Succesiune. Decizia nr. 147/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 147/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 147/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.147R
Ședința publică de la 30 ianuarie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - P. F.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul-reclamant S. G. împotriva deciziei civile nr.1134A/09.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. Nicușor și intimata-reclamantă C. M., cauza având ca obiect „succesiune”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 23 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 30 ianuarie 2015.
CURTEA
Asupra cererii de recurs reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 08.10.2007, reclamanții S. G. și C. M. au chemat în judecată pe pârâtul B. Nicușor pentru anularea certificatului de moștenitor nr. 89 din 14.06.2007, constatarea nulității unei declarații de renunțare la succesiune, constatarea deschiderii succesiunii de pe urma defunctei P. A., constatarea calității de moștenitori a reclamanților și pârâtului, constatarea componenței masei succesorale și partajarea bunurilor succesorale.
În motivarea cererii, reclamanții au susținut că, părțile din proces sunt fii ai defunctei P. A., iar pârâtul a obținut un certificat de moștenitor, pe numele său exclusiv, prin manopere dolosive.
Prin sentința civilă nr. 2678 din 14.03.2008 cererea reclamanților a fost respinsă ca fiind lipsită de interes, cu motivarea că, părțile au încheiat un contract de tranzacție cu privire la imobilul ce face parte din masa succesorală.
Sentința menționată a fost desființată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, prin decizia civilă nr. 1296 din 23.10.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă.
Rejudecând fondul cauzei, Judecătoria Sectorului 3 București a respins cererea formulată de reclamanți, constatând lipsa calității lor procesuale active și a admis cererea reconvențională formulată de pârât, constatând că acesta este unicul moștenitor legal al defunctei P. A..
Pentru a pronunța sentința civilă nr._ din 17.10.2013 – susmenționată – instanța de fond a reținut următoarele:
„Reclamanții-pârâți S. G., C. M. și pârâtul reclamant B. Nicușor sunt copiii defunctei Pahonțiu A., decedată la data de 09.12.2006, cu ultim domiciliu în București, ., sector 3. La data de 14.05.2007, reclamanta-pârâtă C. M., prin declarația autentificată la data de 14.05.2007 sub nr. 1406 de BNP Asociați Ghița Rozalinda și S. M., a renunțat la succesiunea mamei sale. Urmare cererii de deschidere a procedurii succesorale adresată de pârâtul-reclamant B. Nicușor Biroului Notarial Credo, înregistrată sub nr. 90/14.06.2007, a fost eliberat certificatul de moștenitor nr. 89 din 14.06.2007. Certificatul de moștenitor a atestat calitatea pârâtului-reclamant de unic moștenitor la defunctei sale mame, Pahonțiu A., reținându-se, totodată, că reclamanta-pârâtă C. M. a renunțat expres la moștenire și că nu sunt persoane străine de moștenire, conform art. 700 Cod civil. Masa succesorală a defunctei este compusă din imobilul situat în București, ., . 1, etaj 7, .. Prin contractul de tranzacție autentificat sub nr. 2447/15.08.2007 de BNP Credo, în vederea preîntâmpinării unui proces care se putea naște în legătură cu acest certificat de moștenitor, cei trei copii ai defunctei au stabilit ca după finalizarea procedurilor de publicitate imobiliară, imobilul să fie vândut iar prețul să fie împărțit în mod egal între frați. La data de 08.10.2007 reclamanții-pârâți au formulat prezenta cerere de chemare în judecată. Prin sentința penală nr. 788 din 27.10.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, pârâtul-reclamant B. Nicușor a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, iar, pe cale de consecință, certificatul de moștenitor nr. 89 din 14.06.2007 emis de BN Credo și actele dosarului succesoral nr. 90/14.06.2007 au fost desființate în totalitate. Prin prezenta acțiune principală reclamanții-pârâți S. G. și C. M., astfel cum a fost modificată și precizată, au solicitat în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B. Nicușor constatarea retractării renunțării la succesiune efectuată de C. M. prin declarația autentificată la data de 14.05.2007 sub nr. 1406 de BNP Asociați Ghița Rozalinda și S. M. și dezbaterea succesiunii defunctei lor mame, Pahonțiu A.. Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei-pârâte C. M. în privința capătului de cerere privitor la constatarea retractării renunțării la succesiune, întrucât, în calitate de renunțătoare, este singura persoană în drept să solicite retractarea renunțării sale la moștenirea defunctei. În ce privește excepția lipsei calității procesuale active raportat la capetele de cerere privind dezbaterea succesiunii defunctei Pahonțiu A., instanța a reținut că în acest caz calitatea procesuală constituie transpunerea în plan procesual a calității de succesibil acceptant al moștenirii a reclamanților-pârâți S. G. și C. M., soluția asupra acestei excepții urmând a se da dupa analiza actelor sau faptelor de exercitare a dreptului de opțiune succesorală. Astfel, cu toate că transmiterea patrimoniului succesoral se produce de drept din momentul deschiderii moștenirii, potrivit dispozițiilor art. 651 Cod civil, ea nu are caracter definitiv și obligatoriu, avându-se în vedere și principiul de ordine publică instituit prin dispozițiile art. 686 cod civil potrivit cărora „nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine”. Astfel, pentru a-și consolida titlul de moștenitor, succesibilul, ce are doar vocație succesorală generală, trebuie să-și exercite dreptul de opțiune succesorală prin acceptarea moștenirii.
Acceptarea unei succesiuni, indiferent de categoria din care fac parte moștenitorii, se poate face numai în termenul legal, prevăzut de art. 700 Cod civil, respectiv 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii. În cazul în care acest lucru nu s-a petrecut succesorul neacceptat devine străin de moștenire, neputând beneficia de drepturile transmise de către autorul său.
Exercitarea dreptului de opțiune succesorală rezultată din dispozițiile art. 700 Cod civil poate avea loc prin acceptarea expresă sau tacită a moștenirii, împrejurare prevăzută de art. 689 Cod civil. Reclamanta-pârâtă C. M. a renunțat la moștenirea mamei sale prin declarația autentificată sub la data de 14.05.2007 sub nr. 1406 de BNP Asociați Ghița Rozalinda și S. M.. Cu toate acestea, legea (art. 701 Cod civil) permite retractarea (revocarea) renunțării însă doar dacă nu s-a împlinit termenul de prescripție și dacă moștenirea nu a fost acceptată până în momentul retractării de un alt succesibil. Retractarea renunțării poate fi expresă sau tacită, caz în care trebuie să rezulte neîndoielnic din acte cu semnificația acceptării tacite a succesiunii (art. 689 Cod civil). Termenul de opțiune succesorală s-a împlinit la data de 09.06.2007. Reclamanta-pârâtă a susținut că până la împlinirea acestui termen, între părți a fost încheiată o convenție verbală, privind vânzarea apartamentului mamei sale și împărțirea prețului, convenție care reprezintă un act din care se poate deduce intenția sa de acceptare a succesiunii și implicit de retractare a declarației de renunțare. Reclamanta-pârâtă a mai susținut că această convenție verbală a fost ulterior încheiată în fața notarului sub forma unui contract de tranzacție autentificat sub nr. 2447/15.08.2007. Instanța a constatat că, într-adevăr, încheierea contractului de tranzacție constituie un act tacit de acceptare tacită care ar putea avea valoarea unei retractări a renunțarii, însă, actul a fost încheiat ulterior împlinirii termenului de opțiune succesorală, ceea ce înseamnă că retractarea nu a fost dată în contițiile legale pentru a produce efecte. În ce privește convenția verbală de împărțire a prețului apartamentului, instanța a constatat că aceasta nu a fost probată în niciun fel. Astfel, prin răspunsul la interogatoriu, pârâtul-reclamant S. G. a negat existența acestei convenții verbale, recunoscând-o doar pe cea scrisă, iar din declarațiile martorilor audiați nu a rezultat existența unei astfel de convenții, toți făcând referire la contractul de tranzacție încheiat la notar. Singura care a făcut referire la o înțelegere verbală a fost martora T. I. care a declarat că știa de la reclamantul-pârât că a existat o înțelegere între sora și fratele său, însă, referitoare la cedarea părții sale din moștenire către acesta, urmând a nu mai fi trecută în acte și că reclamanta-pârâtă s-a răzgândit, dar după ce pârâtul-reclamant a dezbătut succesiunea pe cale notarială (14.06.2007). Prin urmare, chiar și în situația în care s-ar trece peste faptul că martora a perceput aceste fapte în mod indirect, prin intermediul reclamantului-pârât, dându-i-se declarației valoare probatorie, instanța a reținut doar că reclamanta-pârâtă a intenționat să retracteze renunțarea însă atât intenția cât și manifestarea ei exterioară a avut loc după expirarea termenului de opțiune succesorală. Nefiind probată o retractare tacită a renunțarii înaintea expirării termenului de opțiune succesorală și având în vedere că între timp pârâtul-reclamant a acceptat succesiunea, instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privitor la revocarea renunțarii la succesiune, reținând că aceasta este străină de moștenire prin renunțarea manifestată prin declarația autentificată la data de 14.05.2007 sub nr. 1406 de BNP Asociați Ghița Rozalinda și S. M.. Fiind renunțătoare la moștenire, reclamanta-pârâtă nu are nici calitate procesuală activă în prezenta acțiune având ca obiect dezbaterea succesiunii mamei sale.
