat că împrejurarea că reclamantei și intervenientei nu le-a fost încuviințată proba testimonială nu atrage o încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a dreptului la un proces echitabil, instanța putând aprecia asupra concludenței și pertinenței probelor propuse de părți.
Tribunalul a reținut că decopertarea acoperișului a fost efectuată numai pentru balconul proprietatea pârâților, care a fost refăcut, și nu a adus prejudicii dovedite apelantelor.
Tribunalul a reținut că toate susținerile apelantelor în ceea ce privește legalitatea lucrărilor de construire din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 50/1991 au făcut obiectul inspecției de specialitate din cadrul Primăriei sectorului 4, singura instituție cu atribuții în verificarea acestor aspecte.
Tribunalul a reținut că, pentru ipoteza în care toate lucrările efectuate de pârâți, indiferent dacă sunt în spațiile comune sau în spațiile din proprietatea lor exclusivă sunt defectuoase, nu s-a facut nicio dovadă, nu s-a arătat și nu s-a dovedit prejudiciul suferit de apelantele reclamante.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs intervenienta V. C. și reclamanta V. D. M., solicitând să se modifice în tot hotărârea instanței de apel, iar pe fond să fie admisă acțiunea formulată și precizată în sensul obligării pârâților la aducerea imobilului la starea inițială.
În motivarea recursului, recurentele au invocat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, arătând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală prin încălcarea și aplicarea greșită a legii. Recurentele au arătat că acțiunea ce formează obiectul acestui dosar reprezintă o acțiune în răspunderea faptei delictuale a coproprietarului unui imobil și, ca efect al acestei răspunderi, obligarea persoanelor culpabile la repararea pagubelor și la prejudiciul produs celuilalt coproprietar, mai precis obligarea readucerii imobilului la starea sa anterioară producerii faptei și obligarea la contravaloarea lipsei de folosință pentru spațiile de care reclamanta fusese lipsită.
Recurentele au arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat pe incidența dispozițiilor Legii nr. 50/1991, pe fapta delictuală sau pe răspunderea pe care o aveau pârâții chiar și în ipoteza în care acele lucrări ar fi reprezentat o „îmbunătățire", astfel cum a afirmat instanța.
Recurentele au arătat că raționamentul greșit al instanței de fond și de de apel în sensul că lucrările constatate nu necesită autorizație de construire și nu afectează rezistența imobilului este contrazis de procesul verbal de constatare a contravenției nr. 2124C și procesul verbal 2185C/21.08.2011 prin care pârâții au fost sancționați pentru efectuarea acelor lucrări fără autorizație de construcție, fiind obligați ulterior efectuării lucrărilor pe care le condamnă, să intre în legalitate.
Recurentele au susținut că analiza criticilor formulate a fost superficială, instanța de apel pronunțându-se pe aspecte străine de natura pricinii ce au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă.
Recurentele au susținut că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii. Deși este de necontestat împrejurarea că pârâții au efectuat lucrări de modificare construcții aduse părților comune din imobilul din .. 32, instanțele constatând acest aspect, instanța de apel susține că, având în vedere că parte din aceste lucrări au fost autorizate, îndreptățește instanțele să nu se pronunțe asupra legalității sau nelegalității lucrărilor.
Recurentele au arătat că au solicitat instanței să se pronunțe asupra legalității tuturor lucrărilor de construcție aduse imobilului de către pârâți cu sau fără avizele necesare, dovedind în acest sens că, pentru lucrările de modificare a imobilului (de exemplu, blocarea coșurilor de aerisire a sobelor de teracotă de la parter), aceștia nu au avut autorizație de construcție și nici acordul coproprietarei.
Recurentele au susținut că instanța de apel, ca și cea de fond, analizează superficial probatoriul administrat în cauză în detrimentul reclamantei, trecând sub tăcere constatările d-lui expert Valeu I. din Completarea la raportul de expertiză. Instanțele au refuzat să se pronunțe asupra existenței lucrărilor de blocare a coșurilor de aerisire a sobelor de teracotă de la parter și până la acoperiș, statuând în mod subiectiv și fără susținere probatorie că în acest moment încălzirea apartamentului se face cu centrală proprie, ignorând faptul că prezenta acțiune s-a născut ca urmare a modificărilor aduse imobilului de către pârâți și că nu starea actuală a imobilului interesa în prezenta speță. Recurentele au arătat că instanța analizează simplist și parțial doar actele și schițele pârâților, nefăcând nicio referire la planurile apartamentului de la parter și neconcordanța între modificările existente în apartamentul de la etaj, față de apartamentul recurentei. Hotărârea instanței de apel este nelegală și păgubitoare pentru reclamantă având în vedere că menține hotărârea de fond de respingere a cererii pe baza unor criterii subiective și nelegale ale instanței și nu în baza probatoriului - concluziile raportului de expertiză.
