Cereri. Decizia nr. 63/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 63/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 63/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 63R
Ședința publică de la 19 ianuarie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - B. A. S.
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G. împotriva sentinței civile nr. 1117/09.10.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. I., C. T., O. M. și . SA, având ca obiect: Legea 10/2001, obligația de a face, alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul pârât reprezentat de consilier juridic Vivien C. cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimații reclamanți C. I., C. T. și O. M. au depus la dosar concluzii scrise, prin serviciul registratură, la data de 19.01.2015.
Reprezentanta recurentului pârât arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentului pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.02.2012, pe rolul Tribunalului București reclamanții C. I., C. T., O. M., . SA au chemat în judecată pârâții M. BUCUREȘTI prin P. G. și personal P. G., S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD), solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:
1. Să se soluționeze pe fond notificarea nr. 869/2001 privind imobilul-teren în suprafață de 4830,60 mp, situat în București, ., sector 3, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, în sensul de a dispune restituirea acestuia în natura sau/și în echivalent la valoarea de piață de la momentul soluționării stabilită prin expertiza, pe baza standardelor internaționale de evaluare;
2. Să fie obligat M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr. 6611 aferent notificării 869/2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză;
3. Să fie obligat obligați S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmisie M. București
4. Să fie obligat M. București în solidar cu P. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat:
Prin notificarea transmisă cu nr. 869/18.07.2001 și înregistrată la Primăria Municipiului București făcând obiectul dosarului nr. 6611, C. I. și C. M. (decedată în anul 2001, ulterior depunerii notificării), au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren din ., sector 3, preluat de S. R..
Terenul ce face obiectul notificării, identificat în anul 1945 ca fiind situat în raza comunei Dudești-C. și având o suprafață de 5000 mp, a fost dobândit de PETCOV S. în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/12.01,1945.
Imobilul ce a fost proprietatea autorului lor a fost preluat de stat în mare parte fără titlu și fără acordare de despăgubiri, fapt care explică și neconcordantele existente în evidentele P.M.B. și D.I.T.L. în ceea ce privește suprafața de teren deținută de PETCOV S..
Astfel, în anul 1958, conform adresei nr. 2561/1958 emisă de ICAB - Oficiul Juridic, suprafața de 3.500 m.p. din terenul situat în ., proprietatea autorului PETCOV S., a fost imobilizat pentru construcția canalului de colectare B6, trecând în proprietatea statului. Această primă preluare a avut drept consecință modificarea masei impozabile de la rolul fiscal, suprafața de teren rămasă în proprietate fiind mult mai mică.
Prin decretul nr. 158/1966, a fost preluată de la PETCOV S. suprafața de teren de 237 mp, autorul reclamanților fiind în continuare proprietar pe suprafața de teren rămasă și pe construcție, astfel cum rezultă din evidențele întocmite după anii 1986 (adresele nr._/_/2008 emisă de P.M.B.- Serviciul Evidența proprietății și nr._/2008 emisă de Primăria Sectorului 2 - Serviciul Patrimoniu evidența proprietății și cadastru ).
Conform certificatului de moștenitor nr. 141/2000 întocmit urmare a dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului PETCOV S. (decedat la data de 13.10.1987), C. I. și C. M. (născută C.), sunt singurii moștenitori ai autorului lor, iar în masa succesorală se găsește suprafața de teren de 169,40 mp, rămasă în patrimoniul defunctului, din suprafața inițială de 5000 mp.
Ulterior depunerii notificării, C. M. a decedat, C. T. și O. M. fiind moștenitorii acesteia, fiecare cu o cotă de 1/2 din masa succesorală, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 136/2011.
În ceea ce privește calitatea procesuală a S.C. R. G. INVEST S.A., aceasta este dovedită prin Contracției de cesiune nr. 2258/2011 prin care C. I., C. T. și O. M. au cesionat 20% din drepturile lor la măsuri reparatorii prin echivalent ce li se vor acorda pentru imobilul notificat
Terenul ce face obiectul notificării nu este ocupat de construcții, dar este afectat de rețele edilitare, astfel încât suprafața ce poate fi restituită în natură se va putea identifica numai în urma expertizei topometrice.