În ce privește reclamantul-pârât S. G., acesta a susținut că a acceptat succesiunea. Că reclamantul-pârât nu a acceptat expres rezultă din întreg probatoriul cauzei, nici un înscris atașat la dosar neîntrunind condițiile prevăzute de lege pentru un act autentic sau privat prin care reclamantul-pârât să-și însușească titlul sau calitatea de erede, așa cum se desprinde din dispozițiile art. 689 Cod civil. În ceea ce privește acceptarea tacită a succesiunii, pentru a avea semnificația juridică a unui asemenea act, condiția esențială cerută de lege este ca actul săvârșit de către succesibil să implice, cu putere de necesitate, intenția de a accepta succesiunea, fără a primi o altă interpretare, actele echivoce neputând constitui o manifestare tacită a voinței de a accepta. Legea nu stabilește în concret care anume acte săvârșite de succesor pot fi de acceptare, arătând însă în art. 691 Cod civil, că actele de dispoziție constituie acte de acceptare Reclamantul-pârât a susținut că a acceptat succesiunea tacit prin încheierea convenției verbale de care a făcut vorbire sora sa și prin faptul că a locuit în continuare după decesul mamei sale în apartamentul proprietatea acesteia. Or, astfel cum s-a reținut, convenția verbală încheiată între frați privind vinderea imobilului și impărțirea prețului, nu a fost dovedită, singurul act cu valoare de acceptare tacită fiind contractul de tranzacție, însă acesta a fost încheiat după expirarea termenului de 6 luni, motiv pentru care nu prezintă relevanță. În ce privește faptul că a locuit în apartamentul mamei sale, acesta ar putea constitui un fapt material de acceptare a succesiunii în situația în care mutarea s-ar fi realizat după deces, întrucât numai în acest fel s-ar deduce intenția univocă de a se manifesta ca un moștenitor. Însă, din probele administrate, rezultă că reclamantul-pârât nu a mai locuit în imobil din septembrie 2006, asociația de proprietari fiind înștiințată de acest fapt de către defuncta Pahonțiu A., astfel cum rezultă din cererea aflată la fila 187 coroborată cu adevernința nr. 2/21.05.2013 eliberată de asociație care atestă că S. G. a locuit în imobil în perioada 09.12.2005 – 09.09.2006. Acest fapt este confirmat și de concubina acestuia, M. D., care în fața organelor de urmărire penală a declarat că în luna septembrie 2006, reclamantu-pârât s-a mutat în locuința sa (fila 184). Astfel mijloacele de probă sunt în totală contradicție cu declarațiile martorilor T. I. și E. L. C. care au precizat că reclamantul-pârât a locuit cu mama sa înainte și după decesul acesteia, motiv pentru care instanța le-a înlăturat. Prin urmare, instanța a apreciat, pe baza probatoriului administrat, că reclamantul-pârât nu a făcut dovada acceptării succesiunii, nici expres, nici tacit și, în consecință, nu și-a putut justifica calitatea procesuală activă.”