Recurentele au arătat că, deși face referire la planurile din anul 2002 ale apartamentului de la etajul l, care ar arăta o situație preexistentă momentului modificării imobilului de către pârâți, pe planurile cadastrale din 2002, contrar celor susținute de către instanță, apar toate coșurile casei. Acestea nu mai exista în prezent fiind desființate în parte sau blocate de către pârâți, urmare acțiunilor de modificare a întregului imobil. Totuși, instanța de apel susține că aceste coșuri nu existau în momentul cumpărării apartamentului de către pârâți, raționament contrazis de planurile cadastrale existente la dosar. În cauză s-a dovedit că modificările privind blocarea coșurilor a avut loc după mutarea în imobil a pârâților, răspunderea fiind a acestora și nu a fostului proprietar al etajului 1.
Recurentele au precizat că lucrarea de blocare a coșurilor contravenea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 50/1990, fiind necesară obținerea acordului coproprietarului si mai mult, a autorizației de desființare/ demolare a acestora.
Recurentele au arătat că hotărârea instanței de fond era nelegală întrucât nu analizează dacă lucrările efectuate de către pârâți au respectat dispozițiile legale în materie și dacă acestea au fost efectuate fără acordul coproprietarului. Recurentele au invocat neconcordanțele evidente dintre situația constatată de către expert și situația relevată de planurile cadastrale aferente contractelor de vânzare cumpărare ale imobilului, în opinia recurentelor, aceste lucrări au fost efectuate de către intimați în mod nelegal, fără încunoștințarea și acordul lor. Faptul că ulterior sancționării lor și a constatării contravenției, aceștia au intrat în legalitate, nu atestă legalitatea lucrărilor efectuate, cu atât mai puțin a celor esențiale aduse imobilului și constatate de către expert.
Recurentele au arătat că, deși instanța a constatat, în conformitate cu actul de proprietate al reclamantei, că aceasta deține o cotă de 1/2 din WC-ul comun situat în podul clădirii, Wc ce nu a fost identificat de expert prin expertiză, reține în mod absurd că podul clădirii nu are WC comun, deci pârâții nu ocupă spații aflate în proprietate comună. Actele lor de proprietate și actele originare ale imobilului atestă existența WC-ului de la podul imobilului. Acest WC nu apare în starea actuală a imobilului dar nu apare nici în actele de proprietate ale intimaților pârâți, aceștia înglobând acel wc în mod nelegal în spațiile lor, încălcându-le astfel dreptul de proprietate asupra unei părți comune din imobil. Nelegalitatea hotărârii instanței de apel care menține o hotărâre nelegală și netemeinică rezultă din analiza superficială a probatoriului administrat în cauză, fiind îndepărtate înscrisurile depuse de reclamantă, planurile cadastrale pentru parter precum și cele vechi ale întregului imobil depuse atât de reclamantă cât și de intervenientă, acte asupra cărora instanța nu se pronunță.
Recurentele au susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală întrucât schimbă înțelesul lămurit al completării la raportul de expertiza a d-lui Valeu I., în ceea ce privește desființarea lucrărilor de blocare și refacere a accesului la podul existent. În completarea la raportul de expertiză, expertul a constatat că podul este blocat de către pârâți însă instanța de apel ca și cea de fond ignoră acest răspuns al expertului considerând că accesul la podul existent nu este blocat.
Recurentele au susținut că li s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin respingerea unei probe esențiale într-o asemenea speță.
Recurentele au considerat că hotărârea instanței de apel este nelegală întrucât își însușește raționamentul instanței de fond, raționament contradictoriu pe parcursul motivării hotărârii.
Recurentele au arătat că instanța de fond nu constată nicio lucrare de modificare care să necesite acordul lor dar în final se pronunță asupra netemeiniciei cererii având în vedere că reclamanta beneficiază de toate lucrările efectuate de pârâți. Instanța de fond a soluționat în mod subiectiv această cauză, fiind în mod clar părtinitoare în momentul analizării probatoriului, îndepărtând toate probele doveditoare ale existenței lucrărilor efectuate de către pârâți fără acordul coproprietarei și fără avizele legale. Recurentele au arătat că instanțele au ignorat lipsa oricăror autorizații obligatorii pentru efectuarea lucrărilor de „modernizare", cu atât mai mult cu cât, din actele depuse la dosar, rezultă că pârâții au fost sancționați prin proces verbal de constatare, astfel cum rezultă din adresa 18/2536/10.06.2009 a Primăriei Municipiului București - Serviciul Inspecție Disciplină în Construcții.