În drept, reclamanții au indicat legea 10/2001, art 1 Protocolul adițional 1 CEDO, art 6 CEDO, titlul VII legea 247/2005, art 1073 cod civil.
La data de 31.01.2013, în ședință publică, reclamanții au formulat precizare a cererii de chemare în judecată prin care au arătat că înțeleg să se judece doar în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar G. și că renunță la capătul trei de cerere, precizare de care tribunalul a luat act.
Tribunalul a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Prin sentința civilă nr. 1412/15.07.2013, Tribunalul București secția a V a civilă a respins cererea de chemare în judecată ca devenită prematură.
Prin decizia civilă nr. 397R/24.02.2014 Curtea de Apel București secția a IV a civilă a admis recursul reclamanților împotriva sentinței sus indicate, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare în fond aceleiași instanțe.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a V a civilă la data de 13.03.2014 sub nr dosar_ cu prim termen acordat la data de 29.05.2014.
În rejudecare, Tribunalul a constatat administrate și câștigate probele din primul ciclu procesual și a mai administrat proba cu expertiza topografică și înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1117/9.10.2014 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea, a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite, în privința imobilului teren cu suprafața de 4830,60 mp și dreptul acestora la măsuri compensatorii în condițiile legii nr 165/2013. A fost obligat pârâtul M. București să înainteze dosarul administrativ însoțit de prezenta sentință irevocabilă către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. A fost obligat pârâtul M. București să plătească reclamanților suma de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert și a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru a se pronunța în acest mod, prima instanță a reținut că, în ceea privește suprafață terenului cu privire la care Tribunalul a stabilit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri compensatorii, se are în vedere împrejurarea existenței actelor de proprietate ale autorului reclamanților, contrare mențiunilor din actul de preluare cu privire la suprafața de teren preluată, dându-se eficiență prevederilor art 24 din legea nr 10/2001 și Normelor Metodologice. Așadar, tribunalul a avut în vedere suprafața de 4830,60 mp.
Restituirea în natura a imobilului teren nu este posibila, Tribunalul reținând în acest sens concluziile raportului de expertiză tehnică topografică potrivit cărora terenul este afectat de construcții terane și subterane aparținând fostului Trust Antrepriza Generală București Energo Montaj din . B sector 3 și .>
Așadar, în această situație, nefiind permisă restituirea în natură, în acord cu prevederile art 7 alin 1 ind 1 din legea nr 10/2001 coroborate cu prevederile legii nr 165/2013, Tribunalul, constatând reclamanților calitatea de persoane îndreptățite, în sensul legii nr 10/2001, în privința imobilului teren anterior indicat și identificat în expertiza topografică a expertului T. C., a constatat și dreptul la măsuri compensatorii în condițiile legii speciale nr 165/2013 cu modificările ulterioare. (C. I. cota ½, C. T. și O. M. cota ¼ fiecare).
Față de prevederile art 18 alin 3 din legea nr 165/2013, Tribunalul a obligat pârâtul M. București să înainteze dosarul administrativ însoțit de prezenta sentință irevocabilă către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, apreciind controlul de legalitate efectuat de către instanțele judecătorești.
Potrivit art 274 alin 1 cod pr civilă, reținând culpa procesuală a pârâtului M. București, culpă rezultată din nesoluționarea în termen legal a notificării, Tribunalul l-a obligat să plătească reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert. Cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat nu vor fi acordate reclamanților persoane fizice dat fiind faptul că la dosarul cauzei au fost depuse chitanțe de plată a acestui onorariu de către reclamanta . SA, față de care cererea principală precizată nu a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal pârâtul M. București, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
O primă critică se referă la suprafața de teren pentru care prima instanță a constatat calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, arătându-se că prin decretul lege nr. 158/1996 a fost preluată de la Petcov S., autorul reclamanților, suprafața de 237 m.p. acesta rămânând în continuare proprietar pe suprafața de teren rămasă și pe construcție.