Prin decizia civilă nr. 1134 din 08.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat.
Instanța de apel a reținut următoarele motive:
„Astfel cum rezultă din cererile precizatoare ale cererii introductive de instanță (file 93-94, 172-174 dosar fond după casare), invocând calitatea de succesibil acceptant al succesiunii defunctei P. A., decedată la 9 decembrie 2006, reclamanta a susținut caducitatea declarației de renunțare la succesiune deoarece, în termenul de opțiune succesorală, frații s-au înțeles să vândă apartamentul și să împartă banii, înțelegerea verbală fiind reluată în contractul de tranzacție autentificat la data de 15 august 2007, ulterior împlinirii termenului de 6 luni de la decesul mamei lor. Reclamantul S. G. nu a arătat, în cererile adresate instanței, motivul pentru care nu a acceptat expres succesiunea, o precizare sub acest aspect fiind făcută prin răspunsurile date la interogatoriu, când a arătat că nu a solicitat deschiderea succesiunii pentru că actele se aflau la sora sa și nici nu i le-a cerut pentru că a așteptat ca aceasta să vorbească cu fratele lor, pârâtul-reclamant B. Nicușor. A recunoscut că pârâtul-reclamant nu l-a împiedicat să meargă la notariat pentru a accepta succesiunea și a declarat că nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul de 6 luni deoarece nu a cunoscut acest lucru (file 181-184 dosar fond – răspuns întrebări 1, 3, 10, 13). La fel ca și sora sa, reclamantul a susținut existența unei înțelegeri între frați privind vânzarea apartamentului și împărțirea banilor, înțelegere care poate avea semnificația unei acceptări tacite a succesiunii în accepțiunea art. 689 ipoteza a II-a din Codul civil, dacă se dovedește existența ei și faptul că a intervenit în termenul de opțiune succesorală, probă ce nu a fost făcută în cauză. Singura înțelegere este aceea consemnată în contractul de tranzacție încheiat ulterior împlinirii termenului de opțiune succesorală, act juridic care, contrar susținerilor apelanților, nu are în mod necesar semnificația unei recunoașteri, de către fiecare dintre frați, a exercitării de către ceilalți doi a dreptului de opțiune succesorală în termenul prevăzut de lege. Date fiind circumstanțele în care a fost încheiat, apelanta reclamantă-pârâtă recunoscând că l-a amenințat pe intimatul-pârât că îl dă în judecată dacă nu îl semnează (răspuns întrebare nr. 10 din interogatoriu), în condițiile în care B. Nicușor a negat existența vreunei înțelegeri anterior încheierii actului autentic, iar cei doi martori audiați la propunerea reclamanților-pârâți, T. I. și E. L. C., au declarat că știu de la reclamantul-pârât că frații s-au înțeles cu privire la împărțirea moștenirii după cearta dintre S. și B., ceartă ce a avut loc când S. G. a aflat că a fost eliberat certificatul de moștenitor (declarație E., fila 199) și că reclamanta-pârâtă s-a răzgândit cu privire la renunțarea la succesiune tot după ce a aflat că B. a deschis succesiunea la notar (declarație T., fila 198), nu s-a putut reține că a fost dovedită existența unei convenții verbale intervenite anterior datei de 14 iunie 2007 (data eliberării certificatului de moștenitor), termenul de opțiune succesorală împlinindu-se la 9 iunie 2007. Cât privește faptul locuirii în imobilul succesoral, invocat de apelantul reclamant-pârât drept act de acceptare tacită a succesiunii mamei sale, tribunalul a reținut că și în ipoteza în care, deși infirmate de adeverința eliberată de Asociația de proprietari, pe care nu a contestat-o (fila 193 dosar fond), defăimat fiind înscrisul aflat la fila 187 din dosarul instanței de fond, reprezentând cererea atribuită lui P. A., prin care aceasta solicita scoaterea unei persoane de la întreținere începând cu data de 1 septembrie 2006, s-ar aprecia ca reale susținerile sale, câtă vreme nu a afirmat că s-a mutat în apartament după deces, ci că a locuit în anul 2006 și a continuat să locuiască în acesta până în toamna anului 2007, o astfel de atitudine nu are relevanța unui act neechivoc de acceptare, pe care nu l-ar fi putut face decât în calitatea sa de erede, astfel cum dispune art. 689 din Codul civil.”