Recurentele au arătat că instanțele se subrogă în dreptul legiuitorului care, atât în dispozițiile Legii nr. 50/1991, cât și în Legea nr. 114/1996 instituie condițiile legale necesare efectuării unor lucrări la un imobil în coproprietate și pronunță o hotărâre nelegală prin analizarea trunchiată a întregului probator și a petitului cererii.
Recurentele au arătat că probele atestă în mod clar culpa exclusivă a pârâților care au efectuat lucrări nelegale fără autorizație de construcție sau modificare, lucrări pentru care .-a făcut după sancționarea acestora.
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția nulității recursului, Curtea constată că, prin cererea de recurs, recurentele au invocat faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale incidente în speță, și anume cele care reglementează coproprietatea și Legea nr. 50/1991, precum și faptul că motivarea hotărârii instanței de apel este contradictorie și conține argumente străine de natura pricinii. În această situație, Curtea urmează a analiza aspectele de nelegalitate a hotărârii recurate, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din Codul de procedură civilă. În consecință, în speță nu poate opera sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 306 din Codul de procedură civilă, excepția nulității recursului urmând a fi respinsă.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din codul de procedură civilă nu este întemeiat. Conform acestui text legal, hotărârea recurată poate fi modificată sau casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Potrivit art. 261 pct. 5 din Codul de procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să justifice aplicarea dispozițiilor legale în materie, răspunzând în fapt și în drept la toate pretențiile formulate, dar și la excepțiile procesuale și apărările de fond invocate. Cu alte cuvinte, argumentarea instanței trebuie să conducă, în mod logic și convingător, la soluția pronunțată, fiind necesar a fi analizate probele și expuse motivele ce au generat o anumită rezolvare dată demersului părții. Instanța de apel are obligația legală de a analiza toate motivele de apel formulate împotriva sentinței, să verifice criticile aduse și să răspundă acestora.
Aplicând aceste principii în examinarea hotărârii recurate în speță, Curtea constată că aceasta este amplu motivată, instanța de apel analizând punctual fiecare critică adusă de recurente și arătând, în cadrul acestei analize, probele care au condus la concluzia instanței cu privire la aceste critici. Împrejurarea că, în urma analizei probelor și a raționamentului logico-juridic expus în cadrul hotărârii, instanța de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea dorită de parte nu presupune că motivarea ar fi contradictorie.
În această situație, reținând că instanța de apel a respins apelul reclamantei răspunzând motivelor de apel și stabilind situația de fapt în ceea ce privește fiecare aspect invocat în calea de atac, în urma analizei probelor administrate în cauză, Curtea constată că în cauză nu este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă privind nemotivarea hotărârii.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă este, de asemenea, nefondat. Contrar susținerilor recurentei în sensul că instanța de fond a respins întreaga acțiune prin raportare numai la prevederile art. 480 din Codul civil, fără a verifica incidența dispozițiilor Legii nr. 50/1991 în ceea ce privește fapta delictuală a pârâților constând în efectuarea lucrărilor reclamante, instanța de fond a arătat expres în cuprinsul motivării că acțiunea este analizată prin prisma dispozițiilor art. 480 din Codul civil, reclamanta valorificând prin promovarea acțiunii prerogativele dreptului de proprietate comună asupra imobilului, calitatea procesuală a reclamantei fiind justificată însă și de Legea nr 50/1991 care ocrotește dreptul coproprietarilor în ceea ce privește lucrările efectuate în spațiul comun. Astfel, atât prima instanță cât și instanța de apel au analizat punctual starea de fapt privind fiecare lucrare efectuată de pârâți și contestată de reclamantă, pe baza actelor de proprietate și schițelor prezentate de părți precum și cu observarea concluziilor expertizei efectuate în cauză și a răspunsului la obiecțiuni, concluzionând că nu a fost încălcat dreptul de proprietate comună al reclamantei, care reprezintă temeiul juridic al prezentei acțiuni.
De asemenea, contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a avut în vedere și pretinsa încălcare de către pârâți a dispozițiilor Legii nr. 50/1991 și efectul juridic posibil a fi produs în cauză de procesul verbal de contravenție, analizând și legalitatea lucrărilor prin raportare la sancțiunea contravențională aplicată pârâților și conformarea ulterioară a acestora, și a concluzionat că lucrările nu afectează în mod negativ proprietatea comună. Mai mult, respectarea Legii nr. 50/1991 la efectuarea lucrărilor la imobil a fost verificată de autoritatea administrativă abilitată de lege să efectueze astfel de verificări, problema necesității existenței și respectării autorizației de construcție reprezentând o problemă de drept administrativ.