A doua critică vizează modalitatea în care prima instanță a acordat măsurile compensatorii, susținându-se că legea nu stabilește o ierarhie între tipurile de măsuri reparatorii prin echivalent pe care le reglementează și nu acordă preferabilitate în vreun caz concret despăgubirii persoanei deposedate de bunul sau în modalitatea compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluționarea notificării.
Din modalitatea de reglementare a măsurilor reparatorii prin echivalent se înțelege ca legiuitorul a lăsat exclusiva apreciere a entității investite cu soluționarea notificării a oportunității sale de a-și oferi bunurile ori serviciile de care dispune în schimbul bunurilor solicitate în procedura Legii nr. 10/2001, republicată, atunci când restituirea în natură nu este dorită de solicitant sau este imposibil de asigurat potrivit legii.
A treia critică privește modalitatea de soluționare a cererii de transmitere directă a dosarului administrativ către Comisia Națională.
Recurentul pârât arată că nu poate înainta dosarul administrativ ci trebuie să înainteze dispoziția către Instituția Prefectului, prefectul fiind abilitat să înainteze respectiva dispoziție către Comisie, după exercitarea controlului de legalitate sens în care va emite, dacă este cazul și avizul de legalitate.
De altfel, în lipsa unei decizii sau dispoziții prin care să se fi stabilit dreptul reclamanților de a beneficia de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, sub forma de despăgubiri, Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor este străină de raportul juridic litigios.
Art. 16 din Titlul VII prevedea în mod expres faptul că valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de către Comisia Națională, iar potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 2 indice 1 din OUG nr. 81/2007 instituția pârâtă înainta întreg dosarul către instituția prefectului Municipiului București în vederea întocmirii ordinului de legalitate.
O ultimă critică privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, recurentul susținând că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă .
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei în raport de criticile formulate, cât și de dispozițiile legale incidente în materie, Curtea reține că recursul este fondat în limitele ce se vor arăta în continuare:
Critica vizând modalitatea în care instanța s-a pronunțat asupra măsurilor reparatorii prin echivalent cuvenite reclamanților nu este fondată.
Conform dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 modificată, măsurile reparatorii prin echivalent ce se pot acorda sunt măsuri compensatorii prin bunuri oferite în echivalent sau prin puncte.
Or, instanța de fond a acordat reclamanților măsuri compensatorii în condițiile legii speciale nr. 165/2013 modificată, fără a preciza modalitatea de compensare, modalitate care evident va fi stabilită de către Secretariatul Comisiei Naționale, conform dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013 modificată.
De asemenea, critica privind modul de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată nu este fondată.
Pârâtul M. București este partea căzută în pretenții, în cauză fiind îndeplinite dispozițiile art. 274 alin., 1 Cod procedură civilă. Această parte se află în culpă procesuală, fiind răspunzătoare de declanșarea prezentului litigiu întrucât o perioadă de 13 ani nu a soluționat notificarea nr. 869/18.07.2001 formulată de către reclamanți.
Curtea constată, însă, că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată în sensul că a stabilit în mod greșit suprafața de teren pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent.
Astfel, conform dispozițiilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În cauză, Curtea reține că prin decretul –lege nr. 158/1966 a fost preluată de la Petcov S., autorul reclamanților suprafața de 237 m.p, Petcov S. fiind în continuare proprietar pe suprafața de teren rămasă și pe construcție, astfel cum rezultă din evidențele întocmite după anii 1966, respectiv conform adreselor nr._/_/2008 emisă de P.M.B. Serviciul Evidența Proprietății și nr._/2008 emisă de Primăria Sector 2 Serviciul Patrimoniu.
Relevant în acest sens este procesul – verbal pentru stabilirea impozitului pe perioada 1966 – 1970 aflat la fila 16 dosar fond din care rezultă că S. Petcov mai deținea în proprietate la nivelul anului 1966 – construcția - casă de locuit și teren de 2200 m.p. respectiv la data de 08.04.1966 ceea ce conduce la concluzia că din suprafața de teren deținută inițial, în anul 1945 de 5000 m,.p, autorul reclamanților a înstrăinat mai mult de jumătate și în nici un caz că a fost preluată de stat.