Împotriva deciziei pronunțate în faza apelului a declarat recurs apelantul-reclamant S. G. solicitând modificarea hotărârii atacate în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 689 Cod civil, în condițiile în care, toate părțile din proces au acceptat tacit succesiunea defunctei, conform situației de fapt reținute de instanța de apel.
Intimatul B. Nicușor a formulat întâmpinare susținând excepția nulității cererii de recurs pentru că motivele invocate în cerere nu permit încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, nefiind motive de nelegalitate, ci critici asupra modului în care instanța de apel a evaluat situația de fapt.
Excepția nulității recursului nu este întemeiată.
Conform art. 689 Cod civil (1865) acceptarea moștenirii este tacită când eredele face un act pe care n-ar putea să îl facă decât în calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare.
Din textul de lege menționat rezultă că, însăși aplicarea și interpretarea lui necesită o apreciere a instanței asupra unei situații de fapt, și anume, obligă la interpretarea unor acte sau fapte juridice pentru a face posibilă stabilirea sau negarea calității de erede, ceea ce reprezintă chiar obiectul cauzei, acesta neputând fi lămurit decât prin aplicarea art. 680 în interpretarea pe care legiuitorul o lasă la aprecierea instanței, în raport de aspecte de fapt. Rezultă că, pentru a verifica aplicarea corectă a dispozițiilor art. 680 Cod civil, instanța este obligată să evalueze modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate în cauză, deoarece numai o asemenea evaluare va putea conduce la concluzia aplicării corecte sau greșite a dispozițiilor art. 689 Cod civil, și va reprezenta o valorificare reală a dreptului părților la recurs, în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. În caz contrar, dacă instanța de recurs nu ar avea posibilitatea evaluării probatoriului în baza căruia instanța de apel a refuzat recurentului recunoașterea calității lui de moștenitor, această împiedicare ar avea ca efect, în speță, imposibilitatea verificării aplicării legale a dispozițiilor art. 680 Cod civil, cu consecința lipsirii recurentului de o cale de atac prevăzută de lege.
Însă, în speță, fără a modifica sau contesta situația de fapt, ci având în vedere chiar situația de fapt reținută de instanța de apel, instanța de recurs va stabili că această situație de fapt a fost greșit interpretată în raport de cerințele art. 689 Cod procedură civilă.
De aceea, recursul nu este nul, iar cererea va fi analizată în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recursul este fondat.
Instanța de recurs consideră ca fiind deosebit de relevantă împrejurarea că, cererea pârâtului B. Nicușor pentru deschiderea procedurii succesorale notariale și certificatul de moștenitor nr. 89/2007 eliberat de Biroul Notarial „Credo” au fost anulate în baza sentinței penale nr. 788/2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București – Secția Penală și că, același pârât a fost condamnat, în baza aceleiași hotărâri, pentru fals în declarații în legătură cu eliberarea certificatului de moștenitor a cărui anulare s-a cerut și în prezentul proces.
Instanța penală (vezi fila 79 dosar fond) a reținut că, fapta inculpatului B. Nicușor constând în aceea că la data de 14.06.2007, la Biroul Notarial „Credo”, în cadrul procedurii succesorale privind moștenirea defunctei P. A., a făcut declarații necorespunzătoare adevărului în fața notarului public, respectiv că el și C. M. sunt singurii moștenitori ai numitei P. A., în vederea producerii de consecințe juridice și anume, eliberarea certificatului de unic moștenitor inculpatului B. Nicușor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații.
Având în vedere evidentele manopere frauduloase la care a recurs pârâtul pentru a obține, în mod exclusiv, dreptul de proprietate asupra bunurilor succesorale, concluzia instanței de recurs este aceea că, pârâtul avea cunoștință de împrejurarea că reclamantul a acceptat tacit succesiunea mamei sale, deoarece, în caz contrar, apelarea pârâtului la fapte penale pentru însușirea exclusivă a calității de erede n-ar fi avut nici un sens, el putând să obțină această calitate în mod legal.