În cauză, recurentele au reclamant exercitarea de către intimații pârâți a unor acte materiale asupra bunului comun fără acordul reclamantei și intervenientei și fără autorizație de construcție. Curtea constată că, în privința actelor de folosință materială, fiecare din copărtași are folosința bunului cu condiția ca în exercitarea acestei folosințe să fie respectate drepturile celorlalți. Prin exercitarea acestor acte nu se va putea schimba destinația bunului și nici nu se va putea transforma utilizarea lui obișnuită fără acordul unanim al celorlalți coproprietari.
Din starea de fapt privind lucrările efectuate de pârâți, astfel cum a fost stabilită de instanțele de fond, rezultă că, ulterior anului 2008 aceștia au realizat lucrări de conservare, de igienizare sau administrare a spațiului comun, care nu necesită autorizație de construire și nu afectează rezistența imobilului, aceste lucrări aducând un plus de confort imobilului și nu au schimbat destinația bunului și nici nu au transformat utilizarea lui obișnuită. De asemenea, s-a stabilit că, în fapt, prin exercitarea actelor de folosință materială, intimații pârâți nu au îngrădit dreptul de proprietate al reclamantei asupra spațiilor proprietate comună sau exclusivă din imobilul în litigiu.
Reținând că în cauză reclamanta a reclamant acte de folosință materială asupra bunului comun efectuate de pârâți reprezentate de lucrări asupra construcției, lucrări efectuate fără acordul acesteia, însă nu s-a dovedit că aceste lucrări ar schimba destinația și modul de utilizare a bunului sau ar împiedica exercițiul folosinței reclamantei asupra bunului, aceasta nefiind astfel prejudiciată de o folosire abuzivă din partea pârâților coproprietari, în mod corect instanța de apel a concluzionat că pârâții nu pot fi obligați la desființarea respectivelor lucrări.
Aspectele de fapt rezultând din modul în care instanțele de fond au analizat probatoriul administrat în cauză privind lucrările de blocare a coșurilor de aerisire a sobelor de teracotă, neconcordanțele dintre probe privind situația de fapt în privința wc-ului comun situat în podul clădirii, blocarea accesului la pod, exced controlului de legalitate, întrucât nemulțumirea părții cu privire la administrarea și interpretarea probelor nu se încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 din Codul de procedură civilă, recursul fiind o cale de atac nedevolutivă, astfel încât în cadrul acestuia nu este posibilă o reapreciere a probelor. Prin urmare, criticile recurentei vizând probele administrate în cauză nu pot fi analizate, reaprecierea probelor nemaifiind posibilă în această etapă procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., prin OUG nr. 138/2000 și ale art. 304 pct. 10 C. proc. civ., prin dispozițiile Legii nr. 219/2005.
Respingerea probei cu martori solicitată de recurenta reclamantă în faza procesuală a apelului nu este nelegală, în condițiile art. 167 din Codul de procedură civilă, dovezile fiind încuviințate numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii. Astfel, chiar legea conferă instanței posibilitatea ca, atunci când constată că probele deja administrate în cauză sunt suficiente pentru stabilirea situației de fapt, să respingă ca neutilă o nouă probă referitoare la aceeași situație de fapt, astfel cum corect a procedat instanța de apel. În cauză fiind în discuție lucrări efectuate la imobilul construcție, lucrări a căror verificare a format obiectul expertizei tehnice de specialitate efectuate la prima instanță, proba testimomnială solicitată în apel nu întrunește una din condițiile legale de admisibilitate a probei, și anume, aceea a utilității.
Reținând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta intervenientă V. C. și recurenta reclamantă V. D. M. împotriva deciziei civile nr. 1078A/29.10.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a V-a Civilă.
Întrucât recursul urmează a fi respins ca nefondat, recurentele fiind astfel în culpă procesuală, în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, Curtea va obliga recurentele la plata sumei de 1200 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat, către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta intervenientă V. C. și recurenta reclamantă V. D. M. împotriva deciziei civile nr. 1078A/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți BOZIENIȚĂ M. G. și BOZIENIȚĂ C..
Obligă recurentele la plata sumei de 1200 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. P. B. A. S. A. V.
GREFIER
V. Ș.
Red. AV
Tehnored. CG 2 ex
17.02.2015
Jud. apel A. M. B.
F. L.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 318/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Succesiune. Decizia nr. 147/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