Această concluzie se impune întrucât preluarea de către stat a suprafeței de 237 m.p. a avut loc la data de 17.03.1966 conform referatului aflat la fila 15 dosar tribunal în care se precizează că va fi scăzută suprafața de 237 m.p. preluată de stat din suprafața deținută de S. Petcov.
De asemenea, conform adresei nr. 8152/01.07.2008 emisă de M. București - Consiliul Local Sector 3 reiese că din anul 1963 până în anul 1999 pe rolul fiscal al imobilului situat la adresa din . a figurat impus S. Petcov pentru clădire și teren în suprafață de 2200 m.p.iar ulterior din anul 1999 până în anul 2000 a figurat suprafața de 169,40 m.p.
Or, în perioada anilor 1989 – 1999 statul român nu a mai preluat abuziv imobile, așa încât Curtea va reține că prezumția instituită de dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată nu a fost răsturnată.
Mai mult, înscrisul aflat la fila 18 dosar tribunal cu care reclamanții consideră că au făcut dovada preluării abuzive a 3350 m.p. din totalul de 5000 m.p. deținuți inițial de autorul lor nu poate conduce la concluzia că această suprafață de teren a fost preluată definitiv din patrimoniul lui S. Petcov întrucât se menționează că suprafața de 3500 m.p., a fost imobilizată pentru construcția unui canal colector (subteran) ceea ce conduce la concluzia unei indisponibilizări temporare a terenului și nu a lipsirii de proprietate.
Față de aceste aspecte, Curtea reține că suprafața de teren pentru care s-a făcut dovada preluării abuzive în cauză este de 237 m.p. întrucât nu există dovezi contrare mențiunilor din actul de preluare abuzivă.
Instanța de fond a aplicat greșit și dispozițiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 165 /2013 dispunând în mod nelegal înaintarea directă a dosarului administrativ către Comisia Națională.
Curtea constată că, potrivit art. 21 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect.
Astfel, Legea nr. 165/2013 stabilește o procedură unitară în vederea acordării măsurilor reparatorii aferente imobilelor preluate abuziv care se aplică și în cazul în care persoana îndreptățită obține o hotărâre judecătorească, în acest caz însă avizul de legalitate al prefectului nemaifiind necesar în privința aspectelor soluționate de instanță, calitatea de persoană îndreptățită și felul măsurilor reparatorii reprezentând aspecte stabilite cu putere de lucru judecat de către instanța de judecată.
Însă, această etapă a procedurii administrative presupune pe lângă înaintarea întregii documentații Instituției Prefectului pentru exercitarea controlului de legalitate și alte proceduri de centralizare a dosarelor, aceste dispoziții legale reglementând o procedură unitară pentru toți beneficiarii de măsuri reparatorii în echivalent. O soluție contrară ar conduce la crearea de inechități în cadrul sistemului de despăgubire stabilit de legiuitor.
În acest context, pârâtul M. București nu poate fi obligat la înaintarea documentației direct către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, competența unității deținătoare sub acest aspect fiind limitată în raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013.
Față de aceste considerente, Curtea reține că hotărârea judecătorească este afectată de motivul de modificare prev. de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă în ceea ce privește soluționarea celor două capete de cerere menționate, aspect ce conduce la incidența dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă în sensul admiterii recursului, modificării sentinței recurate în parte în sensul că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite numai pentru suprafața de 237 m.p.
Va fi respinsă ca neîntemeiată cererea de înaintare directă a dosarului administrativ către Comisia Națională și vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G. împotriva sentinței civile nr. 1117/09.10.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. I., C. T., O. M. și . SA, având ca obiect: Legea 10/2001.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite pentru suprafața de 237 m.p.
Respinge ca neîntemeiate cererea de înaintare directă a dosarului administrativ către Comisia Națională de Compensare a Imobilelor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. S. B. A. S. D. F. B.
GREFIER
V. Ș.
Red. C.M.S.
Tehnored. T.I.
2 ex./29.01.2015
Jud. fond: L. iulia G.
| ← Succesiune. Decizia nr. 118/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 64/2015. Curtea de... → |
|---|