Intenția celor 3 părți în proces de a accepta succesiunea a fost evidentă, potrivit înțelegerii lor verbale, atât anterioare eliberării certificatului de moștenitor cât și ulterioare eliberării certificatului de moștenitor, prin tranzacția autentificată sub nr. 2447 din 15.08.2007 (fila 4 primul dosar fond).
Intenția de acceptare a calității de moștenitor a reclamantului S. G., intenție care nu poate fi pusă la îndoială, și care, în exprimarea art. 680 Cod civil, „a lăsat a se presupune neapărat intenția sa de acceptare” a devenit absolut evidentă la data la care, fratele său, pârâtul B. Nicușor, a uzat de fals pentru a i se recunoaște calitatea de moștenitor unic.
Deși actul juridic, din care rezultă intenția clară a reclamantului-recurent de acceptare tacită a moșteniri nu este efectuat de el însuși, ci de un terț, spiritul dispozițiilor art. 680 Cod civil este respectat, deoarece legiuitorul nu a prevăzut suma tuturor actelor ce pot fi făcute pentru dovedirea acceptării tacite a succesiunii, ci a promovat o direcție, lăsând la aprecierea instanței îmbogățirea practică a normei legale prin interpretarea creativă a textului menționat, esența fiind aceea ca actul de acceptare tacită să presupună neapărat intenția de acceptare a moștenirii, atât în scopul de evitare a moștenirilor vacante cât și scopul de a nu împovăra un eventual erede cu o moștenire nedorită, ambele scopuri fiind respectate în interpretarea dispozițiilor art. 689 Cod civil, de către instanța de recurs, deoarece interpretarea nu dă efecte nici uneia dintre variantele pe care legea tinde să le evite.
De asemenea, art. 680 Cod civil, a fost interpretat nu numai în mod restrictiv și formal, de către instanța de apel, dar a fost interpretat și împotriva scopului legii, atât a scopului art. 689 Cod civil în particular, cât și împotriva principiului nemo auditur propriam turpitudem allegans în conformitate cu care, nimeni nu poate invoca propria imoralitate și culpă pentru obținerea unui drept, principiu consacrat în practica judiciară și, implicit, în art. 1 din Decretul nr. 31/1954, în vigoare la data faptelor.
Astfel, în prezentul proces, pârâtul își invocă propria imoralitate pentru care a fost condamnat penal, în scopul de a obține, singur, titlul de unic moștenitor de pe urma mamei sale, în pofida drepturilor reclamantului, a cărui existență a fost ascunsă la data emiterii certificatului de moștenitor (certificat ulterior anulat în baza sentinței penale).
În mod practic, în prezentul proces, instanțele de fond au recunoscut numai calitatea de moștenitor a pârâtului B. Nicușor, cu excluderea celorlalți frați de la moștenirea defunctei, cu consecința recunoașterii legale, în domeniul dreptului civil, a efectelor manevrelor frauduloase, sancționate penal prin condamnare, săvârșite de către unul dintre beneficiarii dreptului, de către pârâtul B. Nicușor, ceea ce nu poate reprezenta decât o rezolvare juridică inadmisibilă, aflată în afara conceptului de dreptate.
De aceea, recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă va fi admis, pentru interpretarea greșită a dispozițiilor art. 689 Cod civil (1865), împotriva spiritului legii, și cu consecința modificării și desființării hotărârilor pronunțate în cauză, în baza art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă (1865) și art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru că instanța de fond s-a pronunțat în mod greșit asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților S. G. și C. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant S. G. împotriva deciziei civile nr. 1134A/09.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. Nicușor și intimata-reclamantă C. M..
Modifică decizia menționată.
Admite cererea de apel formulată de apelanții S. G. și C. M. împotriva sentinței civile nr._ din 17.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în contradictoriu cu intimatul B. Nicușor.
Desființează sentința menționată.
Trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 3 București.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 30.01.2015, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. P.. P. F. A. V.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. RP.
Tehnored. PS 2 ex.
13.03.2015
Jud. apel: A. M. G.
S. P.
| ← Cereri. Decizia nr. 220/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 557/2015. Curtea... → |
|---|
